Poprire asigurătorie. Decizia nr. 663/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 663/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 2358/204/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.663

Ședința publică din data de 09.09.2014

PREȘEDINTE – N. C.

JUDECĂTOR – A. G. H.

GREFIER – M. Ș.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – pârât N. I., cu domiciliul ales la C.. Av. P. A., cu sediul în Filipeștii de Târg nr. 282, jud. Prahova împotriva încheierii din data de 22.05.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata - reclamantă N. G., cu domiciliul ales la C.. Av. D. C., cu sediul în Câmpina, .. 12, ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul, reprezentat de avocat A. P. și intimata – reclamantă, reprezentă de avocat D. C..

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

Cererea timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform chitanței . nr._/12.06.2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentatul apelantului, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care, arată că înțelege să depună la dosarul cauzei, comunicând și părții adverse, două înscrisuri emise de Banca Raiffeisen, înscrisuri în posesia cărora a intrat ulterior formulării apelului, respectiv adeverința nr.1186/16.07.2014 care atestă că pensia este poprită, precum și un extras de cont.

Reprezentantul intimatei - reclamante, având cuvântul, arată că nu se opune probei cu înscrisuri solicitată de apelantul - pârât, solicitând, la rândul său, încuviințarea probei cu înscrisuri.

În acest sens, depune la dosar, în copie, întâmpinările formulate de apelantul din prezenta cauză, în două dosare aflate pe rolul Judecătoriei Câmpina, respectiv nr._ și nr._ .

Tribunalul, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți, prin apărători, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei și, respectiv comunicate la acest termen de judecată.

Totodată, instanța acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de apelantul - pârât.

Reprezentantul apelantului, având cuvântul, arată că Judecătoria Câmpina a comunicat încheierea de instituire a sechestrului asigurator doar creditoarei, acestuia fiindu-i trimisă de executorul judecătoresc la adresa indicată de intimata - reclamantă, respectiv N. I. domiciliat la numita M. A..

Arată că, pe rolul Judecătoriei Câmpina, există două dosare, unul având ca obiect „divorț”, iar celălalt „partaj bunuri comune”, ambele promovare de intimată, iar convingerea fermă a acesteia, în ambele dosare, este că N. I. are o relație extraconjugală cu M. A., însă N. I. nu locuiește la această persoană, existând doar afirmația intimatei în acest sens, fiind precizată o persoană unde este convinsă intimata că locuiește N. I..

Însă, N. I. a aflat de existența acestui sechestru asigurator la data de 10.06.2014, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar în posesia căruia a intrat la momentul la care, mergând la bancă pentru a-și ridica pensia, a aflat că aceasta este poprită, context în care banca l-a trimis la executor, acesta spunându-i că i-a comunicat încheierea la M. A. și, urmare a acestei situații, apelantul a luat legătura cu M. A. care i-a înmânat aceste acte, primite anterior.

Arată că N. I. o cunoaște pe M. A., însă, nu locuiește la aceasta.

Intimata - reclamantă l-a dat afară din apartament pe apelant, luându-i cheile locuinței, acesta locuind, în prezent, la sora sa în Valea Doftanei.

Apelantul consideră că a fost încălcată procedura de comunicare, întrucât instanța de fond a comunicat încheierea acolo unde a spus intimata, în condițiile în care acesta a depus la dosar copia cărții sale de identitate, astfel încât, încheierea trebuia comunicată la adresa din buletin, însemnând domiciliul acestuia, chiar dacă dumnealui efectiv nu mai locuiește acolo.

Arată că a vorbit cu factorul poștal în sensul ca, toate actele pe care le primește la acest domiciliu din buletin, să i le dea acestuia.

Solicită a se încuviința cererea de repunere în termenul de apel, apreciind că cele 5 zile încep să curgă de la data la care a luat cunoștință de conținutul popririi, respectiv data la care banca i-a dat lui N. I. acel extras de cont, de unde rezultă că i-a fost poprită pensia.

Reprezentantul intimatei - reclamante, având cuvântul, solicită respingerea cererii de repunere în termenul de apel, considerând că nu a existat niciun motiv care să-l împiedice pe apelant să formuleze prezentul apel, în termenul prevăzut de lege.

Acesta spune că a luat cunoștință de înființarea popririi de la o anumită dată, respectiv cea a unui extras de cont emis de bancă.

Apreciază că această afirmație este neîntemeiată și lipsită de o coroborare cu alte probatorii, fiind foarte ușor să se afle de o anumită situație și să se meargă la bancă după două săptămâni, să se solicite un extras de cont, numai pro causa pentru a se face o așa numită dovadă că a luat cunoștință la acel moment de situația respectivă; orice persoană poate merge la bancă să solicite după două luni un extras de cont.

În opinia sa, aceasta nu este o probă privind momentul în care a luat cunoștință apelantul de poprirea respectivă.

Este adevărat că apelantul are menționată în buletin o altă adresă, respectiv Câmpina, . nu mai locuiește acolo de la data despărțirii în fapt, astfel cum recunoaște și acesta.

Totodată, arată că, se poate observa din întâmpinările pe care le-a depus la dosar, că apelantul menționează într-una dintre ele că locuiește la o soră a sa, aspect care poate fi adevărat sau nu, iar în cealaltă întâmpinare spune că s-a mutat la o cunoștință, persoană pe care nu o precizează.

Arată că a luat legătura cu administratorul blocului unde locuiește M. A., comunicându-i că apelantul locuiește la domiciliul acesteia.

În opinia sa, după ce apelantul a fost înștiințat de poprire, a angajat un avocat care, având studii juridice, a observat că nu mai este în termenul de apel, a apelat la această modalitate de a obține un extras de cont pentru a se demonstra că atunci a luat cunoștință; însă apelantul a avut cunoștință înainte de această situație.

Apărătorul intimatei - reclamante arată că este imposibil ca factorul poștal din Câmpina să meargă în Valea Doftanei să ducă actele care ar fi fost comunicate în Câmpina, . se putea ca intimata să citeze apelantul la o locuință unde acesta nu mai locuiește. Sensul legii civile este de a cita persoana la locuința sa de fapt, unde locuiește în realitate și nu la cea din buletin unde dumnealui putea să nu mai locuiască de 10 ani.

Ca urmare, solicită respingerea cererii de repunere în termenul de a formula apelul, urmând a se constata că acesta a fost tardiv formulat.

Arată că partea adversă a formulat întâmpinări, în cele două dosare aflate pe rolul Judecătoriei Câmpina, motiv pentru care, apreciază că, acesta a primit acțiunile respective, toate fiind comunicate la aceeași persoană M. A..

Reprezentantul apelantului, având cuvântul, arată că acțiunile au fost comunicate la sediul cabinetului său de avocatură.

Reprezentantul intimatei - reclamante, având cuvântul, arată că în cele două acțiuni, a menționat adresa intimatului ca fiind la M. A. și, doar în întâmpinările formulate de acesta, se menționează adresa cabinetului de avocatură, motiv pentru care consideră că intimatul a primit acțiunile și după aceea și-a ales domiciliul la cabinet de avocatură.

Astfel, învederează că înțelege să invoce excepția tardivității declarării apelului, solicitând admiterea acesteia.

Reprezentantul apelantului, având cuvântul, solicită respingerea excepției tardivității declarării apelului invocată de partea adversă, arătând că, din punctul său de vedere procedura spune că citațiile se trimit la domiciliul pârâtului și nu la indicarea domiciliului unei terțe persoane. Partea adversă putea depune la dosar adeverință din partea asociației de proprietari pentru a dovedi că apelantul locuiește la M. A., întrucât asociațiile sunt foarte restrictive și, în situația în care, o nouă persoană locuiește într-un apartament o înregistrează imediat.

Tribunalul urmează a se pronunța asupra excepției tardivității declarării apelului, invocată de intimată, precum și asupra cererii de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de apelant, acordând cuvântul și asupra fondului apelului.

Reprezentantul apelantului, având cuvântul pe fondul apelului, solicită admiterea acestuia, urmând ca, în temeiul disp. art.480 alin.2 C.pr.civ., să se dispună schimbarea în tot a încheierii atacate și, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Arată că partea adversă a făcut simple afirmații, iar instanța de fond le-a luat în considerare.

În opinia sa, nu există un titlu executoriu, astfel încât, nu se poate pune poprire pe pensie; cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei - reclamante, având cuvântul pe fondul apelului, solicită respingerea acestuia și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, considerând că, în mod corect, executorul judecătoresc a căutat toate conturile existente și a aplicat poprirea asiguratorie pe toate conturile pârâtului, inclusiv pe contul de pensie; cu cheltuieli de judecată.

În replică, apărătorul apelantului arată că, dispozițiile art.969 C.pr.civ. se referă la sume de bani certe, însă nu se cunoaște de unde rezultă sumele certe.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de sub nr._, petenta N. G. a solicitat înființarea unei popriri asigurătorii bancare asupra sumelor de bani aflate în contul debitorului N. I., cont deschis la terțul poprit Banca Alpha Bank România S.A. (Agenția Câmpina) nr. RO 90BUCU_8 RON, precum și asupra oricăror alte conturi bancare ale debitorului pe care acesta le are sau le va avea în viitor.

În motivarea acțiunii, creditoarea a arătat că debitorul este soțul său de care s-a despărțit în fapt și împotriva căruia a înaintat atât acțiune de divorț, cât și de partaj a bunurilor comune, în timpul căsătoriei, părțile dobândind un apartament și un autoturism.

Creditoarea a precizat că, în luna ianuarie 2014, părțile au vândut apartamentul situat în Câmpina, . nr.52A, cu suma de 89.176 lei, suma de 4.692 lei fiind destinați plății cheltuielilor cu vânzarea, conform contractului de vânzare - cumpărare aut. sub nr.200/21.01.2014 și, deoarece cumpărătorul a achiziționat apartamentul prin Programul Național „Prima casă”, prețul a fost virat, prin transfer bancar deschis pe numele debitorului, în posesia căruia au rămas banii.

Creditoarea a susținut că a aflat că debitorul a scos din cont o parte considerabilă din bani (peste 50.000 lei), amenințând ca va retrage și restul sumei și că va cumpăra o garsonieră pe numele ultimei sale amante la care locuiește în prezent, fiind posibil ca, până la acest moment, debitorul să fi retras alte sume de bani din cont sau chiar să-l fi lichidat.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.200/21.01.2014 de B.N.P. „P. M. - C.”, contractul de constituire depozit promoțional Alpha Tax Protect persoane fizice din data de 21.01.2014.

În drept, s-au invocat disp. art.969 și 970 C.pr.civ.

Prin încheierea de ședință din data de 22.05.2014, Judecătoria Câmpina a admis cererea formulată de creditoarea N. G., dispunând înființarea popririi asiguratorii bancare asupra sumelor de bani aflate în contul numitului N. I. deschis la terțul poprit Banca Alpha Bank România S.A. (Agenția Câmpina) nr. RO 90BUCU_8 RON, precum și asupra oricăror alte conturi bancare ale debitorului pe care acesta le are sau le va avea în viitor.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul - apartament situat în Mun. Câmpina . nr.52 A, ., prin contractul de vânzare - cumpărare nr._/22.01.1992 încheiat cu S.C. C. S.A. Prahova - Ploiești pe care l-au înstrăinat numitului Aghiana E., necăsătorit, prin contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.200/21.01.2014.

Conform contractului de constituire depozit promoțional Alpha Tax Protect persoane fizice încheiat la aceeași dată de pârâtul - debitor cu terțul poprit Banca Alpha Bank România S.A. (Agenția Câmpina), prețul vânzării a fost parțial achitat, respectiv numai suma de 70.000 lei din 89.176 lei, achitat prin virament bancar în contul deschis pe numele debitorului - vânzător N. I..

Cum, în prezent, părțile se află în desfășurarea procedurilor de divorț și partaj bunuri comune, conform certificatelor nr._ și, respectiv nr._, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de înființare a popririi asiguratorii ca măsură asiguratorie provizorie prev. de art.952 C.pr.civ., apreciind că este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă sau risipească averea.

Conform art.969 C.pr.civ. poprirea asiguratorie se poate înființa supra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

În speță, s-a reținut că cererea este întemeiată față de existența pe rolul instanței de judecată a procesului de partaj bunuri comune în care se solicită partajul, în cote egale, având ca obiect suma de 89.176 lei existentă în contul menționat la Banca Alpha Bank S.A. – Agenția Câmpina și un autoturism Dacia L..

Având în vedere disp. art.970 C.pr.civ., s-a înființat poprirea asiguratorie și asupra oricăror alte conturi bancare ale debitorului pe care acesta le are sau le va avea în viitor, deoarece în cererea de poprire bancară, creditorul nu este dator să individualizeze terții popriți cu privire la care solicită să se înființeze poprirea.

Cum procedura de executare a măsurii, desființare și ridicare a popririi asiguratorii este cea reglementată de art.953 - 958 C.pr.civ., art.952 C.pr.civ. care se aplica în mod corespunzător, prin prezenta încheiere care este executorie s-a înființat poprire asiguratorie până la ½ din suma de 89.176 lei aflată în contul numitului N. I. deschis la terțul poprit Banca Alpha Bank România S.A. (Agenția Câmpina) nr. RO 90BUCU_8 RON, precum și asupra oricăror alte conturi bancare ale debitorului pe care acesta le are sau le va avea în viitor.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel peste termen debitorul N. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, referitor la reintroducerea în termenul de apel faptul că, în data de 10.06.2014, a vrut să ridice pensia de pe card de la Raiffeisen Bank - Sucursala Câmpina, ocazie cu care a fost informat că nu este posibil acest lucru, deoarece singurul venit al său a fost poprit de B.E.J. R. C. C., conform încheierii pronunțată de Judecătoria Câmpina în Camera de Consiliu pe data de 22.05.2014.

Astfel, cu aceasta ocazie a luat la cunoștință de conținutul dispozițiilor instanței și de adresa de înființare a popririi asigurătorii.

Ca urmare, a solicitat reintroducerea sa în termenul de apel, ținând cont și de faptul că, în speță, comunicarea încheierii s-a făcut la o adresă nereală, așa cum se poate observa din dispozitivul încheierii apelate, unde se menționează că debitorul domiciliază la „numita M. A.”.

Or, debitorul a susținut că nu exista acest domiciliu al său care, așa cum rezultă din copia C.I., domiciliază în Mun. Câmpina, ..6, ., ..

Debitorul a mai învederat că, creditoarea a solicitat instituirea sechestrului asigurător pentru suma de 89.176 lei aflată la Alpha Bank, dar, așa cum rezultă din contractul de constituire depozit, pentru contul nr. RO 90BUCU_8 RON, suma depusă în luna ianuarie de către debitor împreună cu creditoarea a fost de 70.000 lei din care debitorul a retras împreună cu creditoarea suma de 30.000 lei pe data de 07.05.2014, sumă care a fost însușită, în totalitate, de creditoare care, ulterior, a plecat in Italia.

Debitorul a afirmat, în continuare, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind poprirea asiguratorie.

Astfel, instanța de fond a dispus prin încheiere apelată mai mult decât s-a solicitat, iar în baza unei dispoziții nelegale, fără niciun titlu executoriu, executorul judecătoresc a dispus poprirea pensiei debitorului până la concurența sumei de 89.179 lei, în condițiile în care, nu s-a făcut o minimă verificare care ar fi permis instanței să constate faptul că depozitul a fost constituit cu suma de 70.000 lei și nu cu 89.179 lei.

De asemenea, stabilirea procentului de ½ dintr-o sumă inexistentă în cuantumul menționat, reprezintă de asemenea o încălcare flagrantă a dispozițiilor art.969 - 970 coroborate cu art.953 - 958 C.pr.civ. care stabilesc posibilitatea instituirii popririi asigurătorii pentru sume certe.

Față de toate cele menționate, debitorul a solicitat, în temeiul art.480 alin.2 C.pr.civ., admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii atacate și, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.

În raport de motivele de apel formulate de apelantul N. I., la data de 31.07.2014, intimata - creditoare a formulat, în baza art.482 C.pr.civ. la art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, sub toate aspectele invocate, menținând încheierea instanței de fond ca fiind temeinică și legală, precum și respingerea cererii de repunere în termenul de a exercita calea de atac a apelului, deoarece nu există niciun motiv care să-l fi împiedicat pe apelant să respecte termenul prevăzut de lege,

Față de acest aspect, intimata a mai învederat că susținerea apelantului în sensul că domiciliul său ar fi în Câmpina, ..6, ., . este neadevărată, deoarece acesta a părăsit apartamentul indicat încă din data de 29.04.2014 când a fost surprins în casă cu amanta sa M. A., moment în care a părăsit domiciliul, mutându-se la aceasta.

Ulterior, și intimata a plecat din imobil, astfel încât, în prezent, la adresa menționată nu mai locuiește nicio persoană, cu precizarea că, la adresa numitei M. alina este domiciliul de fapt al apelantului, iar nu la adresa din buletin.

Intimata a mai arătat că, în realitate, apelantul avea cunoștință de poprire chiar înainte de a primi comunicarea înființării sale, iar după primirea înștiințării a încercat să o intimideze și să o determine să renunțe la acțiunile introduse, aspecte în raport de care a invocat excepția tardivității formulării apelului și, pe cale de consecință, a solicitat respingerea acestuia ca tardiv declarat.

Referitor la susținerile apelantului privind problema sumei de bani poprită, intimata a susținut că aceasta se bazează pe o . afirmații mincinoase ale acestuia, în condițiile în care, din contractul de vânzare - cumpărare nr.200/ 21.01.2014 reiese că „restul de preț în suma de 89.176 lei.... va fi achitat din credit....și virat prin transfer bancar în contul nr. R0 90BUCU_8 RON, deschis pe numele meu, vânzătorul N. I., la banca Alfa Bank România S.A.”.

Ca urmare, intimata a arătat că, la momentul introducerii cererii de înființare poprire, cunoștea că apartamentul a fost vândut cu suma de 89.176 lei depusă în contul apelantului, iar la data de 21.01.2014, intimata a menționat că nu era în țară, motiv pentru care contractul a fost semnat, în numele său de o procuratoare, necunoscând despre nicio retragerea a vreunei sume de bani din acest cont și, în niciun caz, neprimind suma de 30.000 lei de la apelant, acestea fiind simple afirmații fără suport probator (și care, oricum, urmează a fi lămurite în cadrul dosarului de partaj).

Intimata a mai învederat că, față de faptul că aflase că apelantul ar fi folosit, în scop personal, sume de bani din prețul vânzării și că intenționa să cheltuiască toți banii, a solicitat înființarea popririi, necunoscând ce sume se aflau în acel cont.

Ca urmare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar referitor la afirmația apelantului în sensul că executarea s-ar fi făcut fără niciun titlul executoriu, a arătat că titlul este chiar încheierea atacată care, la momentul începerii executării, nu era contestata în vreo cale de atac.

Astfel, în mod corect executorul judecătoresc a aplicat poprirea asiguratorie și asupra contului în care apelantul primește pensia, atât timp cât instanța a de fond dispus înființarea acestei popriri asupra „oricăror altor conturi bancare ale debitorului, pe care acesta le are sau le va avea în viitor”, art.969 C.pr.civ. permițând acest lucru.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 19.07.2014.

Examinând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit art.248 alin.1 C.pr.civ. „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Astfel, în ceea ce privește excepția tardivității declarării apelului invocată de intimata - petentă N. G. prin întâmpinare, art.953 alin.3 Teza I și a - II - a C.pr.civ. prevăd că „încheierea prin care se soluționează cererea de sechestru se comunică creditorului de îndată de către instanță, iar debitorului de către executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii. Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară”.

În speță, analizând petitul cererii de chemare în judecată se constată că petenta N. G. a indicat domiciliul debitorului N. I. ca fiind în Câmpina, ., . (la numita M. A.), aspect reluat, însă, numai parțial, și în dispozitivul încheierii apelate unde se menționează numai „debitor N. I. CNP_ domiciliat în Mun. Câmpina LA NUMITA M. A.”.

Potrivit art.155 alin.1 pct.6 C.pr.civ. „vor fi citate persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă”.

În cauză, conform copiei cărții de identitate, apelantul N. I. a avut domiciliul în Mun. Câmpina, . I. nr. 52A, ., . – adresa la care este situat imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare aut. sub nr.200/21.01.2014, iar din data de 17.09.2013 și până la data de 16.09.2014, a avut stabilită reședința în Mun. Câmpina, .. 6, ., . (f.7 – dos. apel).

Așa fiind, susținerea intimatei în sensul că apelantul s-ar fi mutat la numita M. A. unde, în realitate, se află domiciliul său de fapt nu poate fi avută în vedere, câtă vreme, textul de lege menționat în precedent prevede, în mod expres că, în cazul în care, persoanele fizice – părți litigante nu locuiesc la domiciliu, citarea acestora se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele, în speță, regăsindu-se prima ipoteză.

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma modalității de instrumentare a cauzei, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, este evident că apelantul N. I. a luat cunoștință de instituirea măsurii popririi asiguratorii la data de 10.06.2014, conform extraselor de cont prezentate (f.9 și 36 – dos. apel), ceea ce înseamnă că, acesta este momentul de la care începe să curgă termenul de 5 zile înlăuntrul căruia se putea exercita calea de atac a apelului împotriva încheierii pronunțată de instanța de fond la data de 22.05.2014, termen care, calculat pe zile libere, confirm art.181 alin.1 pct.2 C.pr.civ., se împlinește pe data de 16.06.2014, inclusiv.

Cum cererea de apel a fost înregistrată la instanța care a pronunțat încheierea care se atacă la data de 12.06.2014, astfel cum rezultă din rezoluția aplicată pe însăși cererea de apel, tribunalul urmează să respingă excepția tardivității declarării apelului, invocată de intimată, reținându-se că exercitarea căii de atac a apelului s-a făcut înlăuntrul termenului de 5 zile de la momentul când apelantul a luat cunoștință de încheierea atacată.

Pe cale de consecință, reținându-se că apelantul care, în speță, a pierdut termenul procedural legal înlăuntrul căruia putea exercita calea de atac a apelului împotriva încheierii din data de 22.05.2014, a dovedit pe deplin că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, astfel cum impune art.186 alin.1 C.pr.civ., tribunalul urmează ca, în baza alin.2 al aceluiași articol, să admită cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de apelant și, prin urmare, va fi repus apelantul în termenul de exercitare a căii de atac a apelului.

Pe fondul cauzei, art.969 C.pr.civ. prevede că „poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporabile urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art.952”, alin.1 al art.970 C.pr.civ. stipulând că „soluționarea cererii, executarea măsurii, desființarea și ridicarea popririi asiguratorii se vor efectua potrivit dispozițiilor art.953 – 958, care se aplică în mod corespunzător”.

Astfel, art.953 alin.2 C.pr.civ. statuează că „instanța va decide de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, stabilind suma până la care se încuviințează sechestrul (nb. în speță, poprirea asiguratorie), fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauțiunii și termenul înlăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta”.

Prin contractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr.200/21.01.2014, apelantul N. I. împreună cu fosta sa soție – intimata - petentă N. G. au înstrăinat numitului Aghiana E. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Mun. Câmpina, . nr. 52A, ., ., compus din două camere și dependințe, prețul total al vânzării fiind de 93.870 lei din care vânzătorii au primit suma de 4.692 lei la data de 06.12.2013, conform antecontractului de vânzare – cumpărare aut. sub nr. 4247, 2 lei la data de 21.01.2014, restul de preț în sumă de 89.176 lei urmând a fi achitat din credit, prin Programul Național „Prima casă” în contul nr. RO 90BUCU_8 RON deschis la terțul poprit Banca Alpha Bank România S.A. (Agenția Câmpina), pe numele vânzătorului N. I..

Pe rolul Judecătoriei Câmpina se află înregistrate dosarele nr.2353/204/ 2014 având ca obiect „partaj bunuri comune” și, respectiv nr._ având ca obiect „divorț”, ambele acțiuni fiind promovate de N. G., în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu N. I., în calitate de pârât.

În speță, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată cererea de înființare a popririi asiguratorii față de existența pe rolul judecătoriei a procesului de partaj bunuri comune în care se solicită partajarea, în cote egale, a sumei de 89.176 lei existentă în contul nr. RO 90BUCU_8 RON deschis la terțul poprit Banca Alpha Bank România S.A. (Agenția Câmpina).

Pe lângă împrejurarea la care s-a făcut referire în precedent, respectiv indicarea unei alte adrese la care trebuia comunicată de către executorul judecătoresc apelantului N. I. încheierea prin care s-a soluționat cererea de înființare a popririi asiguratorii decât cea la care își are reședința – Mun. Câmpina, ..6, ., ., se constată că, în dispozitivul încheierii atacate se menționează, în mod generic, „înființează poprire asiguratorie bancară asupra sumelor de bani aflate în contul numitului N. I. deschis la terțul poprit Banca Alpha Bank România S.A. (Agenția Câmpina) nr. RO 90BUCU_8 RON, precum și asupra oricăror alte conturi bancare ale debitorului pe care acesta le are sau le va avea în viitor”.

Este cunoscut faptul că dispozitivul, prevăzut de art.425 alin.1 lit. c) C.pr.civ. este considerat ca fiind partea cea mai importantă a hotărârii, deoarece acesta este pus în executare și împotriva lui se exercită căile de atac, prin dispozitiv trebuind a fi rezolvate toate cererile părților, indiferent dacă sunt cereri principale, accesorii sau incidentale.

Art.953 alin.2 C.pr.civ. a statuat, în mod expres, că „instanța va decide de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, stabilind suma până la care se încuviințează sechestrul (nb. în speță, poprirea asiguratorie), ceea ce înseamnă că, și în cazul popririi asiguratorii trebuie arătată, în dispozitivul încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii, suma până la concurența căreia se înființează această măsură asiguratorie.

Deși, în considerentele încheierii apelate s-a arătat că urmează a se înființa poprirea asiguratorie până la cota de ½ din suma de 89.176 lei aflată în contul numitului N. I. deschis la terțul poprit Banca Alpha Bank România S.A. (Agenția Câmpina) nr. RO 90BUCU_8 RON, această mențiune nu a mai fost reluată și în dispozitiv, astfel încât, măsura dispusă nu poate fi adusă la îndeplinire, cunoscut fiind că dispozitivul este cel care se pune în executare, iar nu considerentele unei sentințe/încheieri.

Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul urmează să admită apelul și, în temeiul art.480 alin.3 C.pr.civ., va anula încheierea apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, ocazie cu care, în funcție de modalitatea în care se va da dezlegare cererii de înființare a popririi asiguratorii, se va dispune ca executorul judecătoresc să comunice debitorului N. I. încheierea ce se va pronunța (nb. în cazul admiterii cererii) la adresa la care acesta își are reședința, respectiv în Mun. Câmpina, .. 6, ., ., iar în dispozitivul încheierii se va menționa, în mod expres, în situata admiterii cererii, suma până la concurenta căreia se va dispune luarea măsurii asiguratorii, avându-se în vedere și înscrisurile noi depuse în faza procesuală a apelului și anume, extrasele de cont recent eliberate de terțul poprit Banca Alpha Bank România S.A. (Agenția Câmpina).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității declarării apelului, invocată de intimată.

Admite cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de apelant.

Repune apelantul în termenul de exercitare a căii de atac a apelului.

Admite apelul declarat de apelantul – pârât N. I., cu domiciliul ales la C.. Av. P. A., cu sediul în Filipeștii de Târg nr. 282, jud. Prahova împotriva încheierii din data de 22.05.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata - reclamantă N. G., cu domiciliul ales la C.. Av. D. C., cu sediul în Câmpina, .. 12, ., . și, în consecință:

Anulează încheierea apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, potrivit considerentelor prezentei decizii.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată in ședință publică, azi 09 septembrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

N. C. A. G. H.

GREFIER

M. Ș.

Operator date cu caracter personal nr. 5595

Red./tehnored. A.G.H.

4 ex. – 15.09.2014

d.f.nr._ – Judecătoria Câmpina

j.f. V. Negoiasă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Poprire asigurătorie. Decizia nr. 663/2014. Tribunalul PRAHOVA