Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 578/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 578/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 15826/281/2009

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ nr. 578

Ședința publică din data de 01 aprilie 2013

Președinte:

F.-L. Șalar

Judecători:

M. B.

A.-M. L.

Grefier:

E. M.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă M. M., cu domiciliul ales la Bodăescu L. M., în comuna Păulești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._ / 5.07.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. S., C. R., C. T., toți cu domiciliul în Ploiești, ., ., județul Prahova.

Cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 130,00 lei, conform chitanței nr._/28.01.2013 și timbru judiciar de 0,30 lei care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a răspuns avocat Ș.-D. M. pentru intimata-pârâtă N. S., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură, o cerere formulată de apărătorul recurentei – reclamante, avocat Bodăescu L., prin care solicită cauzei la sfârșitul ședinței, după care,

Tribunalul constată ca rămasă fără obiect cererea formulată de apărătorul recurentei – reclamante, cauza fiind strigată la sfârșitul ședinței.

Nemaifiind alte cererii de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul intimatei-pârâte N. S., avocat Ș. – D. M., având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea recursului ca nefondat. Hotărârea a fost pronunțată pe acțiunea principală, intimata-pârâtă N. S. nu are calitate procesuală pasivă întrucât înstrăinase intimaților C.. Fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 21.09.2009, reclamanta M. M. a solicitat, în contradictoriul cu pârâta N. S., să se pronunțe o hotărâre care să constate dreptul de proprietate al său asupra imobilului situat în ., printr-o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 05.08.2005 a contractat și a plătit integral pârâtei vânzarea imobilului din litigiul, potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare anexat cererii. Reclamanta a precizat că în cuprinsul antecontractului s-a stipulat că, în situația în care promitenta vânzătoare nu se va prezenta în fața notarului public în vederea autentificării actului la data la care va fi notificată, promitenta-cumpărătoare se poate adresa instanței competente pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. În continuare, reclamanta a mai precizat că la data de 26.08.2009 a notificat pârâta să se prezinte la notarul public M. G. în vederea autentificării actului în formă autentică, ocazie cu care pârâta s-a prezentat însă a refuzat să semneze actul, motivând faptul că a înstrăinat acel teren altei persoane.

În drept, au fost invocate disp. art. 1073, 1077 C.civ. și art. 5 Titlul X din legea 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor.

În susținerea cererii, au fost depuse următoarele înscrisuri: certificat de moștenitor nr. 89/05.08.2005 emis de BNP D., antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1301/05.08.2005 de BNP D..

La data de 23.11.2009, pârâta legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că reclamanta a refuzat să primească suma de banii prevăzută la art. 4 din antecontractul de vânzare-cumpărare. Deși reclamanta a refuzat să primească suma de bani, a notificat-o în acest sens pe cale separată, însă și astfel a refuzat să primească suma respectivă. Pârâta a mai arătat că o altă obligație asumată de reclamanta pe care acesta nu a respectat-o o constituite aceea asumată prin mandatul pe care i l-a dat acesteia în același timp în care s-a încheiat antecontractul, în sensul că reclamanta trebuia să efectueze întreaga procedură necesară perfectării vânzării.

În continuare, pârâta a mai arătat că de la data promisiunii de vânzare, respectiv 05.08.2005 au trecut mi mult de patru ani, timp în care reclamanta a stat în pasivitate, motiv pentru care a anulat mandatul respectiv și a returnat suma convenită prin antecontract prevăzută în art. 4.

În drept, întâmpinarea a fost motivată pe dispozițiile art. 1073, 1074 și urm. Cod civil, art. 115-119 C.proc.civ.

La termenul de judecată din data de 14.01.2010 s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/281/2009 al Judecătoriei Ploiești, cauza fiind repusă pe rol prin încheierea de ședință din data de 09.02.2012.

La termenul de judecată din data de 17.05.2012, reclamanta a formulat cerere completatoare a acțiunii introductive prin care a solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 798/17.08.2009, de BNP I. L. D., pentru cauza ilicită și fraudă la lege, precum și restabilirea situației anterioare încheierii actului atacat, respectiv reintrarea în patrimoniul vânzătoarei al bunului vândut.

In drept în susținerea cererii completatoare: au fost invocate disp art 948 pct 4 rap. la art 966-968 Cod. civ.

La termenul de judecată din data de 28.06.2012, pârâta a formulata întâmpinare la cererea completatoare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, precum și respingerea acesteia ca neîntemeiate.

La termenul de judecată din data de 05.07.2012 instanța de fond a admis excepția tardivității formulării cererii completatoare și a respins această cerere ca fiind tardiv formulată.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr._/05.07.2012, Judecătoria Ploiești, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1301/05.08.2005 de BNP D. prin care părțile s-au obligat să încheie, în viitor, contractul de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul compus din terenul intravilan situat în comuna Poenarii Burchii, . în suprafață de 1.034 mp, tarlaua 43, .> Pârâta în calitate de promitent-vânzător nu și-a îndeplinit obligația asumată prin antecontract și a înstrăinat imobilul unei alte persoane astfel cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 798/17.08.2009 de BNP D.. Acest contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat anterior introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamantă astfel că pârâta nu mai are în prezent calitatea de proprietar a imobilului.

Având în vedere că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului precum și faptul că acesta a fost a înstrăinat de pârâta către o altă persoană instanța reține că reclamanta nu poate solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Pentru a se pronunța o astfel de hotărâre este necesar să fie îndeplinite toate cerințele unei operații juridice de vânzare-cumpărare prevăzute de lege, mai puțin forma autentică. Ori una din aceste condiții este ca vânzătorul, pârâta din prezenta cauză, să fie proprietarul terenului respectiv.

Cum pârâta nu mai este proprietar al terenului nu poate transmite un drept de proprietate către altă persoană întrucât nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, nemo plus juris ad allium transferre potest, quam ipse habet.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării pe fond a cererii completatoare.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin acțiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze a solicitat instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Instanța de judecată a pus în vedere să depună un extras de carte funciară în ceea ce privește terenul în litigiu, ocazie cu care a făcut demersuri în acest sens și a obținut înscrisul solicitat și a constatat ca imobilul nu îi mai aparținea pârâtei.

La prima zi de înfățișare a formulat o cerere completatoare a acțiunii inițiale prin care a solicitat instanței de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare aut sub nr. 798/17.08.2009 încheiat de parată cu fiica și ginerele său, invocând ca și motiv de nulitate cauza ilicită și frauda la lege.

În raport de acesta cerere completatoare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, motivat ca nu ar fi respectat termenul prevăzut de art. 132 C.proc.civ.

Deși instanța de fond nu a fost investită cu soluționarea excepției tardivității cererii sale, ci cu excepția inadmisibilității, judecătorul fondului a calificat această excepție ca fiind de tardivitate și a soluționat-o ca atare.

În mod nelegal și netemeinic a fost admisă acesta excepție, motivat de faptul că prima zi de înfățișare nu a fost la data de 15.03.2012, ci la data la care a depusă cererea, respectiv 17.05.2012.

Din punctul său de vedere, cererea completatoare a fost depusă la prima zi de înfățișare, iar instanța de fond, în mod netemeinic, a admis excepția tardivității, respingând pe fond și acțiunea inițială, ca o consecință a admiterii excepției.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 05.10.2012.

La data de 28.01.2013, intimata N. S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că instanța a admis în mod corect excepția tardivității, în condițiile în care acțiunea a fost formulată la data de 13.11.2009, iar reclamanta și-a completat-o la data de 28.06.2012. Pe de altă parte, acțiunea exercitată prin cererea completatoare poate fi formulată și pe cale separată. Mai mult critica sa nu privește netemeinicia hotărârii.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

Prin cererea de recurs, recurenta critică sentința exclusiv sub aspectul greșitei admiteri a excepției tardivității cererii completatoare, aspect ce circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. 2 și art. 132 C.proc.civ.

Astfel, motivul de casare invocat privește doar legalitatea sentinței recurate, iar nu temeinicia acesteia. Recurenta nu a invocat nici un aspect privind netemeinica hotărârii, mărginindu-se să invoce art. 3041 C.proc.civ. Nici pct. 8 și 9 ale art. 304 C.proc.civ. nu-și găsesc incidența în raport de motivul invocat.

Pe de altă parte, tribunalul, în temeiul art. 306 alin. 3 C.proc.civ., va analiza recursul în raport de încadrarea corectă a motivului invocat, respectiv art. 304 pct. 5 C.proc.civ. – ce atrage sancțiunea casării sentinței.

Analizând modul în care a fost soluționată excepția tardivității cererii completatoare, tribunalul constată că prima zi de înfățișare în prezenta cauză a fost la data de 23.11.2009, dată la care ambele părți au fost asistate de avocat, respectiv reprezentante.

Astfel, la acel termen, recurenta a avut posibilitatea de a solicita un termen în vederea întregirii cererii de chemare în judecat, conform art. 132 C.proc.civ.

Susținerile recurentei în sensul că instanța nu a fost sesizată cu excepția soluționată sunt neîntemeiate. Intimata a invocat excepția inadmisibilității, dar a precizat în ședință publică că înțelege să dea acesteia calificarea corectă, respectiv aceea de excepție a tardivității. De altfel, excepția invocată privea tardivitatea cererii completatoare, iar nu inadmisibilitatea, doar denumirea dată de parte fiind greșită. Oricum, instanța, în baza rolului activ, putea da calificarea corectă incidentului procedural invocat.

Cererea prin care recurenta și-a completat cererea de chemare în judecată a fost formulată abia la data de 17.05.2012, după ce cauza a fost suspendată și repusă pe rol, respectiv după trecerea mai multor termene de judecată. Deci, cererea a fost formulată cu încălcarea art. 132 alin. 1 C.proc.civ., astfel că instanța de fond a admis în mod corect această excepție și a respins cererea completatoare ca fiind tardiv formulată.

Pentru considerentele expuse, constatând că a răspuns integral criticilor formulate prin cererea de recurs, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă M. M., cu domiciliul ales la Bodăescu L. M., în comuna Păulești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._ / 5.07.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. S., C. R., C. T., toți cu domiciliul în Ploiești, ., ., județul Prahova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

F.-L. Șalar M. B. A.-M. L.

GREFIER

E. M.

Fiind plecată în concediu de odihnă,

semnează P.-Grefierul instanței

operator de date cu caracter personal 5595

red. ȘFL

d.f._ J. Ploiești, j.f.A. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 578/2013. Tribunalul PRAHOVA