Contestaţie la executare. Decizia nr. 3331/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 3331/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 3331/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3331

Ședința publică din data de 14.12.2015

PREȘEDINTE – N. A.

JUDECĂTOR – M. N.

GREFIER – L. E. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul–contestator G. G., cu domiciliul în ., nr. 37, J. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații C. L. DE FOND FUNCIAR M., cu sediul în . și P. C. M., cu sediul în ..

Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 75 lei, conform chitanței . nr. 3479/07.12.2015, anulată și atașată la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul personal și asistat de avocat S. M., intimații reprezentați de consilier juridic M. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul apelantului depune la dosar chitanța . nr. 3479/07.12.2015, privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 75 lei, anulată și atașată la dosar. Depune copie plângere împotriva actelor procurorului date în dosar 856/P/2014, înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Vălenii de M., cu termen la 28.01.2015 și copia plângerii penale inițial înregistrate la parchet sub nr. 856/P/2014, împotriva Comisiei Locale M. de Fond Funciar și P. . infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, respectiv a sentinței civile nr. 1227/27.05.2009 a Judecătoriei Vălenii de M. și abuz în serviciu contra intereselor persoanei. Arată că între dosarul aflat pe rolul judecătoriei și prezenta cauză există strânsă legătură, motiv pentru care solicită acordarea unui termen ulterior celui acordat în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M., pentru a aflat soluția ce urmează a fi dată.

Reprezentantul intimaților este de acord cu cererea de amânare.

Tribunalul respinge cererea apelantului prin apărător de amânare a cauzei, în sensul solicitat, având în vedere că plângerea formează un dosar penal, iar prezenta cauză vizează contestația la executare ce impune soluționarea de urgență și cu precădere dar și față de dispozițiile noului cod de procedură civilă privind principiul conform căruia penalul ține în loc civilul nu este obligatoriu.

Apărătorul apelantului și reprezentantul intimaților arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.

Apărătorul apelantului-contestator, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea apelului, soluția instanței de fond fiind nelegală și netemeinică, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond admiterea contestației la executare, anularea formelor de executare reprezentate de încheierea de executare din 13.02.2014 dată în dosarul de executare 91/2013, anularea formelor de executare anterioare acesteia. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 1050 lei reprezentând onorariu expert la fond, taxa judiciară de timbru de la fond și taxa judiciară de timbru în apel.

Arată că obiectul cauzei este contestație la executare pornită de apelant în 2014 raportat la hotărârea pronunțată în 2009, ce nu a putut fi pusă în executare, având în vedere că toate instituțiile abilitate au înțeles greșit dispozitivul sentinței nr. 1227 pronunțată în dosar_, prin care s-a obligat C. L. să întocmească propunerea de stabilire a dreptului de proprietate și documentația aferentă cu privire la terenul de 2 ha situat în . făcut obiectul cererii de reconstituire.

Dispozitivul hotărârii are la bază actele depuse de părți, solicitându-se reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii nr. 247/2005, conform adeverinței din 2006 prin care C. L. de fond funciar a răspuns, comisia admițând cererea și formulând propunerea ce trebuia comunicată Comisiei Județene. Instanța a pronunțat sentința nr. 1227/2009, prin care nu s-a cerut cenzurarea, ci intimata să întocmească propunerea și să o comunice comisiei Județene, dispozitivul hotărârii 1227/2009 fiind clar.

Apelantul a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă în perioada 2009-2014, însă intimata a răspuns în sensul că C. L. a respins propunerea, or nu C. L. trebuia să analizeze dacă apelantul are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate, ci C. Județeană, la care trebuia să comunice documentația.

Reprezentantul intimaților, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului, menținerea soluției instanței de fond, conform susținerilor formulate prin întâmpinare. Nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ contestatorul G. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimații C. Locala de Fond Funciar și P. comunei M., anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 13.02.2014 pronunțată în dosarul nr._/281/2013, anularea formelor de executare întocmite anterior acesteia în dosarul execuțional nr. 91/2013, obligarea intimatei debitoare sa îndeplinească întocmai dispozitivul sentinței civile nr. 1227/27.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Vălenii de M. în sensul întocmirii documentației și emiterii propunerii de restituire a terenului în suprafață de 2 hectare, situat în . să întocmească formele de executare pentru aducerea la îndeplinire a dispozitivului sentinței civile nr. 1227/27.05.2009, obligarea executorului judecătoresc să emită formele de executare și să aducă la îndeplinire dispozitivul sentinței civile nr. 1227/27.05.2009, în sensul obligării Primarului . cominatorii în cuantum de 200 lei/zi de la rămânerea definitivă a hotărârii, până la îndeplinirea obligației.

În motivarea contestației la executare contestatorul a arătat că prin sentința civilă nr. 1227/27.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Vălenii de M. s-a dispus admiterea acțiunii și obligarea comisiei Locale de Fond Funciar M. să întocmească propunerea de stabilire a dreptului de proprietate și documentația aferentă cu privire la terenul de 2 hectare situat în . făcut obiectul cererii de reconstituire. A mai susținut că dispozitivul hotărârii judecătorești nu a fost adus la îndeplinire de către intimata C. L. de Fond Funciar M., astfel că s-a adresat executorului judecătoresc în vederea aducerii la îndeplinire pe calea executării silite a hotărârii amintite. Însă, potrivit susținerilor contestatorului, în mod nelegal executorul judecătoresc a constat prin încheierea din data de 13.02.2014 îndeplinirea obligațiilor de către intimata C. L. de Fond Funciar M. și a încetat executarea silită, intimata neîndeplinind întocmai dispozitivul titlului executoriu care o obliga să întocmească propunerea de reconstituire a suprafeței de 2 hectare .

În drept, a invocat art. 622 – 913 C. proc. civ.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 8-24)) și a probei cu interogatoriul intimatei.

Intimata C. L. de aplicare a prevederilor Legilor fondului funciar M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că în mod legal executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite împotriva sa, întrucât a adus la îndeplinire dispozitivul sentinței civile nr. 1227/27.05.2009, în cadrul ședinței din data de 03.07.2009 analizând cererea contestatorului G. G. și hotărând în sensul respingerii acesteia. A mai arătat că, deși contestatorului i-a fost comunicată soluția cu privire la cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate, acesta nu a formulat contestație împotriva soluției de respingere a cererii în termenul legal.

În drept, a invocat art. 205 și următ. C. proc. civ.

Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că prin sentința civila nr. 1227/27.05.2009 intimata a fost obligată să facă în favoarea sa propunerea de reconstituire a suprafeței de 2 hectare de teren și să o înainteze Comisiei județene, fără a avea posibilitatea de a interpreta dacă se impune sau nu reconstituirea dreptului de proprietate.

Prin sentința civilă nr._/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatorul G. G., în contradictoriu cu intimații C. L. de Fond Funciar M. și P. comunei M., ca neîntemeiată.

De asemenea, a fost respinsă cererea de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1227/27.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Vălenii de M. instanța a dispus obligarea intimatei C. locală de fond funciar M. să întocmească propunerea de stabilire a dreptului de proprietate și documentația aferentă cu privire la terenul in suprafață de 2 ha. situat în . făcut obiectul cererii de reconstituire. De asemenea, a fost obligat P. comunei M., în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar M. la plata de daune cominatorii în cuantum de 200 lei pe fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la data îndeplinirii obligației.

La data de 20.05.2013 contestatorul G. G. a formulat cerere de executare silită înregistrată pe rolul B. T. D. I., fiind format dosarul de executare silită nr. 91/2013.

Prin încheierea pronunțată la data de 20.06.2013 de către Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2013 instanța a admis cererea B. T. D. I. și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1227/27.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Vălenii de M..

Prin încheierea din data de 13.02.2014 executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite pornită la cererea creditorului G. G., motivat de împrejurarea că intimata C. locală de fond funciar M. și-a realizat integral obligația stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1227/27.05.2009.

Prin prezenta contestație la executare, astfel cum a fost precizată la termenul din data de 05.09.2014, contestatorul G. G. a solicitat la primul punct al cererii de chemare în judecată, anularea încheierii din data de 13.02.2014 prin care executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite, motivat de împrejurarea că debitoarea și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1227/27.05.2009, în ședința din data de 03.07.2009 analizând cererea contestatorului și hotărând în sensul respingerii acesteia.

Instanța de fond a apreciat că în mod legal executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite, constatând că debitorii și-au realizat obligația stabilită prin titlul executoriu prin analizarea cererii creditorului G. G. în ședința din data de 03.07.2009. Cât privește legalitatea soluției pronunțate de către intimata C. locală de fond funciar M., în sensul respingerii cererii contestatorului, instanța apreciază că aceasta nu poate fi analizată în cadrul prezentei contestații la executare, de vreme ce contestatorul avea o cale de atac specifică, respectiv contestația împotriva propunerii Comisiei locale de fond funciar M. întemeiată pe dispozițiile HG 890/2005, în cadrul căreia putea fi analizat acest aspect.

Prin punctul doi al cererii de chemare în judecată contestatorul a solicitat anularea formelor de executare întocmite anterior încheierii de încetare a executării silite din data de 13.02.2014. Insă, din motivarea contestației la executare nu rezultă care sunt motivele pentru care s-ar impune anularea acestor acte de executare, astfel că instanța a dispus și respingerea acestui capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Prin punctul trei al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat la termenul din data de 05.09.2014, contestatorul a solicitat să se dispună obligarea executorului judecătoresc să dispună obligarea intimaților să se conformeze sentinței civile nr. 1227/27.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Vălenii de M.. Cu privire la acest capăt de cerere, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1227/27.05.2009 s-a stabilit în sarcina intimatei o obligație de a face ce nu poate fi îndeplinită de nici o altă persoană sau autoritate publică, respectiv de a întocmi propunerea de stabilire a dreptului de proprietate și documentația aferentă cu privire la terenul in suprafață de 2 ha. situat în . făcut obiectul cererii de reconstituire formulată de către contestatorul G. G.. Ca urmare, punerea în executare silită a unei astfel de obligații nu se putea face decât potrivit dispozițiilor art. 905 C. proc. civ., procedura ce implica sesizarea instanței de executare de către creditor în vederea obligării debitoarei la plata de penalități. Pe de altă parte, executorul judecătoresc nu poate să dispună obligarea intimaților să se conformeze unui titlu executoriu, respectarea titlurilor executorii fiind o obligație legală ce revine oricărei persoane sau instituții, executorul judecătoresc îndeplinind doar un serviciu public prin intermediul căruia se realizează punerea în executare silită a titlurilor executorii, în modalitățile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Având în vedere soluția pronunțată de instanță cu privire la solicitarea de anulare a încheierii din data de 13.02.2014 prin care s-a dispus încetarea executării silite, instanța a apreciat că se impune și respingerea punctelor patru și cinci ale cererii de chemare în judecată, prin care se solicită în fapt obligarea executorului judecătoresc să continue procedura executării silite împotriva intimaților.

Față de soluția pronunțată cu privire la cererea principală, instanța a dispus și respingerea cererii de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul G. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel, contestatorul a arătat că potrivit dispozitivului sentinței menționate, C. L. este obligată să facă propunerea de stabilire a dreptului de proprietate, să întocmească documentația aferentă cu privire la terenul de 2 ha și să o înainteze Comisiei Județene în vederea emiterii titlului de proprietate, însă prin adresa nr. 7230/08.07.2009, C. L. M. a reanalizat cererea sa și a concluzionat că pentru suprafața de 2 ha în dosarul Mânăstirii C. nu s-a făcut dovada proprietății pentru perioada 1945-1990 și nici dovada preluării de către stat a terenului.

A mai arătat apelantul că în mod greșit C. L. M. a reanalizat cererea formulată în sensul dacă petentul are sau nu dreptul la această suprafață, întrucât acest lucru intrase în puterea lucrului judecat prin pronunțarea de către instanță a sentinței civile nr. 1229/2009.

Apelantul a menționat că a făcut dovada dreptului de proprietate, întrucât a depus actul original de proprietate, respectiv actul de partaj voluntar din data de 22 mai 1934, în care figurează cu teren autorii săi, precum și declarațiunea încheiată la data de 25.10.1934 prin care autorului său i s-a atribuit suprafața de teren de 2 ha loc de casă, în dosul Mânăstirii C..

A concluzionat apelantul că instanța de fond nu a dat o interpretare corectă dispozitivului hotărârii judecătorești, de asemenea, executorul judecătoresc nu a interpretat corespunzător același dispozitiv al hotărârii și instanța de fond avea obligația să constate că apelantul este îndreptățit să obțină cele 2 ha teren și să dispună obligarea Comisiei să aducă la îndeplinire hotărârea judecătorească nr. 1227 pronunțată la 27.05.2009 în dosarul nr._ al Judecătoriei Vălenii de M., precum și obligarea executorului judecătoresc să continue executarea.

Pentru motivele arătate apelantul a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. c.pr.civ., art. 466 - 482 c.pr.civ.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 04.09.2015.

La data de 24.09.2015 intimata C. locală de aplicare a legilor fondului funciar M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanție de fond.

Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulat, ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, în temeiul art. 479 N.C.p.c., constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Verificând în temeiul art. 479 C.p.c., stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins contestația la executare făcând o corectă aplicare în speță a disp art. 712 – 720 și 905 C.p.c.

Astfel, în fapt, tribunalul constata ca prin sentința civilă nr. 1227/27.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Vălenii de M. instanța a dispus obligarea intimatei C. locală de fond funciar M. să întocmească propunerea de stabilire a dreptului de proprietate și documentația aferentă cu privire la terenul in suprafață de 2 ha. situat în . făcut obiectul cererii de reconstituire. De asemenea, a fost obligat P. comunei M., în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar M. la plata de daune cominatorii în cuantum de 200 lei pe fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la data îndeplinirii obligației.

La data de 20.05.2013 contestatorul G. G. a formulat cerere de executare silită înregistrată pe rolul B. T. D. I., fiind format dosarul de executare silită nr. 91/2013. Prin încheierea pronunțată la data de 20.06.2013 de către Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2013 instanța a admis cererea B. T. D. I. și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1227/27.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Vălenii de M.. Prin încheierea din data de 13.02.2014 executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite pornită la cererea creditorului G. G., motivat de împrejurarea că intimata C. locală de fond funciar M. și-a realizat integral obligația stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1227/27.05.2009.

În raport cu această situația de fapt, soluția instanței de fond este temeinică și legală, având în vedere că debitoarea C. L. de Fond Funciar și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1227/27.05.2009, în sensul că în ședința din data de 03.07.2009 a analizat cererea contestatorului și a hotărât asupra acesteia.

Împrejurarea că această hotărâre este apreciată de către contestator ca nelegală nu poate fi analizată în cadrul prezentei contestații la executare, contestatorul având o cale de atac specială, respectiv contestația împotriva propunerii Comisiei locale de fond funciar M. întemeiată pe dispozițiile HG 890/2005, așa cum s-a arătat și de către instanța de fond.

Susținerea apelantului în sensul că cererea sa trebuia admisă de comisia locală existând autoritate de lucru judecat nu poate fi primită, deoarece hotărârea invocată nu cuprinde nici o dispoziție în acest sens.

În plus, se reține că prin titlul executor s-a stabilit în sarcina intimatei o obligație de a face ce nu poate fi îndeplinită de nici o altă persoană sau autoritate publică, respectiv de a întocmi propunerea de stabilire a dreptului de proprietate și documentația aferentă cererii de reconstituire formulată de către contestatorul G. G.. Ca urmare, punerea în executare silită a unei astfel de obligații nu se putea face decât potrivit dispozițiilor art. 905 C. proc. civ., procedura ce implica sesizarea instanței de executare de către creditor în vederea obligării debitoarei la plata de penalități.

Pe de altă parte, așa cum întemeiat a reținut și instanța de fond, executorul judecătoresc nu poate să dispună obligarea intimaților să se conformeze unui titlu executoriu, respectarea titlurilor executorii fiind o obligație legală ce revine oricărei persoane sau instituții, executorul judecătoresc îndeplinind doar un serviciu public prin intermediul căruia se realizează punerea în executare silită a titlurilor executorii, în modalitățile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Pentru toate aceste considerente, constatând ca neîntemeiate motivele de apel invocate și susținute de către apelantul - contestator, tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul - contestator G. G., împotriva sentinței civile nr._/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Văzând și prevederile art. 453 și urm.N.c.p.c., potrivit cu care instanța poate obliga partea care a pierdut procesul la cheltuieli de judecată numai la cererea părții care a câștigat procesul, tribunalul va lua act că intimații nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul apelantul–contestator G. G., cu domiciliul în ., nr. 37, J. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații C. L. DE FOND FUNCIAR M., cu sediul în . și P. C. M., cu sediul în ., ca nefondat.

Ia act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 14.12.2015.

Președinte, Judecător,

N. A. M. N.

Grefier,

L. E. A.

operator de date cu caracter personal 5595

red. N.M./tehnored. E.M.

5 ex./ 09.02.2016

d.f. nr._ – Judecătoria Ploiești

j.f. T. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 3331/2015. Tribunalul PRAHOVA