Obligaţie de a face. Decizia nr. 2996/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2996/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 2996/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2996
Ședința publică din data de 26 Octombrie 2015
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTORI - G. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta-pârâtă ., cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 397/16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații-reclamanți Primarul M. Ploiești și Primăria M. Ploiești, ambii cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei, conform chitanței . nr._/16.10.2015 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au răspuns apelanta-pârâtă reprezentată de avocat L. M. și intimații-reclamanți reprezentați de consilier juridic Z. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, apelanta-pârâtă a depus la dosar o notă de ședință prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și înscrisuri, după care,
Tribunalul comunică reprezentantului intimaților-reclamanți un exemplar al notei de ședință formulată de apelanta-pârâtă, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei . și copii ale înscrisurilor atașate.
Reprezentantul intimaților-reclamanți, având cuvântul, arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de nota de ședință ce i-a fost comunicată astăzi, fiind formulate doar apărări de fond.
Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului declarat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază că, în raport de modalitatea în care a fost formulată calea de atac în prezenta cauză - excepția invocată de pârâtă pentru prima dată în recurs, după formularea acestuia și înainte de recalificarea căii de atac se impune a fi apreciată ca o apărare de fond, urmând a fi analizată și soluționată ca atare – astfel că, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului declarat.
Reprezentantul apelantei-pârâte, având cuvântul, arată că intimații-reclamanți au formulat cererea de chemare în judecată în temeiul disp. art. 1073-1075 V. C.Civ., iar instanța de fond a admis cererea și a dispus desființarea construcției edificate fără a poseda autorizație de construcție în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, însă această construcție nu era în patrimoniul societății. Arată că potrivit încheierii de intabulare acest imobil a aparținut numiților B. S. și B. D., care prin contractul de vânzare-cumpărare au înstrăinat construcția, fiind transferat dreptul de proprietate. Precizează că în susținerea excepției invocate a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare încheiat de soții B. S. și B. D., din care rezultă că au înstrăinat imobilul fiului lor, B. B. A.. Arată că în încheierea de intabulare se menționează acele lucrări, precum și că a efectuat o expertiză extrajudiciară pentru a stabili dacă există identitate între construcții. Susține că această construcție C2 pentru care s-a dispus demolarea, este construită din anul 2014 și înstrăinată către actualii proprietari, fiind depuse la dosar înscrisuri din care rezultă că această construcție nu a aparținut niciodată societății apelante. Solicită admiterea excepției, astfel cum a fost formulată, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depusă la dosar, în apel.
Reprezentantul intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea excepției invocate, ca neîntemeiată, arătând că art. 32 din Legea nr. 50/1991 a stat la baza întocmirii procesului-verbal nr._/02.06.2010 prin care societatea apelantă a fost sancționată pentru că a executat lucrări de extindere spațiu comercial fără a poseda autorizație de construire, proces-verbal care nu a fost contestat niciodată de apelantă. Arată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
Tribunalul ia act de susținerile părților și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 09.09.2011 sub nr._, reclamanții Primarul M. Ploiești și Primăria M. Ploiești au solicitat obligarea pârâta . la desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire la imobilul din Ploiești, ., județul Prahova, stabilirea termenului limită de executare a lucrărilor de desființare a construcției, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în urma unui control efectuat de inspectorii de specialitate din cadrul Primăriei M. Ploiești - Direcția Generală de Dezvoltare Urbană s-a constatat că pârâta a executat lucrări de construcții la imobilul din Ploiești, ., județul Prahova, constând în lucrări de extindere spațiu comercial cu destinația restaurant, fără a poseda autorizație de construire.
Au mai menționat reclamanții că pârâta a fost sancționat contravențional prin procesul verbal nr._/02.06.2010, stabilindu-se oprirea lucrărilor și depunerea documentației în vederea obținerii autorizației de construire până la termenul limită din data de 30.11.2010, însă nici până în prezent pârâta nu s-a conformat.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 50/1991, ale art. 1073-1075 C.civ., din Ordinul nr. 839/2009, precum și ale Legii nr. 10/1995.
În dovedirea acțiunii, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașate la dosar, în copie (f. 4-6), și cu expertiză specialitatea construcții civile.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de_, pârâta a solicitat respingerea cererii introductive, ca neîntemeiată, arătând că a început executarea unor lucrări de extindere spațiu comercial în Ploiești, . și nu nr. 75, așa cum în mod eronat a fost trecut în cererea de chemare în judecată, și pentru care a fost sancționat contravențional. Prin urmare, la data de_, a depus la Primăria Ploiești cererea înregistrată sub nr._ pentru emiterea certificatului de urbanism.
În final, pârâta a mai precizat că a solicitat acordarea unui termen mai îndelungat pentru a putea intra în legalitatea, dovedindu-și astfel intenția de nu încălca dispozițiile legale.
În drept, au mai fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. c.proc.civ.
În dovedire, pârâta a anexat întâmpinării un set de înscrisuri (f. 21-22), iar ulterior alte înscrisuri (f. 149-155).
La termenul de judecată din data de 16.05.2012, reclamanții au depus timbrajul corespunzător și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiză construcții, raportul întocmit fiind atașat la filele 42-57, 83-85, 118, 126.
La același termen de judecată, instanța a respins cererea de suspendare a judecății, formulată de către pârât în temeiul art. 244 c.pr.civ., pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
În ședința publică din data de 12.09.2012, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 c.pr.civ., pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată, cauză care a fost repusă pe rol la data de 10.04.2013.
Prin înscrisul depus la data de 08.03.2013, reclamanții au precizat că adresa imobilului este ..
La data de 04.04.2014, pârâta a depus concluzii scrise prin care a arătat că extinderea spațiului comercial pentru care se solicită demolarea a fost efectuată în perioada 1995-1997 și, întrucât în acea perioadă nu exista o exigență a modului de executare a lucrărilor și nici un control în disciplina construcțiilor, a executat lucrarea fără autorizație de construire. Deși a fost de bună-credință și a depus actele pentru . fiecare dată această cerere a fost respinsă, refuzându-se eliberarea certificatului de urbanism.
În continuare, pârâta a mai invocat modificările aduse legislației în materie, respectiv construcțiile realizate înainte de 01.08.2001, cum este cazul de față, se intabulează în lipsa autorizației de construire în baza certificatului de atestare fiscală, menționând că a achitat impozitele și taxele pentru această construcție în ultimii 5 ani și a obținut certificatul de atestare fiscală.
În final, a menționat faptul că expertul arată că dacă se va dispune demolarea construcției, hotărârea nu poate fi pusă în executare, deoarece nu există cale de acces a utilajelor grele, va fi încălcată proprietatea pârâtei și a vecinilor și vor fi afectate construcțiile de care s-a unit această construcție.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 397/16.01.2015 prin care a admis acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta la desființarea construcției edificată fără a poseda autorizație de construire la imobilul din Ploiești, ., județul Prahova, reprezentată de un spațiu comercial, regim de înălțime parter, compus din: fundații din beton armat; stâlpi, grinzi și planșeu peste parter din beton armat; zidărie de închidere BCA 30 cm grosime, conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar F. I., în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărârii judecătorești și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei reprezentând onorariu de expert, 8 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,3 lei reprezentând timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/02.06.2010 întocmit de un consilier din cadru Primăriei M. Ploiești (fila 6), pârâta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, întrucât, în urma controlului efectuat la data de 30.05.2010, s-a constatat că acesta a început executarea de lucrări de extindere spațiu comercial cu destinația restaurant, fără a poseda autorizare de construire.
Prin același proces verbal s-a dispus oprirea lucrărilor și depunerea documentației în vederea obținerii autorizației de construire în baza unei expertize tehnice, stabilindu-se data de 30.11.2010 ca termen limită pentru complinirea acestor măsuri.
Instanța de fond a învederat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit cu respectarea formalităților impuse de lege de către persoana împuternicită să procedeze astfel, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie – astfel că, atâta vreme cât pârâta nu a uzat de dreptul său (prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001) de a formula plângerea contravențională împotriva procesului verbal în discuție, prima instanță a apreciat că situația de fapt imputată și împrejurările reținute în actul administrativ corespund adevărului (procesul verbal neatacat dobândind caracter executoriu, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001).
S-a mai apreciat de judecătorul fondului că situația de fapt constatată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/02.06.2010 este confirmată și de concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea construcții civile întocmit în cauză (f. 42-57, 83-85, 118, 126), potrivit cărora pârâta a efectuat lucrări fără autorizație de construire la imobilul din Ploiești, ., județul Prahova, reprezentate de un spațiu comercial, regim de înălțime parter, compus din: fundații din beton armat; stâlpi, grinzi și planșeu peste parter din beton armat; zidărie de închidere BCA 30 cm grosime.
În drept, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991, care prevede că: „executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel”(alin. 1); „Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile prezentei legi, și a reglementarilor privind proiectarea și executarea construcțiilor” (alin 2).
S-a mai reținut că potrivit art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, constituie contravenție executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), c), e) și g), de către investitor și executant, iar art. 28 alin. 1 din același act normativ prevede că „O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției”.
Instanța de fond a constatat totodată faptul că, atât prin întâmpinarea formulată în cauză, cât și prin concluziile scrise depuse, pârâta a recunoscut că a efectuat lucrări de extindere spațiu comercial cu destinația restaurant fără autorizație de construire în Ploiești, . și că nu s-a conformat obligațiilor trasate în sarcina sa de către agentul constatator, în sensul că nu a obținut autorizația de construire – invocând în apărarea sa faptul că a fost de bună-credință și a depus actele pentru . de fiecare dată această cerere a fost respinsă, refuzându-se eliberarea certificatului de urbanism.
Prima instanță a apreciat însă că nu poate primi această apărare a pârâtei, chiar dacă se constată intenția acesteia de a îndeplini obligațiile impuse de lege, atâta vreme cât acesta a demarat lucrările de construire înainte de a obține autorizația prevăzută de lege, încălcând astfel obligația prevăzută de textele legale evocate în precedent.
Mai mult, s-a reținut de către prima instanță că în cuprinsul certificatului de urbanism nr. 247/07.03.2012 (f. 33-35), obținut de către pârât cu privire la imobilul din ., se prevede că „Construcțiile existente pe parcelă depășesc POT admis în zonă. Dacă se adaugă și suprafața construcției propuse se ajunge la un POT de 80%. Conform art. 32 alin. 1 și art. 56.1 din OUG 7/2011 nu se poate autoriza . construcției” – astfel, având în vedere cele consemnate în cuprinsul certificatului de urbanism nr. 247/07.03.2012, instanța a punctat faptul că respectiva construcție nu se încadrează în potențialul de ocupare a teritoriului, prezentând astfel un pericol pentru persoanele care s-ar afla în acel imobil. Mai mult, ținând cont de faptul că spațiul în discuție are destinația de restaurant, fiind, astfel în permanență frecventat de consumatori, se apreciază cu atât mai important rolul respectării tuturor normelor urbaniste în vigoare, care au ca scop protejarea persoanelor de construcții realizate necorespunzător.
Instanța de fond a apreciat astfel că nu poate reține ca întemeiate susținerile pârâtei în sensul că, în perioada 1995-1997, în care a fost ridicată construcția, nu exista o exigență a modului de executare a lucrărilor și nici un control în disciplina construcțiilor, realizând lucrarea fără autorizație de construire, precum și faptul că a intabulat imobilul în lipsa autorizației de construire în baza certificatului de atestare fiscală, atâta vreme cât, în prezent, există dispozițiile legale care stabilesc obligativitatea obținerii autorizației de construire.
În ceea ce privește apărarea pârâtei în sensul că expertul arată că dacă se va dispune demolarea construcției, hotărârea nu poate fi pusă în executare, deoarece nu există cale de acces a utilajelor grele, va fi încălcată proprietatea pârâtei și a vecinilor și vor fi afectate construcțiile de care s-a unit această construcție – instanța de fond a constatat că aceste motive nu reprezintă impedimente legale referitoare la desființarea unei construcții realizată fără autorizație de construire.
S-au reținut în acest sens prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991, conform cărora „în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
(2) În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limita de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).
(3) În cazul nerespectării termenelor limita stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate”.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a analizat sumar speța dedusă judecății, înscrisurile dosarului și legislația aplicabilă în materie.
Recurenta a arătat că extinderea spațiului comercial pentru care se solicită demolarea a fost edificată în perioada 1995-1997, iar această construcție de-a lungul timpului a fost folosită ca spațiu comercial pentru alimentație publică iar pârâta S.C. P. M. S.R.L. a executat-o fără autorizația prevăzută de lege, nefiind la vremea respectivă o exigență și un control strict în disciplina construcțiilor - iar pentru această abatere a fost sancționată în două rânduri cu amendă contravențională de către inspecția de specialitate, sume pe care le-a plătit de îndată, recunoscându-și vina.
A mai arătat recurenta-pârâtă că de-a lungul timpului a făcut dovada cu actele depuse la dosar că societatea S.C. P. M. S.R.L. a fost de bunăcredință și a depus demersurile necesare pentru . obținerea autorizației de construcție, documente ce nu au fost avute în vedere de instanța de fond – considerând totodată nejustificat refuzul eliberării autorizației de construcție de către organul de specialitate din cadrul Primăriei M. Ploiești prin Primar, deși de fiecare dată a depus titlul de proprietate al terenului, documentația corespunzătoare precum și restul actelor necesare.
Pentru argumentele arătate, se solicită a se constata că recurenta-pârâtă S.C. P. M. S.R.L, nu a dat dovadă de rea-credință, încercând în permanență să intre în legalitate, dar s-a izbit de refuzul reclamanților, iar instanța de fond nu a ținut cont sub nici o formă de susținerile acestora.
De asemenea, recurenta a arătat că elementul esențial invocat de aceasta în fața instanței de fond l-a reprezentat apariția Legii nr. 127/2013 prin care s-au adus modificări esențiale Legii nr. 50/1991 privind autorizația executării lucrărilor de construcție precum și a Legii nr. 7/1996 privind Legea cadastrului – astfel Legea mai sus amintită statuând exclusiv faptul că, „construcțiile realizate înainte de 01.08.2001 (care este data intrării în vigoare a Legii nr. 451/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991), se intabulează, în lipsa autorizației de construcție în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorată autorităților administrative publice locale și a documentației cadastrale ". ( fila 113 dosar)
Prin urmare, dând o interpretare corespunzătoare unor dispoziții modificatoare ale Legii nr. 50/1991, în opinia recurentei, se înțelege că legiuitorul în mod tacit a considerat să lase nesancționate construcțiile efectuate în lipsa autorizației de construcție, cu condiția ca beneficiarii acestora să achite taxele și impozitele aferente pe ultimii 5 ani și să efectueze intabularea acestora - recurenta S.C. P. M. S.R.L precizând totodată că a achitat impozitele și taxele aferente construcției pe ultimii 5 ani și a obținut certificatul de atestare fiscală necesar pentru intabulare (fila 99, filele 100-113 dosar), iar după obținerea certificatului de atestare fiscală a intabulat construcția – considerente față de care solicită admiterea recursului și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 18.09.2015.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
La 19.10.2015, recurenta-pârâtă a depus la dosar o notă de ședință prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, motivat de faptul că terenul situat în Mun. Ploiești, . a fost dobândit de către B. D. și B. S. și a fost înscris în cartea funciară potrivit încheierii nr. 9317/23.02.2012 - pe acest teren aflându-se construcția C2 supusă demolării, iar prin contractul de vânzare-cumpărare aut. Sub nr. 1595/23.10.2014 vânzătorii B. D. și B. S. au înstrăinat construcția respectivă lui B. B. A. căsătorit cu B. R. A..
A mai menționat recurenta că în conținutul contractului de vânzare-cumpărare arătat se menționează expres că construcția C2 a fost edificată de vânzători în timpul căsătoriei prin contribuție egală conform certificatului de atestare a edificării construcției nr._/10.09.2014, aceasta fiind identificată cu nr. cadastral 2715C2, iar dreptul de proprietate a fost înscris în cartea funciară, conform încheierii nr._/14.07.2014 eliberată de OCPI Prahova.
Față de înscrisurile enunțate, recurenta susține că niciodată construcția C2 nu a fost în proprietatea ., ci a numiților B. D. și B. S. până la 23.10.2014, când proprietari au devenit B. B. A. și B. R. A., în acest sens invocându-se și expertiza extrajudiciară întocmită de expert Dubuleac L. la inițiativa recurentei-pârâte, din care rezultă identitatea construcției C2, identificată de expert Fluierașu I. cu cea dobândită de B. B. A. și B. R. A. în 2014, precum și declarația recurentei . la care s-au atașat balanțele analitice a mijloacelor fixe și din care rezultă, potrivit susținerilor recurentei, că în patrimoniul acesteia nu s-a aflat și nu se află construcția C2 supusă demolării.
Prin încheierea de ședință din 21.10.2015, având în vedere obiectul prezentei cauze, respectiv „obligația de a face”, precum și faptul că în raport de data înregistrării acesteia, 09.09.2011, este aplicabil vechiul cod de procedură civilă, tribunalul a constatat incidența disp. art. 2821 C.pr.civ., calificând, în consecință, calea de atac ca fiind apelul și nu recursul.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Apelanta-pârâtă a criticat sentința instanței de fond, prin calea de atac formulată în termen legal și înregistrată la Tribunalul Prahova la 18.09.2015, invocând faptul că instanța de fond a analizat sumar speța dedusă judecății, neținând seama de faptul că la momentul edificării spațiului comercial pentru care se solicită demolarea, neexistând exigențe și niciun control strict în disciplina construcțiilor, pârâta . a executat această extindere fără autorizația prevăzută de lege, însă a plătit în două rânduri amenda contravențională cu care a fost sancționată, recunoscându-și vina și ulterior, a depus demersurile necesare pentru . obținerea autorizației de construcție, a cărei eliberare i-a fost însă refuzată de intimați - împrejurări ce atestă însă buna-credință a apelantei.
Ulterior, apelanta . a depus o notă de ședință prin care și-a schimbat diametral apărarea, invocând faptul că nu ar fi avut niciodată în proprietate clădirea a cărei demolare se solicită și, ca atare, nu ar fi avut nici calitate procesuală pasivă în prezenta cauză - apărare ce a fost formulată cu depășirea termenului legal de exercitare a căii de atac în cauză, împrejurare de natură a atrage aplicabilitatea art. 292 alin. (2) V.c.pr.civ., având în vedere că această apărare nu a fost invocată niciodată în fața instanței de fond și nici măcar în calea de atac exercitată inițial în termenul legal.
Verificând înscrisurile depuse la dosar, în raport de aspectele contradictorii invocate de pârâtă în apel, Tribunalul constată că prima instanță a făcut o corectă apreciere a situației de fapt în raport de probatoriile administrate și de prevederile legale incidente în cauză, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
Astfel, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut, pe de o parte, faptul că - deși apelanta-pârâtă . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei în urma controlului efectuat la data de 30.05.2010, când s-a constatat că aceasta a început executarea de lucrări de extindere spațiu comercial cu destinația restaurant fără a poseda autorizație de construire, dispunându-se, totodată, oprirea lucrărilor și depunerea documentației în vederea obținerii respectivei autorizații - aceasta nu a înțeles să conteste procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/02.06.2010 prin care s-au dispus măsurile arătate, astfel că, respectivul proces-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, inclusiv sub aspectul împrejurărilor reținute în respectivul act administrativ.
Pe de altă parte, situația de fapt consemnată în actul constatator menționat a fost confirmată și de concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea construcții civile întocmit în cauză de expertul tehnic Fluierașu I., cu completările ulterioare, identificându-se fără putință de tăgadă construcția extindere edificată de pârâtă fără autorizație de construire în perioada 1995-1997.
În ce privește apărările formulate de pârâta . în fața instanței de fond și în calea de atac exercitată inițial, prima instanță a apreciat, de asemenea, în mod corect că nu se poate reține buna-credință a acesteia, nici în raport de recunoașterea contravenției săvârșite prin achitarea amenzilor cu care a fost sancționată și nici în raport de demersurile ulterioare pentru obținerea autorizației de construire după edificarea respectivei construcții - cu atât mai mult cu cât construcția a fost edificată, potrivit probatoriilor administrate în cauză, în perioada 1995-1997, iar cererea de emitere a certificatului de urbanism a fost formulată de pârâta . abia la data de 27.02.2012 (fila 22 dosar fond), prin certificatul de urbanism nr. 247/07.03.2012 constatându-se că acesta nu poate fi utilizat în scopul declarat datorită dimensiunilor și amplasamentului construcției pe teren care nu se puteau încadra în dispozițiile legale, neputându-se, în consecință, a se autoriza . construcției.
Cu privire la acest ultim aspect, însă, de asemenea, prima instanță a apreciat corect că invocarea de către pârâtă a propriei culpe în edificarea fără obținerea în prealabil a autorizației de construire a construcției C2, nu poate fi reținută în apărarea acesteia, după cum nu poate fi apreciat ca fiind exercitat cu rea-credință, nici refuzul pârâților de a emite respectiva autorizație ulterior edificării construcției, în condițiile în care acest refuz a fost motivat concret și punctual în raport de reglementările legale în materie.
În ceea ce privește susținerea apelantei-pârâte din nota de ședință depusă ulterior formulării căii de atac în prezenta cauză cu privire la faptul că aceasta nu ar fi fost în realitate niciodată proprietara construcției în litigiu - deși nu poate fi apreciată ca fiind un motiv de ordine publică, în contextul apărărilor și probatoriilor făcute în cauză, va fi avută în vedere de instanța de apel, care nu poate, însă, decât constata că această susținere apare ca o dovadă certă de rea-credință, în condițiile în care până la acest moment pârâta . a avut o atitudine constantă de recunoaștere a contravenției stabilite în sarcina sa, atitudine confirmată de demersurile ulterioare pentru . în numele societății de reprezentanții acesteia, iar invocarea pretinsei calități de neproprietar al construcției C2 s-a făcut în temeiul unor acte întocmite în mod evident pro causa, la circa 3 ani după înregistrarea pe rolul instanței de fond a prezentului litigiu, respectiv la data de 23.10.2014, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între rude și parteneri de afaceri (conform înscrisurilor depuse la filele 22 și 106 dosar fond) și cu omiterea unor acte și susțineri anterioare, cum este cazul contractului de vânzare-cumpărare aut. nr. 162/21.02.2012 invocat în cererea vânzătorului B. D. ca administrator al . - înscris aflat la fila 103 dosar fond.
În consecință, având în vedere considerentele arătate, tribunalul va aprecia apelul formulat în cauză ca fiind nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare urmând ca, în baza disp. art. 296 C.pr.civ, să păstreze în tot sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă ., cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 397/16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații-reclamanți Primarul M. Ploiești și Primăria M. Ploiești, ambii cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.10.2015.
Președinte, Judecător,
C. A. M. G. M.
Grefier,
M.-D. B.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. M.C.A./Tehnored. B.M.D.
5 ex./ 08.02.2016
D.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
J.f. R. C.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 3330/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 3326/2015. Tribunalul... → |
|---|
