Fond funciar. Decizia nr. 785/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 785/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 785/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 785/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător O. - M. P.
Judecător M. V.
Grefier D. S.
Pe rol se află rejudecarea cererii formulată de reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâții G. - P. F., B. F. (V.), P. Drăgănești O. – C. locală de aplicare a L. fondului funciar, P. O. – C. Județeană O. pentru aplicarea L. fondului funciar, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procurator P. G. E. și avocat A. P., pentru reclamantul P. C., mandatar G. P. V. și avocat I. M. pentru pârâta G. P. F., lipsă celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză a fost repusă pe rol la data de 08.07.2013, în vederea constituirii legale a completului de judecată și că pentru acest termen de judecată, la data de 04.09.2013, prin serviciul registratură, pârâta G. Postelinicu V. a depus o cerere prin care solicită toate înregistrările audio-video, precum și copiile de pe stenogramele sau notele grefierului aferente ședinței din data de 13.05.2013.
Instanța respinge cererea prin care pârâta G. P. V. solicită copii de pe înregistrările audio-video, având în vedere că la data de 13.05.2013 nu se înregistrau ședințele, însă încuviințează eliberarea de copii de pe caietul grefierului pentru ședința din data de 13.05.2013.
Nemaifiind cereri prealabile de soluționat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probatoriilor.
Avocat I. M., pentru pârâta G. P. F., solicită emiterea unei adrese către Primăriei Drăgănești - O., pentru a se comunica felul în care a fost emis titlul de proprietate nr._/88, titlu de face obiectul prezentei cauze, să furnizeze planurile parcelare și de încadrare în zona, având în vedere că expertul desemnat în cauză nu a identificat suprafața de 250 m.p.
Avocat A. P., pentru reclamantul P. C., solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, apreciază ca expertul desemnat în cauză a răspunsul tuturor obiectivelor stabilite de instanță, raportul de expertiză a răspuns și acestei cereri.
Instanța respinge cererea formulată de apărătorul ales al pârâtei, având în vedere că solicitarea de la acest termen a format obiectivul expertizei efectuate în cauză, iar expertul a răspuns acestui obiectiv și încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de soluționat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra fondului.
Avocat A. P., pentru reclamantul P. C., învederează instanței că își menține concluziile de la termenul din data de 01.07.2013, a depus și concluzii scrise la dosarul cauzei. Solicită admiterea acțiunii cu privire la nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/88, întrucât unicul moștenitor al suprafeței de 250 m.p. este reclamantul, iar vecinătățile menționate în raportul de expertiză sunt aceleași cu cele din titlul de proprietate.
Avocat I. Mihaiță, pentru pârâta G. P. F., învederează instanței că își menține concluziile de la termenul din data de 01.07.2013, a depus și concluzii scrise la dosarul cauzei solicită respingerea acțiunii în totalitate, la rolul defunctului P. I A. se regăsesc 1000 m.p. teren curți construcții, cu cheltuielile de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la nr._ /21.03.2011 reclamantul P. C. a chemat în judecată pârâtele P. G. F. și B. F. ( V.), P. Drăgănești O., jud.O. – C. locală pentru aplicarea Lg. fondului funciar și P. O. - C. județeană pentru aplicarea Lg. fondului funciar, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/88/ eliberat pe numele P. C., B. M., și P. G. F..
În motivarea acțiunii reclamantul arată că în mod eronat au fost menționate în titlul de proprietate moștenitoarele B. F. și P. G. F. pentru că nu erau îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 0,1521 ha, de pe urma autorului P. A. decedat la 23.04.1981.
Precizează în acest sens că prin dezbaterea succesiunii acestui autor s-a stabilit calitatea de moștenitor doar pentru el, reclamantul, în calitate de fiu, ceilalți moștenitori fiind străini de succesiune prin renunțare sau prin neacceptare, printre aceștia numărându-se B. M. și P. G. F..
A arătat reclamantul ca, prin certificatul de moștenitor nr. 66/9.02.1982 s-a stabilit că lui îi revine cota de 1/1 din bunurile cuprinse în masa succesorală, respectiv casa și terenul aferent în suprafață de 250 mp, situate în Drăgănești O. . jud. O..
De aceea, cele două moștenitoare, B. M. și P. G. F. nu erau îndreptățite să li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului intravilan, ci doar pentru terenul situat în extravilan, pentru că și-au exprimat opțiunea în acest ultim caz prin formularea cererii de reconstituire.
Or, potrivit Lg. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.
Prin titlul de proprietate menționat s-a nesocotit modalitatea legală prin care ar fi trebuit să se stabilească în mod diferit întinderea suprafeței de teren care se atribuie moștenitorilor.
Prin îndreptățirea celor două pârâte la suprafața de teren intravilan de 0,1521 ha ar însemna în fapt și în drept prejudicierea lui, care stăpânește terenul respectiv de 29 ani și în plus ar însemna dezbaterea aceleiași succesiuni cu privire la același bun succesoral de două ori.
În drept, reclamantul invocă Lg. 169/1997, Lg. 247/2005, și Lg. 18/1991.
La 6 aprilie 2011, reclamantul a formulat o cerere completatoare, solicitând instanței să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1521 m.p. prin uzucapiunea de 10 la 20 de ani și prin accesiunea asupra construcției aferente.
În motivarea acestei cereri arată că deține în mod exclusiv terenul intravilan și construcția aferentă încă din anul 1983 când le-a dobândit prin succesiune de al autorul P. A., care la rândul său l-a moștenit de la părinții săi.
În drept, reclamantul invocă disp. art. 1895, 1879 și 482 C.civ.
La 20 aprilie 2011 reclamantul formulează o cerere de modificare a acțiunii în sensul că solicită instanței să constate, în subsidiar, că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1521 m.p. ca efect al uzucapiunii de 30 de ani și prin accesiune asupra construcției.
În motivarea acestei cererii, reclamantul arată că a stăpânit exclusiv sub nume de proprietar neîntrerupt și netulburat terenul intravilan în suprafață de 1521 m.p. din anul 1983, când l-a moștenit de la autorul P. C..
Precizează că stăpânirea de către unul dintre moștenitori a unui bun succesoral poate duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în situația în care a intervenit o manifestare exterioară din partea sa care să demonstreze că a înțeles să transforme posesia comună în posesie exclusivă, producându-se o introvertire a posesiei comune în posesie exclusivă prin diferite acte cum ar fi efectuarea de construcții și reparații majore, achitarea de taxe și impozite.
Din situația de fapt dar și de drept reiese în mod neechivoc că de la momentul dezbaterii succesiunii în anul 1983, când a devenit unicul moștenitor al terenului în suprafață de 1521 m.p. prin neacceptarea succesiunii de către ceilalți moștenitori, stăpânit în mod exclusiv și sub nume de proprietar acest teren până în momentul promovării acțiunii privind ieșirea din indiviziune.
Ceilalți moștenitori nu au manifestat nici un fel de interes pentru acest teren și nu au făcut nici un act din care să rezulte intenția lor de a se considera comoștenitori ori coproprietari.
Lipsa de interes a pârâtelor față de acest bun s-a manifestat nu numai la momentul dezbaterii succesiunii ci și ulterior pentru că nu au venit vreodată la locul unde se află situate terenul și construcțiilor iar în dosarul nr._ au arătat că nu au pretenții asupra acestor imobile.
Tot în ceea ce privește posesia terenului, reclamantul arată că asupra posesiei anterioare anului 1989 Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 nu au avut ca efect întreruperea naturală a cursului prescripției pentru că terenurile nu au fost scoase din circuitul civil iar legile respective au exclus doar posibilitatea transmiterii dreptului d de proprietate prin convenție și nu prin moștenire.
În drept, reclamantul invocă dispozițiile art. 1860, 1846,1847 și 482 C.civ.
În dovedirea acțiunii, a atașat la dosar titlul de proprietate nr._/88, certificatul de moștenitor nr. 66/9.02.1982, ( BNP Caracal) certificatul de sarcini nr._.04.2011,bunuri fiscale, memoriul numitei N. A., bilet de ieșire nr._, declarația autentică N. A., și a solicitat audierea martorului B. D. și B. M., declarațiile fiind la dosar.
Pârâta G. P. F. a formulat întâmpinare, privind acțiunea inițială și cererea de completare, solicitând respingerea în totalitate.
Arată în acest sens că motivul invocat de către reclamant ca temei al nulității absolute parțiale a titlului de proprietate respectiv că nu ar fost îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru că, potrivit certificatului d e moștenitor nr. 66/9.02.1982 i s-a stabilit calitatea de moștenitor doar lui, reclamantului, întrucât cererea pe care ea a formulat-o privind reconstituirea dreptului de proprietate a avut ca temei lg.18/1991, care dă posibilitatea tuturor persoanelor îndreptățite să beneficieze de reconstituire, încadrarea ei în categoria prevăzută de ar.t 700 C.civ., neputând să,producă nici un fel de efect.
În același timp, susține că terenul intravilan în suprafață de 1521 mp nu a fost „moștenit„ așa cum susține reclamantul pentru că partajul succesoral de pe urma defuncților P. A. și P. E. este în curs de desfășurare și formează obiectul dosarului nr._ conexat cu dosarul nr._, în prezent suspendat, dar în care s-a pronunțat deja o încheiere de admitere în principiu prin care suprafața de teren de 1521 m.p. a fost reținută în masa partajabilă iar ca moștenitori s-au reținut părțile din prezenta cauză din acest proces.
De altfel, suprafața de 1521 mp teren intravilan nefăcând parte din patrimoniul autorului în momentul decesului acestuia, nu se poate susține că se află în situația dezbaterii succesiunii de două ori pentru același lucru așa cum susține reclamantul.
De altfel, atât reclamantul cât și ea, pârâta au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul care a aparținut defunctului P. A., iar reclamantul nu a contestat niciodată actele premergătoare și nici reconstituirea făcută de comisie.
Mai mult, potrivit art. 8, 12 și 13 din Lg.18/1991, toți moștenitorii primesc partea ce li se cuvine, iar titlul de proprietate se eliberează pe numele tuturor moștenitorilor care au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Chiar și voința defunctului P. A. nu a fost de a-i lăsa fiului său P. C. casa și terenul intravilan.
În ceea ce privește cererea completatoare din 7.04.2011 pârâta arată că este în totală contradicție cu cererea principală pentru că solicită să se constate uzucapiunea prescurtată cu privire la teren în baza aceluiași certificat de moștenitor nr.66/9.02.1982 și accesiunea cu privire al construcții.
În ceea ce privește buna credință necesară în cazul uzucapiunii prevăzută în art. 1895 și a faptului că posesia trebuie să fie netulburată și să nu fie fondată sau conservată prin acte de violență în contra sau din partea adversarului, pârâta solicită instanței să constate că înscrisurile pe care le atașează,la dosar confirmă că reclamanta a împiedica-o constant să intre în posesia terenurilor ce li se cuvine și a interzis accesul în casa părintească.
Pe de altă parte, potrivit art. 482 C.civ. dreptul de accesiune presupune existența dreptului de proprietate asupra unui imobil pentru ca acesta să dea drept asupra a tot ceea ce produce sau unește lucru ca accesoriu.
Aceeași pârâtă la 4.05.2011 a formulat întâmpinare și la cererea modificatoare formulată de reclamant la 20.04.2011, solicitând și respingerea acestei cereri.
Având în vedere că terenul ce reclamantul susține că l-a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani a făcut obiectul Lg.18/1991, în temeiul căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză prin titlul a cărui nulitate o solicită reclamantul.
Devenind coproprietari asupra acestui teren a încercat în nenumărate rânduri să-l folosească și ea însă de fiecare dată s-a lovit de refuzul categoric al reclamantului care i-a interzis să-și exercite dreptul ei.
De aceea, situația reclamantului nu se poate încadra în dispozițiile art. 1847 C.civ. pentru că încercând să o oprească și să-i interzică să-și exercite dreptul său asupra bunului în cauză posesia acesteia nu poate fi considerată ca fiind netulburată.
De asemenea, reclamantul nu a posedat terenul sub nume de proprietar, posesia fiind sub nume precar asupra unui lucru comun.
De altfel, în dosarul nr. 5345/_, chiar reclamantul solicită partajarea averii succesorale rămasă după defunctul P. A., în care este inclusă și suprafața de 1521 m.p. teren, motiv pentru care prescripția invocată este considerată întreruptă potrivit art.1865 pct.3 C.civ. cu efectele prevăzute de art. 1867 C.civ.
În plus, reclamantul a solicitat in anul 2008 modificarea titlului de proprietate nr._/88 cu privire la numele moștenitorilor autorului P. A..
În felul acesta, așa cum se arată în sentința civilă nr. 4988 pronunțată în dosarul nr._, reclamantul însuși a recunoscut în ședința publică din 3.12.2008 calitatea ei de moștenitoare și de coproprietar pentru întreaga suprafață de 2,9647 ha în care se include și terenul intravilan de 1521 m.p.
În sfârșit susținerea reclamantul că în dosarul nr. 681/20/_ ea ar fi renunțat la capătul de cerere referitor la terenul intravilan, această renunțare nu-i aparține fiind depusă de apărătorul ei, în lipsa unei procuri speciale, așa cum prevede art. 69 al.1 C..
În apărare, pârâta a atașat la dosar scrisorile pe care i le-a trimis autorul P. A., adresa nr. 7491/1994, adresa nr. 980/2891/R/3.06.1993, și a solicitat audierea martorului Temistocle S., declarația acestuia fiind la dosar.
C. locală Drăgănești O., a formulat întâmpinare precizând că din actele pe care le deține și care au stat la baze eliberării titlului de proprietate, a cărui nulitate absolută parțială solicită reclamantul să se constate, rezultă că P. C., B. M. și G. P. F. au formulat cerere iar în fișa cadastrală s-au menționat de asemenea numele acestor moștenitori.
După emiterea titlului de proprietate reclamantul și surorile sale au avut posibilitatea să iasă din indiviziune.
Pârâta a atașat la dosar titlul de proprietate nr._/88, fișa premergătoare eliberării acestui titlu de proprietate, cererea nr.1111/14.03.1991, certificatul de moștenitor nr.66/1982 ( BNP Caracal) certificat naștere P. C., cererea pârâtei P. F., copie registru agricol P. C., P. A..
Prin sentința civilă nr. 2100/01.06.2011, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâtele G. - P. F., B. F. (V.), P. Drăgănești O.– C. locală de aplicare a L. fondului funciar, P. O. – C. Județeană O. pentru aplicarea L. fondului funciar, ( capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/88 și capătul de cerere privind constatarea uzucapiunii și accesiunii).
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din certificatul de moștenitor nr. 66/9.02.1982 rezultă că la data dezbaterii succesiunii autorului s-a reținut ca avere succesorală casa, situată în Drăgănești O. și terenul aferent în suprafață de 250 m.p., deținute de defunct prin moștenire de la părinții săi.
Ca moștenitori de pe urma autorului acceptant s-a reținut că a rămas P. C. căruia i s-a atribuit întreaga cotă de 1/1 pentru că N. A., fiică a renunțat expres la succesiune conform declarației nr. 89/1982 iar P. E. soție, V. E., fiică, B. M., fiică și P. G. F., fiică, sunt străine de moștenire prin neacceptare conform art. 700 C.civ.
Reclamantul a susținut că celor două fiice ale autorului P. G. F. și B. M., în mod nelegal li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul intravilan în suprafață de 0,1521 ha atâta timp cât ele nu au acceptat succesiunea autorului P. A., tatăl lor.
A apreciat prima instanța ca susținerea reclamantului este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 8 din lg. 18/1991 de prevederile legii beneficiază nu numai foștii titulari ai terenurilor dar, în condițiile legii civile, și moștenitorii acestora, iar potrivit art. 13 calitatea de moștenitori se stabilește nu numai pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive dar, în lipsa acestora, prin orice probă din care rezultă acceptarea moștenirii.
Pe de altă parte, potrivit al. 2, moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile care au aparținut autorului lor, fiind considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Interpretarea acestor dispoziții legale a dus la concluzia că se instituie o excepție de la principiul unitar al acceptării moștenirii, iar pe de altă parte, că de aceste prevederi legale beneficiază numai moștenitorii care la data dezbaterii succesiunii autorului anterior intrării în vigoare a Lg. 18/1991 nu au renunțat la succesiune, având în vedere că potrivit art. 696 C.civ., eredele ce renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor.
De aceea, cele două surori ale pârâtului pentru că au renunțat la moștenirea tatălui lor și nu au acceptat-o în termenul prevăzut de art. 700 C.civ. în temeiul reglementării speciale din Lg.18/1991, derogatorie de la dreptul comun, au fost îndreptățite să solicite și să li se reconstituie dreptul de proprietate pentru terenul deținut de tatăl lor, inclusiv pentru terenul intravilan.
Pe de altă parte, instanța a reținut că eventualul drept de proprietate pe care reclamantul l-ar avea asupra terenului intravilan în suprafață de 0,1521 ha, nu poate fi stabilit decât în urma partajării terenului menționat în titlul de proprietate nr._/88/având în vedere că, așa cum s-a menționat, moștenitorii autorului sunt repuși în drept de acceptare numai cu privire la cota ce li se cuvine.
Prin urmare, prin Lg. nr. 18/1991, nu se creează posibilitatea dobândirii a unor drepturi noi de proprietate, ci doar recunoașterea unor drepturi care li se cuvin, fie în calitate de titulari ai terenurilor, fie în calitate de moștenitori ai acestora.
Pe de altă parte, este de menționat și faptul că prin certificatul de moștenitor nr.66/9.02.1982 nu se face dovada dreptului de proprietate al reclamantului asupra casei și terenului aferent rămase de pe urma defunctului P. A., pentru că certificatul de moștenitor nu constituie titlu de proprietate, acest act făcând doar dovada calității de moștenitor a masei bunurilor rămase de pe urma defunctului și cotei care i se cuvine moștenitorului și de aceea întinderea drepturilor de proprietate exclusivă asupra unor porțiuni materiale din terenul, aparținând autorului în cazul celor trei moștenitori menționați în titlul de proprietate se va stabili definitiv numai prin partajarea terenului în care este inclus și terenul intravilan și ținându-se seama și de reglementarea specială din Lg.18/1991 și anume chiar și de prevederile art. 23.
În raport de aceste prevederi legale și de probele administrate în cauză, instanța de fond a apreciat că titlul de proprietate nr._/88 în mod legal a fost emis pe numele celor 3 moștenitori ai defunctului P. A. pentru întreaga suprafață de teren, inclusiv pentru suprafața de teren intravilan.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cazul celor două surori ale pârâtului P. G. F. și B. M. nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. III al.1 lit.a din Lg. 169/1997, instanța a respins capătul de cerere privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/88 cu privire la suprafața de 0,1521 ha, teren intravilan.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea dobândirii de către reclamant a dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 0,1521 ha, și prin accesiune asupra casei aflate pe acest teren, instanța de fond a constatat că este neîntemeiat.
Astfel, în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de 0,1521 ha, prin uzucapiunea de 30 de ani, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890-1894 C.civ. nu numai cu privire la durata de 30 de ani pe care trebuie exercitată posesia, dar chiar și cu privire la posesia în sine.
S-a reținut ca posesia care stă la baza dobândirii dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă a fost definită ca o stare de fapt ce constă în stăpânirea materială asupra unui bun imobil exercitată de către o persoană cu intenția de a se comporta față de terți ca proprietar sau titular al unii alt drept real.
În acest caz, spre deosebire de posesia care constituie unul dintre prerogativele dreptului de proprietate care presupune tot o stăpânire faptică dar asupra unui bun imobil asupra căruia titularul are un drept de proprietate, posesia ca temei al prescripției achizitive chiar și în cazul uzucapiunii de 30 de ani presupune o stăpânire în fapt a bunului de către o persoană care nu este proprietarul de drept ci se comportă ca un proprietar.
Ori, reclamanta susține că tatăl său a dobândit dreptul de proprietate asupra casei și terenului prin moștenire de la părinții săi și acest lucru este confirmat și din mențiunea din certificatul de moștenitor nr.6 /9.02.1982.
Ca atare, posesia exercitată de către autor asupra casei și terenului aferent nu a fost posesia unui neproprietar, ci posesia ca atribut al dreptului de proprietate al autorului dobândit prin moștenire de la părinții săi asupra imobilului respectiv.
De aceea se și concluzionează că proprietarul asupra unui bun imobil nu poate dobândi un drept de proprietate asupra bunului prin uzucapiune, pentru că stăpânirea bunului rezultă dintr-un titlu, și nu dintr-o stare de fapt.
Prin urmare, nu este îndeplinită nici condiția ca posesia exercitată asupra imobilului să fie de 30 de ani având în vedere că posesia exercitată de autor înainte de decesul său nu a constituit o stăpânire în fapt, ci în drept a terenului și de aceea nu poate fi unită posesia exercitată de către el cu posesia exercitată de către reclamant, după decesul tatălui său.
Joncțiunea posesiei presupune că termenul în care a fost exercitată de către o persoană o posesie asupra unui imobil și care înainte de a se împlini termenul uzucapiunii înstrăinează imobilul pe care l-a posedat până atunci unei alte persoane care nu are decât calitatea de posesor, întrucât nu s-au putut încheia acte în forma cerută de lege pentru transferul proprietății, astfel încât noul posesor dobândește imobilul de la un neproprietar.
Ca atare, joncțiunea posesiilor presupune că nou posesor dobândește imobilul de la un neproprietar și nu de la un proprietar, cum a fost cazul autorului reclamantului.
De aceea, în cazul acestuia se pune problema eventualei intervertiri a posesiei comune pe care o exercita asupra terenului intravilan rămas de la autorul său într-o posesie exclusivă, aptă de a duce la dobândirea dreptului de proprietate pe cale prescripției achizitive.
Martorii B. M. și B. D. audiați în cauză, au declarat că reclamantul a fost cel care într-adevăr a plătit impozitele pentru casă și teren și nici unul dintre moștenitorii defunctului nu l-au tulburat în stăpânirea casei dar declarațiile lor au fost contrazise de declarația martorului Temistocle S. care a declarat că pârâta P. F. s-a deplasat în domiciliul foștilor ei părinți dar nu i s-a permis accesul de către reclamant
Fie că reclamantul a permis sau nu celorlalți moștenitori să folosească bunurile succesorale rămase după urma autorului P. A., instanța constată că durata pe care a exercitat posesia asupra acestor bunuri nu este de 30 de ani, chiar și în raport de data la care cei trei moștenitori ai autorului au formulat cerere, martie 1991, pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren inclusiv pentru terenul intravilan.
De la data respectivă posesia exercitată de către reclamant asupra terenului intravilan, nu mai poate fi socotită ca fiind utilă, condiție necesară dobândirii imobilului prin uzucapiunea de 30 de ani, deoarece a fost întreruptă prin manifestarea de voință a celorlalte două moștenitoare care au solicitat să lise reconstituie dreptul de proprietate pentru terenul respectiv.
În ceea ce privește dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra casei prin accesiune imobiliară artificială conform art. 492 C.civ., instanța a constatat că susținerea reclamantului este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 492 C.civ. orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa și că sunt ale lui până se dovedește contră.
Așadar, prin prevederile legale menționate se instituie o dublă prezumție, potrivit căreia orice construcție făcută pe un fond se presupune că aparține proprietarului fondului și că a fost edificată pe cheltuiala sa.
În speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite nu numai pentru că până la data soluționării cauzei dreptul de proprietate exclusiv al reclamantului asupra terenului intravilan nu a fost încă stabilit, dar și pentru că, din probele administrate rezultă că în ceea ce privește casa aflată pe acest teren nu este construită de către reclamant pe cheltuiala sa, ci este dobândită prin succesiune de la autorul său.
Pentru aceste considerente, instanța a respins și capătul doi de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. C., considerând-o netemeinică și nelegală.
In motivarea recursului declarat, recurentul a arătat ca in mod nelegal instanța de fond nu a administrat proba cu interogatoriul paratei si nu a avut in vedere declarațiile martorilor B. M. si Badita D..
In continuare, recurentul a criticat soluția primei instanțe, apreciind ca in mod nelegal s-a reținut ca fiind lovita de viciul violentei posesia exercitata de reclamantul-recurent asupra suprafeței de 1520 mp teren. A arătat ca parata G. P. F. a formulat cerere de reconstituire doar pentru terenul extravilan.
A mai susținut reclamantul ca in mod nelegal instanța de fond nu a reținut ca a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului in suprafață de 1521 mp, care face parte din masa succesorala, facand o gresita apreciere a probelor administrate in cauza (declarații de martori, înscrisuri sub semnătura privata – scrisori).
A fost criticata si motivarea instanței in ceea ce privește imposibilitatea unirii posesiei reclamantului cu posesia exercitata de autorul sau, in sensul ca aceasta motivare este contradictorie, pe de o parte, arătându-se ca autorul reclamantului a avut calitatea de proprietar al terenului si nu de posesor, pe de alta parte, reținându-se ca certificatul de moștenitor deținut de acesta nu reprezintă titlu de proprietate.
A apreciat reclamantul ca s-a dovedit posesia exercitata timp de 30 de ani asupra terenului, soluția instanței fiind eronata sub acest aspect.
In ceea ce privește primul capăt de cerere, referitor la constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/88, recurentul a apreciat ca in mod greșit instanța a respins aceasta cerere.
In esența, recurentul a arătat ca, atâta vreme cat terenul intravilan este menționat in certificatul de moștenitor, făcând parte din masa succesorala, este evident faptul ca era in circuitul civil.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304/1, 304 alin. 5, 7, 8 si 9, 312 alin.3 Cod Proc.Civ.
Parata G. P. F. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului si menținerea soluției pronunțate de prima instanța, ca fiind legala si temeinica.
Prindecizia nr. 138/30.0l.2012, Tribunalul O. a admis recursul declarat de recurentul reclamant P. C., împotriva sentinței civile nr. 2100/01.06.2011, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte G. - P. F., B. F. (V.), P. Drăgănești O.– C. locală de aplicare a L. fondului funciar, P. O. – C. Județeană O. pentru aplicarea L. fondului funciar, a casat în parte sentința și reținut cauza pentru rejudecare,menținând dispozițiile privind uzucapiunea.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul O. a reținut că soluția adoptată de prima instanță în ceea ce privește petitul referitor la dobândirea în proprietate de către reclamant a suprafeței de 1521 mp teren, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, precum si cea prin care a fost soluționat capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului casa de locuit prin accesiune sunt legale, criticile recurentului nefiind întemeiate.
Astfel, uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietarii prin posedarea neîntreruptă a lucrului, in tot timpul fixat de lege, astfel încât starea de fapt se transforma în stare de drept.
Uzucapiunea de 30 de ani este reglementata de dispozițiile art. 1890 Cod Civil.
Pentru a opera această uzucapiune, trebuie să existe o posesie de 30 de ani și această posesie să fie utilă, adică neviciată.
In ceea ce privește suprafața de 1521 mp teren intravilan, instanța constată că aceasta suprafață se regăsește inclusă în TP_/88, făcând obiectul reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea moștenitorilor autorului P. I. A..
Sunt neîntemeiate susținerile reclamantului, potrivit cărora pârâtele au fost greșit înscrise în titlul de proprietate, întrucât acestea nu au acceptat succesiunea, terenul intravilan fiind moștenit si folosit in mod exclusiv de către reclamant.
Potrivit recursului în interesul legii, Dec. nr. XI/2007 a ICCJ, s-a stabilit ca beneficiază de dreptul de moștenire a proprietății, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în sensul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, numai moștenitorii care nu au acceptat-o în termenul prevăzut de lege, iar nu și cei care au renunțat la succesiune.
Conform art. 696 din Codul civil, eredele care renunță la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moștenitor fiind desființat cu efect retroactiv, moștenitorul fiind considerat ca o persoana străina de moștenire. Regula indivizibilității patrimoniului succesoral conferă același caracter indivizibil si opțiunii succesorale care nu poate fi condiționată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunțarea vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât si cele care, eventual, ar intra în succesiunea respectivă.
Astfel cum reiese din analiza certificatului de moștenitor nr. 66/1982, cele doua pârâte nu au acceptat moștenirea autorului, însă, la momentul eliberării certificatului de moștenitor, terenul în suprafață de 1520 mp nu se afla în patrimoniul autorului, făcând obiectul reconstituirii ulterioare a dreptului de proprietate.
În certificatul de moștenitor se regăsește înscrisă suprafața de 250 mp teren intravilan, această suprafață făcând obiectul dreptului de proprietate exclusivă a reclamantului.
Așadar, în speță, reclamantul, împreuna cu ceilalți moștenitori, are un drept de proprietate în indiviziune asupra terenului în suprafață de 1520 mp.
Acest teren nu poate fi dobândit, așadar, de către reclamant, prin uzucapiune, întrucât, în speță, terenul a făcut obiectul dreptului de proprietate al autorului părților din prezentul litigiu, nefiind vorba de o simplă posesie (stare de fapt) care, prin efectul prescripției achizitive, sa fie transformata . drept.
Dreptul de proprietate asupra acestui teren exista deja în patrimoniul autorului reclamantului si paratelor, astfel cum reiese din extrasele din Registrul agricol ce au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate.
Așadar, terenul în litigiu reprezintă obiectul material al unui drept de proprietate privată sau, mai exact, un bun imobil în sensul art. 463 C.civil, iar cu privire la unul și același bun nu pot coexista două drepturi de proprietate dobândite prin două moduri distincte, consacrate ca atare de legislația civilă.
Astfel, modul de dobândire a proprietății, care trebuie avut în vedere la soluționarea speței, este reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, in virtutea dispozițiilor L. 18/1991, părțile beneficiind de reconstituirea dreptului în calitatea lor de moștenitori ai fostului proprietar al terenului.
Incidența acestor dispoziții legale au conferit bunului o anumită situație juridică peste care nu se poate suprapune o altă situație juridică, aceea a constituirii dreptului de proprietate in favoarea reclamantului, prin efectul uzucapiunii.
Reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar concretizează un alt mod de dobândire a proprietății, și anume legea (bunul devenind proprietatea unui subiect de drept în urma unei aplicări a procedurii reglementate de lege), reconstituirea semnificând, din punct de vedere juridic, o reîmproprietărire.
In privința posibilității ca unul dintre moștenitori sa uzucapeze terenul deținut in coproprietate, împotriva celorlalți comoștenitori, Tribunalul retine ca, potrivit art.1853 Cod Civil, "actele ce exercitam sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinației legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar."
Prin urmare, legea califică expres stăpânirea exercitată asupra unui bun aflat în proprietate comună ca nefiind posesie, ci detenție precară.
În speță, recurentul-reclamant tinde a opune intimatelor-pârâte, coproprietare asupra bunului în litigiu, o posesie utila, însa în virtutea textului legal amintit recurenta este prezumată a exercita numai o detenție precară asupra bunului, rezultată din situația de coproprietate existentă între părți.
În aceste condiții, și având în vedere și dispozițiile art. 1855 cod civil ("când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeași calitate, dacă nu este proba contrarie"), revenea recurentului-reclamant sarcina de a răsturna prezumțiile instituite de lege, mai sus amintite, și de a proba că se întâlnește în cauză vreuna dintre modalitățile reglementate de art. 1858 Cod Civil, de intervertire a precarității în posesie utilă, spre exemplu în forma negării dreptului celorlalți, prin acte de rezistență la exercițiul dreptului lor.
În speță, reclamantul-recurent a recunoscut pârâtelor-intimate calitatea de coproprietari asupra terenurilor înscrise în titlul de proprietate, dovada acestui fapt reieșind în mod neîndoielnic din sent. civ. nr. 4988/03.12.2008 pronunțata de Judecătoria Caracal in dosarul nr._, prin care s-a rectificat numele moștenitorilor al căror nume a fost trecut eronat in TP_/88.
Astfel, prin sentința sus-menționată, instanța a dispus modificarea parțială a titlului de proprietate, in sensul ca numele moștenitorilor autorului P. I. A., cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață menționată in titlu, de 2,9647 mp (din care face parte si suprafața de 1521 mp teren intravilan) sunt: P. C., B. M. si G.-P. F., celelalte mențiuni ale titlului rămânând neschimbate.
A invoca . lipsa calității de moștenitor a celor două pârâte ar duce la încălcarea puterii de lucru judecat a sentinței nr. 4988/2008, calitatea de moștenitor a persoanelor înscrise in titlul de proprietate neputând fi repusă în discuție ..
Aceasta soluție se impune cu necesitate în vederea asigurării respectării principiului securității raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția definitivă dată de o instanță cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în discuție (in același sens, Hotărârea CEDO nr. 2/2005, pronunțată în Cauza A. contra României).
În plus, reclamantul recurent nu a făcut dovada exercitării posesiei pentru perioada cerută de lege – 30 ani.
În mod corect a reținut instanța de fond că în speță nu poate opera joncțiunea posesiei recurentului-reclamant cu cea exercitată de autorul defunct, dat fiind faptul că acesta din urmă a exercitat nu o posesie, ci un drept de proprietate.
Față de toate aceste aspecte, Tribunalul constată că stăpânirea exercitată de recurentul-reclamant cu privire la bunul litigios (suprafața de 1520 mp teren intravilan) nu întrunește elementele unei posesii utile, necesare pentru a prescrie.
Devin lipsite de relevanta argumentele acestuia legate de caracterul util si de însușirile posesiei pe care o pretinde, precum si de modul in care prima instanța a interpretat probatoriul administrat in cauza, deoarece tribunalul constata ca nu se poate vorbi despre o posesie în sensul art.1846 alin.2 si următoarele Cod Civil.
D. fiind faptul ca recurentul-reclamant nu are calitatea de proprietar al terenului pe care este edificata construcția, in mod corect prima instanța a reținut ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 492 Cod Civil, cu atât mai mult cu cat casa respectiva nu a fost construita de recurent, ci de autorul acestuia si moștenita de recurent, potrivit certificatului de moștenitor nr. 66/1982
2. In ceea ce privește insa modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, tribunalul constată că prima instanță nu a stabilit daca suprafața de 250 mp teren, identificată în certificatul de moștenitor nr. 66/1982, care revine in exclusivitate reclamantului recurent, ca urmare a neacceptării succesiunii de către cele 2 parate, face parte din suprafața totală de 1520 mp, care revine celor 3 moștenitori, în indiviziune.
În situația în care, . ar fi inclusă în titlul de proprietate, s-ar aduce atingere dreptului exclusiv de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 250 mp.
În consecință, tribunalul a apreciat că se impune casarea în parte a sentinței primei instanțe, sub acest aspect, fiind menținute dispozițiile privind soluționarea capetelor de cerere având ca obiect constatarea dobândirii de către recurent a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1520 mp prin uzucapiune și asupra casei edificată pe teren, ca efect al accesiunii.
Tribunalul a menținut cauza spre rejudecare, cu aceasta ocazie fiind dispusă efectuarea unei expertize topografice, prin care să se identifice terenul în suprafață de 250 mp, înscris în certificatul de moștenitor nr. 66/09.02.1982, terenul intravilan în suprafață de 1520 mp, înscris in TP_/88, să se analizeze de către expert dacă cele două terenuri se suprapun.
La dosar s-a depus raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert Fălămas M. E. (f. 340-344), raportat la care pârâta G. - P. F. a formulat obiecțiuni, pe care instanța le-a respins.
La data de 19.09.2013 reclamantul P. C. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunii cu privire la nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/88, unicul moștenitor al suprafeței de 250 m.p. este reclamantul, vecinătățile menționate în raportul de expertiză sunt aceleași cu cele din titlu de proprietate.
Analizând capătul de cerere privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/88, tribunalul reține următoarele:
Din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit în cauză de expert F. M. (f. 340-344) rezultă că terenul în suprafață de 250 mp, înscris în certificatul de moștenitor nr. 66/09.02.1982 se suprapune peste terenul intravilan în suprafață de 589,26 mp curți, construcții, T 84, P 4306, care reprezintă parte din suprafața de 1521 mp (din măsurători 1500,95 mp) înscrisă în TP_/88 eliberat de pe urma defunctului P. A.. Suprafața de 250 mp din certificatul de moștenitor nu poate fi identificată distinct în cadrul suprafeței de 589,26 mp înscrisă în titlul de proprietate întrucât vecinătățile celor două suprafețe, astfel cum au fost menționate în certificatul de moștenitor și, respectiv, titlul de proprietate, sunt identice (chiar dacă sunt inversate).
Suprapunerea în fapt a celor două terenuri este susținută și de împrejurarea că pe terenul măsurat de către expert sunt edificate casa de locuit și anexele gospodărești menționate în certificatul de moștenitor nr. 66/09.02.1982, a căror suprafață construită însumează 204,95 mp.
Având în vedere faptul că la fața locului (în teren) nu a putut fi individualizată suprafața de 250 mp menționată în certificatul de moștenitor nr. 66/09.02.1982, cu privire la care, prin decizia nr. 138/30.01.2012 Tribunalul O. a statuat cu putere de lucru judecat că se cuvine în mod exclusiv reclamantului, această suprafață urmează a fi atribuită efectiv reclamantului, în proprietate exclusivă, cu ocazia ieșirii din indiviziune, ocazie cu care se va putea ține seama, în plus, de criteriile prevăzute de art. 673 ind. 9 și art. 673 ind. 10 C.p.c.
Această soluție este în concordanță cu dispozițiile art. 13 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, care prevăd că titlul de proprietate (de pe urma unui autor) se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor (care au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate), urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că titlul de proprietate nr._/88 a fost emis în mod legal pe numele celor 3 moștenitori ai defunctului P. A. pentru întreaga suprafață de teren, inclusiv pentru suprafața de teren intravilan.
Nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. III al.1 lit. a din Lg. 169/1997, care prevăd că sunt lovite de nulitate absolută actele de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, pe cale de consecință, tribunalul va respinge capătul de cerere privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/88 cu privire la suprafața de 0,1521 ha, teren intravilan.
În temeiul art. 274 C.p.c., constatând culpa procesuală a reclamantului, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâte G. - P. F., reprezentând onorariul de avocat achitat cu chitanța nr. 15/01.07.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
HOTĂRĂȘTE
Respinge capătul de cerere privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/88, formulat de reclamantul P. C., cu domiciliul ales la avocat P. A., în București, Șoseaua A., nr. 19, ., ., în contradictoriu cu pârâții G. - P. F., domiciliată în localitatea Albești, . Ploiești, nr. 592, jud. Prahova, B. F. (V.), domiciliată în mun. C., ., nr. 18, jud.D., P. Drăgănești O.– C. locală de aplicare a L. fondului funciar,P. O. – C. Județeană O. pentru aplicarea L. fondului funciar, cu sediul în Slatina,jud. O..
Obligă pe reclamantul P. C. la plata către pârâta G. - P. F. a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 16.09.2013.
Președinte, C. C. | Judecător, O. M. P. | Judecător, M. V. |
Grefier, D. S. |
Red. OMP
2 ex./03.12.2013
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1387/2013.... | Reziliere contract. Hotărâre din 02-09-2014, Tribunalul OLT → |
|---|
