Pretenţii. Hotărâre din 09-01-2012, Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul OLT la data de 09-01-2012 în dosarul nr. 10/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 10/2012
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător S. P.
Judecător M. R. H.
Grefier I. E. A.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul revizuient S. G., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 9110/12.09.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE P. A. - C. JUDEȚEAN O., cu sediul în Slatina, ., ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurentul pârât nu ș-a îndeplinit obligația privind plata taxei judiciare de timbru.
În raport de disp. art. 2 pct. 3 C.p.c., art. 299 C.p.c și art. 159 C.pc. instanța constată că este competentă material, teritorial și general să soluționeze prezenta cauză.
Instanța din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și reține cauza pentru soluționare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9110/12.09.2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul_ a fost admisă exceptia inadmisibilitatii cererii avand ca obiect ,,revizuire’’, invocata de instanta din oficiu și respinsă cererea avand ca obiect ,,revizuire’’ formulată de revizuentul S. G. în contradictoriu cu intimata AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE P. AGRICULTURA-CENTRUL JUDETEAN O. ca inadmisibila.
P. a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentinta civila nr. 7385/27.06.2011 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, irevocabila, a fost admisa in parte cererea avand ca obiect ,,pretentii civile’’ formulata de reclamanta Agentia de plati si interventie pentru agricultura-Centrul judetean O., in contradictoriu cu paratul S. G., cu consecinta obligarii paratului la restituirea catre reclamanta a sumei de 750 lei primita cu titlu de sprijin financiar sub forma de bonuri valorice, totodata fiind respinsa cererea reclamantei de obligare a paratului la plata sumei de 677 lei reprezentand creante fiscale accesorii.
Cu privire la cererea avand ca obiect ,,revizuire’’, ca si temei de drept au fost invocate dispozitiile art. 322 pct. 5 C. potrivit carora ,,revizuirea unei hotarari ramase definitive in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari date de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in urmatoarele cazuri: 5)daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor …’’.
Textul art. 322 C. vizeaza hotarari ale instantelor de apel precum si hotarari ale instantelor de recurs, totodata vizand si hotarari date in prima instanta supuse apelului insa partea nu a uzat de aceasta din urma cale de atac, hotararea ramanand definitiva prin neapelare.
In schimb, textul art. 322 C. nu vizeaza hotarari pronuntate in prima instanta, irevocabile.
Textul este aplicabil hotararilor pronuntate in prima instanta, supuse caii de atac a apelului, cale de atac de care partea nu a uzat, hotararea ramanand definitiva.
In al doilea rand, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct. 5 C. si a se admite cererea de revizuire, trebuie indeplinite mai multe conditii, printre care si aceea ca inscrisul sa nu fi putut fi produs in procesul in care s-a pronuntat hotararea atacata, fie pentru ca a fost retinut de partea potrivnica, fie dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii.
In sustinerea cererii, revizuentul invoca faptul ca contractul de asigurare a ramas la societatea de asigurari, fiind nevoit sa solicite o copie ce i-a fost comunicata la data de 07.07.2011.
Ori, in acest caz, inscrisul nu a fost retinut de partea potrivnica iar imposibilitatea de prezentare a inscrisului nu se datoreaza unei imprejurari mai presus de vointa partii, aceasta avand posibilitatea sa solicite o copie de pe inscris de la societatea de asigurare, astfel incat nu sunt indeplinite conditiile motivului de revizuire prevazut de art. 322 pct. 5 C..
P. motivele aratate instanta de fond a admis exceptia inadmisibilitatii cererii, invocata din oficiu.
Împotriva acestei sentințe ca de altfel și împotriva sentinței civile nr. 7385/27.06.2011 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurentul pârât pe motiv că aceste au fost date cu încălcarea disp. art. 322 pct. 5 C.p.c.
Recurentul reclamant a învederat, în esență, că, prin ..06.2011 s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 750 lei cu titlu de sprijin pentru inființarea unei culturi de grâu pe motiv că nu a făcut dovada asigurării culturii.
Deși, a formulat cerere de revizuire împotriva acestei sentințe pe motiv că nu sunt indeplinite condițiile art. 322 pct. 5 C.p.c., calea de atac i-a fost respinsă.
De asemenea că soluția pronunțată este greșită, fiind dreptul său să dovedească că a cumpărat atât sămânță de calitate și certificată cât și asigurarea culturii înființată.
Astfel, a făcut dovada atât a cumpărării de sămânță certificată și de calitate cât și a asigurării culturii.
În cuprinsul cererii de recurs nu a fost indicat temeiul de drept..
Recursul nu a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru.
În conf cu disp. Art. 308 alin. 2 Cpciv, intimata pârâtă a depus întâmpinare solicitând respingerea căii de atac ca fiind inadmisibilă și menținerea sentinței primei instanțe.
Pe cale de excepție a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului O. în raport de disp. art. 319 C.p.c.
În fapt, a arătat, în esență, că, motivele invocate sunt neintemeiate, neincadrându-se în vreunul dintre motivele prev de art. 317 ori 318 C.p.c.
De asemenea că este dreptul recurentului pârât să facă dovada indeplinirii conditiilor prevăzute de lege cu acte pe care să le depună în fața instanței de fond. A mai arătat că, încă din data de 11.12.2007 acesta a deținut inscrisul invocat.
A solicita judecarea cauzei și în lipsă în condițiile art. 242 alin.2 C.p.c .
În ședința publică din data de 28.11.2011 instanța a calificat calea de atac ca fiind cea a recursului, aceasta fiind promovată atât împotriva sentinței civile nr. nr.7385/27.06.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ cât și împotriva sentinței civile nr. 9110/12.09.2011 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr._, dispunând totodată disjungerea căii de atac promovată împotriva acestei din urmă sentințe și formarea unui nou dosar.
În ședința publică din data de 09.01.2012 Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția lipsei timbrajului.
Considerentele instanței de recurs asupra excepției lipsei timbrajului, analizată cu prioritate față de excepția de necompetență materială invocată de intimata reclamantă în raport de disp. art. 137 C.p.c.:
Întrucât în taxa de timbru prevăzută de disp. Art. 3 alin. 1 lit h Lg 146/1997 pentru cereri de revizuire este de 10 lei, Tribunalul constată că, potrivit art.11 alin.1 rap la art. 2 din Legea nr.146/1997 recurentul pârât trebuia să achite o taxa judiciara de timbru de 35,5 lei.
De asemenea, timbrul judiciar care trebuia achitat era de 0,5 lei, conform O.G. nr.32/1995, modificată și completată.
Potrivit art.35 alin.1 din O.M.J. nr.760/1999, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform alin.2 în cazul în care taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Alineatul 5 al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii. De asemenea art.9 alin.2 din O.G. nr.32/1995 prevede că, în cazul neachitării timbrului judiciar corespunzător cererii, se va proceda conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.
Instanța constată că, deși recurentul pârât a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar in cuantumul anterior menționat și i-au fost acordate două termene de judecată nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa.
Prin urmare, instanța va admite excepția invocată și în temeiul art.35 alin.5 din O.M.J. nr.760/1999 va anula recursul ca netimbrat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurentul revizuient S. G., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 9110/12.09.2011, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE P. A. - C. JUDEȚEAN O., cu sediul în Slatina, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Ianuarie 2012
Președinte, L. A. | Judecător, S. P. | Judecător, M. R. H. |
Grefier, I. E. A. |
Red LA/2 ex/11.01.2012
J fond V S.
I.A. 10 Ianuarie 2012
← Pretenţii. Decizia nr. 7/2012. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 46/2012. Tribunalul OLT → |
---|