Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 75/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 75/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 1286/204/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 75
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2014
Președinte: G. M.
Judecător: D. G.
Grefier: M. M. C.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelantul – reclamant A. V., domiciliat în București, .. 19A, sector 1 și apelanta – intervenientă A. D. C., domiciliată în București, .. 19A, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2592/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. I., domiciliată în București, ., ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 21.01.2014 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de 28.01.2014, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ reclamantul A. V. a chemat în judecată pe pârâta A. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună sistarea stării de codevălmășie și ieșirea din indiviziune prin partajarea în cote de 50 % a bunurilor comune dobândite de părți în timpul conviețuirii acestora (concubinaj) și obligarea pârâtei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului situat în mun. București, ., .. 3, ., sector 6, în care locuiește în prezent; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că în timpul concubinajului cu pârâta au dobândit ca bunuri imobile un teren în suprafață de 600 m.p. situat în intravilanul ., jud. Prahova și un apartament situat în mun. București, ., ., compus din două camere și dependințe, precum și mai multe bunuri mobile, respectiv: mobilă bucătărie, aragaz inox, frigider, mașină de spălat, mobilă de dormitor, canapea cu colț cu fotoliu, bijuterii din aur (inel bărbătesc 12 gr., cercei 7gr., medalion cu lănțic 11 gr., inel 4 gr.), bunuri ce au rămas în posesia pârâtei.
A precizat reclamantul că are contribuție majoră la dobândirea bunurilor, cota pârâtei la achiziționarea apartamentului în anul 1993 cu prețul de_ lei ROL este de 20 %, întrucât în acea perioada pârâta era șomeră, având venituri net inferioare, la dobândirea terenului cu prețul de 1.200.000 lei are contribuție exclusivă, iar bunurile mobile au fost dobândite prin aport comun și egal.
A mai subliniat reclamantul că a conviețuit cu pârâta în apartamentul mai sus indicat, la care au adus îmbunătățiri ce-i profită acesteia și anume: au montat gresie, faianță, obiecte sanitare și l-au zugrăvit, iar la sfârșitul anului 2002 a fost nevoit să părăsească domiciliul conjugal, pârâta schimbând yala de la . astfel la bunurile mobile menționate, inclusiv la bunurile personale.
A mai arătat reclamantul că a deși a avut o contribuție majoră la dobândirea bunurilor comune este de acord ca partajarea lor să se facă în cote egale și a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, notificând pârâta la 29.10.2007.
În drept a invocat disp. art. 6731 și urm. C.pr.civ. și art. 274 C.pr.civ., iar în susținerea cererii a atașat, în copie: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2330/25.06.1997, cartea sa de identitate, schițe de plan, notificarea nr. 369/2007, dovada comunicării acesteia și procesul-verbal încheiat la 29.10.2007 (f. 6-15).
Legal citată, pârâta A. I. a formulat în apărare întâmpinare, prin care a achiesat la pretențiile reclamantului privind ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren în suprafață de 600 m.p. și a construcției edificată pe acesta, recepționată în anul 1999, în suprafață de 110 m.p. situate în . la nr. 136, T. 22, P. 1850/2 și cum acest imobil nu este comod partajabil, a solicitat să-i fie atribuit în natură reclamantului, cu obligarea acestuia la plata sultei compensatorii, reprezentând 50 % din contravaloare.
Cu privire la sistarea stării de codevălmășie a invocat excepția inadmisibilității, întrucât nu au fost niciodată soți, iar în referitor la sistarea stării de indiviziune asupra imobilului proprietatea acesteia situat în mun. București, ., ., ., a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, cât și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, neaflându-se în indiviziune asupra acestui imobil, fiind proprietar exclusiv.
Pârâta nu a recunoscut pretențiile privind îmbunătățirile aduse apartamentului proprietatea sa, în plus a invocat și excepția prescripției extinctive, reclamantul neputând avea decât un drept de creanță ce ar putea avea izvorul în contribuția adusă, însă prescripția dreptului material la acțiune a început să curgă de la data când se presupune că reclamantul a efectuat eventualele îmbunătățiri, dată ce este anterioară desfacerii relației de concubinaj, respectiv sfârșitul anului 2002, termenul de prescripție putea să se împlinească astfel cel mai târziu la sfârșitul anului 2005.
Pârâta a solicitat – față de achiesarea sa la partajarea imobilului din . - să se facă aplicarea disp. art.275 C.pr.civ. și a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art.274 C.pr.civ.
În drept pârâta a invocat disp. art. 115 și urm. C.pr.civ.
În ședința publică din 16.04.2010 reclamantul a restrâns acțiunea introductivă, solicitând ieșirea din indiviziune doar cu privire la terenul în suprafață de 600 m.p. situat în ., dobândit în perioada conviețuirii, luându-se act de renunțarea acestuia la partajarea restului bunurilor coachizite reprezentând apartament, îmbunătățiri la apartament și bunuri mobile.
La termenul de judecată din 21.05.2012 s-a luat act de precizarea pârâtei, prin apărător, în sensul că nu mai susține excepțiile invocate prin întâmpinare, față de restrângerea acțiunii.
La 11.11.2010 pârâta a depus la dosar cerere reconvențională prin care a solicitat ieșirea din indiviziune asupra construcției edificată pe terenul în suprafață de 600 m.p. situat în . nr. 136, T. 22, P. 1850/23, construcție în suprafață de 110 m.p., recepționată în anul 1999.
Prin întâmpinarea depusă la 31.03.2011 reclamantul a solicitat includerea în masa partajabilă a mai multor bunuri care se află în posesia pârâtei, respectiv: mobilă de bucătărie cu blat și corpuri suspendate, mobilă de dormitor, aragaz inox, frigider Beko, mașină de spălat rufe, set canapea fotoliu, bijuterii de aur 18 k (medalion cu lănțic – 11 gr., cercei 7,5 gr., inel damă 3,2 gr., inel bărbătesc 12 gr.), apartamentul cu două camere și dependințe situat în București, ., .. 2, ., sector 6, îmbunătățirile aduse acestui apartament,excursie realizată în G., spitalizare tratament pentru recuperarea mamei pârâtei și suma de 600 USD pe care i-a dat-o fiului pârâtei pentru a pleca în străinătate.
Această cererea a fost calificată de instanță în ședința publică din 26.05.2011 ca fiind o completare a acțiunii care însă vizează pretenții pentru care reclamantul a renunțat la judecată în prezenta cauză, în plus, față de momentul depunerii cererii, cu depășirea termenului prev. de art. 132 C.pr.civ., instanța a constatat decăderea reclamantului din dreptul de a formula aceste pretenții în prezentul dosar, partea având posibilitatea să le solicite pe cale separată, constatând totodată că este investită doar cu partajarea terenului de 600 m.p. și cu cererea reconvențională formulată de pârâtă.
În ședința publică din 27.10.2011 reclamantul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamante reconvențional - față de obiectul cererii care e ieșire din indiviziune privind construcția edificată pe terenul de 600 m.p. și nu constatarea dreptului de proprietate și ieșirea din indiviziune, iar pârâta nu a făcut dovada calității de coproprietar, în condițiile în care cu privire la bunurile dobândite în perioada concubinajului nu sunt incidente disp. art. 30 din Codul familiei, iar în subsidiar, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune privind construcția – argumentând că dacă pârâta are vreun drept la construcție, ar fi de creanță, drept care însă este prescris, construcția fiind edificată în anii 1997-1998.
La 19.01.2012 reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare a acțiunii (f. 223-227) prin care a solicitat să se stabilească în favoarea sa cota de contribuție de 90 % din dreptul de proprietate asupra terenului supus partajului, iar în favoarea pârâtei – cota de 10 %, cerând totodată atribuirea în natură a terenului.
În motivarea acestei cereri reclamantul a arătat că la 16.04.2010 a formulat cerere de restrângere a acțiunii, solicitând doar ieșirea din indiviziune cu privire la terenul situat în intravilanul ., .. 136, jud. Prahova, impunându-se stabilirea întinderii dreptului de proprietate ce revine fiecăruia dintre coindivizari, în condițiile în care recunoașterea cotei părți de 50 % în favoarea pârâtei-reclamante viza ipoteza anterioară restrângerii cererii, respectiv situația în care s-ar fi partajat totalitatea bunurilor comune.
A mai subliniat reclamantul că fiind vorba de un bun dobândit în timpul stării de concubinaj nu funcționează prezumțiile iuris tantum ale comunității de bunuri și a egalei contribuții a soților instituite prin dispozițiile derogatorii din Codul familiei, cota-parte ce revine fiecăruia dintre coindivizari urmând a se stabili potrivit normelor de drept comun, iar în perioada achiziționării imobilului se afla în relații de concubinaj cu pârâta-reclamanta reconvențional, însă aceasta era lipsită practic de orice mijloace financiare, fiind în șomaj tehnic, spre deosebire de reclamant care realiza venituri substanțiale, fiind unic asociat al unei societăți comerciale ce activa în domeniul construcțiilor. În mod practic, a subliniat reclamantul, că pârâta-reclamantă reconvențional nu a avut nicio contribuție la dobândirea terenului din intravilanul ., includerea sa în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare datorându-se prezenței acesteia la notariat și înmânării actului său de identitate, încheierea convenției în forma actuală acceptând-o pentru evitarea unei situații jenante, în special pentru pârâtă.
Reclamantul a precizat că pe toată durata concubinajului veniturile sale au fost substanțial mai mari față de cele ale pârâtei-reclamantă reconvențional, iar terenul a fost achiziționat cu suma provenită din sulta în cuantum de 82.500.000 lei ROL achitată de fosta sa soție, A. T., în urma soluționării în anul 1997 a procesului de partaj.
Pârâta-reclamantă reconvențional a depus la 16.02.2012 notă de ședință prin care a invocat excepția tardivității așa-zisei cereri precizatoare, care este în realitate o cerere modificatoare.
A mai subliniat reclamantul că imobilul teren a intrat în patrimoniul comun prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2330/25.06.1997 de BNP I. M., în care este menționată declarația vânzătorului că a primit în întregime prețul de la cumpărători, prin urmare în speță nu este vorba despre prezumția de comunitate specifică devălmășiei, ci de o coproprietate pe cote egale.
Pârâta a remarcat conduita de rea-credință a reclamantului pe care acesta o abordează atât în desfășurarea procesului, cât și în legătură cu veniturile de care a beneficiat și a solicitat atribuirea în natură către reclamantul-pârât reconvențional a terenului și construcției edificate pe acesta, cu obligarea la plata sultei, raportat la valoarea de circulație a bunurilor, ținându-se cont de contribuția egală a părților.
Cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale active pârâta-reclamantă reconvențional a solicitat să fie respinsă, întrucât bunul principal este terenul, iar acesta este în coproprietate, rezultând că în absența unei convenții contrare, este prezumat că tot ce se construiește pe teren este edificat de proprietarii terenului și aparține acestora. Mai mult decât atât, respectiva construcție a fost ridicată pe baza unei autorizații de construire și în vederea emiterii certificatului de urbanism s-a formulat cerere în numele ambelor părți, acest certificat fiind eliberat și pe numele său, iar rolul fiscal este deschis atât pe numele său, cât și al reclamantului atât pentru teren, cât și pentru construcție.
Pârâta-reclamantă reconvențional a solicitat respingerea și celei de-a doua excepții, a prescripției dreptului material la acțiune privind construcția, întrucât pe cale reconvențională a cerut partajarea unui bun imobil al cărui proprietar este împreună cu reclamantul și nu a cerut un drept de creanță și în atare condiții orice acțiune legată de imobil este imprescriptibilă.
Cele două excepții invocate de reclamant – a lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamantă reconvențional și a prescripției dreptului material la acțiune privind construcția - au fost puse în discuția contradictorie a părților în ședința publică din 22.03.2012 (f. 263), pronunțarea cu privire la acestea fiind unită – potrivit art. 137 alin. 2 C.pr.civ. – cu fondul cauzei.
În aceeași ședință publică instanța a apreciat că cererea depusă de reclamant la filele 223-227 și intitulată cerere precizatoare în fapt este o cerere modificatoare privind cotele părților, formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, constatând decăderea reclamantului din dreptul de a-și modifica cererea la 19.01.2012.
Prin încheierea camerei de consiliu din 22.03.2012 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâta-reclamantă reconvențional, dispunându-se eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în sumă de 3.528,06 lei, datorată de aceasta, pentru o perioadă de 24 de luni, cu începere din 1.04.2012 până la 1.04.2014, urmând ca pârâta-reclamantă reconvențional să plătească Primăriei Sectorului 6 București lunar suma de 147,0025 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.
La 28.05.2012 terța persoană A. D. C. a formulat cerere de intervenție, prin care a solicit respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâta A. I., ca neîntemeiată și abuzivă.
În motivarea intervenției a subliniat că terenul în suprafață de 600 m.p. și construcția edificată pe acesta aparțin familiei A., imobilele fiind cumpărate și construite din banii acesteia și ai reclamantului, conform minutei încheiată la 20.06.1997 și cum rezultă și din depoziția martorului C. G..
A mai susținut că pârâta A. I. nu a indicat contribuția sa la cumpărarea terenului și edificarea construcției și nici nu a făcut dovezi în acest sens.
La cererea de intervenție terța persoană a anexat, în copie: raportul de expertiză topografică lotizare întocmit de domnul expert Troașcă A., extras din O.G. nr.2/2000, extras de pe portalul Judecătoriei Câmpina cu privire la cauza de față, extras din DEX-on line, minuta încheiată la 20.06.1997, certificatul de căsătorie . nr._ și certificatul de naștere . nr._ .
Prin nota de ședință depusă la 31.05.2012, reclamantul a solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca neîntemeiată, motivat de faptul că terenul în suprafață de 600 m.p. și construcția edificată pe acesta aparțin familiei A., fiind cumpărate și construite din banii săi (83.540.000 lei) și ai soției, A. D. C. (60.000.000 lei), în timp ce pârâta nu a avut nicio contribuție.
A mai subliniat reclamantul că relația sa cu pârâta nu a fost de conviețuire, de gospodărie în comun, ci una de prietenie, susținând-o din punct de vedere material și nu invers și că a cunoscut-o pe actuala soție în anul 1993, iar din 1997 au conviețuit împreună, având și un copil împreună.
A subliniat că martorul F. C., căruia i-a prezentat-o în martie 2003 pe pârâtă și cu care conviețuiește, a depus mărturie mincinoasă.
La aceste note reclamantul a anexat listă de bunuri și în copie: plângerea penală formulată împotriva martorului F. C., notificare și dovadă comunicare .
În ședința publică din 31.05.2012 instanța a pus în vedere terței persoane A. D. C. să precizeze natura cererii de intervenție pe care a formulat-o, principală sau accesorie, iar aceasta la 12.06.2012 a depus cerere de intervenție accesorie, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâta A. I., ca neîntemeiată și nelegală.
A motivat această cerere subliniind că este căsătorită cu reclamantul încă din anul 2004, au împreună un copil în vârstă de 9 ani și în realitate a conviețuit cu reclamantul încă din anul 1997, perioadă când a fost achiziționat terenul în suprafață de 600 m.p. situat în intravilanul localității Provița de Jos, jud. Prahova și când a fost edificată pe acesta construcția cu destinația de locuință compusă din 3 camere, cu dependințe.
A mai arătat că pe toată perioada conviețuirii veniturile familiei au fost gestionate în comun, astfel că atât terenul, cât și construcția aferentă au fost dobândite împreună, conform minutei din 20.06.1997, iar pârâta nu are nicio contribuție, situație de fapt confirmată și de martorii C. G. și C. G..
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, cu interogatorii, proba testimonială, fiind astfel audiați martorii: C. G., P. V., F. C., C. G., a fost întocmită o expertiză construcții, ce a fost efectuată de domnul expert B. I., precum și o alta topografică, ce a fost întocmită de domnul expert Troașcă A.. De asemenea expertul constructor a depus la dosar răspuns la obiecțiuni, ca și expertul topometru.
Prin sentința civilă nr. 2592/13.09.2012 Judecătoria Câmpina a admis acțiunea restrânsă formulată de reclamant, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamantă reconvențional, invocată de reclamant, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune privind construcția, invocată de reclamant, a admis cerere reconvențională formulată de pârât, a admis în parte cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului-pârât reconvențional formulată de intervenienta A. D. C., a constatat starea de indiviziune existentă între reclamant și pârâtă cu privire la imobilul situat în intravilanul ., ..136, jud. Prahova, compus din terenul în suprafață de 600 m.p., astfel cum a fost identificat prin expertiza topometrică întocmită în cauză de domnul expert Troașcă A., casa de locuit, garajul și anexele gospodărești, astfel cum au fost identificate prin expertiza construcții întocmită de expert B. I., a constatat că reclamantul și pârâta au fiecare cota indiviză de 1/2 din imobilul anterior menționat, a dispus ieșirea din indiviziune prin omologarea variantei 1 de lotizare din raportul de expertiză lotizare întocmit de expertul Troașcă A. și a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de_ lei, cu titlu de sultă, a menținut dispoziția de eșalonare a plății taxei judiciar de timbru în sumă de 3.528,06 lei, datorată de pârâta-reclamantă reconvențional, pentru perioada de 24 luni, cu începere din 1.04.2012 până la 1.04.2014 și obligarea pârâtei-reclamantă reconvențional să plătească la Primăria Sectorului 6 București lunar, pe perioada anterior menționată, suma de 147,0025 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și a oblicat reclamantul să plătească pârâtei suma de 509,68 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, rest după compensare.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că între reclamantul A. V. și pârâta A. I. a existat o relație de concubinaj care a încetat la sfârșitul anului 2002, astfel cum a subliniat reclamantul în cuprinsul cererii introductive și cum de altfel a confirmat pârâta prin întâmpinarea depusă la 16.04.2010. În perioada conviețuirii cei doi concubini au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2330/25.06.1997, în indiviziune, terenul în suprafață de 600 m.p. situat în intravilanul ., jud. Prahova, fără a se menționa în cuprinsul convenției autentice cota-indiviză a fiecăruia, fapt ce semnifică intenția cumpărătorilor de a deveni coproprietari ai terenului, în cote egale.
De altfel chiar reclamantul în cuprinsul cererii de chemare în judecată a invocat cota de 50% pentru fiecare, iar din procesul-verbal încheiat la 29.10.2007, ca urmare a notificării pe care a înaintat-o în vederea partajării amiabile a acestui teren, instanța reține că acesta a propus ca sultă suma de 3.000 Euro, evaluând terenul de comun acord la prețul de 10 euro/m.p., acceptând deci o cotă de ½ pentru fiecare coindivizar.
Susținerea reclamantului privind contribuția sa exclusivă la dobândirea terenului este contrazisă de chiar solicitarea acestuia de a se partaja acest bun, mai mult, se reține că reclamantul și pârâta au devenit coproprietari ai terenului prin efectual unei convenții de vânzare-cumpărare autentică. În plus, reclamantul nici nu a făcut dovada nulității contractului de vânzare-cumpărare sub aspectul invocat de acesta.
S-a mai susținut de reclamant și de soția actuală a acestuia, intervenienta în interesul reclamantului, A. D. C., că terenul de 600 m.p. aparține familiei A., invocându-se în acest sens minuta încheiată la 20.06.1997, însă acest înscris sub semnătură privată este anterior încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare nr. 2330/25.06.1997 și nu are aptitudinea de a-l înlătura, în cuprinsul convenției încheiată la notariat menționându-se că și pârâta, alături de reclamant, este cumpărătoare a terenului.
Instanța a remarcat poziția oscilantă a reclamantului care, deși a solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenului, recunoscând cota indiviză de 50 % a pârâtei - astfel cum s-a evidențiat – acesta, ulterior a susținut că atât terenul, ca și construcția aparțin familiei sale, iar prin cererea precizatoare depusă la filele 223-227 a menționat că terenul a fost achiziționat cu suma provenită din sulta achitată de fosta sa soție, A. T. în anul 1997, în urma soluționării procesului de partaj.
De altfel afirmațiile contradictorii ale reclamantului se regăsesc și referitor la relația dintre acesta și pârâtă, în cuprinsul acțiunii introductive recunoscând că a fost de concubinaj, de conviețuire, ulterior invocând în cuprinsul notei de ședință de la filele 306-308 doar o relație de prietenie.
Imobilul teren bun coindiviz a fost identificat prin expertiza topometrică întocmită în cauză de domnul expert Troașcă A. ca fiind situat în ., .. 136, jud. Prahova, având categoria de folosință construcții (306 m.p.) și fâneață (294 m.p.).
Pe terenul bun comun în perioada 1998-1999 a fost edificată o locuință având regim de înălțime P+1E, compusă din trei camere și dependințe, precum și anexe gospodărești, inclusiv un garaj, ce au fost construite în jurul anului 1999, garajul fiind parțial realizat în jurul anilor 1999, finalizat în 2010, astfel cum rezultă din expertiza construcții întocmită în cauză de domnul expert B. I. (f. 136-146).
În cauză reclamantul a solicitat partajarea terenului mai sus menționat, iar față de solicitarea pârâtei din cererea reconvențională de se partaja construcția edificată pe terenul anterior menționat, recepționată în anul 1999, în suprafață de 110 m.p. instanța a apreciat, având în vedere suprafețele construcțiilor identificate pe terenul situat în com. Provița .. 136, jud. Prahova potrivit expertizei construcții întocmită în cauză de expert B. I., că în fapt cererea pârâtei vizează toate construcțiile existente pe terenul bun coindiviz.
Conform art. 492 Cod civil, „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră”.
Textul art. 492 cod civil instituie două prezumții, prima potrivit căreia construcția sau plantația a fost făcută de proprietar pe cheltuiala sa (materiale și manoperă), a doua, conform căreia construcția sau plantația aparține proprietarului terenului, ambele prezumții fiind relative.
Pretenția unuia dintre coproprietarii terenului de a fi recunoscut proprietar exclusiv al construcției edificate ar putea fi primită numai în măsura în care acesta ar face dovada că a încheiat, în prealabil, o convenție în acest sens cu ceilalți coproprietari, pentru că numai astfel poate fi răsturnată prezumția instituită de art. 492 Cod civil.
Raportând acestea la speța de față, instanța a reținut că reclamantul și pârâta sunt coproprietari indivizi ai terenului situat în ., .. 136, jud. Prahova, existând – conform art. 492 Cod civil – prezumția că sunt și coproprietarii indivizi ai construcțiilor edificate pe terenul bun comun.
Deși reclamantul a negat contribuția pârâtei la edificarea construcțiilor, instanța constată că acesta nu a formulat distinct cerere prin care să se constate dreptul său exclusiv de proprietate asupra construcțiilor și nici nu a răsturnat prezumția instituită de disp. art. 492 Cod civil, nedovedind încheierea, în prealabil, a unei convenții în acest sens cu pârâta.
De altfel probele administrate în cauză nu au evidențiat contribuția exclusivă a reclamantului la edificarea construcțiilor.
În acest sens s-a reținut că în vederea construirii casei de locuit la 11.03.1998 reclamantul a formulat cerere pentru eliberarea certificatului de urbanism, în numele său și al pârâtei, iar certificatul de urbanism nr. 2/18.03.1998 a fost eliberat pe numele ambilor coproprietari.
Deși în autorizația de construire nr.9/16.06.1998 este menționat doar reclamantul, instanța a reținut că atât reclamantul, cât și pârâta sunt înregistrați în evidențele fiscale ale . atât cu teren, cât și cu clădire, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 69, în plus, certificatul de urbanism (în care sunt indicați atât reclamantul, cât și pârâta) produce efecte doar împreună cu autorizația de construire, la emiterea căreia folosește.
Faptul că pârâta nu a semnat procesul-verbal de recepție nr. 3/12.09.1999 la terminarea lucrărilor construcției casă de locuit nu are aptitudinea de a răsturna prezumția instituită de art. 492 Cod civil, mai sus menționat.
Nici prin relatările martorilor audiați la propunerea reclamantului, C. G. și C. G., acesta nu a dovedit existența unei convenții prealabile edificării construcțiilor ce s-ar fi încheiat cu pârâtă, din care să rezulte că doar reclamantul va fi cel care exclusiv va edifica construcții pe terenul bun coindiviz, martorul C. G. declarând referitor la relația dintre părți un aspect cunoscut indirect, din cele afirmate de reclamant și anume că din iarna anului 1998 acesta nu mai este împreună cu pârâta, deși însăși reclamantul în acțiunea introductivă susține că relația de concubinaj a încetat la sfârșitul anului 2002, iar celălalt martor, C. G., arătând că pe pârâtă a văzut-o doar la notariat.
Nu au relatat despre vreo convenție încheiată între reclamant și pârâtă cu privire la edificarea construcțiilor pe terenul bun comun nici ceilalți martori audiați în cauză, la propunerea pârâtei. Astfel martora P. V. a subliniat că cei doi concubini (reclamantul și pârâta) erau împreună când au fost realizate construcțiile, iar martorul F. C. a menționat că îi știa pe reclamant și pe pârâtă ca soț și soție, de la reclamant cunoscând că a edificat o construcție când era căsătorit, înțelegând că imobilul edificat este contribuția amândurora.
Nici prin restul probelor administrate reclamantul nu a dovedit existența unei convenții prealabile ce s-ar fi încheiat între cei doi coproprietari indivizi ai terenului referitor la construcțiile ce urmau a se edifica pe terenul bun comun.
Cum reclamantul și pârâta sunt coproprietari indivizi ai terenului situat în Provița de Jos, ..136, jud. Prahova, ca efect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2330/25.06.1997, iar conform disp. art. 492 Cod civil aceștia sunt prezumați a fi și coproprietarii construcțiilor edificate pe terenul anterior menționat, până la proba contrarie, prezumție ce nu a fost răsturnată, instanța apreciază că pârâta-reclamantă reconvențional justifică în cauză calitate procesuală activă în ceea ce privește cererea sa de ieșire din indiviziune asupra construcțiilor, aspect față de care a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamantă reconvențional, invocată de reclamant.
Și cea de-a doua excepție invocată în cauză de reclamant, a prescripției dreptului material la acțiune privind construcția este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare, având în vedere că pârâta-reclamantă reconvențional nu a invocat un drept de creanță cu privire la construcții, ci un drept de coproprietate asupra acestor bunuri, iar conform art. 728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, un coerede putând cere oricând împărțeala, acțiunea de partaj fiind imprescriptibilă extinctiv.
Referitor la fondul cauzei, față de considerentele mai sus menționate, instanța fondului a admis acțiunea restrânsă, a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional, a constatat starea de indiviziune existentă între reclamant și pârâtă cu privire la imobilul situat în intravilanul ., .. 136, jud. Prahova, compus din terenul în suprafață de 600 m.p., astfel cum a fost identificat prin expertiza topometrică întocmită în cauză de domnul expert Troașcă A., casa de locuit, garajul și anexele gospodărești, astfel cum au fost identificate prin expertiza construcții întocmită de expert B. I. constatând că reclamantul și pârâta au fiecare cota indiviză de l/2 din imobilul anterior menționat.
Având în vedere concluziile expertizei topometrice potrivit căreia terenul nu este comod partajabil în natură, precum și cele ale expertizei construcții potrivit cărora nici construcțiile nu pot fi împărțite în două unități locative și luând în considerare că în prezent imobilul este folosit de reclamant, cu actuala sa familie, în temeiul disp. art. 728 Cod civil, art. 6739 C.pr.civ., a dispus sistarea stării de indiviziune prin omologarea variantei 1 de lotizare din raportul de expertiză lotizare întocmit de expertul Troașcă A. și depus la filele 151-153.
Față de soluția pronunțată atât în ceea ce privește acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, cât și cererea reconvențională, în temeiul disp. art. 49 alin. 3 C.pr.civ., a fost admisă în parte cererea de intervenție accesorie formulată de actuala soția a reclamantului, intervenienta A. D. C., cerere formulată în interesul reclamantului, ce reprezintă doar o apărare.
Cum prin încheierea camerei de consiliu din 22.03.2012 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâta-reclamantă reconvențional, dispunându-se eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în sumă de 3.528,06 lei, datorată de aceasta, pentru o perioadă de 24 de luni, cu începere din 1.04.2012 până la 1.04.2014, s-a menținut dispoziția de eșalonare mai sus menționată, pârâta-reclamantă reconvențional urmând să plătească Primăriei Sectorului 6 București lunar, până la 1.04.2014, suma de 147,0025 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru.
În temeiul art. 274, 277 C.pr.civ., s-au compensat cheltuielile de judecată, conform criteriului cotei ce revine părților (reclamant și pârâtă).
Sub acest aspect, s-a constatat, conform dovezilor existente la dosar că reclamantul a efectuat în cauză cheltuieli de judecată în cuantum de 5.442 lei, iar pârâta în sumă de 2.933,31 lei, în condițiile în care nu au fost reținute cheltuielile evidențiate în chitanțele de la filele 339-340 reprezentând contravaloare benzină, întrucât în luna aprilie 2011 nu a fost termen de judecată în prezenta cauză. La aceste cheltuieli s-a adăugat și suma de 3.528,06 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru a cărei eșalonare a fost dispusă de instanță, taxă stabilită în sarcina pârâtei-reclamantă reconvențional, urmând a se reține totalul cheltuielilor de judecată suportate de pârâtă ca fiind de 6.461,37 lei, rezultând un total al cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză de 11.903,37 lei, din care fiecare parte ar trebui să suporte cota de ½ și anume suma de 5.951,68 lei, reclamantul urmând să plătească pârâtei 509,68 lei, în acest sens.
Deși prin concluziile scrise intervenienta în interesul reclamantului, A. D. C., a solicitat și cheltuieli de judecată, instanța nu se va pronunța cu privire la această pretenție, fiind formulată ulterior închiderii dezbaterilor, în cererea de intervenție accesorie neregăsindu-se o solicitare similară.
Împotriva acestei sentințe, la data de 31.10.2012 a declarat apel reclamantul A. V., solicitând admiterea apelului, completarea de probatorii cu înscrisuri, martori si expertize specialitatea topo si construcții pentru evaluarea construcției si a terenului, iar in subsidiar admiterea apelul .
Susține reclamantul că sentința apelată este netemeinica si nelegala, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare in judecata astfel cum a fost restrânsă reclamantul a solicitat ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren, in suprafața de 600mp, situat in intravilanul ., .. 136, T. 22 P 1850/2, atribuirea terenului in natura către reclamant, precum și plata unei sume cu titlu de sulta către parata, corespunzătoare cotei de 1/2 deținuta de acesta din terenul in cauza.
Prin întâmpinarea depusa la dosar, parata a achiesat la pretențiile reclamantului si pentru considerentul ca imobilul nu este comod partajabil.
Așa cum rezulta din acțiune, singurul aspect litigios a constat in determinare întinderii obligației de plata a reclamantului, pentru stabilirea loturilor si a valorii; acestora, fiind dispusa o expertiza tehnica topografica lotizare.
In mod greșit se susține de către instanța de fond ca, reclamantul ar fi avut o poziție oscilanta privind cotele de contribuție la dobândirea bunului, respectiv a imobilului mai sus arătat fata de următoarele motive ;
- la fila 5 se afla acțiunea depusa de către reclamant, prin care se solicita ieșirea din indiviziune in cote egale, dar se subliniază numai in situația încheierii unei tranzacții.
- la fila 28 se afla acțiunea prin care reclamantul își restrânge câtimea pretențiilor, in sensul ca solicita ieșirea din indiviziune doar asupra imobilului situat in intravilanul ., ..136, compus din teren de 600 mp si construcție edificata pe acesta, având in vedere ca anterior, in acțiunea inițiala, reclamantul solicitase ieșirea din indiviziune si pentru alte terenuri dobândite in timpul concubinajului.
- a fila 50 se afla încheierea prin care instanța admite cererile in probațiune; ambelor parți, cu interogatoriu, martori si înscrisuri.
- la fila 52 se afla depusa cererea reconvenționala de către parata A. I., cerere formulata după propunerea de probatorii.
- la fila 38 prin încheierea de 23.09.2010 se admite probe pentru fiecare dintre parți.
Precizează ca, având in vedere poziția paratei care nu a înțeles sa încheie o tranzacție cu reclamantul, acesta si-a modificat acțiunea si a solicitat ieșire din indiviziune, in cota diferențiata, situație ce rezulta din încheierea din 27.10.2011, la fila 200, precum si cererea precizatoare din 19.12.2012.
Se arată că instanța de fond a interpretat greșit disp.art.728 vechiul Cod civil, si a stabiit in mod eronat ca ambele parți ar fi dobândit imobilul dedus judecații in cote de 50% pentru fiecare parte, fără sa aibă în vedere probatoriile administrate.
Instanța de fond a interpretat eronat si aproape « părtinitor » declarațiile martorilor, care au confirmat împrejurarea ca, parata nu a fost prezenta la momentele edificării construcției, la momentul înmânării sumei de bani cu titlu preț vânzătorului C., existând o convenție care de asemenea nu a fost luata in considerare de către instanța de fond privind edificarea construcției in totalitate de reclamant pe cheltuiala exclusiva.
Deși instanța de fond, a respins excepția lipsei calității procesual active a paratei, apelantul a reiterat-o si a susținut ca A. I. nu a făcut dovada calității sale de proprietar asupra construcției edificata pe terenul situat in intravilanul ., in suprafața de 600mp, pe de o parte, iar pe de alta parte susținerile acesteia in sensul ca pretențiile sale ar fi fost dovedite prin inserarea numelui sau in cuprinsul certificatului de urbanism, sunt irelevante întrucât acest înscris nu dovedește existenta vreunui drept real al acesteia asupra construcției, cu atât mai mult cu cat autorizația de construire a fost eliberata pe numele reclamantului A. V., ceea ce confirma contribuția majora a acestuia la edificarea construcției.
S-a reiterat si excepția prescripției dreptului material la acțiune a paratei-reclamante excepția ce a fost respinsa ca neîntemeiata de către instanța de fond sensul ca, aceasta nu ar fi invocat un drept de creanța cu privire la construcțiile ce este nereal fata de obiectul pricinii-ieșire din indiviziune-bunuri coindivize, cum se cunoaște cotele nu sunt egale.
De altfel si din cererea de intervenție promovata de intervenienta A. D. C., rezulta împrejurarea ca reclamantul este cel care a dispus de toate mijloacele materie si financiare atât pentru achiziționarea terenului cât si edificarea construcției, dovezi care au putut fi probate cu înscrisuri depuse de intervenienta.
Se mai arată că, în mod greșit au fost respinse obiecțiunile la rapoartele de expertiza topo si construcție.
Conform concluziilor raportului de expertiza întocmit de expert tehnic judiciar Troasca A., in cazul atribuirii terenului către reclamant, aceste urma sa plătească paratei suma de 12.360 lei, reprezentând cota valorica ce-i revenea acesteia din teren.
Referitor la valoarea de 24.720 lei,care ar fi revenit terenului in suprafața de 600mp, apreciază ca acesta este nerealista si nu tine seama de modificările drastice suferite pe piața imobiliara, împrejurare invocata de reclamant si prin obiecțiunile formulate, obiecțiuni ce au fost respinse in mod neîntemeiat de către instanța de fond.
Astfel, obiecțiunile au fost formulate atât pentru expertiza tehnica construcții cat si pentru expertiza tehnica topo, întrucât ambii experți au supraevaluat atât terenul cat si construcția; fără a indica modul in care s-a calculat valoarea acestora, fără a avea in vedere destinația construcției evaluate aceea de casa de odihna la munte, fără a aplica criteriile de evaluare corespunzătoare si necalculând la valoarea de circulație actualizata la data efectuării construcției, rezultând astfel un imobil așa supraevaluat, împrejurare care l-a determinat pe apelant sa solicite efectuarea unei noi expertize.
La data de 31.10.2012, a declarat apel și intervenienta A. D. C., solicitând admiterea apelului, completarea de probatorii, martori, expertize de specialitate in conformitate cu normativele în vigoare si, in subsidiar, admiterea apelul prin care sa se constate ca au fost grav încălcate drepturile omului prin interese de a câștiga sume de bani nejustificate.
În motivarea apelului apelanta a arătat că sentința apelată este netemeinică și nelegală, arătând că în mod greșit se susține de instanța ca reclamantul ar fi avut poziție oscilanta privind cotele de contribuție la dobândirea bunurilor, a imobilului, că instanța a greșit pentru faptul ca nu a supus dezbaterii contribuția pârtilor la plata prețului prin actul de vânzare-cumpărare a terenului de 600 mp.; pentru ca s-a antepronuntat privind cota de participare in parți egale neavând niciun probatoriu, cerând lotizarea in cote de 1/2 pentru fiecare parte.
Se mai susține că instanța de fond a interpretat greșit disp. art.728 vechiul cod civil si a stabilit in mod eronat ca probele administrate arata cote de 50 % pentru fiecare parte.
De asemenea greșit a reținut instanța ca parata A. I. a contribuit la construcție si la teren, deși nu a avut nicio contribuție.
Totodată s-a criticat modalitatea de întocmire a rapoartelor de expertiză dispuse în cauză..
La data de 02.04.2013, intimata pârâtă A. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca neîntemeiate și menținerea sentinței in totalitate, ca fiind legala si temeinica, răspunzând pe larg tuturor criticilor formulate de apelanți.
Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 08.11.2012.
Intervenienta A. D. C. a declarat apel împotriva sentinței civile nr.2592/13.09.2012 la data de 31.10.2012 și a depus la dosar motivele de apel la data de 07.02.2013, depunând anexă la motivele de apel o fotocopie a chitanței . nr._/04.02.2013 care privește plata unei taxe judiciare de timbru de 10 lei, iar la fila 44 dosar s-a depus originalul chitanței de plată sus indicate și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 17.09.2013 instanța a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de apel formulate de apelanta intervenientă A. D. C., cu mențiunea că se va pronunța prin decizie asupra anulării apelului declarat de aceasta, situație în raport de care instanța, având în vedere și faptul că apelanta intervenientă nu a completat timbrajul aferent cererii sale până la judecata apelurilor va anula apelul formulat de apelanta - intervenienta A. D. C. ca insuficient timbrat.
Cu privire la excepția tardivității formulării cererii de completare a motivelor de apel depusa de apelantul - reclamant A. V., la data de 18.11.2013, instanța reține că acesta a declarat apel la data de 31.10.2012 și a depus motivele de apel la data de 07.02.2013, respectiv la prima zi de înfățișare fixată în apel, iar cererea de completare a motivelor de apel a fost depusă la data de 18.11.2013, după ce, în cauză s-au acordat mai multe termene de judecată.
Art. 287 alin. 4 c.pr.civ. prevede că termenul pentru depunerea motivelor de apel se socotește de la comunicarea hotărârii, iar la alin. 2 se prevede posibilitatea motivării apelului, sub sancțiunea decăderii, până cel mai târziu prima zi de înfățișare care în cauză a fost data de 07.02.2013, dată în raport de care cererea de completare a motivelor de apel, care a fost depusă la data de 18.11.2013, este tardivă. Pe cale de consecință, instanța va admite excepția tardivității formulării cererii de completare a motivelor de apel depusa de apelantul - reclamant A. V., la data de 18.11.2013 și va respinge această cerere ca tardiv formulată.
Cu privire la cererea de suplimentare a probatoriului formulata de apelantul - reclamant A. V. instanța urmează să o respingă ca neîntemeiata, apreciind, raportat la prevederile art.295 c.pr.civ., că față de probatoriul administrat în fața instanței de fond, nu este necesară refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță și nici administrarea de probe noi.
Cu privire la apelul declarat de apelantul - reclamant A. V., instanța reține că acesta este nefundat și va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate cu privire la reținerea situației de fapt de către instanța de fond sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, pornind de la faptul că întradevăr reclamantul a avut o acțiune oscilantă în fața instanței de fond cu privire la cota de contribuție la dobândirea bunurilor indivize, iar susținerea sa că ar fi solicitat ieșirea din indiviziune în cote egale numai în situația încheierii unei tranzacții nu poate fi primită, stabilirea cotei de participare la dobândirea unui bun fiind făcută în raport de contribuția fiecărui coindivizar și nu în raport de poziția procesuală adoptată de acesta la momentul solicitării partajului, cota majorată solicitată prin precizarea la acțiune nefiind dovedită.
Astfel, instanța de fond a reținut corect că între reclamantul A. V. și pârâta A. I. a existat o relație de concubinaj care a încetat la sfârșitul anului 2002, astfel cum a subliniat însuși reclamantul în cuprinsul cererii introductive și cum de altfel a confirmat și pârâta prin întâmpinarea depusă la 16.04.2010, iar în perioada conviețuirii cei doi au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2330/25.06.1997, în indiviziune, terenul în suprafață de 600 m.p. situat în intravilanul ., jud. Prahova, fără a se menționa în cuprinsul convenției autentice cota-indiviză a fiecăruia, reținându-se, în mod corect că acest aspect semnifică intenția cumpărătorilor de a deveni coproprietari ai terenului, în cote egale.
Susținerea reclamantului privind contribuția sa exclusivă/ apoi în cotă majorată la dobândirea terenului este contrazisă de chiar solicitarea acestuia de a se partaja acest bun, mai mult, se reține că reclamantul și pârâta au devenit coproprietari ai terenului prin efectual unei convenții de vânzare-cumpărare autentică pentru care, reclamantul nu a făcut dovada nulității contractului de vânzare-cumpărare sub aspectul invocat de acesta.
Minuta încheiată la 20.06.1997, care este un înscris sub semnătură privată, este anterioară încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare nr. 2330/25.06.1997 și nu are aptitudinea de a-l înlătura, în cuprinsul convenției încheiate la notariat menționându-se că și pârâta, alături de reclamant, este cumpărătoare a terenului.
Raportat la prevederile art.132 c.pr.civ. tribunalul reține că în mod corect s-a admis excepția tardivității formulării cererii modificatoare formulate de reclamant, calificarea cererilor fiind făcută de instanță în raport de conținutul acestora și nu de denumirea aleasă de partea care formulează cererea, critica apelantului fiind astfel nefondată.
La fel și critica privind greșita interpretare a dispozițiilor art.728 c.civ. este nefondată, dispoziția legală privind faptul că nimeni nu poate fi silit a rămâne în indiviziune și imprescriptibilitatea acțiunii de ieșire din indiviziune și nu modalitatea de stabilire a cotelor de contribuție ale coindivizarilor la dobândirea bunurilor proprietate indiviză.
Criticile privind modalitatea de interpretare a probatoriului sunt de asemenea nefondate, instanța apreciind corect atât înscrisurile depuse de către părți cât și depozițiile martorilor audiați, prezența pârâtei la edificarea construcției și la înmânarea prețului către vânzător, în condițiile existentei actului autentic de vânzare-cumpărare nr. 2330/25.06.1997, a certificatului de urbanism și a autorizației de construcție, coroborat cu evidențele fiscale ale localității în care se află imobilele în litigiu, nefiind de natură a face dovada că numai reclamantul ar fi contribuit la dobândirea acestor bunuri.
În ceea ce privește critica privind modalitatea de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active a pârâtei și a prescripției dreptului material la acțiune, reiterare și prin motivele de apel, este nefondată și va fi respinsă ca atare.
Astfel, art. 492 Cod civil, prevede că „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră”.
Textul art. 492 Cod civil instituie două prezumții, prima potrivit căreia construcția sau plantația a fost făcută de proprietar pe cheltuiala sa (materiale și manoperă), a doua, conform căreia construcția sau plantația aparține proprietarului terenului, ambele prezumții fiind relative.
Corect instanța fondului a reținut că reclamantul și pârâta sunt coproprietari indivizi ai terenului situat în ., .. 136, jud. Prahova, existând – conform art. 492 Cod civil și prezumția că sunt și coproprietarii indivizi ai construcțiilor edificate pe terenul bun comun.
Deși reclamantul a negat contribuția pârâtei la edificarea construcțiilor, acesta nu a formulat distinct cerere prin care să solicite a se constata dreptul său exclusiv de proprietate asupra construcțiilor și nici nu a răsturnat prezumția instituită de disp. art. 492 Cod civil, nedovedind încheierea, în prealabil, a unei convenții în acest sens cu pârâta, iar probele administrate în cauză nu au evidențiat contribuția exclusivă a reclamantului la edificarea construcțiilor.
În vederea construirii casei de locuit, la 11.03.1998, în timpul conviețuirii cu pârâta, reclamantul a formulat cerere pentru eliberarea certificatului de urbanism, în numele său și al pârâtei, certificatul de urbanism nr. 2/18.03.1998 fiind eliberat pe numele ambilor coproprietari.
Deși în autorizația de construire nr.9/16.06.1998 este menționat doar reclamantul, atât reclamantul cât și pârâta sunt înregistrați în evidențele fiscale ale . atât cu teren și cu clădire, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 69, iar certificatul de urbanism produce efecte doar împreună cu autorizația de construire, la emiterea căreia folosește.
Faptul că pârâta nu a semnat procesul-verbal de recepție nr. 3/12.09.1999 la terminarea lucrărilor construcției casă de locuit nu are aptitudinea de a răsturna prezumția instituită de art. 492 Cod civil, mai sus menționat, o asemenea semnătură nefiind de natură a condiționa confirmarea dreptului de proprietate.
Prin depozițiile martorilor C. G. și C. G., nu s-a dovedit existența unei convenții prealabile edificării construcțiilor ce s-ar fi încheiat cu pârâtă, din care să rezulte că doar reclamantul va fi cel care va edifica construcții pe terenul bun coindiviz, iar vis a vis de durata relației dintre părți nu poate avea forță probantă mai mare depoziția martorilor decât propria susținere a părților, care au fost de acord cu perioada indicată de însăși reclamant prin cererea de chemare în judecată și confirmată de martorii pârâtei.
Prin nicio probă administrată reclamantul nu a dovedit existența unei convenții prealabile ce s-ar fi încheiat între cei doi coproprietari indivizi ai terenului referitor la construcțiile ce urmau a se edifica pe terenul proprietate comună.
Reclamantul și pârâta sunt coproprietari indivizi ai terenului situat în Provița de Jos, ..136, jud. Prahova, ca efect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2330/25.06.1997, iar conform disp. art. 492 Cod civil aceștia sunt prezumați a fi și coproprietarii construcțiilor edificate pe terenul anterior menționat, până la proba contrarie, prezumție ce nu a fost răsturnată, motiv pentru care intimata-pârâtă l justifică în cauză calitate procesuală activă în ceea ce privește cererea sa de ieșire din indiviziune asupra construcțiilor, aspect față de care, corect s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamantă reconvențional, invocată de reclamant.
Și cea de-a doua excepție invocată în cauză de reclamant, a prescripției dreptului material la acțiune privind construcția este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare, tocmai având în vedere că pârâta-reclamantă reconvențional nu a invocat un drept de creanță cu privire la construcții, ci un drept de coproprietate asupra acestor bunuri, iar conform art. 728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, acțiunea de partaj fiind imprescriptibilă extinctiv.
Faptul că apelantul a reiterat cele două excepții și în fața instanței de apel nu este de natură a da o altă interpretare juridică a aspectelor reținute de instanța fondului, excepțiile fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește critica privind respingerea obiecțiunilor formulate la rapoartele de expertiză topo și construcții, tribunalul reține că aceasta este nefondată și va fi respinsă ca atare.
Raportul de expertiză construcții întocmit de expert B. I. a fost depus inițial la dosar la data de 06.05.2011, fiind stabilită o valoare a locuinței de_ lei, iar pentru anexele gospodărești o valoare de 7315 lei pentru magazie, 5696 lei pentru terase și 4803 lei garaj; iar raportul de expertiză topo lotizare s-a depus la dosar la 20.05.2013, terenul în suprafață de 600 mp. fiind evaluat la suma de_ lei( 10 euro/mp).
Prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză construcții(filele 165-173 dosar fond) apelantul-reclamant a susținut că evaluarea trebuia făcută la momentul executării lucrărilor de construcție, respectiv că nu s-a ales de către expert o metodă de evaluare corespunzătoare și că nu s-ar fi identificat corespunzător imobilul iar materialul documentar nu ar cuprinde reglementările uzuale în materie și reglementări controversate, că s-au ignorat condițiile amplasamentului, destinația construcției, nefiind respectate criteriile de evaluare( valoarea tehnică și valoarea de circulație). Instanța a considerat necesar ca expertul să precizeze de ce a ales metoda de evaluare a costului de înlocuire și să-și exprime un punct de vedere față de obiecțiunile indicate de reclamant la punctele 2 și 3, comunicând expertului și o copie a obiecțiunilor formulate. Față de răspunsul expertului referitor la obiecțiuni, prin încheierea de ședință din data de 22.03.2012 instanța a respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză construcții.
Ca atare nu se poate reține că obiecțiunile ar fi fost respinse de plano, instanța emițând, așa cum am arătat, pentru a formula un punct de vedere cu privire obiecțiunile întemeiate, la care expertul a și răspuns și a respins, în temeiul art.212 c.pr.civ. obiecțiunile la răspunsul expertului care erau neîntemeiate.
În ceea ce privește raportul de expertiză topo, reclamantul a formulat obiecțiuni în sensul că expertul nu a indicat modul de calcul al valorii terenului și că nu ar fi făcut și o propunere de lotizare corespunzător cerinței sale. Obiecțiunile au fost, în mod corect admise în parte, numai sub aspectul întocmirii variantelor de lotizare, astfel cum rezultă din încheierea din ședința publică din data de 19.01.2012, fiind depus răspuns la obiecțiuni prin raportul depus la data de 13.02.2012, la care reclamantul nu a mai formulat obiecțiuni, astfel cum rezultă din încheierea din data de 22.03.2012.
Nu se poate reține că obiecțiunile privind valoarea terenului nu ar fi fost corect respinse devreme ce expertul a indicat modalitatea de evaluare, iar valoarea de piață nu poate fi confundată cu valoarea de impunere, prețul de 10 euro/mp. fiind corect stabilit de expert, raportat la momentul efectuării raportului de expertiză.
Concluzionând, față de toate considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.296 c.pr.civ. va respinge apelul formulat de apelantul - reclamant A. V. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează apelul formulat de apelanta - intervenienta A. D. C., domiciliată în București, .. 19A, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2592/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. I., domiciliată în București, ., ., ., sector 6, ca insuficient timbrat.
Admite excepția tardivității formulării cererii de completare a motivelor de apel depusa de apelantul - reclamant A. V., la data de 18.11.2013. Respinge cererea de suplimentare a probatoriului formulata de apelantul - reclamant A. V., ca neîntemeiata.
Respinge apelul formulat de apelantul - reclamant A. V., domiciliat în București, .. 19A, sector 1, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. I., domiciliată în București, ., ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 2592/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător,
M. G. G. D.
Grefier,
M. M. C.
operator de date cu caracter personal 5595
red.MG/tehnored.MG.
5ex./21.03.2014.
d.f._ J.Câmpina
j.f.S. E.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 1928/2014. Tribunalul PRAHOVA | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1196/2014.... → |
|---|
