Acţiune în constatare. Decizia nr. 2209/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2209/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2209/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2209
Ședința publică din data de 21.05.2015
PREȘEDINTE – M. C.
JUDECĂTOR – M. N.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanții – reclamanți I. I. S., I. E. L., ambii cu domiciliul ales la SCA A. si D. în Ploiești, ., ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr._/06.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații - pârâțiD. D. G., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, D. N. R., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, D. M. B., domiciliat în comuna Hoghiz, ., jud. B. și cu reședința în Ploiești, ., jud. Prahova, G. M. N., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, B. E., domiciliat în Ploiești, ..3, ., B. A., domiciliată în Ploiești, .. 3, ..
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 14.05.2015 ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar note scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.05.2015 când deliberând a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr._ /07.03.2012 la Judecătoria Ploiești, reclamanții I. I. S., I. E. L., au chemat în judecată pe pârâții D. D. G., D. N. R., D. M. B., G. M. N., B. E., B. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate dreptul lor de proprietate asupra imobilului cu destinație spațiu de locuit, edificat pe cheltuiala lor, situat în Ploiești, ., jud. Prahova, pe un teren aparținând pârâtului G. M. N., să se instituie în favoarea lor un drept de superficie și de servitute de trecere pe terenul sus menționat în scopul asigurării accesului de la construcții la drumul public, efectuării unor lucrări normale de întreținere, exploatare a construcțiilor, să se constate calitatea lor de constructori de bună credință cu privire la construcțiile în litigiu, obligarea pârâților B. E., B. A. la plata unor despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a construcțiilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la sfârșitul anului 2007- începutul anului 2008, au încheiat verbal, cu pârâții D. D. G., D. N. R., D. M. B. o promisiune de vânzare-cumpărare, prin care au convenit să le transmită dreptul de proprietate asupra terenului de 240 mp situat în Ploiești, ., jud. Prahova, încheind ulterior o chitanță cu pârâtul D. D. G., în baza căreia au achitat suma de 10.800 euro, reprezentând prețul integral al vânzării, semnată de acest pârât cu acordul celorlalți coproprietari ai terenului, după care au suportat toate costurile necesare obținerii actelor de proprietate cu privire la terenul sus menționat, însă pârâții au fost de rea credință, fiind cei care au înstrăinat fictiv terenul pârâților B. E., B. A., fără să se țină seama că pe teren se afla o construcție edificată de către reclamanți pe cheltuiala lor exclusivă.
După administrarea probelor cu acte, expertize tehnice construcții, topometrică, prin sentința civilă nr._/06.08.2014 a Judecătoriei Ploiești a fost respinsă în totalitate acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că terenul de 263 mp situat în Ploiești, ., jud. Prahova, a aparținut în indiviziune pârâților D. D.-G., D. N.-R., D. M.-B., în baza sentinței civile nr. 7633/10.09.2008 a Judecătoriei Ploiești, teren pe care aceștia l-au înstrăinat pârâtului G. M. N., care la rândul său l-a înstrăinat pârâților B. E., B. A., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3076/21.11.2011, iar prezenta acțiune are ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra construcției edificate pe terenul sus menționat, constituirea unui drept de superficie asupra acestui teren, a unui drept de servitute pentru a ieși la calea publică, obligarea actualilor proprietari ai terenului la despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a construcției proprietatea reclamanților, astfel încât față de obiectul pretențiilor deduse judecății în speță nu se analizează valabilitatea, efectele promisiunii de vânzare- cumpărare invocată de către reclamanți.
S-a menționat că înscrisul intitulat chitanță existent la dosar în baza căreia pârâtul D. D. G. ar fi înstrăinat reclamantului, în schimbul sumei de 10.800 euro, terenul situat în Ploiești, ., nu poate fi opozabil celorlalți proprietari coindivizari, chitanță care în temeiul conversiunii actului juridic,ar putea fi un antecontract de vânzare-cumpărare, care în cazul neîndeplinirii de către promitentul vânzător a obligațiilor privind vânzarea bunului către un terț, ar putea da naștere doar la dreptul la despăgubiri, acțiunea reclamanților având ca obiect anularea contractului fiind respinsă, astfel încât reclamanții nu au făcut dovada edificării pe cheltuiala lor a construcției în litigiu având P+1E, identificată prin raportul de expertiză ing. C. M., ci, dimpotrivă, pârâtul G. M. N. a fost sancționat pentru construirea fără autorizație a construcției, fiind acționat pe cale judecătorească în vederea demolării acesteia, mai ales că reclamanții nu au probat în niciun fel ridicarea construcției constând în înscrisuri,bonuri,facturi referitoare la achiziționarea cel puțin a materialelor de construcții, iar expertiza construcții nu face dovada edificarii construcției de către reclamanți.
Prin urmare, în baza art. 1169 C. civ., instanța a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, în condițiile în care nu a fost răsturnată prezumția de proprietate a proprietarului terenului asupra construcției, prevăzută de art. 492 vechiul C. civ., aplicabil, reclamanții nefiind proprietarii terenului, astfel încât aceștia nu pot pretinde nici constituirea vreunui drept de servitute sau superficie în favoarea lor, obligarea noilor proprietari ai terenului la despăgubiri deoarece nu au edificat și nu sunt proprietarii construcției în litigiu.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii, refacerea probelor, motivându-se că eronat la data de 23.07.2014 a fost respinsă cererea privind amânarea cauzei atât timp cât era vacanță judecătorească, fiind perioada concediilor legale de odihnă ale personalului din justiție, dată la care au fost în imposibilitate să prezinte martorii în vederea audierii cât timp fusese formulată o cerere de amânare din partea apărătorului lor și că eronat s-a procedat la decăderea reclamanților din administrarea probei cu martori, invocându-se neindicarea martorilor în vederea citării, mai ales că prin toate cererile formulate s-au obligat să prezinte personal martorii la data audierii.
În continuare, reclamanții au arătat că prin decăderea din dreptul de a administra proba cu martori, au fost în imposibilitate să administreze toate probele încuviințate, inclusiv cu interogatoriu, acte, impunându-se verificarea procedurii de citare pentru termenul din data de 23.07.2014, verificare în urma căreia să se stabilească dacă procedura de citare a fost sau nu legal îndeplinită, în ce măsură putea fi soluționată cauza la data respectivă, dacă s-a procedat la punerea în discuție a rapoartelor de expertiză, fiind necesară trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probelor, soluționării pe fond a pretențiilor și că au făcut dovada succesiunii ilicite privind dobândirea dreptului de proprietate de către pârâți, nu s-a ținut seama că reclamanții au avut posesia terenului permanent de la data transmiterii acestuia de către familia D., care și-a exprimat acordul cu privire la edificarea construcției în litigiu, în calitate de proprietară inițial a terenului pe care l-a înstrăinat ulterior pârâtului G. M. N..
De asemenea, reclamanții au precizat că au fost sancționați contravențional pentru edificarea construcției fără autorizație în baza procesului verbal nr._/09.09.2010, fiind înscriși în evidențele localității în calitate de plătitori de taxe și impozite aferente dreptului de proprietate asupra construcției, impunându-se refacerea probelor în acest sens.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 06.02.2015.
La data de 10.04.2015, pârâtul G. M. N. a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Tribunalul, examinând cauza, în raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauza, de criticile formulate, si ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauza, constata ca apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cuprinsul chitanței nedatată existentă la fila 9 dosar s-a menționat că pârâtul D. D. G. ar fi vândut reclamantului terenul situat în Ploiești, ., în suprafață de 240 mp, în schimbul sumei de 10.800 euro, sumă pe care vânzătorul a încasat-o integral.
În temeiul procurilor nr. 55/09.01.2009, 790/13.03.2009, 546/ 06.09.2010, pârâții D. D. G., D. N. R., D. M. B. au împuternicit-o pe numita G. V. în perioada 09.01._09, să înstrăineze reclamantului terenul situat în Ploiești, ., în suprafață de 262 mp., după care pârâtul D. M. B. l-a împuternicit pe reclamant la data de 06.09.2010 să înstrăineze dreptul de proprietate dobândit printr-o hotărâre judecătorească privind imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova cui va crede de cuviință și la prețul pe care îl va stabili singur.
În baza contractului de vânzare-cumpărare nr.894/02.09.2010, pârâții D. D. G., D. N. R., D. M. B. au înstrăinat prin intermediul mandatarului G. N., în deplină proprietate și posesie pârâtului G. M. N. terenul de 263 mp. situat în Ploiești, ., jud.Prahova în schimbul sumei de 20.000 lei, iar în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare nr.3076/21.11.2011 pârâtul G. M. N. a înstrăinat terenul sus menționat pârâților B. E., B. A. în schimbul sumei de 20.000 lei.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.1099/21.05.2012, pârâții B. E., B. A. au vândut pârâtului G. M. N. terenul de 263 mp. situat în Ploiești, ., jud.Prahova în schimbul sumei de 20.000 lei.
Conform procesului verbal de contravenție nr. 0020/08.09.2010, a fost sancționat pârâtul G. M. N. cu o amendă de 1000 lei în condițiile în care a edificat fără autorizație construcția în litigiu, amplasată pe terenul de cca. 263 mp. situat în Ploiești, ., după ce în prealabil fusese sancționat contravențional reclamantul în temeiul procesului verbal de contravenție nr._/2010, pentru edificarea fără autorizație de construcție a aceleiași construcții, aspecte confirmate de adresa din data de 28.12.2010 existentă la dosar.
Prin sentința civilă nr._/12.10.2012 a Judecătoriei Ploiești a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților ca neîntemeiată privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.894/02.09.2010 în condițiile în care acest act a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
La data de 17.12.2010 s-a emis în favoarea pârâtului G. M. N. un certificat de urbanism în vederea obținerii unei autorizații de construcție în scopul edificării unei construcții, în calitate de proprietar al terenului situat în Ploiești, ., jud. Prahova.
În conformitate cu facturile depuse la dosar, certificatul de atestare fiscală, reclamanții ar fi achiziționat în cursul lunii august 2009 diferite materiale de construcție constând în șuruburi, țiglă, faianță, gresie, plăci rigips, adeziv, figurând înscriși în evidențele fiscale cu imobilul situat în Ploiești, ., în baza unei declarații dată pe propria răspundere la data de 10.09.2013, asigurându-și construcția în temeiul unei polițe de asigurare emisă la data de 18.08.2011, însă la data de 03.06.2008, pârâtul D. D. G. a declarat că a primit de la reclamant sumele de 3300 euro și 150 milioane ROL, avans pentru terenul situat în Ploiești, ., urmând ca diferența de 3300 euro să fie achitată de către reclamant pe parcurs.
Potrivit deciziei de impunere din anul 2013, s-a stabilit în sarcina reclamantului, în calitate de contribuabil care figurează în evidențele fiscale cu o construcție situată în Ploiești,. ., să achite suma de 441 lei, cu titlu de impozit.
Din raportul de expertiză tehnică construcții ing. C. M., reiese că imobilul în litigiu situat în Ploiești, ., jud. Prahova constă într-o construcție edificată în anul 2008, având parter, etaj, pod mansardabil, în valoare totală de 242.500 lei, în timp ce în baza raportului de expertiză tehnică topometrică ing. Sicaru D. s-a stabilit că terenul are suprafața totală de 263 mp. având acces la . unor tranzacții anterioare, fără acces la . se renumeroteze adresa poștală a acestuia, astfel încât pe teren a fost identificată construcția în litigiu, având parter, etaj, pod, fiind necesară pentru folosirea acestei construcții cu acces la calea publică o parcelă de teren de 122 mp.
Disp.art.482 si urm. c.civ. stipuleaza ca proprietatea unui lucru mobil sau imobil da dreptul asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste ca accesoriu cu lucrul, . sau artificial, respectiv dreptul de accesiune, caz in care tot ceea ce se uneste si se incorporeaza cu un lucru, se cuvine proprietarului lucrului, astfel incat Codul civil reglementeaza accesiunea imobiliara naturala, respectiv aluviunile, adica cresterile de pamant adunate succesiv, pe nesimtite, la malurile fluviilor si raurilor; avulsiunea constand in adaugarea la pamuntul unui proprietar, a unei mari parti de pamant, rupte din pamantul altui proprietar; insulele si prundisurile.
De asemenea, disp.art.488 si urm.c.civ. reglementeaza accesiunea imobiliara artificiala constand in faptul ca proprietarul terenului devine proprietarul constructiilor, plantatiilor facute pe acel teren si anume, doua situatii cand proprietarul terenului face constructii, plantatii pe terenul său cu materialele altei persoane si cand constructiile, plantatiile, sunt facute de catre o persoana cu materialele sale, dar pe terenul ce apartine altuia, distangandu-se situatia constructorilor de buna sau rea-credinta si dreptul acestora la despagubiri, in anumite conditii.
Totodată, disp. art. 616 cod civil, stabilesc ca proprietarul al carui loc este infundat, care nu are nicio iesire la calea publica,. Poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu indatorirea de a despagubi in proportie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, caz in care prin loc infundat se intelege acel loc inconjurat de alte proprietati diferite, fara ca proprietarul sa aiba iesire la calea publica, adica sa existe o imposibilitate absoluta de a iesi la calea publica sau cand iesirea la calea publica ar prezenta inconveniente grave ori ar fi periculoasa.
Pe de altă parte, disp.art.1073-1077 c.civ. prevad ca orice creditor are dreptul sa pretinda debitorului său executarea intocmai a obligatiei asumate de catre acesta, in caz contrar, creditorul avand dreptul la desdaunari din partea debitorului său, pentru executarea cu intarziere, executarea necorespunzatoare sau neexecutarea obligatiei asumate de catre acesta.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că între reclamanți și pârâtul D. D. G. au intervenit două chitanțe din care una nedatată, iar cea de-a doua a fost încheiată la data de 03.06.2008 în baza cărora pârâtul ar fi înstrăinat reclamanților terenul situat în Ploiești, . în suprafață de 240 mp. în schimbul sumei totale de 10.800 euro, din care 3300 euro, 150 milioane ROL au reprezentat avans achitat la data de 03.06.2008, după care pârâții D. D. G., D. N. R., D. M. B. au împuternicit-o pe numita G. V. în perioada 09.01._09 să înstrăineze în favoarea reclamantului terenul în litigiu de 262 mp., astfel încât la data de 06.09.2010 pârâtul D. M. B. îl împuternicește pe reclamant să înstrăineze același teren în favoarea unei terțe persoane, motiv pentru care prin contractul de vânzare-cumpărare nr.894/02.09.2010 pârâții D. D. G., D. N. R., D. M. B. au vândut terenul în litigiu pârâtului G. M. N. care în urma unei înstrăinări l-a redobândit de la familia B. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1099/ 21.05.2012.
Pe de altă parte, potrivit probelor administrate în cauză, în cursul anului 2008 ar fi fost edificată o construcție având parter, etaj, pod pe terenul sus menționat, fără autorizație de construcție evaluată la suma de 242.500 lei, construcție folosită în prezent de către reclamanți, existând însă între părți o . litigii în urma cărora prin sentința civilă nr._/12.10.2012 rămasă irevocabilă s-a constatat că actul de vânzare-cumpărare nr.894/ 02.09.2010 încheiat între pârâții D. D. G., D. N. R., D. M. B. și G. M. N., a fost încheiat cu respectarea dispozițiile legale în materie și că împrejurările privind existența unor chitanțe sub semnătură privată încheiate între reclamanți și pârâtul D. D. G. nu atestă reaua credință a cumpărătorului, neexistând o promisiune de vânzare cumpărare care să le permită reclamanților să-și valorifice dreptul pe care l-ar fi dobândit în temeiul unei asemenea operațiuni juridice.
Ca atare, atât timp cât nu există un act autentic încheiat între reclamanți și pârâții D. D. G., D. N. R., D. M. B., în baza căruia aceștia din urmă ar fi transferat dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în favoarea reclamanților, iar în baza contractului de vânzare-cumpărare 894/02.09.2010 cei trei pârâți D. și-au manifestat voința de a înstrăina terenul în litigiu, în calitate de proprietari, pârâtului G. M. N., înseamnă că în realitate reclamanții nu pot pretinde un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, neexistând un titlu translativ de proprietate în favoarea acestora, spre deosebire de pârâtul G. M. N. care a dobândit un asemenea drept în temeiul contractului de vânzare-cumpărare sus menționat care a avut ca efect transmiterea dreptului de proprietate de la foștii vânzători în favoarea pârâtului, în calitate de cumpărător.
De altfel, analizându-se toate actele existente la dosar, inclusiv chitanțe, facturi, ținându-se seama și de ordonanțele penale existente la dosar, reiese că între reclamanți și pârâții D. D. G., D. N. R., D. M. B., G. M. N. au existat anumite relații de colaborare în temeiul cărora au fost emise procurile existente la dosar, însă la un moment dat tatăl pârâtului G. M. N., respectiv numitul G. N. i-a permis reclamantului, în baza relației de rudenie pe care o aveau, să locuiască într-un imobil situat în Ploiești, . care la cererea reclamantului i-a permis acestuia să se mute în construcția în litigiu aflată în stadiu de roșu, construcție executată cu ajutorul salariaților pe care îi avea la firma pe care o administra, intervenind ulterior între părți neînțelegeri cu privire la dreptul de proprietate asupra întregului imobil în litigiu.
În realitate, împrejurările sus menționate consemnate în referatul din data de13.06.2012 întocmit de organele de poliție, demonstrează prin însăși natura lor că între reclamanți și pârâți au existat anumite raporturi care trebuie analizate în strânsă legătură cu toate actele existente la dosar, inclusiv în raport de chitanțele încheiate între reclamat și pârâtul D. D. G., chitanțe care nu demonstrează prin însăși natura lor edificarea construcției pe cheltuiala exclusivă a reclamanților, ci pur și simplu intenția acestora de a achiziționa terenul în litigiu cu suma de 10.800 euro, operațiune juridică nefinalizată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică privind dobândirea terenului în litigiu, iar în lipsa unui asemenea contract este greu de crezut că reclamanții ar fi avut mijloacele financiare necesare pentru a edifica o construcție de o valoare foarte mare, respectiv 242.500 lei, mai ales că facturile, chitanțele depuse la dosar atestă achiziționarea unor materiale de construcție în perioada ianuarie - august 2009 și în cursul lunii iunie 2011, reclamanții nefăcând dovada obținerii unor venituri care să le permită să achite începând cu luna iunie 2008 valoarea terenului și să edifice în același timp și o construcție de o anumită anvergură cu o valoare foarte mare.
De fapt, în condițiile în care pârâtul G. M. N. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu de 262 mp. în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 894/02.09.2010, iar construcția în litigiu se află amplasată pe acest teren, se prezumă că această construcție reprezintă proprietatea pârâtului, fiind edificată cu materiale de construcție și pe cheltuiala exclusivă a pârâtului, caz în care sarcina probei de a face dovada modalității de edificare a construcției, perioada în care ar fi fost edificată, modalitatea de achiziționare a materialelor de construcție, de obținere a unor venituri aparține în exclusivitate reclamanților în calitate de terțe persoane și nicidecum pârâtului în favoarea căruia operează prezumția de proprietate asupra construcției în temeiul calității sale de proprietar al terenului în baza disp. art.492 și urm. cod civil.
Mai mult chiar, nu există niciun act la dosar care să demonstreze achiziționarea unor materiale de construcție de anvergură în ceea ce privește turnarea fundației construcției, edificarea propriu - zisă a acesteia din urmă, a acoperișului, etc., perioada în care ar fi fost achiziționate materialele respective de către reclamanți, costul acestora, modalitatea de achiziționare, iar dobândirea unor materiale de construcție în cursul anilor 2009, 2011, încheierea unei polițe de asigurare, emiterea unei decizii de impunere, a unui certificat fiscal pe numele reclamanților, plata de către aceștia a unor utilități pentru imobilul în litigiu, nu constituie prin însăși natura lor dovezi certe că imobilul în litigiu a fost edificat efectiv de către reclamanți pe cheltuiala lor exclusivă în condițiile în care existența actelor respective la dosar atestă achiziționarea sporadică a unor materiale de construcție, fiind imposibil ca locuința în litigiu să fie edificată numai cu materialele respective datorită amplorii acestei construcții, valorii foarte mari, mai ales că era normal și firesc ca reclamanții să achite c/valoarea utilităților pentru imobil în condițiile în care aceștia locuiesc în imobil.
Faptul că reclamanții figurează înscriși în evidențele fiscale și că au încheiat o poliță de asigurare pentru construcția în litigiu, nu înseamnă în mod automat că aceștia sunt proprietarii construcției, edificând-o pe cheltuiala lor exclusivă, cu materiale proprii, întrucât înscrierea reclamanților în evidențele fiscale a avut loc pe baza unei declarații pe propria răspundere fără să existe o verificare a actelor de proprietate, înscriere care nu echivalează cu dobândirea unui drept de proprietate, producând efecte doar din punct de vedere fiscal, iar în speță încheierea unei polițe de asigurare, înscrierea în evidențele fiscale se analizează în raport de actele de proprietate existente la dosar, de facturile, chitanțele care atestă achiziționarea sporadică a unor materiale de construcție, fiind greu de crezut că imobilul în litigiu având parter, etaj și pod mansardabil, ar fi fost edificat doar cu materialele achiziționate în anii 2009, 2011 de către reclamanți constând în șuruburi, gresie faianță, țiglă metalică, rigips, cărămidă, profile, etc.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată, constatând că reclamanții nu au făcut dovada existenței unui drept de proprietate asupra construcției în litigiu prin achiziționarea materialelor de construcție, încorporarea acestor materiale în construcție, achitarea manoperei, nefiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art.492 cod civil, iar în lipsa unui asemenea drept de proprietate reclamanții nu pot pretinde constituirea în favoarea lor a unui drept de superficie, de servitute de trecere pe terenul în litigiu aparținând în proprietate pârâtului G. M. N., obligarea pârâților la acordarea unor despăgubiri, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 482, art.489, art.616 cod civil, în acest sens.
Susținerile reclamanților în sensul că eronat a fost respinsă cererea privind amânarea cauzei la data de 23.07.2014, fiind perioada vacanței judecătorești, a concediilor legale de odihnă, dată la care au fost în imposibilitate să prezinte martorii în vederea audierii, formulându-se o cerere de amânare din partea apărătorului lor, nu pot fi avute în vedere întrucât chiar dacă la data soluționării cauzei - 23.07.2014, personalul instanțelor judecătorești se afla în vacanță judecătorească, nu a fost depusă la dosar nicio dovadă care să ateste că apărătorul reclamanților se afla în concediu legal de odihnă, neexistând niciun impediment legal cu privire la soluționarea cauzei, iar existența unei cereri de amânare din partea apărătorului reclamanților, în sensul acordării unui termen după expirarea vacanței judecătorești, nu impunea automat amânarea cauzei în lipsa dovezii privind imposibilitatea apărătorului de a se prezenta în instanță, de a administra probe, mai ales că judecătorul căruia i se repartizase cauza în vederea soluționării se afla în activitate la data fixării termenului de judecată, respectiv 23.07.2014.
Împrejurările invocate de către reclamanți conform cărora eronat s-a procedat la decăderea lor din administrarea probei cu martori, invocându-se neindicarea acestora în vederea citării, fapt ce atestă nelegalitatea, netemeinicia sentinței fără să se țină seama de asumarea obligației de a-i prezenta personal în vederea audierii și că în urma decăderii din probă au fost în imposibilitate să administreze toate probele încuviințate, inclusiv interogatoriu, acte, sunt nejustificate deoarece, analizându-se toate actele de procedură, reiese cu certitudine că de la data încuviințării probelor inclusiv cu martori - 22.10.2013 și până la data de 23.07.2014, reclamanții nu au respectat măsura dispusă de către instanță de a indica numele și adresele martorilor încuviințați în termen de 5 zile începând cu data de 22.10.2013, dată la care au fost atenționați privind aplicarea sancțiunii decăderii din probă în cazul nerespectării acestei obligații.
Mai mult chiar, de la data de 10.12.2013 și până la data de 23.07.2014, niciodată reclamanții nu au nominalizat martorii care au fost admiși anterior, apărătorul acestora formulând diferite cereri de amânare, invocând diferite motive, caz în care în mod legal s-a procedat la data de 23.07.2014 la sancționarea reclamanților și decăderea acestora din administrarea probei cu martori.
De fapt, în condițiile în care apărătorului reclamanților i s-a pus în vedere la data de 22.10.2013 să nominalizeze numele și adresele martorilor încuviințați, fiind personal prezent în ședința publică de judecată la data respectivă, dată la care s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, iar niciodată pe parcursul soluționării cauzei reclamanții nu și-au îndeplinit o asemenea obligație instituită în sarcina lor, în intervalul de timp 10.12._14, deși au cunoscut toate termenele de judecată fixate, termene la care apărătorul acestora a formulat cereri de amânare, invocând diferite motive, înseamnă că reclamanții înșiși au dat dovadă de neglijență în ceea ce privește modul în care au înțeles să-și exercite dreptul la apărare, să administreze probe în acest sens, neindicând o perioadă îndelungată de timp numele și adresele martorilor încuviințați, fiind imposibil ca aceștia să-și invoce propria culpă pentru a obține desființarea soluției pronunțată în primă instanță, refacerea probelor, mai ales că în lipsa nominalizării martorilor propuși de către reclamanți, instanța de fond a fost în imposibilitate legală să procedeze la citarea martorilor și să emită mandate de aducere în acest sens.
Faptul că la data de 23.07.2014 a fost respinsă cererea de suspendare a judecății prezentei cauze, până la soluționarea dosarului nr._, nu înseamnă în mod automat că se impunea amânarea cauzei la data de 23.07.2014 întrucât era atributul instanței de fond să decidă cu privire la cererea formulată, iar respingerea cererii de suspendare nu reprezenta o condiție privind amânarea cauzei, atât timp cât înșiși reclamanții au refuzat să nominalizeze numele și adresele martorilor în cadrul cererii formulată la data de 21.07.2014 privind amânarea cauzei în vederea administrării probatoriului, aceștia fiind îndreptățiți să formuleze o cerere de amânare numai în cazul în care și-ar fi respectat obligația dispusă în sarcina lor de peste un an, începând cu data de 22.10.2013 constând în nominalizarea martorilor solicitați.
Motivele invocate de către reclamanți în sensul că se impune verificarea procedurii de citare pentru termenul din data de 23.07.2014 pentru a se stabili dacă procedura de citare a fost sau nu legal îndeplinită, dacă s-a procedat la punerea în discuție a rapoartelor de expertiză, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probelor, soluționării pe fond a pretențiilor, sunt neîntemeiate deoarece începând cu data de 22.10.2013, reclamanții au avut termen în cunoștință, fiind reprezentați de către un apărător care permanent a formulat diferite cereri, în favoarea reclamanților, demonstrând că aceștia cunoșteau termenele de judecată, motiv pentru care nu se impunea citarea reclamanților ulterior datei de 22.10.2013 și până la data soluționării acesteia.
De fapt, pentru termenul de judecată din data de 23.07.2014, s-a dispus la data de 10.06.2014 citarea reclamanților la domiciliul ales al acestora, indicat în cadrul unei cereri formulată de către apărătorul lor la data de 10.06.2014, procedura de citare realizându-se prin afișare, menționându-se motivele afișării, ceea ce demonstrează că la data soluționării cauzei procedura de citare cu reclamanții s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, aspecte confirmate de cererea depusă la dosar de apărătorul acestora la data de 21.07.2014, în temeiul căreia s-a solicitat amânarea cauzei după data de 01.09.2014.
Criticile reclamanților conform cărora există dovezi privind dobândirea ilicită a dreptului de proprietate de către pârâți fără să se țină seama de posesia lor asupra terenului de la data transmiterii acestuia de către familia D., care și-a exprimat acordul cu privire la edificarea construcției în litigiu, în calitate de proprietară inițial a terenului sunt nefondate întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr.894/ 02.09.2010, demonstrează dobândirea în mod legal de către pârâtul G. M. N. a terenului în litigiu și implicit înstrăinarea acestuia la un moment dat celorlalți pârâți, redobândirea acestuia de la familia B., iar folosirea imobilului în litigiu la un moment dat, existența unui acord din partea pârâților D. privind edificarea unei construcții, nu constituie prin însăși natura lor dovezi certe care să ateste edificarea construcției în litigiu de către reclamanți în condițiile în care pârâții D. nu mai au calitatea de proprietari ai terenului în litigiu, fiind imposibil ca aceștia să dispună cu privire la dreptul de proprietate asupra construcției, mai ales că atât reclamanții, cât și pârâtul G. M. N. pretind anumite drepturi de proprietate asupra construcției în litigiu.
Apărările reclamanților în sensul că au fost sancționați contravențional pentru edificarea construcției fără autorizație în baza procesului verbal nr._/09.09.2010, fiind înscriși în evidențele localității în calitate de plătitori de taxe, impozite aferente dreptului de proprietate asupra construcției, impunându-se refacerea probelor în acest sens, sunt irelevante în condițiile în care la stabilirea dreptului de proprietate asupra construcției, nu se ține seama de sancționarea sau nesancționarea contravențională a părților, ci în ce măsură fiecare parte implicată a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, a materialelor de construcție încorporate în cadrul construcției în litigiu, a cheltuielilor suportate în vederea edificării acesteia, a dispozițiilor Codului civil care instituie prezumția de proprietate în favoarea proprietarului terenului asupra construcției, iar înscrierea părților în evidențele fiscale, plata unor taxe sau impozite pentru imobilul în litigiu se analizează în strânsă legătură cu toate contractele de vânzare-cumpărare existente la dosar și nicidecum singular, mai ales că aceste înscrieri produc efecte juridice din punct de vedere fiscal și nicidecum al dreptului de proprietate al părților asupra construcției în litigiu.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie în baza disp. art.296 cod pr. civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Totodată, tribunalul va respinge cererea privind refacerea probelor ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art.295 cod pr. civilă în acest sens, atât timp cât reclamanții au refuzat o perioadă de peste un an de zile să nominalizeze numele și adresele martorilor admiși de către instanța de fond, fiind imposibil ca aceștia să-și invoce propria culpă constând în lipsa de diligență privind exercitarea dreptului la apărare cu bună credință pentru a solicita în calea de atac a apelului audierea martorilor, martori pe care nu i-au nominalizat nici cu ocazia formulării apelului în prezenta cauză, iar în speță au fost administrate în primă instanță probe cu acte, expertize de specialitate, mai ales că nici reclamanții nu au depus la dosar copii de pe interogatoriu în vederea aplicării disp. art.225 cod pr. civilă.
De asemenea, instanța va respinge cererea intimatului privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită, în condițiile în care nu există nicio dovadă la dosar că intimatul G. M. N. ar fi suportat cheltuieli de judecată în calea de atac a apelului, cuantumul acestor cheltuieli pentru a se dispune obligarea apelanților la plata unor cheltuieli de judecată, nefiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art.274 cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea privind refacerea probelor, formulată de către apelanții reclamanți în contradictoriu cu intimații pârâți, ca neîntemeiată.
Respinge apelul declarat de apelanții – reclamanți I. I. S., I. E. L., ambii cu domiciliul ales la SCA A. si D. în Ploiești, ., . împotriva sentinței civile nr._/06.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații - pârâțiD. D. G., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, D. N. R., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, D. M. B., domiciliat în comuna Hoghiz, ., jud. B. și cu reședința în Ploiești, ., jud. Prahova, G. M. N., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, B. E., domiciliat în Ploiești, ..3, ., ., jud. Prahova, B. A., domiciliată în Ploiești, .. 3, ., ., Jud. Prahova, ca nefondat.
Respinge cererea intimatului G. M. N. privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. M. M. N.
Fiind în CO, semnează
Președintele instanței
GREFIER,
R. C.
Fiind în CO, semnează
P. Grefier
operator date cu caracter personal 5595
red.CM/ tehnored. TS
11 ex/17.07.2015
d.f._ Judec. Ploiești
j.f. D. S. I.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 290/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2206/2015.... → |
|---|
