Evacuare. Sentința nr. 31/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Sentința nr. 31/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 769/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 769/2015
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător I. M.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul pârât N. G., domiciliat în S., ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/31.10.2014, pronunțată de Judecătoria S.,. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S. - P. P., având ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pentru acest termen de judecată lipsesc părțile deși au fost legal citate.
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată în conformitate cu prevederile art. 95 și 466 Cod procedură civilă că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Constatând că în cauză operează instituția perimării instanța reține cauza pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
P. sentința civilă nr._/2014, Judecătoria S. a admis cererea formulată de reclamantul M. S., prin primar, în contradictoriu cu pârâtul N. G., având ca obiect „pretenții-evacuare-reziliere contract”, astfel cum a fost precizată.
A fost obligat paratul la plata către reclamant a sumei de 3.112,90 lei, reprezentând chirie restanta pentru perioada ianuarie 2013 – septembrie 2014 și a sumei de 2718,58 de lei, reprezentând majorările aferente perioadei ianuarie 2013 – septembrie 2014.
S-a constatat rezilierea de drept a contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuința sociala nr. 2003/12.04.2007.
S-a dispus evacuarea paratului din imobilul cu destinație de locuință situat in S., ., ., ap. 29, ..
S-a dispus eșalonarea plății pentru sumele de mai sus astfel: suma de 485,95 lei, se va achita lunar, în data de 20 a fiecărei luni, pentru o perioada de 12 luni, reprezentând suma totală de 5831,48 de lei, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond reținut că pârâtul nu a achitat chiria pe o perioada mai mare de 3 luni, instanța constata ca sunt îndeplinite condițiile pentru a opera rezilierea instituita in virtutea pactului comisoriu prevăzut la art. 16 lit. b din contractul de inchiriere nr. 2003/12.04.2007, motiv pentru care va admite capătul de cerere având ca obiect ,,reziliere contract’’ și se va constata rezilierea de drept a contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuința sociala nr. 2003/12.04.2007.
Deoarece s-a constatat rezilierea de drept a contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuința sociala nr. 2003/12.04.2007, datorita neîndeplinirii de către parat a obligației de plata a chiriei, continuarea de către parat si de către membrii familiei acesteia a folosinței imobilului cu destinație de locuință care formează obiectul contractului de închiriere mai sus-amintit, nu se mai justifica, motiv pentru care instanța va admite capătul de cerere având ca obiect ,,evacuare’’ si va dispune evacuarea paratului din imobilul cu destinație de locuință situat in S., ., ., ..
Raportat la prev. art. 397 din NCPC și având în vedere situația dificilă a pârâtului și a familiei sale - situație care rezultă din înscrisurile depuse de acesta la f. 38-42 ds. – s-a dispus eșalonarea plății pentru sumele de mai sus astfel: suma de 101,20 lei, lunar, se va achita în data de 20 a fiecărei luni, pentru o perioada de 12 luni, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Se au în vedere prevederile legale mai sus-citate din NCPC, precum și situația dificilă în care se află pârâtul, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, constând în bilete de ieșire din spital și referate medicale. Conform acestora, pârâtul a avut grave problemele de sănătate, fiind internat și supus unor intervenții chirurgicale toracice în perioada 2011 – 2013, (f. 25-35 ds.) – perioadă în care a acumulat și debitul datorat reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul N. G. considerând-o netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a dat o interpretare eronată dispozițiilor legale.
A solicitat schimbarea sentinței, motivând că instanța de fond nu a luat în calcul chitanțele cu care a mai achitat din debit, pe parcursul procesului.
La data 10 martie 2015, cauza a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 411 (1) alin. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.
Potrivit art. 416 Cod procedură civilă: ”Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni..”
Se constată că de la data suspendării și până la data sesizării întocmite de grefa Tribunalului O. – 01 aprilie 2015 cauza a fost lăsată în nelucrare timp de șase luni fără a se justifica în vreun fel lipsa de stăruință a părților în ceea ce privește judecarea cauzei.
Conform art. 420 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă: ”Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică”.
Față de aspectele reținute instanța constată excepția perimării conform art. 416-420 alin. 2 Cod procedură civilă, excepție pe care o găsește întemeiată în lipsa oricăror justificări obiective ale părților, ce nu au stăruit în judecarea cauzei.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus urmează ca excepția perimării să fie admisă și pe cale de consecință să constate că apelul este perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul civil declarat deapelantul pârât N. G., domiciliat în S., ., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr._/31.10.2014, pronunțată de Judecătoria S.,. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S. - P. P.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2015.
Președinte, I. B. | Judecător, I. M. | |
Grefier, M. T. |
Red. I. B.
Dact. M.T. 23 Octombrie 2015
4 ex.
J. fond. M. V. D.
← Cereri. Decizia nr. 814/2015. Tribunalul OLT | Fond funciar. Hotărâre din 22-10-2015, Tribunalul OLT → |
---|