Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 310/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 310/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 310/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 310
Ședința publică din data de 10.06.2015
PREȘEDINTE – M. C. - A.
JUDECĂTOR – P. - A. A.
JUDECĂTOR – Ș. O. - C.
GREFIER – A. I. A.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurentul – reclamant P. V. prin procurator D. C. F., domiciliată în Ploiești, .. 35C1, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/25.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu recurenții – pârâții I. G. L. și I. C. M., ambii cu domiciliul în P. M., ., județul Prahova.
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 905,50 lei conform chitanței . nr._/05.06.2015 și timbru judiciar de 5 lei, ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul – reclamant, reprezentat de avocat L. M. și recurenții – pârâți, I. G. L., personal și asistat de avocat N. V. și I. C. M., reprezentată de avocat N. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul recurentului – reclamant depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, precum și procura judiciară pentru mandatarul D. C. F., însoțită de cartea de identitate a acesteia, având în vedere lipsa acestora de la dosar.
Tribunalul ia act că a fost satisfăcută cerința timbrajului aferentă cererii.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursurile în stare de judecată, sens în care acordă cuvântul părților în dezbateri:
Apărătorul recurentului – reclamant având cuvântul în dezbateri, arată că au criticat soluția pronunțată pe fondul cauzei sub aspectul nelegalității în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9, având în vedere faptul că instanța a aplicat principiul restitutio in integrum și a repus părțile în situația anterioară încheierii actului, deși nu mai era investită cu acest aspect, întrucât pârâții au formulat întâmpinare – cerere reconvențională prin care au solicitat restituirea prețului. Față de cererea pârâților instanța de fond a apreciat că soluționarea acesteia ar duce la întârzierea pronunțării soluției în cererea principală și a dispus disjungerea cererii reconvenționale, astfel rămânând investită doar cu cererea principală, formulată de către reclamant, în sensul de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare pentru lipsa discernământului. În ceea ce privește solicitarea pârâților, apărătorul recurentului – reclamant precizează că, încă de la momentul formulării acțiunii, reclamantul a susținut faptul că prețul nu a fost achitat, urmând a se face probatorii în acest sens. Astfel, apreciază că instanța de fond trebuia să se limiteze la cele solicitate pe calea cererii principale, trebuia să constate nulitatea actului și să dispună repunerea părților în situația anterioară, pronunțarea asupra necesității restituirii prețului trebuia să se facă după soluționarea cererii reconvenționale. De asemenea, se impune modificarea sentinței pronunțate de Judecătoriei Ploiești cu privire la numele procuratorului reclamantului, citarea și comunicarea hotărârii făcându-se către acest procurator, deși la dosarul cauzei exista procura pentru procuratorul D. C. F.. Față de cele expuse solicită admiterea recursului, modificarea în sentinței pronunțate, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Apărătorul recurenților – pârâți, având cuvântul asupra cererii de recurs, arată că, într-adevăr, instanța de fond a aplicat în mod greșit legea incidentă, în sensul că reclamantul avea obligația de a demonstra lipsa discernământului la momentul încheierii actului, iar aceasta probă s-a făcut numai prin raportul de expertiză medico – legal, care nu are o valoare absolută, concluziile acestuia trebuind a fi coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, pentru a forma în mod indubitabil convingerea instanței. Apărătorul intimaților – pârâți apreciază că probele administrate în mod contrar se coroborează cu depozițiile martorilor audiați în cauză, care au perceput în mod direct starea de sănătate a defunctului, astfel instanța de judecată, dar și expertul au ignorat actul medical nr. 48, întocmit anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare. În ceea ce privește starea de sănătate a defunctului, se impune a fi precizat faptul că aceasta a fost pentru prima dată internat în anul 2010, iar diagnosticul stabilit a fost „etilism acut – cu stare de agitație”, în niciun caz nefiind vorba de o problemă de sănătate psihică, care ar fi putut conduce instanța la concluzia lipsei discernământului. Apărătorul intimaților – pârâți apreciază că sentința atacată suportă critici cu privire la faptul că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 276 C. pr. Civ., respectiv că nu a compensat cheltuielile de judecată, în raport de soluția pronunțată, respectiv admiterea în parte a acțiunii promovată de către reclamant, în aceiași măsură urmând a fi admise și aceste cheltuieli. Față de cele învederate, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește cererea de recurs formulată de către reclamant solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, la fila nr. 43 dosar de fond există precizarea acestuia prin care a solicitat în mod expres repunerea părților în situația anterioară, instanța pronunțându-se asupra celor solicitate prin acțiunea principală. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat apreciază că este vorba despre o îndreptare de eroare materială și nu se opune admiterii acesteia.
Apărătorul recurentului – reclamant precizează că ulterior formulării acțiunii principale, pârâții au sesizat instanța cu o cerere – reconvențională având ca obiect obligarea reclamantului la restituirea prețului, în atare situație precizarea reclamantului privind repunerea părților în situația anterioară s-a ivit ca fiind necesară. Apărătorul recurentului – reclamant având cuvântul asupra recursului formulat de părțile adverse solicită respingerea acestuia, contrar celor arătate în cauză a fost administrat un probatoriu complex asupra lipsei discernământului, instanța fiind diligentă, demonstrându-se faptul că bătrânul era o persoană bolnavă la momentul confecționării actului, fapt confirmat prin interogatoriul pârâților și depozițiile martorilor. De asemenea, menționează că din actele medicale depuse la dosarul cauzei reiese faptul că O. P. a fost internat la Secția Psihiatrie, diagnosticat cu tulburare delirantă, chiar intimații din prezenta cauză au apreciat necesar internarea acestuia la spitalul V. pentru simptome de Alzheimer. Apărătorul recurentului – reclamant arată că se impune a fi precizat și faptul că defunctul a suferit mai multe accidente vasculare, fapt ce a condus la decesul acestuia în spitalul de la Mislea, chiar în actul constatator al morții fiind indicate aceste cauze. Cu privire la motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, apărătorul recurentului – reclamant apreciază că și asupra acestui aspect au fost administrate probatorii ce au condus instanța la admiterea numai în parte a acestora, deși cererea de reconvențională a fost disjunsă.
Apărătorul recurenților – pârâți având cuvântul, în replică, învederează instanței că probatoriile invocate de către reclamanți se referă la perioada ulterioară încheierii contractului de vânzare – cumpărare, iar lipsa discernământului trebuia dovedită pentru o altă perioadă.
Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererilor de recurs.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civile de față, constată următoarele:
P.cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 23.02.2011, sub numărul_, reclamantul P. V., în contradictoriu cu pârâții I. G. L. și I. C. M., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1313/22.03.2010, de către B.N.P „I. C.” și repunerea părților în situația anterioară.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, între pârâți și numitul P. O., autorul său, s-a încheiat la data de 22.03.2010 contractul de vânzare-cumpărare, prin care P. O. a transmis pârâților proprietatea asupra unui teren în suprafață de 1156 m.p. găsită la măsurătoare și 1157 m.p. în acte, situat în intravilanul comunei P. M., ., precum și cota indiviză de 5/8 din corpul de clădire C1, locuință situată pe acel teren, în schimbul sumei de 30.000 lei.
Potrivit susținerilor reclamantului, contractul a fost în realitate unul de întreținere și nu de vânzare-cumpărare, iar suma de 30 000 lei, precizată în contract, nu a fost niciodată predată numitului P. O..
Reclamantul a precizat că prin contractul cu privire la care a solicitat să se constate nulitatea absolută, pârâții și-au asumat în mod expres obligația de a asigura numitului P. O. întreținere pe toată durata vieții, constând în: asigurarea de hrană necesară traiului zilnic, asistență medicală curentă în caz de boală, igienizarea și menținerea gradului de confort al imobilului în caz de neputință, suportarea tuturor cheltuielilor privind înhumarea și pomenirile creștinești conform obiceiurilor religioase. Cu toate acestea, ulterior încheierii contractului pârâții au refuzat să își îndeplinească obligațiile asumate în mod liber și au înțeles să-l ducă pe numitul P. O. în azilul de boli psihice Mislea, jud. Prahova, unde a decedat la data de 1 decembrie 2010.
În același timp, reclamantul a susținut că la data întocmirii contractului de vânzare - cumpărare vânzătorul P. O. era grav bolnav, suferind de grave afecțiuni psihice, iar anterior întocmirii contractului de vânzare - cumpărare, în perioada 11.01._10, a fost internat la spitalul Județean de Urgență Ploiești - secția de psihiatrie, precum și la spitalul de psihiatrie V..
P. urmare, reclamantul a apreciat că numitul P. O. nu avea discernământ la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, neavând reprezentarea actelor pe care le-a încheiat.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 948 cod civil și art. 274 C.pr.civ.
În probațiune, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, înscrisuri, anchetă socială și expertize.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a atașat cererii de chemare în judecată, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, contractul de vânzare-cumpărare (filele 4-5 dosar fond).
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 1 811 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 1 leu reprezentând timbru judiciar.
La data de 15.04.2011, pârâții I. G. L. și I. C. M. au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională (filele 17-19 dosar fond).
În fapt, pârâții au arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1313/22.03.2010, numitul P. O. le-a vândut terenul în suprafață de 1156 m.p. găsit la măsurătoare - în actul de proprietate figurând cu 1157 m.p., situat în intravilanul satului Miroslăvești . face parte din tarlaua 13, parcele Cc 604, A 604/1 din care suprafața de 733 m.p. are categoria de folosință curți construcții, iar suprafața de 423 m.p. are categoria de folosință arabil. De asemenea, numitul P. O. le-a vândut și cota sa indiviză de 5/8 din corpul de clădiri C1 situat pe acel teren.
Pârâții au precizat că prețul vânzării a fost de_ lei (despre care vânzătorul a declarat în fața notarului că i-a primit la data autentificării actului), precum și întreținere constând în: hrana zilnică, menaj necesar, asistență medicală cu medic și medicamente în caz de boală, înmormântare și pomeni conform datinilor.
Potrivit susținerilor pârâților, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare defunctul avea discernământ, acesta fiind apt de a încheia acte de liberă voință, fapt dovedit prin certificatul medical nr. 48/18.03.2010, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată, repunerea părților în situația anterioară.
P. cererea reconvențională pârâții-reclamanți au solicitat ca în cazul în care acțiunea reclamantului-pârât va fi admisă, să le fie restituită suma de 30 000 lei plătită în momentul autentificării actului de vânzare-cumpărare, precum și cheltuielile efectuate de ei privind asigurarea hranei zilnice, a asistenței medicale și îndeplinirea formalităților la decesul numitului P. O..
Totodată, pârâții-reclamanți au solicitat să li se acorde și valoarea îmbunătățirilor pe care le-au adus proprietății dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare, îmbunătățiri pe care le-au evaluat provizoriu la suma de 3 000 lei.
În drept pârâții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 115 și urm. Cod proc. civ și art. 992 Cod civil.
În dovedirea cererii reconvenționale, pârâții-reclamanți au solicitat administrarea următoarelor probe: expertiză în specialitatea construcții privind evaluarea îmbunătățirilor aduse imobilului din litigiu, martori cu care să dovedească că au fost respectate condițiile din actul de vânzare-cumpărare.
Pârâții-reclamanți au atașat la dosar, în vederea dovedirii susținerilor lor, următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare nr. 1313/22.03.2010 (fila 22 dosar fond), certificat medical nr. 48/18.03.2010 (fila 23 dosar fond) și certificat deces P. O. (fila 24 dosar fond).
Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu suma de 2271 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
La data de 01.06.2011, prin compartimentul registratură, pârâții-reclamanți au depus cerere completatoare (fila 35 dosar fond) la cererea reconvențională formulată de aceștia în prezenta cauză, în sensul că au solicitat și acordarea unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu până la plata tuturor sumelor pe care reclamantul-pârât va fi obligat să le plătească, în cazul în care cererea acestuia va fi admisă.
La data de 06.06.2011, reclamantul-pârât a depus prin compartimentul registratură, o cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată (fila 38 dosar fond), prin care a învederat instanței că, deși este terț față de actul încheiat între pârâții-reclamanți și defunctul P. O., are interes în promovarea prezentei acțiuni, având în vedere că este unicul descendent al defunctului și că a acceptat succesiunea în termenul legal prevăzut de art. 700 C. civ.
În același timp, a precizat că acțiunea în declararea nulității absolute este imprescriptibilă, aceasta putând fi invocată oricând.
S-a arătat că, la data la care defunctul a înțeles să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu pârâții-reclamanți, acesta era lipsit de discernământ, neputându-și exprima un consimțământ valabil, una dintre condițiile legale care trebuie îndeplinite la încheierea unui act juridic, lipsa consimțământului atrăgând nulitatea absolută a unei convenții.
La termenul din data de 06.06.2011 instanța a încuviințat pentru reclamantul-pârât, proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâților-reclamanți, ale căror răspunsuri au fost consemnate și atașate la filele 63-66 din dosar și proba cu un martor, respectiv N. N., a cărei depoziție a fost atașată la filele 68-69 din dosar. Totodată, instanța a încuviințat pentru pârâții-reclamanți proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamantului-pârât, probă la care au renunțat ulterior (încheierea din data de_ ) și proba cu un martor, respectiv A. M., a cărei depoziție a fost atașată la filele 70-71 din dosarul de fond.
De asemenea, la termenul din data de 12.12.2011 instanța a încuviințat pentru reclamantul-pârât proba cu expertiză medico-legală psihiatrică.
La termenul din data de 19.09.2011, cererea reconvențională a fost disjunsă și s-a dispus formarea unui nou dosar.
La data de 18.10.2011, prin compartimentul registratură, Spitalul de Psihiatrie V. a înaintat la dosar, în copie, fișa de observație clinică generală nr. 4033/29.05._10 (filele 93-102 dosar fond), iar la data de 26.10.2011, Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu handicap Mislea a înaintat la dosar, în copie, fișa de observație nr. 31/2010 și certificatul constatator al decesului nr. 26/02.12.2010 (filele 106-123 dosar fond).
Urmare a solicitării instanței, la data de 20.10.2011, tot prin compartimentul registratură au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de C.M.I. Dr. B. A. V. (filele 85 -90 dosar fond).
La data de 31.10.2011 au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Biroul Notarilor Publici L.&D. (fila 128), iar la data de 07.12.2011, Serviciul Județean de Urgență Ploiești a înaintat la dosar, în copie, fișa de observație (filele 138-148 dosar fond).
La data de 19.01.2012, prin compartimentul registratură, s-a înaintat la dosar raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 16/09.01.2012 efectuat de Serviciul de Medicină Legală Prahova (filele 152-154 dosar fond), iar la data de 17.06.2014, a fost înaintat la dosar raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A_ din data de 27.05.2014 întocmit de INML M. Minovici (filele 47-50 dosar fond).
La data de 05.09.2014, reclamantul și pârâții, după închiderea dezbaterilor, au depus note scrise.
În urma probelor administrate în cauză, prin sentința civilă nr._/25.09.2014,Judecătoria Ploiești a admis în parte cererea având ca obiect „constatare nulitate act juridic” formulată de către reclamantul P. V., prin procurator S. F. C., în contradictoriu cu pârâții I. G. L. și I. C. M., a constatat nul absolut actul juridic reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între numitul P. O. și pârâții I. G. L. și I. C. M., autentificat sub nr. 1313 din data de 22.03.2010 de către BNP “I. C.”, a dispus restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului nul și a obligat pârâții să predea reclamantului bunul imobil reprezentat de teren în suprafață de 1156 m.p. găsit la măsurătoare - în actul de proprietate figurând cu 1157 m.p., situat în intravilanul satului Miroslăvești . face parte din tarlaua 13, parcele Cc 604, A 604/1 din care suprafața de 733 m.p. are categoria de folosință curți construcții, iar suprafața de 423 m.p. are categoria de folosință arabil și cota indiviză de 5/8 din corpul de clădiri C1, locuință, situat pe acel teren, cu suprafața construită la sol de 134 m.p.
P. aceeași sentință, instanța a obligat reclamantul să plătească pârâților prețul bunului în sumă de 30.000 lei.
Totodată, instanța a admis în parte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 5937 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 1811 lei taxă de timbru, 126 lei taxa expertiză medico-legală și 4000 lei onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în fapt, la data de 22.03.2010, între numitul P. O. și pârâții I. G. L. și I. C. M. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sub nr. de autentificare 1313 de către B.N.P „I. C.”, prin care numitul P. O. a transmis dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1 156 m.p. găsită la măsurătoare și 1157 m.p. în acte, situat în intravilanul comunei P. M., ., precum și cota indiviză de 5/8 din corpul de clădire C1, locuință situată pe acel teren, rezervându-și un drept de abitație viageră, iar dobânditorii s-au obligat să-i plătească vânzătorului prețul de 30.000 lei și să-i asigure întreținerea si îngrijirea, constând în asigurarea hranei zilnice, asistență medicală cu medic și medicamente în caz de boală, menajul necesar la neputință, îngrijiri corespunzătoare vârstei și stării sănătății, iar la deces să-l înmormânteze și să facă pomenirile necesare conform obiceiurilor.
Instanța a constatat că această situație de fapt rezultă din înscrisul aflat la filele 4-5 în dosarul de fond.
Din conținutul aceluiași act, instanța a reținut că prețul vânzării de_ lei a fost achitat în întregime la data autentificării actului, cumpărătorii urmând să intre în stăpânirea de drept a bunului vândut la data autentificării actului și, în stăpânirea de fapt, numai după decesul vânzătorului P. O..
Instanța a apreciat că nu se poate reține susținerea reclamantului P. V. potrivit căreia, în realitate, contractul încheiat între părți a fost unul de întreținere și nu de vânzare-cumpărare, având în vedere că obligația principală asumată de către dobânditorii imobilului (pârâții din prezenta cauza) a constat în plata prețului, nu în asigurarea întreținerii și numai în completare a sumei de bani. Astfel, sub aspectul naturii contractului încheiat, instanța a reținut că între părți a intervenit în realitate un contract de vânzare-cumpărare, conform înscrisului atașat la dosar.
Instanța nu a reținut nici susținerea reclamantului potrivit căreia, prețul de 30 000 lei nu a fost plătit de către pârâți, având în vedere că nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens. P. urmare, instanța a constatat că pârâții au plătit defunctului P. O. suma de_ lei cu ocazia perfectării actului de vânzare-cumpărare.
Instanța a avut în vedere că, prin acțiunea formulată reclamantul P. V., în calitate de moștenitor legal al defunctului P. O. (potrivit certificatului de moștenitor nr.160/26.10.2011 aflat la fila 128 din dosarul de fond), calitate în care a justificat și interesul în promovarea cererii de chemare în judecată, a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1313/22.03.2010 pentru lipsa discernământului vânzătorului, în cererea sa reclamantul precizând că lipsa discernământului echivalează cu lipsa consimțământului, temeiul juridic al pretențiilor sale fiind reprezentat de art. 948 Cod civil.
În drept, instanța a reținut că, pentru a fi valabil încheiat, potrivit art. 948 Cod civil, contractul de vânzare-cumpărare trebuie să îndeplinească mai multe condiții: consimțământul, capacitatea, obiectul și cauza licită.
Cu privire la consimțământ, instanța a avut în vedere că vânzarea-cumpărarea, ca și orice alt contract, se încheie prin consimțământul părților, acordul de voință fiind întotdeauna necesar și totodată suficient în vederea formării contractului.
Pentru a fi valabil, potrivit art. 1204 Cod civil consimțământul trebuie să întrunească următoarele condiții: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
În cauză, potrivit raportului de expertiză medico legală psihiatrică nr.16/09.I.2012 efectuat de Serviciul de Medicină Legală Prahova (filele 152-154 dosar fond) s-a concluzionat că la data întocmirii actului de vânzare-cumpărare defunctul P. O. nu avea discernământ, neposedând capacitatea psihică de înțelegere și apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale.
Mai mult, potrivit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A_ din data de 27.05.2014 întocmit de INML M. Minovici (filele 47-50 dosar fond) instanța a constatat că numitul P. O. prezenta la data de 22.03.2010 „sindrom psihoorganic cronic deteriorativ mixt cu simptome psihiatrice de tip paranoid”, acesta neavând capacitate psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social juridice ce pot decurge din actul civil semnat, fiind incompetent psihic de a încheia acte notariale.
Instanța a reținut că, în conformitate cu art. 211 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil, prin care s-a armonizat terminologia științifică actuală cu noțiuni perimate, expertiza medico-legală psihiatrică operează cu noțiunea de competență psihică specifică fiecărui tip de cauză civilă, în sensul că prin competență psihică se înțelege capacitatea persoanei de a aprecia critic și predictiv consecințele social-juridice ce decurg din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile. Astfel, sintagma de competența psihică înlocuiește termenul „discernământ”, ce este specific numai cauzelor penale și care reprezintă capacitatea persoanei de a aprecia critic conținutul și consecințele social negative ale faptei comise.
Mai mult, instanța a stabilit că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, defunctul P. O. a fost internat în mai multe spitale psihiatrice, atât înainte de încheierea actului de vânzare – cumpărare, cât și ulterior acestui moment. Astfel, potrivit biletului de ieșire din spital, aflat la fila 110 din dosarul de fond, numitul P. O., în perioada 9.01._10, a fost internat la Spitalul Județean Prahova Secția Psihiatrie, fiind diagnosticat cu tulburare delirantă, fond involutiv; în perioada 29.05._10 și în perioada 02.08._10 a fost internat la spitalul de psihiatrie V. astfel cum rezultă din înscrisurile medicale aflate la filele 93 și 114, iar potrivit fișei de observație aflată la fila 106 din dosar în perioada 07.10._10 a fost internat în Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu handicap Mislea, unde a și decedat.
Instanța a apreciat că acest fapt este dovedit și de declarațiile existente în cauză a martorei N. N. (f. 67-69 dosar fond) coroborate cu răspunsurile pârâtului I. G. L. la interogatoriul administrat de către reclamant (f. 63-64 dosar fond). În urma interogatoriului administrat, pârâtul I. G. L. a recunoscut starea gravă în care defunctul P. O. se afla, motiv pentru care acesta a fost internat chiar de către pârâți în diverse spitale psihiatrice. P. urmare, răspunsurile pârâtei I. C. M. (f. 65-66 dosar fond) la interogatoriu, potrivit cărora numitul P. O. a avut un comportament normal și nu a fost internat la spitalul de psihiatrie V. și la Spitalul Județean Ploiești - Secția Psihiatrie, nu au fost reținute de instanță care a apreciat că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Având în vedere cele prezentate anterior, instanța nu a ținut cont nici de înscrisul reprezentând certificatul medico-legal nr. 48/18.03.2010 (fila 23 dosar fond) întocmit înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care atestă faptul că numitul P. O. „se prezintă fără tulburări psihopatologice, are discernământ normal, apt pentru a încheia acte de liberă voință”, considerând că acesta nu se coroborează cu probele administrate.
Astfel, cu luarea în considerare a actelor medicale eliberate de Spitalul de Psihiatrie V., de Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu handicap Mislea, de Spitalul Județean de Urgență Ploiești și a concluziilor rapoartelor de expertiză medico-legale psihiatrice efectuate de Serviciul de Medicină Legală Prahova și de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”, instanța a reținut că numitul P. O. nu a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social juridice la momentul încheierii actului juridic civil.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că în cauză a fost răsturnată prezumția existenței discernământului defunctului P. O. la momentul încheierii contractul de vânzare-cumpărare sub nr. de autentificare 313/22.03.2010 încheiat de către B.N.P „I. C.”.
În continuare, instanța a reținut că lipsa discernământului înseamnă lipsa unei voințe conștiente a persoanei care încheie un act juridic, iar în lipsa discernământului nu se poate exprima un consimțământ valabil, neexistând reprezentarea conștientă asupra naturii convenției încheiate și a consecințelor acesteia, a scopului imediat și a celui mediat, iar nevalabilitatea consimțământului atrage nulitatea absolută a convenției.
În prezenta cauză, în situația dovedirii fără echivoc a lipsei discernământului numitului P. O. la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22.03.2010, instanța a concluzionat că nu se poate concepe existența consimțământului valabil ca expresie a libertății de voință.
P. urmare, instanța a stabilit că se verifică cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare invocată prin cererea de chemare în judecată, astfel încât instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 313 din data de 22.03.2010.
Conform principiului restabilirii situației anterioare, restitutio in integrum, părțile unui raport juridic declarat nul trebuie să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat. P. desființarea actului juridic dispare fundamentul executării prestațiilor, ceea ce înseamnă că temeiul juridic al restituirii prestațiilor efectuate în executarea actului juridic anulat nu mai poate fi acest act juridic.
Sub aspectul solicitării de către reclamant a restituirii sumei de_ lei, instanța a reținut faptul că reclamantul nu a probat că suma înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare nu a fost primită de defunctul P. O.. P. urmare, ca efect al repunerii părților în situația anterioară, instanța a constatat că pârâții nu pot fi obligați decât la restituirea imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
P. urmare, instanța a dispus, ca efect al repunerii părților în situația anterioară, restituirea de către pârâți către reclamant a imobilului teren în suprafață de 1156 m.p. găsit la măsurătoare - în actul de proprietate figurând cu 1157 m.p., situat în intravilanul satului Miroslăvești . face parte din tarlaua 13, parcele Cc 604, A 604/1 din care suprafața de 733 m.p. are categoria de folosință curți construcții, iar suprafața de 423 m.p. are categoria de folosință arabil și a cotei indivize de 5/8 din corpul de clădiri C1 situat pe acel teren, precum și restituirea de reclamant către pârâți a sumei de 30 000 lei ce reprezintă prețul vânzării.
În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța a reținut că reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată, constatând că pentru plata taxelor de timbru (în cuantum de 1.811 lei) există chitanța aferentă la dosar (fila 5), iar pentru justificarea plății onorariului avocațial (în valoare de 4.000 lei), reclamantul a depus chitanța doveditoare la fila 63 din dosar. De asemenea, pentru plata taxei expertizei medico-legale (în cuantum de 126 lei) există chitanță la fila 61 din dosar.
Potrivit art. 277 Cod de procedură civilă instanța a admis în parte cererea reclamantului de obligare la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâții la plata sumei de 5.937 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru în valoare 1.811 lei, dovedită prin chitanța depusă la dosar, taxă expertiză medico-legală în valoare de 126 lei dovedită prin chitanța atașată la dosarul cauzei și onorariu avocațial în cuantum de 4000 lei, probat prin chitanța atașată.
Cu privire la celelalte cheltuieli de judecată solicitate, instanța le-a respins ca nedovedite, având în vedere că reclamantul, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu a arătat care este legătura dintre cheltuielile efectuate și acțiunea care face obiectul prezentului dosar.
În concluzie, instanța a admis în parte cererea formulată, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, dispunând și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului nul, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 5937 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 1811 lei taxă de timbru, 126 lei taxa expertiză medico-legală și 4000 lei onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, recurentul a arătat că, instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea sa la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând prețul bunului consemnat a fi achitat de pârâți în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1313/22.03.2010 de către Biroul Notarului Public I. C., în situația în care cererea reconvențională formulată de pârâți, prin care au solicitat restituirea prețului, a fost disjunsă prin încheierea de ședință din data de 19.09.2011.
Astfel, recurentul a precizat că, prin cererea de chemare în judecată formulată și precizată la data de 6.06.2011 (fila 38), a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1313/22.03.2010 de către Biroul Notarului Public I. C. și repunerea părților în situația anterioară.
Totodată, pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii, iar în cazul admiterii acesteia, restituirea prețului pretins achitat de 30.000 lei și a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
P. încheierea din data de 19.09.2011, instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale până la soluționarea irevocabilă a acțiunii principale.
P. sentința recurată, instanța a constatat că reclamantul P. V. este unicul succesor legal al defunctului P. O., având calitatea de descendent al acestuia, situație ce reiese din certificatul de calitate de moștenitor nr. 160/26.10.2011 emis de Biroul Notarial L. și D..
Totodată, instanța a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1313/22.03.2010, autorul recurentului a înstrăinat pârâților terenul în suprafață de 1.156 m.p. găsiți la măsurătoare și 1157 m.p. din acte, teren situat în intravilanul ., în tarlaua 13, parcelele Cc 604, A 604/1, din care 733 m.p. curți-construcții și 423 mp. arabil, precum și cota indiviză de 5/8 din construcția C1 situată pe terenul înstrăinat, aceasta având o suprafață construită la sol de 134 mp., cu vecinătățile indicate în act.
Apreciind încălcate dispozițiile art.948 Cod civil, art. 1204 Cod civil, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de autorul reclamantului cu pârâții.
Recurentul-reclamant a învederat că, atât în cererea inițială, cât și prin cererea completatoare, a menționat că prețul de 30.000 lei nu a fost predat niciodată autorului său, în acest context formulându-se întâmpinarea și cererea reconvențională de către pârâți, aceștia solicitând restituirea prețului de 30.000 lei pretins achitat, precum și contravaloarea îmbunătățirilor aduse bunului imobil.
Astfel, instanța de fond a primit cererea reconvențională la termenul din 15.04.2011 și, analizând conținutul acestei, a considerat că probatoriile pentru soluționarea acesteia ar întârzia soluționarea cererii principale, astfel că a pus în discuție disjungerea cererii reconvenționale, așa cum s-a arătat anterior.
Recurentul apreciază că instanța nu a ținut cont că nu este investită cu judecarea cererii reconvenționale, atunci când, dispunând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, a făcut aplicabilitatea principiului restabilirii situației anterioare - restitutio in integrum.
În opinia recurentului, instanța de fond, constatând nul absolut contractul de vânzare-cumpărare, era obligată să dispună restituirea prestațiilor efectuate în baza actului nul numai în parte, să oblige pârâții să predea bunul ce a făcut obiectul contractului către reclamant, urmând ca restituirea prețului și a contravalorii îmbunătățirilor să fie discutată în dosarul disjuns, în caz contrar instanța pronunțându-se asupra unei cereri cu care nu era investită.
Totodată, recurentul a arătat că instanța a menționat în mod greșit numele fostului procurator al acestuia, cu toate că a fost depusă la dosar o altă procură.
Astfel, s-a arătat că, la momentul introducerii acțiunii, procuratorul recurentului-reclamant era S. F. C., însă față de împrejurarea că acesta nu mai locuiește în țară, a fost depusă la dosar o altă procură privind pe D. C. F., iar la data 8.10.2014 s-a depus cerere prin care reclamantul a solicitat ca toate actele de procedură, inclusiv hotărârea pronunțată în cauză, să fie comunicate procuratorului actual.
Recurentul-reclamant a solicitat instanței modificarea sentinței recurate și cu privire la acest ultim aspect.
Față de cele anterior expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, cu cheltuieli judecată.
Împotriva sentinței civile nr._/25.09.2014 au declarat recurs, în termen legal, și pârâții I. G. L. și I. C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, recurenții-pârâți au arătat că, instanța de fond nu a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 1169 Cod civil, în conformitate cu care sarcina probei revine celui care face o afirmație în fața instanței.
Astfel, recurenții-pârâți au arătat că lipsa discernământului defunctului P. O. la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 22.03.2010 trebuia să rezulte în mod indubitabil din ansamblul materialului probator, apreciind că la dosar există probe care atestă că defunctul avea discernământul normal, fiind apt să încheie acte de liberă voință la data de 18.03 2010, aspect dovedit de certificatul medical nr. 48 eliberat de Centrul medical Mediurg, înscris ce nu a fost avut în vedere de Institutul Național de Medicină Legală.
De asemenea, recurenții-pârâți au considerat că și prin depozițiile martorilor audiați în cauză s-a dovedit starea de luciditate a defunctului O. P. la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, martora A. M., vecina defunctului, relatând ceea ce a perceput în mod nemijlocit, declarând că „defunctul se comporta normal, mergea la pâine, cu bicicleta, veneau la dansul în vizită prieteni, nu mi s-a părut nimic în neregulă, avea o gândire logică și vorbire coerentă. De multe ori am văzut că pârâții cu defunctul erau ca o familie"; martora propusa de reclamant, N. N., a declarat că: „defunctul mi-a prezentat un act de vânzare-cumpărare să-l văd. Când am vorbit cu defunctul, acesta era coerent și avea o gândire logică", în continuarea declarației martora relatând fapte care nu au fost percepute în mod direct, ci de la alte persoane, aceasta fiind plecată la București.
Recurenții au solicitat să se observe că, la fila 143 dosar fond există un înscris din care rezultă că incidentul din data de 09.01.2010, soldat cu internarea defunctului, s-a datorat consumului excesiv de alcool, acesta fiind diagnosticat cu „etilism acut în stare de agitație", urmând că acest înscris să fie coroborat cu mențiunile din fișa medicală a defunctului (file 89- 90 dosar fond) din care rezultă că acesta nu fusese bolnav anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, decât de adenom de prostată, la data de 26.11.2004.
S-a subliniat că instanța nu este legată de concluziile expertizei, acestea constituind numai elemente de convingere în cazul în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, recurenții considerând că, în speța de față, expertiza medicală nu se coroborează cu nicio probă din dosar, prezumția existenței discernământului în momentul încheierii actului de vânzare –cumpărare nefiind răsturnată.
În opinia recurenților, certificatul medical nr. 48/18.03.2010, care atestă lipsa tulburărilor psihopatologice la defunct, cu câteva zile înainte de încheierea actului de vânzare, a rămas valid, potrivit doctrinei un astfel de act având o forță probantă mai puternică decât o expertiză medicală post-mortem: „Atât timp cât o persoană fizică nu este pusă sub interdicție, se prezumă că are discernământ” (C. T. U. - „D. civil - Partea Generală – Persoanele - pag. 147-edit. Hamangiu-2012); „Dacă se cere anularea contractului, invocându-se lipsa de discernământ, reclamantul trebuie să dovedească incapacitatea lui, adică starea de alienație sau debilitate mentală, la momentul încheierii actului, sancțiunea este nulitatea relativă, iar lipsa discernământului trebuie să fie totală" (C. A. Iași - dec.8/2000, M. Gaita, M.M. P. - Jurisprudența 2000-pag. 47); „Pentru a stabili dacă semnatarul actului juridic a avut sau nu discernământul păstrat, instanța trebuie să analizeze întregul material probator al cauzei, putând recunoaște o mai mare forță probantă actelor medicale întocmite în aceleași perioade cu încheierea actului juridic, decât expertizei medico-legale efectuă la câțiva ani după decesul acestuia." (C. A. București - dec.866/1998, în CP.J.C. 1993-1998-pag. 92)
În plus, recurenții au subliniat că . este o afecțiune degenerativă progresiva a creierului în care lipsa discernământului nu se instalează brusc, de la începutul bolii, ci în momentul agravării acesteia, moment care nu coincide nici pe departe cu momentul încheierii actului juridic în litigiu.
Recurenții au considerat că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 276 C.pr.civ., prevedere legală care se coroborează cu art. 274 C.pr.civ.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, recurenții au menționat că poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
În contextul în care reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului, susținând că acesta este în realitate un contract de întreținere, iar pârâții au arătat că au încheiat cu autorul reclamantului un contract de vânzare-cumpărare, solicitând ca, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată, instanța să dispună repunerea părților în situația anterioară, având în vedere că instanța a dispus atât desființarea contractului de vânzare-cumpărare și obligarea pârâților la predarea imobilului către reclamant, cât și obligarea reclamantului să restituie prețul de 30.000 lei, respingând susținerea acestuia că natura contractului a fost de întreținere, recurenții au subliniat că instanța ar fi trebuit să dispună compensarea cheltuielilor de judecată
Față de motivele de recurs invocate în conformitate cu dispozițiile art. 304, pct. 5, 7, 9, 10 C.pr.civ, recurenții pârâți au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la data de 31.03.2015 sub nr._ .
În raport de motivele de recurs invocate de recurenții-pârâți I. G. L. și I. C. M., la data de 07.05.2015 recurentul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a sentinței în raport de aspectele invocate de recurenți, cu cheltuieli de judecată.
Astfel, recurentul-reclamant a învederat că, în cauză, au fost administrate probatorii ample, interogatorii, acte, martori, expertize psihiatrice, prin care s-a dovedit că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autorul său era grav bolnav, având grave afecțiuni psihice, fiind internat în mai multe unități de profil.
Recurentul a precizat că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948 Cod civil deoarece, față de starea de boală a vânzătorului, acesta nu a avut discernământ la momentul încheierii actului și nu a putut exprima un consimțământ valabil.
Totodată, recurentul-reclamant a susținut că, din interogatoriile administrate în cauză a reieșit că autorul său a fost grav bolnav, fiind internat chiar de recurenții-pârâți la Spitalul Județean Prahova - Secția Psihiatrie, în perioada 9.01._10, cu diagnosticul tulburare delirantă - fond involutiv - starea bolnavului fiind staționară.
În plus, recurentul-reclamant a precizat că recurenții-pârâți s-au mutat în imobil în 20-22.01.2010 și au cunoscut starea de boală a vânzătorului, acesta încercând chiar să dea foc casei înstrăinate, fiind necesară intervenția organelor medicale și de politie, starea sa fiind foarte gravă atât anterior încheierii actului, cât și ulterior, în perioada ianuarie 2010, până la deces, fiind internat în diverse spitale de psihiatrie, situație recunoscută de pârâți la interogatoriu.
Recurentul-reclamant a învederat că martorii audiați în cauză la propunerea sa au menționat că recurenții-pârâți s-au mutat în imobil în februarie 2010, după această dată relațiile dintre pârâți și vânzător erau tensionate, acesta dorind să-i dea afară din casa și amenințându-i cu toporul, vânzătorul nu avea încredere în nimeni să-i facă de mâncare și nu se putea locui cu acesta, din cauza afecțiunilor psihice de care suferea fiind agresiv cu toată lumea, iar după ce a fost internat în Spitalul de Psihiatrie V., dorea să se externeze și să anuleze actul. Martorul N. Miculina a menționat că pârâții, deși cunoșteau starea gravă de boală a vânzătorului, au încheiat contractul de vânzare, iar apoi îl țineau sechestrat în curte și l-au internat în spitale de psihiatrie, unde a și decedat.
Cu toate că martorul audiat la propunerea pârâților, A. M., a menționat că P. O. avea un comportament normal, nu a încercat să dea foc casei (situație recunoscută chiar de pârâți la interogatoriu), nu a amenințat-o pe pârâtă cu toporul și că aceștia formau o familie, depoziția martorei a fost înlăturată de instanță care a apreciat că nu se coroborează cu probatoriile administrate în cauză care demonstrau starea gravă a vânzătorului înainte și după încheierea contractului.
Recurentul-reclamant a mai arătat că, prin ancheta socială nr. 6239/13.09.2010 s-a reținut că P. O. suferea de demență senilă - ., nu răspundea decât la numele său, era dezorientat în timp și spațiu, memoria era afectată și depindea de alte persoane în totalitate; prin înscrisurile medicale depuse la dosar se atestă că anterior încheierii contractului O. P. era grav bolnav, având tulburare delirantă pe fond depresiv, demență senilă - . cu elemente paranoide, accidente cerebrale vasculare repetate, cu lacunarism cerebral; prin expertiza medico-legală psihiatrică nr.16/09.01.2012 întocmită de Serviciul de Medicină Legală Prahova s-a concluzionat că O. P. suferea de multiple afecțiuni somatice și psihice cronice degenerative, pe fond organic, de arteroscleroză cerebrală, concluzia comisiei fiind aceea că la data de 22.03.2010 acesta nu avea discernământ, fiind incompetent psihic de a încheia acte notariale, neavând capacitate psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social juridice ce pot decurge din actul civil semnat; concluziile raportului de expertiză au fost confirmate și de Comisia de Expertiză Medico - Legală Psihiatrică "M. Minovici" București, prin noul raport întocmit, cu analiza tuturor dovezilor administrate în cauză, în mod detaliat.
Față de probatoriile administrate, recurentul-reclamant a apreciat că instanța de fond, în mod corect, a făcut aplicabilitatea disp. art. 948 Cod civil, având în vedere că la momentul încheierii contractului, vânzătorul nu avea discernământ și nu a putut exprima un consimțământ valabil, iar în măsura în care consimțământul lipsește, actul este lovit de nulitate absolută, în opinia acestuia susținerile recurenților-pârâți în sensul neaplicării disp. art. 1169 C. Civil neavând suport probator.
Cu privire la neaplicabilitatea disp. art. 276 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, recurentul-reclamant a învederat că în dispozitivul sentinței se menționează că pârâții au fost obligați numai în parte la cheltuieli judecată, instanța de fond dând eficiență acțiunii și, ținând cont că a repus părțile în situația anterioară, a admis în parte și cererea de acordare cheltuieli de judecată a intimatului reclamant.
Concluzionând, recurentul-reclamant a solicitat respingerea recursului formulat de recurenții-pârâți, cu cheltuieli de judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul formulat de reclamant este fondat, în vreme ce calea de atac declarată de pârâți este nefondată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâii I. G. L. și I. C. M., tribunalul constată că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare a materialului probatoriu administrat în respectiva fază procesuală, reținând că P. O. nu a avut discernământ la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1313/22.03.2010 la BNP I. C., lipsa discernământului atrăgând lipsa consimțământului, întrucât vânzătorul nu a avut reprezentarea conștientă cu privire șa natura convenției încheiate și a consecințelor acesteia, a scopului imediat și a celui mediat, astfel că respectivul act juridic este lovit de sancțiunea nulității absolute.
În discordanță cu susținerile recurenților-pârâți, tribunalul constată că întreg materialul probatoriu demonstrează, fără dubiu, împrejurarea că defunctul P. O. nu poseda, la data întocmirii actului de vânzare-cumpărare, capacitatea psihică de înțelegere și apreciere a conținutului și consecințelor faptelor sale, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 16/09.01.2012 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova rezultând că acesta nu avea discernământ și nu putea semna în cunoștință de cauză respectivul contact (filele 94-96 supliment I dosar fond).
Dând eficiență dreptului pârâților de a-și proba apărările, la termenul din 20.02.2012, prima instanță a încuviințat cererea acestora privind efectuarea unei noi expertize psihiatrice, cu precizarea că și raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A_ din data de 27.05.2014 întocmit de I.N.M.L. M. Minovici – Comisia de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică a concluzionat că defunctul P. O. era incompetent psihic să încheie acte notariale la data de 22.03.2010, prezentând sindrom psihoorganic cronic deteriorativ mixt cu simptome psihiatrice de tip paranoid (filele 47-50 supliment II dosar fond).
Mai mult decât atât, tribunalul observă că raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică a fost și avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L- M. Minovici, sub nr. E_ din 06.06.2014 (fila 46 supliment II dosar fond) .
Este adevărat că, instanța nu este legată de concluziile expertizelor întocmite în cauză, ele constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe.
Cu toate acestea, în mod corect, prima instanță a constatat că și celelalte mijloace de probă administrate în cauză se coroborează cu concluziile convergente ale celor două expertize psihiatrice încuviințate pârâților, în mod special înscrisurile ce demonstrează că P. O. a fost internat în mai multe spitale psihiatrice, atât înaintea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cât și ulterior.
Cu titlu de exemplu, tribunalul reține biletul de ieșire din spital din 15.01.2010 întocmit de Secția Psihiatrie a Spitalului Județean Prahova din care rezultă că pacientul cu antecedente psihiatrice a fost transferat din Serviciul de medicină internă pentru comportament delirant, ideatic de prejudiciere, neliniște psihomotorie și insomnie, parțial orientat temporo-spațial (fila 110 dosar inițial). P. sentința atacată au fost enumerate, în mod justificat, și înscrisurile ce demonstrează internarea la Spitalul de psihiatrie V. în perioadele 29.05._10 și 02.08._10 (filele 93 și 114 dosar inițial), precum și fișa de observație ce atestă internarea la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Handicap Mislea (fila 106 dosar inițial).
Desigur că, în soluționarea prezentei cauze, nu se poate face abstracție nici de depoziția martorei N. N. ale cărei susțineri nu pot fi interpretate în maniera pretinsă de recurenții-pârâți, aceasta relatând că defunctul P. O. era agresiv cu toată lumea, i-a alergat cu toporul pe pârâți, dar și că, în perioada în care acesta era internat la V., a luat legătura cu medicul care îl îngrijea și i-a comunicat că starea lui este foarte rea. Chiar dacă, unele dintre aspectele relatate de această martoră nu au fost percepute personal, instanța consideră că se coroborează cu restul materialului probatoriu, în modalitatea arătată.
Practic, singurul mijloc de probă care susține punctul de vedere al recurenților-pârâți este declarația martorei A. M. pe care, în mod corect, prima instanță a înlăturat-o, fiind în contradicție cu restul materialului probatoriu.
Sub aspectul motivului de recurs legat de modalitatea de stabilire a cheltuielilor de judecată, în mod indubitabil, recurentul-reclamant este partea care a câștigat procesul, atât timp cât demersul său procesual a fost considerat justificat, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1313/22.03.2010, soluție pe care instanța de recurs o va menține în calea de atac.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul P. V., prin mandatar D. C. F., tribunalul constată că în aplicarea prevederilor art. 129 alin. 6 C. procedură civilă, ce consacră principiul disponibilității, prima instanță avea îndatorirea de a se pronunța numai asupra obiectului cererii/cererilor deduse judecății, în limitele fixate de părțile litigante.
Tribunalul observă că, prin încheierea pronunțată la data de 19.09.2011, Judecătoria Ploiești a disjuns cererea reconvențională formulată de recurenții-pârâți I. G. L. și I. C. M., dispunând formarea unui dosar separat, întrucât a considerat că soluționarea respectivei cereri reconvenționale ce depinde în mod direct de hotărârea ce va fi dată asupra cererii principale ar conduce la o întârziere a acesteia din urmă.
Este adevărat că, în conformitate cu art. 17 Cod procedură civilă, cererile accesorii și incidentale (cum este și cererea reconvențională formulată inițial de recurenții-pârâți) sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, însă, din momentul adoptării măsurii de disjungere, judecătorul fondului s-a dezinvestit de soluționarea pretențiilor cuprinse în cererea reconvențională, printre care și cererea de restituire a sumei de 30.000 lei, plătite în momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1313/22.03.2010 la BNP I. C. (filele 17-19 dosar_, volum inițial).
Tribunalul apreciază ca fiind nejustificat punctul de vedere al judecătorului fondului în virtutea căruia, constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare identificat mai-sus, trebuie să dea eficiență principiului restabilirii situației anterioare, inclusiv prin restituirea sumei de 30.000 lei, tocmai pentru că nu mai era investit cu judecarea acestei pretenții formulate pe cale reconvențională de I. G. L. și I. C. M..
În mod evident, o atare măsură nu poate fi dispusă din oficiu sau în baza unei simple apărări a pârâților, formulată pe cale de întâmpinare, mai ales că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, repunerea părților în situația anterioară, ca urmate a declarării nulității unui act juridic, este supusă taxei judiciare de timbru aferente, după valoarea pretențiilor.
Sub aspectul indicării în cuprinsul sentinței civile nr._/2014 a calității de procurator al reclamantului, pentru S. F. C., deși respectiva calitate revenea lui D. C. F. la data soluționării în fond, la prima instanță, tribunalul apreciază că acest aspect nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii atacate, fiind un aspect ce intră sub incidența dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă, putând fi corectat pe calea procedurii de îndreptare a erorii materiale.
Pe cale de consecință. în baza art. 312 cu aplic. art. 304 pct. 5 și art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul declarat de recurentul-reclamant P. V., va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura mențiunea de restituire a sumei de 30.000 lei ce formează obiectul cererii reconvenționale disjunse, urmând a menține în rest această hotărâre, ca fiind legală și temeinică.
Față de rațiunile arătate mai-sus, tribunalul va respinge recursul declarat de pârâți împotriva aceleiași sentințe, ca fiind nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, constatând că recurenții-pârâți sunt în culpă procesuală, tribunalul îi va obliga la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către recurentul-reclamant în cuantum de 4910,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, conform dovezilor existente la filele 25 și 26 din prezentul dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul – reclamant P. V. prin procurator D. C. F., domiciliată în Ploiești, .. 35C1, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/25.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu recurenții – pârâții I. G. L. și I. C. M., ambii cu domiciliul în P. M., ., județul Prahova.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură mențiunea restituirii sumei de 30.000 lei, ce formează obiectul cererii reconvenționale disjunse.
Menține în rest sentința ca legală și temeinică.
Respinge recursul declarat de recurenții - pârâți I. G. L. și I. C. M., împotriva aceleiași sentințe, ca fiind nefondat.
Obligă recurenții - pârâți la plata sumei de 4910,5 lei, cheltuieli de judecată în recurs, către recurentul - reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2015.
Președinte, Judecători,
M. C. - A. P.-A. A. Ș. O. C.
Grefier,
A. I. A.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. P.A.A./tehnored. S.L.F.
3 ex./29.06.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. R. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2190/2015. Tribunalul... | Uzucapiune. Decizia nr. 312/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
