Pretenţii. Decizia nr. 1318/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1318/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 12278/281/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1318
Ședința publică din data de 21.10.2014
Președinte- C. M.
Judecător - R. C.
Judecător - E. C. D.
Grefier - Cardașol I. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă
C. P. domiciliată în Ploiești, . B, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.6643/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații reclamanții T. G. și T. M. ambii domiciliați în Ploiești, ., jud. Prahova.
Cererea de apel timbrată cu suma de 185,5 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar anulate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți T. G. reprezentat de avocat S. A. și T. M. personal și asistată de avocat S. A., lipsind recurenta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, învederează instanței că s-au depus la dosar note scrise din partea recurentei pârâte.
Reprezentantul intimaților reclamanți, arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului intimaților în dezbateri.
Reprezentantul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ la data de 23.03.2012, reclamanții T. G. și T. M. în contradictoriu cu pârâta C. P. au solicitat obligarea acesteia la plata despăgubirilor privind construcția proprietatea sa, anexă pe care aceasta a distrus-o în anul 2010, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că, la data de 2.08. 2010 a formulat plângere penală împotriva numitei Cheptureanu Paraschva arătând că, aceasta a demolat un WC aflat în curtea comună în care lucuia, deși cunoștea că, în calitate de proprietari nu erau de acord cu desființarea acestuia.
În continuare, reclamanții au arătat că, la adresa unde se afla această anexă, locuiesc 5 familii, care dețin curtea în indiviziune, însă WC-ul este proprietatea lor exclusivă făcând parte din anexele clădirii deținute cu titlu de proprietari.
Totodată, au mai arătat că, deși această anexă nu mai era în funcțiune la momentul demolării, era bunul lor personal și era folosit ca spațiu de depozitare.
Revenind la plângerea penală, reclamanții au arătat că, în mod greșit s-a reținut prin cele două rezoluții ale Parchetului că, această construcție ar aparține în coproprietate celor cinci familii, acest bun pentru care plătește impozit din anul 1962 le aparțin în exclusivitate, celelalte familii având grupuri sanitare separate, pe care le-au închis în interiorul clădirii cumpărate, ei fiind în imposibilitatea împrejmuirii acestuia, pentru că nu se afla lăngă proprietate.
În drept, cererea nu a fost motivată.
La termenul de judecată din 06.03.2013, reclamanta T. M. a precizat acțiunea în sensul că, valoarea provizorie a bunului a cărei despăgubire se solicită este de 4.500 lei.
La data de 24 mai 2013, prin Serviciul Registratură, reclamanții au depus cerere precizatoare privind temeiul de drept al acțiunii, în sensul că înțeleg să-și precizeze acțiunea pe disp art. 1349 ,1357,1359,1381,1386 din Codul Civ.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat și instanța a încuviințat, în baza art.167 alin 1 C.p.c proba cu înscrisuri, testimonială cu un martor și interogatoriu pârâtei.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanții au depus contractul de vânzare - cumpărare nr.1020, plan de situație, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local datat 19 ian 2012, adresa nr. 1022 din 02.09.2001 emisă de Direcția de Sănătate Prahova, titlul de proprietate nr. 4 din 3 iulie 1974.
La termenul de judecată din 06.02. 2014 a fost audiată martora propusă de reclamanți, I. V. – G.
Pârâta, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la interogatoriu.
Prin sentința nr 6643/08.05.2014 Judecătoria Ploiești a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții T. G. și T. M. și a obligat pârâta către reclamanții la plata sumei de 513 lei reprezentând prejudiciu creat și nerecuperat, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1071,00 lei reprezentând taxa timbru și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare – cumpărare din data de 09.04.1997, reclamanții au dobândit apartamentul situat în Ploiești, . format din „2 camere de locuit, în proprietate exclusivă cu hol bucătărie, pivniță și WC ”.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că acest imobil se află situat pe un teren aflat în indiviziune atât cu pârâta, C. P., cât și cu alte persoane.
Din certificatul fiscal (fila 24 și 36 ) instanța a reținut că pentru întreg imobil și anexele reținute în contractul de vânzare cumpărare, reclamanții plătesc impozit.
Instanța a mai reținut că, pe terenul aflat în indiviziune deține proprietate și pârâta T. P., care însă așa cum a declarat martora, I. V., și cum rezultă și din certificatul fiscal mai sus menționat, nu are nici un drept asupra construcției WC.
Din planșele fotografice, aflate la dosarul cauzei, și adresa nr._ din 02.09. 2014, întocmită de Direcția de Sănătate Prahova instanța a reținut că această construcție era folosită de reclamanți cu destinația de magazie.
Potrivit art 1357 Cod Civ „cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare ”.
Pentru a putea fi angajată o astfel de răspundere este necesar ca o persoană determinată să fi săvârșită cu vinovăție o faptă ilicită care să fi generat un prejudiciu concret, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.
În cauza de față, instanța a constatat îndeplinirea acestor condiții în persoana pârâtei, care, așa cum a declarat și martora, I. V., urmare a faptei sale de a demola construcția WC pe care reclamanții o foloseau cu destinația de magazie, a creat în patrimonial reclamanților un prejudiciu.
Totodată, instanța a ținut seama de faptul că pârâta nu s-a prezentat în instanță pentru a se putea administra proba cu interogatoriul acesteia, în consecință apreciind, în acord cu disp art .225 C.p.c, această împrejurare ca reprezentând un început de dovadă în folosul reclamanților și împotriva pârâtei cu privire la existanța faptei și crearea prejudiciului.
Cu privire la cuantumul prejudiciului, instanța a constatat că reclamanții nu au produs probe din care să rezulte suma solicitată de aceștia, astfel că instanța s-a raportat la valoarea de impunere, respectiv 513 lei.
Față de considerentele expuse în fapt și în drept, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 513 lei cu titlu de prejudiciu creat și nerecuparat.
Constatând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentei cauze, instana a dispus in baza ar 274 C.p.c obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1071 lei constând în plata taxei de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta, in baza disp. art. 304 punctele 5, 7 si 9 si art.3041 C. Pr. Civ . anterior aplicabil.
In motivarea acestuia a arătat că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la apărare al paratei. Astfel pentru termenul de judecata din 06.02.2014 apărătorii ambelor parți au avut depuse cereri de strigare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecata, motivate de împrejurarea ca, apărătorul reclamanților avea de susținut o cauza penala la Judecătoria Găiești, iar apărătorul paratei susținea o alta cauza in fata Tribunalului București. Deși, apărătoarea pârâtei a depus si dovezi in sensul necesitații prezentei sale in fata Tribunalului București, instanța de fond a ținut cont doar de solicitarea apărătorului reclamanților, luând cauza la solicitarea acestuia in momentul in care doar acesta revenise in instanța.
Mai mult, in lipsa apărătorului pârâtei instanța de fond a procedat si la administrarea probei testimoniale, a administrat proba cu interogatoriul său in sensul aplicării disp. art 225 C.Pr.Civ. fara a pune in discuția ambelor parți condițiile aplicabilității acestui text de lege. Pârâta a considerat ca, in acest fel instanța de fond a procedat la judecarea cauzei cu încălcarea principiului contradictorialității, precum si cu încălcarea dreptului meu la apărare si la un proces echitabil.
In motivarea sentinței, instanța de fond a menționat ca nu ar fi formulat nici un fel de susțineri si apărări in combaterea acțiunii reclamanților. Or, aceasta afirmație nu corespunde actelor dosarului, cu atât mai mult cu cat la dosarul cauzei exista planșe fotografice depuse de mine pentru a dovedi starea deplorabila, lipsita de valoare economica a construcției din lemn pentru care reclamanții solicitau despăgubiri, precum si concluziile scrise formulate de apărător, concluzii, in care se susțin apărări fata de temeiul de drept invocat de reclamanți in susținerea cererii de chemare in judecata. După cum se poate observa din motivarea sentinței, instanța de fond nu face nici o trimitere la aceste concluzii scrise, ignorând in totalitate argumentele susținute de pârâtă, nerăspunzând in nici un mod problemelor de drept puse in discuție prin aceste concluzii scrise.
Pârâta a precizat că in mod greșit instanța de fond a admis acțiunea in pretenții formulata de reclamanți, acțiune ce putea fi justificata doar in temeiul unei răspunderi delictuale. Astfel, in cauza nu sunt întrunite condițiile cumulative care sa antreneze o răspundere delictuala in sarcina mea. Simpla dovada cu înscrisuri administrate de reclamanți, din care rezulta ca aceștia au deținut in proprietate mai multe construcții, printre care si wc-ul in litigiu, nu poate sa determine obligarea pârâtei la plata despăgubirilor solicitate de reclamanți. Așa după cum rezulta chiar din afirmațiile reclamanților, precum si din declarația martorei I. V.- G., construcția din lemn care a avut inițial destinația de grup sanitar nu mai avea aceeași utilizare la data promovării acțiunii reclamanților. In acest sens, urmează a se avea in vedere Adresa Direcției de Sănătate Prahova către numita G. E. ( fila 25), din care rezulta ca acest wc nu mai este funcțional si nu mai este folosit de 35 de ani. Mai mult, din planșele foto existente la dosar s-a dovedit situația deplorabila in care ajunsese acest grup sanitar, care se transformase . infecție pentru toți colocatarii din aceeași curte (data fiind chiar apariția șobolanilor, purtători de viruși).
Simplul drept de proprietate decurgând din conținutul contractului de vânzare cumpărare nr. 1020- N/08.04.1997 încheiat intre reclamanți si . ( filele 21-23) nu presupune in mod automat si dovada unui prejudiciu suferit de reclamanți, care sa justifice acordarea despăgubirilor solicitate de aceștia. In realitate operațiunea de igienizare efectuata de subsemnata a avut un efect benefic atât pentru ceilalți vecini din aceeași curte, cat si chiar pentru reclamanți, fiind evitarea aplicării unor amenzi de către organele sanitare.
Reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului suferit prin aceasta operațiune de curățare a curții comune, declarația martorei audiata la propunerea acestora nefiind concludenta sub aspectul întinderii prejudiciului si despăgubirilor solicitate.
In raport de argumentul expus anterior pârâta a considerat ca obligarea sa la plata unor despăgubiri in suma de 513 lei acordate in funcție de valoarea de impunere a imobilului nu se încadrează in cerințele presupuse de răspunderea delictuala. Simpla valoare de impunere a unui bun nu poate constitui prin ea însăși o dovada a prejudiciului suferit de o parte, știut fiind ca valoarea de impunere este stabilita de organul fiscal in funcție de cu totul alte criterii.
Astfel, a considerat nelegala obligarea sa la plata integrala a cheltuielilor de judecata solicitate de reclamanți, in suma totala de 1071 lei, pentru că, așa după cum rezulta din considerentele sentinței, instanța de fond a admis in parte acțiunea reclamanților, situație fata de care si cheltuielile de judecata trebuiau a fi acordate proporțional, in raport si de prevederile art.276 C.Pr.Civ. aplicabil.
De asemenea, a considerat ca instanța de fond trebuia sa facă si aplicarea disp. art. 274 alin.3 C.Pr.Civ. aplicabil, in sensul micșorării onorariului de avocat solicitat, . fata de valoarea pricinii.
In acest sens, a solicitat să se constate ca este nejustificata obligarea sa la plata unor cheltuieli de judecata in cuantum dublu fata de valoarea debitului principal.
F. de motivele arătate a solicitat, in principal, admiterea recursului si modificarea sentinței instanței de fond in sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondata si nedovedita.
In subsidiar, a solicitat admiterea recursului si modificarea in parte a sentinței Judecătoriei Ploiești in sensul diminuării cheltuielilor de judecata proporțional cu complexitatea pricinii si valoarea obiectului cauzei.
La data de 18.09.2014, reclamanții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, menținerea ca legala si temeinica a Sentinței civile nr. 6643/08.05.2014, precum și obligarea recurentei parate Ia plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, reclamanții au arătat că, prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, au solicitat in contradictoriu cu C. P., obligarea acesteia la plata despăgubirilor pentru demolarea fara drept a construcției proprietatea lor care avea destinația de W.C.
Prin contractul de vânzare cumpărare din data de 09.04.1997, reclamanții, au dobândit apartamentul situat in Ploiești, . format din 2 camere de locuit in proprietate exclusive, cu hol bucătărie pivnița W.C. Acest imobil se afla pe terenul aflat in indiviziune atât cu parata C. P. cat si cu alte persoane.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv Contractul de vânzare cumpărare si Adresa nr._/02.09.2014 întocmita de Direcția de Sănătate Prahova, si planșele foto rezulta ca aceasta construcție era folosita in ultimul timp ca magazine, de familia reclamanților.
Parata din dosarul de fond ajutata de mai multe persoane fără acordul reclamanților si fără drept, a demolat construcția W.C. care era proprietatea reclamanților si pe care aceștia o achiziționaseră prin Contractul de vânzare-cumpărare plătind o anumita suma de bani atât pe apartament cat si aceasta construcție. In prezent, reclamanții au arătat că plătesc plătim impozit si pe aceasta construcție pe care fără drept a demolat-o C. P..
Referitor la critica adusă de pârâtă sentinței instanței de fond, in sensul că s-ar fi încălcat dreptul la apărare, au solicitat respingerea acesteia motivat de faptul ca apărătorul paratei s-a prezentat o singura data la primul termen de judecata, respectiv la data de 06.03.2013, termen la care reclamanții nu angajaseră un apărător. De la acel termen apărătorul paratei nu s-a mai prezentat la nici un termen.
Mai mult decât atât parata nu s~a prezentat la nici un termen de judecata deși a fost citata si cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu.
Interogatoriul este personal si nu avea cum sa influențeze apărătorul răspunsul la interogatoriu. Deși a fost citata nu s-a prezentat la interogatoriu, iar dosarul s-a luat la sfârșitul ședinței fiind ultimul dosar din ședința respectiva.
Din acest punct de vedere recursul formulat este neîntemeiat.
Referitor la faptul că instanța nu a luat in considerație apărările paratei, au arătat că si aceasta critica este neîntemeiata întrucât parata nu a depus in apărarea sa nici un mijloc de proba, acele planșe foto fiind depuse de reclamanți, din acele planșe foto rezultând ca W.C. este construit din cărămida si nu din lemn. Parata a depus doar concluzii scrise in care sunt făcute afirmații nesusținute prin probe.
Referitor la faptul ca simplul fapt al proprietății nu determina un prejudiciu, fără sa se amintească ca aceasta clădire a fost demolata fără drept, au susținut că aceștia au achitat contravaloarea clădirii la cumpărare, si au plătit si plătesc impozit si pentru aceasta clădire. Faptul ca acestei clădiri reclamanții ii dăduseră o alta destinație nu înseamnă ca aceasta nu are nici o valoare economica cum in mod aberant a susținut parata. Parata putea considera focar de infecție si apartamentul reclamanților si in aceasta împrejurare conform raționamentului acesteia se credea îndreptățita sa le demoleze apartamentul. Acest raționament nu are nimic de-a face cu realitate.
Instanța a apreciat prejudicial după valoarea de impunere stabilita de organele fiscale, depusa de reclamanți.
Referitor la faptul ca instanța a acordat cheltuieli de judecata mari, au arătat că si aceasta critica este neîntemeiata raportat la faptul ca instanța bine a apreciat ca sunt aplicabile disp. art 274 din C.proc.civ. întrucât parata a căzut in pretenții.
Cu privire la onorariul de avocat au susținut că acesta este rezonabil ținând cont de faptul ca procesul a avut 9 termene de judecata primul termen fiind la data de 06.03.2013 si ultimul termen de judecata fiind 08.05.2014. Apărătorul a formulat interogatoriu, nota de timbraj, concluzii scrise etc.
De asemenea, instanța de fond a apreciat corect ca imobilul si anexele aparțin reclamanților, care plătesc impozite conform Certificatului fiscal (fila 24 si 36).
Din adresa nr._/02.09.2014 a Direcției de Sănătate Prahova, a rezultat ca aceasta construcție era in proprietatea si folosita de reclamanți, dar i s-a dat o alta destinație.
Instanța a aplicat in mod corect si dispozițiile art. 1357 C.civ., existând prejudiciu, fapta ilicita săvârșita cu vinovăție prin demolarea clădirii fără drept, proba fiind făcuta si cu declarația martorei I. V..
Instanța a apreciat corect ca deși citata pentru interogatoriu parata nu s-a prezentat la interogatoriu, aceasta proba fiind un început de dovada care se coroborează cu celelalte mijloace de proba, din care reiese fapta săvârșita si prejudiciul. Instanța a apreciat corect când a luat in calcul valoarea de impunere depusa de reclamanți la dosarul cauzei.
F. de cele menționate au solicitat respingerea recursului, menținerea ca legala si temeinica a Sentinței civile nr. 6643/08.05.2014, precum si obligarea recurentei parate la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, au invocat disp art. 115-118 din C.proc.civ.
In probațiune, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Examinând hotărârea atacată, probele administrate în cauză, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct.5, 7 și pct.9 și art.304/1 Cod procedură civilă, se constată următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de disp. art. 304 pct.5 Cod proc. civ. potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2. cod proc. civ.
Potrivit art. 105 alin.2 Cod proc. civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute de lege, vătămarea se presupune.
Recurenta reclamantă invocă faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât la termenul de judecată din 06.02.2014, deși apărătorul acestora a depus cerere de strigare a cauzei la sfârșitul ședinței, instanța nu a ținut cont de această cerere și a procedat la administrarea probei testimoniale, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod proc. civ., încălcând principiul contradictorialității, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.
Tribunalul reține că susținerile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Codul de procedură civilă nu cunoaște instituția „strigării dosarului la sfârșitul ședinței”, această situație care intervine în cursul unei ședințe de judecată fiind în realitate o practică creată de-a lungul timpului. Nefiind o normă de procedură reglementată de lege a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității sau a anulării actului de procedură efectuat cu încălcarea acestei norme, tribunalul apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.5 din această perspectivă.
Mai mult, chiar și în situația în care s-ar admite că prin administrarea probatoriului în lipsa apărătorului recurentei au fost îndeplinite acte cu neobservarea formelor legale, acestea se puteau declara nule numai dacă prin aceasta s-ar fi pricinuit părții o vătămare ce nu se putea înlătura decât prin anularea lor. Însă potrivit art. 108 Cod proc. civ., această neregularitate se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii pe fond.
Astfel, tribunalul constată că la termenul următor, respectiv 24.04.2014 recurenta-pârâtă nu a invocat aceste neregularități, astfel că acestea s-au acoperit.
De asemenea, tribunalul constată că instanța avea posibilitatea potrivit art. 152 Cod proc. civ. să procedeze la administrarea probatoriului doar în prezența uneia din părți, iar lipsa pârâtei la ședința de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu, nu poate fi imputabilă instanței în condițiile în care recurenta nu a făcut dovada unei imposibilități obiective de prezentare pentru a putea fi aplicabile dispozițiile art. 156 alin.1 Cod proc. civ.
Mai mult, instanța de fond a amânat pronunțarea, astfel că recurenta a avut posibilitatea și a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, potrivit art. 156 alin.2 Cod proc. civ.
În ceea ce privește aplicarea greșită a art. 225 Cod proc. civ., instanța de fond a apreciat-o ca fiind un început de dovadă împotriva pârâtei, fiind coroborată cu celelalte probe administrate în dosarul cauzei.
Având în vedere faptul că recurenta nu a făcut dovada imposibilității obiective de prezentare în fața instanței în vederea administrării probei cu interogatoriu, și nici nu există vreo legătură indisolubilă între lipsa avocatului pârâtei cu ocazia dezbaterilor asupra fondului și lipsa pârâtei de la interogatoriu, tribunalul apreciază că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 Cod proc. civ.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7, Tribunalul apreciază de asemenea că este nefondat, întrucât hotărârea instanței este motivată în fapt și în drept și se bazează pe probatoriul administrat.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța nu a ținut cont de planșele fotografice referitoare la starea deplorabilă și lipsită de valoare economică a construcției, Tribunalul reține că este nefondată întrucât prejudiciul nu se stabilește exclusiv în funcție de starea construcției.
Mai mult, instanța de fon în mod corect a reținut că valorea prejudiciului trebuie raportată la valoarea de impunere a construcției, acesta fiind un criteriu de evaluare obiectiv.
Este adevărat faptul că simpla valoare de impunere a construcției nu poate constitui o dovadă a prejudiciului, însă demolarea unei construcții proprietatea unei alte persoane, construcție ce avea destinație de magazie, a produs intimaților reclamanți un prejudiciu cert, care a fost evaluat în funcție de un criteriu obiectiv și anume valoare de impunere.
De asemenea, tribunalul constată că nu este incident în cauză nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod proc. civ., care face referire la lipsa temeiul legal sau aplicarea ori încălcarea greșită a legii, întrucât instanța de fond a indicat temeiul de drept ce a determinat admiterea acțiunii, a aplicat corect dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală și condițiile privind atragerea unei astfel de răspunderi.
În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată și susținerile recurentei privind obligarea acesteia în mod nelegal la plata unei sume de bani, cu titlu de cheltuieli de judecată mai mari decât valoarea pretențiilor, tribunalul reține de asemenea că este nefondată întrucât culpa procesuală aparține în întregime recurentei-pârâte care a determinat declanșarea procesului civil, iar faptul că valoarea prejudiciului pe care recurenta este obligată să îl achite este mai mică decât valoarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată nu prezintă relevanță, din perspectiva culpei procesuale.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept și constatând că sentința recurată este legală și temeinică și din perspectiva art. 304 indice 1 Cod proc. civ., în temeiul art. 312 alin.1 Cod proc. civ. urmează a respinge recursul ca fiind nefondat.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ., constatând că recurenta se află în culpă procesuală, o va obliga la plata către intimați a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurenta pârâtă C. P. domiciliată în Ploiești, . B, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.6643/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații reclamanții T. G. și T. M. ambii domiciliați în Ploiești, ., jud. Prahova, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimați a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată in recurs(onorariul avocațial).
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi 21.10.2014.
PreședinteJudecători
C. M. R. C. E. C. D.
Grefier
Cardașol I. N.
Red. ECD/tehnored ECD
2 ex/03.12.2014
Jud fond D. F. I.
Dos fond_
Operator date cu caracter personal 5595
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1317/2014. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 708/2014.... → |
|---|
