Pretenţii. Decizia nr. 668/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 668/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 21176/281/2011*

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 668

Ședința publică din data de 06.05.2014

PREȘEDINTE – A. G. H. JUDECĂTORI – M. R.

- N. C.

GREFIER – R. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta - reclamantă D. GENERALĂ DE ASISTENTĂ SOCIALĂ si PROTECTIA COPILULUI PRAHOVA cu sediul în Ploiești, . - 16, județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/09.10.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații - pârâți D. GENERALĂ DE ASISTENTĂ SOCIALĂ si PROTECTIA COPILULUI SIBIU cu sediul în Sibiu, ., județul Sibiu si C. J. SIBIU cu sediul în Sibiu, G-ral M., nr. 14, județul Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta - reclamantă reprezentată prin cons.jr. G. L., lipsă fiind si intimații - pârâți.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenta - reclamantă prin apărător învederează instanței că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat în cauză si solicită cuvântul pe fondul cauzei.

Tribunalul ia act de susținerile recurentei - reclamante, prin apărător, în sensul de mai sus, în temeiul disp.art. 150 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenta - reclamantă, prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea cererii, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul_, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu și C. Județean Sibiu obligarea la plata diferenței între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului/aparținătorului pentru perioada 01.10._08, pentru un număr de 5 beneficiari, sumă în cuantum de_ lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată.

De asemenea, a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 34 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, achitarea costului mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru centrul rezidențial în care a fost admisă/e persoana/ele cu handicap din județul Sibiu, datorat de la data admiterii efective in centru.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 34 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, nemotivată și nesusținută prin acte și documente legale pe care reclamanta să-și întemeieze pretențiile și modul de calcul al sumelor pretinse.

Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a arătat că suma de_ lei solicitată de reclamantă nu are o justificare legală și temeinică contabilă, apreciind că suma corectă putea fi stabilită doar printr-o expertiză contabilă care să stabilească suma de plată pentru fiecare din cei 5 beneficiari în perioada pusă în discuție pentru plată.

A mai menționat că în cuprinsul acțiunii reclamanta face referire că s-a solicitat instituției pârâte ca aceasta să suporte cheltuielile ocazionate de serviciile de care beneficiază persoanele în cauză la DGASPC Prahova, însă nu aduce nicio dovadă în acest sens deoarece nu s-a încheiat nicio convenție în acest sens.

În drept, pârâta Direcția Generală de Asistență Socială Și Protecția Copilului Sibiu a invocat dispozițiile art. 115 și urm. C.p.c., Legii nr. 448/2006 și HGR nr. 268/2007, solicitând totodată, judecarea cauzei în lispă, în temeiul disp. art. 242 alin. 2 C.pc..

Pârâtul C. Județean Sibiu a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Sibiu și excepția inadmisibilității acțiunii.

Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtul C. Județean Sibiu a arătat că potrivit prevederilor legale invocate admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, solicitare care, trebuie să cuprindă acordul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.

Mai mult, art. 34 alin. 4 costul mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate și care au domiciliul în alte județe/sectoare ale municipiului București decât cel pe raza căruia se află centrul rezidențial va fi suportat pe bază de convenții din bugetul consiliului județean local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul. Ori, reclamanta nu a depus o astfel de convenție încheiată cu pârâtul menționat.

În drept, pârâtul C. Județean Sibiu a invocat dispozițiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 33-34 din HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aprobare a Legii nr. 448/2006, art. 115-118 din Codul de procedură civilă.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 22.02.2012 instanța de fond a respins excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Ploiești și în temeiul disp. art. 137 C.p.c. a unit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare și excepția inadmisibilității acțiunii cu fondul cauzei.

La termenul de judecată din data de 11.04.2012 instanța a încuviințat pentru reclamantă probele cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și cu efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate.

La termenul de judecată din data de 03.04.2013 instanța a suspendat judecata cauzei în temeiul disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.c..

La termenul de judecată din data de 02.10.2013 instanța a admis cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantă și a repus cauza pe rol.

Prin Sentința civilă nr._/09.10.2013, Judecătoria Ploiești a respins acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului Prahova.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Sibiu, că potrivit disp. art. 104 alin.4 lit.a din Legea nr.215/2001, a administrației publice locale Președintele Consiliului Județean exercită funcția de ordonator principal.

De asemenea, conform disp. art.34 alin.4 din HG 268/2007: „Costul mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate și care au domiciliul în alte județe/sectoare ale municipiului București decât cel pe raza căruia se află centrul rezidențial va fi suportat, pe bază de convenții, din bugetul consiliului județean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul”.

Totodată, conform disp. art.53 alin.2 din același act normativ: „Fiecare consiliu județean sau local al sectoarelor municipiului București va stabili, prin hotărâre, costul mediu lunar de întreținere în centrele rezidențiale publice de pe raza unității administrativ-teritoriale respective”.

În consecința, pentru motivele expuse anterior, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. Județean Sibiu.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a apreciat-o ca fiind o apărare de fond și a fost analizată ca atare.

Asupra fondului cauzei instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 54 din Lg. 448/2006: „(1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința.

(2) Finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea.

(3) În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială.

(4) Decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată.”

Potrivit raportului de expertiza contabila - completare, M. E., efectuata în cauza, aplicarea art. 54 alin.4 din Lg. 448/2006 nu se poate face retroactiv pentru persoanele protejate anterior apariției legii. Mai arata expertiza ca nu au existat convenții încheiate între C. Județean Prahova și C. Județean Sibiu și nici solicitarea DGASPC Sibiu pentru serviciile acordate beneficiarilor in cauza, așa cum prevede art.34 din HG nr. 268/2007.

Neexistând nicio solicitare de admitere a internării formulate de DGASPC Sibiu către DGASPC Prahova a considerat instanța de fond că nu se răspunde la cerințele art. 34 al.3 din NM de aplicare a legii 448/2006, care prevăd „costul mediu lunar de cheltuieli pentru persoana cu handicap le datorează de la data admiterii efective in centru”.

În plus, în cazul de față persoanele cu handicap erau deja internate în centrele din județul Prahova la data intrării în vigoare a HG 268/2007.

Instanța de fond a reținut și punctul de vedere exprimat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, pe care reclamanta l-a depus la dosarul cauzei, potrivit cu care „contribuția de întreținere se calculează conform H.G. 532/1999...fiind datorata de persoanele asistate sau de susținătorii legali ai acestora, prin referire la veniturile proprii ale persoanelor in cauza și nu prin referire la costul mediu lunar de întreținere stabilit prin Ordinul Președintelui Autoritarii Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr. 619/2008”.

Instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de Ordinul nr. 468/2009 lipsind solicitarea conducătorului DGASPC Sibiu cât și convenția dintre cele doua județe, nefiind aplicabile prevederile art. 54 alin.4 din Legea nr. 448/2006.

Instanța de fond a apreciat că, atâta timp cât toate cheltuielile pentru aceste persoane au fost acoperite prin sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul local al județului Prahova, nu se poate dispune obligarea statului la o finanțare dublă a beneficiarului, prin obligarea pârâtelor la plata sumelor solicitate de reclamantă.

Prin urmare, pentru toate considerentele arătate în cele ce preced, văzând și disp. art. 1169 c.civ., instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului Prahova, solicitând să se admită recursul, să se modifice în tot sentința civilă susmenționată, iar pe fond, să se admită acțiunea D.G.A.S.P.C. Prahova, considerând totodată că, față de motivele pe care le vor expune în continuare, precum și probele ce vor fi administrate în cauză, recursul lor este legal și întemeiat și, pe cale de consecință, să fie admis.

În motivarea cererii, recurenta-reclamantă a învederat faptul că prin Sentința civilă nr._/09.10.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr. nr._, instanța de judecată a respins cererea formulată de către instituția lor ca neîntemeiată.

În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond își motivează sentința pe faptul că acest litigiu ar trebui să aibă la bază un act administrativ și anume „solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ - teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul".

În acest sens, recurenta-reclamantă a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap: „De la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cei de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul. Solicitarea cuprinde acordul direcției generale de asistență socială și protecția copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap."

Or, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu ar fi trebuit să solicite internarea beneficiarilor cu domiciliul pe raza județului Sibiu instituției lor, ceea ce nu s-a întâmplat, având în vedere că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu nu avea niciun interes să solicite internarea acestora și nici să achite costul mediu lunar de cheltuieli, pentru niște beneficiari care deja erau internați în centrele de îngrijire de pe raza județului Prahova.

Având în vedere cele menționate mai sus, recurenta-reclamantă a considerat că instanța de fond folosește culpa pârâtelor ca argument pentru respingerea acțiunii formulate de instituția lor.

Mai mult, recurenta-reclamantă a susținut că, în opinia lor, prevederile Hotărârii Guvernului nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, referitoare la solicitarea și obținerea acordului de la conducătorul Direcției Generale de Asistenta Sociala și Protecția Copilului din județul din care provin beneficiarii, se pot aplica doar de la data intrării în vigoare a hotărârii susmenționate și numai pentru persoanele care vor fi internate in centre de îngrijire din alte județe decât cel de origine.

Recurenta-reclamantă a susținut și faptul că prevederile 34 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 se aplică doar „De la data publicării prezentelor norme metodologice (...)", iar aceste prevederi nu se pot aplica persoanelor care sunt deja internate în centre de îngrijire din alte județe decât cel de origine, cum este cazul în litigiul de față.

În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, recurenta-reclamantă a solicitat instanței de judecată să se admită recursul, să se modifice în tot sentința civilă nr._/09.10.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr. nr._ / 281 / 2011 și pe fond, să se admită acțiunea D.G.A.S.P.C. Prahova.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 483 și următoarele din Codul de procedură civilă, precizând totodată că dovada susținerilor lor o fac cu acte (înscrisuri).

Intimata – pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, în baza prevederilor art.115 din vechiul Cod de procedură civilă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se admită recursul declarat de DGASPC Prahova împotriva Sentinței civile nr._/09.10.2013 a Judecătoriei Ploiești, sentință pe care a solicitat să se mențină ca temeinică și legală, pentru

Intimatul – pârât C. Județean Sibiu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 C. pr. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin Încheierea de ședință din data de 01.04.2014, Tribunalul Prahova - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în baza art. 99 alin 2 din Regulamentul de Ordine Interioara, a transpus cauza la Secția a I-a Civilă din cadrul Tribunalului Prahova. Pentru a pronunța această încheiere a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.

Primindu-se dosarul la Tribunalului Prahova - Secției I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către reclamantă, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceste motive sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Instanța de fond a reținut că, potrivit art. 54 din Legea nr. 448/2006, persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința, finanțarea centrelor fiind făcută din bugetele proprii ale județelor, pe teritoriul cărora funcționează acestea.

Când nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prev. la alin. 1, persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ teritorială. Decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediul lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată.

Tribunalul constată că în mod greșit instanța de fond își motivează soluția pe faptul că, în cauză este necesar să existe solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, pentru că, în realitate, potrivit disp. art. 34 alin. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, de la data publicării acestor norme admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul.

Această solicitare cuprinde acordul direcției de asistență socială și protecția copilului în sensul de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru centrul rezidențial respectiv în care va fi admisă persoana cu handicap.

Dispozițiile HG nr. 268/2007 de aprobare a Normelor metodologice se aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în ce privește solicitarea și acordul conducătorului direcției din județul din care provin beneficiarii, se aplică de la data intrării în vigoare a hotărârii și doar pentru persoanele care vor fi internate în centre de îngrijire din alt județ decât cel de origine.

HG nr. 268/2007 se aplică de la data publicării normelor metodologice, aceste prevederi nu se pot aplica persoanelor care sunt deja internate în centre de îngrijire din alte județe decât cel de origine.

În cauză sunt 5 beneficiari internați pe raza județului Prahova înainte de . HG susmenționate, obligația de plată fiind pe perioada 01.10._08.

Astfel, deși perioada pentru care se solicită contribuția lunară de întreținere este 01.10._08, ulterioară intrării în vigoare a HG nr. 268/2007, persoanele pentru care se solicită obligarea la plata diferenței dintre costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere se află internate în centre de îngrijire anterior intrării în vigoare a acestora, considerent pentru care intimații pârâți trebuie să suporte plata sumei.

Așa fiind, tribunalul va admite recursul potrivit disp. art. 312 alin. 2 și 3 C. pr. civ., va modifica în tot sentința recurată și va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de_ lei reprezentând diferența între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată pentru perioada 01.10._08 pentru un număr de 5 beneficiari.

În baza disp. art. 274 și art. 277 C. pr. civ., tribunalul va obliga în solidar pârâții să plătească recurentei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond constând în onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă D. GENERALĂ DE ASISTENTĂ SOCIALĂ si PROTECTIA COPILULUI PRAHOVA cu sediul în Ploiești, . - 16, județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/09.10.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații - pârâți D. GENERALĂ DE ASISTENTĂ SOCIALĂ si PROTECTIA COPILULUI SIBIU cu sediul în Sibiu, ., județul Sibiu si C. J. SIBIU cu sediul în Sibiu, G-ral M., nr. 14, județul Sibiu și, în consecință:

Modifică în tot sentința recurată, în sensul că admite acțiunea.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de_ lei reprezentând diferența între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată pentru perioada 01.10._08 pentru un număr de 5 beneficiari.

Obligă în solidar pârâții să plătească recurentei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond constând în onorariu expert.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 mai 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. G. H. M. R. N. C.

Fiind în concediu de studii

semnează Președintele Instanței

GREFIER,

R. C.

Operator de date cu caracter personal 5595

Red/tehnored.NC

2 ex./26.05.2014

d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești

j.f. N. L. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 668/2014. Tribunalul PRAHOVA