Legea 10/2001. Sentința nr. 2938/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2938/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 3684/331/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2938
Ședința publică din data de 28.11.2013
Președinte – Ș. O. C.
Grefier – C. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată în baza Legii 10/2001 de reclamantul PĂSĂRICA G., domiciliat in ., ..5, jud. Prahova, in contradictoriu cu pârâții G. T. D., domiciliat in municipiul București, sector 1, ., ., cu sediul in localitatea D., jud. Prahova, P. C. D., cu sediul in ., M. A., domiciliata in municipiul, București, sector 1, .. 14, ., domiciliata in municipiul București, ., ., sector 1, M. N., domiciliată in comuna D., ., .. 10, jud. Prahova.
Acțiunea scutită de taxă judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul personal și asistat de av. I. R. M., pârâtii G. T. D. și S. E. reprezentați de av. B. A., pârâții . și P. comunei D. reprezentați prin viceprimar, lipsă fiind pârâtele M. A. și M. N..
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pârâții . și P. comunei D. prin viceprimar solicită instanței acordarea unui termen de judecată în vederea pregătirii apărării.
Tribunalul pune în discuția părților cererea formulată de pârâții . și P. comunei D. prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru lipsă apărare.
Pe rând părțile prin apărători arată că lasă la aprecierea instanței cererea formulată de pârâții . și P. comunei D., prin viceprimar.
Tribunalul respinge cererea de amânare formulată de pârâții . și P. comunei D., ca neîntemeiată, întrucât aceste instituții au fost reprezentate la Judecătoria Văleni, unde a fost înregistrat dosarul inițial.
Tribunalul invocă excepția necompetenței materiale a instanței și în temeiul disp.art. 158 C.pr.civ. rap. La art. 1 pct. 1 C.pr.civ. o pune în discuția părților.
Reclamantul prin apărător solicită instanței să ia act de conflictul negativ de competență și înaintarea cauzei la Curtea de Apel Ploiești în vederea soluționării conflictului negativ de competență, cu mențiunea că instanța competentă este instanța de fond, respectiv Judecătoria Vălenii de Muncă.
Pârâții prin apărător învederează instanței că potrivit principiului simetriei, nu există un text de lege care să menționeze expres instanța competentă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._, reclamantul Pasarică G. a chemat in judecată pârâții G. T. D., . și P. . ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absoluta parțiala a Dispoziției nr. 190/17.07.2003 emisă de către P. comunei D. în baza Legii nr. 10/2001, mai precis cu privire la suprafața de 4.000 mp, situata in ., pct. "Gontari”, jud. Prahova (suprafața descrisa in art. 1 din cuprinsul Dispoziției de restituire), precum și nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente încheiate in baza Dispoziției de restituire nr. 190/2003 in baza principiului de drept resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este terț in raport de Dispoziția de restituire, drept pentru care nu a avut cunoștința de existența acesteia decât în momentul formulării acțiunii judecătorești în revendicare (acțiune ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de M.), ocazie cu care pârâtul G. T. D. a depus acest înscris la dosarul cauzei pentru a-și dovedi dreptul de proprietate cu privire la terenul pretins acaparat de către reclamant.
În continuare, reclamantul a mai învederat faptul că terenul de 4.000 mp ce a fost restituit in procedura administrativă de către P. . reprezintă, de fapt, curtea si gradina aferentă casei sale de locuit, fiind in mod evident vorba de o eroare de amplasament. Astfel, s-a dispus restituirea in natură, dar nu pe vechiul amplasament, ci pe un amplasament echivalent pe care primăria l-a considerat liber și posibil de restituit în natură fostului proprietar, în timp ce amplasamentul acordat în echivalent nu era liber, ci a fost dintotdeauna și este și în prezent curtea și gradina autorilor săi și a sa.
Față de toate acestea, reclamantul a solicitat ca instanța de judecata sa pună în vedere reprezentanților Primăriei D. sa explice cum a fost posibilă restituirea acestui teren autoarei pârâtului G. T. D., dacă s-au efectuat măsurători de identificare pentru acest teren și dacă s-a încheiat proces-verbal de punere în posesie în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, potrivit căruia terenul ieșea din patrimoniul statului si intra in patrimonial fostului proprietar.
Pe de alta parte, a mai menționat reclamantul, cu terenul restituit in baza Dispoziției contestate autorul său, P. I. a intrat in CAP D., situație care a impus urmarea procedurii funciare si exclude incidența dispozițiile Legii 10/2001.
În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probelor cu interogatoriu, înscrisuri, martori, expertize etc., precum și ca instanța să pună in vedere Primăriei . săi, să depună la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii Dispoziției de restituire contestate, precum și toate actele întocmite de către P. I. și autorii săi în procedura Legii 18/1991.
In drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 112 si urmat. C.proc.civ., Legea 10/2001, art. 1 alin. 1 si art. 2 C.proc.civ., art. 1254 C. civ.
La termenul din data de 22.11.2012 s-a depus din partea numitei M. A. cerere de intervenție în interes propriu, prin care aceasta a solicitat admiterea sa și respingerea cererii de chemare in judecată, precum și declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Prahova, anexând in probațiune înscrisuri.
Tot la acest termen de judecată, pârâtul G. T. D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că pârâtul este unicul proprietar al terenului, și, pe cale de consecința, să nu se constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 190/17.07.2003 emisă de către P. C. D., cu privire la suprafața de 4.000 mp, situată in ., punct „Gontari”, precum și capătul de cerere privind nulitatea absoluta a tuturor actelor subsecvente încheiate in baza Dispoziției de restituire nr. 190/2003.
De asemenea, pe calea întâmpinării a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiuni,iprin raportare la temeiul de drept invocat, si anume, dispozițiile Legea 10/2001, reclamantul fiind terț față de Dispoziția nr.190/2003 emisă de către Primăria D., precum și excepția tardivității formulării acțiunii, având in vedere dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001.
In drept, a invocat dispozițiile art.480 C. civ. si 584 C. civ., precum și Protocolul nr. 1 al CEDO și Legea 10/2001.
In probațiune a solicitat încuviințarea probelor cu acte, interogatoriu, martori și expertiză tehnică.
În ședința publică din data de 14.03.2013 reclamantul a arătat că înțelege să-și lărgească cadrul procesual cu privire la părți, chemând in judecată in calitate de pârâți pe M. A., S. E. și M. N., instanța de judecată dispunând introducerea acestora in cauză.
La data de 09.05.2013 pârâta S. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, având in vedere faptul că fiul său este unicul proprietar al terenului, și, pe cale de consecință, să nu se constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 190/17.07.2003 emisă de către P. C. D., cu privire la suprafața de 4.000 mp, situata in ., punct „Gontari”, precum și capătul de cerere privind nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente încheiate in baza Dispoziției de restituire nr. 190/2003.
Pe calea aceleiași întâmpinări, pârâta a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiuni,iprin raportare la temeiul de drept invocat, si anume, dispozițiile Legea 10/2001, reclamantul fiind terț față de Dispoziția nr.190/2003 emisă de către Primăria D., precum și excepția tardivității formulării acțiunii, având in vedere dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001.
La data de 24.09.2013, pârâta M. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată ca inadmisibilă și constatarea faptului că in cauză există și conflict de interese.
In probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin sentința nr. 1476/01.10.2013 Judecătoria Vălenii de M. a admis excepția necompetentei materiale a acestei instanțe și a declinat judecarea prezentei cauze către Tribunalul Prahova.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr.190/17.07.2003 emisa de către P. comunei D. in baza Legii 10/2001 pentru suprafața de 4.000 mp situata in ., punct „Gontari”, jud. Prahova.
S-a reținut astfel că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicata, „Imobilele - terenuri si construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonoma, o societate sau companie naționala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natura, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivata a organelor de conducere ale unității deținătoare”.
În același sens, prin art. 25 alin. (1) din legea menționata se mai prevede ca „În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligata sa se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivata, asupra cererii de restituire în natura".
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din actul normativ, decizia sau, după caz, dispoziția motivata de respingere a notificării sau a cererii de cererii de restituire în natura poate fi atacata de persoana care se pretinde îndreptățita la secția civila a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, in termen de 30 de zile de la comunicare.
Instanța a reținut, de asemenea, că potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. XX/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, s-a stabilit ca instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond nu numai contestația formulata împotriva deciziei/ dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea parții interesate.
Mai mult, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. IX/2006 pronunțata într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit ca instanța căreia îi revine competenta de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivata de restituire în natura ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/ 2001, este secția civila a tribunalului în a cărui raza teritoriala își are sediul persoana juridica respectiva. Deși dispozițiile legale analizate nu prevăd în mod expres faptul ca acțiunea având ca obiect contestarea de către un terț a dispoziției de restituire în natura a unui imobil este de competenta tribunalului, judecătoria, având în vedere natura litigiului, faptul că, în concret, constatarea legalității emiterii dispoziției presupune analizarea procedurii urmate în baza Legii 10/2001 de organul emitent al dispoziției, având în vedere si modul de reglementare a raporturilor specifice vizate de actul normativ analizat, instanța a apreciat ca rațiuni de simetrie impun ca si în cazul acesta sa poată fi formulata cerere tot la secția civila a tribunalului în a cărui raza teritoriala se afla imobilul, așa cum prevede art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, tocmai pentru a se asigura respectarea sistemului unitar de soluționare a litigiilor decurgând din aplicarea dispozițiilor Legii 10/2001.
Ca atare, din aceleași rațiuni avute în vedere de Înalta Curte de Casație de Justiție în decizia nr. IX/2006, competența de soluționare a cailor de atac împotriva deciziilor sau dispozițiilor emise în temeiul Legii 10/2001 trebuie sa revină acelorași instanțe indiferent de persoana care supune actul controlului instanțelor judecătorești. Competenta materiala a secției civile a tribunalului de a soluționa asemenea litigii este impusa de ansamblul reglementarilor internaționale si naționale aplicabile într-un asemenea domeniu.
De aceea, în caz de contestare, protecția juridica a drepturilor care au fost constatate potrivit dispozițiilor Legii nr._ nu ar putea fi asigurata decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției.
Ca urmare, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii 10/2001 dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile și, respectiv, dispozițiile privind imobilele aflate sub incidenta acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia ca asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competenta procesuala pur civila, din moment ce obiectul unei asemenea pricini privește o procedura prealabila impusa de dispozițiile Legii nr. 10/2001, necontencioasa, dar obligatorie potrivit art. 109 alin. 2 C.proc.civ., pentru rațiuni de judecata unitara, o atare pricina, izvorâta din aplicarea procedurii reglementate de Legea 10/2001, nu poate fi atribuită spre soluționare decât, simetric regulilor prevăzute în Legea 10/2001, în competenta instanței care judeca acțiunea principală, adică a tribunalului, conform prevederilor art. 26 si 27 din aceasta lege, neputându-se crea o situație diferita unor terți sau în funcție de soluția adoptata prin dispoziție.
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Vălenii de M. si a dispus declinarea judecării prezentei cauze in favoarea Tribunalului Prahova.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 21.10.2013 sub același număr de dosar, nr._ .
În ședința publică din data de 28.11.2013, reclamantul a solicitat instanței să își verifice din oficiu competența materială de soluționare a prezentei cauze, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 și art. 1591 C.proc.civ., tribunalul a invocat din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale, asupra căreia a rămas in pronunțare, după punerea sa în discuția părților prezente.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției invocate, tribunalul constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamantul P. G. a solicitat constatarea nulității parțiale absolute a Dispoziției nr. 190/17.07.2003 emisă de P. . prevederilor Legii 10/2001, în favoarea pârâtei M. A..
Prin urmare, tribunalul constată că, în cauza de față, reclamantul are calitatea de terț în procedura de restituire în baza Legii 10/2001, calitatea de beneficiar aparținând pârâtei M. A..
Conform dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, în forma de la momentul formulării cererii de chemare în judecată (09.11.2012), Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.
Instanța apreciază că acest text de lege stabilește competența tribunalului de soluționare a unei contestații împotriva deciziei emise de primar/unitate deținătoare, în temeiul Legii 10/2001, doar de către persoana care a formulat cerere de restituire imobil, în baza Legii 10/2001.
Se observă că legea reglementează un termen imperativ, de ordine publică, de decădere din dreptul de a formula această contestație, respectiv în termen de 30 de zile de la comunicare.
Or, această dispoziție se comunică doar persoanei care a formulat cerere de restituire, în înțelesul art. 3 din Legea 10/2001, și nu oricărei alte persoane.
Prin urmare, tribunalul apreciază că terțul care se consideră prejudiciat de emiterea unei dispoziții în baza Legii 10/2001 nu poate uza de această cale specială de atacare a unui act juridic, ci poate formula o acțiune civilă în anulare doar pe calea dreptului comun.
Astfel, persoana care pretinde că a suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime prin actul emis de primar/unitatea deținătoare, poate formula o acțiune în anulare act juridic întemeiată pe dreptul comun, respectiv art. 948 și urm C. civ.
Din această perspectivă, tribunalul apreciază că temeiul de drept procesual aplicabil în cauză nu îl constituie prevederile Legii 10/2001, ci art. 1 pct. 1 C.proc.civ., care consacră judecătoria ca instanță de drept comun, în lipsa unor reglementări speciale exprese.
Nu în ultimul rând, se reține că însuși reclamantul a înțeles să investească judecătoria cu o asemenea acțiune în anulare, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 1 pct. 1 C.proc.civ.
În ce privește trimiterile făcute de Judecătoria Vălenii de M. la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în deciziile pronunțate în recursuri în interesul legii, tribunalul apreciază că acestea nu vizează speța de față, ci exact cadrul reglementat de art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 (în forma de la momentul introducerii acțiunii), respectiv contestația formulată de persoana îndreptățită la restituire, împotriva deciziei/dispoziției emise de primar/unitatea deținătoare în baza Legii 10/2001.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 1 pct. 1 C.proc.civ., raportat la art. 13 C.proc.civ., (instanța de la locul situării imobilului), tribunalul apreciază că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Vălenii de M., sens în care va admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de M..
De asemenea, prin raportare la prevederile art. 20 pct. 2 C.proc.civ., tribunalul constată ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 22 alin. 2 C.proc.civ., va înainta cauza către Curtea de Apel Ploiești, în vederea soluționării, pe calea regulatorului de competență, a acestui conflict negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul PĂSĂRICA G., domiciliat in ., .. 5, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâții G. T. D., domiciliat in mun. București, ., ., ., sector 1, ., P. C. D., precum și M. A., domiciliata in mun., București, .. 14, ., S. E., domiciliată in mun. București, ., ., ., sector 1, și M. N., domiciliată in com. D., ., .. 10, jud. Prahova, în favoarea Judecătoriei Vălenii de M..
Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează cauza la Curtea de Apel Ploiești, pentru regulator de competență.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, azi 28.11.2013.
Președinte, Grefier
Ș. O. C. C. R.
Red. O.C.Ș.
2 ex./17.12.2013
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1290/2013. Tribunalul... → |
|---|
