Rezoluţiune contract. Decizia nr. 138/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 29769/281/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 138
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2014
PREȘEDINTE- M. C.
JUDECĂTORI- M. N.
- D. G.
GREFIER - E. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă N. P. cu domiciliul în Ploiești, ., nr. 32, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/13.11.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul - reclamant E. V. cu domiciliul în Bucuresti, ., .. A, ., sector 6 și cu domiciliul procesual ales în București, .. 24, ., ..
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1452,00 lei conform chitanței . nr._/24.09.2013 si timbru judiciar în valoare de 2,55 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta - pârâtă reprezentată de avocat M. C., lipsă fiind intimatul - reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei - pârâte având cuvântul solicită arată că alte cereri nu mai formulează.
Analizând actele și lucrările dosarul, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentei - pârâte având cuvântul în dezbateri arată că instanța de fond a respins în mod greșit prescripția dreptului la acțiune întrucât s-a încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare la data de 10.10.2005, ori promovarea unei acțiunii prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare ori a unei cereri de rezoluțiune putea fi făcută în termen de 3 ani, cel mai târziu la data de 01.11.2008 iar cererea de chemare în judecată a fost formulată cu mult peste termenul de 3 ani. Mai mult, nu s-au făcut probe, de contractul de comodat încheiat la data de 14.12.2005 pentru o perioadă de 5 ani a arătat că nu înțelege să-l mai folosească. Există o . înscrisuri din care rezultă că reclamantul nu a folosit spațiul. Din adresa ORC rezultă că . avea sediul la aceiași adresă. Nici declarația martorului nu dovedește că a folosit imobilul până în anul 2008 și nici nu se coroborează cu celelalte probe. De asemenea, actualul proprietar a făcut cerere să se racordeze la apă. Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, admiterea excepției prescripției și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă. În subsidiar, solicită admiterea recursului și să se constate că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrata cu nr._ /13.12.2011 la Judecatoria Ploiești, reclamantul E. V. a chemat in judecata pe parata N. P., solicitand instanței ca prin hotararea ce o va pronunța să se dispuna rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5082/11.10.2000, 6504/10.10.2005, repunerea părților în situația anterioară si obligarea paratei la plata sumei de 20.000 USD, echivalent în lei, respectiv_ lei, actualizată cu indicele de inflație de la data de 2711.2010( data punerii în întârziere) și până la momentul plății efective a sumei datorate plus dobânda legală, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a aratat ca la data de 11.10.2000 între pârâtă si ., s-a incheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat nr. 5082/11.10.2000 în baza căruia partile s-au obligat sa încheie în termen de maxim 5 ani un contract autentic de vanzare-cumparare cu privire la imobilul situat în Predeal, .. 46, jud. Brasov, dată la care a fost achitat un avans de 1000 USD, urmând ca diferența de 9000 USD să fie achitată în termen de cinci ani, însă, ulterior, în urma unei hotărâri A., a unei cesiuni de creanță, la data de 10.10.2005 între părți a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 6504/10.10.2005 prin care pârâta s-a obligat sa obtina toate actele necesare perfectarii vanzarii pana la data de 01.11.2005, ocazie cu care reclamantul i-a achitat pârâtei suma de 10.000 USD cu titlu de preț, astfel încât la data de 01.11.2005 pârâta nu si-a îndeplinit obligatiile asumate, motiv pentru care contractual de vanzare-cumparare nu a putut fi încheiat, caz în care are dreptul la restituirea nu numai a sumei achitate, ci și a dublului acesteia, precum și la valoarea actualizată sumelor datorate, a dobânzii legale aferente.
La data de 04.04.2012, parata a formulat întampinare prin care a invocat exceptiile necompetentei teritoriale a Judecatoriei Ploiesti, a prescriptiei dreptului material la actiune, atât timp cât în baza disp. art. 13 Cod proc civilă competentă teritorial este instanța de la locul aflării imobilului, acțiunea fiind prescrisă în condițiile în care termenul pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare a expirat în anul 2005, iar reclamantul nu a mai folosit imobilul din anul 2008, imobil care ar fi pierit într-un incendiu, solicitând și respingerea acțiuni deoarece nu are nicio culpa privind neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare, imobilul având mai mulți proprietari, nefiind posibilă realizarea actelor necesare în termenul stipulat în antecontract.
La data de 29.05.2012 reclamantul a formulat răspuns la intâmpinarea pârâtei, solicitând respingerea excepțiilor necompetenței teritoriale, a prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei și respingerea acesteia ca neîntemeiată, în condițiile în care în speță devin aplicabile art. 5 Cod procedură civilă cu privire la competență, iar în ceea ce privește prescripția, folosirea bunului echivalează cu o recunoaștere a dreptului de a obține executarea în natură a obligației asumate de către pârâtă, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cursul prescripției fiind întrerupt, mai ales că imobilul nu a fost distrus, incendiul afectând în fapt doar podul clădirii, imobil în care a locuit până în ianuarie 2010
La data de 29.05.2012 instanța a respins excepția necompetenței teritoriale și a dispus unirea excepției prescripției cu fondul cauzei.
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, martori, prin sentința civilă nr._/13.11.2012 a Judecătoriei Ploiești, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva paratei și s-a dispus rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate cu nr. 5082/11.10.2000 de BNP I. C., respectiv 6504/10.10.2005 și repunerea părților în situația anterioară, obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 10.000 USD, echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății, reprezentând preț plătit acesteia de către reclamant la data de 10.10.2005, actualizată cu rata inflației, să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, de la data introducerii acțiunii – 13.12.2011, până la achitarea integrală a debitului.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la plata dublului sumei achitate, respectiv 20.000 USD, echivalent în lei, fiind obligată pârâta să achite reclamantului suma de 2908 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 6504/10.10.2005 pârâta și-a asumat obligația de a încheia actul juridic translativ de proprietate până la data de 01.11.2005, obligație sub termen suspensiv, ceea ce înseamna că prescripția dreptului la acțiune privind executarea obligației a început să curgă de la data împlinirii termenului, conform art. 7 alin 3 din Decretul 167/1958, termen care a început să curgă de la data de 01.11.2005, ținându-se că seama că de la această dată reclamantul a fost lăsat de către pârâtă să folosească nestingherit partea de imobil cu privire la care urma să se încheie contractul de vânzare-cumpărare, aspect care echivalează cu o recunoaștere a dreptului reclamantului de către debitorul obligației, recunoaștere care reprezintă potrivit art. 16 din Decretul 167/1958 o cauză de întrerupere a cursului prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
S-a menționat că o asemenea stare de fapt nu a fost contestată de niciuna dintre părți, impunându-se stabilirea datei până la care reclamantul a avut folosința imobilului în cauză, dată de la care a început practic să curgă un nou termen de prescriptie extinctivă, neexistând nicio dovadă care să ateste pretinsa încetare a folosinței bunului de către reclamant din anul 2008, iar declaratiile martorului C. L. C., nu au fost de natură să facă dovada afirmațiilor pârâtei, necunoscând persoana care ar fi folosit spațiul în litigiu, martorul având întotdeauna acces limitat la etajul clădirii, doar în timpul zilei, pentru perioade scurte de timp, neavând niciodată posibilitatea de a vedea efectiv situația spațiului, mai ales că în urma incendiului din data de 10.07.2009, imobilul în litigiu nu a fost distrus în totalitate, aspect confirmat de procesul-verbal de intervenție, dată la care reclamantul nu se afla efectiv în imobil, însă folosința unei locuințe nu presupune o utilizare continua și fără întreruperi, pentru a putea reprezenta o recunoastere a dreptului cu efect întreruptiv al cursului prescripției.
S-a specificat că potrivit susținerilor reclamantului, acesta locuia în imobil odată la două-trei luni, fratele acestuia locuind permanent în imobil, în calitate și de proprietar al restaurantului aflat la parterul clădirii,aspecte confirmate de declarația martorului Reiss Richard, care a constatat personal că fratele reclamantului, asociatul acestuia locuiau în partea de imobil în litigiu, efectuându-se reparații la imobil în primele luni ale anului 2009, achitate de fratele reclamantului, caz în care s-a făcut dovada folosinței efective a părții de imobil în litigiu de către reclamant, cel puțin până în primavara anului 2009, dată de la care a început să curgă termenul de prescriptie de 3 ani privind dreptul la acțiune, termen care nu era împlinit la momentul introducerii acțiunii, respectiv 13.12.2011, astfel încât a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar în baza probelor administrate în cauză, la data de 11.10.2000 între pârâtă, si ., prin reprezentant E. M., a intervenit antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 5082/11.10.2000, prin care partile s-au obligat sa încheie în termen de maximum 5 ani un contract autentic de vanzare-cumparare cu privire la imobilul situat în Predeal, .. 46, jud. Brasov, dată la care s-a achitat un avans de 1000 USD, urmând ca restul de 9000 USD să fie achitat în termen de cinci ani, după care în urma cesionării acestor drepturi de către societatea respectivă, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 6504/10.10.2005 prin care pârâta se obliga sa obțină toate actele necesare perfectarii vanzarii și să încheie contractual de vânzare-cumpărare pana la data de 01.11.2005, ocazie cu care reclamantul i-a achitat acesteia suma de 10.000 USD cu titlu de preț.
De asemenea, s-a reținut că cel de-al doilea act juridic nr. 6504/10.10.2005, reprezintă o modificare, o completare a antecontractului încheiat initial de pârâtă cu ., cesionat ulterior reclamantului, caz în care cel de-al doilea antecontract nu stabilește un nou acord de voință între semnatari, ci reiterează practic aceeași promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prelungind doar termenul la care părțile urmau să încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare, acte juridice în temeiul cărora reclamantul a devenit titularul unui singur drept de creanță constând în dreptul la încheierea unui act juridic translativ de proprietate, cu privire la o parte din imobilul situat în orașul Predeal, .. 46, jud. B., în timp ce pârâta și-a asumat obligația de a încheia, până cel mai târziu la data de 01.11.2005 contractul de vânzare-cumpărare în favoarea reclamantului, să obțină toate actele necesare în acest sens, însă la data de 01.11.2005 contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat între părți, pârâta nefiind în măsură să prezinte actele necesare perfectării actului juridic translativ de proprietate, acte pe care le-a finalizat ulterior, înstrăinând imobilul unor terțe persoane fizice.
S-a precizat că în speță se impune rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare, atât timp cât la data de 10.10.2005 reclamantul a achitat întreaga sumă stabilită cu titlu de preț al vânzării, îndeplinindu-și obligația, notificând-o pe pârâtă, la data de 13.09.2010, să se prezinte în fața notarului public la data de 27.09.2009 în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, notificare la care pârâta nu a răspuns, potrivit procesului-verbal existent la dosar, fiind imposibil să se stabilească culpa reclamantului de a stat în pasivitate timp de cca cinci ani, deoarece în anul 2010 pârâta a îndeplinit toate formalitățile necesare înscrierii imobilului în cartea funciară, aspect pe care nu l-a comunicat reclamantului, existând deci, până la nivelul anului 2010, o imposibilitate obiectivă privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cauzată de faptul că pârâta nu putea prezenta documentația necesară încheierii actului juridic translativ de proprietate, mai ales că pârâta nu și-a îndeplinit aceste obligații, încălcând promisiunea de vânzare inclusiv în anul 2010, când a obținut înscrierea imobilului în cartea funciară, înstrăinând imobilul către terțe persoane, fără a face dovada că reclamantul a refuzat să mai încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, pârâta nu a făcut dovada existenței unor cauze mai presus de voința sa, exoneratoare de vinovăție, care să o pună în situația neîndeplinirii obligațiilor față de reclamant, în condițiile în care încasase prețul de la reclamant, obținând cu cinci ani mai târziu documentația cadastrală, după care a înstrăinat imobilul către o altă persoană, fără a face dovada că a încercat cel puțin să-l contacteze pe reclamant, imobilul fiind parțial afectat în urma incendiului produs la data de 10.07.2009, fiind notificată de către reclamant la data de 27.09.2010, motiv pentru care în baza disp. art. 1021 Cod civil, s-a dispus rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare nr. 5082/11.10.2000, 6504 /10.10.2005, pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către pârâtă, repunerea părților în situația anterioară încheierii antecontractelor constând în obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 10.000 de dolari încasată cu titlu de preț, actualizată cu rata inflației, fiind respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dublului sumei, în condițiile în care nu s-a prevăzut în mod expres o asemenea clauză, aceasta neputând fi prezumată, mai ales că dublul sumei achitate de reclamant nu poate fi confundată cu arvuna, reglementată de Codul civil.
În baza disp. art. 274 Cod proc. civilă a fost admisă cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată și a fost obligată pârâta să-i achite reclamantului suma de 2908 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbre și timbrul judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, respingerea acțiunii ca prescrisă sau acordarea ratei inflației de la data punerii în întârziere, respectiv 27.11.2010, motivându-se că eronat a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune fără să se țină seama că în baza disp. art.7 din Decretul nr.167/1958, promovarea unei acțiuni privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare sau a unei cereri de rezoluțiune constând în restituirea sumei achitate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data expirării termenului scadent, deci cel mai târziu până la data de 1.11.2008, punerea în întârziere efectuându-se la 16.10.2010 conform notificărilor nr.147/2010, 148/2010, acțiunea fiind înregistrată în decembrie 2011, deci după expirarea termenului de 3 ani și că în speță nu a intervenit o întrerupere a termenului de prescripție în baza disp. at.16 alin.1 lit. a din Decretul nr.167/1958 constând în recunoașterea dreptului a cărui acțiune s-a prescris, făcută de cel în folosul celui care curge prescripția atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada folosirii imobilului până în anul 2010 sau până în primăvara anului 2009, a deținerii bunului cu acordul său.
În continuare, pârâta a arătat că actul de comodat încheiat între reclamant și fratele acestuia, E. M., la 14.12.2005 privind predarea imobilului în folosința gratuită a acestuia din urmă pe o perioadă de 5 ani, adică până la 15.12.2010 a fost confecționat pro causa, reclamantul renunțând să se servească de acest înscris și că lucrările efectuate de E. M. în anii 2006, 2009, la imobilul în litigiu, nu vizează apartamentul pârâtei, ci spațiul pe care acesta îl închiriase în calitate de asociat al . de la numita I. M., aspect confirmat de adresa emisă de ONRC care atestă că societatea avea sediul social în Predeal, ..46, jud. B., reclamantul folosindu-se de înscrisuri privind efectuarea unor lucrări la un spațiu care nu a constituit obiectul antecontractului, considerându-se eronat efectuarea lucrărilor la imobilul în litigiu, la începutul anului 2009, mai ales că potrivit declarației martorului reclamantului, nu s-a făcut dovada că acesta din urmă locuia în spațiul care a făcut obiectul antecontractului, ci fratele acestuia care a locuit în spațiul de la etaj, inclusiv la sfârșitul anului 2008.
De asemenea, pârâta a precizat că numitul E. M. nu era cunoscut în imobil, nu a locuit niciodată în acesta, aspect confirmat de martorul C. L. C., singurul care se ocupa de spațiul închiriat de societate fiind asociatul Dupont C., care nu locuia în spațiul de la etaj neracordat la utilități, declarație verosimilă atât timp cât martorul mergea frecvent în imobil, spre deosebire de martorul reclamantului care venea la imobil uneori și că potrivit declarației martorului, spațiul în litigiu era impropriu folosirii, nefiind racordat la utilități, aspect confirmat de adresa nr.517/2012, privind emiterea acordului în vederea racordării la utilități, nefăcându-se dovada unei folosințe a bunului de către reclamant ulterior anului 2008, mai ales că eronat s-a considerat că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care urma să se întocmească documentația cadastrală pentru imobil, respectiv 2010, data intabulării, deși acesta a început să curgă de la 01.11.2005, analizându-se în mod greșit culpa părților în neexecutarea obligațiilor contractuale.
Totodată, pârâta a menționat că în speță convenția părților se analizează, se interpretează în baza disp. art.977-985 cod civil nemodificat, privind stabilirea termenului de perfectare a actului autentic la 01.11.2005, termen cert, suspensiv care amână începutul exercițiului dreptului subiectiv, executării obligației corelative până la împlinirea acestuia, dată de la care a început să curgă prescripția dreptului la acțiune în baza disp. art.3 din Decretul nr.167/1958 și că în mod eronat a fost obligată la plata ratei inflației de la data plății - 10.10.2005, acordându-se ceea ce nu s-a cerut, fără să se țină seama că nu s-a menționat momentul până la care se actualizează suma cu rata inflației, fiind obligată și la plata dobânzii legale aferentă sumei de la data introducerii acțiunii 13.12.2011 și până la achitarea integrală a debitului, solicitându-se de către reclamant actualizarea sumei de la data punerii în întârziere 27.11.2010 și până la data plății efective a sumei datorate.
Primindu-se dosarul, la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 12.06.2013.
La data de 27.08.2013, reclamantul a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea recursului în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea, mai ales că niciuna dintre criticile formulate nu este întemeiată.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținându-se seama de dispozițiile legale incidente în cauză constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În baza actului de partaj voluntar nr.1334/18.03.1997, pârâta a dobândit în proprietate în urma partajării imobilelor ce au aparținut defuncților D. F., D. N., D. C., imobilul situat în Predeal, ..46, jud. B., având un teren de 49 mp. indiviz din suprafața totală de 135 mp. și etajul clădirii amplasată pe acest teren, cu 2 camere, sală de primire, restul terenului și parterul clădirii aparținând numitei I. M..
În cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare nr.5082/ 11.10.2000 s-a menționat că pârâta a încasat de la ., având ca reprezentant pe numitul E. M., suma de 1000 dolari, reprezentând avans din prețul vânzării terenului de 49 mp., indiviz din terenul în suprafață totală de 135 mp. situat în Predeal, ..46, jud.B., precum și etajul clădirii amplasată pe acest teren, având 2 camere, sală de primire, casa scării, grup sanitar, ocazie cu care pârâta s-a obligat ca până la data de 11.10.2005 să perfecteze actele autentice la un birou notarial, urmând să primească diferența de 9000 dolari până la data semnării contractului de vânzare cumpărare, până la împlinirea termenului de 5 ani.
Conform hotărârii nr.1/30.11.2004, contractului de cesiune din data de 30.11.2004, numiții E. M., Dupont C., în calitate de asociați la . și această din urmă societate au cesionat în favoarea reclamantului suma de 1000 de dolari reprezentând avans din prețul vânzării de 10.000 dolari privind imobilul sus menționat, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 5082/11.10.2000, reclamantul obligându-se să achite diferența de preț de 9000 de dolari până la data de 11.10.2005, după care potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 6504/10.10.2005, autentificat, pârâta a declarat că a primit de la reclamant suma de 10.000 USD, reprezentând prețul integral al vânzării imobilului situat în Predal, ..46, jud. B. având un teren de 49 mp. indiviz din suprafața totală de 135 mp. și etajul clădirii, cu 2 camere, sală de primire, obligându-se ca până la data de 01.11.2005 să perfecteze actele autentice la biroul notarial.
În temeiul procesului verbal nr._/27.09.2010, notificărilor nr.147/10.09.2010, 148/10.09.2010, reclamantul a notificat-o pe pârâtă în vederea finalizării documentației cadastrale, de intabulare în vederea perfectării actului în formă autentică privind imobilul în litigiu, invocându-se antecontractul de vânzare-cumpărare nr.6504/10.10.2005 și în scopul prezentării acesteia la BNP I. C. la data de 27.09.2009 orele 11,00 dată la care pârâta nu s-a prezentat.
În conformitate cu procesul verbal de intervenție nr.07/10.07.2009 emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență- Ț. B. B., extrasele de CF existente la dosar, cererea anexată acestora, memoriile tehnice, adresele nr.517/14.08.2012,_/31.08.2012, la data de 10.07.2009 a avut loc un incendiu la imobilul situat în Predeal, ..46, jud. B., incendiu în urma căruia au ars acoperișul clădirii împreună cu țigla, podul pe o suprafață de 100 mp., o magazie din lemn, holul parterului, degradându-se mobilierul, zugrăveala, instalația electrică, pârâta înstrăinând imobilul numiților Miștorică M., Miștorică R. care au obținut în cursul anului 2012 avizul în vederea racordării la utilități, documentația cadastrală pentru imobilul în litigiu fiind întocmită la cererea pârâtei în perioada 30.09._10, în vederea înstrăinării imobilului persoanelor sus menționate.
Potrivit contractului de comodat întocmit în formă olografă datat 14.12.2005, reclamantul ar fi predat în folosință gratuită numitului E. M. pe o perioadă de 5 ani, respectiv până la data de 15.12.2010 imobilul în litigiu, după care numitul V. I. S. ar fi efectuat la cererea numitului E. M. diferite lucrări la imobilul situat în Predeal ..46, la data de 07.10.2006, 12.02.2009, 10.01.2009, 21.09.2006 încasând diferite sume de bani de la acesta din urmă.
Martorii C. L. C., Reiss Richard au declarat că în urma vizitelor efectuate la imobilul în litigiu în primăvara anului 2009 spațiul era folosit de fratele reclamantului, de asociatul acestuia din urmă, aflându-se uneori, în spațiu și reclamantul, imobilul în litigiu fiind compus dintr-un parter în incinta căruia funcționau un magazin de haine, un restaurant și un etaj nefolosit.
Disp. art.1 din Decretul nr.167/1958 stipulează că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
De asemenea, disp art.7 din Decretul nr.167/1958 prevăd că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar în cazul în care dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.
Totodată, disp. art. 16 din Decretul nr.167/1958 stabilesc că prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească necompetentă; c) printr-un act începător de executare.
Doctrina și jurisprudența au stabilit că o obligație stabilită printr-un act juridic poate fi afectată de un termen, adică de un eveniment viitor și sigur că se va produce, care afectează fie executarea, fie stingerea unei obligații sau de o condiție, adică de un eveniment viitor și nesigur că se va produce, de care depinde însăși existența raportului juridic obligațional.
Pe de altă parte, disp. art. 102o și urm. C.civ. nemodificat, stipulează că rezolutiunea unui contract sinalagmatic constă în desființarea contractului datorită neexecutării culpabile de către una dintre părți a obligațiilor asumate și repunerea părților în situația anterioară prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul contractului respectiv.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că pârâta a dobândit în proprietate în baza actului de partaj voluntar nr.1334/18.03.1997 imobilul în litigiu situat în Predeal, ..46, având un teren de 49 mp. indiviz din 135 mp. și etajul unei clădiri cu două camere, sală de primire, imobil pe care s-a obligat inițial să-l înstrăineze . în schimbul sumei totale de 10.000 USD, încasând la data de 11.10.2000 suma de 1000 USD, întocmindu-se antecontractul de vânzare - cumpărare nr.5082/11.10.2000, iar în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr.6504/10.10.2005 pârâta s-a obligat ca până la data de 01.11.2005 să perfecteze actele autentice la biroul notarial în vederea înstrăinării imobilului sus menționat în favoarea reclamantului, antecontract în temeiul căruia a încasat de la reclamant suma totală de 10.000 USD reprezentând prețul integral al vânzării imobilului, astfel încât în perioada 30.05._10, pârâta a întocmit documentațiile cadastrale de intabulare a imobilului pe care l-a înstrăinat unor terțe persoane, fiind notificată de către reclamant la data de 13.09.2010, să se prezinte la notar la data de 27.09.2010 în vederea încheierii contractului privind imobilul în favoarea reclamantului.
Ca atare, atât timp cât în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare nr.6504/10.10.2005 s-a menționat că pârâta a încasat suma totală de 10.000 USD reprezentând prețul integral al vânzării imobilului în litigiu, obligându-se ca până la data de 01.11.2005 să perfecteze actele autentice la biroul notarial, iar pârâta a întocmit documentația cadastrală de intabulare în perioada mai 2009- iunie 2010, înstrăinând imobilul în cursul anului 2010 în favoarea unor terțe persoane, înseamnă că în realitate între părți a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare în temeiul căreia pârâta și-a asumat obligația de a înstrăina imobilul în litigiu reclamantului, de a întocmi documentația necesară în vederea finalizării vânzării - cumpărării, în timp ce reclamantul și-a asumat obligația de a se prezenta la notar și de a încheia actul în formă autentică, contract neîncheiat nici până în prezent, reclamantul fiind cel care a notificat-o pe pârâtă să se prezinte la notar la data de 27.09.2010, dată la care pârâta a refuzat să se prezinte.
De altfel, în condițiile în care pârâta și-a asumat obligația în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr.6504/01.10.2005 să încheie actul de vânzare-cumpărare în formă autentică în favoarea reclamantului cu privire la imobilul în litigiu, stabilindu-se un termen pentru perfectarea actelor data de 01.11.2005, dată la care pârâta nu l-a notificat pe reclamant să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului, nu a întocmit documentația necesară în acest scop, documentație finalizată la data de 09.06.2010, înseamnă că pârâta se află în culpă pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică privind imobilul în litigiu în favoarea reclamantului care și-a îndeplinit obligația principală asumată în baza aceluiași antecontract constând în achitarea integrală a prețului privind imobilul în litigiu de 10.000 USD, caz în car pârâta în calitate de debitoare avea obligația să efectueze toate demersurile necesare pentru a fi exonerată de răspundere în ceea ce privește încheierea contractului în formă autentică și nicidecum reclamantul care a încercat finalizarea vânzării, încheierea contractului la data de 27.09.2010, raportul juridic dintre părți fiind afectat de o condiție constând în întocmirea documentației cadastrale de către pârâtă.
De fapt, în condițiile în care pârâta și-a asumat o obligație afectată de o condiție, adică îndeplinirea unor formalități privind perfectarea actelor autentice, devenind debitoare în raporturile cu reclamantul, aceasta avea obligația să întocmească documentația necesară în vederea încheierii contractului în formă autentică, începând cu data de 01.11.2005, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, întocmind documentația necesară la data de 09.06.2010, dată la care avea obligația, pentru a fi exonerată de răspundere față de reclamant, să îl notifice pe acesta din urmă și să îl someze să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului, ceea ce însă nu s-a întâmplat, pârâta fiind cea care a înstrăinat imobilul în litigiu unor terțe persoane, motiv pentru care aceasta nu-și poate invoca propria culpă în ceea ce privește neîndeplinirea obligației față de reclamant, invocând curgerea termenului de prescripție de la data de 10.10.2005 în ceea ce privește restituirea sumei încasate cu titlu de preț, reclamantului.
Mai mult chiar, atât timp cât pârâta s-a aflat în culpă constând în neîndeplinirea obligației începând cu data prevăzută în antecontractul de vânzare-cumpărare nr.6504/2005 prin neprezentarea la notar, neîntocmirea documentației necesare în vederea încheierii contractului în formă autentică, documentație întocmită la data de 09.06.2010, înseamnă că în realitate dreptul la acțiune al reclamantului privind rezoluțiunea antecontractelor și restituirea prețului achitat pârâtei s-a născut la data la care era posibilă încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, dată marcată de momentul în care a devenit posibilă finalizarea vânzării și anume data de 09.06.2010 când a fost emis extrasul de Carte funciară (CF) care atestă prin însăși natura lui întocmirea tuturor formalităților necesare pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.
O dovadă că pârâta se află în culpă în ceea ce privește neîndeplinirea obligației față de reclamant constând în neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, o reprezintă înstrăinarea imobilului unor terțe persoane fără ca pârâta să îl înștiințeze anterior pe reclamant privind intenția sa de a vinde cu orice preț imobilul, mai ales că aceasta avea obligația, în calitate de debitoare, să efectueze toate formalitățile necesare în primul rând față de reclamant, în calitate de creditor al acesteia și numai în cazul în care reclamantul ar fi refuzat încheierea contractului în mod nejustificat, pârâta ar fi fost exonerată de orice răspundere față de reclamant, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de desființare a antecontractelor și eventual de restituire a prețului.
În realitate, analizându-se toate probele administrate în cauză, reiese cu certitudine că, dimpotrivă, reclamantul a fost cel care a efectuat demersurile necesare în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, notificând-o pe pârâtă să se prezinte la notar la data de 27.09.2010 în vederea finalizării operațiunii juridice de vânzare-cumpărare, notificare în urma căreia pârâta nu s-a prezentat la notar, ceea ce înseamnă că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut inevitabil la data la care pârâta și-a manifestat voința de a nu încheia contractul de vânzare-cumpărare, voință exprimată prin refuzul acesteia nejustificat de a se prezenta la notar, fiind normal și firesc ca de la data respectivă reclamantul să fie îndreptățit să acționeze pe cale judecătorească în vederea sancționării atitudinii culpabile a pârâtei și în scopul încasării sumei achitată cu titlu de preț pârâtei care ar beneficia fără niciun drept de o sumă de bani necuvenită în urma neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul încheiat cu reclamantul.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță termenul general de prescripție de 3 ani privind introducerea prezentei acțiuni a început să curgă de la data la care pârâta a obținut documentația cadastrală necesară pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, respectiv 09.06.2010, dată în raport de care acțiunea a fost formulată în cadrul acestui termen la 13.12.2011, termenul expirând la 09.06.2013, mai ales că reclamantul a notificat-o pe pârâtă în vederea îndeplinirii de către aceasta a obligației asumate prin antecontract la data de 27.09.2010, dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, fiind întrerupt primul termen în baza manifestării de voință a reclamantului de a finaliza operațiunea de vânzare-cumpărare, dispunându-se în mod legal rezoluțiunea antecontractelor de vânzare - cumpărare nr.5082/2000, 6504/2005, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.000 USD, precum și a dobânzii legale aferentă acesteia, ținându-se seama de culpa exclusivă a pârâtei în ceea ce privește neîntocmirea contractului în formă autentică, fiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art.1020 cod civil nemodificat.
Cu toate acestea, pretenția pârâtei privind obligarea sa la plata ratei inflației de la data plății - 10.10.2005, fără să se țină seama că nu s-a menționat momentul până la care se actualizează suma cu rata inflației, solicitându-se actualizarea de la data de 27.11.2010, este întemeiată întrucât, într-adevăr, în mod greșit s-a procedat la obligarea pârâtei și la plata actualizată a sumei datorate în raport de rata inflației fără să se țină seama de modalitatea de formulare a acțiunii, iar în speță pârâta nu poate fi obligată la plata unor daune interese în raport de suma pe care o datorează și în raport de rata inflației, neexistând nicio dispoziție legală care să instituie acordarea unor daune interese și sub formă de dobânzi și în același timp și sub formă de actualizare, mai ales că în raporturile dintre persoane fizice privind restituirea unor sume de bani izvorâte din acte juridice civile, debitorul poate fi obligat numai la plata dobânzii legale și nicidecum și la plata actualizată a sumei datorată, fiind imposibilă practicarea unei dobânzi la dobândă.
Faptul că la un moment dat imobilul în litigiu a suferit un incendiu în cursul anului 2009 în urma căruia ar fi fost distruse acoperișul, podul și că pârâta se afla în indiviziune cu terțe persoane asupra terenului pe care se afla construcția din care deținea numai etajul, imobilul neracordat la utilități, nu înseamnă în mod automat că în realitate pârâta nu s-ar afla în culpă în ceea ce privește neîncheierea contractului în formă autentică, fiind exonerată de răspundere, întrucât toate împrejurările sus menționate nu constituie prin însăși natura lor cauze exoneratoare de răspundere în ceea ce o privește pe pârâtă, ci pur și simplu demonstrează obligația pârâtei de a-l înștiința pe reclamant în ceea ce privește izbucnirea incendiului la imobil, degradarea acestuia la un moment dat, existența unei documentații cadastrale, obligații pe care aceasta nu și le-a îndeplinit, mai ales că în urma incendiului imobilul nu a pierit, ci a fost parțial degradat, acesta existând în materialitatea sa, ca bun, fiind posibilă înstrăinarea acestuia, chiar de către pârâtă în favoarea unor terțe persoane.
Susținerile pârâtei în sensul că eronat a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune fără să se țină seama de disp. art.7 din Decretul nr.167/1958, privind formularea cererii în termen de 3 ani de la data expirării termenului scadent, deci cel mai târziu până la data de 1.11.2008 și că punerea în întârziere a avut loc la 16.10.2010, acțiunea fiind înregistrată în decembrie 2011, deci după expirarea termenului de 3 ani, nu pot fi avute în vedere deoarece instituirea unui termen la data de 01.11.2005 nu reprezintă prin însăși natura sa data la care reclamantul era îndreptățit să formuleze prezenta acțiune în condițiile în care obligația pârâtei era afectată de o condiție constând în notificarea reclamantului în vederea obținerii documentației necesare pentru perfectarea contractului, ținându-se seama de calitatea pârâtei de debitoare față de reclamant, care își îndeplinise obligația privind achitarea prețului, iar în speță pârâta nu-și poate invoca propria culpă constând în neîndeplinirea obligației la data de 01.11.2005, invocând termenul de prescripție în condițiile în care aceasta a obținut documentația necesară abia la data de 09.06.2010.
Împrejurările invocate de către pârâtă conform cărora nu a intervenit o întrerupere a termenului de prescripție în baza disp. at.16 alin.1 lit. a din Decretul nr.167/1958 atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada folosirii imobilului până în anul 2010 sau până în primăvara anului 2009, a deținerii bunului cu acordul său, constituie prin însăși natura lor aprecieri pur subiective ale pârâtei întrucât indiferent dacă reclamantul a folosit sau nu spațiul în litigiu, la stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani privind dreptul acestuia de a o acționa pe pârâtă, se ține seama nu numai de data înserată în cuprinsul antecontractului ca fiind data la care trebuia încheiat actul- 01.11.2005, ci și de data la care pârâta a înțeles efectiv să finalizeze documentația necesară perfectării vânzării - cumpărării, obligație supusă unei condiții, asumată expres prin antecontractul încheiat cu reclamantul, fiind imposibil ca pârâta să se prevaleze de înserarea unei date limite pentru a refuza restituirea sumei încasate în condițiile în care aceasta a fost în culpă în ceea ce privește nerespectarea termenului prevăzut de comun acord de către părți
Afirmațiile pârâtei în sensul că actul de comodat din data de 14.12.2005 privind predarea imobilului în folosința gratuită a reclamantului până la 15.12.2010 a fost confecționat pro causa, înscris de care acesta a renunțat să se prevaleze și că lucrările de construcții efectuate de E. M. în anii 2006, 2009, nu vizează spațiul în litigiu, ci spațiul închiriat de acesta în calitate de asociat al . de la numita I. M., aspect confirmat de adresa privind sediul societății, reclamantul folosindu-se de înscrisuri privind efectuarea unor lucrări la un spațiu care nu a constituit obiectul antecontractului, nu au relevanță în cauză, deoarece la stabilirea situațiilor de fapt, de drept deduse judecății s-a ținut seama în realitate de conținutul propriu-zis al antecontractelor de vânzare-cumpărare existente la dosar, de modalitatea în care fiecare parte contractantă a înțeles să-și îndeplinească sau nu obligațiile asumate în baza acestor acte, de data notificării pârâtei de către reclamant, a finalizării documentației cadastrale de către pârâtă și nicidecum de împrejurările sus menționate.
Apărările pârâtei potrivit cărora eronat s-a ținut seama de efectuarea lucrărilor la imobilul în litigiu la începutul anului 2009, declarațiile martorilor nefăcând dovada folosirii spațiului de către reclamant, fratele acestuia fiind cel care a locuit în spațiul de la etaj, inclusiv la sfârșitul anului 2008, aspect confirmat de martori și că singurul care se ocupa de spațiul închiriat de societate era Dupont C., care nu locuia în spațiul de la etaj neracordat la utilități, declarația martorului C. L. C. fiind verosimilă, martorul vizitând frecvent imobil spre deosebire de martorul reclamantului, nu au niciun temei legal întrucât, în realitate, împrejurările sus menționate se analizează în raport de toate celelalte probe administrate în cauză, ținându-se seama de raporturile care au existat la un moment dat între părți izvorâte inițial din antecontractul din data de 11.10.2000 când pârâta și-a asumat inițial obligația de a înstrăina imobilul unei societăți comerciale deținută de către fratele reclamantului, din contractul de cesiune încheiat la 30.11.2004, iar pârâta era cea care avea obligația să facă dovada că ar fi înțeles la data de 01.11.2005 să-și îndeplinească obligația față de reclamant pentru a fi exonerată de orice răspundere derivând din cele două antecontracte, dovadă inexistentă, caz în care orice susținere a pârâtei în raport de toate probele administrate în cauză, este nejustificată.
Motivele invocate de către pârâtă în sensul că spațiul în litigiu era impropriu folosirii, nefiind racordat la utilități, aspect confirmat de adresa nr.517/2012, nefăcându-se dovada unei folosințe a bunului de către reclamant ulterior anului 2008 și că eronat s-a considerat că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care urma să se întocmească documentația cadastrală pentru imobil, respectiv 2010, fără să se țină seama de data de 01.11.2005, analizându-se în mod greșit culpa părților în neexecutarea obligațiilor contractuale, sunt neîntemeiate deoarece indiferent de starea imobilului în litigiu, de folosirea acestuia de către reclamant sau terțe persoane, pârâta avea obligația să efectueze toate demersurile necesare în vederea finalizării vânzării pentru a fi exonerată de răspundere față de reclamant, iar, în speță, era normal și firesc ca termenul general de prescripție de 3 ani să înceapă să curgă de la data la care rezulta în mod cert manifestarea de voință a pârâtei de a refuza încheierea contractului, de a-l înștiința pe reclamant de obținerea documentației necesare și nicidecum de la data de 01.11.2005.
Criticile pârâtei în sensul că în speță convenția părților se analizează, se interpretează în baza disp. art.977-985 cod civil nemodificat, privind stabilirea termenului de perfectare a actului autentic la 01.11.2005, termen cert, suspensiv care amână începutul exercițiului dreptului subiectiv, executării obligației corelative până la împlinirea acestuia, dată de la care a început să curgă prescripția dreptului la acțiune în baza disp. art.3 din Decretul nr.167/1958, sunt nefondate întrucât, dimpotrivă, convențiile încheiate între părți se analizează în raport de întregul comportament al acestora după încheierea actelor, de modul în care fiecare a înțeles să-și manifeste voința, de a-și îndeplini sau nu anumite obligații, înserarea termenului de 01.11.2005 având ca efect instituirea unei obligații afectată și de o condiție și anume perfectarea actelor autentice, termen care nu marchează, de drept, dreptul fiecărei părți de a acționa pe cale judecătorească cu privire la raporturile juridice dintre acestea izvorâte din cele două antecontracte, ci atestă momentul în raport de care se apreciază culpa părților în ceea ce privește neîndeplinirea unor obligații, realizarea condiției, dreptul la acțiune născându-se din momentul în care reiese cu certitudine refuzul uneia dintre părți de a-și îndeplini obligația asumată și anume data la care pârâta a înțeles să refuze finalizarea vânzării, respectiv 09.06.2010 și 27.09.2010.
În raport de aceste considerente, tribunalul ținând seama de disp. art.304 pct.8, 9 cod pr. civilă și având în vedere disp art-304 pct.1 cod pr. civilă, în baza disp. art.312 alin.1, 2, 3 cod pr. civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge capătul acțiunii privind obligarea pârâtei la plata actualizată în raport cu rata inflației a sumei de 10.000 USD, întrucât, în speță, în urma rezoluțiunii celor două antecontracte de vânzare-cumpărare, pârâta are obligația să restituie suma de 10.000 dolari plus dobânda legală aferentă acestei sume, fiind imposibilă obligarea acesteia și la plata actualizată a sumei în raport de rata inflației cu titlu de daune interese în condițiile în care nu există nicio dispoziție legală în acest sens, aplicându-se în raporturile juridice civile dintre persoanele fizice, dispozițiile dreptului comun care reglementează plata unor daune interese sub formă de dobânzi legale pentru prejudiciul cauzat unui creditor, în urma nerestituirii unei sume de bani determinată de neexecutarea unor obligații civile.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței, ca fiind legale și temeinice.
În baza disp. art.274, 275 cod pr. civilă va fi obligat intimatul la 1500 lei cheltuieli de judecată către recurentă, reprezentând o parte din taxa de timbru și onorariu avocat suportate în calea de atac a recursului, ținându-se seama că numai o parte dintre pretențiile invocate de către recurenta au fost întemeiate, respectiv numai în ceea ce privește capătul acțiunii privind obligarea sa la plata actualizată a debitului de 10.000 USD în raport de rata inflației.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă N. P. cu domiciliul în Ploiești, ., nr. 32, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/13.11.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul - reclamant E. V. cu domiciliul în Bucuresti, ., .. A, ., sector 6 și cu domiciliul procesual ales în București, B-ul N. B., nr. 24, ., . și în consecință:
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge capătul acțiunii privind obligarea pârâtei la plata actualizată în raport cu rata de inflație a sumei de 10.000 USD.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe intimat la 1500 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
M. C. M. N. D. G.
GREFIER,
E. M.
operator date cu caracter personal 5595
red. MC/ tehnored MC
3 ex/04.04.2014
d.f._ Judec. Ploiești
j.f. P. M. E..
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 119/2014. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 117/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
