Revendicare imobiliară. Decizia nr. 345/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 345/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 3880/281/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 345
Ședința publică din data de 06 Martie 2014
PREȘEDINTE - N. C.
JUDECĂTORI- C.-A. M.
- D. G.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile, având ca obiect „revendicare imobiliară” declarate de recurenta – reclamantă ., cu sediul în Ploiești, ., .. 2, județ Prahova și recurentul – pârât B. G., domiciliat în Ploiești, .. 5, ., împotriva sentinței civile nr. 7857/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 februarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 06 martie 2014, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 01.03.2010, sub nr._, reclamanta S.C. H. I. S.R.L a chemat în judecată pe pârâtul B. Gianpietro, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să restituie reclamantei bunurile aparținând societății, respectiv autoturismul Honda CRV 4×4, cu numărul de înmatriculare_, un calculator C. PC P1600, cu monitor LCD TFT 15 și ștampila cu sigiliul societății sau contravaloarea lor; obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință și a uzurii pentru autoturism și pentru aparatura de calcul, cu cheltuieli de judecată.
A estimat reclamanta valoarea pretențiilor la suma de 50.000 lei, pentru timbraj.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată că pârâtul a fost asociat la societatea comercială reclamantă și a fost exclus prin sentința civilă nr. 11/2006 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă și irevocabilă, în urma respingerii căilor de atac promovate.
Susține reclamanta că, la data apariției neînțelegerilor dintre asociați, ce au generat excluderea sa, pârâtul avea în folosință autoturismul Honda, calculatorul cu monitor și ștampila societății, bunuri pe care nu le-a restituit nici până astăzi.
I-a solicitat pârâtului să restituie aceste bunuri, însă acesta a refuzat, chiar și după rămânerea irevocabilă a sentinței de excludere. Pârâtul a condiționat restituirea bunurilor de plata drepturilor sale din societate.
Arată reclamanta că a încercat să negocieze amiabil și să compenseze obligațiile reciproce, dar pârâtul a introdus cerere de executare silită a drepturilor sale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 480, art. 998 și urm. Cod civil, art. 7201 Cod pr. Civ.
În dovedire, reclamanta arată că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, martori și expertize de specialitate.
Anexat cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.
La termenul din data de 22.09.2010, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat ca reclamantul să precizeze următoarele aspecte: pentru ce perioadă solicită lipsa de folosință; care este valoarea lipsei de folosință; care este valoarea fiecărui bun revendicat, având în vedere că se solicită fie revendicarea bunurilor, fie contravaloarea acestora.
În ceea ce privește ștampila cu sigiliul societății „S.C. H. I. S.R.L.”, susține pârâtul că monitorul și calculatorul menționate în cererea de chemare în judecată au rămas la societate, neaflându-se în posesia sa.
La termenul din data de 17.11.2010, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare, referitor la întâmpinarea formulată de pârât, prin care arată că fapta pârâtului de a-și însuși bunuri din patrimoniul societății și de a refuza returnarea lor în același patrimoniu constituie o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii în dauna reclamantei, ca atare, la solicitările pârâtului din întâmpinare, reclamanta precizând că solicită lipsa de folosință a bunurilor pe ultimii trei ani în urmă, socotiți de la data introducerii acțiunii și în continuare, până la predarea efectivă a bunurilor, către societate; valoarea acestei lipse de folosință va fi stabilită pe baza unei expertize de evaluare, probă necesară și utilă cauzei; valoarea bunurilor revendicate prin acțiune este valoarea lor de circulație, care va fi stabilită tot prin expertiza de evaluare ce se va administra în cauză.
De asemenea, reclamanta a precizat că își mărește câtimea pretențiilor, în dezdăunare și cu suma de 638 lei, reprezentând c/val taxelor auto achitate de societate pentru autoturismul în cauză, în perioada 2007, la zi, actualizată cu indicii de inflație corespunzători.
La același termen, instanța a luat act de renunțarea reclamantei, prin apărător, la proba cu expertiza în specialitatea evaluări bunuri mobile economie și a pus în discuția părților administrarea probei cu expertiza auto.
La termenul din data de 25.11.2011, în baza disp. art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod pr. Civ., a suspendat judecata cauzei pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 22.12.2011, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de repunere pe rol, instanța dispunând citarea părților, cu mențiunea punerii în discuție a cererii de repunere pe rol, reclamanta și cu mențiunea de a timbra cererea de repunere pe rol, conform disp. art. 3 lit. ș) din Legea nr. 146/1997, cu taxă de timbru în cuantum de 1305,5 lei și timbru judiciar de 2,5 lei, sub sancțiunea anulării cererii.
La termenul din data de 24.02.2012, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de repunere pe rol, pe care a pus-o în discuția părților, a admis excepția, a anulat cererea de repunere pe rol, ca netimbrată și a menținut suspendarea cauzei dispusă prin încheierea din 25.11.2011.
Împotriva încheierilor din datele de 25.11.2011 și 24.02.2012, reclamanta a formulat recurs, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1054/19.07.2012.
Reclamanta a formulat o nouă cerere de repunere pe rol la data de 19.09.2012, precizând că a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 1305,50 lei cu chitanța nr._/2012 și timbre judiciare, în sumă de 2,5 lei.
La termenul din data de 19.10.2012, instanța a pus în discuția părților cererea de repunere a cauzei pe rol și având în vedere motivul suspendării, respectiv dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod pr. Civ., față de faptul că cererea de repunere pe rol a fost legal timbrată, fiind depuse taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare puse în vedere de instanță, a admis cererea de repunere pe rol și a dispus repunerea cauzei pe rol.
La același termen, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare, prin care a arătat că își mărește câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, privitoare la obligarea pârâtului să îi plătească și c/val impozitului auto aferent autoturismului marca Honda, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 958 lei, cu acest titlu, reprezentând impozit plătit de societate pe perioada 2007-2012, cât a fost lipsită de folosința acestui autoturism.
La termenul din data de 19.04.2013, apărătorul pârâtului a precizat faptul că nu este o mărire a câtimii, ci este o completare a acțiunii, este prescris dreptul de a cere sume de bani mai vechi de trei ani, este o completare la acțiune, sumele sunt mai vechi de trei ani.
Apreciind că pentru soluționarea excepțiilor invocate de pârât, excepția tardivității formulării cererii completatoare depusă la fila 124, excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la sumele solicitate prin cererea completatoare, precum și excepția inadmisibilității cererii precizatoare sunt necesare a fi administrate dovezi comune cu fondul cauzei, în temeiul art.137 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a unitcu fondul cauzei excepțiile urmând ca pe fondul cauzei să fie soluționate aceste excepții.
Prin sentința civilă nr. 7857 din 25 aprilie 2014, Judecătoria Ploiești a respins excepția tardivității cererii precizatoare, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității, ca neîntemeiate.
A fost admisă, în parte, acțiunea precizată, obligat pârâtul să restituie reclamantei autoturismul marca Honda CR-V, cu numărul de înmatriculare_ .
De asemenea a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei c/val. uzurii autoturismului pentru perioada 01.03._13, în cuantum de 9355 lei, precum și c/val. impozitului auto achitat de reclamantă, pentru perioada 2007-2012, în cuantum de 958 lei și respinsă în rest acțiunea.
Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 6840 lei, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și onorariu expert.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, a reținut că, referitor la excepția tardivității cererii precizatoare, la termenul din data de 15.03.2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare, prin care a arătat că își mărește câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, privitoare la obligarea pârâtului să îi plătească și c/val impozitului auto aferent autoturismului marca Honda, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 958 lei, cu acest titlu, reprezentând impozit plătit de societate pe perioada 2007-2012, cât a fost lipsită de folosința acestui autoturism.
Față de solicitarea reclamantei, având în vedere și susținerile orale formulate de reclamantă, prin apărător, la termenul din data de 19.04.2013, instanța de fond a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea precizatoare de mărire a câtimii obiectului cererii, pe disp. art. 132 Cod pr. Civ., astfel că, față de prevederile art. 132 alin. (1) pct. 2 Cod pr. Civ., conform cărora cererea nu se socotește modificată când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii, instanța reține că cererea precizatoare nu este tardiv formulată.
În acest sens, instanța de fond a reținut și faptul că reclamanta a formulat capătul de cerere privind plata impozitului auto prin cererea precizatoare formulată la termenul din data de 17.11.2010, referitor la întâmpinarea formulată de pârât, anterior încuviințării probelor, prin această cerere reclamanta solicitând și suma de 638 lei, reprezentând c/val taxelor auto achitate de societate pentru autoturismul în cauză, în perioada 2007, la zi, actualizată cu indicii de inflație corespunzători.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, în privința sumei reprezentând c/val impozitului auto, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, republicat, termenul prescripției este de 3 ani. În privința momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, instanța de fond a apreciat că se aplică regula generală prevăzută la art. 7 alin. (1) din Decret, astfel că raportat la data solicitării sumei respective (17.11.2010), precizată la termenul din data de 15.03.2013, nu s-a prescris dreptul la acțiune al reclamantei, deoarece acesta s-a născut, la sfârșitul anului 2007, după ce reclamanta a achitat aceste sume în contul Consiliului Local al Municipiului Ploiești, în condițiile în care autoturismul era folosit de pârât.
Cu referire la excepția inadmisibilității, instanța de fond a reținut că, la termenul din data de 19.04.2013, pârâtul, prin apărător, a susținut că, este inadmisibilă cererea cu privire la plata impozitului auto, dacă s-a cerut lipsa de folosință. Instanța de fond a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a formulat, între altele, două capete de cerere distincte: obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință și a uzurii pentru autoturism și aparatura de calcul, respectiv obligarea pârâtului la plata taxelor auto achitate de societate pentru autoturismul în cauză, în perioada 2007, la zi, actualizată cu indicii de inflație corespunzători, precizată la suma de 958 lei.
În ceea ce privește cele două capete de cerere menționate, s-a reținut că nu există un temei legal pentru a considera inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea, către reclamantă a c/val impozitului auto achitat de aceasta, pentru perioada 2007-2012, în cuantum de 958 lei, doar pentru faptul că s-a formulat un capăt de cerere distinct privind plata lipsei de folosință a autoturismului, chiar dacă temeiul obligării pârâtului la restituirea c/val impozitului auto este reprezentat de lipsirea reclamantei, fără acordul său, de dreptul de folosință asupra autoturismului, de care reclamanta a fost lipsită deși avea calitatea de proprietar al autoturismului.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția tardivității cererii precizatoare, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității, ca neîntemeiate.
În ceea ce privește fondul cauzei, a reținut că, prin Sentința nr. 11/11.01.2006, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de C. Administrativ, în Dosarul nr. 6413/CCA/2005 (f. 6 dosar), instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul B. Gianpietro, în contradictoriu cu pârâtele R. C. F. și S.C. H. I. S.R.L., a admis cererea reconvențională formulată de pârâta R. C. F. și a dispus excluderea asociatului reclamant (pârâtul din prezenta cauză) din S.C. H. I. S.R.L., societatea urmând să funcționeze, în continuare, cu asociatul unic R. C. F., care va deține întreaga participație la capitalul social.
Conform certificatului de înmatriculare nr. P00143015H emis de I.P.J. Prahova la data de 11.02.2003 și cărții de identitate a vehiculului ., nr._ (f. 11-12 dosar), autoturismul marca Honda CR-V 2.01, cu numărul de înmatriculare_ este proprietatea reclamantei S.C. H. I. S.R.L.
La data de 23.01.2008, reclamanta a transmis pârâtului o notificare, prin care pârâtul era atenționat că, până la sfârșitul lunii ianuarie 2008, să predea reclamantei, prin intermediul avocaților acesteia, autoturismul marca Honda CR-V 4×4, cu numărul de înmatriculare_, facturierul . ACC, nr._ –_, calculatorul C. PC P1600 cu monitor LCD TFT 15 și ștampila rotundă, în caz contrar, reclamanta urmând a proceda conform legii. Notificarea a fost primită de pârât la data de 24.01.2008, potrivit confirmării de primire depusă la f. 14 dosar.
La data de 14.01.2009, reclamanta a transmis pârâtului o nouă notificare, prin care a revenit la solicitarea anterioară către acesta, de a restitui către firmă auto Honda CRV cu revizie făcută la S.C. Elca Auto, calculatorul Coral, plus monitorul cu ecran plat și ștampila, în caz contrar reclamanta urmând a se adresa justiției pentru lichidarea diferendelor, urmând ca pârâtul să suporte și toate cheltuielile de judecată.
Referitor la notificarea menționată, pârâtul a comunicat reclamantei un răspuns, prin care arată că o sentință definitivă obligă societatea S.C. H. I. S.R.L. Ploiești la plata drepturilor bănești în sumă de 15.973,3 plus cheltuieli de judecată în sumă de 1020,3. Obligațiile sunt exclusive ale societății H., în sentință nefăcându-se precizări legate de vreun mijloc fix. A reamintit pârâtul reclamantei că suma de 7.000 RON aferentă creditului din Banca Transilvania, pentru societatea H. a fost achitată de pârât după data de 30.06.2004 și trebuie restituită. La aceste sume, solicită pârâtul să se adauge dobânzile legale aferente, până în prezent.
Pârâtul a declanșat împotriva reclamantei procedura de executare silită, în cadrul Dosarului de executare nr. 416/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc M. S., prin adresa din data de 05.08.2009, emisă în cadrul dosarului de executare menționat, comunicându-i-se reclamantei că s-a înființat poprire asupra conturilor bancare ale acesteia, în conformitate cu disp. art. 454 alin ultim Cod pr. Civ., pentru suma de 16.993,60 lei, conform titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 23/2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, la care se adaugă suma de 2.201,81 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
În cadrul răspunsurilor la interogatoriul administrat la termenul din data de 11.02.2011, pârâtul recunoaște că a trecut la executarea silită a reclamantei și că a ținut autoturismul drept garanție, fiind dispus să restituie autoturismul în starea în care se află. A precizat pârâtul că nu mai are calculatorul, iar mașina este funcțională (răspunsurile la întrebările nr. 4, 5 și 6 din interogatoriu, f. 51-52 dosar), iar conform declarației martorului audiat în cauză (f. 53 dosar), autoturismul s-a aflat în folosința pârâtului aproximativ din anul 2004.
Conform raportului de expertiză tehnică în specialitatea auto, întocmit de expertul N. N., înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova, sub nr. 19/23.01.2013, autoturismul a fost fabricat în anul 2009, fiind înscris în circulație sub numărul de înmatriculare_, conform cărții de identitate D, nr._. Din conținutul cărții de identitate, rezultă că S.C. H. este al treilea proprietar. La data inspecției tehnice, autoturismul era retras din circulație, pe motiv că nu se achitase taxa de asigurare, ca stare tehnică prezentând caroseria cu vopseaua mătuită, tapițeria cu uzura de cca 60%, garniturile de cauciuc cu urme de uzura pronunțată, amortizoarele ineficiente.
Expertul a determinat valoarea autoturismului la data de 01.03.2007, raportat la durata folosinței (6 ani și 8 luni) și la uzura (ug) corespunzătoare acelei date, de 58%, astfel că valoarea autoturismului la acea dată a fost de 8282 euro, iar la data de 27.02.2008, luând în considerare durata folosită la acea dată (7 ani și 8 luni) și uzura (ug) corespunzătoare de 65%, valoarea autoturismului a fost de 6902 euro.
La data inspecției, expertul a stabilit că durata consumată a autoturismului este de 13 ani, iar uzura corespunzătoare este de 88%, astfel că valoarea autoturismului la data de 15.01.2013 este V2013 = Vn (1-Ug) =_ (1-0,88) = 2366,28*4,38 = 10.364 lei, de unde rezultă că valoarea uzurii autoturismului, pentru perioada 01.03._13, este în cuantum de 9355 lei (19.719 lei – 10.364 lei).
În ceea ce privește determinarea lipsei de folosință a autoturismului, pentru perioada 27.02.2008, la 06.02.2009, conform raportului de expertiză, calculul lipsei de folosință, în cazul analizat, nu se poate determina pe elemente concrete (distanțele parcurse, timp de folosire, etc), expertul efectuând un calcul pe baza următoarelor date și presupuneri: tariful de închiriere zilnică a unui autoturism asemănător, practicat de firmele de închiriere auto, numărul de zile lucrătoare, parcursul de zile realizat în această perioadă, luându-se în calcul un parcurs de 40 km/zi. Astfel, expertul a calculat lipsa de folosință a autoturismului Honda, pentru o perioadă de 199 zile, la suma de 8913,30 lei.
De asemenea, expertul a determinat lipsa de folosință pentru perioada 06.02.2009 – 15.01.2013, pentru un număr de 981 zile, la valoarea de_ lei.
În ceea ce privește valoarea impozitului auto achitat de reclamantă, pentru perioada 2007-2012, instanța, față de sumele menționate în chitanțele atașate cererii precizatoare depusă de reclamantă (f. 125-130 dosar), consideră întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata c/val. impozitului auto achitat de reclamantă, pentru perioada 2007-2012, în cuantum de 958 lei.
În drept, art. 480 Codul civil dispune că dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv și perpetuu care conferă titularului, exercițiul liber și nestingherit al tuturor prerogativelor sale - posesia, folosința și dispoziția - afară de cazul în care dreptul este dezmembrat prin voința acestuia din urmă.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis, în parte, acțiunea precizată, având ca obiect revendicare mobiliară și a obligat pârâtul să restituie reclamantei autoturismul marca Honda CR-V, cu numărul de înmatriculare_ .
De asemenea, instanța a obligat pârâtul să restituie reclamantei c/val. uzurii autoturismului pentru perioada 01.03._13, în cuantum de 9355 lei, precum și c/val. impozitului auto achitat de reclamantă, pentru perioada 2007-2012, în cuantum de 958 lei.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință a autoturismului pentru perioada 27.02.2008 – 15.01.2013, în cuantum de 31.332 lei, instanța de fond a considerat acest capăt de cerere, ca neîntemeiat, deoarece, astfel cum a arătat și expertul auto în raportul de expertiză întocmit în cauză, nu este posibilă determinarea lipsei de folosință a autoturismului în baza unor elemente concrete, astfel că, în cauză nu s-a putut determina prejudiciul efectiv încercat de reclamantă și beneficiul nerealizat, prin lipsirea acesteia de folosința autoturismului, de către pârât, sumele calculate de expert, raportat la perioadele 27.02._09, respectiv 06.02.2009 – 15.01.2013 având la bază doar anumite presupuneri, împrejurări nedovedire în concret.
În ceea ce privește capetele de cerere privind restituirea calculatorului marca C. PC P1600, a monitorului LCD TFT 15,, și a ștampilei cu sigiliul societății, precum și a contravalorii lipsei de folosință a acestora, instanța reține că și acestea sunt neîntemeiate, atât timp cât, prin probatoriul administrat în cauză, nu s-a dovedit existența acestora în patrimoniul pârâtului și nici valoarea acestora, cu atât mai mult mai mult cu cât, la termenul din data de 11.02.2011 (încheierea f. 56 dosar), reclamanta a renunțat la proba cu expertiza în specialitatea evaluări bunuri mobile economie.
Împotriva acestei sentințe au declara recurs atât reclamantul cât și pârâtul criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurentul pârât B. Gianpietro a criticat sentința arătând că, în fapt, prin sentința civilă nr. 7857/25.04.2013, a fost obligat să restituie intimatei S.C H. I. S.R.L. autoturismul Honda CR-V, cu numărul de înmatriculare_ 4x4 si, totodată, sa-i plătească acesteia următoarele sume: 9.355 lei reprezentând contravaloarea uzurii autoturismului pentru perioada 01.03._12 si 958 lei reprezentând contravaloarea impozitului auto pentru perioada 2007-2012.
De asemenea, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.840 lei.
Apreciază aceste sume reținute de instanța de fond ca fiind nejustificate, având in vedere următoarele aspecte:
în ce privește contravaloarea uzurii autoturismului, nu datorează suma de 9.355 lei calculată până la data de 15.01.2012 deoarece a adus la cunoștința intimatei, in repetate rânduri, dorința sa de a-i restui mașina. Acest fapt reiese în mod vădit din înscrisurile aflate la dosar, respectiv din e-mailul adresat intimatei și din notificarea comunicată acesteia la data de 24.01.2009. Urmare acestora, i s-a comunicat să amâne predarea autoturismului "până la sfârșitul procesului".
Referitor la suma reprezentând impozitul auto, achitarea acesteia nu era obligația sa având în vedere că nu acesta este proprietarul autoturismului. Chiar dacă acesta s-a aflat în posesia sa, obligația de plată a impozitului revine proprietarei SX H. I. S.R.L., pârâtul urmând a achita, eventual, doar contravaloarea chiriei sau a lipsei de folosință.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 261 Cod fiscal, orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual (pe care îl achită integral) pentru mijlocul de transport.
În ce privește cheltuielile de judecata, instanța de fond a acordat, în mod nejustificat, o sumă mult mai mare față de cea care se cuvenea de drept.
Astfel, cheltuielile de judecata ar fi trebuit sa reprezinte onorariul pentru avocat (2.000 lei), onorariul pentru expert (800 lei), timbrul judiciar (5 lei) si taxa judiciara de timbru (730 lei), corespunzătoare sumei de 10.313 lei reprezentând capetele de cerere admise de instanța (uzura autoturismului -9.355 lei si impozitul auto - 958 lei ). Suma reală cu titlu de cheltuieli de judecată ar fi însumat 3.535 lei.
În realitate, instanța, în mod greșit, a inclus în cheltuielile de judecata atât taxele de timbru achitate pentru capetele de cerere solicitate prin acțiunea introductivă dar respinse de instanța de fond cât și taxa judiciară de timbru (în cuantum de 1.305.50 lei) achitată de intimată cu chitanța nr. 505.263/07.08.2012, pentru repunerea cauzei pe rol în urma suspendării acesteia la data de 25.11.2011.
Arată recurentul pârât că, aceste sume nu le datorează, deoarece taxa de timbru ce reprezenta cheltuieli de judecată trebuia calculată corespunzător sumei admise, și nu corespunzător întregii valorii cerute inițial. De asemenea, suspendarea cauzei nu i se poate imputa.
F. de aceste motive, solicită admiterea recursului și în consecință, modificarea sentinței recurate, în sensul anulării obligației de plată a sumelor reprezentând contravaloarea uzurii și a impozitului auto, precum și diminuarea cheltuielilor de judecată, corespunzător sumelor admise.
Recurenta reclamantă a criticat sentința arătând că, instanța de fond în mod greșit nu l-a obligat pe intimatul pârât să îi restituie calculatorul C. PC P 1600 cu monitorul LCD TFT 15, sau contravaloarea lor ca valoare contabilă de inventar de 1340,84 lei, respectiv, 1004,84 lei, în total suma de 2345,78 lei.
Susține recurenta reclamantă că, prin acțiunea introductivă a solicitat restituirea și a acestor bunuri, alături de autoturismul Honda, dar instanța de fond a respins eapetele de cerere pentru cele două obiecte de birotica cu motivarea că nu s-a dovedit existența acestora în patrimoniul pârâtului și nici valoarea acestora, cu atât mai mult cu cât nu a renunțat la expertiza de evaluare.
Inițial, a solicitat expertiza evaluatoare a celor două bunuri, expertiză la care a renunțat ulterior cu precizarea că solicită valoarea de inventar a acestor bunuri, la sumele arătate mai sus.
Soluția de respingere a acestor capete de cerere este greșită deoarece nu în patrimoniul pârâtului trebuie să se regăsească aceste două obiecte de birotică pentru că acestea sunt bunuri din patrimoniul reclamantei și aflate în posesia nelegitimă a intimatului pârât care a refuzat să le restituie chiar și după ce a fost notificat. Aceste aspecte le-a recunoscut și intimatul pârât la interogatoriul ce i s-a luat dar afirmă că nu le mai are - fila 51-52 recunoaștere ce rezultă și din depoziția martorei:-: T. lulia .
Recurenta reclamantă arată că, în această ipoteză instanța trebuia să-1 oblige pe pârât la plata c/val. lor, respectiv la valoarea lor de inventar arătată mai sus.
Se precizează de recurenta reclamantă că a solicitat obligarea intimatului pârât și la plata sumei actualizate cu indicele de inflație, ce reprezintă impozitul pentru auto Honda aferent perioadei". 2007-2010, si apoi a mărit câtimea obiectului acestui capăt de cerere până în anul 2012, instanța însă a omis să dispună și actualizarea sumelor reprezentând acest impozit.
Critică recurenta reclamantă sentința arătând că, instanța de fond a greșit prin acordarea sumei de 9.355 lei, în loc de 19.858 lei ce reprezintă scăderea valorii autoturismului datorită uzurii sale materiale și morale pe perioada 27.02._13, cât s-a aflat în posesia nelegitima a pârâtului.
După ce a fost exclus din firmă, în perioada de după 27.02.2008, intimatul pârât a deținut abuziv unele bunuri ale societății, printre care și auto Honda, pe care nu 1-a restituit nici după ce a fost notificat și nici până la data pronunțării sentinței criticate.
În aceasta perioadă, intimatul pârât s-a folosit de autoturism producându-i uzura materială și morală care a dus la deprecierea sa, depreciere ce trebuie sa cadă în sarcina pârâtului.
Expertul a calculat valoarea auto la data de 27.02.2008 la suma de 6900 euro x 4,35euro = 30.222 iei iar la data expertizei, 15.01.2013, valoarea s-a depreciat la suma de 10,364 lei.
Diferența dintre aceste două valori este de 19.858 lei ce trebuie suportată de pârâți și nu 9.355 lei cum greșit și fără elemente concrete a stabilit instanța de fond.
4. Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea paratului la plata lipsei de folosință a autoturismului Honda, în sumă de 31.332 lei pentru perioada 27.02._13, cu motivarea greșită că este neîntemeiat datorită faptului că nu este posibilă determinarea acestei" lipse de folosință în baza unor elemente concrete, astfel că se poate determina prejudiciul efectiv încercat de reclamanta și beneficiul nerealizat, sumele calculate de expert având la bază doar presupuneri, împrejurări nedovedite in cauza.
Cert este faptul că reclamanta a fost deposedată de un bun proprietatea sa, fiind în imposibilitate de a-l folosi potrivit destinației sale, ca activ al societății destinat deplasărilor în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate. Astfel reclamanta a fost nevoita să folosească alte mijloace de transport, deși era îndreptățită să folosească propriul mijloc de transport, proprietatea sa.
Pe de alta parte pârâtul 1-a folosit discreționar, nestingherit, abuziv, 1-a adus într-o stare de depreciere avansată, refuzând chiar restituirea lui după ce a fost notificat. Toate acestea demonstrează reaua lui credință care trebuie sancționată.
Tocmai imposibilitatea folosirii de către reclamantă și reaua-credință a pârâtului sunt elementele concrete în baza cărora pârâtul să fie obligat la plata lipsei de folosință.
Lipsa de folosință a fost calculată în mod corect și concret de expert, așa cum, a dispus instanța, în măsura în care are competența sub acest aspect. Expertul nu neagă competența sa de a stabili lipsa de folosință și nici una din părți sau instanța nu i-au contestat competența astfel că acesta a calculat-o folosind elemente concrete din domeniul închirierii autoturismelor de aceeași categorie
De asemenea, nici valorile stabilite în acest sens de expert nu au fost contestate de nici una din părți, astfel că instanța de fond a greșit respins acest capăt de cerere.
Dacă art. 480 C. civ., așa cum îl apreciază judecătorul fondului, stabilește că proprietarul are un drept exclusiv, absolut și perpetuu asupra bunului său, tot astfel el trebuie despăgubit pentru neputința de a folosi de aceste prerogative ale dreptului sau, neputință generată de atitudinea ilicită a pârâtului.
Solicită admitea recursului și modificarea sentinței criticate în sensul admiterii și a capetelor de cerere invocate în prezentele motive de recurs.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Referitor la recursul declarat de recurentul pârât B. G., tribunalul constată că, este neîntemeiată critica acestuia privind obligarea sa de către instanța de fond la plata sumei de 9355 lei calculată până la data de 15.01.2012 având în vedere că, acesta în mod corect a fost obligat la plata sumei de 9355 lei cu acest titlu întrucât intimata reclamantă a fost lipsită de folosința autoturismului proprietatea acesteia pe perioada 01.03._13.
Pe de altă parte recurentul pârât în motivele de recurs în a doua critică formulată menționează că achitarea sumei reprezentând impozitul auto nu este obligația sa ci, dosar eventual au urma să achite contravaloarea chiriei sau lipsei de folosință, de unde rezultă o recunoaștere a obligației sale de plată a lipsei de folosință-uzură a autoturismului.
Cât privește obligarea recurentului pârât la plata impozitului auto, tribunalul reține că în mod greșit a fost obligat la plata contravalorii acestuia.
Obligația de a achita contravaloarea impozitului auto revine proprietarului autoturismului.
În capitolul 4 art. 261 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport ce trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel.
Taxa prevăzută la alin. (1), denumită în continuare taxa asupra mijloacelor de transport, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.
Tribunalul constată că față de prevederile imperative ale textului de lege invocat, obligația de plată a impozitului revenea proprietarului autoturismului, care în speță este intimata reclamantă.
Cât privește obligația recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6840 lei, tribunalul constată că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea recurentului pârât la plata acestei sume.
Suma de bani cu titlu de cheltuieli de judecată pe care recurentul pârât trebuie să o achite intimatei reclamante este de 4651,62 lei, sumă ce trebuie raportată la admiterea în parte a pretențiilor intimatei reclamante.
Așa fiind, tribunalul va admite recursul declarat de recurentul pârât împotriva sentinței civile nr. 7857 din 25.04.2013, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va înlătura obligația pârâtului de a plăti reclamantei c/val. impozitului auto pentru perioada 2007-2012, în cuantum de 958 lei și va diminua cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul către reclamantă, în fond, de la suma de 6840 lei la suma de 4651,62 lei.
În ce privește recursul declarat de recurenta reclamantă ., tribunalul constată că, în mod greșit instanța de fond a reținând că nu s-a făcut dovada acestora.
Astfel în răspunsul la interogatoriul luat la instanța de fond, intimatul pârât a recunoscut că la momentul când a plecat din societate a luat un calculator Coral și un monitor 15 LCD.
Valoarea acestora astfel cum rezultă din lista de inventar depusă în recurs este de 1340,84 lei calculatorul Coral iar monitorul 1004,84 lei, în total 2345,78 lei.
Este nejustificată însă critica recurentei reclamante cu privire la contravaloarea impozitului auto care nu este obligația intimatului pârât, așa cum s-a menționat în mod expres anterior, ci obligația de plată a acestuia revine doar proprietarului, care, în speță este recurenta reclamantă.
Susținerea recurentei reclamante referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut suma de 9355 lei contravaloare uzură pentru autoturismul Honda în loc de 26.392, este nejustificată având în vedere că, astfel cum rezultă din expertiza auto efectuată în cauză de expert N. N., rezultă că, autoturismul a fost fabricat în 2009, recurenta reclamantă fiind al treilea proprietar, iar la data inspecției tehnice era retras din circulație, pe motiv că nu se achitase taxa de asigurare, caroseria era mătuită, tapițeria cu uzura de cca 60%, garniturile de cauciuc cu urme pronunțată, amortizoarele ineficiente.
Așa fiind în mod corect instanța de fond a dispus obligarea intimatului pârât să plătească recurentei reclamante suma de 9355 lei contravaloarea uzurii autoturismului.
La data inspecției 15.01.2013, expertul a stabilit că durata consumată a autoturismului este de 13 ani, iar uzura corespunzătoare este de 88 %, contravaloarea acesteia fiind de 9355 lei cum în mod corect a fost stabilit în sentința recurată.
Critica recurentei reclamante referitoare la respingerea capătului de cerere privind obligarea intimatului pârât la plata sumei de 31.332 lei pentru perioada 27.02._13, este neîntemeiată, întrucât, așa cum s-a arătat în sentința recurată, aceasta nu a făcut dovada prejudiciului efectiv produs prin imposibilitatea de a folosi acest autoturism.
În consecință tribunalul va admite potrivit disp. art. 312 alin. 2 C. pr. civ. recursul declarat de recurenta reclamantă, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 2345,78 lei, reprezentând contravaloarea calculatorului CORAL și a monitorului LCD 15.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În baza disp. art. 276 C. pr. civ., tribunalul va compensa cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ambele recursuri declarate de recurenta – reclamantă ., cu sediul în Ploiești, ., .. 2, județ Prahova și recurentul – pârât B. G., domiciliat în Ploiești, .. 5, ., ., împotriva sentinței civile nr. 7857/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2345,78 lei, reprezentând contravaloarea calculatorului CORAL și a monitorului LCD 15, înlătură obligația pârâtului de a plăti reclamantei c/val. impozitului auto pentru perioada 2007-2012, în cuantum de 958 lei și diminuează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul către reclamantă, în fond, de la suma de 6840 lei la suma de 4651,62 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Compensează cheltuielile de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
N. C. C.-A. M. D. G.
GREFIER
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
Redactat./Tehnored. NC.
3 ex./08.04.2014
Df._ Judecătoria Ploiești
Jf. A. V..
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 32/2014. Tribunalul PRAHOVA | Pretenţii. Decizia nr. 901/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
