Fond funciar. Decizia nr. 361/2012. Tribunalul OLT

Decizia nr. 361/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-03-2012 în dosarul nr. 361/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 361/2012

Ședința publică de la 26 Martie 2012

COMPLET SPECIALIZAT P. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR DE FOND FUNCIAR

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. A.

Judecător M. R. H.

Judecător M. I. S.

Grefier I. E. A.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă C. L. M. P. A. F. FUNCIAR, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.2183/29.11.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ în contradictoriu cu: intimatul reclamant F. M., domiciliat în comuna M. . O., intimații pârâți F. N., domiciliat în localitatea Calafat, sat Ciupercenii Vechi, . D., județul D., F. M., domiciliat în C., ., nr.122, ., ., județul C. și C. J. P. A. L. F. FUNCIAR O., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. E., pentru intimatul reclamant F. M., lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință după care.

Instanța, pune în discuție excepția tardivității formulării recursului invocată de pârât la termenul anterior și acordă cuvântul părților pe excepție.

Avocat C. E., pentru intimatul reclamant F. M., solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca fiind tardiv formulat.

Se ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza pentru soluționare pe excepție.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2183/29.11.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul F. I. M., împotriva pârâților F. P. N. și F. M. și a intimatelor C. Locală de Aplicare a L. F. Funciar M. și C. Județeană de Aplicare a L. F. Funciar O.. Instanța de fond a dispus anularea titlului de proprietate nr._/93 din 11.07.2002 emis pe numele autoarei F. M. pentru suprafața de 5.300 mp. teren, pe raza comunei M., județul O. și obligarea intimatelor să emită și să elibereze un nou titlul de proprietate pentru suprafața de 5.300 mp. teren, pe raza comunei M., județul O., pe numele autoarei F. F., cu moștenitor reclamantul F. I. M.

P. a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 25.06.2010 sub nr._ reclamantul F. M. i-a chemat în judecată pe pârâții F. N. și F. M. și pe intimatele C. Locală de Aplicare a L. F. Funciar M. și C. Județeană de Aplicare a L. F. Funciar O., solicitând anularea titlului de proprietate nr._/93 din 11.07.2002 și obligarea intimatelor la emiterea unui nou titlu de proprietate pentru aceeași suprafață de 5.300 mp pe numele autoarei sale F. F., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin titlul de proprietate mai sus arătat s-a reconstituit dreptul de proprietate în virtutea Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 5300 mp în favoarea pârâților, pentru aceeași suprafață formulând și reclamantul cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere înregistrată sub nr. 72 din 26.01.1991.

A mai arătat reclamantul că în data de 04.10.1993 a fost pus în posesie pentru suprafața de 5000 mp situată în T69/1, P 19, fiind întocmit procesul-verbal de punere în posesie nr. 1163/03.10.1993, iar în anul 1995 s-a întocmit fișa premergătoare emiterii titlului de proprietate. Cu toate acestea, a arătat reclamantul, pe fondul unei regretabile erori, titlul mai sus arătat a fost eliberat pe numele altor persoane.

Reclamantul a precizat că respectivele suprafețe de teren nu au aparținut niciodată defunctei F. M., soția lui F. P., ai cărei moștenitori pot fi pârâții, ci defunctei F. F., autoarea reclamantului, care figurează în registrul agricol al comunei M. din anul 1962 la pagina 135 cu aceeași suprafață de teren.

S-a mai arătat că mama autoarei F. F. se numea tot F. M., însă aceasta este o altă persoană decât autoarea pârâților, aceasta din urmă având poziție de rol separată în registrul agricol pe anii 1959-1963, deținând și ea o altă suprafață de 5000 mp tot în T 69/1, dar în altă parcelă, în același punct „Dobeni”.

De asemenea, reclamantul a arătat că s-a adresat Comisiei Județene O. și Prefecturii, arătându-le cele mai sus expuse și că în toată această perioadă a fost tulburat în exercitarea prerogativelor de proprietar de anumite persoane care susțineau că au cumpărat o parte din terenul din T69/1, P 19, ajungându-se la litigii în urma cărora s-a constatat irevocabil că reclamantul este proprietarul întregii suprafețe de teren din T 69/1, P 19.

În drept au fost invocate dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991.

P. dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal de punere în posesie nr. 72/26.01.1994, titlul de proprietate nr._/93 din 11.07.2002, adresa nr. R1240/01.02.2006 emisă de Instituția Prefectului – Județul O., adresa nr. 12A/05.03.2008 emisă de Consiliul Județean O., două adrese emise de către Consiliul Local M., decizia nr. 1005/03.02.2000 a Curții de Apel C., decizia civilă nr. 2365/17.10.1997 a Tribunalului O., sentința civilă nr. 444/17.04.1997 a Judecătoriei B., certificate de naștere și deces pe numele F. F., certificat de deces pe numele F. G M., carte de identitate pe numele F. M., certificat de moștenitor de pe urma defunctei F. F., fila din registrul agricol pe perioada 1959-1963 pe numele F. M. și fila din registrul agricol pe perioada 1959-1963 pe numele F. I. P..

Fiind legal citați, pârâții nu s-au prezentat înaintea instanței și nici nu au formulat întâmpinare. În ceea ce le privește pe intimate, la solicitarea instanței intimata C. Locală de Aplicare a L. F. Funciar M. a trimis la dosar, în copie, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de către pârâți, fila din registrul agricol pe perioada 1959-1963 pe numele F. M., fișa cu date pentru completarea titlului de proprietate pe numele F. M., tabel nominal cu moștenitorii cooperatorilor decedați care solicită în scris stabilirea dreptului de proprietate și decizia civilă nr. 2979/04.10.1999 a Tribunalului O..

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, pe lângă înscrisurile depuse de către părți la dosar aflându-se și extrase din registrul de naștere pe numele F. M., F. M., F. N. și F. P., precum și extrase din registrul de deces pe numele F. M. și F. P., acestea fiind trimise de către Serviciul de Evidență a Persoanelor din cadrul Consiliului Local M.. De asemenea, a fost atașat și dosarul nr. 634/1999 al Judecătoriei B..

Prin sentința civilă nr. 2222/03.12.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ 2011 a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 671/10.05.2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ 2011 a fost admis recursul reclamantului, desființată hotărârea instanței de fond și trimisă cauza pentru rejudecare.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la nr. 1801*/184/27.06.2011.

Instanța de control judiciar a îndrumat ca la rejudecare, în virtutea rolului activ prev. de art. 129 al. 5 Cod procedură civilă, să clarifice gradul de rudenie dintre F. M., F. P. și F. I. având în vedere că în aparență rezultă că reclamantul este fiul lui F. I., iar pârâții ai lui F. P. și să stabilească cine a formulat cerere în baza legii nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,53 ha de pe urma străbunicii părților, respectiv F. M., având în vedere că la dosar există dovezi că pe mama pârâților o cheamă F. P. M..

Reclamantul a depus precizări.

Pârâtul F. M. a depus cerere prin care a solicitat să nu mai fie citat în cauză și să se rezolve situația pe baza documentelor pe care le are reclamantul.

Intimata C. locală M. pentru aplicarea legilor fondului funciar a comunicat actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate, respectiv: cererea nr. 51/28.02.1991, cererea nr. 51/28.02.1991, tabel nominal, certificate de naștere F. M., F. N., F. M., certificat de moștenitor de pe urma defunctei F. F. și fila din registrul agricol pe perioada 1959-1963 pe numele F. M..

De asemenea, a comunicat faptul că F. N. și F. M. sunt veri primari (părinții frați) și că autoarea F. M. nu a avut descendenți de gradul I.

Analizând ansamblul actelor aflate la dosar instanța de fond a reținut că acțiunea formulată de către reclamant este întemeiată.

Potrivit art. 52, pct. 1 din Legea 18/1991-republicata, in sensul acestei legi, comisia judeteana este autoritate publica cu activitate administrativ-jurisdictionala si in aceasta calitate intimata, in temeiul art. 58 din Legea 18/1991- republicata poate modifica, anula sau inlocui titlul de proprietate.

Potrivit art. 27 din Legea 18/1991 “punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile”, iar potrivit art. 33 din HG890/2005 “delimitarea și parcelarea pe proprietari se fac pe baza hărților și planurilor de situație la zi din cadrul actualei unități administrativ-teritoriale”.

De asemenea conform disp. art. 36 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, C. Județeană emite titlurile de proprietate.

Potrivit dispozitiilor art. 5 lit. i din H.G. nr.890/2005, comisiile locale sunt obligate sa pună în posesie, prin delimitare in teren, persoanele indreptatite sa primeasca terenul, sa completeze fisele de punere in posesie a acestora, după validarea de catre comisia judeteana a propunerilor facute si sa le inmaneze titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin, iar potrivit dispozitiilor art.6 lit. f din H.G. nr.890/2005, comisiile judetene emit titlurile de proprietate pentru cererile validate.

Conform îndrumărilor date de către instanța de control judiciar, instanța de fond a constatat că cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate după autoarea F. M. a formulat numai reclamantul F. M.-cererea nr. 26/28.02.1991.

Cererea nr. 51/28.02.1991 formulată de F. N. nu face referire la reconstituirea dreptului de proprietate după autoarea F. M., referirea fiind la „suprafața de 0,50 ha adusă de vara mea”, fără a specifica cine este vara sa și fără a dovedi că este văr cu autoarea F. M., chiar dacă cererea se referă la aceeași suprafață, situată în același punct.

Se poate observa, că vecinul menționat în T. P. nr._/93 din 11.07.2002, la N este E. D., adică același vecin ca cel menționat în certificatul de moștenitor nr. 411/30.04.1987 privind pe F. F. cu moștenitori F. P. și F. I..

Reclamantul a făcut dovada că este fiul autoarei F. I. (certificat de naștere nr. 39/28.09.1933).

Coroborând aceste acte, instanța de fond a constatat că, în mod eronat, s-a emis T. P. nr._/93 din 11.07.2002 pe numele autoarei F. M., deoarece trebuia emis pe numele autoarei F. F. cu moștenitor reclamantul, în calitate de nepot de fiică-F. I..

Nu s-a depus nici un act din care să rezulte gradul de rudenie dintre reclamant, pârâți și F. M., iar din extrasul certificat de deces nu rezultă numele părinților acesteia ci numai prenumele-B. și T..

In raport de aceste considerente si avand in vedere dispozitiile art. 58 din legea 18/1991-republicata, precum și lipsa apărărilor pârâților, instanța a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea_/93 din 11.07.2002 emis pe numele autoarei F. M. pentru suprafața de 5.300 mp. teren, pe raza comunei M., județul O..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Locală M. pentru A. L. F. Funciar, apreciind că soluția a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Analizand cu prioritate exceptia tardivității formulării recursului, excepție invocată de intimatul reclamant, Tribunalul reține următoarele:

IN FAPT: La data de 22.12.2011 recurentei pârâte i-a fost comunicată sentința civilă recurată.

Recursul a fost înregistrat la Judecătoria B. la data de 11.01.2012, sub nr. 369.

IN D.: potrivit art. 103 alin. 1 Cpciv, neexercitarea oricarei cai de atac, neindeplinirea oricarui act procedural in termenul legal atrage decaderea. Rezulta deci ca decaderea intervine in caz de nerespectarea a termenelor legale imperative si absolute.

Art. 301 Cpciv instituie un termen legal imperativ de 15 zile de la comunicarea hotărârii pt exercitarea dreptului de a formula recurs impotriva acesteia, termen pe care recurenta pârâtă l-a lasat sa expire fara a beneficia de el. Termenul prescris de textul legal, in lipsa unei derogari exprese este statornicit sub sanctiunea decaderii, invocata pe cale de exceptie de catre intimatul reclamant.

Pe aceste considerente Tribunalul urmeaza a respinge recursul formulat de recurentă ca tardiv introdus.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția tardivității formulării recursului.

Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă C. L. M. P. A. F. FUNCIAR, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.2183/29.11.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ în contradictoriu cu: intimatul reclamant F. M., domiciliat în comuna M. . O., intimații pârâți F. N., domiciliat în localitatea Calafat, sat Ciupercenii Vechi, . D., județul D., F. M., domiciliat în C., ., nr.122, ., ., județul C. și C. J. P. A. L. F. FUNCIAR O., ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2012

Președinte,

L. A.

Judecător,

M. R. H.

Judecător,

M. I. S.

Grefier,

I. E. A.

Red LA/2 ex/28.03.2012

I.A. 27 Martie 2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 361/2012. Tribunalul OLT