Acţiune în constatare. Decizia nr. 450/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 450/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 450/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 450
Ședința publică din data de 21 Octombrie 2015
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTORI - G. M.
- N. A.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă P. F., domiciliată în com. Albesti P., . Prahova, împotriva sentinței civile nr._/ 17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. A., domiciliat în com. Albesti P., .. 424, județ Prahova și P. V., domiciliată în com. Albesti P., ..
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1014 lei, conform chitanțelor nr. 4710/21.05.2014 în cuantum de 400,00 lei și nr. 5122/15.06.2015 în sumă de 614,00 lei, chitanțe anulate și atașate la dosarul cauzei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă personal și asistată de avocat I. C. C., intimata-pârâtă P. V. personal și asistată de avocat P. T. și intimatul-pârât T. A. personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul recurentei-reclamante, având cuvântul, arată că a depus la dosar înscrisuri noi în recurs privind plata impozitului pentru terenul în litigiu și solicită încuviințarea probei cu aceste înscrisuri, conform art. 305 C.pr.civ.
Apărătorul intimatei-pârâte P. V., având cuvântul, arată că nu se opune admiterii acestei probe.
Tribunalul, în temeiul disp. art. 305 C.pr.civ., încuviințează pentru recurenta-reclamantă P. F. proba cu înscrisuri noi în recurs, ce au fost depuse la dosar.
Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului declarat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat.
Apărătorul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Arată că între părți s-a încheiat o convenție, intitulată „chitanță” care este o promisiune bilaterală făcută cu privire la terenul în litigiu, iar instanța de fond a reținut că este vorba despre un drept de creanță, însă în realitate nu este un asemenea drept. Precizează că reclamanta și pârâtul T. A. au cumpărat casa, s-au înscris în Rolul Agricol, având loc transferul dreptului de proprietate. Arată că instanța de fond a reținut faptul că vânzătoarea nu a avut calitatea de proprietar, însă din actele existente la filele 139-154 din dosarul de fond rezultă că aceasta a fost moștenitoarea autorului său B. I.. Susține că vânzătoarea P. V. a vândut terenul în litigiu la data de 23.02.1991, fiind proprietara acestui teren. Arată că nu se aplică disp. art. 948 V.C.pr.civ., cu privire la obiectul convenției încheiate între părți, deoarece în chitanță sunt suficiente elemente de identificare. Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței civile atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-pârâte P. V., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, precum și respingerea tuturor argumentelor formulate de partea adversă. Arată că recurenta avea obligația să arate care era norma de drept criticată, însă nu a adus niciun argument. Susține că judecătorul de fond a verificat condițiile de fapt și de drept și, în mod corect, a pronunțat soluția. Arată că s-a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile vânzării, iar instanța de fond a constatat corect faptul că vânzătoarea nu avea drept de proprietate. Susține că fostul soț a obținut titlul de proprietate care a fost anulat prin hotărâre judecătorească. De asemenea, arată că printr-o promisiune de vânzare-cumpărare se creează o obligație de a face, iar instanța de fond a constatat că nu este vorba despre transferul dreptului de proprietate, precum și că suprafața de teren nu aparține niciunuia cu titlu de proprietate. Solicită a se verifica dacă se poate valida o promisiune de vânzare-cumpărare, precum și respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanta P. F. (fostă T. F.) a chemat în judecată pe pârâții T. A. și P. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate valabilitatea înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță” prin care pârâta a vândut pârâtului T. A., soțul reclamantei, imobilul proprietatea acesteia situat în comuna Albești, .. Prahova, compus din 3 camere, bucătărie, 2 holuri și o cămară, pe un preț de 80.000 lei din care s-a achitat cu titlu de arvună 2000 lei la încheierea chitanței și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 23.02.1991, pârâta P. V. a vândut reclamantei și pârâtului T. A., soțul reclamantei, imobilul proprietatea celei dintâi, situat în intravilanul comunei Albești, . din teren în suprafață de 640 mp și casa edificată pe acesta formată din 3 camere, bucătărie, 2 holuri și o cămară, pe un preț de 80.000 lei din care s-a achitat cu titlu de arvună suma de 2000 lei – arătând că diferența de preț în cuantum de 78.000 lei a fost achitată de către reclamantă deoarece pârâtul, în calitate de soț al acesteia, nu dispunea de resurse financiare pentru a achita prețul, iar după încheierea chitanței, împreună cu pârâtul T. A., s-au mutat în imobilul menționat mai sus și au adus o . îmbunătățiri.
Reclamanta a mai învederat că prin sentința civilă 4119/12.05.2006 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre aceasta și pârât, încredințarea minorilor către reclamantă, pârâtul părăsind domiciliul conjugal din comuna Albești, .>
A mai arătat că, o dată cu apariția Legii nr. 18/1991, a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate și a pârâtului, astfel că în anul 1999 Comisia Județeană de Fond Funciar Prahova a emis titlul de proprietate nr._/1999 pe numele pârâtului T. A. – și a precizat totodată că prin sentința civilă nr. 6379/2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a admis acțiunea formulată de către pârâta P. V. în contradictoriu cu pârâtul T. A. și s-a anulat titlul de proprietate de mai sus, fără ca reclamanta să fie parte în cauză.
Reclamanta a arătat de asemenea că deși pârâta a obținut anularea titlului de proprietate, nu a venit în imobil pentru a revendica casa sau terenul, știind că a primit prețul convenit la momentul vânzării - cumpărării.
S-a mai arătat că prin sentința civilă nr. 4119/2006 Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulată de către reclamantă și a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de aceasta împreună cu pârâtul T. A., atribuind în totalitate reclamantei casa de locuit edificată pe terenul de 640 mp intravilan, constatându-se că cea dintâi are o contribuție de 95 % la dobândirea imobilului casă de locuit.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 C.civ., art. 1295 C.civ.
La data de 12.03.2009, pârâta P. V. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată, susținând în motivare că diferența de preț în cuantum de 78.000 lei nu a fost achitată, iar sentința prin care s-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de către reclamantă și pârât nu îi este opozabilă.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâta a solicitat constatarea nulității absolute a convenției de vânzare - cumpărare materializată în înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 23.01.1991 având în vedere lipsa unui element esențial care se constituie într-o condiție de fond pentru valabilitatea înscrisului, respective plata prețului; să se dispună evacuarea pârâtei reclamante din imobil; obligarea pârâtei reclamante și a pârâtului T. A. la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului pe ultimii 3 ani iar în subsidiar obligarea acestora la plata prețului.
In drept, a invocat art. 948, art. 480 C.civ., art. 998 și 969 C.civ.
La termenul din data de 09.04.2009, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților și proba testimonială pentru reclamantă iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și a pârâtului T. A. și proba testimonială.
La data de 15.04.2009, pârâtul T. A. a depus la dosar o cerere cu valoare de întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii, arătând că la data de 23.02.1991 a cumpărat de la pârâta reclamantă P. V. o casă de locuit plus dependințe și o suprafață de teren pe un preț de 80.000 lei. A mai arătat că împreună cu soția sa reclamantă a achitat inițial o arvună în cuantum de 2000 lei iar la sfârșitul lunii mai în același au achitat diferența de preț.
A mai arătat pârâtul că prin sentința civilă nr. 4119/12.05.2006 pronunțată de Judecătoria Ploiești, imobilul casă a revenit reclamantei, aspect cu care pârâtul T. A. nu a fost de acord – iar în anul 2006, fiind în eroare datorită pârâtei reclamante P. V., a fost parte în litigiul a cărui soluționare a dus la anularea titlului de proprietate.
La termenul de judecata din data de 16.03.2012 pârâta reclamantă a depus la dosar o cerere (f. 151) prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și o precizare a cererii reconvenționale formulate, în care arată că își modifică obiectul cererii reconvenționale în sensul că solicită doar evacuarea reclamantei din imobilul în litigiu.
La termenul de judecată din data de 16.03.2012, instanța a respins excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și a unit excepția lipsei calității procesuale active cu fondul cauzei.
După administrarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriu și expertiză tehnică de specialitate topografie și construcții, prin sentința civilă nr._/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, fiind respinse ca neîntemeiate atât cererea de chemare in judecată formulată de reclamantă cât și cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această soluție, analizând cu prioritate, potrivit art. 137 alin.1 c pr.civ., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta P. V., instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1387/24.02.2003 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 23/2003, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta T. F. în contradictoriu cu pârâtul T. A. și s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de 23.03.1983, din vina pârâtului.
A mai reținut totodată prima instanță că la data de 23.01.1991, pârâtul T. A., căsătorit cu reclamanta T. F. (P. F.) a încheiat cu pârâta reclamantă chitanța aflată la fila 15 dosar fond, prin care, aceasta din urmă a vândut celui dintâi casa plus dependințe, situată în . Părului – astfel că, având în vedere aceste aspecte precum și prezumția de mandat tacit reciproc între soți, prezumția legală conform căreia fiecare dintre soți este presupus că, exercitând drepturile conferite de lege soților asupra bunurilor comune, acționează nu numai în nume propriu, ci și ca reprezentant al celuilalt soț, legiuitorul prezumând că soții și-au dat reciproc mandat de reprezentare pentru exercitarea actelor de administrare, de folosință și de dispoziție asupra bunurilor comune – instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta reclamantă ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut că la data de 23.02.1991 între pârâta P. V. și pârâtul T. A. s-a încheiat un antecontract de vânzare sub forma unei chitanțe de mână, având ca obiect teren, casă și dependințe aflate în . Părului, prețul stabilit fiind de_ lei din care 2000 lei s-au achitat la momentul semnării contractului.
S-a mai reținut de judecătorul fondului că la data de 27.04.1999 s-a eliberat titlul de proprietate nr._ de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele pârâtului T. A., pentru terenul în suprafață de 640 mp cc, T 14, . totodată că prin sentința civilă nr. 1387/24.02.2003 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă și irevocabilă, s-a desfăcut căsătoria încheiată de părți la data de 23.03.1983; Prin sentința civilă nr.4119/12.05.2006 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin anularea apelului, s-a dispus partajul bunurilor comune dobândite de părțile P. F. (fostă T. F.) și T. A. conform încheierii de admitere în principiu prin care s-a constatat calitatea de bun comun a imobilului casă de locuit situată în . Părului, nr. 424, jud. Prahova, precum și că la dobândirea acesteia P. F. are o cotă de 95% iar T. A. o cotă de 5%; De asemenea, prin sentința civilă nr. 6379/02.07.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr._, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/27.04.1999 emis pe numele lui T. A..
Cu privire la ultima sentință menționată, instanța de fond a reținut, potrivit considerentelor acesteia, că potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță”, între P. V. și T. A. a intervenit la data de 23.02.1991 o convenție prin care P. V. s-a obligat să înstrăineze pârâtului terenul care a aparținut mamei sale și pentru care îi fusese reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 precum și casa situată pe acest teren - prețul acestei vânzări fiind de_ lei vechi din care s-a plătit ca avans la momentul încheierii contractului suma de 2000 lei vechi.
După cum a recunoscut pârâtul T. A., acesta nu a mai respectat ulterior această convenție și nu a mai achitat diferența de bani stabilită cu titlu de preț, astfel că atâta timp cât acesta nu și-a respectat obligația asumată prin contract, nu a dobândit dreptul de proprietate cu privire la acea construcție.
Prima instanță a constatat că sentințele de mai sus se bucură de putere de lucru judecat, ceea ce semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre - existența unei hotărâri judecătorești putând fi invocată în cadrul unui alt proces, cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză, iar pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența unei triple identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componenței res judiciata a puterii de lucru judecat.
Așadar - reținând că trebuie recunoscută autoritatea de lucru judecat motivelor cu valoare decizională, acelora care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului de așa manieră încât doar felul în care au fost aduse în fața judecății (pe cale de apărare) face ca astfel de soluții să nu se regăsească în dispozitiv - instanța de fond a apreciat că intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora, reglementarea autorității de lucru judecat a motivelor decizitorii fiind de natură, de asemenea, să ducă la evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătorești, dând expresie funcției pozitive a autorității de lucru judecat, iar eventualele nemulțumiri ale părților în ceea ce privește soluțiile pronunțate sau contradicțiile dintre hotărâri ar putea fi exprimate doar prin exercitarea unor căi extraordinare de atac, respectiv contestație în anulare și revizuire, instanța fiind ținută de cele reținute în considerentele și dispozitivele hotărârilor judecătorești.
Cu privire la susținerea reclamantei din prezenta cauză în sensul că nu a fost parte în procesul ce s-a soluționat prin sentința civilă nr. 6379/02.07.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr._, astfel că nu îi este opozabilă, instanța de fond a înlăturat-o, având în vedere că aceasta are obligația de a respecta situația juridică creată prin hotărârea judecătorească.
In ceea ce privește antecontractul încheiat între pârâta P. V. și pârâtul T. A. la data de 23.02.1991, instanța de fond a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864 și Legea nr. 18/1991, având în vedere că pentru actul juridic este aplicabilă legea în vigoare la data încheierii acestuia atât în ceea ce privește condițiile de validitate cât și în ceea ce privește efectele actului juridic și executarea obligațiilor asumate de către părți, data încheierii acestuia fiind 23.02.1991.
Astfel, potrivit art. 46 Din Legea nr. 18/1991, terenurile, indiferent ca sunt situate in intravilanul sau extravilanul localităților și indiferent de destinația sau întinderea lor, pot fi înstrăinate sau dobândite prin acte juridice între vii, sub sancțiunea nulității absolute, numai dacă actul a fost încheiat în formă autentică - iar dacă după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că actul juridic încheiat între părți și consemnat în înscrisul denumit chitanță are natura unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare care nu a avut ca efect transmiterea în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate asupra imobilului teren -“curtea” ce face obiectul prezentei cauze, ci a generat doar un drept de creanță în patrimoniul reclamantei.
Astfel convenția parților reprezintă un antecontract bilateral de vânzare cumpărare, dând însă naștere în sarcina părților unei obligații de a face, constând în obligația de a încheia în forma autentică convenția de înstrăinare a imobilului în cauză, oricare dintre părți putând cere încheierea contractului de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul teren anterior menționat.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 1294 Cod civ., vânzarea-cumpărarea este un contract prin care una dintre părți -vânzătorul strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părți -compărătorul, care se obligă a plăti în schimb prețul bunului vândut - din modul de reglementare al contractului de vânzare cumpărare reieșind că în mod neîndoielnic poate avea calitatea de vânzător numai titularul dreptului de proprietate asupra bunului înstrăinat, întrucât contractul de vânzare cumpărare este translativ de proprietate.
Analizând însă înscrisurile depuse la dosar de către părți, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada că pârâta P. V. era proprietara terenului și a imobilului casă ce au făcut obiectul antecontractului încheiat la data de 23.02.1991.
Instanța de fond a reținut în acest sens că, la data de 27.02.1996 s-a eliberat titlul de proprietate nr._ de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova pe numele pârâtei P. V. (f. 203 din dosar fond), în calitate de moștenitoare a defunctului B. I., pentru suprafața de_ mp teren extravilan situat în . Albești P. și suprafața de 604 mp teren intravilan în aceeași locație, respectiv T24, parcelele 1591 și 1592, nu însă și terenul în suprafață de 640 mp cc, T 14, .>despre care reclamanta susține prin cererea de chemare în judecată că a făcut obiectul antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat între fostul soț pârâtul T. A. și pârâta P. V..
Totodată, din adeverința nr. 3631/20.05.2013 eliberată de Primăria comunei Albești P. (f. 255 din dosar fond) reiese că suprafața de teren de 640 mp situat în T24, . la dispoziția comisiei locale de fond funciar conform sentinței civile ne. 6379/02.07.2007.
Instanța de fond a reținut că antecontractul trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de validitate, conform art. 948 C.civ., respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită și morală – însă în ceea ce privește obiectul derivat al antecontractului din data de 23.02.1991 “casă, dependințe și curte din . Albești”, prima instanță a constatat că acesta nu respectă dispozițiile art. 948 pct. 3 C.civ. în sensul că nu este determinat.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins cererea principală formulată de reclamanta P. F. în contradictoriu cu pârâții T. A. și P. V., ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă P. V., astfel cum a fost modificată în sensul în care a solicitat doar evacuarea reclamantei din imobilul în litigiu, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 4119/12.05.2006 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 2927/2005, definitivă prin anularea apelului (f. 17-18 dosar fond), s-a dispus partajul bunurilor comune dobândite de părțile P. F. (fostă T. F.) și T. A. conform încheierii de admitere în principiu prin care s-a constatat calitatea de bun comun a imobilului casă de locuit situată în . Părului, nr. 424, jud. Prahova și că la dobândirea acesteia P. F. are o cotă de 95% iar T. A. o cotă de 5%.
Acțiunea în evacuare este un instrument juridic aflat la îndemâna proprietarului sau posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinței bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate – în materia acțiunii în evacuare nepunându-se în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosința acestuia, folosință încălcată de către pârâți ca urmare a ocupării fără titlu a imobilului.
În consecință, mijlocul procesual pus la dispoziția titularului dreptului de proprietate pentru protecția atributului uzus este acțiunea în evacuare, această acțiune asigurând protecția dreptului de folosință atunci când acesta izvorăște dintr-un raport obligațional, dar în egală măsură și atunci când este vorba de un drept de folosință ca atribut al dreptului de proprietate.
Instanța de fond a reținut că reclamanta pârâtă P. F. se află în posesia imobilului în litigiu în baza unui titlu, respectiv a sentinței civile nr. 4119/12.05.2006 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 2927/2005, definitivă prin anularea apelului.
Din probele administrate în cauză, prima instanță a apreciat că pârâta reclamantă P. V. nu a făcut dovada existenței vreunui titlu locativ care să justifice ocuparea imobilului în litigiu de către aceasta din urmă – considerente pentru care a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă P. V..
Împotriva sentinței civile nr._/17.10.2014 a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșita a disp.art. 1294, art.948, 969 și 970 C. civ. vechi.
Recurenta-reclamantă a arătat că este real faptul că, la data de 23.02.1991, între aceasta și pârâtul T. A., în calitate de soț - și intimata-pârâtă P. V., a intervenit o convenție materializata într-un înscris sub semnătura privata intitulat «chitanța», prin care P. V., în calitate de vânzător le vindea imobilul proprietatea sa situat în Com. Albesti Paleojogu, ..424, compus din teren în suprafața de 640 mp.- în acte, 645 mp faptic - si casa aflată în stare avansată de degradare, construită din cărămidă acoperită cu tablă, compusă din 3 camere, 2 holuri și o cămară, cu suma de 80.0001ei, cu titlu de preț. Totodată, reclamanta a arătat că prețul vânzării a fost achitat în întregime pârâtei P. V., astfel: 2000 lei la data încheierii chitanței 23.02.1991, cu titlu de avans,_ lei la sfârșitul lunii aprilie 1991, restul de preț de 3000 lei fiind achitați in aprilie 1993, când s-au mai achitat paratei suma de 27.0001ei, ca urmare a solicitării acesteia și în urma scăderii valorii banilor.
In opinia recurentei, în mod greșit instanța de fond a apreciat că, deși s-a încheiat convenția arătată mai sus, iar înscrisul intitulat «chitanța» are natura unei promisiuni bilaterale de vânzare-campare, nu ar fi avut ca efect transmiterea în patrimoniul reclamantei și a paratului T. A., la data de 23.02.1991, a dreptului de proprietate asupra imobilului teren intitulat «curții» ce face obiectul prezentei cauzei, ci doar un drept de creanță, față de înscrisurile și probatoriul administrat care dovedesc că: la aceeași dată 23.02.1991, reclamanta cu paratul T. A. au intrat în posesia întregului imobil casa și teren în suprafața de 640 mp, situat în intravilanul Com.Albesti P., ..424; Nu s-a ținut cont de chitanțele de plată a impozitului pentru întreg teren și casa identificata pe acest teren, depuse de reclamanta de la 23.02.1991, până in prezent.
Totodată, nu s-a ținut seama, în opinia recurentei, de titlul de proprietate nr._/1999, emis pe numele paratului T. A., chiar anulat în anul 2007, prin Sentința Civilă nr.6379/2007 a Judecătoriei Ploiești, în urma înțelegerii frauduloase dintre pârâta P. V. si pârâtul T. A. privind o presupusă neplată a restului de preț conform convenției, și care dovedesc că între părți a avut loc o veritabilă vânzare-cumpărare și nicidecum o promisiune de vânzare-cumpărare, astfel cum reține instanța de fond.
De altfel, arată recurenta, potrivit art.969 alin.l C civ. de la 1864, între părțile contractante, convențiile legal făcute au putere de lege, ele trebuie executate cu buna credință și obligă nu numai la ceea ce s-a prevăzut în mod expres, ci și la toate urmările pe care echitatea, obiceiul, sau legea, le dau obligației potrivit naturii sale (art.970 Cod civ vechi) - principiile înscrise în aceste dispoziții ale Codului civil trebuind înțelese în sensul că, ceea ce determină într-o convenție cuprinsul, natura și întinderea raporturilor obligatorii dintre părți este, mai presus de toate, voința părților contractante, în toate urmările pe care această voință comună interpretată și adusă la îndeplinire, le indică în conformitate cu scopul pe care părțile l-au avut in vedere - și nu voința unilaterală a uneia dintre părți, care ar denatura drepturile și obligațiile ce și le-au asumat.
Potrivit cu aceste susțineri, recurenta apreciază că interpretarea convenției din anul 1991 trebuie efectuată după intenția comună a pârtilor din prezenta cauză, cu privire la imobilul din litigiu, respectiv intenția vânzătoarei P. V. de a vinde imobilul in litigiu, pe de o parte și intenția recurentei si a pârâtului T. A. de a cumpăra același imobil, pe de alta parte - vânzare-cumpărare care a avut loc întrucât a existat acordul de voință, s-a achitat prețul, iar părțile s-au mutat în imobil.
În opinia recurentei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art.969 cod civil vechi, precum si art.948 Cod civil vechi, situație ce rezulta din probele administrate, întrucât odată cu încheierea convenției s-a plătit avans, a avut loc transferul de proprietate, ulterior, respectiv în același an, fiind achitat și restul de preț, situație necontestată de pârâtă, aceasta apreciază că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de Titlul X din Legea 247/2005, pentru a dispune pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilul in litigiu, după admiterea acțiunii.
Totodată, recurenta a apreciat că în mod greșit instanța de fond a reținut că pârâta P. V., în calitate de vânzătoare la data încheierii chitanței - încheiată la 23.02.1991, nu avea calitate de proprietar al imobilului în litigiu, respectiv al terenului de 640 mp și a casei edificată pe acesta, situate în intravilanul Com. Albești P., ..424, față de înscrisurile depuse de însăși pârâta P. V. (fila 139-154 dosar fond), din care rezultă calitatea sa de moștenitor al def. B. I., proprietar al mai multor suprafețe de teren, printre care și al terenului în litigiu și al construcției edificate de acesta, și certificatul de moștenitor nr. 1088/25.06.2008, emis pe numele def. B. M..
Însă, arată recurenta, potrivit legislației în vigoare la momentul încheierii convenției de vânzare-cumpărare între părți -23.02.1991, Certificatul de moștenitor emis pe numele def. B. I. si B. M., făcea dovada titlului de proprietate și în vechiul Cod civil, dar și în Noul Cod civil, conform art. 1331 din Noul Cod civil, astfel că nu poate fi reținută poziția instanței de fond în sensul că pârâta P. V. nu avea calitatea de proprietar la momentul încheierii convenției din 23.02.1991, cu atât mai mult cu cât Titlul de proprietate emis pe numele autorilor def. B. I. și B. M., cuprinde suprafețe de terenuri în care nu este inclusă și suprafața de 640 mp, situată în T.24 P 1590, vândută reclamantei și pârâtului T. A., cu chitanță, în anul 1991 – această împrejurare fiind reținută și de Comisia Locala de Fond Funciar Albești P. și de Comisia Județeană Prahova, când a dispus constituirea dreptului de proprietate pentru aceasta suprafața de teren, in anul 1991, pe numele T. A..
Recurenta mai susține că greșit instanța de fond a mai reținut că nu ar fi îndeplinite condițiile prev. la art.948 C.civ. de la 1864, cu privire la obiectul convenției încheiate la 23.02.1991 între părți referitor la imobilul in litigiu, în sensul că nu ar fi determinat – întrucât sunt menționate în chitanță doar «casa, dependințe» și curte în Com. Albești P., ..424, existând astfel destule elemente de identificare ale convenției, chiar dacă nu a fost menționată în clar suprafața de 640 mp, aferentă construcției casă de locuit, fiind indicată și locația, respectiv amplasamentul, locul unde se află suprafața de teren de 640 mp.
Recurenta a apreciat și că nu se poate reține poziția instanței de fond privind inexistența unui obiect determinat al convenției încheiate de părți în anul 1991, după cum nu poate fi reținut faptul că pârâta P. V., nu ar fi avut calitatea de proprietar al imobilului -teren de 640mp. și casa de locuit- situat in Com.Albesti P., ..424, la momentul vânzării către reclamantă și pârâtul T. A., la 23.02.1991, în raport de probele și înscrisurile depuse, împrejurarea că nu ar fi avut loc transferul de proprietate la data încheierii convenției din patrimoniul pârâtei P. V., în patrimoniul reclamantei și al pârâtului T. A., față de . imobilului de către aceștia, plata prețului, efectuarea de îmbunătățiri, înscrierea la Rolul Agricol al . acest imobil și plata impozitului aferent casei și terenului din 1991- până în prezent, de către reclamanta însăși.
În consecință, recurenta-reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței instanței de fond, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, urmând a obliga pârâții și la plata cheltuielilor de judecată de la fond și recurs.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 29.05.2015.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză, dar cu ocazia acordării cuvântului în judecata recursului, prin apărător ales au formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
În cauză, s-au administrat, la solicitarea recurentei, probe cu înscrisuri.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Recurenta reclamantă a criticat sentința instanței de fond, apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a disp. art.1294, 948, 969, 970 cod civil vechi, reținând în mod greșit că, deși s-a încheiat între părți convenția de vânzare-cumpărare din 23.02.1991, iar înscrisul intitulat „chitanță” are natura unei promisiuni bilaterale de vânzare – cumpărare, aceasta nu ar fi avut ca efect transmiterea în patrimoniul reclamantei și a pârâtului T. A. a dreptului de proprietate asupra imobilului teren intitulat „curți”, ce face obiectul prezentei cauze ci doar dobândirea unui drept de creanță, recurenta invocând în acest sens faptul că de la momentul încheierii chitanței de vânzare dobânditorii au intrat în posesia întregului imobil casă și teren pentru care au achitat impozitul, iar titlul de proprietate_/1999 emis pe numele pârâtului T. A. chiar anulat în anul 2007 prin sentința nr. 6379/2007, dovedește că între părți a avut loc o veritabilă vânzare – cumpărare și nicidecum o promisiune de vânzare cumpărare astfel cum reține instanța de fond, cu atât mai mult cu cât interpretarea convenției din 1991 trebuia efectuată după intenția comună a părților.
Totodată recurenta a criticat faptul că instanța de fond a reținut că pârâta intimată P. V. în calitate de vânzătoare la data încheierii chitanței din 23.02.1991, nu avea calitatea de proprietar al imobilului în litigiu deși din înscrisurile depuse la dosar rezultă calitatea acesteia de moștenitor al defunctului B. I., proprietar al mai multor suprafețe de teren printre care și al terenului în litigiu și al construcției edificată pe acesta - prima instanță reținând, de asemenea, greșit în opinia recurentei că nu ar exista un obiect determinat al convenției, existând în cuprinsul acesteia suficiente elemente de identificare a bunurilor ce fac obiectul său.
Analizând considerentele sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs formulate, tribunalul constată că prima instanță a făcut o corectă apreciere a situației de fapt în raport de probatoriile administrate și de prevederile legale aplicabile în cauză.
Astfel, în ceea ce privește caracterul și valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la 23.02.1991 între pârâta – intimată P. V. și pârâtul intimat T. A., consfințită în chitanța încheiată la acel moment, tribunalul constată că deși recurenta – reclamantă susține că prețul vânzării stipulat de părți a fost achitat în totalitate vânzătoarei, respectiv 2000 lei cu titlu de avans la data încheierii chitanței și 75.000 lei la sfârșitul lunii aprilie 1991, iar restul de preț de 3000 lei în aprilie 1993 când s-ar fi achitat o sumă suplimentară solicitată de vânzătoare, în cauză nu s-a făcut nicio probă certă cu privire la achitarea diferenței de preț de 78.000 lei, neexistând niciun eventual înscris care să ateste plata respectivei sume.
Cu privire la proba plății integrale a prețului imobilului stipulat conform convenției din 1991, nu se poate reține nici recunoașterea pârâtului-intimat T. A. la interogatoriu, având în vedere poziția oscilantă a acestuia nu numai în timp, ci și la același termen de 16.03.2012, când în fața instanței de fond, la interogatoriul formulat sus numitului de reclamanta P. F. acesta a răspuns afirmativ la întrebarea privind înmânarea către pârâta P. V. la sfârșitul lunii aprilie 1991 a sumei de 75.000 lei din restul de preț ce mai trebuia achitat acesteia (răspunsul la întrebarea nr.12 - fila 127 dosar fond), același pârât afirmând însă la interogatoriul luat de pârâta P. V. că este adevărat că nu și-a îndeplinit obligația asumată prin convenție cu privire la achitarea întregului preț convenit, afirmând că a achitat doar o arvună de 2000 lei, neavând dovezi pentru vreo altă sumă (întrebările nr.6 și 7 - filele 132, 133 dosar fond).
Mai mult decât atât, cu ocazia soluționării cauzei ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Ploiești, același pârât T. A., cumpărătorul din cuprinsul convenției încheiat în anul 1991, a recunoscut că prețul respectivei vânzări a fost de 80.000 lei vechi din care s-a plătit ca avans la momentul încheierii suma de 2.000 lei vechi, recunoscând totodată că nu a mai respectiv ulterior această convenție și nu a mai achitat diferența de bani stabilită cu titlu de preț - urmare a acestei recunoașteri instanța apreciind și la acel moment că acesta nu a dobândit, în condițiile arătate, dreptul de proprietate cu privire la respectivul imobil, iar în consecință, prin sentința civilă nr. 6379/02.07.2007, instanța a admis acțiunea formulată la acel moment de P. V. și a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/27.04.1999 emis pe numele pârâtului T. A. având ca obiect terenul în suprafață de 640 mp. ce formase obiectul convenției din 1991 și asupra căruia ulterior i se reconstituise pârâtului dreptul de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.
Cu privire la acest aspect, instanța de fond a apreciat totodată în mod corect că în cauză sentința menționată se bucură de putere de lucru judecat în sensul că ea este prezumată a exprima adevărul și nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre, impunându-se respectarea situației juridice create prin respectiva hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, tribunalul apreciază că prima instanță a reținut în mod just faptul că pârâta intimată P. V., vânzătoare din convenția din 1991, nu a făcut dovada certă a dreptului său de proprietate asupra terenului vândut, menționând în cuprinsul respectivei chitanțe că imobilul vândut „una casă plus dependințe”, este proprietatea sa dobândită de la mama sa B. M., în condițiile în care însă, sub reglementările vechiului Cod civil aplicabil la momentul încheierii respectivei convenții, certificatul de moștenitor, singurul care confirma situația arătată de vânzătoare, nu avea valoarea unui titlu de proprietate.
În plus, prima instanță a apreciat de asemenea corect că mențiunea generică „una casă plus dependințe – și curtea - aflată în com. Albești, . poate fi interpretată ca reprezentând un obiect determinat al convenției de vânzare cumpărare în sensul prevederilor art.948 alin.3 cod civil vechi, neexistând nicio individualizare concretă cu privire la identitatea casei, compunerea acesteia, suprafața terenului – curte.
De asemenea instanța de fond a apreciat corect și cu privire la caracterul convenției de vânzare – cumpărare consemnată prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță” încheiat la 23.02.1991, observând că, față de modalitatea de întocmire, aceasta nu poate avea decât valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, generând un drept de creanță în patrimoniul pârâtei vânzătoare, constând în diferența de preț stipulat, precum și o obligație de a face în sensul încheierii actului de vânzare – cumpărare imobiliară cu respectarea tuturor condițiilor legale de fond și de formă ale acestuia.
În consecință, având în vedere toate aspectele reținute anterior, cu privire deci la forma și caracterul convenției părților, la lipsa dovezii certe a dreptului de proprietate al vânzătoare asupra imobilului vândut, precum și la lipsa dovezii de achitare integrală a prețului convenit – tribunalul constată că prima instanță a apreciat în mod just că în cauză nu a operat transferul dreptului de proprietate în patrimoniul recurentei asupra imobilului ce a făcut obiectul convenției părților, respingând în consecință acțiunea astfel cum a fost formulată.
Tribunalul constată totodată că, cu privire la celelalte aspecte soluționate de către instanța de fond, respectiv respingerea excepției lipsei calității procesuale active și a cererii reconvenționale, nu s-a formulat recurs.
Având deci în vedere considerentele arătate, Tribunalul constată că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă P. F. împotriva sentinței civile nr._/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești - sunt nefondate, astfel că, în baza art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 304 ind.1 Cod pr. civilă, va respinge recursul declarat de aceasta, ca fiind nefondat.
Totodată, în temeiul art. 274 c.pr.civ. vechi, Tribunalul va lua act de declarația intimatei-pârâte P. V., în sensul că înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de declarat de recurenta-reclamantă P. F., domiciliată în com. Albesti P., .. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. A., domiciliat în com. Albesti P., .. 424, jud. Prahova și P. V., domiciliată în com. Albesti P., ., ca nefondat.
Ia act că intimata înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. A. M. G. A. N.
GREFIER
B. M. D.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red CAM./tehnored. MȘ
2 ex./15.02.2016
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. C. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 3331/2015. Tribunalul... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 3330/2015.... → |
|---|
