Pretenţii. Decizia nr. 1367/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1367/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1037/259/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1367

Ședința publică din data de 17 octombrie 2013

Președinte:

G. M.

Judecători:

M. C.

M. N.

Grefier:

E. M.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Ploiești, . - 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 185/21.02.2013, pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimatul - reclamant S. A. A., cu domiciliul în București, ., nr.12, corp A, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta - pârâtă C. Județeană Prahova, reprezentată de consilier juridic C. M., lipsă fiind intimatul - reclamant S. A. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentatul recurentei - pârâte C. Județeană Prahova de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, având cuvântul arată că nu este în măsură să mai depună la dosar înscrisuri, deși a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în acest sens.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.

Reprezentatul recurentei - pârâte C. Județeană Prahova de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în ceea ce privește exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile a Comisiei Județene de Fond Funciar Prahova care a fost obligată la plata lipsei de folosință, întrucât prin sentința civilă nr. 1898/2008 a fost obligată C. Județeană Prahova să elibereze de îndată titlul de proprietate pentru suprafața de 1,5 ha, iar în cazul întârzierii, să plătească daune cominatorii în valoare de 100 lei/zi, până la îndeplinirea obligației. Deși, punerea în posesie este atributul exclusiv al comisiilor locale, C. Județeană de fond funciar a fost în imposibilitate de a-și îndeplini obligația de a emite titlul de proprietate, câtă vreme C. locală de fond funciar Gura Vadului nu și-a îndeplinit propriile obligații și nu a transmis în timp util documentația necesară eliberării titlului de proprietate. Mai mult intimatul a folosit terenul deși nu a fost eliberat titlul de proprietate.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea civila înregistrata cu nr._ /24.05.2012 la Judecătoria M., reclamantul S. A. A. a chemat în judecata pe pârâtii C. Județeana Prahova de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, Prefectura Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii în limita valorii lipsei de folosință privind imobilul situat în com. Gura Vadului, ., având un teren de 1,5 ha intravilan, începând cu data de 1.01.2009 si pana la data de 17.02.2011, daune ce urmează sa fie calculate pe baza unei expertize de specialitate.

La data de 28.06.2012, reclamantul si-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să cheme în judecată doar pe pârâta C. Județeana Prahova, motiv pentru care s-a luat act de această cerere formulată de reclamant și s-a dispus soluționarea cauzei numai față de această pârâtă.

La data de 21.01.2013, reclamantul si-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 10.976 lei reprezentând despăgubiri civile calculate în baza variantei I de la raportul de expertiza agro efectuat în cauza.

După administrarea probelor cu acte, expertiza tehnica agro, prin sentinta civila nr. 185/21.02.2013 a Judecatoriei M. a fost admisa actiunea precizata formulata de reclamant impotriva pârâtei si a fost obligată aceasta din urmă sa plăteasca reclamantului 10.976 lei despăgubiri civile si 1270 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunta o asemenea soluție, s-a reținut că în baza sentintei civile nr. 1898 /11.12.2008 a Judecătoriei M., a fost admisa actiunea reclamantului si a fost obligata pârâta să-i elibereze acestuia din urmă titlu de proprietate pentru terenul de 1,5 ha plus 100 lei pe zi de intarziere, daune cominatorii pentru neeliberarea titlului de proprietate, titlu care a fost emis in favoarea reclamantului cu nr._ la data de 17.02.1011, astfel încât reclamantul a fost lipsit de exercitiul dreptului sau de proprietate asupra terenului de la data ramanerii definitive si irevocabile a sentintei sus-mentionate pana la data eliberarii titlului de proprietate, pârâta aflandu-se în culpă în urma neeliberarii titlului, motiv pentru care aceasta are obligatia să-i achite reclamantului cu titlu de despăgubiri reprezentand lipsa de folosință pentru terenul de 1,5 ha cultivat cu porumb si migdali, suma de_ lei calculata conform raportului de expertiza agro efectuat în cauza pentru perioada 1.02.2009 – 17.02.2011, sumă ce implica costuri reduse si producție ridicată în baza disp.art. 998, 999 cod civil nemodificat.

În baza disp.art.274 c.pr.civ a fost obligata pârâta la 1270 lei cheltuieli de judecata catre reclamant reprezentând taxa de timbru si onorariu expert.

Împotriva acestei sentinte, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentintei în sensul respingerii acțiunii, exonerării sale de la plata despăgubirilor civile si a cheltuielilor de judecata, motivându-se că potrivit adresei nr. 124/10.01.2011 C. Locala Gura Vadului a înaintat O.C.P.I. Prahova documentația necesară emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamantului, ținându-se seama de sentința civila nr. 1898/2008, fiind emis titlul cu nr._ la 17.02.2011 și că eronat s-a dispus obigarea sa la plata unor despăgubiri civile fără sa se tina seama de disp.art. 5 lit.i din Regulamentul privind aplicarea Legii nr.18/1991, aprobat prin H.G. nr.890/2005 modificată, potrivit cărora punerea în posesie a persoanelor îndreptatite se realizează de catre comisiile locale, după delimitarea în teren, întocmirea procesului verbal de punere în posesie, documentații în urma cărora se elibereaza titlurile de proprietate de catre comisia județeana, mai ales că potrivit disp.art. 33 alin.1, art. 34 alin.1 din regulamentul sus-mentionat, delimitarea, parcelarea pe proprietati se face pe baza hartilor și planurilor de situatie la zi din cadrul unității administrativ teritoriale respective, punerea în posesie realizându-se pe baza unor măsurători topografice.

În continuare, pârâta a arătat că în baza disp.art. 27 din Legea nr.18/1991 punerea în posesie, eliberarea titlurilor de proprietate nu pot avea loc decât după efectuarea în teren a delimitărilor necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților în temeiul unei schite, a amplasamentului stabilit, întocmirea documentelor constatatoare prealabile și că potrivit disp.art. 36 alin.1 din Regulament, C. J. emite titlurile de proprietate pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale care cuprind anexele validate, planurile de parcelare, procesele verbale de punere în posesie, schițele terenurilor, reglementari care stabilesc procedura pe care trebuie sa o respecte comisiile locale, obligatiile acestora în vederea întocmirii documentatiei pentru emiterea titlului de proprietate, neexistând nicio prevedere legală care sa impuna imperativ obligarea comisiei judetene de a solicita comisiilor locale sa-și îndeplineasca propriile obligatii.

De asemenea, pârâta a precizat ca punerea în posesie constituie atributul exclusiv al comisiilor locale, comisia județeana fiind în imposibilitate sa-si îndeplinească obligatia de a emite titlul de proprietate atât timp cât C. locala Gura Vadului nu si-a îndeplinit propriile obligații, nu a transmis în timp util documentația necesară eliberarii titlului, titlu întocmit la circa o luna de la depunerea documentației de catre comisia locala.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrata cu nr._ la data de 23.04.2013.

La data de 22.05.2013, reclamantul a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea recursului în conditiile în care în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis acțiunea precizata, fiind obligată pârâta să-i achite despăgubiri civile calculate în baza raportului de expertiza agro efectuat în cauza .

Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauza,de criticile formulate si ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauza, constata ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În baza adeverinței nr. 186/29.10.1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitorilor defuncților Bagdat I., Bagdat G., respectiv în favoarea numitei Bagdat B. asupra unui teren de 1,50 ha situat in ..Prahova.

Prin sentința civila nr. 1898/11.12.2008 a Judecătoriei M. rămasa definitiva si irevocabilă, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtei și a Comisiei Locale Gura Vadului de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, Agenției Domeniilor Statului și a fost obligată C. Județeana Prahova sa elibereze în favoarea reclamantului în calitate de moștenitor al defuncților Bagdat G., Bagdat I. titlul de proprietate pentru terenul de 1,50 ha, descris în adeverința nr.186/29.10.1991, precum si la plata sumei de 100 lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii pentru neeliberarea titlului de proprietate.

Potrivit procesului verbal de punere în posesie nr. 434/19.02.2010, titlului de proprietate nr._/17.02.2011 s-a procedat la punerea în posesie a numitei Bagdat B. în calitate de moștenitoare a defuncților Bagdat I., Bagdat G. asupra unui teren de 1,50 ha situat în ..Prahova din care 3060 mp intravilan si 1,1940 ha extravilan, fiind emis titlul de proprietate sus-menționat în favoarea acesteia la data de 17.02.2011 cu privire la terenul de 1,50 ha.

Conform raportului de expertiza agro ing. Bacaran V., valoarea totală a venitului net probabil reprezentând lipsa de folosință, obținut de pe terenul de 2,0837 ha agricol, situat in com. Gura Vadului, ., este de_ lei în varianta I și de 5770 lei în varianta a II –a, ținându-se seama de posibilitatea cultivării terenului cu porumb si migdali.

Disp.art. 1530 și urm c.civ. modificat, stipuleaza ca un creditor are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau după caz culpabile a obligației, iar prejudiciul constă în pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.

În baza disp.art.998-999 c.civ. nemodificat, pentru a fi angajata raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, trebuie sa fie indeplinita cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu, adica, efectul negativ suferit de o anumita persoana; existenta unei fapte ilicite constand in acea fapta prin care incalcandu-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand altei persoane; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu in sensul ca acesta din urma a fost provocat de fapta ilicita; existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciu constand in intentia, neglijenta, imprudenta cu care a actionat.

De asemenea, disp. art. 5 lit.i, art. 33 alin.1, art.34 alin.1, art. 36 alin.1 din Regulamentul de Aplicare a Legii nr. 18/1991, prevăd că, după delimitarea în teren, comisiile locale pun în posesie persoanele îndreptățite să primească terenul, întocmind procesul verbal de punere în posesie, iar pe baza documentației întocmită de comisiile locale vor fi eliberate titlurile de proprietate de către comisia județeană, documentații care cuprind anexele validate, planurile parcelare, schițele terenurilor, însă, punerea în posesie, eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât după efectuarea delimitărilor necesare în teren pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit, întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauza, rezultă că în baza sentintei civile nr. 1898/11.12.2008 a Judecatoriei M. a fost obligata pârâta sa elibereze titlu de proprietate in favoarea reclamantului pentru terenul de 1,50 ha reconstituit conform adeverintei nr. 186/1991 și să plăteasca reclamantului suma de 100 lei /zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii pentru neeliberarea titlului de proprietate, motiv pentru care la data de 19.02.2010 s-a procedat de catre C. Locala Gura Vadului la punerea in posesie a reclamantului asupra unui teren de 1,50 ha situat in ..Prahova, fiind emis procesul verbal de punere in posesie nr. 434, după care la data de 17.02.2011 a fost emis titlul de proprietate nr._ de catre pârâta in favoarea reclamantului pentru terenul sus menționat, valoarea totala a lipsei de folosință pentru terenul solicitat de catre reclamant de 2,0837 ha reprezentând c/valoarea productiei de porumb si migdali pentru perioada 1.02.2009 – 17.02.2011, fiind de_ lei în varianta I si 5770 lei în varianta a II-a, potrivit raportului de expertiza agro efectuat în cauză.

Ca atare, atât timp cât s-a reconstituit, inițial, dreptul de proprietate în favoarea autorilor reclamantului asupra unui teren de 1,50 ha în baza adeverintei nr.186/1991, iar potrivit sentintei civile nr. 1898/2008 a fost obligata pârâta sa elibereze în favoarea reclamantului titlul de proprietate pentru terenul sus-menționat, fiind obligată si la plata unor daune cominatorii pe zi de 100 lei pentru neeliberarea titlului, titlu emis în favoarea reclamantului cu nr._/17.02.2011 pentru terenul de 1,50 ha situat in ..Prahova, înseamnă ca, în realitate, pârâta nu a cauzat nici un prejudiciu material în dauna reclamantului deoarece reconstituirea dreptului de proprietate in anul 1991 a vizat recunoașterea unui drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren neidentificata, atribuită în general reclamantului, suprafață a cărei identificare a avut loc numai la momentul punerii în posesie si eliberării titlului de proprietate, respectiv la 19.02.2010 si 17.02.2011.

De altfel, în conditiile în care pârâta a fost obligată prin sentinta civila nr. 1898/2008 sa elibereze titlu de proprietate in favoarea reclamantului pentru terenul de 1,50 ha si să plătească acestuia 100 lei pe zi daune cominatorii, fără sa se precizeze data de la care începe să devină scadentă o asemenea obligatie de plată, sentință în temeiul căreia pârâta a emis titlul de proprietate nr._/2011 în favoarea reclamantului pentru terenul de 1,50 ha, înseamnă ca, în realitate, pârâta si-a executat cu buna credinta obligatia instituită în sarcina acesteia, obligație a cărei executare depindea în exclusivitate de modul în care C. Locala Gura Vadului a procedat la punerea în posesie a reclamantului, la identificarea terenului, la efectuarea masurătorilor necesare în vederea identificării acestuia, la întocmirea întregii documentații si la înaintarea acesteia nu numai pârâtei, ci si O.C.P.I, motiv pentru care reclamantul nu poate pretinde obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri cu titlu de lipsa de folosință întrucât terenul restituit în natura reclamantului la data emiterii titlului de proprietate nu a fost folosit de catre pârâtă, aceasta din urmă nefiind persoana juridică care l-ar fi împiedicat pe reclamant sa folosească terenul potrivit destinației acestuia, sa-i culeagă fructele sau productele.

De fapt, reconstituirea dreptului de proprietate de care a beneficiat reclamantul sau autorii acestuia în baza adeverintei nr. 186/1991 a avut ca efect doar recunoasterea dreptului reclamantului de a i se atribui în natura terenul preluat abuziv de catre stat de la autorii acestuia, în timpul regimului comunist, dobândirea efectivă a dreptului de proprietate asupra terenului, restituirea în natura a acestuia având loc la momentul emiterii titlului de proprietate nr._/17.02.2011, dată de la care reclamantul are dreptul sa exercite toate prerogativele conferite de un asemenea drept recunoscut în temeiul legilor fondului funciar în favoarea acestuia constând în dreptul de a întrebuința terenul potrivit naturii, destinatiei acestuia, de a-i culege fructele sau productele, de a dispune de acesta prin acte de dispoziție întocmite în baza codului civil.

Mai mult chiar, nu există nicio dispoziție înserată în cuprinsul legilor fondului funciar, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr.1/2000, care sa instituie în favoarea reclamantului si în sarcina pârâtei dreptul de a încasa, respectiv obligația de a plăti despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosință pentru terenurile nerestituite în natura persoanelor îndreptățite, aflate la dispoziția comisiilor care fac obiectul acestor legi, dispoziții în lipsa cărora reclamantul nu poate pretinde obligarea comisiilor locale sau județene la plata unor daune interese cu titlu de lipsă de folosință pentru terenul reconstituit si nerestituit în natură, legile fondului funciar recunoscând doar dreptul persoanelor îndreptățite de a solicita plata unor daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere din partea persoanelor fizice responsabile pentru neexecutarea unor obligații de a face constând în nepredarea titlului de proprietate, daune care sunt total diferite în raport de daunele interese reprezentând despăgubiri materiale derivând din lipsa de folosință a unor terenuri.

Faptul că pârâta a fost obligată să elibereze în favoarea reclamantului titlul de proprietate pentru terenul de 1,50 ha în baza sentinței civile nr. 1898/2008, obligație executata la data de 17.0o2.2011, data emiterii titlului nr._ în favoarea reclamantului, nu înseamnă în mod automat că reclamantul are dreptul sa solicite obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosință deoarece, în realitate, nu există nicio fapta ilicita din partea pârâtei cauzatoare de prejudiciu în dauna reclamantului în conditiile în care pârâta si-a îndeplinit obligația respectând sentința sus-menționata, neîncălcând dreptul de proprietate al reclamantului, drept dobandit efectiv de catre acesta la data emiterii titlului de proprietate si nicidecum la data pronunțării sentinței sus -menționate, iar în perioada 11.12.2008 – 17.02.2011 pârâta nu s-a aflat în posesia efectiva a terenului, aceasta neavând atributii de exercitare a unei posesii, folosințe asupra terenului, teren aflat pur si simplu la dispozitia comisiei locale în urma predarii acestuia de către A.D.S.

Astfel, în mod gresit instanța de fond a retinut situatia de fapt si a admis actiunea precizata, obligând pârâta sa plătească în baza disp.art. 998, 999 cod civil nemodificat, în favoarea reclamantului suma de_ lei despagubiri civile reprezentând lipsa de folosința a unui teren de 2,0837 ha fără sa se tina seama ca în realitate nu devin aplicabile dispozițiile Codului civil în ceea ce priveste răspunderea civila delictuala a pârâtei în conditiile în care aceasta din urma nu a savarsit nicio fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu în patrimoniului reclamantului, nefiind cea care ar fi folosit terenul în litigiu în perioada 2008 -2011 și nu există nicio dispozitie a legilor fondului funciar care să instituie în favoarea reclamantului dreptul la încasarea unor despăgubiri civie reprezentând lipsa de folosință pentru o perioada anterioară dobândirii efective în proprietate a terenului în litigiu anterior emiterii titlului de proprietate.

Împrejurarile invocate de catre pârâta în sensul că potrivit adresei nr. 124/10.01.2011 C. Locala Gura Vadului a înaintat O.C.P.I. Prahova documentația necesară emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamantului, ținându-se seama de sentința civila nr. 1898/2008, titlu emis cu nr._ la 17.02.2011 și că eronat s-a dispus obligarea sa la plata unor despăgubiri civile fără sa se tina seama de disp.art. 5 lit.i, art.33 alin.1, art. 34 alin.1. din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.890/2005, sunt justificate deoarece, într-adevăr, pârâta se afla în imposibilitate legala de a emite titlul de proprietate in favoarea reclamantului, fără îndeplinirea în prealabil de catre C. Locala Gura Vadului a unor obligatii instituite de dispozitiile legale sus-mentionate în sarcina acesteia, constând în efectuarea masuratorilor necesare, întocmirea unei documentații propriu-zise pe baza careia să fie emis titlul de proprietate, mai ales că executarea obligației de către pârâta este condiționată de îndeplinirea de către comisia locală a obligațiilor instituite de legile fondului funciar care preced emiterea titlului de proprietate.

Motivele invocate de catre pârâta în sensul că în baza disp.art. 27 din Legea nr.18/1991 punerea în posesie, eliberarea titlurilor de proprietate se realizează numai după efectuarea în teren a delimitărilor necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților, a amplasamentului stabilit, întocmirea documentelor constatatoare prealabile și că potrivit disp.art. 36 alin.1. din Regulament, titlurile de proprietate se emit pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale care cuprind anexele validate, planurile de parcelare, procesele verbale de punere în posesie, schițele terenurilor, reglementari care stabilesc obligatiile comisiilor locale în vederea întocmirii documentatiei pentru emiterea titlului de proprietate, neexistând nicio prevedere legale care sa impuna imperativ obligarea comisiei județene de a solicita comisiilor locale sa-și îndeplinească propriile obligații, sunt întemeiate întrucât, într-adevar, executarea obligației de catre pârâta privind emiterea titlului de proprietate in favoarea reclamantului este condiționata de executarea celorlalte obligații instituite de dispozițiile legilor fondului funciar în sarcina Comisiei Locale Gura Vadului, pârâta având obligația sa efectueze demersurile necesare pentru emiterea titlului de proprietate numai în momentul în care C. Locala Gura Vadului a procedat la identificarea terenului, la punerea în posesie a reclamantului, respectiv la data de 19.02.2010, la întocmirea documentației necesare emisă de catre O.C.P.I. privind terenul în litigiu.

Criticile pârâtei în sensul că punerea în posesie constituie atributul exclusiv al comisiilor locale, comisia județeana fiind în imposibilitate sa-si îndeplinească obligația de a emite titlul de proprietate atât timp cât C. locala Gura Vadului nu si-a îndeplinit propriile obligații, nu a transmis documentația necesară eliberării titlului întocmit la circa o luna de la depunerea documentației de catre comisia locala, sunt fondate deoarece emiterea titlului de proprietate se realizează numai după ce are loc punerea în posesie efectiva a persoanelor îndreptățite, delimitarea terenului, efectuarea măsurătorilor necesare, atribuții care apartin in exclusivitate Comisiei Locale Gura Vadului si nicidecum Comisiei Judetene Prahova care are ca atributie doar emiterea titlului de proprietate în urma înaintării întregii documentații de catre comisiile locale.

În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că în mod gresit a fost admisa acțiunea precizată în urma aplicării, interpretării eronate a dispozițiilor legale în materie, în baza disp.art. 304 pct.8,9 c.pr.civ, si ținând seama de disp.art. 3041 c.pr.civ, va admite recursul în baza disp.art. 312 alin.1,2,3 c.pr.civ si va modifica in tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea precizată, în totalitate, ca neîntemeiata, nefiind îndeplinite conditiile prev.de art. 998-999 c.civil nemodificat și, respectiv, disp. art. 1530 și urm c.civ. modificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Ploiești, . - 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 185/21.02.2013, pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimatul - reclamant S. A. A., cu domiciliul în București, ., nr.12, corp A, . și în consecință:

Modifica în tot sentinta recurată în sensul ca respinge actiunea precizată, în totalitate, ca neîntemeiată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publica, azi 17.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. G. C. M. N. M.

GREFIER,

M. E.

Operator de date cu caracter pesonal nr.5595

Red. M.C/tehnored. MC

d.f._ Judecatoria M.

j.f. T. N.

3 ex./25.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1367/2013. Tribunalul PRAHOVA