Acţiune în constatare. Sentința nr. 782/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 782/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 6134/105/2008
ROMANIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIIVLĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILA NR. 782
Ședința publică din data de 13.03.2014
Președinte: P.-A. A.
Grefier: N. L. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile, având ca obiect acțiunea în constatare, formulată de reclamanții A. G. R. și A. M., domiciliați în comuna Târgșorul Vechi, ., județul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul P. I., domiciliat în Ploiești, ., județ Prahova, și chemata în garanție M. V. L., domiciliată în Băicoi, Fundătura Crinului, nr. 7, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 21.11.2008, în baza art. 244 pct. 1 cod proc. civila, suspendarea fiind menținută prin încheierile de ședință din datele din 19.02.2010 și 18.03.2011, după care
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față, instanța retine următoarele:
Din verificarea actelor dosarului rezultă ca ultimul act de procedură efectuat în cauza a avut loc la data de 18.03.2011, când a fost menținută suspendarea judecății dispuse prin încheierea de ședință din data de 21.11.2008, în temeiul art. 244 pct. 1 cod proc. civilă.
Conform art. 248 cod proc. civila, orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de cel puțin un an.
Întrucât în speță termenul de un an de la ultimul act de procedură efectuat s-a împlinit, instanța, în baza art. 252 cod proc. civilă raportat la art. 248 cod proc. civilă, urmează să constate perimarea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția de perimare, invocată din oficiu.
Constată perimarea acțiunii formulate de reclamanții A. G. R. și A. M., domiciliați în comuna Târgșorul Vechi, ., județul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul P. I., domiciliat în Ploiești, ., județ Prahova, și chemata în garanție M. V. L., domiciliată în Băicoi, Fundătura Crinului, nr. 7, județul Prahova.
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica azi, 13.03.2014.
Președinte Grefier
P.-A. A. N. L. E.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. N.L.E./6 exemplare/21.03.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1041/2014. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 40/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
---|