Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 916/2015. Tribunalul OLT

Sentința nr. 916/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 916/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINTA Nr. 916/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier D. S.

Pe rol pronunțarea hotărârii asupra cererii formulate de petenții S. A. V. cu domiciliul legal în municipiul București, ., sector 1, G. Z., domiciliată în municipiul Sibiu, .. 15, . și G. B. D., cu domiciliul legal în municipiul Caracal, .. 25, ., ., județul O., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat T. A., cu sediul în municipiul Caracal, .. 7, ., ..

Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 10 septembrie 2015, au fost consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera potrivit dispoz. prev de art.396 alin 1 Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea la data de 24 septembrie 2015, când, deliberând, a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. la data de 21.05.2015 sub nr._ , petenții S. A. V., G. Z. și G. B. D., în temeiul art. 603 alin. 3 N.C.p.civ. coroborat cu dispozițiile art. 547 N.C.p.civ., au solicitat în cadrul procedurii ordonanței președințiale, de urgență și cu precădere, fără citarea părților și în Camera de Consiliu, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se constate îndeplinite condițiile din Cartea a IV-a, respectiv părțile au înțeles să soluționeze litigiul dintre ele pe calea arbitrajului.

Totodată, au solicitat să se aibă în vedere și dispozițiile art. 607 N.C.p.civ. și ale art. 606 N.C.p.civ., potrivit cărora hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie, ca și faptul că aceasta nu a fost atacată sau desființată pe calea acțiunii în anulare, existând o prezumție absolută în sensul legalității acesteia, astfel încât instanța de judecată poate să pronunțe o hotărâre judecătorească în sensul prevăzut de art. 603 alin. 3 N.C.p.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

În dovedire, petenții au depus înscisurile din dosarul arbitral în care s-a pronunțat hotărârea arbitrală din data de 10.04.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:

Hotărârea arbitrală reprezintă actul prin care tribunalul arbitral tranșează litigiul dintre părți.

Potrivit dispozițiilor art.603 alin.1 Cod Procedură Civilă, hotărârea arbitrală se redactează în scris și trebuie să cuprindă:

a) componența nominală a tribunalului arbitral, locul și data pronunțării hotărârii;

b) numele și prenumele părților, domiciliul ori reședința lor sau, după caz, denumirea și sediul, numele și prenumele reprezentanților părților, precum și ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

c) menționarea convenției arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;

d) obiectul litigiului și susținerile pe scurt ale părților;

e) motivele de fapt și de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care, sub acest aspect, întemeiază soluția;

f) dispozitivul;

g) semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 602 alin. (3), și, dacă este cazul, semnătura asistentului arbitral.

Conform dispozițiilor art.603 alin.3 Cod Procedură Civilă, în cazul în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate și/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial. După verificarea de către instanța judecătorească ori de către notarul public a respectării condițiilor și după îndeplinirea procedurilor impuse de lege și achitarea de către părți a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea în cartea funciară și se va realiza transferul de proprietate și/sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil în cauză (…).

Din redactarea art.603 alin.1 C., rezultă că hotărârea arbitrală are o structură identică cu cea a hotărârii judecătorești, respectiv o parte introductivă, considerentele și dispozitivul.

Hotărârea arbitrală poate să îmbrace numai forma scrisă, cerință de la care nu se poate deroga.Redactarea ei poate fi încredințată unuia dintre arbitri sau unui terț, specialist în domeniul arbitrajului.Hotărârea trebuie să menționeze convenția arbitrală și trebuie motivată și în cazul în care soluționarea arbitrajului a avut loc în echitate.Părțile pot însă conveni ca hotărârea să nu fie motivată.De asemenea, hotărârea trebuie să cuprindă semnăturile arbitrilor și pe cea a asistentului arbitral.

Ultimul alineat privește situația în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate și/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil.

În vederea înregistrării în cartea funciară, respectiv realizarea transferului de proprietate și/ sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil în acest caz, hotărârea arbitrală este supusă unei formalități, respectiv prezentarea acesteia în fața instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească, sau, după caz un act autentic notarial.Așadar, sub aspect probator, hotărârea arbitrală nu mai este un act autentic, devenind un simplu înscris sub semnătură privată.

Însă, instanța trebuie să stabilească în primul rând daca e admisibil sa verifice conditiile si procedurile ce fac doar obiectul actiunii in anulare a hotărârii arbitrale, cale de atac prevăzută de dispozițiile art.608-613 C..

Instanța constată că legiuitorul nu a precizat ce fel de conditii trebuie verificate în procedura prevăzută de dispozițiile art.603 alin.3 C., or, cât timp legea nu distinge, instanța apreciază că este obligată să verifice dacă au fost respectate în cadrul procedurii arbitrale, atât condițiile de fond cât și condițiile de formă.

Astfel, acțiunea în anulare este reglementată în Titlul V:Desființarea hotărârii arbitrale din Cartea a IV a referitoare la procedura arbitrajului.

Instanța nu are posibilitatea de a desființa hotărârea arbitrală pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art.608 alin.1 lit.a)-i) C., această prerogativă revenind curții de apel în cadrul acțiunii în anulare exercitate împotriva hotărârii arbitrale.

Cu toate acestea, în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile art.603 alin.3 C., instanța poate verifica dacă au fost respectate nu doar condițiile de formă, ci și cele de fond în cadrul procedurii arbitrale finalizate cu pronunțarea hotărârii arbitrale, fără a desființa hotărârea în situația în care constată că nu au fost respectate aceste condiții.Consecința constatării neîndeplinirii condițiilor de fond în cadrul procedurii arbitrale este aceea de a refuza legitimarea hotărârii arbitrale prin pronunțarea unei hotărâri de către instanța de judecată, hotărâre pe care părțile să o poată folosi ulterior, după achitarea impozitului privind transferul dreptului de proprietate, în vederea înregistrării în cartea funciară și realizării transferului de proprietate.

De asemenea, cât timp legiuitorul nu a stabilit o procedură specială pentru judecarea cererilor întemeiate pe dispozițțile art.603 alin.3 C., instanța apreciază că nu se pot aplica prin analogie dispozițiile art.547 C., invocate de petenți, dispoziții care reglementează procedura ce se aplică pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului.

Astfel, procedura prev. de disp. art.547 C. se aplică cererilor privind:numirea arbitrilor de către instanță, recuzarea arbitrilor, luarea măsurilor asiguratorii, recurgerea la mijloace de constrângere și aplicarea de sancțiuni martorilor sau experților, luarea măsurilor prevăzute la art.298 alin.1 C., în cazul refuzului autorităților publice de a transmite informațiile solicitate în legătură cu actele și acțiunile acestora, verificarea cheltuielilor arbitrale.

Dacă legiuitorul ar fi apreciat că și în cazul cererilor prin care se solicită instanței verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de lege în privința hotărârii arbitrale, se aplică procedura prev. de disp.art.547 C., ar fi menționat expres acest lucru.

Astfel, invocarea de către petenți a dispozițiilor art.547, pe lângă cele ale art.603 alin.3 C., nu leagă instanța să soluționeze cererea în cadrul procedurii ordonanței președințiale prev. de disp.art.547 C., care, așa cum s-a arătat anterior, se aplică pentru categoriile de cereri mai sus menționate.

Verificând îndeplinirea condițiilor de formă, instanța constată că hotărârea arbitrală din 10.04.2015 respectă toate condițiile de formă impuse de dispozițiile art.603 alin.1 C., respectiv:componența nominală a tribunalului arbitral, locul și data pronunțării hotărârii;numele și prenumele părților, domiciliul lor;menționarea convenției arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;obiectul litigiului și susținerile pe scurt ale părților; motivele de fapt și de drept ale hotărârii, dispozitivul;semnătura arbitrului.

Cât privește condițiile de fond, instanța constată că, potrivit art.548 alin.2 C., în cazul în care convenția arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate și/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, convenția trebuie încheiată în formă autentică notarială, sub sancțiunea nulității absolute.

Or, convenția arbitrală inserată în actul adițional din 26.11.2014 la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de petenți, în care aceștia se obligau să cumpere, respectiv să vândă suprafetele de teren pentru care a fost pronunțată ulterior hotărârea arbitrală, nu este încheiată în formă autentică.

Pe cale de consecință, constatând că nu au fost respectate condițiile de fond în cadrul procedurii arbitrale, instanța va respinge cererea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de petenții S. A. V., cu domiciliul legal în municipiul București, ., sector 1, G. Z., domiciliată în municipiul Sibiu, .. 15, . și G. B. D., cu domiciliul legal în municipiul Caracal, .. 25, ., ., județul O., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat T. A., cu sediul în municipiul Caracal, .. 7, ., ., județul O., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul O..

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.

Președinte,

C. C.

Grefier,

D. S.

Red.CC

Tehnored.IM

Ex.4/01.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 916/2015. Tribunalul OLT