Partaj judiciar. Decizia nr. 232/2012. Tribunalul OLT

Decizia nr. 232/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-02-2012 în dosarul nr. 232/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 232/2012

Ședința publică de la 21 Februarie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. O.

Judecător I. M.

Judecător I. B.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă P. A. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Slatina, ., județul O., împotriva sentinței civile nr._/09.11.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. M. M., T. C. M., ambii domiciliați în Slatina, ., județul O. și C. NAȚIONAL P. C. D., cu sediul în București, sector 1, ..1-3, având ca obiect - partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă P. A. G., lipsă fiind intimații pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Recurenta reclamantă P. A. G., depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta reclamantă P. A. G., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Critică sentința primei instanțe pentru nelegalitate, arătând că în cauză nu putea interveni perimarea câtă vreme la dosar exista o cerere de repunere pe rol, anterior împlinirii termenului de perimare, peste care s-a trecut și nu s-a pus în discuție părților, instanța stabilind alte obligații decât cele pe care și le-a îndeplinit.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr._/09.11.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă, menținând, în temeiul art. 1551 C.proc.civ., măsura suspendării cauzei dispusă la data de 03.06.2010.

S-a admise excepția perimării, invocată din oficiu.

S-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. A. G., în contradictoriu cu pârâții T. M. M., T. C. M. și C. Național pentru C. D. București, având ca obiect „partaj judiciar”.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâtul T. M. M. a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

P. a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 07.03.2008 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe de judecată, sub nr._, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta P. A. G., în contradictoriu cu pârâții T. M. M., T. C. M. și C. Național pentru C. D. București, având ca obiect „partaj judiciar”.

Prin încheierea de ședință din data de 03.06.2010 instanța de judecată a suspendat, în temeiul art. 155¹ C.proc.civ., judecarea cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a dispozițiilor instanței, respectiv a obligației de a achita onorariul de expert stabilit pentru efectuarea expertizei grafoscopice (grafice) și de a depune la dosar recipisa de plată.

La data de 27.05.2011, prin Serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, legal timbrată.

Prin încheierea de ședință din data de 08.09.2011 instanța a dispus obligarea reclamantei de a preciza dacă mai insistă în administrarea probei cu expertiză grafoscopică (grafică), iar în caz afirmativ, față de poziția procesuală a pârâtului care nu a înțeles să achite partea sa din onorariul de expert, să achite și suma de 350 lei onorariu de expert în același cont, sub sancțiunea menținerii suspendării cauzei prev. de disp. art. 155¹ C.pr.civ., obligație neîndeplinită până la acest termen de judecată.

La termenul din 09.11.2011 instanța, constatând că nu s-a achitat diferența de onorariu pentru expertiza grafică INEC, reclamanta lipsind în mod nejustificat de la acest termen de judecată, nefiind prezent nici apărătorul ales al acesteia, având în vedere că reclamanta nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile stabilite în sarcina sa, instanța a apreciat că sunt incidente în cauză aceleași motive care au determinat luarea măsurii suspendării cauzei la data de 03.06.2011, astfel încât, în temeiul disp. art. 155¹ alin. 1 C.pr.civ. a respins ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării cauzei dispusă prin încheierea de ședință din data de 03.06.2010, potrivit celor reținute în practicaua acestei sentințe.

Față de aspectele mai sus învederate, și de data suspendării cauzei – 03.06.2010, asupra excepției perimării invocată din oficiu, instanța constată că ,, orice cerere de chemare în judecată .....se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu ,,și reținând că, în speță, de la data suspendării judecării cauzei a trecut mai mult de un an de zile iar părțile nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite de instanță în vederea soluționării pricinii, fiind îndeplinite condițiile art. 248 C.proc.civ., în temeiul art. 253 alin. 2 C.proc.civ., va constata perimată prezenta cerere de chemare în judecată.

Cât privește cererea pârâților privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.proc.civ., cum acesteia îi aparține culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, urmează a obliga reclamanta la plata către pârâtul T. M. M. a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. A. G., considerând-o vădit nelegală deoarece cererea de repunere pe rol a fost formulată anterior îndeplinirii termenului de perimare.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, dar și art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să constate că recursul este fondat.

Astfel, se constată că instanța de fond nu a motivat corespunzător recepția perimării invocate din oficiu și nu a ținut cont de actele depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că la data de 03.06.2010 în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, cauza a fost suspendată deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa prin încheierea din 0605.2010, respectiv nu a achitat onorariul de expert.

Reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol la data de 27.05.2011, timbrată în mod legal fila 114 dosar fond, deci înainte de împlinirea termenului de un an, iar la data de 02.06.2011 tot înainte de împlinirea termenului de un an de la suspendare, care a avut loc pe data de 03.06.2010) a timbrat cu 350 lei fila 150 dosar fond.

Instanța de fond nu a pus în discuție la termenul următor cererea de repunere pe rol, deoarece nu a răspuns părțile prorogând discutarea cererii de repunere pe rol (la 08.09.2011), la fel s-a procedat și la termenele următoare respectiv 05.10.2011 și 02.11.2012, pentru cala termenul din 09.11.2011 să constate perimată acțiunea.

Cum reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol înainte de împlinirea termenului de un an, respectiv 17.05.2010 și chiar a plătit 350 lei tot înainte de împlinirea termenului de un an, tribunalul apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis excepția perimării invocată din oficiu și a constatat perimată acțiunea.

P. aceste motive în conformitate cu dispozițiile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza pentru continuarea judecății.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă P. A. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Slatina, ., județul O., împotriva sentinței civile nr._/09.11.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. M. M., T. C. M., ambii domiciliați în Slatina, ., județul O. și C. Național pentru C. D., cu sediul în București, sector 1, ..1-3.

Casează sentința și trimite cauza pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 februarie 2012 la Tribunalul O..

Președinte,

S. O.

Judecător,

I. M.

Judecător,

I. B.

Grefier,

M. T.

Red. I.B.

Tehnored.BA

J.f. C.D.

Ex. 2

24.02.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 232/2012. Tribunalul OLT