Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 59/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 59
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTORI - C.-A. M.
- N. A.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil, declarat de recurentul - reclamant N. C., domiciliat în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-pârâtă N. M., domiciliată în Ploiești, .. 5, ., județ Prahova.
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 750 lei, conform chitanței . nr._/20.11.2014 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 750 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, după care,
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, ia act că procedura de citare este îndeplinită și, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și, constată cauza în stare de judecată, rămânând în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de recurs, precum și pe fondul recursului, în cazul în care se va timbra cererea până la sfârșitul ședinței de judecată.
După strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare, se prezintă în sala de judecată apărătorul recurentului – reclamant, avocat G. I. A. și depune la dosar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 750 lei, conform chitanței . nr._/20.11.2014 și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, chitanța din data de 29.01.2015 în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu de avocat și, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, precum și amânarea pronunțării cauzei pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Tribunalul ia act de susținerile apărătorului recurentului-reclamant și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._/2012 la data de 19.10.2012, reclamantul N. C. a chemat în judecată pe pârâta N. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a tranzacției încheiate la data de 05 martie 1994, cuprinsă în dispozitivul sentinței civile nr. 2338 din 5 martie 199 a Judecătoriei Ploiești.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 7 iulie 1994 a împuternicit-o pe fiica sa, N. Katy M., prin procura autentificată sub nr._/1994 de fostul notariat Județean Prahova, să-l reprezinte în fața instanțelor judecătorești cu puteri depline.
În continuare, reclamanta arată că la data de 5 martie 1997, la un interval de aproape 3 ani de la data la care a fost împuternicită să-i apere interesele, în concurs fraudulos cu mama sa, a semnat fraudulos în numele său tranzacția a cărei nulitate absolută solicită să se constate, astfel că soția sa a intrat în deplină proprietate și posesie a apartamentului care a fost dobândit cu contribuție egală, fără a-i achita vreo sultă și fără să primească alte bunuri din comunitate ce ar fi putut, eventual să compenseze sulta.
Reclamantul precizează că, mai mult, singurul bun pe care îl primește este autoturismul marca ARO, pe care îl dobândise în timpul căsătoriei și pe care anterior încheierii tranzacției, de comun acord, îl înstrăinase și achitase pârâtei jumătate din suma primită drept preț al vânzării .
Revenind la tranzacția a cărei nulitate o solicită, reclamantul mai arată că, a luat cunoștință de existența acesteia în cursul anului 2013 când a fost invitat la Administrația Finanțelor Publice Prahova în vederea achitării impozitului pentru a doua proprietate și când a constat că, în realitate, în baza sentinței civile care consfințea tranzacția încheiată, fosta sa soție se înregistrase ca fiind singura proprietate a apartamentului fost domiciliu comun.
În continuare, reclamantul mai arată că, pârâta cu ocazia partajului a indicat un domiciliu (unde să fie citat și unde să i se comunice toate actele de procedură pe care el nu l-a avut niciodată, iar tranzacția a fost realizată în baza unei procuri generale, deși practica judiciară și literatura de specialitate sunt unanime în aprecia că de acordul de voință al unei părți într-o asemenea cauză, se ține cont numai dacă este concretizat într-o procură specială.
În drept, au fost invocate art. 2278 Cod civ., 1247 Cod civ.
Anexat cererii au fost depuse următoarele înscrisuri: procura autentificată sub nr. 1182 din 10 iulie 1994 de Notariatul de stat Județean Prahova; sentința civilă nr. 2338/ 199 pronunțată în dosarul_ /1996.
La data de 23.05.2012 prin serviciul registratură a fost depusă din partea pârâtei, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din 23.05.2012 părțile prin apărător au solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriu părții adverse și câte un martor.
La data de 12.09.2012 pârâta a depus, prin serviciul registratură, completare la întâmpinare prin care a invocate excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la temeiul de drept invocat de reclamant.
La termenul de judecată din 14.11. 2012 a fost depus interogatoriu propus de pârâtă pentru a fi luat reclamantului.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse în copii certificate cererea de divorț formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cauză, sentința civilă nr. 8901/1995 pronunțată în dosarul nr. 2783/194 al Judecătoriei Ploiești, adeverința de salariat nr._ din 22.04.2088, adeverința nr. 3390/20.09.2012 .
La termenul de judecată din 05.06.2013 a fost audiat martorul S. J. propus de reclamant și P. M. propusă de pârâtă ale căror declarații au fost cosemnate și depuse la dosarul cauzei.
La solicitarea instanței, reclamantul prin apărător și-a precizat la termenul de judecată din 24.10 2013 temeiul de drept arătând că își întemeiază cererea pe disp. art. 968 Cod. Civ., respectiv fraudă la lege.
Instanța fondului a reținut dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv:
Art. 966 Cod civ. „Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită nu poate avea nici un efect ( Cod civ. 948, 95, 96, 968, 1349)
Art. 967 Cod civ. „ Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.( C.civ 5, 728 1008, 1636, 1689) .
Art. 67 C.pr.civ. ( la epoca încheierii tranzacției) „ părțile pot să exercite drepturile procedural personal sau prin mandatar”. Mandatarul cu procură general poate să reprezinte în judecată pe mandat, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședința în tară, sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Art. 68 alin. 3 C.pr.civ (la epoca încheierii tranzacției) Mandatul este presupus dat pentru toate actele juridice, chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în această privință …”
Art. 69 – Recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările cum si propunerile de tranzacție nu se poate face decât în temeiul unei procuri speciale.
Prin sentința civilă nr._/16.12.2013, Judecătoria Ploiești a respins cererea având ca obiect constatare nulitate act juridic formulată de reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâta N. M., a obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 400 de lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2338/199 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/1996 a fost soluționată cauza civilă având ca obiect „partaj de bunuri comune” între N. M. în calitate de reclamantă și N. C. în calitate de pârât.
Instanța de fond a constatat că litigiul dintre părți s-a stins pe calea unei Tranzacții, instanța luând act de învoială părților în conformitate cu dispozițiile art. 271- 273 C.pr.civ și a pronunțat o hotărâre de expedient.
Instanța fondului a mai constat că, la data pronunțării hotărârii de expedient reclamanta N. M. a fost prezent personal, iar pârâtul a fost reprezentat prin procurator de N. Katy Mihela.
De asemenea, instanța de fond a reținut că reclamantul susține că procura autentificată sub nr. 1182 din 7 iulie 1994 a fost dată procuratoarei, fiicei sale, pentru a se folosi de ea numai în cazuri excepționale, dacă din motive mai presus de voința sa nu se poate prezenta să încheie anumite acte de maximă urgență în perioada în care el lipsește din țară.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv: înscrisuri, interogatoriu pârâtului luat din oficiu, depozițiile martorilor audiați în cauză, prima instanța a reținut că părțile s-au despărțit în fapt cu circa 2 ani și jumătate înainte de data la care a avut loc partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
Totodată, s-a mai reținut că cel care a părăsit domiciliu a fost reclamantul din prezenta cauză care, așa cum declară martora, P. M. care a participat ca martor și în cauza privind partajul dintre părți, „acesta a început să lucreze pe un vapor chiar în preajma partajului” și părțile au convenit ca apartamentul să-i fie atribuit soției pentru că urma să rămână cu cei trei copii în grijă”.
Instanța de fond a mai constat că, reclamantul a fost citat în procesul de partaj la domiciliul mamei sale, unde cu siguranță a primit și hotărârea a cărei anulare se solicită, mai mult decât atât este greu de crezut că mama sa nu l-a încunoștințat despre aceste acte procedurale primite la domiciliul său.
Instanța de fond a apreciat că, raportat la situația reală existentă între părți la acea epocă, întocmirea procurii prin care fiica reclamantului a fost împuternicită să-l reprezinte în fața instanțelor judecătorești de orice grad unde să-l reprezinte cu depline puteri în apărare … va putea semna orice tranzacție judecătorească s-a făcut și în scopul de a stinge litigiul dintre el și soția sa.
Cu privire la faptul că, deși nu a existat o procură specială, totuși litigiul dintre părți a fost stins în baza unei tranzacții, instanța de fond a constatat că la momentul pronunțării hotărârii a fost analizată procura depusă la dosar sens în care a administrat proba cu un martor privind situația de fapt existentă între părți .
În drept, prima instanța a reținut că principiului egalității între părți nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoanele aflate în situații deosebite. Dispozițiile art. 67 alin 3 c.pr.civ. corelate cu cele ale art. 68 alin 3 c.pr.civ, reglementează două excepții de la regula generală potrivit căreia mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Aceste excepții privind fie persoanele care nu au domiciliu și nici reședința în țară, fie procura dată unui prepus nu contravin, sub nici un aspect, egalității în drepturi, deoarece ele, prin natural lor, nu pot să genereze o stare de inegalitate sau de discriminare. Dimpotrivă, dispozițiile legale satisfac imperativul soluționării cauzelor privind persoanele aflate în situații deosebite și soluționării cu celeritate a procesului.
Din probatoriul administrat atât în cauza pendinte cât și în cauza ce a făcut obiectul dosarului de partaj, instanța de fond a constatat că pârâta se afla într-o situație deosebită, în sensul că era despărțită în fapt de cca. 2 ani, iar pârâtul nu se afla în țară, apreciind, că procura notarială în baza căreia reclamantul a fost reprezentat în fața instanței a îndeplinit condițiile legale incidente în cauză la momentul respectiv.
Pentru toate aceste considerente, instanțe de fond a respins cererea având ca obiect anulare act, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul N. C., criticând-o ca nelegală și netemeinică, având în vedere modul în care, analizând eronat materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța de fond a respins ca neîntemeiata acțiunea formulata.
În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că a solicitat instanței de fond prin acțiunea introductiva să constate nulitatea absolute a tranzacției încheiata la data de 5 martie 1997, și inserata in cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 2338 din 5 martie 1997 a Judecătoriei Ploiești, invocând ca temei de drept al acțiunii frauda la lege, așa cum a înțeles sa o dezvolte in precizarea la acțiune formulata la interpelarea instanței de judecata.
După administrarea probatoriilor, fără nici un fel de motivare, in opinia sa, sau in cel mai bun caz, total străina de natura-pricinii, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiata.
De asemenea, precizează că instanța de fond s-a mărginit doar a la expune situația de fapt învederată in cuprinsul acțiunii introductive de instanța, fără ca, in mod judicios si raportai la textele de lege reglementatoare si care se aplicau spetei, sa facă si o motivare a soluției pe care a pronunțat-o in final, pe acest considerent, apreciind ca in cauza sunt incidente disp.art. 304 pct.7 din vechiul cod de procedura civila.
Astfel, se mai arată că instanța fondului nu a avut in vedere împrejurarea ca, așa cum a arătat inițial, si apoi, in opinia acestora, a si dovedit prin probele administrate in cauza, că în cursul anului 1994 a împuternicit prin procura autentificata notarial pe una dintre fiicele sale, data fiind situația intervenita intre recurent si fosta soție, intimata ca, in situația in care se va promova acțiune prin care sa se solicite desfacerea căsătoriei încheiate intre aceștia, si, ulterior, o eventuala acțiune de partaj bunuri comune, fiica sa să stea in proces in numele recurentului si pentru acesta.
De remarcat ca aceasta procura autentificata a fost data in mod general, ușor de observat din chiar cuprinsul acesteia, si aceasta in condițiile, in care legea . dreptului de proprietate, sau in cauzele in care se iau hotărâri cu privire la starea civila a unei persoane, este mai mult decât rigida, in sensul ca este imperios necesar ca in cuprinsul procurii autentificate sa fie inserat numărul dosarului (in cazul nostru al partajării bunurilor comune), si motivul pentru care procura a fost data (in cazul nostru, imposibilitatea de prezentare a recurentului la eventuale termene succesive, data fiind activitatea sa producătoare de venituri).
In atare împrejurări, din motivarea soluției de respingere ca neîntemeiata a acțiunii, se desprinde clar ideea ca instanța fondului da dreptate recurentului cu privire la modalitatea in care a înțeles sa critice tranzacția încheiata in numele sau, si prin care, in mod paradoxal, nu intra in posesia nici unui bun din cele care făceau parte din comunitatea de bunuri la momentul promovării partajului, ba, mai mult, aceasta lipsa nu este compensata nici de o eventuala sulta, insa soluția finala este aceea care contrazice întreaga motivare inserata in cuprinsul hotărârii recurate.
Totodată, recurentul-reclamanta mai arată că a dovedit, dincolo de orice dubiu, ca la momentul încheierii tranzacției prin care recurentul este păgubit de contravaloarea cotei sale de contribuție la dobândirea bunurilor comune, recurentul era imposibil sa se fi aflat in tara, întrucât din actele depuse, a rezultai împrejurarea ca pe o perioada de aproape 3 ani, care cuprinde inclusiv termenul in care se putea declara recurs împotriva hotărârii de partajare, recurentul s-a aflat pe mare, in exercitarea activității sale producătoare de venituri.
Mai mult, recurentul precizează că intimata a folosit, pentru a-si crea avantaje materiale dincolo de orice bănuiala, o procura generala eliberata cu mai mult de 3 ani in urma față de data semnării tranzacției, si care nu cuprinde nici motivul, cert pentru care a fost întocmita, si nici faptul ca mandatara poate semna tranzacția prin care se dispune partajul bunurilor comune.
Recurentul-reclamant precizează că instanța de fond motivează soluția recurata pe o înțelegere verbala intre cei doi foști soți, care nu a fost dovedita in nici un fel si pe care nici una dintre parți nu a susținut-o, înțelegere in urma căreia cei doi au convenit ca intimata pârâtă sa folosească apartamentul bun comun, in care locuia la data despărțirii definitive in fapt a foștilor soți împreuna cu copiii rezultați din aceasta căsătorie.
Chiar daca o astfel de înțelegere ar fi fost dovedita, nu se poate susține ca, fiind de acord ca intimata sa folosească apartamentul, recurentul a fost de acord si cu un transfer al dreptului de proprietate, materializai in tranzacția a cărei nulitate se solicita a se constata in prezenta cauza, transfer, păgubitor fără doar și poate pentru acesta din urma și prin care recurentul sa fie de acord cu nematerializarea cotei sale la dobândirea bunului imobil comun, cel puțin sub forma unei sulte pe care acesta să o primească.
De asemenea, recurentul inserează faptul că este certă fraudarea legii, prin fraudarea intereselor reclamantului prin încheierea tranzacției a cărei nulitate se solicită, cu atât mai mult cu cât, prin actul respectiv, acestuia i se atribuie din comunitatea de bunuri doar un autoturism de teren ARO, pe care intimata a uitat ca l-au înstrăinat in vremea in care încă mai conviețuiau ca soț si soție, iar de prețul obținut au beneficiat ambii foști soți.
Mai mult, se precizează că părțile prezentei cauze au susținut in permanenta, pe parcursul derulării cauzei la fond, ca si după desfacerea căsătoriei au rămas in relații amiabile, fapt care ar fi putut suscita, in opinia lor, interesul instanței de fond "într-o analiza mai aprofundata a situației învederate, in sensul, logic de altfel, ca daca aceste relații au rămas in continuare amiabile, nimic nu ar fi împiedicat-o pe intimata sa aducă la cunoștința recurentului, in nenumăratele, cazuri în care aceștia au luat legătura, că apartamentul este proprietatea exclusiva a intimatei de la data încheierii tranzacției.
Împrejurarea ca, pe parcursul unei perioade de aproape 20 ani, intimata a ținut secreta aceasta tranzacție (despre care recurentul, așa cum au dovedit-o cu martorii audiați in cauza, a aflat numai in momentul in care, efectuând demersuri pentru plata obligațiilor fiscale la Administrația Finanțelor Publice, a constatat ca nu mai este coproprietarul apartamentului bun comun, nemaiputând achita impozitul aferent bunului imobil, nu poate duce decât la concluzia logica a faptului ca, in permanenta, s-a știut si s-a dorit fraudarea intereselor reclamantului recurent, printr-o frauda la lege, materializata in neîncheierea unei procuri specifice, prin care dreptul sau de proprietate in devălmășie, sa devină drept de proprietate exclusiv al intimatei asupra bunului imobil,
Fără a reține modalitatea in care învoiala părților s-a concretizat, recurentul-reclamant arată că instanța fondului a constatat, in momentul în care a trecut la analiza actelor si lucrărilor dosarului, doar că litigiul dintre părți cu privire la împărțirea bunurilor comune s-a stins pe calea unei tranzacții, omițând să analizeze ca tocmai aceasta modalitate de stingere a litigiului nu este una care a respectat dispozițiile legale reglementatoare,
Mai mult decât atât, recurentul precizează că instanța de fond a reținut, de asemenea, ca procura pe care recurentul a dat-o fiicei sale N. Katy, s-a referit numai la situațiile excepționale, cum ar fi cea în care recurentul nu s-ar fi putut prezenta să încheie acte de maxima urgenta, iar analiza probatoriului se oprește abrupt, aici, pentru ca instanța de fond nu a avut in vedere ca tocmai o astfel de situație excepționala a fost valorificata in propriul interes de către intimata, la momentul la care s-a semnat tranzacția, in concern fraudulos.
Recurentul precizează că s-a reținut in motivarea hotărârii si modalitatea in care instanța face doar aprecieri cu privire la comunicarea hotărârii de partaj bunuri comune recurentului, la domiciliul mamei sale, fără a se analiza dispoziția legala referitoare la comunicarea actelor de procedura, instanța de fond făcând simple presupuneri, pe care, paradoxal, își întemeiază si soluția recurată, in sensul ca este greu de crezut ca recurentul nu ar fi primit hotărârea, prin bunăvoința mamei sale.
Mai mult, se precizează că instanța de fond enumera cele doua cazuri in care legea civila reglementează excepțiile de la regula potrivit căreia mandatarul cu procura generala poate sa reprezinte in judecata numai daca acest drept i-a fost dat anume, constatând ca recurentul s-a aliat in una din aceste situații, dar "ca nu s-ar fi produs nici o inechitate prin încheierea tranzacției, raportat la respectarea principiului egalității in drepturi.
In raport de soluția pronunțata, recurentul se întreabă în ce măsură a fost respectat principiul mai sus enunțat, in condițiile in care nici una din părți nu a contestat împrejurarea ca recurentul nu a primit contravaloarea cotei sale devălmașe, nici atunci si nici după încheierea tranzacției, intimata încercând în aceasta modalitate sa îmbrace in haina juridica propria frauda.
F. de aceste considerente, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii in maniera in care a fost formulata, cu consecința constatării nulității absolute a tranzacției încheiata la data de 5 martie 1997 si repunerea părților in situația anterioara încheierii actului a cărei nulitate absoluta se solicita.
Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub aceleași număr unic de dosar la data de 11.04.2014.
Intimata-pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare, însă la data de 04.02.2015 prin intermediul Compartimentului Registratură a depus concluzii scrise solicitând instanței în principal, admiterea excepția netimbrării recursului, urmând a se dispune anularea acestuia ca netimbrat, având in vedere împrejurarea că pana la momentul la care instanța a declarat închise dezbaterile si a rămas in pronunțare, recurentul nu făcuse dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantumul stabilit de instanța.
In raport de argumentele expuse pe cale concluziilor scrise, intimata-pârâtă solicită respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata in recurs, reprezentând onorariul de avocat.
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.304 si 3041 c.pr.civila, ținându-se seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constata ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția netimbrării recursului tribunalul reține că aceasta este nefondată și o va respinge ca atare, întrucât s-a depus la dosar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 750 lei, conform chitanței . nr._/20.11.2014 și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
Cu privire la fondul recursului, tribunalul reține că acesta este nefundat potrivit următoarelor considerente:
Din conținutul procurii autentificate sub nr._/07.07.1994, procură în temeiul căreia fiica părților, numita N. Katty M., a semnat în numele reclamantului din prezenta cauză tranzacția a cărei nulitate se solicită a se constata, rezultă că aceasta a fost mandatată să îl reprezinte pe acesta, cu depline puteri, în fața instanțelor judecătorești, fiind expres menționat și faptul că va putea semna orice tranzacție judecătorească, respectiv că în numele reclamantului și pentru acesta va semna oriunde va fi necesar, semnătura mandatarei fiindu-i opozabilă mandantului.
Deși prin notele scrise depuse de reclamant la fila 91 dosar fond se susține că această procură s-a dat pentru a se putea soluționa acțiunea de divorț promovată de acesta o astfel de susținere nu poate fi reținută, în conținutul procurii nefiind făcută nicio mențiune cu privire la dosarul de divorț, dosar care nu se putea soluționa decât cu prezența reclamantului sau cu procură specială în condițiile în care se făcea dovada îndeplinirii unor condiții exprese în care reclamantul putea fi reprezentat.
Ca motiv al nulității tranzacției consfințită de Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr.2338/97 din 05.03.1997 reclamantul – recurent invocă frauda la lege.
Frauda la lege este acea operațiune care constă în folosirea anumitor dispoziții legale la încheierea unui act juridic în scopul de a încălca alte dispoziții legale imperative.
În speță, nu s-a făcut dovada că prin încheierea tranzacției din data de 05.03.1997, N. M. și N. Katty M., au urmărit un scop prohibit de lege sau contrar ordinii publice, în condițiile în care aceasta din urmă a semnat tranzacția în calitate de procurator al pârâtului N. C., în temeiul procurii sus menționate, în care, așa cum am arătat s-a menționat expres că va putea semna orice tranzacție judecătorească, respectiv că în numele reclamantului și pentru acesta va semna oriunde va fi necesar, semnătura mandatarei fiindu-i opozabilă mandantului.
În plus, reclamantul prin probatoriul administrat în fața instanței de fond nu a făcut dovada unei astfel de împrejurări, din depoziția martorei S. J. rezultând că aceasta nu are cunoștință de condițiile în care s-a încheiat tranzacția contestată, mai ales că aceasta l-a cunoscut pe reclamant în anul 2001 iar ceea ce a relatat sunt aspecte pe care le știe de la acesta și nu cunoscute personal de aceasta.
Totodată, în opinia instanței procura în temeiul căreia s-a încheiat tranzacția de la emiterea căreia nu trecuseră trei ani, cum eronat susține reclamantul, nefiind revocată și față de conținutul acesteia astfel cum a fost redat anterior face pe deplin dovada încheierii în condiții de legalitate a tranzacției prin care s-au partajat bunurile comune dobândite de părți în timpul căsătoriei.
Nu se poate reține incidența prevederilor art. 304 pct. 7 c.pr.civ. acțiunea fiind corect respinsă ca neîntemeiată, instanța motivându-și în fapt și în drept soluția adoptată.
Prin însăși motivele de recurs, recurentul confirmă că a împuternicit-o pe fiica sa să îl reprezinte și într-o eventuală acțiune de partaj bunuri comune, ceea ce s-a și întâmplat prin semnarea respectivei tranzacții.
Modalitatea de partaj, cu referire la bunurile atribuite, nu este de natură a atrage nulitatea tranzacției în condițiile în care frauda pretinsă, așa cum am arătat nu a fost dovedită.
Susținerea recurentului potrivit căreia intimata ar fi ținut secretă tranzacția nu poate fi primită, în condițiile în care acesta nu a făcut dovada că în exercitarea calității de proprietar al apartamentului ( pe care pretinde că știa că o are) a încercat în acești 14 de ani( până la promovarea prezentei acțiuni) să-și achite obligațiile fiscale decurgând din această calitate și ar fi fost împiedicat de fost soție să facă acest lucru pentru ca să nu poată afla de transferul de proprietate operat ca urmare a tranzacției consfințită prin sentința civilă nr. 2338/97 din 05.03.1997.
Concluzionând, pentru considerentele expuse, tribunalul reține că nu s-a făcut dovada fraudei la lege, pretinsă de reclamant ca motiv de nulitate a tranzacției din data de 05.03.1997, iar criticile recurentului privind sentința recurată sunt nefondate, în condițiile în care instanța fondului în mod corect a respins acțiunea, motiv pentru care, în temeiul art. 312 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția netimbrării recursului ca nefondată.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant N. C., domiciliat în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-pârâtă N. M., domiciliată în Ploiești, .. 5, ., județ Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2015.
Președinte, Judecători,
G. M. C.-A. M. N. A.
Grefier,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./Tehnored.G.M.
2ex/07.04.2015.
D.f._ Judecătoria Ploiești
J.f. D. F. I.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 379/2015.... | Uzucapiune. Decizia nr. 63/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
