Legea 10/2001. Sentința nr. 248/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 248/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 6615/105/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 248

Ședința publică din data de 24.01.2014

PREȘEDINTE -N. C.

GREFIER –L. E. A.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate în baza Legii nr. 10/2001, de contestatorii I. V., domiciliat în Ploiești, .. 61A, ., ., jud. Prahova și C. C., domiciliat în Bacău, ., jud. Bacău, în contradictoriu cu intimata P. M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, B.dul. Republicii, nr. 2, jud. Prahova.

Cerere scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns contestatorul I. V. personal și asistat de avocat N. D., contestatorul C. C. reprezentat de avocat N. D., intimații reprezentați de consilier juridic Z. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, având în vedere cele două excepții invocate de intimați, referitor la excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei mun. Ploiești, a fost introdus în cauză Mun. Ploiești prin primar. Pune în discuție excepția tardivității formulării acțiunii.

Apărătorul contestatorilor arată că potrivit adresei de la fila 18, dispoziția nu a fost comunicată către contestatori, deci nu au avut cunoștință niciodată de această decizie. Solicită respingerea excepției, acțiunea a fost introdusă în termenul procedural de 30 de zile.

Reprezentantul intimaților solicită admiterea excepției, arătând că despre conținutul deciziei contestatorii au luat cunoștință din dosarul nr. 2895, fapt reținut și în sentința civilă nr. 182/2007, precum și în decizia nr. 460/2007 a Curții de Apel Ploiești. Solicită respingerea acțiunii ca tardiv formulată, peste termenul legal de 10 zile prevăzut de Legea 10/2001.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6615/ 105/2013 reclamanții I. V. și C. C. au chemat în judecată pe pârâta P. M. PLOIEȘTI solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa oblige pârâta la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului care a făcut obiectul notificării nr.272/12.02.2002 și anume acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 990 m.p. situat în Ploiești . (Calea Tirgovistei) la nord, Anișoara și G. V., la est, M. C. la sud și G. A. la vest, jud.Prahova, teren ce a fost preluat abuziv de către stat.

Au arătat reclamanții că, autorul lor I. P., față de care au calitatea de fiu,respectiv nepot, conform Actului de Partaj voluntar nr.7544/1947, și certificatelor de moștenitori, a deținut o suprafață de teren de 990 m.p. conform actului, suprafață de teren ce în prezent este ocupată de blocuri.

Față de această situație prin notificarea pe care au adresat-o Primăriei au solicitat să fie despăgubiți cu masuri reparatorii prin echivalent conform prevederilor art.9 alin.2 din Legea 10/2001.

Prin actul de proprietate al autorului lor, acestuia îi revenea un lot de 990 m.p. și anume lotul I conform act de partaj situat în Ploiești . la nord, T. I. la est, M. C. la sud și G. A., parte din terenul preluat abuziv de stat.

Terenul în prezent este identificat ca fiind situat în intravilanul municipiului Ploiești, . unde sunt situate blocuri. Apreciază reclamanții, că fac dovada dreptului de proprietate a autorului acestora asupra terenului în litigiu prin actul de partaj voluntar nr.7544/1947 prin care autorului nostru I. P., i-a revenit o parcelă de aprox.990 m.p., din suprafața de 3969 m.p. situate în Ploiești ..

Potrivit art.l din Legea nr. 10/2001 privind restituirea unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de alte persoane juridice, precum și de cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea nu mai este posibilă, în condițiile legii.

Față de situația că terenul a fost preluat abuziv de stat însă nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de o stație de autobuz și troleu, un punct trafo ce aparține . blocuri, apreciază că se impune acordarea de masuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul în suprafață de 990 m.p. La momentul când au formulat notificare, odată cu reclamanții au mai formulat notificări și alte părți din actul de partaj voluntar.Ca un precedent depun Sentința Civilă nr.2831 din 10.11.2008 care viza contestația moștenitorului lui I. M. contestație admisă de Tribunalul Prahova.

In drept, au invocat prevederile. Legii 10/2001 modificată și completată.

La data de 01.11.2013 intimata P. M. Ploiești a depus la dosar întâmpinareprin care au invocat excepția tardivității formulării acțiunii;- excepției lipsei capacității de folosința a Primăriei Mun. Ploiești.

A arătat intimata că, prin acțiunea formulata reclamanții solicită anularea dispoziției nr. 3275/14.06.2006 și obligarea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului care a făcut obiectul notificării nr.272/2001 și acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 990 mp situat în Ploiești .

Pe rolul Tribunalului Prahova s-a aflat dosarul nr._ în care reclamanții din prezenta cauză au chemat în judecată P. M. Ploiești solicitând obligarea pârâtei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului solicitat prin notificarea nr. 272/2002 formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 882/08.06.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, motivat de faptul că notificarea a fost soluționată de către unitatea deținătoare prin Dispoziția Primarului M. Ploiești nr.3275/2006, care nu a fost contestată.

Potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În consecință, întrucât reclamanții au avut cunoștință de dispoziția nr. nr.3275/2006 la data soluționării dosarului menționat mai sus, aprecieză prezenta acțiune ca tardiv formulata, fiind depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001 în care putea fi contestată, motiv pentru care solicită admiterea excepției tardivității acțiunii și respingerea acțiunii ca tardiv formulată.

În ceea ce privește P. M. Ploiești, apreciază că este lipsită de capacitate de folosință, în baza art. 77 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, potrivit căruia aceasta este o structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică, constituită din primar, viceprimar, secretarul municipiului Ploiești și aparatul de specialitate al primarului, deci fără capacitate juridica deplina, adică cu aptitudinea de a avea drepturi și obligații, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale

Întreaga activitate a Primăriei este organizată și condusă de către primar, direcțiile fiind subordonate direct primarului, viceprimarilor sau secretarului, care asigură și răspund de realizarea atribuțiilor ce revin acestora în condiții de legalitate și eficiență.

Menționează că potrivit art. 21 din același act normativ, persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, este M. Ploiești, iar primarul reprezintă . relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție".

Contestatorii au depus o precizare la acțiune solicitând respingerea excepțiilor invocate de intimată ca netemeinice și nelegale.

Au arătat în acțiunea introductivă că sunt în termenul legal de a formula contestație în baza Legii 10/2001, având în vedere că pârâtului C. C. nu i-a fost comunicată dispoziția motivată de respingere a notificării, așa cum rezultă și din adresa emisa de P. M. Ploiești, depusă cu borderou de acte la dosarul cauzei, astfel că, datorită faptului că nu există dovada comunicării, ci ea a fost comunicată ulterior, ceea ce ne-a îndreptățit ca în termenul prevăzut de 30 de zile de la comunicare să formuleze această contestație. Consideră că de la momentul comunicării, așa cum au arătat, sunt în termenul de 30 de zile în care au formulat contestație, astfel, că nu se poate invoca excepția tardivității acțiunii având în vedere aceste susțineri, ca atare, solicită respingerea excepției invocate ca neîntemeiată.

Mai mult decât atât, se poate verifica că dispoziția nr.3275/14.06.2006, nu i-a fost comunicată petiționarului C. C., niciodată, chiar dacă în întâmpinare pârâta menționează că există o sentință (Sentința Civilă nr.882/8.06.2007), din nou nu se poate face dovada că petiționarul C. C. a avut cunoștință de dispoziția mai-sus menționată care în mod legal ar fi trebui comunicată, neexistând dovezi de comunicare a acestei dispoziții în ceea ce îl privește pe C. C.. De asemenea, și a doua excepție invocată nu are suport juridic, deoarece se judecă cu P. M. Ploiești, cea care a emis dispoziția, în calitate de parte procesuala, astfel că solicită respingerea excepției invocate ca neîntemeiată. Ca atare, solicită instanței să cenzureze cele doua excepții invocate, în totalitate și administrarea de probatorii în cauza.

Tribunalul se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității invocate de intimata P. M. PLOIEȘTI, potrivit art. 248 C. pr. civ.

Contestatorii solicită anularea dispoziției nr. 3275/14.06.2006 și obligarea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului care a făcut obiectul notificării nr.272/2001 și acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 990 mp situat în Ploiești ..

Termenul de contestare al deciziei sau dispoziției de respingere a notificării prin care persoana îndreptățită solicită restituirea bunului este de 30 de zile de la comunicare, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Contestatorii au avut cunoștință de dispoziția contestată la data de 08.06.2007 când a fost pronunțată sentința nr. 882 de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții I. V. și C. C. au chemat în judecată pe pârâta P. municipiului Ploiești solicitând obligarea acesteia la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în baza Legii nr. 10/2001.

În considerentele sentinței menționate se arată că notificarea formulată de aceștia a fost soluționată prin Dispoziția nr. 3275/14.06.2006, dispoziție care nu a fost contestată de reclamanți.

Astfel susținerea acestora în sensul că nu au avut cunoștință de dispoziția contestată nu poate fi avută în vedere întrucât la data soluționării dosarului nr._ cunoșteau conținutul dispoziției împotriva căreia puteau formula contestație în termenul stipulat de Legea nr. 10/2001.

În consecință, tribunalul va admite excepția tardivității introducerii acțiunii.

Respinge acțiunea formulată de contestatorii I. V., domiciliat în Ploiești, .. 61A, ., ., jud. Prahova și C. C., domiciliat în Bacău, ., jud. Bacău, în contradictoriu cu intimata P. M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității introducerii acțiunii.

Respinge acțiunea formulată de contestatorii I. V., domiciliat în Ploiești, .. 61A, ., ., jud. Prahova și C. C., domiciliat în Bacău, ., jud. Bacău, în contradictoriu cu intimata P. M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, ca tardivă.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.01.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. C. L. E. A.

Fiind în CM semnează P. Grefier

Operator de date cu caracter personal 5595

Red. /tehnored. NC

5 ex./09.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 248/2014. Tribunalul PRAHOVA