Pretenţii. Decizia nr. 1659/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1659/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 20108/281/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.1659

Ședința publică din data de 12 decembrie 2013

Președinte:

M. C.

Judecători:

M. N.

G. M.

Grefier:

E. M.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă S.C F. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE - ELECTRICA DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD S.A, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 9432/ 23.05.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata - pârâtă I. M. L., domiciliată în comuna Dumbravesti, ., jud. Prahova.

Cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 270,63 lei conform ordinului de plată nr. 3086/19.08.2013 și timbru judiciar de 1,50 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciu registratură, de către recurenta - reclamantă S.C F. de Distribuției a Energiei Electrice - Electrica Distribuție Muntenia Nord S.A dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 270,63 lei conform ordinului de plată nr. 3086/19.08.2013, după care:

Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea civilă înregistrata cu nr._ /17.05.2012 la Judecătoria Ploiesti, reclamanta S.C F. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE - ELECTRICA DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD S.A a chemat în judecată pe pârâta I. M. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7170, 95 lei reprezentând c/valoare prejudiciu cauzat în urma avarierii de către pârâtă a unui stâlp de beton tip SE 4, aparținând reclamantei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 6.01.2012 a avut loc un accident de circulație cauzat din culpa exclusivă a pârâtei pe raza localității P. . căruia pârâta a avariat stâlpul de beton tip SE 4, avariere în urma căreia reclamanta a executat lucrări de înlocuire a stâlpului, de reparații a tuturor elementelor privind rețeaua de distribuție a energiei electrice, de readucere a trotuarului la starea inițială, suportând cheltuieli în valoare totală de 7.170,95 lei, sumă pe care pârâta are obligația să o suporte.

După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, prin sentința civilă nr. 9432/23.05.2013 a Judecătoriei Ploiești a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei și a fost obligată aceasta din urmă să plătească reclamantei suma de 4046,17 lei, reprezentând c/valoarea prejudiciului produs reclamantei în urma accidentului din data de 6.01.2012 provocat de pârâtă, precum și la plata cheltuielilor de judecată de 544,26 lei reprezentând taxă de timbru si timbru judiciar.

Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza procesului verbal de constatare din 6.01.2012, răspunsurilor la interogatoriu ale pârâtei, aceasta din urmă a cauzat un prejudiciu reclamantei constând în distrugerea stâlpului în litigiu, în urma unui accident de circulație, motiv pentru care reclamanta a executat lucrări de reparații la acest stâlp, suportând costul materialelor, manoperei ,utilajelor si transportului acestora în valoare de 4046,17 lei, fiind îndeplinite condițiile prev.de disp.art. 1349 c.civ modificat, constând în existența unei fapte ilicite prin avarierea stâlpului de electricitate aparținând reclamantei, a unui prejudiciu determinat de paguba creată acesteia din urmă, a unei legături de cauzalitate, a vinovăției din partea pârâtei sub forma culpei acesteia privind circulația pe drumurile publice, neputând fi obligata pârâta la restituirea sumelor suportate de catre reclamantă cu titlu de CAS, șomaj, contribuții la asigurările sociale pentru accidente,etc. privind salariații acesteia, motiv pentru care a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta la 4046,17 lei în favoarea reclamantei plus 544,26 lei cheltuieli de judecată în baza disp.art. 2174 c.pr.civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 3124,78 lei reprezentând diferență prejudiciu, motivându-se că valoarea reală a prejudiciului cauzat de către pârâtă constând în lucrări de reparație, executate de un constructor autorizat de către A.N.R.E, manevre necesare pentru a permite intervenția executantului lucrării de reparație la rețeaua electrică de distribuție aflată sub tensiune, inclusiv de revenire la schema normală de funcționare este de 7170,95 lei, fiind valoarea cantitativă, efectivă a tuturor lucrărilor executate, evidențiate în devizul de lucrări în toate celelalte acte și că lucrările de înlocuire a stâlpului, de reparare a celorlalte elemente au fost efectuate de un constructor de specialitate și nicidecum de salariații reclamantei, cheltuielile cu titlu de CAS, șomaj, etc., reprezentând contribuții social obligatorii ale societății respective.

În continuare, reclamanta a arătat că devizul existent la dosar privind efectuarea lucrărilor de reparații a fost emis de societatea respectivă care are ca obiectiv realizarea lucrărilor de întreținere și reparații la instalațiile de distribuție, transport a energiei electrice, angajatorii având obligația de a calcula,reține si vira lunar la bugetul statului contribuțiile de asigurări sociale obligatorii și că împrejurările referitoare la profit, la reținerile respective exced cauzei, devizul grupând toate cheltuielile directe si indirecte suportate de către reclamantă, pârâta având obligația să suporte c/valoarea întregului prejudiciu cauzat societății.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrata cu nr._ la data de 14.10.2013.

Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Conform facturilor nr._/15.02.2012, situațiilor de lucrări depuse la dosar, listelor de consumuri de resurse umane, de transport, de ore, manoperă, inventarului nr.124/10.01.2012, procesului verbal de recepție nr. 59/10.01.2012, declarației de conformitate anexată acestuia, procesului verbal de predare-primire nr.61/10.01.2012, avizului de însoțire a mărfii nr._/31.01.2012, procesului verbal de constatare din 6.01.2012, recunoașterilor la interogatoriu ale pârâtei, la data de 6.01.2012 a avut loc un accident de circulație pe raza localității P. . de către pârâtă în urma efectuării unor manevre greșite, nerespectării regulilor de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, accident în urma căruia autoturismul condus de catre pârâta BMW 3161 cu nr. de înmatriculare BH-0877-BM a lovit stâlpul SE 4, aparținând reclamantei din L.E.A 0,4 Kw al PT 2049, distrugându-l, fiind afectați patru abonați casnici care erau alimentați la stâlpul respectiv, după care reclamanta a executat lucrări de reparații la stâlpul respectiv în vederea repunerii în funcțiune a acestuia ,prin intermediul unei societăți specializate în valoare totală de 7170,95 lei, reprezentând cheltuieli cu achiziționarea materialelor ,manoperei, transportului, etc.

Dispozițiile art. 1349 cod civil modificat stipulează că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale,drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare.

De asemenea, disp. art. 1357, 1358 cod civil modificat prevăd că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, iar pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că la data de 06.01.2012, în timp ce pârâta conducea pe drumurile publice autoturismul BMW 3161 cu nr. de înmatriculare BH-08-77 BM, aceasta a avariat un stâlp SE 4 aparținând reclamantei pe care l-a distrus, afectând un număr de 4 abonați casnici ai societății ,iar în scopul remedierii avariei produse, înlocuirii stâlpului, repunerii în funcțiune a rețelei de distribuție a energiei electrice,reclamanta a efectuat lucrări de reparații în acest scop, constând în suportarea unor cheltuieli privind achizitionarea materialelor, manoperă, transport ,etc. prin intermediul unei societăți specializate în acest sens, în valoare totală de 7170,95 lei.

Ca atare, atât timp cât pârâta a avariat stâlpul aparținând reclamantei în urma unui accident de circulație, determinat de nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, accident în urma căruia reclamanta a efectuat lucrări de reparații la stâlpul respectiv, în vederea repunerii în funcțiune a rețelei de distribuție a energiei electrice, înseamnă că în realitate pârâta a săvârșit o fapta ilicită constând în încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, referitoare la conducerea autovehiculelor, faptă care a cauzat în dauna reclamantei un prejudiciu constând în suportarea unor cheltuieli pentru readucerea stâlpului la starea inițială, la repunerea în funcțiune a sistemului de distribuție a energiei electrice, existând o strânsa legătura între fapta ilicită săvârșita de către pârâtă si prejudiciul suportat de către reclamantă, pârâta fiind vinovată exclusiv de producerea pagubei în dauna reclamantei, valoarea totală a prejudiciului fiind de 7170,95 lei si nicidecum de 4046,17 lei.

De fapt, analizându-se toate probele administrate în cauză, reiese cu certitudine ca valoarea totala a lucrărilor de reparații, de punere în funcțiune a rețelei de distribuție a energiei electrice, suportate de către reclamantă în urma accidentului cauzat de către pârâtă, constând în manoperă, materiale, transport, c/valoarea salariilor si a tuturor celorlalte cheltuieli în vederea angajării personalului autorizat în scopul remedierii si înlăturării tuturor consecințelor negative generate de fapta ilicita a pârâtei, este de 7170,95 lei și nicidecum de 4046,17 lei, astfel încât în mod gresit instanța de fond a retinut situatia de fapt și a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâtei doar la plata sumei de 4046,17 lei în loc de 7170,95 lei, impunându-se ca pârâta sa suporte c/valoarea reală a întregului prejudiciu pe care l-a cauzat reclamantei prin fapta sa ilicită.

Motivele invocate de către reclamantă în sensul că prejudiciul cauzat de către pârâta constând în lucrări de reparație, manevre necesare pentru a permite intervenția executantului lucrării de reparație în rețeaua electrică de distribuție aflată sub tensiune, inclusiv de revenire la schema normală de funcționare are o valoare de 7170,95 lei, evidențiată în devizul de lucrări și că lucrarea de înlocuire a stâlpului, de reparare a celorlalte elemente a fost efectuată o societate specializată, cheltuielile cu CAS. șomaj, etc, reprezentând contribuții social obligatorii ale societății respective, sunt întemeiate deoarece, într-adevar, reclamanta a efectuat lucrările respective prin intermediul unei firme specializate în scopul înlăturării tuturor consecințelor negative cauzate de fapta ilicită a pârâtei savârsita cu vinovație care are obligația să suporte valoarea reală a întregului prejudiciu potrivit actelor existente la dosar, inclusiv devizului de lucrări în sumă de 7170,95 lei, iar plata de către un angajator a unor contribuții la asigurarile sociale excede raporturilor dintre pârâtă și reclamantă, pârâta fiind obligată să achite reclamantei toate sumele cheltuite cu ocazia reparării stâlpului respectiv.

Criticile reclamatei în sensul că devizul existent la dosar privind efectuarea lucrării de reparații a fost emis de societatea respectivă care are ca obiectiv realizarea lucrărilor de întreținere, reparații la instalațiile de distribuție, transport a energiei electrice, angajatorii având obligația de a calcula,reține si vira lunar la bugetul statului contribuțiile de asigurări sociale obligatorii și că împrejurările referitoare la profit, la reținerile respective exced cauzei, devizul grupând toate cheltuielile directe, indirecte suportate de catre reclamantă, pârâta având obligația să suporte c/valoarea întregului prejudiciu cauzat societății, sunt fondate întrucât toate actele existente la dosar atestă valoarea reală a prejudiciului cauzat de către pârâtă în sumă de 7170,95 lei și nicidecum de 4046,17 lei, ceea ce înseamnă că pârâta are obligația să suporte și să achite reclamantei toate sumele de bani cheltuite în vederea înlăturării consecințelor negative cauzate de fapta sa ilicită, indiferent de obligațiile unui angajator către bugetul asigurărilor sociale.

În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 304 pct. 8, 9 c.pr.civ. și ținând seama de disp. art. 3041 c.pr.civ., în baza disp. art.312 alin.1,2,3 c.pr.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că în baza disp. art. 1349, art. 1357-1358 cod civil modificat va admite în totalitate acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantei și suma de 3124,78 lei reprezentând c/valoare prejudiciu -diferență până la suma totală de 7170,95 lei deoarece suma de 7170,95 lei constituie valoarea reală a prejudiciului cauzat de către pârâtă reclamantei și nicidecum doar suma de 4046,17 lei, urmând să fie menținute restul dispozițiilor sentinței, ca fiind legale și temeinice.

În baza disp. art. 274 c.pr.civ. va fi obligată intimata la 270,63 lei cheltuieli de judecată către recurentă reprezentând taxe judiciare de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C F. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE - ELECTRICA DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD S.A, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 9432/ 23.05.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata - pârâtă I. M. L., domiciliată în comuna Dumbravesti, ., jud. Prahova și în consecință:

Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite în totalitate acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei.

Obligă pârâta să plătească reclamantei și suma de 3124,78 lei reprezentând c/valoare prejudiciu.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă intimata la 270,63 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.12.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. C. M. N. G. M.

GREFIER,

E. M.

Operator de date cu caracter personal 5595

Red. MC/tehnored. MC

3 ex/06.03.2014

d.f._ Judecătoria Ploiești

j.f. V. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1659/2013. Tribunalul PRAHOVA