Cereri. Decizia nr. 814/2015. Tribunalul OLT

Decizia nr. 814/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 814/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 814/2015

Ședința publică de la 26 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. M. P.

Judecător D. S.

Grefier R. I. T.

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea Asociația de proprietari nr. 13 S., împotriva deciziei civile nr. 120/11.02.2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._/311/2014, în contradictoriu cu intimatul M. S. prin P., având ca obiect alte cereri încuviințare executare silită.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19.10.2015, care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, când având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 2 C.p.c, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la o dată ulterioară, respectiv 26.10.2015.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția I Civilă sub nr._, contestatoarea Asociația de Proprietari nr. 13 S. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 120 din data de 11 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._/311/2014.

A susținut faptul că M. S. prin P., a solicitat investirea cu formula executorie a Contractului de mandat nr 8576/15.05.2009, iar Judecătoria S., prin încheierea nr._/16.12.2014, a respins solicitarea creditoarei M. S. prin P., reținând faptul ca „ nu se poate retine îndeplinirea condițiilor ce conferă contractului de mandat putere executorie, ce precizează expres sumele pentru care se poate trece la executare precum si necesitatea finalizării lucrărilor, prin recepția finala."

Creditoarea M. S. prin P. a formulat apel împotriva soluției pronunțata de judecătoria S., iar la termenul din data de 11.02.2015, se pronunța de către Tribunalul O., Decizia civila nr 120/11.02.2015.

Precizează că în preambulul acestei Decizii, se indica faptul ca apelanta creditoare (M. S. prin P.) nu se prezintă la apelul nominal făcut in ședința publica si ca „...procedura de citare este legal îndeplinita”.

Consideră că acest aspect (cel puțin cel privitor la citarea asociației pentru judecarea dosarului) nu corespunde realității, întrucât nu au avut cunoștință despre judecarea acestei cauze(pentru a putea formula apărări) nici la judecata in fond si nici la apel.

Judecarea cauzei in faza de apel, fara legala citare a subscrisei a produs grave si iremediabile prejudicii, aflând de existent acestei Decizi civile la data de 03.06.2015, când ia sediul au primit actele de executare întocmite de B. Tapusi R. in dosar de executare nr. 270/2015.

In ceea ce privește judecarea cauzei in fond, fără citarea sa apreciază că noile dispoziții de procedură civilă sunt guvernate în mod oficial de principiile ce stau la baza procesului civil.

Dacă până ia . Noului Cod de procedură civilă (NCPC) aceste principii erau cristalizate exclusiv ca urmare a meritului doctrinei și jurisprudenței, legiuitorul a înțeles importanța acestora și le-a inclus în partea introductivă a noii reglementări, sub denumirea elocventă „principiile fundamentale ale procesului civil".

Arată că între acestea, de o importanță de netăgăduit este principiul contradictorialității, detaliat în art. 14 NCPC, ce statuează prin chiar primul alineat faptul că „instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților".

Obiectivul prezentei expuneri este argumentarea faptului că în situațiile în care legea prevede altfel - id est, atunci când judecata se face fără citarea părților - este greșită echivalența pe care multe instanțe o fac între dispoziția legiuitorului „fără citarea părților"" și înțelegerea ei ca semnificând interzicerea înfățișării acestora. Pe scurt, „fără citare" nu înseamnă „fără prezență".

Sunt numeroase dispozițiile prin care legiuitorul Noului Cod de procedură civilă a înțeles să contureze un cadru procesual guvernat de expresia „fără citarea părților". Astfel, regăsim această prevedere în situația soluționării conflictului de competență, atunci când „instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-0 hotărâre definitivă"(art. 135 alin. 4 NCPC).

Art. 143 alin, 1 NCPC arată că suspendarea soluționării procesului până la soluționarea cererii de strămutare poate fi dispusă chiar înainte de primul termen de judecată, „fără citarea părților", aceeași măsură guvernând și judecarea binecunoscutei cereri de preschimbare a termenului de judecată reglementată prin art. 230 NCPC, precum și multe alte proceduri a căror enumerare excede scopul prezentei expuneri.

Cu îndestulătoare evidență, absența procedurii de citare a fost dispusă, atât în noua reglementare, cât și în dispozițiile procesuale anterioare, ca o măsură menită să răspundă celerității ce guvernează soluționarea anumitor cereri, incidente sau proceduri speciale, pentru care procedura de citare ar conduce la o întârziere a judecății incompatibilă cu urgența ce impune soluționarea lor.

Mai arată că ceea ce nu corespunde însă, în opinia sa, intenției legiuitorului si spiritului legii, este echivalența pe care majoritatea instanțelor o fac între dispozițiile imperative relative ta eludarea procedurii de citare și însăși absența părților de la judecarea pricinii.

Astfel menționează că din interpretarea prevederilor art. 14 alin. 1 NCPC rezultă principiul condiționării soluționări cererilor de o obligație judiciară - îndeplinirea procedurii de citare - ce poate fi acoperită prin diligenta părții ce m înfățișează fără să fi fost citați.

Concluzionând arată că procesul civil este o activitate care începe cu cererea de chemare în judecată prin care instanța este sesizată și se sfârșește cu punerea în executare a hotărârii pe care instanța o pronunță.

Astfel, procesul civil presupune:

•o persoană care învestește instanța cu o cerere și care pretinde că i-ar fi fost încălcat ori contestat un drept pe care îl afirmă și

•o persoană care s-ar face vinovată de încălcare ori contestare. Denumirea generică a acestor persoane este aceea de părți, dar ea se

schimbă, în funcția de fazele și etapele procesului civil.

Legea procesual civilă stabilește însă condițiile, termenele și alte cerințe de ordin formal pentru exercitarea drepturilor procesual civile pe care părțile au îndatorirea să le respecte, sub sancțiunea decăderii ori nulității actului de procedură.

Părțile au îndatorirea să spună adevărul în fața instanței și să-și exercite drepturile procesuale cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Având in vedere cele expuse solicită in baza prev art 508 alin 3 C.proc. civ anularea hotărârii atacate;

IN D., cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 503-508 din Codul de procedura civila.

La data de 08.09.2015, intimatul M. S. prin P., a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

Astfel, arată că învestirea cu formulă executorie se realizează la cererea părții interesate, respectiv a creditorului, personal sau prin reprezentant, iar instanța soluționează cauza, in camera de consiliu, fără citarea părților si se pronunța prin încheiere.

Arată faptul ca debitorul nu este parte în aceasta procedura anterior demarării executării silite, motiv pentru care, daca acesta se prezintă în fața instanței, acestuia nu i se va da cuvântul asupra fondului cererii sau a altor aspecte prealabile, insa, in raport cu dispozițiile art. 532 alin. 2 C. proc. civ., prin prisma caracterului necontencios al procedurii, instanța are dreptul sa asculte debitorul, fiind o opțiune a instanței, iar nu un drept al debitorului.

In cadrul procedurii necontencioase a investirii cu formula executorie, se pune problema doar a verificării de către instanța a condițiilor de forma cerute de lege pentru a putea fi titlu executoriu, fara a analiza fondul titlului. De asemenea, fiind vorba despre un titlu-executoriu, conform prevederilor art. 34 din O.U.G. nr. 18/2009, opoziția debitorilor nu atrage incidența dispozițiilor privitoare la transformarea procedurii necontencioase . in vedere ca apărările debitorilor au un cadru egal de exprimare si exercitare si anume contestația la executare. Fiind vorba despre o procedura necontradictorie, sumara, instanța de investire cu formula executorie nu poate verifica" fondul creanței pretinsă, o astfel de analiza fiind posibila doar pe calea :contestației la executare, la cererea pârtii interesate.

Procedura de investire cu formula executorie este una necontencioasa, judecătorul fiind învestit exclusiv cu verificarea condițiilor de forma, fara ca in cadrul acestei proceduri necontencioase sa se statueze asupra fondului raportului juridic dintre parti. Menționează că asa a si procedat instanța atunci cand a reținut in considerentele Deciziei nr. 120/11.02.2015, pronunțata in dosarul nr._/311/2014 faptul ca intre instituția si Asociația de Proprietari nr. 13 s-a încheiat Contractul de Mandat nr. 8576/2009, iar in virtutea prevederilor art. 2 lit. e din acest contract a fost incheiat Actul Adițional la Contractul de Mandat, prin care la art. 3 pct. 2 din acest Act Adițional s-a prevăzut suma ce revine Asociației de P. nr. 13, pentru lucrările de intervenție executate, suma certa, lichida si exigibila.

In ceea ce privește critica referitoare la procedura de judecata a dosarului nr._/311/2014, având ca obiect investire cu formula executorie, respectiv fara citarea pârtilor, solicită sa aibă in vedere următoarele:

Dispozițiile legale privitoare la procedura de judecata a cererilor de investire cu formula executorie, reprezintă norme de procedura a căror stabilire, potrivit prevederilor Constituției, intra în competenta exclusiva a legiuitorului, care poate hotărî sa nu supună regulilor de citare sau exercitare a cailor de atac anumite proceduri, în considerarea caracterului specific al acestora ori în vederea asigurării celerității procesului civil.

Potrivit art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", acest text constituțional lăsând la latitudinea legiuitorului reglementarea cailor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urma să excepteze de la exercitarea lor, atunci când considera ca se impune, anumite hotărâri judecătorești, așa cum a procedat prin dispozițiile de lege ce reglementează judecarea cererii de investire cu formula executorie.

Consideră ca rațiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cat și pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de admitere a cererii de investire cu formula executorie este aceea a celerității ce se justifica în aceasta etapa procesuala. Astfel, creditorul este lipsit de interes sa atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-și apară drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestației la executare,, așa cum prevede art. 711 pct. 3 si art. 640"pct 5 C.P.C.

De asemenea, menționează că debitorul nu are interesul de a ataca încheierea de respingere a cererii de investire cu formula executorie, prin urmare nici nu a fost prevăzuta pentru el calea de atac a apelului. In schimb, creditorul are posibilitatea de a-și apară drepturile prin exercitarea caii de atac a apelului, posibilitate pe care în domeniul executării silite debitorul o are asigurata prin dreptul de a formula contestații împotriva oricărui act de executare.

F. de cele mai sus menționate mai sus, solicită respingerea contestației in anulare, ca inadmisibila si să se mențină ca temeinica si legala Decizia nr. 120/2015, pronunțata de Tribunalul O. in dosarul nr._/311/2014.

Analizând excepția inadmisibilității căii de atac a contestației în anulare, invocată de intimat prin întâmpinare, tribunalul reține următoarele:

P. decizia contestată, nr. 120/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._/311/2014, a fost admis apelul declarat de apelanta creditoare Primăria Municipiului S. prin primar, județul O., împotriva încheierii nr._ din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._/311/2014 și a fost schimbată încheierea în sensul că s-a admis cererea și s-a dispus învestirea cu formulă executorie a contractului de mandat 8576/15.05.2009.

Art. 457 alin. 1 C.p.c. prevede expres că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Din această regulă (principiul legalității căii de atac) rezultă că hotărârea judecătorească (în speță decizia nr. 120/11.02.2015) este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege.

Potrivit art. 641 alin. 5 C.p.c. republicat, încheierea prin care se admite cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac, dar legalitatea acesteia poate face obiectul contestației la executare.

Rezultă că legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât și pentru debitor, orice cale de atac împotriva încheierii de admitere a cererii de învestire cu formulă executorie, cu excepția contestației la executare.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 480 alin. 1 C.p.c., tribunalul va admite excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, și va respinge contestația în anulare formulată, ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Asociația de Proprietari nr.13 S., cu sediul în S., .. 13, .. A, ., împotriva deciziei civile nr. 120/11.02.2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._/311/2014, în contradictoriu cu intimatul M. S. prin primar, cu sediul în S., .. 1, jud. O., având ca obiect alte cereri încuviințare executare silită, ca fiind inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2015.

Președinte,

O. M. P.

Judecător,

D. S.

Grefier,

R. I. T.

Red.OMP

Tehnored. MS

4 ex./19.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 814/2015. Tribunalul OLT