Grăniţuire. Decizia nr. 196/2014. Tribunalul PRAHOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 196/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 13366/215/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 196

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.03.2014

PREȘEDINTE - R. C.

JUDECĂTOR - G. D.

GREFIER - B. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanții – pârâți D. I. domiciliat în C., ., județul D. si D. M. domiciliată în C., ., județul D. împotriva sentinței civile nr._/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimatul - reclamant P. V. domiciliat în C., ., județul D. si intimații – intervenienti în nume propriu D. M. T. domiciliată în C., ., județul D. si BLONDEAU E. A. domiciliată în C., ., județul D..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 06martie 2014 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință când instanța pentru a da posibilitatea să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 13 martie 2014 și ulterior la data de 20.03.2014 când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând a supra cauzei civile d e față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 03.05.2010 pe rolul Judecătoriei C., sub nr._ reclamantul Porneala V. a chemat in judecată pârâtul D. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea paratului să-i lase in deplină proprietate și liniștită posesia fâșia de teren cu lungimea de 26 m si suprafața, de 18 mp, pe care a acaparat-o din proprietatea sa și stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile celor doi.

De asemenea, a solicitat obligarea paratului sa-si demoleze gardul despărțitor pe care 1-a construit încălcând proprietatea sa sau să fie autorizat să demoleze pe cheltuiala paratului, gardul construit de acesta fără a respecta proprietatea sa, precum si să fie autorizat să efectueze pe cheltuiala paratului reparația stricăciunii pricinuite aleii din jurul casei.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca este proprietarul imobilului, casă si teren, situat in C., ., jud. D., conform contractului de vânzare cumpărare nr. 152/1973 si titlului de proprietate, nr. 352 din 15.o8.1975, învecinându-se cu paratul D. I..

A mai susținut reclamantul ca paratul a dobândit imobilul în care locuiește actualmente, situat in C., ., D., după cea 30 ani de ani de la data stabilirii sale in imobilul situat in C., ..

A arătat reclamantul ca între imobilul sau - casă si teren - si terenul autorului paratului n-a existat niciodată o linie de hotar fixată prin semne externe vizibile, insă fiecare dintre ei au cunoscut limitele proprietăților personale, precum si pe cele ale vecinului si fiecare dintre ei le-a respectat.

Astfel, era știut de fiecare dintre părți ca . sale - care se prelungește in jurul casei, având rol protector - este proprietatea sa, permițând îngrijirea casei, efectuarea eventualelor reparații, curățirea zăpezii, precum si accesul la . situate pe .> A susținut reclamantul ca aceasta alee din spatele casei sale delimitează proprie-ea sa de a paratului D. I..

Totodată, a arătat reclamantul ca se știa încă de la stabilirea sa in acest imobil că această alee ce protejează casa sa, situată in spatele casei, in părțile laterale se prelungește in linie dreaptă cu hotarul proprietăților lor - nefixat prin semne vizibile.

A susținut reclamantul ca paratul D. I., după ce a dobândit imobilul din Unirii nr. 115, a fost înștiințat cu privire la aspectele respective si o scurtă perioadă a respectat hotarul in forma care era dar, ulterior, a stăruit să stabilească el însuși niște semne de hotar pe terenul situat in prelungirea aleii din spatele casei reclamantului, însă nu a respectat întrutotul linia de hotar așa cum reiese din acte.

Mai mult, a arătat reclamantul, cu cea 2 săptămâni în urmă, paratul a ridicat zid despărțitor intre proprietățile lor, însă a încălcat dreptul reclamantului de proprietate cu privire la . sale - cu lățimea de 1 m si lungime de 9,4 m acaparându-i totodată si o suprafață de teren având dimensiunea de cate o jumătate de metru lățime, iar lungimile sunt de 6,3 m, respectiv 10,3 m situat de o parte si de alta a casei reclamantului - suprafață totala de 18 m.p.

In acest fel, a mai susținut reclamantul, paratul i-a îngrădit dreptul de proprietate si i-a tulburat posesia cu privire la suprafața de teren descrisă mai sus, producându-i un grav prejudiciu si in sensul că, pe de o parte, in cursul lucrărilor pe care le-a efectuat, a dislocat . rezistență a casei reclamantului, iar pe de altă parte, i-a îngrădit accesul in spatele casei, impiedicandu-1 să efectueze reparațiile necesare.

Reclamantul a solicitat astfel să fie obligat paratul să-si demoleze zidul ridicat pe proprietatea sa sau să fie el autorizat ca, pe cheltuiala paratului, să desființeze gardul pe care acesta 1-a ridicat încălcându-i proprietatea si sa fie el autorizat sa efectueze, pe cheltuiala paratului, lucrările de reparație a aleii si cele ale casei determinate de stricăciunile produse de parat.

In temeiul art. 1082 Cod civil, a solicitat daune interese in cuantum de 100 lei/zi de întârziere.

De asemenea, a solicitat ca pe baza probelor ce vor fi administrate să se stabilească linia de hotar reală care separă proprietățile pârtilor si să fie obligat paratul să-i respecte dreptul de proprietate si posesia asupra fâșiei de teren acaparate.

In drept, si-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 48o Cod civil, art. 584 -6oo C civil, art. 1O73-1O79 Cod civil.

A anexat contractul de vânzare cumpărare nr. 152/1973, titlul de proprietate nr. 352/15.08. 1975, proces verbal de predare primire, dec. Nr. 373/1973, Ordinul privind stabilirea dreptului de proprietate privată nr. 138/1997, schița.

La 29.06.2010, paratul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii in revendicare, reclamantul P. V. fiind în indiviziune (conform ordinului nr. 138/1997 emis de Prefectura D. și Deciziei nr. 373/1973 a Consiliului Popular al municipiului C.) cu alți 12 proprietari, și cu moștenitorii soției sale P. O. (decedată).

A arătat ca, promovarea unei acțiuni în revendicare reprezintă un act de dispoziție și presupune respectarea regulii unanimității, în sensul că acțiunea în revendicare trebuie exercitată de toți coproprietarii imobilului, or, în cauză, a susținut paratul, acțiunea în revendicare este inadmisibilă, pentru că a fost introdusă de reclamantul P. V., care nu a făcut dovada că este titularul unui drept de proprietate exclusiv asupra imobilului revendicat.

In subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii în revendicare și grănițuire, formulată de P. V. ca neîntemeiată, pentru faptul că imobilul din . (nr. vechi 123 A) este proprietatea paraților din anul 2000, când a fost cumpărat ( cumpărători de bună credință) de la autorul lor T. C., conform contractului de vânzare cumpărare nr. 3094/22.10.2000-BNP G. C. (anexa 1) și are un teren în suprafață totală de 540mp în acte și de 511,25mp în realitate, conform documentației cadastrale nr. 8436/2000 (anexa 2) intabulat în anul 2000 conform cărții funciare nr._/2000 (anexa 3).

A mai arătat că terenul de 540 mp a fost atribuit autorului paraților T. C. în mod gratuit și în folosință veșnică încă din anul 1957, conform deciziei nr. 631/09.10.1957 (anexa 4) și a fost intabulat încă din anul 1957 la Tribunalul Orășenesc C., sub nr. 899/14.11.1957, așa cum reiese din anexa 4,iar potrivit actelor amintite terenul a avut din 1957 o lungime de 15 m spre . adâncime de 36 m.

A susținut că din documentația cadastrală efectuată în anul 2000, lungimea de 15 m s-a micșorat la 14 m, situație în care suprafața a fost diminuată, iar acest aspect dovedește că la construcția casei reclamantului, s-a acaparat o suprafață de 28,75 mp din terenul autorului său.

Au mai susținut parații ca în anul 2008 au demolat anexa gospodărească conform autorizației de desființare nr. 1064/29.07.2008 (anexa 8) și PV de recepție nr. l00868/29.12.2008, (anexa 9), lăsând nedemolat peretele dinspre sud al anexei, ce delimita cele doua proprietăți.

In anul 2010, în locul gardului de sârmă și pe locul fundației peretelui nedemolat al anexei demolate în 2008, au construit un gard nou din bolțari (foto 1) cu o lungime de aprox. 10,5m conform autorizatei de construire nr.1721/30/1 Q/2008(anexa 10), iar lucrările de construire a gardului din bolțari s-au efectuat respectând întocmai autorizația de construire nr.1721/30.10.2008, respectiv Planul de Situație (anexa 11) atașat ca parte componentă a autorizatei de construire, fără vreo intervenție pe proprietatea lui P. V., fapt confirmat de Procesul Verbal de recepție a lucrărilor nr._/2010, (anexa 12) eliberat de Primăria C. care stipulează ca lucrările de construire executate sunt conform proiectului si in baza Autorizației de construire si se admite recepția, ca si de Referatul de recepție (anexa 13), emis de executantul proiectului ce a stat la baza eliberării Autorizației de construire, in care se stipulează ca lucrările sunt executate conform proiectului aprobat.

A menționat că tot gardul este construit numai în curtea lor, fără a se trece nici măcar un centimetru în curtea reclamantului P. V., gardul a fost construit cu respectarea stricta a autorizației de construire.

Ba mai mult, au arătat parații, pe toată lungimea sa gardul s-a construit și mai în interiorul curții paraților cu cea 20-30 cm așa cum se vede și din foto 2,3,4 în care se vede că stâlpii vechiului gard ca și panoul fixat pe hotarul dintre cele două imobile, au rămas în curtea lui P. V. la cca. 20-30 cm față de gardul construit, adică P. V., deși nu a participat cu nici un leu la construirea gardului, s-a mai ales în plus și cu cea 3 mp de teren din curtea paraților.

Au susținut parații ca aceasta situație se datorează faptului că de fapt la construirea gardului, reclamantul P. V. a fost tot timpul prezent lângă muncitori.

Au menționat parații ca au fost nevoiți sa construiască acest gard (care a necesitat un efort financiar deosebit) deoarece reclamantul P. V. are încă din 1974 in coltul dinspre est al vilei sale in curtea sa un burlan de scurgere a apei pluviale (foto5), iar apa nefiind captata se scurgea de zeci de ani in curtea lor, pe la coltul vilei sale prin gardul vechi de sarma, apa scursa in curtea lor le-a afectat fundația casei si beciul.

Au susținut parații ca deși l-au rugat de mult timp pe reclamantul P. V. sa-si capteze apa de la acest burlan pentru ca apa scursa la ei in curte de zeci de ani ii afectează chiar si lui fundația vilei(foto 6), acesta nu a luat nici o măsura și au fost nevoiți sa ridice acest gard care sa oprească apa.

Au arătat ca pe toata durata construirii gardului dintre cele doua imobile totul a decurs normal, P. V. nu a avut nici o nemulțumire, a fost prezent in permanenta, supervizând lucrările de demolare a gardului vechi din sarma si a peretelui rămas nedemolat de la anexa(magazie), la săparea fundației si la ridicarea gardului.

Au menționat parații ca niciodată nu au intervenit cu nimic asupra hotarului dintre cele proprietăți atât din spatele casei reclamantului (unde s-a construit gardul nou ) cat si din fata vilei acestuia unde exista conform cadastrului un gard metalic de cca. 50 ani pe amplasamentul inițial, așa cum se poate constata comparând cadastrul imobilului nr.8436/2000, autorizația de construire gard nr. 1721 /2008, cu situația reala din teren si nu au îngrădit sub nici o forma dreptul de proprietate al reclamantului si nu i-au tulburat posesia cu privire la . primul rând aceasta nu exista faptic si scriptic si in al doilea rând nu aveau cum sa o facă, căci conform Art. 1847 C civ pentru a fi utila posesia celor 18mp invocați, posesia trebuia sa fie continua, netulburata, publica si sub nume de proprietar, ceea ce reclamantul nu poate demonstra (nici din 1974 când și-a construit casa si nici din anul 2000 când pârâtul cumpărat imobilul), ca ar fi posedat aceasta ..

In realitate, au arătat pârâții intre cele doua proprietăți (intre autorul său T. C. si P. V. din 1974, respectiv intre P. V. si D. I. din anul 2000) există aceeași graniță din anul 1973.

Au mai menționat pârâții ca din 1973, suprafața de 540 mp a autorului sau a fost viciata cu 28.75 mp cu ocazia construirii casei lui P. V..

Au mai susținut pârâții că, potrivit legii, în baza principiului perpetualității, nu contează numele proprietarului, deoarece dreptul de proprietate se perpetuează și nu se individualizează prin nume de persoane ci prin acte juridice între persoane.

Mai mult, conform actelor depuse de P. V. la dosar, acesta este proprietar din anul 1997 conf. OP nr. 138/1997(fila II dosar), pe o suprafața de 150mp in indiviziune, act eliberat in baza Deciziei nr. 373/1973(fila 12 dosar) si a Titlului de proprietate nr. 352/1975, care ii dădea numai drept de folosința pentru 150 mp(fila 10 dosar), iar conform planului de amplasament al locuințelor (fila 13 dosar sau anexa7), P. V. avea și are și în prezent (ca si ceilalți care si-au construit vile in anul 1974) acces la locuința sa pe . ceilalți proprietari de vile constituite in anul 1974 si nicidecum pe o alee situata intre vila sa si imobilul autorului paraților.

Au mai arătat ca in Decizia 373/1973 imobilul autorul paratului apare ca teren proprietate particulara al clădirii de la nr. 123, iar in planul de amplasament al vilelor la sud de imobilul lui T. C., acolo unde s-a construit vila lui P. V. era teren naționalizat.

Acest lucru reiese foarte clar comparând planul de amplasament al vilelor locuințe proprietate personală din anul 1971 (anexa 7 sau fila 13 dosar) în care anexa gospodărească (magazie) din curtea autorului său are peretele dinspre sud plasat în interiorul curții la cca. 1 m, fata de linia de hotar dintre cele doua imobile, iar distanța dintre casă și gardul de la sud este de 4m, cu cadastrul imobilului din anul 2000 (anexa 2) in care anexa gospodărească (magazie) are peretele dinspre sud pe granița dintre imobilul autorului său și imobilul lui P. V. în interiorul curții autorului său, iar distanta dintre casa autorului si gardul metalic de la sud este de 3m, situație existenta faptic si in prezent in teren.

Aceste doua diferențe arata fără tăgada că in anul 1974 atunci când s-a construit vila lui P. V., întreg imobilul acestuia a fost translatat în curtea autorului său cu 1 m., ocazie cu care din suprafața inițială de 540mp a imobilului autorului său au fost luați 28,75mp, iar lățimea terenului s-a redus cu 1 m, pe toată lungimea sa dinspre imobilul reclamantului.

Cu privire la cererile reclamantului adresate instanței in acțiunea sa de revendicare si grănițuire prin care solicită ca pârâtul D. I. sa-i lase in deplina proprietate o fâșie de teren cu lungimea de 26m si suprafața de 18 mp pe care paratul ar fi acaparat-o din proprietatea sa, menționează ca aceasta fâșie nu a existat vreodată si nici in prezent nici scriptic si nici faptic .

A menționat paratul că gardul metalic (foto 8) in lungime de 11.76 m( cuprins in cadastrul autorului său intre pct.21; 16), exista de zeci de ani pe aceasta poziție, ei preluindu-1 odată cu cumpărarea imobilului fara a interveni cu ceva asupra poziției sale inițiale.

S-a susținut de către pârât că, mai mult, in aceasta zona exista pe lângă gardul metalic, însemne vizibile suplimentare de o parte si de alta a gardului, respectiv in curtea paratului lângă gard, trei arbori de tuia de peste 30 ani (foto 8,9,10) si in exteriorul curții paratului, lângă gard, diverși pomi, arbuști, stâlpi (foto 11) iar din anul 2004 contorul si conducta de gaz a lui P. V. lipite de gardul său (foto9,10).

Au solicitat respingerea acțiunii reclamantului privitoare la revendicarea suprafeței de 18mp, învederând că grănițuirea s-a efectuat atunci când a solicitat eliberarea autorizației de construire a gardului.

Reconvențional, au solicitat, în baza art.598 c.civ. despăgubiri, evaluate provizoriu la 5000 lei, reprezentând 1/2 din valoarea gardului ce desparte proprietățile, învederând că ei au suportat toate cheltuielile de edificare a gardului despărțitor.

Au depus la dosar contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3094/22.10.2000, plan de amplasament, încheierea nr._/03.11 2000 a Biroului de Carte Funciara, Decizia nr. 631/1957, autorizație de construire nr._/1958, plan de situație, Ordinul nr. 305/27 11 1997, autorizație de desființare nr.1064/29 07 2008, proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr._/29.12.2008, autorizație de construire nr. 1721/ 30.10.2008, proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr._/ 30.04.2010, acord de construcție, planșe foto.

La 20.09.2010, a fost formulata de o cerere de intervenție in interes propriu de către D. M. si Blondeau E. A., care au solicitat admiterea in principiu a acestei cereri, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii în revendicare pentru porțiunea de teren cu lungimea de 26 m si suprafața de 18 mp, aflata in vecinătatea proprietății paraților, sa se stabilească linia de hotar dintre cele doua proprietăți si sa fie obligați parații sa demoleze gardul despărțitor, astfel încât sa le permită accesul pe trotuarul aferent casei sau sa fie autorizați ei sa demoleze acest gard pe cheltuiala paraților.

In motivare au arătat ca sunt moștenitoare in calitate de descendente de gradul I ale mamei lor, P. O., care alături de reclamant a fost titulara a contractului nr. 152/1973 privitor la proprietatea asupra imobilului situat in C., ., precum si a dreptului de proprietate cu privire la terenul in suprafața de 150 mp, conform titlului de proprietate nr. 352/15.08.1975.

Au arătat ca porțiunea de teren pe care o revendica este constituita dintr-un trotuar aferent construcției, denumit inițial alee, cu o lungime de 9,4 m si o lățime de 1 m, la care se adaugă doua porțiuni de teren, de o parte si de cealaltă in prelungirea trotuarului, una având lungimea de 6,5 m si lățimea de 0,5 m, iar cealaltă cu o lungime de 10,3 m si lățime de 0,5 m.

Au susținut ca porțiunea de teren revendicata a fost dobândita ca efect al uzucapiunii de 30 de ani.

In drept au invocat dispozițiile art. 49-56 C pr civ.

Prin încheierea pronunțată la termenul din 20.09.2010, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii in revendicare invocata de parat in întâmpinare și a respins excepția referitoare la inadmisibilitatea si a capătului de cerere privind grănițuirea proprietăților, ca neîntemeiata.

La 14.02.2011 reclamantul a formulat precizare la acțiunea inițiala prin care a arătat ca înțelege sa-și extindă acțiunea cu privire la soția paratului, numita D. M., solicitând introducerea si citarea acesteia in cauza in calitate de parata si de asemenea cu privire la suprafețele de teren ce se afla de o parte si de alta a trotuarului, una cu lățimea d 0,5 m si lungimea de 6,5 m iar cealaltă cu lățimea de 0, 5 m si lățimea de 10,3 m.

Prin sentința nr._/15.10.2012 Judecătoria C. a admis in parte acțiunea formulata de reclamantul Porneala V., in contradictoriu cu parații D. I. si D. M. și intervenientele DimulescuMariana T. si Blondeau E. A., a admis in parte cererea de intervenție in interes propriu formulata de intervenientele D. M. T. si Blondeau E. A., a stabilit linia de hotar intre proprietatea reclamantului si a intervenientelor, pe de o parte, situata in C., . si proprietatea paraților, pe de alta parte, situata in C., ., pe aliniamentul constituit de punctele cadastrale 96-_-30-57, astfel cum au fost identificate in cuprinsul raportului de expertiza si a anexei 6 de la acesta, întocmit de expert Boțea C. R., a obligat parații sa mute gardul de pe amplasamentul constituit de punctele cadastrale 176-173 pe amplasamentul hotarului stabilit în prezenta sentința, respectiv cel construit de punctele 176-302, a obligat parații sa mute gardul pe amplasamentul menționat in condițiile in care constată ca intre punctele 96-176 gardul a fost construit pe linia de hotar, in mod corect ca amplasament, a autorizat pe reclamant sa mute el gardul pe amplasamentul 176-302 pe cheltuiala paraților in caz de refuz al acestora, a constatat ca prin încheierea din 10.09.2010 instanța a admis excepția privind inadmisibilitatea petitului privind revendicarea unei suprafețe de teren de către reclamant de la parați, și a respins acest capăt de cerere, a admis in parte cererea reconvenționala, a obligat reclamantul si intervenientele sa plătească paraților suma de 1366 lei reprezentând 1/2 din contravaloarea gardului edificat pe amplasamentul constituit de punctele 96-176, și a compensat cheltuielile de judecata.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul și intervenienții în nume propriu, pe de o parte și pârâții pe de altă parte, dețin în proprietate, potrivit actelor depuse la dosar, două terenuri învecinate situate în C., .. 117 și respectiv nr. 115.

Cât privește capătul de cerere în revendicare, prin încheierea din 20.09.2010, pronunțată în prezenta cauză, instanța a admis excepția inadmisibilității acestui capăt de cerere, condiții în care, ca o consecință a admiterii acestei excepții, instanța a respins petitul privind revendicarea suprafeței de 18 mp pe care reclamantul pretinde că ar fi fost ocupată de pârâți.

Referitor la capătul de cere privind grănițuirea proprietăților, prin prisma dispozițiilor art.584 c.civ., reluate în mare măsură și în dispozițiile art.560-561 NCC, având în vedere și cele reținute în încheierea din 17.01.2011, instanța a reținut că, sub acest aspect, acțiunea reclamantului este admisibilă.

A reținut instanța de fond că, potrivit probatoriului administrat în cauză, reclamantul și intervenienții dețin în proprietate suprafața de 150 mp teren, pe care au construită o casă, în indiviziune cu alți proprietari deținători ai unor construcții similare amplasate pe o suprafață de teren mai mare, teren care, inițial, în anul 1973, a fost dat în folosință reclamantului ca teren aferent casei proprietatea acestuia, iar în baza Ordinului Prefectului jud.D. nr. 138/17.06.1997, i-a fost atribuit în proprietate iar la rândul lor, pârâții sunt proprietarii unei suprafețe de 511,25 mp teren, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3094/22.10.2000.

A mai arătat instanța de fond că, referitor la cele două proprietăți, concluzia raportului de expertiză întocmit de expert A. P. converge spre ideea că linia de hotar trebuie să fie în linie dreaptă, iar trotuarul în discuție ar urma să fie în terenul reclamantului, concluzie argumentată de expert inclusiv prin faptul că ea este în concordanță atât cu planul de amplasament nr. 441/1971, dar și cu cel din planul cadastral nr._/2000 întocmit pe numele autorului pârâților, dat fiind și faptul că, în fapt, pârâții ocupă o suprafață mai mare decât cea din actul de proprietate, aspect valabil și în ce-1 privește pe reclamant.

La solicitarea pârâților, instanța a încuviințat administrarea probei cu o nouă expertiză tehnică, ale cărei concluzii nu sunt fundamental diferite față de prima, cu referire la aspectul că și expertul Boțea C. propune o linie de hotar de așa manieră încât trotuarul în litigiu cade tot în suprafața de teren a reclamantului, argumentele aduse de expert cu privire la adoptarea acestei soluții fiind însușite și de instanța de fond, care a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul constituit de punctele cadastrale 96-_-30-57, astfel cum au fost identificate in cuprinsul raportului de expertiza si a anexei 6 de la acesta întocmit de expert Boțea C. R., prima instanță arătând că această soluție este impusă și de argumentul că, potrivit obiceiului, orice casă are prevăzut de jur împrejur un trotuar care are, printre altele, rolul de a opri infiltrarea apelor pluviale în temelia construcției.

A susținut instanța de fond că, astfel, în mod obișnuit, în ipoteza în care o casă ar fi construită pe linia de hotar, așa cum pretind pârâții în prezenta cauză, pe latura amplasată pe această linie, casa nu mai poate avea un trotuar, decât în ipoteza în care proprietarul vecin ar fi de acord cu acest lucru, întrucât edificarea unui asemenea trotuar reprezintă o încălcare a proprietății acestuia.

S-a precizat de către instanța de fond că, în prezenta cauză nu s-a făcut dovada unei asemenea înțelegeri, iar argumentul adus de pârâți, referitor la aspectul că autorul lor, numitul T. C., ar fi avut în proprietate o suprafață de 540 mp și parte din aceasta ar fi fost ocupată de reclamant, inclusiv prin construirea acelui trotuar, astfel că la data la care au cumpărat imobilul suprafața de teren era redusă la 511,25 mp, nu poate constitui un motiv pentru ca linia de hotar să fie stabilită pe alt amplasament, mai ales că, pârâții nu pot să invoce ideea că pot opune reclamantului aceleași apărări ca și autorul lor, întrucât potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3094/2000, ei au cumpărat doar suprafața de 511,25 mp și, fiind vorba de o transmitere cu titlu particular, pot invoca aceleași apărări ca și autorul lor, strict cu privire la bunul ce a făcut obiectul înstrăinării.

A motivat prima instanță că, astfel, autorul pârâților putea invoca faptul că reclamantul ar fi acaparat din suprafața sa de teren circa 29 mp, inclusiv prin construcția trotuarului și modificarea liniei de hotar, însă pârâții din prezenta cauză pot formula apărări legate de dreptul de proprietate ce li s-a transmis cu privire la suprafața înstrăinată, respectiv 511,25 mp., cu atât mai mult cu cât din ambele rapoarte de expertiză rezultă că dreptul de proprietate al pârâților asupra suprafeței de 511,25 mp nu este știrbit prin stabilirea liniei de hotar în varianta propusă de expertul Boțea C. în anexa 6 la raportul de expertiză, ceea ce constituie un alt argument în adoptarea acestei soluții.

S-a precizat de către instanța de fond că a adoptat punctul de vedere al acestui expert întrucât, spre deosebire de varianta propusă de expertul A. P., el este fundamentat pe o argumentație mai logică, cu luarea în considerare a mai multor criterii aplicate la situația de fapt, în raport cu actele de proprietate ale părților, ceea ce conduce și la aprecierea că soluția propusă are un grad mai ridicat de rezonabilitate.

A mai arătat instanța de fond că, în ceea ce privește gardul metalic ce desparte proprietățile părților în partea de est a construcției aparținând reclamantului, din probele administrate, respectiv recunoașterea parțială a pârâților, coroborată cu depozițiile martorilor C. Zenaida L. și B. P. și constările instanței cu ocazia cercetării la fața locului, a rezultat că pârâții au efectuat lucrări de renovare a acestuia, ocazie cu care s-a turnat și o bordură în care au fost încastrate țevile de susținere, însă această bordură nu s-a edificat pe vechiul amplasament ci prin pătrunderea în interiorul proprietății reclamantului, instanța fondului înlăturând în acest context depozițiile martorilor M. A. și O. D., propuși de pârâți, motivând că aprecierile acestora nu reprezintă argumente ce se pot corobora cu alte probe, reținând ca fiind fundamentată și propunerea expertului Boțea C. ca linia de hotar, pe lungimea acestui gard să fie dispusă pe aliniamentul 301-30-57.

S-a susținut de către prima instanță că, din același raport de expertiză, a rezultat că stabilirea liniei de hotar în această modalitate are drept consecință admiterea în parte și a capătului de cerere privind demolarea gardului construit de pârâți, în sensul că, la acest moment gardul este construit pe amplasamentul constituit de punctele 96-176-173, deci în interiorul proprietății reclamantului pe distanța delimitată de punctele 176-173, astfel încât se impune mutarea acestuia pe amplasamentul constituit de hotarul stabilit de instanță, respectiv cel delimitat de punctele 176-302, context în care instanța de fond a apreciat că apare ca fiind întemeiată în parte și cererea reconvențională formulată de pârâți, în sensul că din probele administrate a reieșit că gardul din zid de pe amplasamentul 96-176-173 a fost construit numai de către aceștia, însă numai amplasarea de pe porțiunea cuprinsă între punctele 96-176 este conformă cu linia de hotar, situație în care reclamantul poate fi obligat să suporte jumătate din contravaloarea edificării gardului doar cu privire la această porțiune.

A concluzionat prima instanță că, întrucât punctul 176 se află situat aproximativ Ia jumătatea lungimii gardului construit de pârâți, față de evaluarea întregului gard stabilită în raportul de expertiză întocmit de expert N. G., înseamnă că se impune obligarea reclamantului și a intervenientelor la plata către pârâți a sumei de 1366 lei reprezentând 1/2 din contravaloarea gardului edificat pe amplasamentul constituit din punctele 96-176.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.01.2013 pârâții D. I. și D. M. au formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr._/15.10.2012 in sensul ca instanța să se pronunțe si asupra capătului de cerere din precizare la acțiune vizând constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, motivând că, deși instanța a menționat in încheierea din data de 17.01.2011 că se va pronunța asupra acestui capăt pe fond, prin dispozitivul sentinței a omis să se pronunțe.

Prin sentința civilă nr. 2570/18.02.2013 Judecătoria C. a respins cererea de completare dispozitiv, motivat de faptul că reclamantul nu a investit instanța cu un capăt de cerere in constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ci doar cu acțiunea in grănițuire si obligație de a face, capete de cerere cu privire la care instanța s-a pronunțat, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele art. 281/2 c.pr.civ.

La data de 10.01.2013 reclamantul Porneala V. a declarat recursîmpotriva sentinței civile nr._/15.10.2012, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate.

In motivarea recursului recurentul-reclamant a arătat că sentința instanței de fond este nelegală si netemeinică, omologând in mod greșit raportul de expertiză tehnică întocmit de expert B. C. R., varianta corectă aflată in acord si cu celelalte probe administrate fiind cea întocmită de expert A. P., mai ales că instanța de fond a motivat lapidar varianta aleasă si însuși expertul B. se contrazice de multe ori pe parcursul lucrării sale, a nesocotit schițele existente la dosar si care arată că la momentul construcției casei sale linia de hotar dintre proprietatea sa si cea a pârâților era o linie dreaptă situată la limita exterioară a trotuarului aferent casei sale, adică la 1 m distanță de casa sa.

A precizat recurentul-reclamant că la efectuarea expertizei expertul B., deși a cunoscut, nu a ținut seama de înscrisul denumit memoriu justificativ emis de Consiliul Popular D., in care se arată că in jurul clădirilor se va prevedea un trotuar de 1 m lățime, ceea ce demonstrează că omologarea variantei întocmite de expert B. C. este o gravă eroare.

A criticat recurentul-reclamant și obligarea sa la plata c/valorii gardului edificat de pârâți, arătând că, pe de o parte nu s-a făcut dovada certă de către aceștia a realizării plăților ce se solicită, iar pe de altă parte gardul a fost construit in modalitatea existentă fără a putea exista dovada consimțământului său.

La data de 10.01.2013 intervenientele în nume propriu D. M. T. și Blondeau E. A. au declarat recursîmpotriva aceleiași sentințe, nr._/15.10.2012, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, arătând că achiesează la motivele de recurs formulate de reclamantul P. V..

De asemenea, la data de 09.01.2013 au declarat recurs împotriva sentinței civile nr._/15.10.2012 și pârâții D. M. și D. I., solicitând ca si chestiune prealabilă să se constate că hotărârea atacată este susceptibilă de calea de atac a apelului si nu a recursului, având in vedere obiectul cererii de chemare in judecată, respectiv grănițuire si obligație de a face, care nu sunt evaluabile, fiind incidente disp. art. 282 c pr civ, conform căruia hotărârile date in primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal.

Recurenții au solicitat ca, indiferent de calificarea căii de atac, in principal admiterea căii de atac si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, admiterea căii de atac, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul de a se respinge cererea având ca obiect obligația de a face si schimbarea liniei de hotar menționată în dispozitivul sentinței, urmând a se stabili linia de hotar ca fiind configurată conform punctelor 96-_-405-71-21a-30-57, precum și admiterea în totalitate a cererii reconvenționale și obligarea reclamantului si a intervenientelor în interes propriu la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

In motivarea recursului, recurenții pârâți au arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la capetele de cerere având ca obiect revendicare și constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, deși prin încheierea din data de 17.01.2011 a admis cererea de îndreptare eroare materială a încheierii din data de 20.09.2010 prin care s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind revendicarea arătând că, referitor la constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, se va pronunța odată cu soluționarea fondului, însă prin dispozitivul sentinței civile_/15.10.2012 nu s-a mai pronunțat, motiv pentru care au formulat și separat cerere de completare a dispozitivului acestei sentințe, având în vedere caracterul confuz al încheierii din 17.01.2011.

Au susținut recurenții pârâți că, in ceea ce privește stabilirea liniei de hotar si pe cale de consecință si soluția privind demolarea gardului, hotărârea este netemeinică si nelegală, întrucât deși doctrina si practica constantă au statuat că potrivit disp. art. 584 c civ reclamantul este cel care trebuie să facă dovada limitei proprietății sale, instanța de fond face doar presupuneri, trimiteri la presupuse obișnuințe, înțelegeri, obiceiuri, la întinderea dreptului de proprietate in ansamblul proprietăților limitrofe, stabilind in mod surprinzător o linie de hotar care are un grad mai ridicat de rezonabilitate, diminuându-le în mod nejustificat proprietatea, linie de hotar care nu este in concordanță cu probele administrate.

Au mai susținut recurenții pârâți că reclamantul a invocat o . acte in susținerea stabilirii liniei de hotar ca fiind o linie dreaptă conform expertizei întocmite de expert A. P., acte care demonstrează că ei au desființat magazia dinspre proprietatea reclamantului și au edificat alte construcții, obținând autorizație si pentru edificarea unei împrejmuiri care delimitează proprietatea lor de cea a reclamantului, împrejmuire pe parcursul edificării căreia reclamantul nu a avut nicio obiecție, exprimându-si nemulțumirea la final pe motiv că, pe de o parte, ar fi scos o dală din beton care era pe terenul proprietatea lor in continuarea fostei lor magazii, iar pe de altă parte, că prin modalitatea de edificare a gardului, respectiv compact, cu fundație din beton, nu mai era posibili ca apele pluviale scurse de pe acoperișul său in burlanul din curtea sa de captare a apei de pe acoperișul casei sale să se scurgă pe proprietatea lor astfel cum se întâmplase până atunci, dată de la care reclamantul a declanșat o . procese împotriva lor.

S-a susținut de către recurenții pârâți faptul că la momentul la care au cumpărat casa de la autorii T. C. si A., distanța dintre proprietățile părților era de 3,47 m conform documentației cadastrale, distanța măsurată la expertiza întocmită de expert B. fiind tot de 3,47 m însă, cu toate acestea, linia de hotar configurată de instanță, distanța dintre proprietăți este de 2,67 mp, stabilind hotarul pe aliniamentul punctelor 301-302 ce trece prin curtea lor la o distanță de 0.80 m de zidul casei reclamantului delimitat de punctele 71-405, reducând distanța dintre case la 2,67 m astfel încât să includă în terenul reclamantului și terenul de sub trotuar.

Au arătat recurenții pârâți că, deși experții au precizat in mod constant faptul că gardul edificat de ei conform autorizației de construire nr. 1721/30.10.2008 se află in interiorul proprietății lor, dincolo de linia de hotar conform documentației cadastrale de culoare verde, cât si de linia de hotar stabilită la măsurători de culoare roșie, instanța de fond îi obligă să mute gardul din beton de pe amplasamentul actual constituit de punctele 176-173 din interiorul proprietății lor pe amplasamentul 176-302 care este însă si mai mult în interiorul proprietății lor.

S-a susținut de către recurenții pârâți că potrivit planului de amplasament nr. 441/1971 potrivit căruia lățimea proprietății reclamantului la stradă este de 6,65 m instanța a stabilit o linie de hotar cu o lățime a proprietății reclamantului care pornește dinspre stradă de la 7,40 m intre punctele 57-404 si ajunge in dreptul casei reclamantului la 8 m cu toate că expertul constată că acest plan de amplasament nu a fost întocmai respectat, construcțiile ocupând alte poziții față de cele proiectate, neexistând niciun act de proprietate care să îl îndreptățească pe reclamant la linia de hotar stabilită de instanță si implicit la acapararea din trenul proprietatea lor, atât experții cât si instanța de fond nefăcând altceva decât să includă in terenul proprietatea reclamantului terenul de sub trotuar si să îi atribuie in plus si din terenul proprietatea lor fără a se verifica calitatea de proprietar a reclamantului asupra terenului ce i-a fost atribuit în plus, mai ales că reclamantul deține deja 189 mp in loc de 150 mp conform titlului său de proprietate, instanța acordându-i in plus încă 15 mp prin stabilirea noii linii de hotar, in timp ce ei dețin in fapt 524 mp deși autorul lor a avut 540 mp si le-a transmis 511,25 mp care însă au configurația din documentația lor cadastrală, iar diferența de 13 mp se regăsește parțial in partea de vest si parțial in partea de nord a proprietății lor, diferență configurată in toate anexele la expertiza B..

Au mai precizat recurenții pârâți că o dovadă a edificării gardului pe terenul proprietatea lor o reprezintă si procesul verbal de cercetare la fața locului in care se menționează că țevile gardului metalic sunt încastrate la limita exterioară a soclului care dă spre proprietatea reclamantului, respectiv soclul gardului s-a turnat numai pe proprietatea lor astfel cum a constat si expertul B. in raportul de expertiză conform căruia linia de hotar din cadastru coincide cu cea măsurată si nu prin pătrundere in interiorul proprietății reclamantului, astfel încât, prin stabilirea liniei de hotar de către instanța de fond, dreptul lor de proprietate asupra suprafeței de 511,25 mp este știrbit si se majorează nejustificat proprietatea reclamantului in proporție de 36% față de suprafața din acte de 150 mp.

Au mai arătat recurenții pârâți că, referitor la depozițiile martorilor, martorii M. si C. au arătat că din colțurile casei reclamantului până la punctul de începere a gardurilor pe cca. 5,60 cm era o plasă sudată din sârmă, instanța nefăcând abstracție de trimiterile pe care martora C. propusă de reclamant le face cu privire la amplasarea magaziei sau la arborii de tuia, or, in situația in care gardul ar fi pornit astfel cum afirmă martora din colțul trotuarului casei reclamantului, ar fi însemnat ca acest gard să fi fost edificat prin magazia autorilor lor T., reclamantul si martora având reciproc calitatea de martori in dosarele lor, context in care trebuia înlăturată si declarația martorului B. care a fost audiat in calitate de martor si in dosarul penal prin care au fost acuzați de distrugere si unde a făcut afirmații contradictorii, martor care presupune sau știe de la reclamant despre prezumtive trepte precum și că trotuarul s-a făcut pe terenul pe care statul l-a alocat constructorilor, afirmație care nu este susținută nici de către reclamant care a invocat uzucapiunea, experții arătând că vilele, inclusiv a reclamantului, nu au fost edificate corespunzător, împrejurare ce reiese cu certitudine si din planul de amplasament al acestora.

Au mai arătat recurenții pârâți că instanța nu a ținut seama de principiul disponibilității stabilind o linie de hotar care nu este in concordanță nici cu ceea ce a solicitat reclamantul prin acțiune sau prin concluziile scrise prin care a solicitat omologarea expertizei A. si nici cu solicitările lor, nefiind suficientă afirmația conform căreia gardul din zid a fost edificat pe terenul proprietatea reclamantului fără să se arate in concret de unde rezultă că porțiunea asupra căreia s-a amplasat gardul este proprietatea reclamantului si, chiar si într-o asemenea situație, instanța avea obligația să analizeze acest capăt de cerere prin prisma dispozițiilor referitoare la situația constructorului de bună credință.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect revendicarea, recurenții pârâți au susținut că au invocat inadmisibilitatea acestuia motivat de faptul că reclamantul si intervenientele au invocat că sunt coproprietari asupra suprafeței de 150 mp suprafață care este indiviză din suprafața totală de 1692 mp menționată in decizia nr. 373/1973 si, deși prin noua interpretare dată de practică si doctrină prin care s-a renunțat la regula unanimității conform căreia era inadmisibilă acțiunea in revendicare făcută numai de unul din coindivizari, in speță acest capăt de cerere este inadmisibil întrucât nu se poate invoca o parte dintr-un drept indiviz ca temei al revendicării.

Referitor la cheltuielile de judecată recurenții pârâți au arătat că in mod greșit instanța de fond a admis numai in parte cererea reconvențională, sens in care au solicitat să se dispună obligarea reclamantului si a intervenientelor la plata sumei de 2732 lei reprezentând ½ din c/val. gardului și, pe cale de consecință, obligarea acestora la plata tuturor cheltuielilor de judecată fond si recurs.

Primindu-se dosarul la Tribunalul D. cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 30.05.2013.

Prin încheierea de ședință din data de 26.06.2013 Tribunalul D. a admis excepția netimbrării recursului formulat de reclamantul P. V. si intervenientele D. M. T. si Blondeau E. A., iar prin încheierea de ședință din data de 25.09.2013 constatându-se lipsă de procedură cu recurenta intervenientă Blondeau E. A., care a fost citată sub numele de Blondescu, s-a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a achita taxă de timbru de 68 lei si timbru judiciar de 0,3 lei.

Prin încheierea de ședință din data de 06.11.2013 Tribunalul D. a înaintat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova, motivând că prin încheierea civilă nr. 4439/10.10.2013 pronunțată de ICCJ Secția I Civilă in dosarul nr._ s-a admis cererea de strămutare formulată de recurentul reclamant P. V. prin care acesta a solicitat strămutarea pricinii care formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului D..

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 29.11.2013.

La termenul de judecată din data de 06.03.2014 instanța, ținând seama de obiectul acțiunii cu care a fost învestită precum și practica Curții de Apel Ploiești, a calificat calea de atac ca fiind apelul și nu recursul, dispunându-se ca dosarul să fie soluționat de primii doi judecători menționați pe fișa de repartizare aleatorie a dosarului.

La același termen de judecată instanța a invocat excepția de netimbrare a apelului declarat de apelantele interveniente.

La data de 06.01.2014 apelantul reclamant P. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac declarată de apelanții pârâți D., susținând in esență că pârâții încearcă să inducă in eroare instanța, urmând a fi înlăturate expunerile acestora din cuprinsul motivelor de apel.

Tribunalul examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că apelul declarat de apelanții pârâți este fondat, iar apelul declarat de apelantul reclamant si interveniente este anulabil pentru neplata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, având in vedere următoarele considerente:

Conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 152/1973, procesului - verbal de predare – primire, deciziei nr. 373/19.06.1973, ordinului privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor situate în intravilanul localităților nr. 138/17.06.1997 emis de Prefectura județului D., în temeiul art. 48 din Legea nr. 57/1968, s-a atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor, cu plata unei taxe anuale, terenul proprietate de stat în suprafață de 1692 mp situat în C., .-127 pentru construirea unui nr. de 12 de locuințe proprietate personală, clădiri tip A, B, C, D, cetățenilor prevăzuți în tabelul anexă, printre care și reclamantului P. V. și soției acestuia P. O., respectiv apartamentul C1, cu 3 camere de locuit și dependințe și cu suprafață desfășurată de 124,45 mp din care suprafață locuibilă 54,90 mp, precum și o cotă indiviză de 25% din părțile si dependințele comune ale imobilului, atribuindu-li-se în proprietate privată, după . Legii 18/1991, în temeiul art. 35 alin 2 din această lege, terenul în suprafață de 150 mp în indiviziune aflat în intravilanul localității C., ..

In cuprinsul proiectului nr. 440/1971 ce a stat la baza emiterii deciziei nr. 373/1973 se menționează că în jurul clădirilor se va prevedea un trotuar cu un metru lățime, proprietăți identificate și poziționate pe planul de amplasament nr. 441/71.

Potrivit deciziei nr. 631/14.11.1957, autorizației de construire nr._/1962, planului de situație anexă, s-a atribuit în mod gratuit și în folosință veșnică numitului T. C., terenul în suprafață totală de 540 mp., situat în C., . de 36 metri lungime si 15 metri lățime, asupra căruia a edificat o construcție, fiindu-i atribuit in proprietate privată terenul sus menționat de 540 mp aflat în intravilanul localității C., Calea Unirii nr. 123 A( fostă . cu disp. art. 32 alin 2 din Legea 18/1991 prin Ordinul privind stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor situate in intravilanul localităților nr. 305/27.11.1997 emis de Prefectura Județului D..

Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3094/22.10.2000, numiții T. C. și T. A. au înstrăinat pârâților D. I. și D. M. imobilul proprietatea lor situat în C., Calea Unirii nr. 123 A (fost .. D.) compus în întregime din teren în suprafață totală de 511,25 mp si o casă construită din cărămidă acoperită cu țiglă având 4 camere, bucătărie, baie, WC, 3 holuri, un sas, o verandă și pivniță, iar separat o magazie cu o încăpere, având ca și vecini la nord B. I., la sud pe reclamantul P. V., la est I. I. și la vest C. Ani.

Conform autorizațiilor de desființare nr. 1064/29.07.2008 și de construire nr. 1721/2008, pârâții au desființat anexa gospodărească–magazie, au construit o altă anexă și au refăcut împrejmuirea proprietăților, edificând un gard din zid, menționându-se c/val. acestuia ca fiind 5987 lei potrivit procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr._/30.04.2010.

Conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert A. P. reclamantul P. V. deține in prezent suprafața de 181,83 mp. materializată pe schița de plan prin punctele G,H,I,J,K,L,M,N,O,P,R,S,T,U, față de 150 mp potrivit actului său de proprietate, iar pârâții D. I. si M. dețin in realitate suprafața de 527,77mp. materializată pe schița de plan prin punctele A,B,C,D,E,F,G,H,I,J,K,L,M, față de 511,25 mp din acte, limita actuală a hotarului dintre proprietăți fiind delimitată de aliniamentul G,H,I,J,K,L,M.

A precizat expertul că această linie de hotar nu respectă geometria stabilită prin documentația cadastrală a imobilului pârâtului, precum și faptul că magazia din curtea autorului pârâților era materializată în planul de amplasament nr. 441/1971 ca fiind situată față de linia de hotar dintre cele două imobile la distanța de 0,55 metri, iar în cadastrul autorului pârâților din anul 2000 magazia este materializată ca fiind situată pe linia de hotar dintre cele două proprietăți, expertul propunând ca linia de hotar care să despartă proprietățile părților să fie pe aliniamentul G,X,Y,M’, M, adică în linie perfect dreaptă, pentru ca trotuarul aferent clădirii aparținând reclamantului, trotuar situat pe latura de nord a clădirii, materializat prin pct. J, X, Y, K, să aparțină acestei clădiri, menționându-se că pe terenul proprietatea reclamantului s-a identificat un stâlp din țeavă metalică situat la distanța de 10 cm față de gardul actual și care a aparținut vechiului gard ce a avut un caracter provizoriu.

A mai arătat expertul că, în planul de amplasament nr.441/1971, între casa autorului pârâților și linia de hotar dintre cele două imobile era de 4 m, în timp ce, comparativ cu distanța reieșită din cadastru, distanța menționată în planul 441/1971 este mai mare cu 0,50m, iar comparativ cu distanța măsurată pe teren, cea precizată în plan este mai mare cu 0,85m.

Împotriva acestui raport de expertiză s-au formulat obiecțiuni de către pârâții D., ce au fost încuviințate de către instanță cu mențiunea ca expertul in afara liniei de hotar propusă să mai propună cel puțin două variante de stabilire a liniei de hotar cu luarea în considerare a actelor deținute de părți si a distanțelor deja menționate in raport.

Prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că în raport de documentele ce atestă proprietatea părților, singura linie de hotar pe care o poate propune este cea menționată în raportul de expertiză inițial, argumentând și prin faptul că în planurile de amplasament și delimitare nr. 8436/2000, nr. 441/1971, aliniamentul hotarului despărțitor dintre părți este materializat în linie dreaptă, astfel încât între acesta și peretele de nord al locuinței reclamantului există un spațiu liber ce denotă ca fiind aferent imobilului acestuia.

Și împotriva răspunsului la obiecțiuni s-au formulat obiecțiuni motivat de faptul că expertul nu ar fi răspuns obiecțiunilor încuviințate de instanță în sensul că nu a trasat încă cel puțin două linii de hotar, obiecțiuni încuviințate de către instanță, motiv pentru care s-a dispus efectuarea unei contraexpertize de către expert B. C. R..

Potrivit raportului de expertiză topo întocmit de expert B., inclusiv supliment, suprafața de 511,25 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.3094/2000 a fost poziționată pe schița de plan, conform cadastrului, prin pct. 6a, 27a, 31a, 32a, 33a, 34a, 28a, 21a, 16a, 17a, poșat cu culoare verde, iar terenul stăpânit în prezent de pârâți în suprafață de 524 mp a fost poziționat prin pct. 187, 186, 185, 184, 183, 182, 179, 96, 191, 190, 176, 173, 21a, 30, 57, 29, 28, 127, 26, 23 poșat cu culoare magentă, în timp ce terenul de 189 mp. stăpânit în prezent de reclamant, față de suprafață indiviză de 150 mp. atribuită acestuia prin Ordinul Prefecturii D., a fost identificată de expert la data efectuării expertizei prin pct. 57, 30, 4a, 173, 176, 190, 191, 96, 97, 98, 303, 302, 301, 304, 305, 94, 93, 401, 402, 403, 404.

A precizat expertul că pct. 28a și 34a reprezintă colțurile fostei magazii aparținând pârâților astfel cum au fost identificate în documentația cadastrală aferentă actului de proprietate al acestora, magazie care, conform planului de amplasament nr.441/1971 apare ca fiind amplasată la cca. 0,60 cm față de hotar, astfel încât, față de amplasamentul fostei magazii conform cadastrului, gardul de beton edificat de pârâți se situează în interiorul proprietății acestora, la 0,18 m față de colțul sud est al magaziei punctul 34 a si de 0,48 m față de colțul de sud vest al magaziei punctul 28 a..

S-a menționat totodată de către expert că în planul de amplasament construcția C2 aparținând reclamantului figura ca fiind amplasată la 4,20 m est față de amplasamentul actual al acesteia, ceea ce înseamnă că acest plan, 441/1971 nu a fost respectat întocmai la data edificării construcțiilor tip vilă, astfel, distanța înscrisă în plan între cele două construcții era de 4 m, iar în realitate, la data desfășurării expertizei, această distanță este de 3,47 m.

A mai arătat expertul că trotuarul din beton situat în partea de nord a locuinței proprietatea reclamantului aparține acestuia, având o lățime de 0,80m, măsurată din soclul construcției reclamantului.

Martorii O. D., M. A. au arătat că, la momentul anilor 2001-2002, proprietățile părților erau delimitate de o împrejmuire veche și de peretele unei magazii aparținând pârâtului, al cărui zid era plasat pe hotar, iar pârâtul a edificat un gard din zid între proprietatea sa și terenul deținut de reclamant, ocazie cu care vechea împrejmuire a rămas practic în curtea reclamantului, iar în partea cealaltă a casei reclamantului există un gard metalic renovat, îndreptat și vopsit de pârât, care are același amplasament ca și în anul 2001, dată la care nu existau trepte, fiind însă bucăți de beton, gardul nou construit de pârâți fiind retras față de vechea linie de hotar cu cca. 25-30cm. în interiorul proprietății pârâților și niciodată colțul gardului construit de pârâți în raport cu colțul casei reclamantului nu au fost lipite, respectiv nici gardul vechi și nici cel nou nu porneau din colțul casei reclamantului, existând între acestea cca. 50-60 cm. în prezent, porțiune pe care proprietățile sunt despărțite de o plasă sudată de sârmă.

Au mai arătat martorii că gardul din zid nu este în linie dreaptă, la un moment dat fiind curbat înspre proprietatea pârâților, iar cât privește gardul ce pornește din colțul de vest al reclamantului spre . vechiul gard metalic, existând la momentul cumpărării de către pârâți care nu au făcut altceva decât să edifice un soclu de ciment la baza gardului și nicidecum să modifice amplasamentul, dovadă în acest sens fiind existența țevilor metalice în același loc, țeava de gaze a reclamantului fiind practic sprijinită pe acest gard, martorul M. A. precizând că în timpul construirii gardului a fost prezent și a constatat că între părți nu au existat discuții contradictorii.

Pe de altă parte, martorii B. P. și C. Zenaida L. au arătat că pârâtul a construit relativ recent un gard care nu pornește de la colțul casei pârâtului și că există un gard metalic care nu pornește din colțul casei reclamantului, anterior existând împrejmuiri mai vechi reparate de-a lungul anilor, ocazie cu care, de fiecare dată, a pătruns cu cca. 10 - 15 cm. pe terenul folosit de către reclamant, iar la colțul casei reclamantului care dă spre proprietatea pârâtului erau câteva trepte late de cca. 1 m. care, practic, dădeau în trotuarul din spatele casei reclamantului și o perioadă acolo a fost o cale de acces înainte ca pârâtul să cumpere imobilul, demolând aceste trepte, iar linia veche de hotar era amplasată astfel încât trotuarul era și este pe terenul reclamantului, împrejmuirea veche având o direcție mai dreaptă decât actuala împrejmuire, reclamantul nefiind de acord cu acest gard, iar pârâtul a mutat gardul inclusiv prin construirea unei fundații care nu urmărea amplasamentul inițial.

Martora C. Zenaida L. a precizat, totodată, că trotuarul existent în spatele casei reclamantului face practic, în prezent, parte din curtea pârâților, iar gardurile care delimitau curtea reclamantului de a pârâților au pornit întotdeauna de la colțurile exterioare ale trotuarului din spatele casei reclamantului spre est și vest, gardul ce pornește spre est fiind în linie dreaptă doar pe porțiunea cât ținea magazia, apoi se curba spre proprietatea pârâților, curbură care există și în prezent, martora susținând totodată că linia de hotar a fost modificată de către pârâți de două ori, ocazie cu care au intrat pe proprietatea reclamantului, apărând și primele semene ale conflictului dintre părți, conflicte care nu au existat în perioada în care proprietar era numitul T..

Disp. art. 584 cod civil nemodificat stipulează că operațiunea de grănițuire reprezintă operațiunea de delimitare prin semne exterioare a două proprietăți vecine ce aparțin unor titulari diferiți, urmărindu-se determinarea limitelor dintre proprietăți, inclusiv în raport de întinderea acestora și stabilirea traseului real ce trebuie urmat de către cei doi titulari.

Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, reiese că în baza contractului de construire nr.152/1973, procesului verbal de predare-primire, deciziei nr.373/1973, Ordinului nr.138/1997, s-a atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor, terenul proprietate de stat în suprafață de 1692 mp. situat în C., . – 127, unui număr de 12 cetățeni, reclamantul P. V. și soția acestuia dobândind astfel apartamentul C1 cu o suprafață desfășurată de 124,45 mp., atribuindu-li-se în proprietate privată în baza Legii nr.18/1991 suprafața de 150 mp. indiviz din suprafața totală de 1692 mp., iar prin decizia nr.631/1957, autorizația de construire nr._/1962, planul de situație anexă, numitului T. C. i s-a atribuit în mod gratuit și folosință veșnică suprafața totală de teren de 540 mp., fiindu-i atribuit acest teren în proprietate privată în baza Legii nr.18/1991 prin Ordinul nr. 305/1997 emis de Prefectura Județului D., iar ulterior, numitul T. C. și soția acestuia au înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3094/2000 pârâților D. I. și M. imobilul proprietatea lor, compus din terenul în suprafață totală de 511,25 mp. și casa existentă pe acest teren iar separat o magazie, aceasta din urmă fiind desființată de către pârâți care, în baza autorizației de construire nr. 1721/2008, au construit o altă anexă pe același amplasament și au refăcut împrejmuirea proprietăților edificând un gard din zid.

Reiese totodată că reclamantul folosește în prezent, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert B. C., suprafața de 189 mp., față de 150 mp. din act, identificată prin punctele 57, 30, 4a, 173, 176, 190, 191, 96, 97, 98, 303, 302, 301, 304, 305, 94, 93, 401, 402, 403, 404, iar pârâții dețin în prezent suprafața de 524 mp., identificată prin punctele 187, 186, 185, 184, 183, 182, 179, 96, 191, 190, 176, 173, 21a, 30, 57, 29, 28, 127, 26, 23 poșat cu culoare magentă, cele două proprietăți învecinându-se pe aliniamentul delimitat de pct. 179-96-_-21a-30-57-29-28-16a, poșat cu culoare magentă pe schița de plan de la anexa 6 a raportului de expertiză - supliment întocmit de expert B. C..

Ca atare, atât timp cât reclamantul a dobândit în proprietate în baza contractului de construire, deciziei, ordinului sus menționate un teren de 150 mp. indiviz din 1692 mp., folosind în prezent, un teren in suprafață de 189 mp., adică cu 39 mp. în plus față de cei 150 mp. înscriși în actul său de proprietate, învecinându-se cu terenul dobândit de către pârâți în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.3094/2000 în suprafață de 511,25 mp., aceștia din urmă folosind efectiv un teren în suprafață de 524 mp., adică cu 13 mp. mai mult decât suprafața înscrisă în contract, înseamnă că linia de hotar care desparte cele două suprafețe de teren deținute efectiv de către părți, se stabilește în realitate în raport de suprafețele folosite efectiv de către părți, de dimensiunile reale ale acestor terenuri, de semnele vechi de hotar, de diferențele de teren găsite în plus la fiecare, adică de aliniamentul 179-96-_-21a-30-57-29-28-16a, neputându-se determina linia de hotar pur și simplu, strict, doar în funcție de suprafețele înscrise în actele de proprietate.

Astfel, analizându-se actele de proprietate ale părților și ținându-se seama de conținutul rapoartelor de expertiză efectuate în cauză care atestă că locuința reclamantului nu respectă planul de amplasament și documentația cadastrală, în timp ce, raportat la amplasarea fostei magazii desființată de către pârâți astfel cum a fost identificată în documentația cadastrală, gardul de beton edificat de aceștia a fost amplasat în interiorul proprietății lor, reiese că, în realitate zidul actual dintre proprietăți a fost amplasat parțial pe vechiul amplasament al fostului gard ce delimita proprietățile în litigiu și, parțial în interiorul proprietății pârâților, astfel cum a fost poziționată această limită de hotar în anexa 6 a raportului de expertiză, determinată de punctele 179-96-_-21a-30-57-29-28-16a și care reprezintă linia ce desparte cele două proprietăți.

De altfel, actele de proprietate ale reclamantului atestă că acesta a dobândit în proprietate doar suprafața de 150 mp și nicidecum 189 mp., aspect care demonstrează prin însăși natura sa că, în realitate, suprafața dobândită de reclamant în proprietate este mai mult mai mică decât cea folosită efectiv în prezent, fiind astfel inechitabil, injust și mai ales imposibil din punct de vedere legal ca reclamantul să pretindă stabilirea liniei de hotar pe un alt amplasament ( cel poșat cu culoare albastră) în interiorul proprietății pârâților doar cu scopul de a-și mări suprafața de teren asupra unei porțiuni pentru care nu deține, în realitate, niciun drept de proprietate, inclusiv planșele foto existente la dosar dovedind faptul că actualul zid din beton edificat de pârâți se situează parțial pe fostul amplasament și parțial în interiorul proprietății pârâților, semnele vechi de hotar constând în stâlpii de la vechiul gard, arbori, țeava de gaze etc., regăsindu-se pe terenul reclamantului astfel cum a fost stăpânit de acesta.

Or, în situația în care linia de hotar s-ar stabili pe aliniamentul poșat cu culoarea albastră pe schița de plan a raportului de expertiză anexa 6, și care coincide cu linia de hotar propusă de expertul A., astfel cum solicită reclamantul, ar însemna nu numai să nu se țină seama de întinderea reală a terenurilor astfel cum acestea au fost stăpânite efectiv de părți, de semnele vechi de hotar, dar ar însemna ca reclamantul, prin stabilirea unei asemenea linii de hotar, să dețină o suprafață și mai mare de teren decât cea găsită la măsurători și care este mai mare cu 39 mp. decât cea din acte, ceea ce este inadmisibil, mai ales că într-o asemenea modalitate s-ar diminua în mod nejustificat suprafața deținută de către pârâți și s-ar mări artificial suprafața deținută de reclamant.

Mai mult chiar, din raportul de expertiză reiese fără dubiu că cei 13 mp. deținuți în plus de către pârâți nu provin din edificarea gardului pe terenul proprietatea reclamantului astfel cum susține acesta, neexistând nicio dovadă în acest sens, invocarea de către reclamant în susținerea unei asemenea afirmații a declarațiilor martorilor B. P. și C. Zenaida L. neputând fi avută în vedere în condițiile în care aceste declarații nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în sensul că pârâții, prin edificarea gardului, ar fi intrat pe terenul stăpânit de către reclamant, expertizele de specialitate efectuate în cauză atestând faptul că gardul a fost edificat în interiorul proprietății pârâților, stâlpii de la vechiul gard rămânând în curtea reclamantului, fapt conformat și de martorii O. D., M. A..

Astfel, în mod greșit instanța de fond a analizat situația de fapt și a stabilit linia de hotar pe aliniamentul constituit de punctele cadastrale 96 -_ astfel cum au fost identificate în cuprinsul raportului de expertiză B. C. efectuat în cauză și a obligat pârâții să mute gradul de pe amplasamentul constituit de punctele cadastrale 173-176 pe amplasamentul hotarului constituit de pct. 176-302, cât timp într-o asemenea modalitate nu se ține seama nu numai de actele de proprietate ale părților, dar nici de dimensiunile reale ale proprietăților, de suprafețele folosite în prezent de către părți, de surplusul de teren găsit la măsurători atât la reclamant cât și la pârâți.

Criticile apelanților pârâți în sensul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat cu privire la capetele de cerere având ca obiect revendicare și constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, motiv pentru care au formulat și separat cerere de completare a dispozitivului sentinței nr._/2012, nu pot fi avute în vedere în condițiile în care, pe de o parte, prin încheierea din data de 20.09.2010 îndreptată prin încheierea din data de 17.01.2011 s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând revendicarea și s-a constatat că acest capăt de cerere este inadmisibil, iar pe de altă parte, instanța de fond nu a fost investită cu o cerere vizând constatarea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren pe calea uzucapiunii, caz în care nu se putea pronunța asupra unei cereri cu care a fost investită deoarece s-ar încălca principiul disponibilității părților, uzucapiunea porțiunii de teren pretins acaparată de către pârâți fiind invocată de către reclamant și interveniente ca și o apărare în justificarea faptului că în această situație nu are relevanță că suprafața de 150 mp proprietatea lor este teren indiviz din suprafața totală de 1629 mp.

Mai mult chiar, împotriva sentinței de completare a dispozitivului sentinței civile nr._/2012 s-a declarat recurs, formându-se dosarul nr._/251/2010/a1, dosar ce nu a făcut obiectul strămutării, fiind înaintat de către Tribunalul D., Tribunalului Prahova, în vederea discutării conexării celor două dosare, cerere respinsă de Tribunalul Prahova prin încheierea din data de 06.03.2014 motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru conexare, fiind vorba de două sentințe diferite.

Susținerile apelanților că, în ceea ce privește stabilirea liniei de hotar și, pe cale de consecință și soluția privind demolarea gardului, hotărârea este netemeinică și nelegală, instanța de fond facând doar presupuneri, trimiteri la presupuse obișnuințe, înțelegeri, la întinderea dreptului de proprietate în ansamblul proprietăților limitrofe, stabilind în mod surprinzător o linie de hotar care are un grad mai ridicat de rezonabilitate deși dispozițiile art. 584 c. civ. statuează că reclamantul este cel care trebuie să facă dovada limitei proprietății sale, sunt justificate deoarece, într-adevăr, toate probele administrate, inclusiv rapoartele de expertiză efectuate în cauză atestă că, în realitate, gardul din zid a fost edificat de către pârâți în interiorul proprietății acestora, astfel cum a fost delimitată prin culoare verde conform documentației cadastrale, neexistând nicio justificare pentru a se demola acest gard și a se edifica pe amplasamentul poșat cu culoare albastră pe schița de plan cum pretinde reclamantul, adică și mai mult în interiorul proprietății pârâților, o asemenea măsură conducând inevitabil la diminuarea nejustificată a terenului proprietatea pârâților și implicit la mărirea artificială a terenului proprietatea reclamantului care stăpânește deja cu 39 mp mai mult decât în actul său de proprietate.

Pretențiile apelanților conform cărora deși instanța de fond a administrat un amplu probatoriu, a efectuat și cercetare la fața locului, a stabilit însă o linie de hotar prin care le diminuează în mod nejustificat proprietatea, linie de hotar care este în neconcordanță cu probele administrate, având în vedere înseși actele invocate de reclamant, inclusiv planul de amplasament nr. 441/1971 privind edificarea construcțiilor tip vilă și în care linia de hotar configurată este perfect dreaptă, în timp ce linia de hotar configurată în actele invocate de ei și în reținerile din procesul-verbal de cercetare la fața locului nu este perfect dreaptă, aspect de care instanța de fond a făcut abstracție, sunt justificate deoarece, la stabilirea liniei de hotar se ține seama de suprafețe de teren deținute efectiv de către părți, de dimensiunile reale ale acestor terenuri, de semnele vechi de hotar, de surplusul de teren deținut de fiecare parte, și nicidecum doar în funcție de suprafețele înscrise în actele de proprietate or, în cauză, probele administrate atestă că linia reală de hotar ce desparte cele două proprietăți este pe aliniamentul 179-96-_-21a-30-57-29-28-16a și nu pe un alt aliniament în raport strict de dorința reclamantului care, de altfel, nu a făcut nicio dovadă în sensul că pârâții, prin edificarea gardului din zid, nu ar fi respectat vechiul aliniament, dimpotrivă, semnele vechi de hotar atestă edificarea acestui gard în interiorul proprietății pârâților astfel cum s-a constatat și prin rapoartele de expertiză.

Afirmațiile apelanților pârâți în sensul actele existente la dosar demonstrează că ei au desființat magazia dinspre proprietatea reclamantului și au edificat alte construcții, obținând autorizație și pentru edificarea unei împrejmuiri care delimitează proprietatea lor de cea a reclamantului, împrejmuire pe parcursul edificării căreia reclamantul nu a avut nicio obiecție, exprimându-si nemulțumirea la final pe motiv că, pe de o parte, ar fi scos o dală din beton care era pe terenul proprietatea lor în continuarea fostei lor magazii, iar pe de altă parte, că prin modalitatea de edificare a gardului, respectiv compact, cu fundație din beton, nu mai era posibil ca apele pluviale scurse de pe acoperișul său în burlanul din curtea sa de captare a apei de pe acoperișul casei sale să se scurgă pe proprietatea lor astfel cum se întâmplase până atunci, au relevanță în cauză întrucât, aceste împrejurări demonstrează că, în realitate, prin ridicarea gardului pârâții nu au făcut altceva decât să delimiteze proprietatea lor de cea a reclamantului astfel cum terenurile au fost stăpânite de către părți și mai mult chiar, au edificat parțial gardul în interiorul proprietății lor și nicidecum nu au pătruns pe terenul astfel cum a fost stăpânit de către reclamant.

Pe de altă parte, împrejurarea că zidul este din beton astfel că mai este posibil ca apele pluviale scurse de pe acoperișul reclamantului în burlanul din curtea sa de captare a apei de pe acoperișul casei sale să se scurgă pe proprietatea lor nu reprezintă un argument care să conducă la stabilirea liniei de hotar pe un alt aliniament situat cu mult în interiorul proprietății pârâților, mai ales că, prin stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul 179-96-_-21a-30-57-29-28-16a s-a recunoscut implicit un drept de proprietate în favoarea reclamantului asupra unei parcele de teren mai mare cu 39 mp. față de cea dobândită efectiv în proprietate, prin edificarea gardului din zid pe aliniamentul sus-menționat neavând loc nicio încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului care încearcă prin orice mijloace, inclusiv prin solicitarea ca pârâții să-și mute gardul pe un aliniament situat mult în interiorul proprietății acestora, să-și mărească suprafața de teren în condițiile în care deja deține o suprafață mai mare decât cea la care are dreptul conform actelor sale de proprietate.

Aspectele invocate de către apelanții pârâți că la momentul la care au cumpărat casa de la autorii T. C. si A., distanța dintre proprietățile părților era de 3,47 m conform documentației cadastrale, distanța măsurată la expertiza întocmită de expert B. fiind tot de 3,47 m însă, cu toate acestea, linia de hotar configurată de instanță, distanța dintre proprietăți este de 2,67 mp, stabilind hotarul pe aliniamentul punctelor 301-302 ce trece prin curtea lor la o distanță de 0,80 m de zidul casei reclamantului delimitat de punctele 71-405, reducând distanța dintre case la 2,67 m astfel încât să includă în terenul reclamantului și terenul de sub trotuar, sunt întemeiate deoarece, într-adevăr, prin stabilirea unei asemenea linii de hotar, instanța a încălcat nu numai actele de proprietate ale părților, dar și întinderea reală a proprietăților părților, suprafețele deținute efectiv de părți de-a lungul timpului, stabilind un hotar ținând seama numai de dorința reclamantului fără a avea în vedere că, pârâții au edificat împrejmuirea parțial pe vechiul amplasament și parțial în interiorul proprietății lor, fiind astfel inechitabil, injust ca, în condițiile în care reclamantul deține mai mult cu 39 mp decât suprafața înscrisă în actul său de proprietate, prin trasarea liniei de hotar astfel cum a stabilit instanța de fond se majorează iarăși această suprafață de teren or, la stabilirea liniei de hotar trebuie să se aibă în vedere inclusiv diferențele de teren în plus deținute de fiecare parte.

Împrejurările invocate de către apelanții pârâți în sensul că, deși experții au precizat în mod constant faptul că gardul edificat de ei conform autorizației de construire nr. 1721/30.10.2008 se află în interiorul proprietății lor, dincolo de linia de hotar conform documentației cadastrale de culoare verde, cât și de linia de hotar stabilită la măsurători de culoare roșie, instanța de fond îi obligă să mute gardul din beton de pe amplasamentul actual constituit de punctele 176-173 din interiorul proprietății lor pe amplasamentul 176-302 care este însă si mai mult în interiorul proprietății lor, sunt relevante deoarece, într-adevăr, expertiza topo efectuată în cauză reflectă situația reală din teren vizând edificarea gardului pe proprietatea pârâților potrivit întinderii reale a terenurilor deținute de părți, astfel că, prin stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul 176-302 instanța de fond încalcă aceste limite reale, întinderea efectivă a terenurilor deținute de părți deși, la stabilirea liniei de hotar se ține seama nu numai de suprafața înscrisă în actele de proprietate, planul de amplasament și care nu a fost respectat la edificarea vilelor, documentațiile cadastrale, ci și de suprafețele stăpânite, folosite efectiv de părți, de surplusul de teren deținut în egală măsură de părți.

Criticile apelanților pârâți că prin stabilirea liniei de hotar instanța de fond nu a ținut seama că nu există niciun act de proprietate care să îl îndreptățească pe reclamant la linia de hotar stabilită de instanță și implicit la acapararea din trenul proprietatea lor, instanța de fond nefăcând altceva decât să includă în terenul proprietatea reclamantului terenul de sub trotuar și să îi atribuie în plus și din terenul proprietatea lor fără a se verifica calitatea de proprietar a reclamantului asupra terenului ce i-a fost atribuit în plus, sunt întemeiate întrucât niciuna din probele administrate nu dovedește că reclamantul este îndreptățit la stabilirea unei alte linii de hotar decât cea existentă în prezent, materializată prin aliniamentul 179-96-_-21a-30-57-29-28-16a, linie de hotar ce reflectă întinderea reală a terenurilor, surplusul de teren deținut de părți.

De altfel declarațiile martorilor propuși de către reclamant conform cărora, la fiecare refacere a gardului, pârâții ar fi intrat pe terenul proprietatea reclamantului, nu pot fi avute în vedere întrucât nu se coroborează cu nicio altă probă existentă la dosar, astfel că asemenea declarații singure, nesusținute de alte dovezi, nu pot constitui probe elocvente privind stabilirea liniei reale de hotar.

Pretențiile apelanților pârâți că o dovadă a edificării gardului pe terenul proprietatea lor o reprezintă și procesul verbal de cercetare la fața locului în care se menționează că țevile gardului metalic sunt încastrate la limita exterioară a soclului care dă spre proprietatea reclamantului, astfel cum a constat și expertul B. în raportul de expertiză conform căruia linia de hotar din cadastru coincide cu cea măsurată și nu prin pătrundere în interiorul proprietății reclamantului, astfel încât, prin stabilirea liniei de hotar de către instanța de fond, dreptul lor de proprietate asupra suprafeței de 511,25 mp este știrbit si se majorează nejustificat proprietatea reclamantului în proporție de 36% față de suprafața din acte de 150 mp., sunt justificate întrucât, atât timp cât probele administrate, inclusiv expertiza topo atestă că gardul a fost edificat de către pârâți fără a pătrunde pe terenul reclamantului astfel cum a fost deținut de acesta, înseamnă că în mod greșit instanța de fond a stabilit linia de hotar pe un alt amplasament decât cel existent și care determină mărirea artificială, nejustificată a terenului reclamantului care deține în prezent o suprafață cu 39 mp mai mare decât în actul de proprietate.

Afirmațiile apelanților pârâți că, se impunea a fi înlăturate depozițiile martorilor M. și C. care au făcut referiri cu privire la amplasarea magaziei sau la arborii de tuia or, în situația în care gardul ar fi pornit astfel cum afirmă martora din colțul trotuarului casei reclamantului, ar fi însemnat ca acest gard să fi fost edificat prin magazia autorilor lor T., că reclamantul și martora au avut reciproc calitatea de martori în dosarele lor, ca și martorul B. care presupune sau știe de la reclamant despre prezumtive trepte precum și că trotuarul s-a făcut pe terenul pe care statul l-a alocat constructorilor, afirmație care nu este susținută nici de către reclamant care a invocat uzucapiunea, experții arătând că vilele, inclusiv a reclamantului, nu au fost edificate corespunzător, nu au relevanță în cauză întrucât martorii nu au făcut decât să descrie anumite împrejurări percepute personal sau prin intermediul reclamantului, declarațiile acestora fiind analizate în raport de toate probele administrate și care, în cauză, demonstrează edificarea gardului în interiorul proprietății pârâților, iar pe de altă parte, nu reiese că pârâții s-au opus audierii martorilor propuși de către reclamant.

Pe de altă parte, împrejurarea că trotuarul s-ar fi făcut pe terenul pe care statul l-ar fi alocat constructorilor, nu justifică grănițuirea stabilită de către instanța de fond cât timp reiese fără putință de tăgadă că linia de hotar existentă în prezent materializată pe aliniamentul 179-96-_-21a-30-57-29-28-16a reprezintă linia reală ce desparte cele două proprietăți, hotar care ține seama de întinderea terenurilor deținute de părți, de semnele vechi de hotar( gard din metal, țevi, arbori etc.) semne care demonstrează că, în realitate gardul din zid a fost edificat de pârâți în interiorul proprietății acestora și nicidecum prin pătrundere pe terenul proprietatea reclamantului astfel cum susține acesta în scopul de a-și majora, în realitate, suprafața de teren.

Afirmațiile apelanților pârâți în sensul că instanța de fond nu a ținut seama de principiul disponibilității stabilind o linie de hotar care nu este in concordanță nici cu ceea ce a solicitat reclamantul prin acțiune sau prin concluziile scrise prin care a solicitat omologarea expertizei A. si nici cu solicitările lor, nefiind suficientă afirmația conform căreia gardul din zid a fost edificat pe terenul proprietatea reclamantului fără să se arate în concret de unde rezultă că porțiunea asupra căreia s-a amplasat gardul este proprietatea reclamantului, nu au relevanță în cauză întrucât, în scopul stabilirii liniei de hotar, instanța analizează toate probele administrate în cauză, probe pe baza cărora determină linia de hotar ce ar delimita proprietățile părților și nicidecum în funcție de dorințele uneia sau alteia dintre părți, astfel încât nu există o încălcare a principiului disponibilității părților, un asemenea principiu vizând de altfel situația în care părțile ar fi solicitat grănițuirea proprietăților iar instanța de fond s-ar fi pronunțat și cu privire la revendicarea unei suprafețe de teren și nicidecum în situația în care, în raport de anumite criterii, expertul propune mai multe linii de hotar iar instanța omologhează un anumit hotar, chiar dacă acesta nu corespunde dorințelor uneia sau alteia dintre părți.

Susținerile apelanților pârâți în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis numai în parte cererea reconvențională, sunt justificate întrucât, potrivit procesului-verbal de recepție, c/valoarea împrejmuirii a fost în sumă de 5987 lei astfel încât, cât timp linia de hotar ce desparte proprietățile părților este delimitată de aliniamentul 179-96-_-21a-30-57-29-28-16a, înseamnă că reclamantului și intervenientelor le revine obligația de a achita ½ din această sumă, respectiv 2732 lei.

Referitor la apelul declarat de apelantul reclamant și interveniente, prin încheierea din data de 26.06.2013 Tribunalul D. a admis excepția netimbrării căii de atac formulată de reclamant și interveniente, iar cu ocazia strămutării dosarului s-au păstrat toate actele de procedură efectuate până la acel moment, caz în care urmează ca acesta să fie anulat ca netimbrat.

Faptul că prin încheierea din data de 25.09.2013 a Tribunalului D. s-a constatat că intervenienta Blondeau a fost citată Blondescu, motiv pentru care s-a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 68 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, nu are relevanță în cauză cât timp intervenienta Blondeau nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale instituită în sarcina sa cât timp chitanța depusă în copie la dosar ( fila 46 dosar apel Tribunalul Prahova) nr._/06.11.2013 vizează achitarea unei taxe de timbru de către reclamantul P. V. și intervenienta D. M. T. ulterior admiterii excepției netimbrării căii de atac, și nicidecum nu vizează achitarea acestei taxe de către intervenienta Blondeau și nici nu s-a făcut vreo dovadă că reclamantul P. ar fi achitat această taxă în numele și pentru fiica sa Blondeau E. A. astfel cum a susținut apărătorul acestuia, plată care ar fi profitat și apelantului reclamant și apelantei interveniente D..

Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, având în vedere disp. art 296 c.pr.civ., art. 20 și urm. din Legea nr. 146/1997, va admite excepția netimbrării apelului declarat de apelantul - reclamant și apelantele – interveniente și va anula apelul declarat de apelantul - reclamant și apelantele - interveniente ca netimbrat, va admite apelul declarat de apelanții – pârâți D. și D. M., va schimba în parte sentința atacata în sensul că va stabili linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul 179-96-_-21a-30-57-29-28-16a, identificat și evidențiat pe schița de plan anexa 6 din suplimentul la raportul de expertiza întocmit de expert C. B. (fila 314 dosar fond) va înlătura obligația pârâților de a muta gardul precum și obligația reclamantului de a muta gardul pe cheltuiala pârâților în caz de refuz al acestora.

Totodată, instanța va obliga reclamantul și intervenientele în solidar să plătească pârâților suma de 2732 lei, reprezentând 1/2 din contravaloarea gardului, in loc de 1366 lei și va menține in rest dispozițiile sentinței.

În baza art.274 c.pr.civ., va obliga în solidar pe apelantul - reclamant și apelantele - interveniente la 1060 cheltuieli de judecata către apelanții - pârâți.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția netimbrării apelului declarat de apelantul - reclamant și apelantele - interveniente.

Anulează apelul declarat de apelantul - reclamant și apelantele - interveniente ca netimbrat.

Admite apelul declarat de apelanții – pârâți D. I. domiciliat în C., ., județul D. si D. M. domiciliată în C., ., județul D. împotriva sentinței civile nr._/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimatul - reclamant P. V. domiciliat în C., ., județul D. si intimații – intervenienti în nume propriu D. M. T. domiciliată în C., ., județul D. si BLONDEAU E. A. domiciliată în C., ., județul D..

Schimba in parte sentința atacata in sensul ca stabilește linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul 179-96-_-21a-30-57-29-28-16a, identificat și evidențiat pe schița de plan anexa 6 din suplimentul la raportul de expertiza întocmit de expert C. B. (fila 314 dosar fond).

Înlătura obligația pârâților de a muta gardul și obligația reclamantului de a muta gardul pe cheltuiala pârâților in caz de refuz al acestora.

Obliga reclamantul si intervenientele in solidar sa plătească pârâților suma de 2732 lei, reprezentând 1/2 din contravaloarea gardului, in loc de 1366lei.

Menține in rest dispozițiile sentinței.

Obliga in solidar pe apelantul - reclamant si apelantele - interveniente la 1060 cheltuieli de judecata către apelanții - parați.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședință publică azi, 20.03.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

R. C. G. D.

Fiind în CO semnează

Președinte instanță,

GREFIER,

B. A.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red./Tehnored. RC

7 ex./30.06.2014

D. f._ – Judecătoria C.

J. f. - M. M.

← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1531/2014....		Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1508/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 95/2014. Tribunalul PRAHOVA Acţiune în constatare. Decizia nr. 390/2014. Tribunalul PRAHOVA Acţiune în constatare. Decizia nr. 148/2014. Tribunalul PRAHOVA Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1531/2014. Tribunalul PRAHOVA Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1508/2014. Tribunalul PRAHOVA Uzucapiune. Decizia nr. 200/2014. Tribunalul PRAHOVA Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 318/2014. Tribunalul PRAHOVA Uzucapiune. Decizia nr. 521/2014. Tribunalul PRAHOVA