Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1690/2013. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1690/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 7261/105/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1690
Ședința publică din data de 19 Decembrie 2013
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTORI - G. M.
- C. R.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației civile, având ca obiect „contestație în anulare - ordonanță președințială”, formulată de contestatorii D. M. și D. C., ambii domiciliați în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 1181/20.08.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2013, în contradictoriu cu intimata P. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .. 29-31, sector 1.
Contestație în anulare timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei, conform chitanței . nr._/13.09.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, intimata a depus la dosar, întâmpinare, precum și că s-a depus din partea contestatorilor o notă de ședință și înscrisuri, după care,
Tribunalul ia act că procedura de citare este legal îndeplinită, că intimata a formulat întâmpinare, precum și că petenții au depus la dosar o notă de ședință, astfel că, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare formulată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 20.05.2013, sub nr. de dosar_/281/2013, reclamanții D. M. și D. C. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării silite pornita la cererea intimatului creditor P. B. România SA, în baza titlului executoriu contract de credit nr._/03.10.2008, acte adiționale nr. 1/19.08.2009, nr. 2/13.05.2011, contract de garanție reala imobiliara nr.1/13.05.2011, contract de ipoteca de rang I autentificat sub nr. 3600/03.08.2008, bilet la ordin . /30.03.2012 - pana la soluționarea contestației la executare, ce face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul acestei instanțe.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în baza titlurilor executorii intimata creditoare a inițiat procedura executării silite care a fost contestata, deoarece o consideră nelegala, nefondata si netemeinica, in baza motivelor invocate in contestația la executare din dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești si care urmează să fie soluționată.
Au arătat reclamanți că au fost chemați la data de 17.05.2013, prin somație in vederea stabilirii prețului imobilului la S.C.P. a Executorilor Judecătorești "P. și M.", pentru începerea procedurii executării silite in dosarul nr. 343/2013 (dos. inst. exe._ ), iar motivele pentru care solicită suspendarea executării, constau în aceea că debitul nu este cert, lichid și exigibil.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 403 si 280 Cod proc. civila raportat la art. 581-582 Cod. proc. civ.
Pentru termenul de judecată din data de 29.05.2013 pârâta P. B. România SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, față de împrejurarea că măsurile ce urmează a fi luate pe calea ordonanței președințiale pot sancționa doar actele de exercitare abuzivă a unor drepturi, dar nu pot conduce la însăși suprimarea dreptului, întrucât o asemenea măsură intră exclusiv în atribuțiile unei instanțe care judecă fondul. De asemenea a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
În prezenta cauză a fost administrata proba cu înscrisuri atașate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.9845/30.05.2013 Judecătoria Ploiești a respins cererea având ca obiect ordonanță președințială, ca inadmisibilă și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că procedura reglementată de art. 581 C. proc. civ. conferă instanței competența de a ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Această procedură impune așadar constatarea în cauză a existenței condițiilor urgenței, vremelniciei și neprejudecării fondului pretențiilor părților, condiții ce trebuie întrunite cumulativ.
Deși instanța de fond nu a contestat ab initio îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 581 Cod Proc. Civ. în prezenta cauză, aceasta apreciază însă că această cerere nu este admisibilă pe calea specială a ordonanței președințiale.
S-a reținut, astfel, că art. 403 alin. 1 C. proc. civ. stabilește faptul că „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel”. În continuare, art. 403 alin. 4 C. proc. civ. statuează că „În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării pană la soluționarea cererii de suspendare de către instanță, partea fiind obligată să depună o cauțiune în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani.”
A mai reținut instanța de fond că legiuitorul a stabilit faptul că în această situație reclamantul-contestator are posibilitatea de a formula cerere de suspendare provizorie a executării silite, ce va fi analizată de instanța care soluționează contestația la executare, singura în măsură a aprecia dacă o astfel de cerere este întemeiată având în vedere și actele de executare aflate la dosarul cauzei.
Instanța de fond a apreciat deci că procedura reglementată de art. 403 Cod proc civilă este una specială în raport cu procedura de drept comun reglementată de art. 581-582 C. proc. civ și care trebuie să se aplice cu prioritate.
Pentru aceste considerente, față de faptul că reclamantul avea posibilitatea de a formula cerere de suspendare în cadrul contestației la executare care face obiectul dosarului nr._/281/2013, cu respectarea dispozițiilor art. 403 alin. 1 sau 4, după caz, instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile.nr.9845/30.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești au declarat recurs reclamanții D. M. și D. C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._/281/2013 la data de 24.07.2013.
Prin decizia civilă nr. 1181/20.08.2012 pronunțată în dosarul nr._/281/2013, Tribunalul Prahova, a admis excepția netimbrării recursului - invocată din oficiu și a dispus anularea recursului ca netimbrat.
A reținut instanța de recurs că, potrivit art.20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite în mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petenților să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
În cauză, instanța de recurs a pus în vedere recurenților reclamanți obligația de a achita o taxa judiciară de timbru în cuantum de 5,00 lei si un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, stabilite potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, respectiv art.3 din OG nr.32/1995 modificata, potrivit mențiunilor din cuprinsul citației ce le-a fost comunicată – reținând că aceștia nu s-au conformat obligației de a achita sumele indicate până la termenul de judecata stabilit, din data de 20.08.2013, astfel că, in baza art.137 alin.1 Cod procedura civila cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, a anulat recursul ca netimbrat.
S-a precizat totodată că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reținând în jurisprudența sa, că numai cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
În plus, în măsura în care situația materială a recurenților nu le permitea să achite sumele respective, aveau posibilitatea ca, în conformitate cu dispozițiile OUG nr.51/2008 să formuleze o cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru, care să fi fost însoțită de documentele doveditoare necesare.
Or, recurenții nu au depus o asemenea cerere, iar instanța de recurs nu are obligația de a cerceta, din oficiu, starea materială a acestuia, procesul rămânând supus principiului disponibilității inclusiv sub aspectul analizat.
În schimb, în măsura în care partea obligată la plata taxei judiciare de timbru nu face dovada achitării sumei datorate, instanța învestită are obligația legală de a anula cererea de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, modificată și completată.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis excepția netimbrării recursului invocată din oficiu și a anulat recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva sentinței civile nr.9845/30.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca netimbrat.
Împotriva deciziei civile nr. 1181/20.08.2012 recurenții-reclamanți D. M. și D. C. au formulat contestație în anulare, solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății potrivit motivelor de recurs atașate la dosar.
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale constând în faptul că instanța de recurs a anulat recursul ca netimbrat cu toate că prin poștă, potrivit confirmării de primire din data de 16.08.2013, a fost depusă taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbrul judiciar, precum și motivele de recurs în dublu exemplar.
Au susținut contestatorii faptul că este posibil ca această taxă să fie în interiorul plicului fără ca instanța sau grefa să cerceteze în amănunt, potrivit consemnării acestui fapt din motivele de recurs.
În drept, contestatorii au invocat disp. art. 318 C. pr. civ.
La prezenta contestație, contestatorii au atașat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, precum și un înscris, constând într-o recipisă de confirmare de primire din data de 19.08.2013.
La data de 06.12.2013 intimata P. B. România SA, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare și menținerea hotărârii atacate, întrucât la data de 20.08.2013 nu exista la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și, în mod corect, instanța de recurs a procedat la anularea, ca netimbrată, a cererii de recurs.
În drept, intimata a invocat disp. art. 320 alin. 2 C. pr. civ.
În data de 18.12.2013, contestatorii D. M. și D. C. au formulat note scrise prin care au solicitat admiterea contestației în anulare arătând că termenul de recurs în dosarul_/281/2013 a fost pe data de 20.08.2013, iar pe data de 19.08.2013 au fost înregistrate motivele de recurs potrivit ștampilei Tribunalului Prahova de pe plicul cu care acestea au fost depuse prin poștă (fila 11 din dosarul de recurs), dar dintr-o eroare a grefei instanței acestea au fost anexate la dosar tocmai pe data de 23.08.2013 din vina reprezentanților Tribunalului Prahova.
Au susținut contestatorii că, anexat la acestea, la filele 10 și 11, din dosarul nr._ /281/2013 sunt atașate atât taxa de timbru cât și timbrul judiciar care sunt plătite anticipat potrivit dispoziției instanței.
Au mai arătat contestatorii că, deoarece aceasta cerere prezintă o anumita celeritate, acțiunea inițială fiind de suspendare provizorie a executării silite, solicită ca instanța de recurs să judece și fondul cauzei potrivit motivelor anexate reținând că cererea de fond a fost întemeiată în drept și pe dispozițiile art.403 alin. 4 Cod procedură civilă.
Au precizat contestatorii că cererea de suspendare provizorie îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, întrucât s-a plătit cauțiunea dispusă de instanță, dispunând astfel suspendarea provizorie a executării silite, până la soluționarea contestației la executare – care are termen pe data de 04.02.2013, precizând și că pe data de 22.01.2013 imobilul este scos la licitația publică potrivit publicației de vânzare și astfel li se va crea un mare prejudiciu deoarece debitul nu este cert, lichid și exigibil.
Examinând actele și lucrările dosarului, contestația în anulare formulată, motivele contestației în anulare, și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată următoarele:
Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr. 1181 din 20.08.2013 a anulat recursul declarat de recurenții – reclamanți D. M. și D. C., ca netimbrat, reținând că aceștia nu s-au conformat obligației de a achita sumele stabilite cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 5 lei și respectiv 0,15 lei.
Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului, constată că în mod greșit instanța de recurs a admis excepția netimbrării și a anulat recursul ca netimbrat, prin decizia contestată, întrucât conform plicului și ștampilei poștei aplicate pe plic - având data de expediere 13.08.2013, precum și a ștampilei de înregistrare a Tribunalului Prahova - la data de 19.08.2013, aceștia au înaintat la dosar motivele de recurs și chitanța . nr._/13.08.2013 privind taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, în original, anterior termenului de judecată fixat pentru 20.08.2013 – acestea fiind atașate în dosarul de recurs nr._/281/2013 al Tribunalului Prahova la filele 10 și 11.
Astfel, deși motivele de recurs și chitanța aferentă poartă data de primire și respectiv, de predare la dosar - 23.08.2013, ora 12,00, este evident că atașarea acestora la dosar după termenul de judecată din 20.08.2013 nu este imputabilă contestatorilor-recurenți, care au făcut dovada îndeplinirii obligației lor de timbrare a recursului declarat, în termenul și conform prevederilor legale.
Potrivit disp. art. 318 alin. 1 C. pr. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Dispozițiile art. 318 C. pr. civ. se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat, cum este cazul de față etc.
Așa fiind, tribunalul va admite contestația potrivit disp. art. 318 C. pr. civ., va anula decizia civilă nr. 1181 din 20.08.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2013 și va fixa termen pentru rejudecarea recursului, la data de 27 februarie 2014, pentru când părțile vor fi citate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de contestatorii D. M. și D. C., ambii domiciliați în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 1181/20.08.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2013, în contradictoriu cu intimata P. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .. 29-31, sector 1 și, în consecință:
Anulează decizia civilă nr. 1181/20.08.2013 și fixează termen la 27.02.2014 S. 4 în vederea rejudecării recursului.
Dispune citarea părților.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 decembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-A. M. G. M. C. R.
GREFIER
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red.M.C.A./Tehnored. B.M.D.
2 ex./17.01.2014
Dr._/281/2013 Tribunalul Prahova
Jr.H. G.A.,C. N.,G. D.
← Fond funciar. Decizia nr. 1685/2013. Tribunalul PRAHOVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 203/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
---|