Contestaţie la executare. Decizia nr. 657/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 657/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 2465/196/2012
ROMÂNIA
T. PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 657
Ședința publică din data de 15 Aprilie 2013
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTORI - N. C.
- F. L. ȘALAR
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil, având ca obiect „contestație la executare - dos. strămutat”, declarat de recurenta – pârâtă N. S. CIREȘICA, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură civilă la Judecătoria B., cu sediul în B., .. 47, județ B., împotriva sentinței civile nr. 3691/15.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimații - contestatori C. DE A. G., cu sediul în G., ., M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și T. B., cu sediul în B., Calea Călărașilor, nr.47, jud. B..
Cerere de recurs scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
T., având în vedere că procedura de citare este îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererile conexe înregistrate pe rolul Judecatoriei Braila sub nr._ ,_ și_, contestatorii T. B., C. de A. G. și M. Justiției au formulat, în contradictoriu cu intimata N. S. Cireșica, contestație la executarea silită pornită în dosarul nr. 33/2012 al B. P. L., solicitând anularea formelor de executare silită, precum si, în temeiul art. 403 alin. 1 C. de pr. civilă, suspendarea executării până la soluționarea prezentei contestații.
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că au fost obligați în solidar, prin mai multe titluri executorii, la plata către intimata a unor sume de bani reprezentând diferite sporuri neacordate pe perioada 2004 - 2009, iar aceasta din urmă a pornit executarea silită care face obiectul dosarului execuțional nr. 33/2012 al B. L. P..
S-a mai aratat de catre contestatori că titlurile executorii puse în executare se referă la drepturi salariale care urmează să fie plătite după procedura specială prevăzută de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, iar procedura de executare silită este suspendată de drept, astfel ca Judecătoria B. a încuviințat în mod greșit executarea silită a titlurilor executorii pentru care executorul judecătoresc a format dosarul de executare silită nr. 30/2012 în care a emis somația de executare. S-a precizat totodata ca sumele de bani existente în contul Curtii de A. Galati nu pot fi indisponibilizate deoarece au ca destinație, potrivit bugetului de stat aprobat pentru anul 2012, acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal.
In dovedirea contestației, contestatorii au depus la dosar, in copie: somația de executare cu dovada comunicării, titluri executorii și proces verbal provizoriu de stabilire a cheltuielilor de executare silită.
S-a atașat copie de pe dosarul de executare.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
În motivare a arătat că obligația nu a fost dusă la îndeplinire de bunăvoie, iar contestatoarea C. de A. Galati nu a făcut dovada lipsei de fonduri, pentru a fi aplicabilă OUG 71/2009, apreciind ca a trecut un termen nerezonabil de la obținerea hotărârilor judecătorești și până în prezent, dreptul său fiind iluzoriu.
S-a mai sustinut de catre intimata ca aplicarea jurisprudenței CEDO ar trebui să fie prioritară, în detrimentul legislației interne ce prevede amânări de la executarea obligațiilor de către stat, precizand totodata ca debitorul nu a executat obligația în termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG 22/2002.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 3691/15.05.2012 Judecătoria B. a admis contestația la executare conexă formulată de contestatori și a dispus anularea tuturor formelor de executare îndeplinite în dosarul de executare nr.33/2012, al B. P. L. - B. ca fiind nelegale, constatand totodata suspendată de drept executarea silită în condițiile art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009.
Pentru a pronunta sentinta aratata, instanta de fond a retinut, pe de o parte, ca nu se pot retine sustinerile contestatorilor privind gresita incuviintare de catre Judecatoria Braila a executarii silite a titlurilor executorii pentru care executorul judecătoresc a format dosarul de executare silită nr. 42/2012 în care a emis somația de executare, deoarece potrivit art. 373 ind.1 alin. 3 C. de pr. civilă procedura de încuviințare a executării silite este una necontencioasă, iar în cadrul ei se verifică doar îndeplinirea condițiilor referitoare la existența titlului și caracterului executoriu al acestuia - încheierea de încuviințare a executării silite reprezentand o procedură prealabilă executării silite care nu declanșează executarea silită, aceasta fiind declanșată doar prin somația prevăzută de dispozițiile art. 387 C. de pr. civilă.
S-a retinut totodata de catre prima instanta ca existența actului normativ care suspendă executarea nu are relevanță în această fază a procesului civil deoarece procedura necontencioasă este incompatibilă cu examinarea condițiilor referitoare la fondul dreptului, iar orice impedimente la executare pot fi examinate doar în cadrul unei proceduri contencioase, cum este contestația la executare promovată de către persoana care se consideră vătămată prin executare.
Privitor la aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009, modificată și completată, instanța de fond a apreciat că este condiționată de constatarea compatibilității acestor norme cu principiile conținute în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional, astfel cum aceste principii au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, prima instanta a constatat că prin decizia nr. 1533/28.11.2011 a Curtii Constituționale s-a realizat o verificare in abstracto a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009 atât din punctul de vedere al compatibilității cu Legea fundamentală, cât și sub aspectul compatibilității cu exigențele art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, urmând să se evalueze in concreto dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru intimată consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În urma acestei verificări, instanța de fond a concluzionat că: prin adoptarea și aplicarea OUG nr. 71/2009 nu se neagă existența și întinderea drepturilor intimatei stabilite prin titlurile executorii depuse la dosar și nu se refuză punerea în aplicare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare în etape, justificată de apărarea stabilității economice a statului, având în vedere perioada de criză profundă prin care acesta trece; -măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite, respectiv executarea eșalonată a plăților stabilite prin hotărâri judecătorești și scopul urmărit -si anume asigurarea stabilității economice a statului; -măsurile instituite au un caracter pozitiv, deoarece Guvernul recunoaște obligația de plată în sarcina autorității statale și efectuarea plăților în modalitatea stabilită; -măsurile instituite urmăresc un scop legitim și se justifică în mod obiectiv și rezonabil, sens în care, controlul de convenționalitate relevă concordanța acestor dispoziții cu necesitatea respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale dreptului de proprietate consacrat de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. S-a retinut totodata ca însăși C. Europeană a Drepturilor Omului a considerat anumite perioade de prelungire a procedurii de executare ca fiind justificate, în considerarea unor condiții de excepție.
Privitor Ia fondul contestației, instanța de fond a reținut că titlurile executorii puse în executare de către intimată se referă la drepturi salariale care urmează să fie plătite după procedura specială prevăzută de OUG nr. 71/2009, modificată și completată, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariaie personalului din sectorul bugetar, care consacră un impediment legal, de ordine publică, pentru declanșarea sau continuarea executării silite.
Potrivit actului normativ mentionat, adoptat din necesitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit a respectarii angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, urmeaza a se realiza după o procedură de executare care prevede plata unui procent de 5% din valoarea titlului executoriu în anul 2012, un procent de 10% în 2013, un procent de 25% în 2014, un procent de 25% în 2015 și o ultimă tranșă de 35% în 2016, în cursul acestor termene orice procedură de executare silită fiind suspendată de drept. Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 399 si urm c.pr.civ., instanta a admis contestatiile la executare si a dispus anularea tuturor formelor de executare indeplinite in dosarul de executare mentionat, ca fiind nelegale.
Impotriva sentintei civile nr. 3691/15.05.2012 a declarat recurs intimata N. S. C., considerand ca aceasta este criticabila din urmatoarele considerente:
Potrivit art.371 ind.1 (1) C.pr.civ., "obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu, se aduce la îndeplinire de bună voie", insa Deoarece această obligație nu a fost respectată, prin încheierea nr.404/6.02.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., s-a încuviințat executarea silită pornită de B. P. L. în dosarul de executare nr.33/2012, iar prin somația emisă, B. P. a solicitat Curții de A. G., ca în termen legal, să plătească intimatei suma de 53.779 lei, având în vedere termenul de 6 luni prevăzut de art.2 din OG 22/2002, cu modificată și completată prin Legea nr.110/2007.
S-a sustinut de catre recurenta ca pentru a beneficia de dispozițiile favorabile ale actului normativ mai sus menționat, contestatarii trebuiau să facă dovada că neexcutarea până în prezent a obligației de plată ce rezultă din titlurile executorii se datorează lipsei de fonduri, întrucât procedura specială reglementată de actul normativ se aplică numai acelor debitori instituții publice care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei de fonduri, acestor instituții revenindu-le sarcina probei. Or, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada că de Ia data pronunțării sentințelor aflate la dosar, definitive și executorii, și până în prezent nu s-a dispus de fonduri în vederea achitării obligațiilor stabilite, „cu atât mai mult cu cât debitorul este un organ sau o instituție a statului".
Recurenta a invocat in acest sens, art.6, paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care protejează dreptul Ia un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală aratand ca acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive - invocand totodata mai multe hotarari CEDO - si aratand ca, pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
S-a mai sustinut de catre recurenta ca între aplicarea ordonanțelor indicate în acțiune (OUG nr.71/2009, modificată prin OUG nr.230/2011) care-prevăd eșalonări în achitarea sumelor restante ce constituie creanțe constatate prin hotărâri judecătorești titluri executorii, pe de-o parte, și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.ll al.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003 – apreciind totodata ca, ori de câte ori se invocă prevederile OUG nr.71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a bloca sau amâna executarea silită, ca fiind un impediment în îndeplinirea obligației, această susținere poate fi considerată ca un refuz al autorităților în aloca sumele de bani necesare plății debitului, constituind, totodată, și o atingere adusă dreptului recurentei-intimate, ce decurge din art.l al Protocolului nr.l din Convenție.
S-a mai sustinut in motivele de recurs ca lipsa fondurilor nu este considerata un motiv justificat pentru întârziere, iar statul, avand calitate de debitor, nu poate impune limitări ale excutării, chiar dacă face parte din puterea executivă și are la îndemână inițiativa legislativă, putând iniția în price situație acte normative care să paralizeze efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin acordarea succesivă a unor termene de grație, contravenind principiului unui stat de drept, egalității părților în fața legii și dreptului la un proces echitabil.
Recurenta a mai aratat ca faptul că la momentul actual statul român este obligat la plata a peste 8.028.252 milioane de lei rezultând din titlurile executorii existente la data de 31 decembrie 2010, nu poate fi imputabil instanțelor de judecată, deoarece acestea nu se pot pronunța asupra unui drept în funcție de starea de solvabilitate sau insolvabilitate a debitorului, indiferent cine ar fi acesta - o soluție contrară ducand la dispariția noțiunii de imparțialitate în procesul de justiție.
Recurenta a precizat si ca dezechilibrul bugetar invocat de contestatar nu provine din faptul că instanțele au acordat anumite drepturi salariale neținând cont de echilibrul bugetar sau starea economiei naționale, așa cum contestatarul încearcă să acrediteze ideea, drepturi pe care totuși statul român le recunoaște - doar la nivel declarativ, nu și efectiv - ci din faptul că aceste sume sunt purtătoare de dobânzi, respectiv rata inflației cu care trebuie actualizate la data plății efective, și au fost eșalonate pe o perioadă extrem de lungă iar statul român se află acum în imposibilitatea de a le mai plăti, chiar și eșalonat, justul echilibru dintre interesele generale ale societății și interesele particulare ale beneficiarilor acestor drepturi nemaiexistând în prezent.
Cu toate ca, în mod excepțional, în cazuri justificate de circumstanțe speciale (de ex.situația economică grea în care se află România în momentul emiterii ordonanței) se poate admite o întârziere în executare, această întârziere nu trebuie să eternizeze, astfel încât să aducă atingere însăși substanței dreptului protejat de art.6 par.l din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Astfel, prin OUG nr.71/2009 a fost eșalonată plata drepturilor salariale stabilite prin hotărîri judecătorești definitive și irevocabile, stabilindu-se că acestea vor fi acordate în tranșe anuale, începând cu anul 2010 până în anul 2012 - această obligație nefiind respectată – astfel ca ulterior, prin OUG nr.45/2010 s-a amânat termenul în care urma a se plăti prima tranșă, făcându-se o nouă eșalonare pentru perioada 2012-2014, iar prin OUG nr.230/2011 se stabilește o nouă eșalonare pentru perioada 2012-2016. Se constată, așadar, că ulterior apariției OUG nr.71/2009 au fost adoptate în mai puțin de un an de la . alte două acte normative, OUG 18/2010 si OUG nr.45/2010, prin care s-au adus modificări substanțiale, de esență, actului normativ constatat ca fiind constituțional în forma sa inițială.
Se observă, practic, o amânare nejustificată și repetată cu privire la aceleași obligații de plată, fără a se face un minim demers pentru achitarea acestora. De asemenea, dacă inițial incidența unei situații excepționale a justificat, în mod exclusiv temporar, adoptarea unei reglementări necesare pentru prezervarea interesului public, constatat ca fiind constituțional, în prezent, nici caracterul temporar și nici cel de excepție nu se mai justifică, situația extraordinară care a determinat constatarea constituționalității actului normativ în forma sa inițială fiind transformată în una obișnuită, debitorul dând dovadă de pasivitate.
Recursul a fost inregistrat la T. Braila la data de 26.07.2012 sub nr._ , iar prin Incheierea din data de 15.10.2012, urmare a faptului ca prin Incheierea nr. 3781/2.10.2012 a I.C.C.J. - Sectia a II-a Civila, s-a dispus stramutarea cauzei la T. Prahova, cauza a fost scoasa de pe rolul Tribunalului Braila si s-a dispus inaintarea dosarului la T. Prahova, unde cauza a fost inregistrata sub acelasi numar, la data de 25.10.2012.
M. Justitiei a formulat intampinare la recursul formulat de recurenta-intimata N. S. C., solicitand respingerea acestuia ca nefondat si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei civile nr. 3691/2012.
In motivarea intampinarii, intimatul aratat a invocat faptul ca somatia a fost intocmita de un executor judecatoresc cu incalcarea dispozitiilor legale privind competenta teritoriala prev. de art. 373 alin. 1 c.pr.civ., avand in vedere ca M. Justitiei are sediul in Bucuresti, unde are deschise si conturile. A mai aratat ca au fost deja platite primele doua transe trimestriale prevazute si ca s-au facut deja demersurile legale privind suplimentarea bugetelor necesare in vederea platii celei de a treia transe din valoarea titlurilor executorii – iar instanta de fond a admis in mod corect contestatia la executare, retinand in esenta neexigibilitatea creantei in raport de prevederile O.U.G. nr. 71/2009.
Intimata-contestatoare C. de A. Galati a formulat la randul sau intampinare, solicitand respingerea recursului declarat, aratand ca masurile instituite au un caracter pozitiv, urmaresc un scop legitim si se justifica in mod obiectiv si rezonabil, deoarece Guvernul recunoaste obligatia de plata in sarcina autoritatii statale si efectuarea platilor in modalitatea stabilita – platindu-se deja mai mult de o treime din suma totala acordata de instante, actualizta corespunzator in raport cu indicele preturilor de consum din data platii.
Recurenta a mai transmis la dosar cateva inscrisuri noi in recurs, constand in hotarari judecatoresti pronuntate in cauze similare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către recurenta-intimata, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 C. proc. civilă, tribunalul constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Recurenta-intimata N. S. Cireșica a criticat sentinta instantei de fond, sustinand, in esenta, ca in mod gresit s-a admis contestatia la executare formulata in cauza, fara a se avea in vedere ca potrivit art. 373 ind.3 al 1 C.pr.civ., debitorul trebuie sa aiba initiativa executarii voluntare a obligatiei stabilite in sarcina sa printr-un titlu executoriu, iar in speta contestatorii trebuiau sa faca dovada ca neexecutarea pana in prezent a obligatiei de plata ce rezulta din titlurile executorii se datoreaza lipsei de fonduri, invocand in acest sens art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana, apreciind invocarea prevederilor O.U.G. 71/2009 sau ale actelor subsecvente ca pe un refuz al autoritatilor in a aloca sumele de bani necesare platii debitului, iar esalonarea platii, iar esalonarea repetata a platii titlurilor executorii, ca o depasire a termenului denumit ca „rezonabil” de CEDO.
Privitor la aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009, modificată și completată, tribunalul constata ca instanța de fond a apreciat in mod corect ca aceasta este condiționată de constatarea compatibilității acestor norme cu principiile conținute în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional, astfel cum aceste principii au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, prima instanta a constatat că prin decizia nr. 1533/28.11.2011 a Curtii Constituționale s-a realizat o verificare in principiu a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009 atât din punctul de vedere al compatibilității cu Legea fundamentală, cât și sub aspectul compatibilității cu exigențele art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, urmând să se evalueze in concret dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru intimată consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In acest sens, contrar celor susținute de recurentă, se constata că CEDO a analizat în mod punctual si detaliat aceasta compatibilitate, pronunțând Decizia nr._/08/4.09.2012 în cauza D. s.a contra României, prin care a respins cererea reclamanților, prin care aceștia invocau încălcarea articolul 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului (dreptul la un proces echitabil) și art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție (dreptul la protecția proprietății), în sensul că autoritățile interne (M. Justiției și Ministerul Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.
Astfel, C. a reținut că începând cu anul 2009, România a trebuit să facă față unei grave crize economice și financiare - autoritățile naționale găsindu-se, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de „utilitate publică"; C. luand nota totodata de faptul că reclamanții beneficiază de un drept ferm și intangibil în baza hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în februarie - aprilie 2008.
Astfel, în situația de față, măsura eșalonării plății titlurilor executorii urmărește același scop legitim, principiul mai sus menționat fiind pe deplin aplicabil – constatandu-se ca, deși mecanismul de plată instituit a suferit modificări, autoritățile statului au respectat hotărârile judecătorești mai sus menționate, efectuandu-se pana in prezent o . plati, conform graficelor stabilite - reclamanții au primit mai mult decât o treime din sumă totală, restul acestei sume trebuind vărsată, conform legislației în vigoare, în mod eșalonat, până în 2016 - iar conform prevederilor legale, totalul sumelor vărsate a fost de fiecare dată indexat cu indicele de inflație la data plații.
Totodata, nimic nu indica si nu justifica faptul că Guvernul nu ar avea intenția respectării acestui calendar in continuare – cu atat mai mult cu cat, in cauza de fata, dupa achitarea a doua transe trimestriale, a fost publicata in Monitorul Oficial H.G. nr. 598/13.06.2012, avand ca obiect suplimentarea corespunzatoare a bugetelor Ministerului Justitiei, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Ministerului Public si Consiliului Superior al Magistraturii, pentru plata transei urmatoare din titlurile executorii prevazute de O.U.G. nr. 71/2009, astfel sum s-a stabilit prin Legea nr. 293/2011.
Astfel, ținând cont că o parte substanțială din creanțele datorate a fost deja plătită, C. a reținut că substanța însăși a dreptului reclamanților nu este afectată, iar in contextul cauzei, se consideră că planificarea instituită pentru plata creanțelor datorate nu poate fi considerată ca nerezonabilă.
De altfel, un efect similar l-a produs decizia CEDO pronunțată în cauza F. M. și A. G. S. împotriva României, decizie care în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție cuprinde o motivare foarte apropiată de decizia in Cauza D. s.a. contra Romaniei, și anume respingerea ca neîntemeiate a acțiunilor având ca obiect plata de către angajatorii - instituții publice a drepturilor salariale reprezentând reducerea salarială de 25% prevăzută de Legea 118/2010.
Totodata, urmeaza a se avea în vedere si Decizia nr.190/02.03.2010 a Curții Constituționale, prin care s-a analizat eșalonarea plății sumelor de bani, așa cum a fost stabilită prin O.U.G nr. 71/2009 și compatibilitatea acestor norme cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeana a drepturilor omului și art. 1 din Primul Protocol adițional; Decizia Curții Constituționale nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 prin care s-a examinat și obiecția de neconstituționalitate a legii prin care a fost aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009; precum si Decizia nr. 188/2012 a Curtii Constitutionale, prin care s-a retinut ca „esalonarile succesive ale platii sumelor de bani rezultate din hotarari judecatoresti reprezinta masuri de natura sa intareasca finalitatea procesului judiciar”, in sensul executarii creantei de catre debitor.
Ca atare, au fost supuse analizei Curții și modificările aduse acestei ordonanțe prin legea de aprobare, prelungindu-se până în anul 2016 termenele tranșelor pentru achitarea acestor creanțe – ambele soluții ale instanței de control constituțional fiind convergente cu decizia CEDO D. ș.a. contra României.
Nu in ultimul rand urmeaza a se retine si faptul că nu pot fi indisponibilizate sumele de bani existente în contul Curții de A. G., deschis la Trezoreria G., care au ca destinație, potrivit bugetului de stat aprobat pentru anul 2012, acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, intimata aratata invocand in acest sens dispozițiile art. 1 alin. 1 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii potrivit cărora, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă – iar potrivit dispozițiilor alin. 2 al art. 1 din același act normativ, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.
În concluzie deci, având în vedere că instanța de fond a făcut o corectă apreciere și aplicare a prevederilor legale, T. consideră că motivele de recurs formulate de recurenta-intimata în cauză sunt nefondate, iar pe cale de consecință, în baza art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 3041 cod proc. civilă, va respinge recursul declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 3691/15.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă N. S. CIREȘICA, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură civilă la Judecătoria B., cu sediul în B.,.. 47, județ B., împotriva sentinței civile nr. 3691/15.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimații - contestatori C. DE A. G., cu sediul în G., ., M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și T. B., cu sediul în B., Calea Călărașilor, nr.47, jud. B., ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C.-A. M. N. C. F. L. Șalar
Fiind plecat la o altă instanță,
semneaza Presedintele Tribunalului
GREFIER
M. - D. B.
operator date cu caracter personal 5595
red. CAM/ tehnored.C.A.M.
2ex/11.03.2014
d.f._ Judec. B.
j.f. S. J.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 903/2013. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1489/2013. Tribunalul... → |
|---|
