Pretenţii. Decizia nr. 131/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 19233/281/2012
ROMÂNIA |
TRIBUNALUL PRAHOVA |
SECȚIA I CIVILĂ |
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 131 | |
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2014 | |
Președinte: | G. M. |
Judecători: | M. C. |
M. N. | |
Grefier: | E. M. |
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul - reclamant B. Ș. P., cu domiciliul în București, .. 7D, ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr._/29.09.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatului - pârât S. C., cu domiciliul cunoscut în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova.
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1,00 leu, conform chitanței . nr._/30.05.2013 și timbru judiciar de 0,30 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - reclamant B. Ș. P. personal, lipsă fiind intimatul - pârât S. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul - reclamant B. Ș. P. personal, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât și-a întemeiat cererea pe dispozițiile noului cod civil iar instanța de fond s-a pronunțat pe vechiul cod civil. În subsidiar solicită admiterea recursului și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, întrucât a depus suma de bani pe numele pârâtului. Cu cheltuieli de judecată taxa judiciară de timbru și timbru judiciar la fond și în recurs.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 11.05.2012 sub nr._, reclamantul B. Ș. P. în contradictoriu cu pârâtul S. C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la restituirea sumei de 1.500 lei, împrumutată conform ordinului de depunere numerar nr._ din data de 23.09.2011, la plata dobânzii legale calculate de la data punerii sale în întârziere (14.11.2011) și până la plata efectivă a datoriei, precum si la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 23.09.2011 a acordat, cu titlu de împrumut, pârâtului suma de 1.500 lei. În baza înțelegerii avute, pârâtul s-a obligat să îi restituie suma împrumutată în termen de două săptămâni, cel mai târziu în data de 07.10.2011.
Văzând că acesta nu înțelege să își onoreze obligația de restituire a sumei împrumutate, deși termenul scadenței se împlinise, arată că l-a contactat telefonic în repetate rânduri solicitându-i restituirea banilor. Deși telefonic îi promitea de fiecare dată că își va onora obligația și îi va restitui banii împrumutați, acesta nu a înțeles să își respecte obligația nici până în prezent.
A mai arătat ca în data de 28.10.2011, motivat de faptul că nu îi mai răspundea nici la telefon, l-a notificat la adresa de domiciliu solicitându-i restituirea sumei de bani acordată cu titlu de împrumut, însă plicul conținând notificarea a fost restituit reclamantului după împlinirea termenul de păstrare la oficiul poștal de la domiciliul debitorului.
Se mai menționează că la data de 04.05.2012 (data introducerii acțiunii) dobânda legală este în cuantum de 55,77 lei.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.1488, art.1489, art. 1516, art.1518, art.1522, art.1527 și urm. NCC, art.82, art.112 și urm. C.pr.civ.
A solicitat încuviințarea probelor cu interogatoriul pârâtului și înscrisuri.
A depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul ordinul de depunere numerar nr._ din data de 23.09.2011 ( fila 9), precum și modul de calcul a dobânzii legale( filele 7-8),copie carte identitate pârât, notificare și dovadă comunicare notificare ( filele 14-16, 23-28).
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Instanța a admis pentru reclamant proba cu înscrisuri.
Prin sentința civila nr._/26.09.2013 Judecătoria Ploiești a respins acțiunea formulată de reclamantul B. Ș.-P., în contradictoriu cu pârâtul S. C., ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul a susținut că la data de 23.09.2011 ar fi împrumutat pârâtului suma de 1.500 lei, conform ordinului de depunere numerar din data respectivă ( fila 9), că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864, întrucât înscrisul invocat de reclamant drept dovadă a împrumutului este reprezentat de un ordin de depunere numerar din data de 23.09.2011.
În acest sens, potrivit disp. art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil arată că„ Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite ori produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
În conformitate cu disp. art.1576 C.civ. de la 1864 “ Împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorirea pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate”, iar “ Împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate, și la timpul stipulat.”
Potrivit disp. art.942 C.civ. de la 1864 “ Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”.
În condițiile în care reclamantul nu a depus la dosar un contract de împrumut semnat de ambele părți contractante, respectiv de reclamant și pârât, în sensul disp. art. 942 și 1576 C.civ. de la 1864, respectiv să depună la dosar un înscris autentic ori un înscris sub semnătură privată care să respecte condițiile prevăzute de art. 1180 C.civ. de la 1864 și care să ateste existența unui împrumut acordat pârâtului, dovadă pe care acesta nu a făcut-o, deși avea această obligație potrivit disp. art.1169 C.civ. de la 1864, care de asemenea sunt aplicabile în cauză.
Chiar dacă pe ordinul de depunere numerar din data de 23.09.2011, la rubrica „detalii depunere” este indicată mențiunea „împrumut”, instanța a apreciat că în lipsa semnăturii împrumutatului, înscrisul constatator are valoarea unui început de dovadă scrisă, care pentru a putea fi reținut trebuie să se coroboreze cu alte mijloace de probă, pe care reclamantul nu le-a solicitat, pentru a dovedi existența împrumutului pretins acordat, în cuantum de 1.500 lei, instanța a considerat că acțiunea nu este dovedită, existand cel puțin un dubiu în ceea ce privește existența unui împrumut, ori potrivit principiului “in dubio pro reo” acest dubiu nu poate profita decât pârâtului.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ș.-P. B. criticând-o ca fiind netemeinică și nelegala.
În motivarea recursului a arătat că la data de 23.09.2011 a acordat intimatului, cu titlu de împrumut, suma de 1.500 lei, făcând dovada sumei împrumutate prin intermediul Ordinului de depunere numerar din data de 23.09.2011 din cuprinsul căruia rezultă în mod clar următoarele aspecte: deponentul (recurentul), beneficiarul (intimatul) și suma transmisă (suma împrumutată).
A mai arătat că motivat de faptul că intimatul nu și-a respectat obligația de restituire a împrumutului până cel mai târziu în data de 07.10.2011, în data de 28.10.2011, întrucât acesta nici la telefon nu îi mai răspundea, l-a notificat la adresa de domiciliu solicitându-i restituirea sumei de bani pe care i-a acordat-o cu titlu de împrumut,iar plicul conținând notificarea a fost restituit după ce s-a împlinit termenul de păstrare la oficiul poștal de Ia domiciliul debitorului.
D. fiind cele anterior menționate, solicită a se constata faptul că, contrar susținerilor primei instanțe, deține împotriva intimatului o creanță certă, lichidă și exigibilă, a cărei dovadă a făcut-o atât prin Ordinul de depunere numerar din data de 23.09.2011, dar și prin lipsă oricărei negații din partea împrumutatului intimat.
Susținerile primei instanțe conform cărora prin Ordinul de depunere numerar nu se face dovada existenței unui contract între părți, sunt greșite întrucât între părți a fost încheiat un contract, acordul de voință fiind clar și în mod liber exprimat astfel: de către recurent, la momentul depunerii sumei de 1.500 lei în contul intimatului cu mențiunea făcută la secțiunea "detalii depunere": împrumut; de către intimat, la momentul semnării ordinului de retragere a sumei de 1.500 lei trimisă de recurent cu mențiunea împrumut.
Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii atacate constă în aceea că deși și-a întemeiat cererea pe dispozițiile cuprinse în Noul Cod Civil intrat în vigoare în anul 2011, instanța a apreciat în cuprinsul sentinței civile nr._/26.09.2013 că speța dedusă judecății intră sub rigorile Codului Civil de la 1864 făcând întreaga analiză a cauzei cu referire la dispozițiile acestui din urmă act normativ.
Solicita a se observa că acest lucru s-a întâmplat fără ca anterior, în ședința publică, să pună în discuția părților acest aspect și fără a da posibilitatea reclamantului de a face precizările necesare cu privire la petitul acțiunii. Este evident că în situația modificării temeiului de drept atât pretențiile cât și probele erau altele.
Consideră că prima instanță i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare dar și principiul contradictorialității, atunci când nu a i-a dat posibilitatea de a-și preciza acțiunea sub aspectul temeiului de drept și al pretențiilor, cât și principiul rolului activ al instanței consacrat de art. 129 C.pr. civ. atunci când nu i-a pus în vedere suplimentarea probatoriului atâta timp cât din motivarea sentinței atacate rezultă că instanța considera necesară această suplimentare, cu atât mai mult cu cât prin cererea introductivă a arătat că înțelege să își dovedească pretențiile cu interogatoriul pârâtului, martori și înscrisuri.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi respectat dreptul de a preciza temeiul de drept și de a lămuri petitul acțiunii.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate având drept consecință admiterea acțiunii introductive, obligarea intimatului la restituirea sumei de 1.500 lei și la plata dobânzii legale calculate până la plata efectivă a datoriei.
Si-a întemeiat cererea de recurs( denumită de recurent „acțiunea”) pe dispozițiile art. 4041 C.pr.civ.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp. art. 3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Ca prim aspect, esențial în prezenta cauză, tribunalul apreciază că se impune analizarea cu prioritate a celui de al doilea motiv de recurs potrivit căruia deși reclamantul-recurent și-a întemeiat cererea pe dispozițiile cuprinse în Noul Cod Civil intrat în vigoare în anul 2011, instanța a apreciat în cuprinsul sentinței civile nr._/26.09.2013 că speța dedusă judecății intră sub rigorile Codului Civil de la 1864 făcând întreaga analiză a cauzei cu referire la dispozițiile acestui din urmă act normativ.
Critica este total nefondată sub toate aspectele invocate în sprijinul acestei susțineri și va fi respinsă ca atare.
Astfel, așa cum în mod corect a reținut instanța fondului art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil arată că„ Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite ori produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”. Noul Cod civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, iar ordinul de plată invocat de reclamant ca dovadă a contractului de împrumut pretins acordat pârâtului este datat 23.09.2011, anterior intrării în vigoare a NCC, astfel încât, instanța fondului a făcut o corectă apreciere cu privire la dispozițiile de drept material aplicabile în cauză, tocmai din perspectiva Legii nr. 71/2011.
Susținerea recurentului potrivit căreia prima instanță i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare dar și principiul contradictorialității, atunci când nu a i-a dat posibilitatea de a-și preciza acțiunea sub aspectul temeiului de drept și al pretențiilor, este nefondată.
În accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv potrivit art.6, pct.1 din Convenție, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil prevede că ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului, pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.
Raportat la cauza de față susținerile recurentului nu se regăsesc în garanțiile ce trebuie oferite justițiabilului din perspectiva dreptului la un proces echitabil și a respectării dreptului la apărare,drept care a fost asigurat de apărătorul ales de reclamant.
Principiul contradictorialității privește discutarea probatoriilor și a tuturor apărărilor părților, în contradictoriu cu partea adversă și nu își găsește rațiunea în critica recurentului.
A acuza instanța de lipsa rolului activ, în condițiile în care partea beneficiază de asistență juridică specializată este o susținere total nefondată mai ales că art.129 c.pr.civ. cuprinde dispoziții care impun obligații inclusiv în sarcina părților, în ceea ce privește conduita procedurală pe care trebuie să o adopte pe parcursul soluționării cauzei, judecătorul neputând să se substituie apărătorului nediligent al părții și să-i sugereze probele pe care ar trebui să le administreze sau ce apărări în drept să invoce, pentru că într-o asemenea situație chiar s-ar pune problema încălcării art.6 din CEDO din perspectiva drepturilor garantate pârâtului.
În plus recurentul a pretins că prin cererea introductivă a arătat că înțelege să își dovedească pretențiile cu interogatoriul pârâtului, martori și înscrisuri, susținere contrazisă de cererea de chemare în judecată aflată la dosar prin care s-a arătat că se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtului, interogatoriu care nu a mai fost solicitat de apărătorul reclamantului la termenul de încuviințare probe, acesta limitându-se la a solicita doar proba cu înscrisuri, astfel cum rezultă din practicaua sentinței recurate.
Critica privind respingerea cererii de chemare în judecată este de asemenea nefondată și va fi respinsă ca atare, având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art.942 c.civ. de la 1864 prevede că “ Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”, iar art.943 din același act normativ arată că 2 contractul este bilateral sau sinalagmatic când părțile se obligă reciproc una către alta”.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a pretins că a acordat pârâtului un împrumut de 1500 lei conform Ordinului de depunere numerar nr._/23.09.2011, iar în dovedirea contractului de împrumut invocat în sprijinul cererii de restituire a depus ordinul sus menționat, în care se menționează că s-a depus în conul numitului S. C., deschis la ING Bank, suma de 1500 lei, de către B. Ș., iar la detalii depunere se menționează „ Împrumut”, însă un asemenea înscris nu face dovada existenței contractului pretins, față de prevederile legale sus menționate, putând la fel de bine să semnifice și restituirea unui împrumut acordat de pârât reclamantului.
S-a pretins de către reclamant că s-a fi convenit și o dată scadentă, respectiv 07.10.2011 însă nu s-a dovedit nimic în acest sens, de fapt nu s-a făcut dovada că între părți s-ar fi încheiat un contract valabil de împrumut, în sensul art.948 coroborat cu art.1576 și urm. C.civ. de la 1864, nefiind dovedită creața pretinsă.
Concluzionând, pentru toate considerentele expuse, tribunalul în temeiul art.312 c.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respingere recursul declarat de recurentul - reclamant B. Ș. P., cu domiciliul în București, .. 7D, ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr._/29.09.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatului - pârât S. C., cu domiciliul cunoscut în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2014.
Președinte, Judecători,
G. M. M. C. M. N.
Grefier,
E. M.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. /dact/M.G.
2ex/05.03.2014.
D.f._ Judecătoria Ploiesti
j.f.M. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 335/2014. Tribunalul PRAHOVA | Legea 10/2001. Sentința nr. 248/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
