Uzucapiune. Decizia nr. 200/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 200/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 3627/204/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 200
Ședința publică din data de 07.02.2014
PREȘEDINTE - R. C.
JUDECĂTORI - G. D.
- N. M.
GREFIER - B. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții – pârâți B. E., domiciliată în ., R. A., domiciliată în . și B. GH. G., domiciliat în Comuna Telega, . împotriva sentinței civile nr. 2704/11.11.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina,în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. M., domiciliat în Comuna Telega, . și intimații - pârâți G. I., domiciliat în ., B. GH. I., domiciliat în ., C. C., domiciliată în Comuna Scorțeni, . Prahova, B. GH. M., domiciliat în Târgoviște, ., ., R. I., domiciliat în ., județul Prahova, R. A., domiciliat în .,județul Prahova și R. URAȘ, domiciliat în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns recurentul – pârât B. Gh. G., personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință acre învederează instanței că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 lei și timbru judiciar de 0,50 lei, după care:
Recurentul – pârât B. Gh. G. învederează instanței că nu a sosit avocat angajat.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea tuturor părților să se prezinte în instanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns recurentul – pârât B. Gh. G., personal și asistat de avocat Ș. M., recurentele – pârâte B. E. și R. A. reprezentate de avocat Ș. M., intimatul – reclamant G. M., personal și asistat de avocat L. M., lipsind intimații - pârâți.
Instanța ia act că se depune la dosar de către recurenții –pârâți prin avocat dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 lei și timbru judiciar de 0,50 lei, astfel cum s-a pus în vedere prin citație.
Reprezentanta intimatului – reclamant depune la dosar întâmpinare și comunică un exemplar și recurenților – pârâți prin avocat.
Instanța ia act că se depune de către intimatul – reclamant G. M. prin avocat întâmpinare, fiind comunicat un exemplar și recurenților – pârâți prin avocat.
Apărătorul recurenților –pârâți solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri în baza disp. art. 305 Cod de Procedură Civilă și depune la doar adeverința nr. 5838/29.11.2013 din care rezultă faptul că pentru imobilul în litigiu s-a plătit impozit și notă de cheltuieli, comunicând un exemplar și intimatului - reclamant prin avocat. De asemenea, arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării comunicată în ședință publică.
Având cuvântul, apărătorul intimatului - reclamant învederează instanței că în calea de atac a recursului este admisibilă proba cu înscrisuri și nu se opune încuviințării acesteia. De asemenea, arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de conținutul înscrisurilor comunicate în ședință publică, respectiv: adeverința pentru plata impozitului.
Instanța, constatând legală, concludentă și pertinentă proba cu acte încuviințează pentru recurenții - pârâți proba cu înscrisurile depuse la acest termen de judecată la dosar și comunicate părții adverse.
Instanța ia act că părțile nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de conținutul înscrisurilor comunicate în ședință publică.
Având pe rând cuvântul, reprezentanta recurenților – pârâți și reprezentanta intimatului – reclamant arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită instanței acordarea cuvântului în dezbateri.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul recurenților – pârâți, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.2704/11.11.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina,apreciind că este lovită de nulitate absolută conform disp. art.304 pct. 9 din Codul de Procedură Civilă. Prin admiterea acțiunii în uzucapiune instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile incidente în cauză, respectiv art. 1837,1846,1847 și 1853 din Codul Civil. Solicită instanței examinarea sentinței sub toate aspectele de nelegalitate în considerarea disp. art. 3041 din Codul de Procedură Civilă. Solicită să se constate că instanța de fond a aplicat greșit textele de lege, întrucât părțile nu puteau să posede imobilul în modul menționat de instanța de fond, având în vedere că suprafața de 2200 mp este o suprafață indiviză din 9900 mp ce a aparținut autorilor intimaților. Această situație rezultă din probele administrate, iar situația terenului nu a fost discutată invocându-se decizia nr. 916/1995 a Tribunalului Prahova. Cu acea ocazie a fost respinsă acțiunea formulată de recurenți, dar în considerente s-a menționat că în calitate de coindivizar nu poate să exercite o acțiune în revendicare pentru suprafața de 2200 mp ce nu poate fi identificată din suprafața de 9000 mp ce face obiectul discuției. Cu acea ocazie a formulat cerere reconvențională intimatul – reclamant solicitând constatarea calității de proprietar pentru aceeași suprafață de teren, motivând că a cumpărat acea suprafață de teren de la B.. Instanța a constatat că ceea ce a cumpărat este un drept succesoral de unde nu rezultă o suprafață determinată care poate să fie individualizată. În anul 1995, în cadrul dosarului cu aceleași părți din această cauză s-a constatat autoritate de lucru judecat, regimul juridic al suprafeței de teren, o cotă ideală din 9000 mp această situație nu poate fi reglementată juridic cât timp nu se iese din indiviziune, iar problema este că nu a existat o posesie utilă. El nu a făcut dovada intervenției posesiei, că ar fi stăpânit o suprafață de teren. El e un terț și nu putea să stăpânească o suprafață de teren, decât dacă era coproprietar. Din declarațiile martorilor a rezultat că nu a putut să stăpânească terenul în litigiu în condițiile prevăzute de lege, această posesie a fost precară și viciată. Solicită instanței să aprecieze că hotărârea este nelegală. Au dovedit recurenții că au stăpânit acel teren și au plătit taxe și impozite pentru această suprafață, posesia exercitată de intimat nu îndeplinește condițiile pentru o posesie. Solicită instanței să dea eficiență probelor administrate în cauză. De asemenea, solicită instanței admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii formulată de intimat, cu cheltuieli de judecată fond și recurs.
Având cuvântul, apărătorul intimatului – reclamant solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Prin acțiunea formulată de intimatul - reclamant a solicitat să se constate dreptul de proprietate prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor cu autorul decedat în 1988. Cu probele administrate în cauză a rezultat faptul că a dobândit proprietatea prin uzucapiune de peste 30 de ani, netulburat. Din declarațiile martorilor audiați în cauză aflate la filele 15 și 37 din dosar rezultă că tatăl reclamantului a stăpânit terenul din momentul când s-a încheiat convenția, a plătit prețul integral și era cunoscut ca proprietar al terenului. A îngrădit cei 2200 mp pe care era construită o cameră, un grajd și o fântână. Arată că nu s-a făcut partaj având în vedere că părțile s-au înțeles asupra stăpânirii suprafețelor de teren. Terenul în litigiu a fost trecut în Registrul Agricol al defunctului G. P. care a plătit impozit și de la data decesului tatălui intimatului l-a stăpânit. Din declarațiile martorilor rezultă faptul că G. P. a stăpânit terenul având loc joncțiunea posesiei. Nu există probe din care rezultă că intimatul a stăpânit această suprafață de teren prin violență. Terenul a fost înstrăinat prin contract de vânzare – cumpărare de la R. A., iar această situație nu se regăsește printre motivele de întrerupere a prescripției. Până la judecarea acestui recurs recurenții au stat în pasivitate, iar intimatul a aflat de contractul de vânzare – cumpărare în cursul procesului la Judecătoria Câmpina când s-au administrat probe. Uzucapiunea a fost dobândită încă din anul 1964, a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.1860 cod civil a unei posesii propriu-zise, intimatul fiind succesor în drepturi al autorului B. P.. Solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la nr. _ reclamantul G. M. a chemat în judecată pe pârâții B. E., R. A., R. S., G. E., G. I., B. Gh. I., B. Gh. G., C. C., B. Gh. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 2200 mp. situat în pct. „Calineț”, ..
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că defunctul lui tată G. P. a dobândit de la pârâta G. E. în anul 1964, prin cumpărare, suprafața de 2200 mp în baza unui înscris sub semnătură privată intitulat „Chitanță”, iar la data cumpărării până la decesul lui în anul 1988 autorul său a stăpânit terenul netulburat sub nume de proprietar exercitând în mod efectiv și public toate atributele dreptului de proprietate în condițiile unei posesii utile conform disp.art.1847 c.civ., iar după decesul acestuia a preluat el posesia până în prezent.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.1890, 1859, 1860 c.civ.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus în copie la dosar adresa nr.727/1992, înscrisul sub semnătură privată întitulat „Chitanță”, Decizia civilă nr.916/1995, Raport de expertiză tehnică.
La termenul din 29 oct.2013 au fost introduși în cauză, în calitate de proprietari, G. I. și C. C..
Pârâții R. A., R. A., R. I. au depus la dosar precizare prin care au arătat că imobilul ce face obiectul procesului a fost înstrăinat de peste 30 de ani, fără forme legale părinților reclamanților, astfel încât nu au nici un fel de pretenții asupra lui.
Pârâtul B. G. a depus la dosar notă de susțineri prin care a arătat că numiții R. S. și G. E. sunt decedați astfel încât se impune introducerea în cauză a moștenitorilor acestora..
Reclamantul a depus la dosar precizare la acțiunea introductivă, prin care a nominalizat pârâții cu care înțelege să se judece în cauza de față.
Pârâtul B. G. a formulat întâmpinare în cauză prin care a arătat că terenul în litigiu este în indiviziune, făcând parte din suprafața de 9000 mp, teren ce a aparținut autorului comun G. R., iar după decesul acestuia a fost trecut în partida numitei R. A..
A mai arătat că în anul 1995 numita R. A., sora mamei lui, i-a înstrăinat prin act autentic terenul în suprafață de 2200 mp pe care l-au folosit o perioadă scurtă de timp, fiind împiedicați de reclamant.
Au fost depuse în copie la dosar contractul de întreținere aut. sub nr.165/1995, adeverința nr.925/1994, adresa eliberată de Primăria comunei Telega.
Prin sentința civilă nr. 2704/11.11.2013 Judecătoria Câmpina a admis acțiunea precizată, a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 2220 mp. situat în ., jud. Prahova, conform expertizei N. O. Titel, dobândit prin uzucapiune de lungă durată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat „Chitanță”, autorul reclamantului a dobândit de la numita B. E. suprafața de 2200 mp situat în pct. „Calineț”, prețul fiind plătit, iar cumpărătorul intrând în posesia și folosința terenului, aspect arătat de martorii audiați în cauză și recunoscut și de o parte a pârâților la interogatoriu.
A motivat prima instanță că în anul 1995 vânzătoarea B. E. a formulat acțiune în revendicare asupra terenului în suprafață de 2200 mp iar pârâtul, respectiv reclamantul din cauza de față, prin cerere reconvențională a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, ca urmare a valabilității vânzării.
Prin Decizia civilă nr.916/1995 irevocabilă pronunțată în Dosarul civil nr.659/1995 Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea în revendicare întrucât terenul este indiviz din suprafața de 9000 mp. provenind din moștenirea defunctei R. A., avere care nu a fost partajată între moștenitori, decizie prin care a fost respinsă și cererea reconvențională întrucât reclamanții nu au ieșit din indiviziune.
A mai arătat instanța de fond că, în cauza ce face obiectul prezentei acțiuni reclamantul a solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2200 mp. situat în pct. „Calineț” dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor cu a autorului lui decedat în anul 1988, fiind necesar să dovedească că a posedat imobilul cel puțin 30 de ani, continuu, netulburat și sub nume de proprietar.
S-a motivat de către prima instanță că, din declarația martorilor D. G. din Decizia civilă nr.916/1995, Capățână Ș., G. G., din răspunsurile la interogatoriu întrebarea nr.1), rezultă că vânzarea și implicit începerea posesiei terenului a avut loc în anul 1967-1968 (înscrisul sub semnătură privată nemenționând data întocmirii) terenul fiind stăpânit până în anul 1988 de către autorul reclamantului iar ulterior și până în prezent de către reclamant astfel că, chiar dacă terenul în litigiu face parte din suprafața totală de 9000 mp ce provenea din succesiunea defunctei R. A. asupra averii acesteia neexistând un partaj succesoral, rezultă indubitabil din probatoriul administrat în cauză, că suprafața de teren în litigiu este delimitată, fiind împrejmuită, existând construcții asupra ei, respectiv o cameră și o fântână edificate de tatăl reclamantului în anii 1960 și a folosit terenul în mod continuu, netulburat, iar după moartea acestuia l-a folosit reclamantul.
A precizat instanța de fond că, este adevărat că prin Decizia civilă nr.916/1995 s-a reținut că terenul face parte din suprafața totală de 9000 mp nefiind individualizat și determinat prin partajul părților, dar nu se poate ignora situația de fapt existentă de altfel reținută și în practicaua hotărârii judecătorești menționate în sensul că părțile nu au dorit un partaj judecătoresc sau la notar, întrucât s-au înțeles asupra modului de folosință a terenului și mai mult decât atât reclamantul și autorul lui au stăpânit efectiv și nu un drept indiviz nesusceptibil de a forma obiectul posesiei, ci un drept material în condițiile art. 1848 și urm. Cod civil, mai ales că, potrivit adresei nr.727/1992 eliberată de Consiliul Local Telega, terenul a fost trecut în rolul agricol al defunctului G. P., autorul reclamantului, pentru care se plătește și impozit.
A concluzionat instanța fondului că din ansamblul probator administrat în cauză, a rezultat că reclamantul și autorul său au stăpânit în mod continuu, exercitând în mod regulat, fără intermitențe, posesia asupra terenului în litigiu, posesia fiind publică și neechivocă, reclamantul îngrădind și stăpânind terenul, iar din nicio probă nu rezultă că pârâtul B. G. ar fi stăpânit el terenul în litigiu o perioadă scurtă de timp și nici faptul că reclamantul a stăpânit terenul prin violență.
S-a mai arătat că și ultima cerință prev. de art. 1847 c.civ., respectiv neîntreruperea termenului cerut de lege pentru ca posesia să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de lungă durată este îndeplinită, întrucât nu se poate reține existența nici uneia din clauzele de întrerupere civilă sau naturală a cursului prescripției achizitive, respectiv nu s-a dovedit că reclamantul ar fi fost lipsit de folosința imobilului de către pârâți sau alte persoane timp de mai mult de un an, dimpotrivă, posesia nu a fost întreruptă pentru nicio perioadă de timp, terenul nu se află în domeniul public, nefiind aplicabile disp. art. 11 din Legea 213/1998 referitoare la imprescriptibilitate, iar faptul că în anul 1995 s-a formulat acțiune în revendicare împotriva reclamantului nu are relevanță și nu întrerupe cursul prescripției atâta timp cât cererea de chemare în judecată a fost respinsă (art.16 teza ultima din Decizia 167/1958 precum și art.1868 cod civil )
A precizat prima instanță că nici împrejurarea că terenul ce face obiectul prezentei cauzei a fost înstrăinat prin contractul de întreținere nr.165/1995 de pârâta R. A., pârâtului B. G. nu întrerupe cursul prescriptiv, neregăsindu-se printre motivele de întrerupere prevăzute de legiuitor, mai ales că pârâtul a stat în pasivitate după încheierea actului perioadă în care uzucapantul reclamant a avut neîntreruptă posesia utilă a imobilului.
Totodată, instanța de fond a susținut că sunt îndeplinite și cerințele prev. de disp.art.1860 Cod civil, care asigură facultatea pentru orice posesor actual care să unească posesia cu cea a autorului său, constatând ca în speță, s-a făcut pe deplin dovada unei posesii propriu zise, iar reclamantul este succesor în drepturi a autorului lui B. P..
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, reținându-se că autorul reclamantului și apoi reclamantul au stăpânit imobilul continuu, public, sub nume de proprietar mai mult de 30 de ani, și nu au fost tulburați de nimeni în exercitarea posesiei, făcându-se astfel o aplicare greșită a dispozițiilor legale ce reglementează uzucapiunea de lungă durată, cât timp, deși reclamantul a susținut că a exercitat posesia asupra unei suprafețe determinate din totalul suprafeței de 9000 m.p. dobândită de pârâtele B. E., R. A. și defunctul R. S. în indiviziune de la autoarea R. A., în realitate posesia pe care a exercitat-o asupra terenului a vizat doar o cotă ideală ce revenea pârâtei B. E., iar starea de in diviziune se menține și în prezent, reclamantul având astfel calitatea de detentor precar, conform art.1853 c. civ.
Au precizat recurenții că, întrucât starea de in diviziune asupra terenului de 2200 m.p. se menține și în prezent, înseamnă că reclamantul nu poate invoca uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului cu atât mai mult cu cât posesia exercitată nu este nici publică, având în vedere cuprinsul adresei nr. 5977/22.10.2012 privind istoricul de rol pentru terenul din pct. Călineț, nefiind lipsit de relevanță nici faptul că pârâtul B. G. a plătit impozit pentru acest teren, începând din anul 1996 și până în prezent.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 11.12.2013.
La data de 07.02.2014, intimații au formulat o cerere prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că defunctul G. P. a cumpărat terenul cu chitanță de la numita B. E. situat în pct. Călineț, a plătit prețul integral la data încheierii convenției și a stăpânit terenul până în anul 1998, continuu, netulburat și sub nume de proprietar, iar de la data decesului și până în prezent îl stăpânește în aceleași condiții fiul său G. M., care a edificat și două construcții pe acest teren împrejmuit pe toate laturile.
Tribunalul, examinând sentința atacată, în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate de textele de lege aplicabile, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.304 și art. 3041 c.pr.civ., constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Conform, înscrisului sub semnătură privată, intitulat chitanță, coroborată cu răspunsurile pârâților B. E., B. G., B. I. la interogatoriu, în anii 1967-1968, numita B. Gh. E. a vândut numitului P. G., întregul drept ce i se cuvenea din moștenirea de la defuncta sa mama R. A., a cărei avere se comunea din cca. 2200 m.p. teren fâneață, situat în ., prețul vânzării fiind de 2700 lei, achitat integral la data încheierii convenției.
Potrivit adresei nr.727/14.05.1992, emisă de Consiliul Local Telega, defunctul G. P. figura din perioada anilor 1986 cu suprafața de 2000 m.p. teren fâneață la pct.Călineț, precum și 3400 m.p. teren fâneață la același punct.
Prin decizia civilă nr. 916/06.04.1995 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins atât acțiunea având ca obiect revendicarea terenului în litigiu de la reclamantul din prezenta cauză, acțiune formulată de pârâții din prezenta cauză B. E., R. A. și R. S., cât și cererea reconvențională formulată de reclamantul G. M. vizând constatarea valabilității vânzării cumpărării terenului.
Potrivit adeverinței nr.5977/22.10.2012 emisă de Primăria Comunei Telega, autorii pârâților, R. A. și R. G. au figurat în pct. Călineț în perioada anilor 1959-1963, cu suprafața de 0,090 ha pășune, în perioada 1964-1970, figurează cu aceeași suprafață la rol fiica acestora R. A., teren care figurează și în anul 1965 tot la rolul numitei R. A., fără nicio modificare ca suprafață, iar în Registrul Agricol din perioada 1992-1996, în anul 1995 se scade din acest rol suprafața de 0,22 ha și se înregistrează la pârâtul B. G., conform contractului de întreținere nr.165/27.11.1995.
De asemenea, în cuprinsul adeverinței nr. 925/21.04.1994 emisă de Primăria . că numita R. A. figurează în evidențele agricole, conform verificării în Registrul Agricol, volumul 7 fila 9/1994, cu casă de locuit și teren fâneață în suprafață de 9000 m.p. situat în pct. Călineț.
Terenul în litigiu a fost identificat, măsurat și evidențiat pe schița de plan a raportului de expertiză întocmit de expert N. O., menționându-se că terenul are suprafața de 2220 m.p., fiind împrejmuit pe toate laturile cu garduri de lemn și plasă metalică, teren pe care reclamantul a construit o anexă de lemn și o magazie de lemne, precum și o fântână, teren care este unul și același cu cel menționat în contractul de întreținere nr.165/27.11.1995 încheiat între pârâții R. A. și B. G., precum și cu terenul menționat în înscrisul sub semnătură privată, teren care se învecinează în partea de sud cu restul de proprietate al pârâtei R. A..
În cuprinsul chitanțelor existente la dosar datând din perioada anilor_-1980-1981, se menționează că defunctul G. P. a achitat impozit pentru B. M. Gh..
Potrivit art.111 c. pr. civ. partea care are interes poate să formuleze cerere pentru constatarea existenței sau neexistentei unui drept cu excepția cazului în care are posibilitatea formulării cererii în realizarea dreptului.
De asemenea, disp.art.1837 și urm. c.civ. prevăd că uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate constând în exercitarea unei posesii neîntrerupte, continuă, netulburată și sub nume de proprietar timp de 30 ani asupra bunului respectiv.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, reiese că prin înscrisul sub semnătură privată, intitulat chitanță, încheiat în perioada anilor 1967-1968, pârâta B. Gh. E. a vândut autorului reclamantului G. P. o suprafață de cca 2200 m.p. reprezentând partea de moștenire care i se cuvine de la defuncta sa mama, R. A., prețul vânzării în sumă de 2700 lei, fiind achitat la data încheierii convenției, teren care face parte dintr-o suprafață de cca. 9000 m.p., cu care a figurat în Registrul Agricol în perioada 1959-1963 numita R. A. și soțul acesteia R. G., iar în perioada 1964-1995 a figurat pârâta R. A., din care a înstrăinat în anul 1995 pârâtului B. G. suprafața de 0,22 ha în baza contractului de întreținere nr.165/27.11.1995, suprafață cu care acesta din urmă s-a înscris în Registrul Agricol și pentru care plătește taxe și impozite.
Reiese, totodată că terenul în litigiu astfel cum a fost identificat și evidențiat pe schița de plan a raportului de expertiză N. O., având suprafața de 2220 m.p. și fiind împrejmuit pe toate laturile descris în contractul de întreținere sus menționat, este unul și același cu cel care a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată încheiat în anii 1967-1968, teren care a făcut obiectul acțiunii în revendicare formulată de pârâții din prezenta cauză B. E., R. A. și R. S. și a cererii reconvenționale formulată de reclamantul din prezenta cauză G. M., având ca obiect constatarea valabilității chitanței sub semnătură privată încheiată între B. E. și G. P., atât acțiunea în revendicare, cât și cererea reconvențională fiind respinse ca nefondate prin decizia nr. 916/06.04.1995 a Curții de Apel Ploiești, motivat de faptul că terenul se află în indiviziune, nefiind identificat ca atare.
Ca atare, atât timp cât terenul în litigiu în suprafață de 2220 m.p. face parte din suprafața de 9000 m.p., situată în . și a aparținut autoarei pârâților, R. A., suprafață cu care aceasta a figurat în Registrul Agricol al comunei până în anul 1964, iar ulterior în perioada 1964-1995 acest teren a figurat fără modificări la rolul agricol al pârâtei R. A., din care aceasta a înstrăinat în anul 1995 suprafața în litigiu pârâtului B. G., suprafață care a făcut și obiectul unui litigiu între părți în anul 1995, înseamnă că în realitate posesia exercitată de către reclamant și respectiv de către tatăl acestuia până la deces nu a îndeplinit condițiile prevăzute de lege, pentru a se putea invoca uzucapiunea de lungă durată ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra acestui teren, respectiv caracter continuu, netulburat, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar.
Astfel, în condițiile în care prin decizia civilă nr.916/1995 s-a respins cererea reconvențională formulată de reclamantul din prezenta cauză vizând constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare dintre autorul său și pârâta B. E., înseamnă că reclamantul nu poate pretinde în prezent dobândirea unui drept de proprietate pe calea uzucapiunii de lungă durată asupra terenului în litigiu, cât timp s-a constatat cu autoritate de lucru judecat faptul că vânzătoarea se afla în imposibilitate de a vinde terenul, caz în care era imposibil ca autorul reclamantului și apoi reclamantul să exercite o posesie pentru sine, continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, reclamantul cunoscând că terenul nu i-a aparținut și nu îi aparține, nefiind dobândit în mod legal.
Mai mult chiar, faptul că acest teren a fost folosit de către autorul reclamantului, și apoi de către reclamant o perioadă de timp, nu înseamnă că aceștia l-au stăpânit sub nume de proprietari în condițiile în care acest teren face parte din terenul de 9000 mp. cu care a figurat permanent la rolul agricol pârâta R. A., care l-a și vândut pârâtului B. G. în baza unui contract de întreținere ce nu a fost niciodată contestat și anulat, producând efectele pentru care a fost încheiat și care atestă astfel dreptul de proprietate al pârâtului B. G. asupra terenului în litigiu, contract care, de altfel, chiar dacă nu a fost cunoscut de către reclamant, este un act de natură să întrerupă cursul prescripției, cel puțin de drept.
De altfel, dacă tatăl reclamantului și apoi reclamantul, ulterior decesului tatălui său s-ar fi considerat proprietarii terenului în litigiu și deci că acea convenție de vânzare-cumpărare și-ar fi produs efectele, ar fi însemnat să se înscrie cu acest teren în rolul agricol, respectiv reclamantul, ulterior decesului autorului său, să deschidă rol agricol pe numele său asupra acestui teren, să plătească impozitele pentru imobil, lucru pe care nu l-a făcut, chitanțele depuse la dosar făcând dovada achitării unui impozit de către autorul său numai în perioada anilor 1976-1981 fără să existe dovezi că impozitul a fost plătit pentru sine, pentru terenul în litigiu cât timp se menționează că a fost achitat pentru o altă persoană, G. M. Gh. or, înscrierea în evidențele agricole și plata impozitelor constituie împrejurări de natură să ateste exercitarea unei posesii pentru sine, ceea ce în speță nu există, cea care a figurat cu terenul de-a lungul timpului, în toată perioada anilor 1964-1995 a fost pârâta R. A., care l-a și înstrăinat în anul 1995 pârâtului B. G..
Împrejurarea că, potrivit adeverinței nr.727/14.05.1992 emisă de Primăria Telega, autorul reclamantului ar fi figurat în registrul agricol cu două suprafețe de teren în punctul Călineț, una de 2000 mp. și alta de 3400 mp., nu înseamnă în mod automat că s-a înscris la rol cu terenul în litigiu, neexistând nicio dovadă că terenul de 2000 mp. cu care autorul reclamantului figura în registrul agricol este unul și același cu cel în litigiu, ținând seama că pârâta R. A. a figurat permanent cu întreaga suprafață de 9000 mp. din care face parte și suprafața de teren în litigiu, în Registrul agricol, cu atât mai mult cu cât, chitanțele vizând plata impozitului depuse de către reclamant la dosar atestă achitarea de către autorul său a unui impozit pentru o altă persoană și nu pentru sine și respectiv pentru terenul în litigiu, împrejurări care dovedesc caracterul precar al posesiei exercitate de către autorul reclamantului și apoi de către reclamant și nicidecum a unei posesii utile și neviciate.
Faptul că acest teren este împrejmuit pe toate laturile, că sunt edificate pe acest teren construcții constând în anexă de lemn, o magazie de lemne, precum și o fântână de către autorul reclamantului și reclamant, conform declarațiilor martorilor audiați, nu are relevanță în cauză în condițiile în care declarațiile martorilor nu pot reprezenta probe elocvente în acest sens cât timp au la bază descrierea unei situații de fapt percepută de persoanele respective, fără efecte din punct de vedere juridic.
Mai mult chiar, terenul a figurat încă din anul 1964 la rolul agricol al pârâtei R. A., făcând parte din suprafața de 9000 mp. cu care acesta s-a înscris la rol, nefiind modificat niciodată de-a lungul timpului în ceea ce privește întinderea terenului până în anul 1995 când a înstrăinat porțiunea de teren în litigiu pârâtului B. G. cu contract de întreținere, astfel încât simpla folosință a terenului de către tatăl reclamantului și apoi de către reclamant, edificarea unor construcții pe teren, nu pot să aibă ca efect dobândirea unui drept de proprietate asupra suprafeței de 2000 mp. deoarece aceste fapte nu reprezintă prin însăși natura lor o posesie utilă, neviciată ci, dimpotrivă, dacă s-ar considera că cei doi ar fi exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, ar însemna ca orice persoană care nu are niciun drept de proprietate asupra unui teren să-l îngrădească, să-l folosească timp de 30 de ani pentru ca ulterior să invoce dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu, ceea ce este inadmisibil și chiar inechitabil.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis acțiunea constatând dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 2220 m.p. situat în ., pe calea uzucapiunii de lungă durată, cât timp în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1837 și urm. c.civil.
Criticile recurenților în sensul că instanța de fond a admis acțiunea făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale ce reglementează uzucapiunea de lungă durată cât timp reclamantul a avut numai calitatea de detentor precar conform art.1853 c.civ., posesia sa vizând doar o cotă ideală ce revenea pârâtei B. E., iar starea de indiviziune asupra întregului teren de 9000 mp. din care face parte și terenul în litigiu se menține și în prezent, nu s-a ținut seama de adresa nr. 5977/2012 privind istoricul de rol pentru teren și de faptul că pârâtul B. G. achită impozitul pentru teren din anul 1996, au relevanță în cauză întrucât probele administrate atestă inexistența unei posesii utile și neviciate asupra terenului, în condițiile în care prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat cu autoritate de lucru judecat imposibilitatea vânzătoarei B. E. de a înstrăina terenul în litigiu și deci era imposibil ca reclamantul și autorul său să fi exercitat o posesie utilă și neviciată, cu bună-credință, cunoscând că acest teren nu le-a aparținut și nu le aparține.
De altfel, porțiunea de teren în litigiu a figurat, de-a lungul timpului, la rolul agricol al pârâtei R. A., neexistând nicio dovadă la dosar că tatăl reclamantului și apoi reclamantul s-au înscris cu terenul în registrul agricol al comunei cât timp permanent terenul a figurat la rolul agricol al pârâtei R. A., că aceștia au plătit taxele și impozitele pentru teren, în condițiile în care chitanțele existente la dosar fac dovada achitării de către autorul reclamantului a impozitului pentru o altă persoană, B. M. Gh., terenul fiind și înstrăinat de numita R. A. pârâtului B. G. cu contract de întreținere în anul 1995, dată de la care acesta a achitat taxele și impozitele pentru teren, act care atestă dreptul de proprietate al pârâtului asupra terenului în litigiu, contractul nefiind niciodată contestat sau anulat, producând efectele juridice pentru care a fost încheiat.
Faptul că autorul reclamantului și reclamantul au împrejmuit terenul, au edificat o fântână, o magazie de lemne și o anexă din lemn, nu este de natură să dea naștere în favoarea reclamantului a unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu deoarece nu reprezintă fapte care să ateste exercitarea unei posesii utile și neviciate cât timp probele administrate atestă doar o stare de fapt constând în folosirea acestei porțiuni de teren și nicidecum că au exercitat o posesie pentru sine, sub nume de proprietar.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții – pârâți B. E., domiciliată în ., R. A., domiciliată în . și B. GH. G., domiciliat în Comuna Telega, ., împotriva sentinței civile nr. 2704/11.11.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. M., domiciliat în Comuna Telega, . și intimații - pârâți G. I., domiciliat în Comuna Telega, ., B. GH. I., domiciliat în Comuna Telega, ., C. C., domiciliată în Comuna Scorțeni, . Prahova, B. GH. M., domiciliat în Târgoviște, ., ., ., R. I., domiciliat în Comuna Telega, ., județul Prahova, R. A., domiciliat în Comuna Telega, .,județul Prahova și R. URAȘ, domiciliat în Comuna Telega, . și, în consecință:
Modifica în tot sentința atacata în sensul ca respinge acțiunea precizata în totalitate, ca neîntemeiata.
Obligă pe intimați în solidar la 2850 lei cheltuieli de judecata către recurenții B. E., R. A. si B. Gh. G., fond și recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
R. C. G. D. N. M.
GREFIER,
B. A.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./Tehnored.C.R.
3 ex./07.04.2014
D.f._ - Judecătoria Câmpina
J.f. - D. E.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1508/2014.... | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 318/2014.... → |
|---|
