Reziliere contract. Decizia nr. 214/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 214/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 214/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 214/2014
Ședința publică de la 08 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte: O. S.
Judecător: M. I.
Judecător: C. C.
Grefier: D. A. G.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul pârât P. I. cu domiciliu procesual ales în S., ., nr. 39, ., ., la numitul C. E., împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria S. la data de 16.10.2013 în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S. prin primar, cu sediul în S., .. 1, județul O., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat V. I. în calitate de reprezentant din oficiu al recurentului pârât P. I., lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Verificând, din oficiu la prima zi de înfățișare, în raport de dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 coroborat cu art. 2 pct. 3 și art. 299 C.p.c., constată că este competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză.
Instanța din oficiu invocă excepția tardivității recursului și acordă părților cuvântul cu privire la excepție.
Avocat V. I. pentru recurentul P. I. solicită respingerea excepției tardivității, recurentul a formulat apel în termenul de 30 de zile, potrivit mențiunilor din cuprinsul dispozitivului sentinței recurate, calea de atac fiind calificată ulterior drept recurs și admiterea recursului iar pe fond admiterea cererii reconvenționale, constatarea nulității contractului de închiriere, recurentul fiind proprietarul imobilului.
Instanța constată pricina în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la excepția tardivității invocată din oficiu.
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 06.09.2011 sub nr._, reclamantul M. S. a chemat in judecată pe pârâtul P. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata debitului de 1.971,32 lei reprezentând contravaloarea chiriei datorate pentru perioada ianuarie 2009 - februarie 2011 și la plata sumei de 1.686,98 lei reprezentând penalități aferente chiriei restante, calculate pentru aceeași perioadă, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a arătat că între M. S., în calitate de persoană juridică, reprezentat prin primarul municipiului, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. l din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicata, în calitate de proprietar, și pârât, în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 340/22.03.2000, având ca obiect închirierea imobilului apartament situat în S., . nr. 39, ., ..
S-a susținut că deși contractul de închiriere nr. 340/22.03.2000 a ajuns la termen, pârâtul a folosit in continuare spațiul închiriat fără a fi stânjenit de instituția reclamantă, fapt pentru care a intervenit tacita relocațiune așa cum este ea prevăzuta de art. 1810 Cod Civil.
De asemenea, s-a precizat că, deși somat de reclamant conform somației nr. 2269/18.02.2011, pârâtul a refuzat să-și achite chiria aferentă locuinței pe care o ocupă în cuantum de 75,82 lei/lună.
S-a apreciat că, în aceste condiții, având în vedere că deși pârâtul se folosește de spațiu și în prezent, iar contravaloarea chiriei nu a mai fost achitată pe o perioada de 26 de luni, devin aplicabile prevederile Cap. IV, alin. (2), punctul b, alin. (1) din contractul de închiriere, privind rezilierea contractului de închiriere, plata chiriei restante și a penalităților de întârziere, precum și evacuarea pârâtului din locuință.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Cap. IV, alin. (2), punctul b, alin. l din contractul de închiriere și art. 1453 C. civ.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a susținut că anterior încheierii contractului de închiriere, pârâtul achitase integral prețul apartamentului devenind astfel proprietar al acestuia, M. S. având obligația de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare intervenit cu privire la acest spațiu locativ.
S-a arătat de asemenea că pe rolul Tribunalului O. se află înregistrat dosarul nr._/311/2010 care are ca obiect constatarea calității sale de proprietar asupra imobilului în cauză.
Pârâtul a formulat de asemenea cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea contractului de închiriere nr. 340/22.03.2000, motivată în fapt de calitatea sa de proprietar al imobilului.
P. sentința civilă nr._/16.10.2013, Judecătoria S. a admis cererea principală și a obligat pârâtul să plătească reclamatei suma de 1.971,32 lei reprezentând contravaloarea chiriei datorate pentru perioada ianuarie 2009 – februarie 2011 și la plata sumei de 1.686,98 lei reprezentând penalități aferente chiriei restante, calculate pentru aceeași perioadă. De asemenea, a respins cererea reconvențională având ca obiect nulitatea contractului de închiriere nr. 340/22.03.2000 încheiat între reclamantă și pârât ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond analizând cu prioritate cererea reconvențională a reținut că singurul motiv invocat de pârâtul reclamant în susținerea nulității contractului de închiriere nr. 340/22.03.2000 a fost acela că anterior încheierii acestui contract pârâtul reclamant devenise proprietar al imobilului pentru care s-a încheiat contractul de închiriere.
În susținerea acestei afirmații s-a făcut trimitere la cele două chitanțe de plată (nr. 899 și nr. 900 din 21.10.1998 – fila 22), reclamantul arătând totodată că a solicitat instanței să constate calitatea sa de proprietar, cererea făcând obiectul dosarului nr._/311/2013.
În această cauză însă (dosar devenit nr._/311/2013* după casarea cu trimitere), cererea reclamantului a fost anulată de Judecătoria S. ca insuficient timbrată prin sent. civ. nr. 7264/06.09.2012, soluția rămânând irevocabilă prin respingerea a recursului ca nefondat de către Tribunalul O. (fila 37).
În aceste condiții, în lipsa unui titlu de proprietate cu privire la imobilul în cauză, instanța de fond nu a putut stabili calitatea de proprietar a pârâtului reclamant cu privire la imobilul în cauză, cu atât mai mult cu cât acest aspect a făcut obiectul unei judecăți.
P. urmare instanța de fond a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată, deoarece în lipsa unui contract prin care reclamanta M. S. să fi transmis pârâtului reclamant P. I. dreptul de proprietate, chitanțele invocate nu fac singure dovada calității de proprietar, reclamantul având posibilitatea de a cere instanței obligarea Municipiului la încheierea contractului (cerere care de altfel a fost promovată, dar nu a fost susținută de pârâtul reclamant care nu a achitat taxa de timbru necesară pentru analizarea pe fond a cererii).
Analizând cererea principală, instanța de fond, cu privire la plata chiriei restante, a reținut că în contractul nr. 340/22.03.2000 încheiat între cele două părți, reclamanta a cedat pârâtului folosința spațiului locativ situat în S., . nr. 39, ., etj. 8, . (fila 7), urmând ca aceasta din urmă să plătească cu titlu de chirie suma de 512.94 lei ROL lunar.
Ulterior, începând cu luna ianuarie 2009, conform fișei de calcul anexă la dosar (fila 6), cuantumul chiriei a fost majorat la suma de 75,82 lei, pârâtul acumulând pentru perioada ianuarie 2009 – februarie 2011 un total de plată de 1.971,32 lei cu titlu de chirie.
Instanța de fond a reținut de asemenea că pârâtul nu a constat nici faptul că a locuit în acest imobil în perioada respectivă și nici nu a invocat o cauză exoneratoare de răspundere pentru neplata chiriei, în afară de nulitatea contractului de închiriere analizată anterior.
Așa fiind, instanța a constatat că reclamanta a făcut dovada existenței creanței sale reprezentând contravaloarea chiriei datorate de pârât, respectiv suma de 1.971,32 lei, reprezentând chirie restantă pe perioada ianuarie 2009 – februarie 2011 (conform calculului anexat la dosar – fila 6 dosar fond).
În aceste condiții, dat fiind faptul că în cauză raportul obligațional creat este unul contractual, atâta vreme cât pârâtul nu a făcut dovada intervenirii unei cauze de forță majoră sau a unui caz fortuit care să o exonereze de răspundere, dovada existenței creanței făcută de către reclamantă generează în temeiul art. 1082 C. civ. două prezumții: prezumția de neîndeplinire de către pârât a obligațiilor asumate prin contract (în speță plata chiriei) și prezumția de culpă a pârâtului în ceea ce privește neîndeplinirea obligației.
Dând eficiență acestor prezumții, instanța de fond a apreciat că se impune obligarea pârâtului la plata pretențiilor bănești solicitate de către reclamantă, având în vedere dispozițiile normative care stau la baza răspunderii contractuale (art. 969 -970 C. civ.) – dispoziții conform cărora convenția are față de părțile între care a intervenit efecte obligatorii, similare unui act normativ („pacta sunt servanda”).
Cu privire la plata penalităților de întârziere, instanța de fond a constatat că în contractul intervenit între părți, acestea, de comun acord, au stipulat o clauză penală constând în majorări de întârziere în cuantum de 0,5 % aplicat la suma datorată pentru fiecare zi de întârziere, fără ca majorarea să poată depăși debitul (art. II teza ultimă din contract).
Urmare a neîndeplinirii de către pârât a obligațiilor de plată asumate în urma încheierii contractului de închiriere, s-a creat reclamantei un prejudiciu, a cărui evaluare s-a făcut deci anticipat, prin învoiala părților exprimată în cuprinsul stipulației contractuale amintite anterior, stipulații care au valoare de clauză penală.
În acest context, dat fiind faptul că prin inserarea unei clauze penale exprese părțile au convenit anticipat întinderea prejudiciului încercat de reclamantă ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată de către pârât, s-a apreciat că se impune obligarea acestuia din urmă la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.686,98 lei, astfel cum acestea au fost calculate de reclamantă pentru perioada ianuarie 2009 – februarie 2011.
Împotriva acestei sentințe a fost declarat apel de către apelantul pârât P. I. la data de 12.12.2013, cererea de apel fiind recalificată de instanța de control judiciar prin încheierea de ședință din data de 13.02.2014 ca fiind recurs.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la validitatea sau nulitatea contractului de închiriere nr. 340/22.03.2000, nu a ținut cont de faptul că recurentul a cumpărat această locuință în baza contractului de închiriere nr. 578/15.09.1991.
A mai arătat recurentul că a cumpărat locuința la data de 21.10.1998, dată de la care nu a mai fost detentor precar, posesia sa devenind utilă, astfel că a invocat prevederile art. 1837 C.Civil.
Recurentul consideră că a dobândit locuința potrivit chitanțelor depuse la dosar și că din data de 21.10.1998 și până la 13.07.2012 a locuit în această locuință considerând că este proprietar participând în această calitate la toate acțiunile întreprinse de ceilalți proprietari.
A arătat că în cererea reconvențională a solicitat să se constate nulitatea contractului de închiriere și constatarea calității de proprietar.
P. întâmpinarea formulată la data de 27.03.2014, intimatul reclamant M. S. a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
S-a susținut că la data de 22.03.2000 s-a încheiat între reclamant pe de o parte și pârât pe de alta, contractul de închiriere nr. 340/2000, pe o perioada de 5 ani, chiria lunară fiind stabilită la suma de 75,82 lei/lună, potrivit fișei de calcul aflată la dosar. Conform prevederilor contractuale, recurentul pârât trebuia să plătească lunar chiria, iar pentru neplata la termen a chiriei, art. II alin. 5 din contract stabilește pentru chiriaș obligația de a plăti penalități pentru fiecare zi de întârziere, în cuantum de 0,5% asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante. Recurentul pârât somat în repetate rânduri nu a achitat chiria datorată în temeiul contractului, acumulând un debit în cuantum de 3658,30 lei format din 1971,32 lei reprezentând chirie restantă și 1686,98 lei majorări de întârziere.
Recurentul pârât deține locuința în baza contractului de închiriere nr. 578/1991 ce a fost prelungit în conformitate cu prevederile OUG nr. 40/1999 prin contractul de închiriere nr. 340/2000, contract ce a fost însușit de către recurentul pârât prin semnătură. S-a mai arătat că în conformitate cu prevederile Legii 85/1992 pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate, recurentul avea obligația să achite diferența de avans minim obligatoriu până la suma de 112,04 lei ce reprezenta 10% din valoarea locuinței cu urma să o achiziționeze. Recurentul nu a achitat niciodată diferența de sumă reprezentînd avans pentru cumpărarea locuinței și nici nu a depus adeverințele de venit ale giranților așa cum reglementează legislația în materie. S-a arătat de intimată că recurentul fiind detentor precar, nu poate dobândi proprietatea cât timp exercită stăpânirea ca locatar și nu ca proprietar, el exercitând posesia în numele altuia, respectiv al municipiului S..
P. încheierea de ședință din data de 13.02.2014, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul P. I., încuviințând acordarea ajutorului public judiciar constând în scutirea de la plata taxei judiciare de timbru și în forma asistenței juridice prin avocat.
În ședința publică din data de 08 Mai 2014, instanța din oficiu a invocat excepția tardivității recursului.
Analizând cu prioritate conform art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția tardivității instanța reține următoarele:
Sentința recurată a fost comunicată recurentului pârât P. I. la data de 19.11.2013 potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 53 din dosarul de fond.
La data de 12.12.2013 a fost formulat de pârât apel, calea de atac fiind recalificată drept recurs prin încheierea de ședință din data de 13.02.2014.
Calea de atac este prevăzută de lege, menționarea greșită în dispozitivul sentinței recurate a căii de atac căreia îi este supusă hotărârea, nu împiedică partea nemulțumită de soluție să formuleze calea de atac indicată de textul de lege, în speță fiind vorba despre calea de atac a recursului.
Potrivit art. 84 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită, astfel că instanța de control judiciar a procedat la recalificarea căii de atac ca fiind recurs.
În ceea ce privește termenul de declarare a căii de atac, potrivit dispozițiilor art. 301 C.roc.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar în conformitate cu prevederile art. 103 alin. 1 C.proc.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, partea nu a indicat nicio astfel de împrejurare care să o fi împiedicat să exercite calea de atac, în termenul prevăzut de lege, iar mențiunea greșită în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate, în ceea ce privește termenul în care poate fi declarată calea de atac, nu poate fi considerată o astfel de împrejurare, care să împiedice partea, mai presus de voința sa, să exercite calea de atac.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează să admită excepția tardivității declarării căii de atac a recursului și pe cale de consecință va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului.
Respinge recursul civil privind pe recurentul pârât P. I. cu domiciliu procesual ales în S., ., nr. 39, ., . C. E., împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria S. la data de 16.10.2013 în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S. prin primar, cu sediul în S., .. 1, județul O., având ca obiect reziliere contract, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2014.
Președinte Judecător Judecător
S. O. I. M. C. C.
Grefier
A. G. D.
Redactat OS
Tehnoredactat AGD
2ex./26.05.2014
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 934/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 161/2014. Tribunalul OLT → |
|---|
