Contestaţie la executare. Hotărâre din 22-01-2013, Tribunalul OLT

Hotărâre pronunțată de Tribunalul OLT la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 47/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 47/2013

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. O.

Judecător I. M.

Judecător I. B.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul contestator P. A., domiciliat în S., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 8457/22.10.2012, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. S., cu sediul în S., ., județul O.,având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată lipsesc părțile.

Instanța dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, când, reluând cauza, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și având în vedere că prin cererea de recurs, recurentul contestator a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod Pr.Civilă, constatând dosarul în stare de judecată, reține cauza pentru soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 8457/22.10.2012, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._, s-a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

A fost anulată cererea formulată de contestatorul P. A., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. S., ca netimbrată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut dispozițiile art. art.1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

In temeiul art. 20 alin. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul

legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Întrucât contestatorul nu s-a conformat cererii instanței și nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 91 lei și timbrul judiciar în sumă de 1,5 lei pentru contestația la executare, astfel cum i s-a pus în vedere, in temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, instanța a anulat cererea, ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul contestator P. A., învederând faptul că nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, datorită faptului că nu a fost în localitate, având probleme familiale în județul C., respectiv în localitatea Cernavodă.

În motivele de recurs, recurentul precizează că, așa cum rezultă din dovezile existente la dosar, împotriva procesului verbal de contravenție a depus plângere la Judecătoria Ploiești, competentă în acuză.

Recurentul consideră nelegală punerea în aplicare a titlului executoriu, întrucât nu există o soluție definitivă asupra plângerii împotriva procesului verbal de contravenție pronunțată de către Judecătoria Ploiești.

Recursul este nefondat.

Prin sentința recurată s-a dispus anularea cererii formulată de contestatorul recurent, întrucât nu a depus taxa de timbru în cuantumul dispus de instanță, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 20 al.3 din Legea 146/1997.

Motivul invocat de recurent privind problemele familiale, nu este de natură a-l exonera de obligația de plată a taxei judiciare de timbru, având în vedere dispozițiile art. 20 al.1 și 2 din Legea 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, aceasta se va achita până la primul termen de judecată.

Din analiza actelor dosarului, se reține că pe rolul Judecătoriei S., la data de 22.08.2012 s-a înregistrat contestația formulată de recurent, iar primul termen de judecată a fost stabilit la data de 10.09.2012.

La primul termen de judecată s-a dispus citarea contestatorului cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 91 lei și timbru judiciar de 1,5 lei și 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru capătul de cerere referitor la suspendarea executării silite, acordându-se termen în vederea îndeplinirii acestei obligații la data de 22.10.2012.

Conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, contestatorul a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru pentru termenul din 22 octombrie 2012, la data de 12.09.2012, semnând personal de primire.

Întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 20 din Legea 146/1997, sentința instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care în baza art. 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator P. A., domiciliat în S., ., ., ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 8457/22.10.2012, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. S., cu sediul în S., ., județul O..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 Ianuarie 2013 la Tribunalul O..

Președinte,

S. O.

Judecător,

I. M.

Judecător,

I. B.

Grefier,

M. T.

Red.IM/SM

JF.C. C.

Ex.2

30.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 22-01-2013, Tribunalul OLT