Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 38058/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1594
Ședința publică din data de 03.12 2013
PREȘEDINTE - D. G.
JUDECĂTOR - C. R.
- M. N.
GREFIER - M. M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul-intimat S. P. Finanțe Locale Ploiești împotriva sentinței civile nr._/12.06.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-contestator V. G., domiciliat Ploiești, .. 7, ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care este parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 3.12.2013, când a pronunțat următoarea decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin contestația la executare înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 13.11.2012 sub nr._, contestatorul V. G. a chemat în judecata pe intimatul S. P. de Finanțe Locale Ploiești solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa dispună anularea înștiințării de poprire nr._/5.10.2012, a titlului executoriu nr._/20.10.2007 precum si a tuturor celorlalte acte care au stat la baza înființării popririi, în principal motivat de faptul că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită a debitului în cuantum de 4130 lei, iar în subsidiar anulara tuturor actelor care au stat la baza înființării popririi asupra sumelor reprezentând venituri încasate de la Casa de Pensii Prahova.
În motivarea contestației contestatorul a arătat că la data de 23.11.2012 a fost înștiințat ca împotriva sa s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor încasate de la Casa de Pensii Prahova ca urmare a unui pretins debit in valoare de 4130 lei, înștiințare în cuprinsul căreia se arata ca debitul principal, pretins de intimata, în valoare de 3854 lei are la bază titlul executoriu nr._ din 20.10.2007.
A susținut contestatorul că până la data de 23.11.2012 nu a fost înștiințat de existența vreunui debit către S. P. de Finanțe Locale Ploiești, iar din cuprinsul titlului executoriu rezulta ca pretinsul debit îl reprezintă contravaloare impozit auto, cu toate că în anul 2008 a solicitat radierea vehiculului din evidentele fiscale întrucât vehiculul a fost distrus conform certificatului de distrugere emis de unitatea colectoare de fier vechi or, daca ar fi existat acel debit la momentul solicitării radierii, ar fi trebuit să fie înștiințat la acel moment nu după 5 ani.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.399 si următoarele Cod de Procedura Civilă.
În dovedirea cererii contestatorul a depus la dosar copia înștiințării de poprire.
Intimatul legal citat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiata.
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a mai cere executarea silita s-a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiata, având în vedere dispozițiile art.131 alin.1 din Ordonanța 92/2003 care stabilesc termenul de prescripție de 5 ani pentru creanțele fiscale.
A susținut intimatul ca în ceea ce privește sumele cuprinse în Înștiințarea de poprire nr._/05.10.2012, termenul de prescripție a fost întrerupt prin emiterea somației si a titlului executoriu nr._/20.10.2007, precum și a somației si titlului executoriu nr._/08.08.2012.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că singurele motive pentru care se poate dispune anularea formelor de executare sunt cele prevăzute de dispozițiile art.46 din Codul de procedura fiscală, în cauza de față, neputând fi indicat de către contestator vreo încălcare a dispozițiilor legale.
Prin sentința civila nr._/12.06.2013 Judecătoria Ploiești a admis în parte contestația la executare si a constatat prescrise sumele reprezentând impozit auto si taxa de parcare auto, reținând că până în anul 2007, contestatorul a figurat în evidențele fiscale ale Serviciului P. Finanțe Locale Ploiești cu un autobuz marca R., în baza declarației făcute la data de 23.08.2001, iar la data de 27.11.2007, contestatorul a solicitat scoaterea din evidențele fiscale a mijlocului de transport sus menționat (declarația fila 22 dosar), data de la care contestatorul nu a mai figurat la rol cu acest vehicul.
A mai arătat instanța de fond că, din înștiințarea de poprire contestată,a rezultă că sumele pentru care a fost dispusa poprirea au fost stabilite prin titlurile executorii_ din 20.10.2007,_ din 08.08.2012 reprezentând impozit auto si taxa de parcare și 3342 din 01.06.2011 reprezentând amenzi, titlul executoriu nr._ din 08.08.2012 fiind emis pentru accesorii, ca urmare a neachitării obligațiilor fiscale reprezentând taxa de parcare curenta si impozit auto pentru perioada iunie 2006 – septembrie 2007, caz în care, având în vedere dispozițiile art.131 din Ordonanța 92/2003 precum și datele la care erau scadente sumele pretins datorate, înseamnă că sumele reprezentând impozit auto și taxa de parcare auto sunt prescrise.
A motivat prima instanță că nu poate fi avută susținerea intimatului in sensul că pentru sumele cuprinse în înștiințarea de poprire nr._/05.10.2012 termenul de prescripție a fost întrerupt prin emiterea somației si a titlului executoriu_/20.10.2007 și a somației si a titlului executoriu_/08.08.2012, întrucât acest ultim titlu executoriu s-a făcut pentru stabilirea accesoriilor aferente sumelor pretins datorate or, având în vedere dispozițiile art. 264 alin.5. din Legea 571/2003, în situația în care la data la care contestatorul a înstrăinat vehiculul prin valorificarea lui la fier vechi, acesta ar fi fost înregistrat cu creanțe fiscale față de bugetul local, ar fi însemnat că actul de vânzare sa fi fost nul de drept, iar organul fiscal să nu mai poată opera radierea vehiculului.
S-a mai susținut de prima instanță că referitor la înștiințarea de poprire emisa pentru suma de 4130 lei, însă în cuprinsul înștiințării de popire este reținută ca debit și suma de 60 lei reprezentând amenzi conform titlului executoriu nr.3342/1.06.2011, ținând seama de dispozițiile art. 172 c.pr.fiscală, având în vedere ca împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor exista o procedura speciala de contestare prevăzuta de OG 2/2001, a apreciat ca nu se poate formula contestație la executare cu privire la această suma, motiv pentru care a dispus respingerea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata criticând soluția pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea recursului si modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a contestației la executare, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului recurenta a arătat că în mod greșit instanța a apreciat ca sumele de bani cuprinse în actele de executare contestate ar fi prescrise, întrucât în anul 2007 s-a început executarea silită împotriva contestatorului debitor care nu și-a achitat obligațiile restante fața de bugetul local, aferente perioadei 15.06._07 si pentru care organele fiscale au calculat în continuare majorări de întârziere, impozitul auto si taxa de parcare aferente mijlocului de transport fiind dată la scădere din evidentele fiscale începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care contestatorul a predat autoturismul către ., fiind scos astfel din evidentele fiscale.
A susținut recurenta că în mod eronat prima instanță a susținut că la dosar nu au fost depuse acte din care sa rezulte că actele de executare invocate au fost comunicate debitorului, cât timp somațiile si titlurile executorii contestate au fost comunicate potrivit confirmărilor de primire din data de 16.08.2012 si 23.10.2012.
A criticat recurenta și concluzia instanței de fond conform căreia organul fiscal nu ar mai fi putut opera radierea vehiculului dacă acesta ar fi fost înregistrat cu restanțe fiscale la momentul valorificării lui la fier vechi, susținând că scoaterea vehiculului din evidentele fiscale s-a făcut pe baza declarației contestatorului însoțită de adeverința nr._/19.11.2007 eliberată de . or, potrivit dispozițiilor legale în materie, scăderea taxei se poate face atât în cazurile înstrăinării vehiculelor cât și în cazurile în care acestea sunt scoase din funcțiune.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată la numărul_ la data de 14.10.2013.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 304 si art. 3041 c. procedura civila, constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Conform somației nr._/20.10.2007 și titlului executoriu nr._/20.10.2007 emise de către intimată, contestatorul a figurat în evidentele fiscale la bugetul local cu suma de 2202 lei din care 1870 lei reprezentând debit constând în taxa parcare auto, impozit auto și impozit clădiri și 332 lei dobânzi plus penalități aferente perioadei 15.06.2006 – 30.09.2007, sume pentru care s-a pornit executarea silită împotriva debitorului pentru neachitarea acestora.
Ulterior, debitorul a formulat o declarație pentru scoaterea din evidență a mijlocului de transport marca R. 112, declarație înregistrată la nr._/28.11.2007, însoțită de adeverința emisă de . și certificatul de distrugere nr. 340/14.07.2008, acte care atestă înstrăinarea acestui vehicul prin valorificarea lui la fier vechi.
La data de 8.08.2012 intimata a emis o nouă somație si un nou titlu executoriu cu numărul_/8.08.2012, conform cărora contestatorul figurează în evidențele fiscale cu debite în sumă de 2171 lei aferente perioadei 15.06._07, reprezentând accesorii calculate la debitele stabilite în baza somației și titlului executoriu emise în anul 2007, dispunându-se înființarea popririi asupra sumelor reprezentând venituri încasate de contestator de la Casa de Pensii Prahova, sens în care s-a emis înștiințarea de poprire si adresa de înființare a popririi nr._.1/5.10.2012.
Potrivit art. 131 alin.1. din OG 92/2003 privind codul de procedura fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că pe numele contestatorului au fost emise somația si titlul executoriu nr._ ambele din data de 20.10.2007, în baza cărora contestatorul figura cu debite restante în sumă totală de 2.202 lei din care 1870 lei reprezintă taxa parcare curenta impozit auto, impozit clădiri și 332 lei dobânzi și penalități, sume aferente perioadei 15.06.2006 – 30.09.2007, debit neachitat de către contestator, motiv pentru care intimata a calculat penalități aferente acestor sume, emițând la data de 8.08.2012 somația și titlul executoriu nr._/8.08.2012 pentru suma de 2171 lei reprezentând accesorii aferente sumelor sus indicate pentru aceeași perioadă.
Ca atare, pentru sumele de bani reprezentând creanțe fiscale constând în taxe parcare curenta și impozit auto aferente perioadei 15.06.2006 – 15.11.2006, dreptul de a cere executarea silită a început să curgă la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, respectiv la data de 1.01.2007, termen de prescripție care s-a împlinit astfel la data de 1.01.2012, ceea ce înseamnă că sumele reprezentând impozit auto și taxa parcare curenta aferenta anului 2006 sunt prescrise, intimata nemaiputând solicita executarea silită a acestor sume, inclusiv a accesoriilor calculate la aceste sume.
Susținerea intimatei că termenul de prescripție s-a întrerupt prin comunicarea actelor de executare silită, nu pot fi avute în vedere în condițiile în care actele depuse la dosar cu care intimata pretinde că a făcut dovada comunicării către debitor, poartă mențiunea „afișat la adresă”, fără însă a fi menționată adresa completă a contestatorului ci, numai . a fi indicat numărul de . care nu rezultă cu certitudine că aceste acte au fost efectiv comunicate contestatorului.
În ceea ce privește însă sumele reprezentând creanțe fiscale constând în impozit auto si taxa parcare curentă aferente perioadei 1.01.2007 – 30.09.2007, se constată că dreptul de a cere executarea silită potrivit dispozițiilor legale sus-menționate începe să curgă începând cu data de 1.01.2008 împlinindu-se la data de 1.01.2013, astfel încât la data emiterii somației și a titlului executoriu nr._/8.08.2012 precum și a înființării de poprire nr._/5.10.2012, aceste sume nu erau prescrise.
Astfel, în mod corect instanța de fond a apreciat că sumele de bani reprezentând taxa parcare auto și impozit auto aferente anului 2006 sunt prescrise, reținând însă în mod eronat că sunt prescrise asemenea creanțe fiscale aferente anului 2007, cât timp termenul de prescripție curge începând cu data de întâi a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, respectiv 1.01.2008, împlinindu-se la data de 1.01.2013.
Criticile recurentei în sensul că în mod greșit instanța ar fi apreciat ca sumele de bani cuprinse în actele de executare contestate ar fi prescrise, întrucât în anul 2007 s-a început executarea silită împotriva contestatorului debitor care nu și-a achitat obligațiile restante fața de bugetul local, aferente perioadei 15.06._07 și pentru care organele fiscale au calculat în continuare majorări de întârziere, sunt întemeiate numai în ceea ce privește creanțele fiscale aferente anului 2007 și pentru care termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită începe să curgă de la data de 01.01.2008, expirând astfel la data de 01.01.2013, însă nu și pentru creanțele fiscale aferente anului 2006 pentru care termenul de prescripție s-a împlinit la data de 01.01.2012, astfel că la data emiterii titlului executoriu, somației și înștiințării de poprire, aceste sume erau prescrise.
Aspectele invocate de către recurentă că în mod eronat prima instanță a susținut că la dosar nu ar fi fost depuse acte din care sa rezulte că actele de executare invocate au fost comunicate debitorului, cât timp somațiile si titlurile executorii contestate au fost comunicate potrivit confirmărilor de primire din data de 16.08.2012 si 23.10.2012, nu pot fi avute în vedere cât timp, pe de o parte, nu rezultă că actele invocate au fost efectiv comunicate contestatorului în condițiile în care pe dovada de comunicare a fost înscrisă doar . număr de . pe de altă parte, la data la care pretinde că s-au comunicat actele de executare, sumele pretins datorate de către contestator aferente anului 2006 erau deja prescrise.
Afirmațiile recurentei conform cărora eronat instanța de fond a considerat că organul fiscal nu ar mai fi putut opera radierea vehiculului dacă acesta ar fi fost înregistrat cu restanțe fiscale la momentul valorificării lui la fier vechi, nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs cât timp instanța de fond s-a limitat la a considera sumele pretins datorate ca fiind prescrise, ceea ce echivalează cu necercetarea pe fond a cauzei, astfel încât, cu ocazia rejudecării, urmează ca prima instanță să analizeze toate împrejurările vizând fondul cauzei pentru a stabili dacă, într-adevăr, contestatorul datorează sau nu intimatei sumele de bani reprezentând creanțe fiscale constând în taxe parcare auto și impozit auto aferente anului 2007, pretins datorate de către contestator până la data radierii autoturismului din evidențele fiscale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-intimat S. P. Finanțe Locale Ploiești, împotriva sentinței civile nr._/12.06.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-contestator V. G., domiciliat Ploiești, .. 7, ., jud. Prahova și, în consecință:
Casează în parte sentința recurată și trimite cauza primei instanțe, Judecătoriei Ploiești, pentru soluționarea în fond a contestației la executare în ceea ce privește creanțele fiscale reprezentând taxa de parcare și impozit auto aferente anului 2007.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. C. R. M. N.
GREFIER,
M. M. M.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./Tehnored.C.R
3. ex/28.01.2014
D.f. –_ – Judecătoria Ploiești
J.f. – P. A. D.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 203/2013. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 765/2013. Tribunalul... → |
|---|
