Uzucapiune. Decizia nr. 63/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 63/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 63
Ședința publică din data de 29 Ianuarie 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTORI - C.-A. M.
- N. A.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul C. G., domiciliat în Băicoi, ., județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 406/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații A. M. și A. G., ambii domiciliați în Băicoi, .. 1, județ Prahova, C. C., domiciliat în Ploiești, ., ., ., S. C., domiciliată în Ploiești, ., județ Prahova, S. I., domiciliat în Ploiești, .. 53, județ Prahova, C. C., domiciliat în Băicoi, ., județ Prahova, S. F., domiciliat în Băicoi, ., județ Prahova, C. D., domiciliată în Băicoi, ., județ Prahova, S. C., domiciliată în Băicoi, ., județ Prahova, S. G., domiciliat în Băicoi, Progresului, ., ., județ Prahova, S. A. R., domiciliat în G., .. 7, ., S. M., domiciliată în Băicoi, Cartier Tufeni, . Băicoi, .. 12, județ Prahova județ Prahova și în California, Los Angeles, Nord V. Ness, nr. 1801, Cod postal_, SUA.
Cerere de revizuire timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform chitanțelor . nr._ (4)/14.10.2014 în cuantum de 10,00 lei și nr._ (69)/28.01.2015 de 10,00 lei și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei și 0,30 lei, chitanțe ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns revizuentul C. G. reprezentat de avocat G. G. A. și intimații A. M., A. G. și A. I., reprezentați de avocat D. C., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că prin serviciul registratură, revizuentul a depus la dosar împuternicirea avocațială a apărătorului său ales, avocat G. G. A., precum și că avocat G. I. în calitate de apărător ales al revizuentului a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, fiind în imposibilitate de a se prezenta în instanță, întrucât se află în concediul medical, cerere dovedită cu certificat medical, fiind atașate și înscrisuri, după care,
Apărătorul revizuentului, avocat G. G. A., depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei, conform chitanței . nr._ (69)/28.01.2015 și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei și chitanța nr. 14/27.01.2015 în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Apărătorul intimaților A. M., A. G. și A. I., avocat D. C., depune la dosar împuternicire avocațială.
Tribunalul constată că cererea formulată de avocat G. I. în calitate de apărător ales al revizuentului, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, din motive medicale, a rămas fără obiect, având în vedere prezența altui apărător al revizuentului, avocat G. G. A., care a depus la dosar împuternicire avocațială.
Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire și pe fondul cererii de revizuire.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimata A. M. prin întâmpinare și, pe fondul cererii de revizuire.
Apărătorul intimaților A. M., A. G. și A. I., avocat D. C., având cuvântul asupra excepției inadmisibilității arată că potrivit art. 326 alin. 3 din V.C.pr.civ., mai întâi trebuie să se dezbată admisibilitatea cererii de revizuire, astfel, conform art. 322 pct. 4 din V.C.pr.civ., această cerere este inadmisibilă. Arătă că art. 322 pct. 4 V.C.pr.civ. este invocat ca temei legal al cererii de revizuire de către revizuent, însă acest articol prevede faptul că persoana care a luat parte la judecată trebuia să fie condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, iar în speță, nu există o asemenea condamnare. Susține că există o clasare, care nu înseamnă o condamnare, nefiind judecați și condamnați printr-o hotărâre judecătorească. Arată că prezenta cerere nu se încadrează în prevederile art. 322 pct. 4 V.C.pr.civ., astfel că, solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul revizuentului, avocat G. G. A., având cuvântul, solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată, arătând că instanța de fond trebuia să analizeze inexistența sau existența plângerii penale. Pe fondul cererii de revizuire, susține că din înscrisurile existente la dosar, inclusiv a plângerii penale, rezultă că mărturiile celor doi martori au fost unele mincinoase, recunoscându-se că terenul a fost dat după anul 1992. Arată că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece reclamanta a recunoscut că deține acest teren din anul 1992, iar această hotărâre se bazează pe declarația celor doi martori. Arată că la dosar nu există niciun act din care să rezulte că terenul a aparținut familiei S., neavând posesia în anul 1958. Precizează că soluțiile instanțelor de fond și de recurs sunt nefondate și, solicită respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților A. M., A. G. și A. I., avocat D. C., având cuvântul, arată că dorește a se indica temeiul de drept în care se încadrează faptul că dacă terenul aparține lui S. și din ce an. Arată că s-a formulat cererea de revizuire pe fond, nefiind încadrate în prevederile art. 322 V.C.pr.civ. susținerile revizuentului cu privire la teren. Arată că pentru revizuire nu se indică unde poate spune instanța dacă a existat sau nu o infracțiune, neexistând nicio hotărâre de condamnare a martorilor. Solicită respingerea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul ia act de susținerile părților și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii și pe fondul cererii de revizuire.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._, reclamanții A. M. și A. G. au chemat în judecată pe pârâții C. C., S. C., S. I., C. G., C. C., S. F., C. D., S. C., S. G., S. A. R. și S. M., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate dreptul lor de proprietate asupra terenului în suprafață de 2880 mp situat în orașul Băicoi, ., ca efect al uzucapiunii de 30 de ani.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a dobândit terenul de la bunicii săi, S. S. și S. Ș. și au stăpânit terenul din anul 1958 în mod continuu, neîntrerupt și sub nume de proprietari. Reclamanții au precizat că nu au fost deranjați în posesia acestui teren de către pârâții din prezenta cauză deoarece au cunoscut această situație.
În drept, au invocat disp.art.1980 din codul civil și art.111 din codul de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus în copie la dosar acte de stare civilă (f.8-18).
Pârâții C. C., S. C. și S. F. au fost prezenți în ședința publică din 04.02.2009 și au declarat că sunt de acord cu admiterea acțiunii (f.31), iar pârâții C. D. și C. C. au declarat în ședința publică din 18.03.2009 că sunt de acord cu admiterea acțiunii întrucât reclamanții au stăpânit terenul (f.47).
Pârâtul C. G. a formulat întâmpinare - cerere reconvențională (f. 35) prin care a solicitat ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunurile succesorale rămase de pe urma autorilor S. S. și S. Ș., iar masa succesorală rămasă de pe urma acestora se compune din terenul în suprafață de 2880 mp situat în orașul Băicoi, ..
În fapt, a arătat că terenul a fost stăpânit în indiviziune împreună cu o parte din succesori și a solicitat respingerea acțiunii reclamanților întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru a uzucapa terenul.
În drept, a invocat disp.art.659, 669 și 728 din codul civil.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a fost depusă adresa nr._/05.01.2010 emisă de Primăria orașului Băicoi (f.112), proba testimonială cu martorii D. V. V., T. N. (f.81-82), P. R. și A. C. (f.129 și 183) și proba cu expertiză topometrică - expert B. N. (f.91).
Prin sentința civilă nr. 2146/09.06.2010 instanța a admis acțiunea, a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul C. G. ca neîntemeiată și a constatat dreptul de proprietate al reclamanților prin prescripția achizitivă de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 3.012 mp situat în orașul Băicoi, ., jud. Prahova, având ca vecinătăți: ., P. M. și A. C., identificat prin raportul de expertiză topometrică efectuat de expert B. N..
Prin decizia nr. 943/28.06.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția civilă, a fost admis recursul declarat de recurentul pârât C. G., a fost casată în tot sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Câmpina potrivit considerentelor prezentei decizii, în vederea efectuării unei expertize topo care să stabilească dacă terenul în litigiu este unul și același cu care C. A. s-a înscris în CAP.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 29.07.2011 sub nr._ .
În rejudecare, au fost efectuate raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie nr.1244/02.11.2012 expert R. L. M. (f.66), raportul de expertiză – supliment (f.135), raportul de expertiză – supliment (f.154), au fost depuse adresele nr.81/28.01.2013 și nr.82/05.02.2013 de către Primăria or. Băicoi (f.91, f.97-116) și a fost administrată proba cu interogatoriul reclamantei (f.137). La termenul de judecată din data de 25.10.2013 instanța a decăzut pârâtul reclamant din proba cu martorul A. E. pentru considerentele arătate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată și a luat act că reclamanții pârâți renunță la proba testimonială încuviințată drept contraprobă.
Prin Sentința civilă nr. 2707/11.11.2013, Judecătoria Câmpina a admis acțiunea principală formulată de reclamanții A. M. și A. G., a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul C. G., ca neîntemeiată, a constat dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 3012 mp situat în orașul Băicoi, ., jud. Prahova, având ca vecinătăți: S. M., ., Parvulescu M., identificat prin perimetrul 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,1 pe schița de plan anexă la raportul de expertiză topografică B. N. (f. 118-119 d._ ), prin uzucapiune, a obligat pârâții S. I., C. G., S. C., S. G., S. A. R. și S. M. la plata sumei de 2205 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților și a dispus ca, după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, un exemplar de pe aceasta a se comunica către OCPI Prahova – Biroul de Carte Funciară Câmpina.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din declarațiile martorilor D. V. V. și T. N. (f.81,82 d._ ) rezultă că reclamanta stăpânește din anul 1958 până în prezent un teren de circa 2880 mp pe care l-a primit de la bunici, terenul este împrejmuit cu gard pe toate laturile și nu au fost modificate hotarele acestuia de-a lungul timpului. Au mai relatat martorii că terenul a fost folosit de reclamantă și familia acesteia, nu au venit alte rude sau persoane să folosească terenul în litigiu, reclamanta fiind cunoscută de vecini drept proprietara terenului.
În urma identificării terenului de către expertul desemnat B. N. a rezultat o suprafață de 3012 mp având ca vecinătăți: S. M., ., Parvulescu M..
Instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor P. R. și A. C. (f.129,183 d._ ) având în vedere că nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză.
Din adresele nr.1539/09.11.2009 și nr._/05.01.2010 emise de Primăria orașului Băicoi rezultă că terenul în litigiu, situat în orașul Băicoi, ., nu a făcut obiectul Legii 18/1991, nu a aparținut domeniului public sau privat al localității și nu a fost trecut la CAP sau la GAS, deoarece nu figura în registrele agricole ale defuncților S. Ș. și S. S. (f.135, 139 d._ ).
Din adresa nr.81/28.01.2013 emisă de Primăria orașului Băicoi reiese că imobilul situat în ., nu a fost declarat în registrul agricol și nici nu a figurat sub o altă adresă (f.91).
Totodată, din rapoartele de expertiză judiciară tehnică – supliment expert R. L. M. (f.136, 154) instanța reține că în urma consultării actelor și a planurilor cadastrale aflate la Primăria Băicoi – serviciul cadastru, precum și a documentației înaintate la dosar de Comisia Locală pentru Aplicarea Legii Fndului Funciar Băicoi s-a constatat că terenul în litigiu, situat în orașul Băicoi, ., nu este unul și același cu terenul cu care s-a înscris numita C. A. în CAP fiind loturi diferite.
Potrivit art.6 alin.4 din Noul cod civil prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Potrivit art. 645 Cod civil proprietatea se dobândește prin prescripție, iar potrivit art.1837 „Prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea.”
În conformitate cu disp.art.1847 Cod civil „ca să se poată prescrie se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”, iar potrivit art.1890 Cod civil „toate acțiunile reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care nu a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință.”
Raportând situația de fapt așa cum a fost reținută la dispozițiile legale care reglementează uzucapiunea de lungă durată instanța de fond a apreciat că în cauză s-a făcut dovada unei posesii utile, neafectată de niciunul dintre viciile posesiei și exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată și a admis-o, constatând dobândirea de către aceștia a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 3012 mp situat în orașul Băicoi, ., jud. Prahova, având ca vecinătăți: S. M., ., Parvulescu M., identificat prin perimetrul 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,1 pe schița de plan anexă la raportul de expertiză topografică B. N. (f. 118-119 d._ ), prin uzucapiune.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul C. G. prin care a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile succesorale rămase de pe urma defuncților S. S. și S. S., respectiv asupra terenului de 2880 mp situat în orașul Băicoi, ., instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi, iar pârâtul, în calitate de succesor, nu poate avea mai multe drepturi decât autorul său.
În temeiul art.274 Cpr.civ. instanța de fond a obligat pârâții S. I., C. G., S. C., S. G., S. A. R. și S. M. la plata sumei de 2205 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat.
În temeiul art.275 C.pr.civ. instanța de fond a constatat că pârâții C. C., Srâmbeanu C., S. F., C. D. și C. C. nu vor putea fi obligați la plata cheltuielilor de judecată întrucât au recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților.
După rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri un exemplar de pe aceasta s-a comunicat către OCPI Prahova – Biroul de Carte Funciară Câmpina.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. G., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, dar admiterea cererii reconvenționale, ținându-se cont de faptul că s-au referit la masa succesorală a lui C. A., mama lor, care în mod legal este succesoarea lui S. împreună cu toți ceilalți pârâți care de conivență cu reclamanta au fost de acord cu aceasta fără să aibă cunoștință de dotele de la dosar, considerând că un partaj al acestui teren este echitabil și rezonabil pentru toți moștenitorii.
În motivarea cererii, recurentul-pârât a susținut că prima greșeală și confuzie privește faptul că reclamanții și instanța nu au observat că nu a solicitat partajul succesiunii lui S. S. și S. S., ci a mamei lor C. A. și conform actelor aflate la dosar, confirmate prin certificatele de proprietate conform Legii nr.18/2001 aflate la dosar, instanța interpretând greșit actul dedus judecații schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 teza 8), consecința fiind că atât instanța, cât și reclamanții au invocat în permanență faptul că terenul ce face obiectul cauzei nu a fost proprietatea familiei S. și nu ar fi fost înscris în registrul agricol al acestora, fapt care nu îi interesa, ei dezbătând succesiunea mamei lor C. A., eliberându-se certificat de proprietate și dezbătându-se succesiunea acesteia, în dosarul anterior.
Mai mult, recurentul-pârât a susținut că a doua greșeală a instanței se datorează nerespectării condițiilor posesiei reglementată în art. 1864 - 1862.
Astfel, recurentul-pârât a susținut că potrivit art.1846 „orice prescripție este fondata pe faptul posesiunii”, posesiunea fiind deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată una sau alta de ei însuși sau de altul în nunele lor.
De asemenea, recurentul-pârât a susținut că în art. 1847 „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În ceea ce privește calitatea procesuala pasiva, recurentul-pârât a susținut că reclamanții i-au inclus pe toți descendenții familiei S. ca având calitate procesuală pasivă, susținându-se de către aceștia că terenul din Tufeni nr. 8, Băicoi ce face obiectul cererii ar fi fost proprietatea acestora, dar nu s-a materializat în acte, iar primăria confirmă inexistenta acestuia în registrul agricol, sens în care s-a întrebat, cine are calitate pasivă în această situație.
În acest sens, recurentul-pârât a susținut că ei, pârâții au arătat faptul că mama lor este titulară, conform actelor aflate la dosar, ea fiind membră cooperatoare, dar instanța în pofida confirmării ca S. nu era proprietar al terenului a reținut acest aspect.
În continuare, recurentul-pârât a susținut că în situația în care terenul a existat, dar nu au fost moștenitori, exista posibilitatea ca statul să devină proprietar, dar nu existau acte în acest sens, ceea ce nu înseamnă că terenul rămâne al nimănui..
De asemenea, recurentul-pârât a susținut că în cazul în care nu există proprietar cu titlu și niciun posesor anterior, reclamanții în cauză trebuiau să cheme în judecată unitatea administrativ teritorială în raza căruia se află imobilul, căci potrivit art. 646 c. civ. vechi, bunurile fără stăpân sunt ale statului, conform art.18, art. 18, 26, 36.
Or, instanța a trecut peste acest aspect, important în opinia sa, conform art. 9, art. 304 dând o hotărâre lipsită de temei legal ori dată cu aplicarea sau încălcarea legii.
Mai mult, recurentul-pârât a susținut că instanța a încălcat același art. 304 Teza 9, fără sa observe că una din cele mai importante condiții - împlinirea termenului de 30 ani nu s-a realizat, iar posesia a fost viciata prin violență.
Astfel, recurentul-pârât a susținut că la interogatoriu luat reclamantei A., aceasta nu a recunoscut faptul că a intrat prin violență în posesia terenului în 1992, dar a recunoscut că a intrat în posesia acestuia în 1990, răspuns dat după ce a citit declarația aflata la dosar a lui A., cea care a folosit terenul până la acea dată.
Totodată, recurentul-pârât a susținut că la dosar se afla declarația transcrisă a acesteia care arată că a stăpânit terenul ca membra CAP până în 1992 existând și înregistrarea video, iar pentru veridicitate a solicitat audierea acesteia admisa de instanță, dar decăzută din probă în momentul în care a arătat că este nevăzătoare și nu se poate deplasa, precizând totodată că s-a respins și cererea de a fi audiată domiciliu și consideră că s-a respins contrar disp. art. 241 Cod pr. civ
În aceste sens, recurentul-pârât a susținut că, cu totul nejustificat și nemotivat s-au respins declarațiile martorilor pârâtului C. G. printre aceștia fiind chiar nepotul persoanei cu care a stăpânit în realitate terenul până a la intervenția lui A. și familia sa.
Mai mult, recurentul-pârât a solicitat a se observa în declarațiile martorilor propuși de către A. că aceștia veneau accidental la teren, când mergeau la serviciu (era stație în fața terenului) unde stăteau 10-15 minute și asta până în 1990, când sau pensionat și au rămas acasă (casa fiind în altă zonă), iar date privind terenul au venit de la reclamantă.
În concluzie, recurentul-pârât a susținut că, în opinia sa, singura probă veridică este recunoașterea la interogatoriu a reclamantei (din 1990 stăpânesc), coroborată cu declarația fostei deținătoare până în anul 1990 și cu declarația martorului A., nepotul acesteia.
Față de cele învederate, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, dar admiterea cererii reconvenționale, ținându-se cont de faptul că s-au referit la masa succesorala a lui C. A., mama lor, care în mod legal este succesoarea lui S. împreună cu toți ceilalți pârâți care de conivență cu reclamanta au fost de acord cu aceasta fără să aibă cunoștință de dotele de la dosar, considerând că un partaj al acestui teren este echitabil și rezonabil pentru toți moștenitorii.
În acest sens, recurentul-pârât a susținut că terenul, indiferent de voința pârtilor, odată cu cooperativizarea a devenit proprietatea CAP-ului sau GAS-ului ori a IAS-ului, situație în care, ca membrii cooperatori, nimeni nu poate invoca prescripția.
Mai mult, recurentul-pârât a susținut că martora nevăzătoare trebuia audiată la domiciliu sau în prezența unui notar.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin decizia civila nr.406/21.03.2014 Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de C. G. ca neîntemeiată și recursul declarat de recurentul-pârât C. G., ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut următoarele:
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia recurentul-reclamant a solicitat la instanța de fond partajul defunctei C. A. și nu partajul succesiunii defuncților S. Ș. și S. S., Tribunalul a apreciat că este nefondată având în vedere următoarele:
Prin întâmpinarea-reconvențională-fila 35 dosar fond primul ciclu procesual, recurentul-pârât reclamant a solicitat ieșirea din indiviziune a bunurilor succesorale rămase de pe urma bunicilor S. S. și S. Ș., menționând că masa succesorală se compune din terenul în suprafață de 2880 mp, situat în Orașul Băicoi ..
Analizând toate actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că recurentul nu a formulat și depus la dosarul cauzei o cerere modificatoare sau completatoare a cererii reconvenționale prin care să indice faptul că solicită partajarea averii autoarei C. A., astfel că în mod corect, ținând seama de principiul disponibilității, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la obiectul cererii reconvenționale, respectiv partajarea masei succesorale rămasă de pe urma defuncților S. S. și S. Ș..
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 1846-1847, întrucât nu sunt întrunite condițiile privind constatarea prescripției achizitive de 30 de ani, întrucât aceasta se poate îndrepta împotriva proprietarului nediligent, ori în condițiile în care autorii părților nu au fost proprietarii terenului în cauză, recurentul-pârât nu poate sta în judecată ca și pârât, în calitate de moștenitor al autorilor comuni, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 304 pct.9 Cod proc.civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În ceea ce privește soluția respingerii cererii de ieșire din indiviziune cu privire la masa partajabilă constând în terenul în suprafață de 3012 mp situat în ., Jud. Prahova, Tribunalul reține că soluția respingerii este corectă însă pentru alte considerente:
În primul rând Tribunalul reține că pentru a face posibilă admiterea recursului în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, încălcarea sau aplicarea greșită a legii trebuie să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate, în caz contrar, recurentul nu poate justifica o vătămare de natură a impune casarea deciziei.
Tribunalul a reținut că deși considerentele de respingerii a cererii reconvenționale sunt greșite, în esență soluția care se reflectă în dispozitivul sentinței este corectă, astfel că nu se impune admiterea recursului.
Însă, instanța de recurs, chiar dacă respinge recursul, trebuie să substituie motivarea greșită a instanței de apel cu propria motivare, corectă în drept.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut că cererea reconvențională se respinge întrucât pârâtul nu a făcut dovada dreptului de proprietate a autorilor săi.
Astfel, din probele administrate la instanța de fond, rezultă în mod clar faptul că terenul în cauză a aparținut autorilor S. S. și S. Ș., acesta nu se regăsește în registrul agricol pe numele autoarei recurentului C. A., nu este identic cu terenul cu care defuncta C. A. s-a înscris în Registrul Agricol, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză supliment expert R. L. M. – fila 136 dosar fond. De asemenea, potrivit adresei înaintate de către Primăria Orașului Băicoi - fila 185 dosar fond, terenul în speță nu a aparținut domeniului public, sau privat al localității și nu a fost trecut în C.A.P. sau la G.A.S. și nici nu a făcut obiectul legilor fondului funciar.
Fără să distingă, art 1854 Cod civil dispune ca „Posesorul este presupus ca poseda pentru sine sub nume de proprietar”. Prezumția de proprietate acționează atât în privința bunurilor mobile, cat si a celor imobile. Posesorul este prezumat a fi titularul însuși dreptului de proprietate, iar această prezumție rămâne valabilă până se face proba contrarie.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada contrarie, Tribunalul a reținut că defuncții S. Ș. și S. S. care au posedat terenul până în anul 1958, sunt prezumați că au stăpânit terenul situat în Băicoi, ., în calitate de proprietari, astfel că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea în constatarea uzucapiunii în contradictoriu cu pârâții, în calitate de moștenitori ai defuncților S. S. și Ș..
Din adresele nr.1539/09.11.2009 și nr._/05.01.2010 emise de Primăria orașului Băicoi rezultă că terenul în litigiu, situat în orașul Băicoi, ., nu a făcut obiectul Legii 18/1991, nu a aparținut domeniului public sau privat al localității, astfel că susținerea recurentului potrivit căreia calitate procesuală pasivă are unitatea administrativ teritorială, este nefondată.
În cea ce privește condițiile posesiei, tribunalul reține următoarele:
Instituția uzucapiunii presupune o posesie neviciată, adică utilă, ceea ce înseamnă că trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, în cazul unei proprietăți indivize, coproprietarii sunt presupuși că stăpânesc bunul împreună, motiv pentru care posesia lor, având un caracter echivoc, nu este aptă a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Viciul echivocității posesiei poate fi însă înlăturat prin acte din care să rezulte intenția fermă a unuia dintre coindivizari de a se comporta ca proprietar exclusiv.
În speță, reclamanta a făcut dovada posesiei exclusive în persoana sa.
Astfel din declarațiile martorilor D. V. V. și T. N. –filele 81,82 dosar fond, rezultă că intimata reclamantă stăpânește terenul din anul 1958, este împrejmuit cu gard pe toate laturile și nu au fost modificate hotarele acestuia de-a lungul timpului.
De aceea, este fără relevanță, în speță, că recurentul are drepturi indivize asupra terenului în cauză, întrucât acesta nu a stăpânit niciodată terenul alături de intimata-reclamantă.
Când unul dintre moștenitori stăpânește exclusiv, sub nume de proprietar, un bun succesoral, în condițiile unei posesii utile, el poate dobândi prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra acelui bun. Aceasta rezultă din prevederile art. 729 din Codul civil, din al cărui conținut se desprinde, printre altele, ideea că împărțeala nu poate fi cerută atunci când unul dintre moștenitori opune prescripția.
În ceea ce privește susținere potrivit căreia la interogatoriu luat reclamantei A. M., aceasta a recunoscut faptul că a intrat în posesia terenului în anul 1990, răspuns dat după ce a citit declarația aflata la dosar a lui A., cea care a folosit terenul până la acea dată, tribunalul reține că este de asemenea nefondată, întrucât soluția instanței se bazează pe întreg ansamblul probatoriu, iar valoarea probatorie a unui anumit răspuns la interogatoriu dat de către o persoană care nu posedă cunoștințe juridice nu poate fi absolutizată.
Este adevărat că potrivit declarațiilor martorilor P. R. și A. C., terenul a fost stăpânit de alte persoane însă tribunalul reține că este vorba despre un alt teren, întrucât potrivit declarațiilor martorului P. R. terenul ar fi fost cedat CAP, or terenul în cauză nu a fost trecut la C.A.P. sau G.A.C. aspect ce rezultă din adresa Primăriei Băicoi – fila 139 dosar fond. Mai mult din declarația martorului A. C. rezultă că terenul care ar fi fost stăpânit de către părinții și bunicii săi ar fi fost dat în folosință de către C.A.P., ori din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă acest aspect.
În ceea ce privește susținerea recurentului potrivit căreia în mod greșit recurentul-pârât a fost decăzut din proba testimonială cu martora A. E., Tribunalul reține că este de asemenea nefondată întrucât în mod corect instanța de fond a apreciat că nu erau întrunite condițiile aplicării dispozițiilor art. 188 alin. 4. Tribunalul reține că deși martorul era nevăzător, acesta putea fi adus în fața instanței în vederea audierii, întrucât nu s-a făcut dovada unei invalidități locomotorii care să nu îi poată permite deplasarea.
Având în vedere toate considerentele de mai sus, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către recurentul-pârât C. G. și recursul ca fiind nefondat.
La data de 14.10.2014, în temeiul disp. art. 322 pct. 4 revizuientul C. G. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 406/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ al Tribunalului Prahova prin care s-a soluționat recursul civil declarat împotriva sentinței 2707/11.11.2013 pronunțata de judecătoria Campina .
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că în cauza de față pentru admiterea acțiunii reclamaților având drept obiect prescripția achizitiva de 30 ani era imperios necesar a se dovedii ca aceștia au stăpânit continuu, pașnic si netulburați îndeplinind condițiile uzucapiunii de 30 ani.
Prin acțiunea introdusă reclamanții au reclamat faptul ca stăpânesc terenul din 1958 si până în prezent,ca ar fi primit de la bunici, încercând si reușind sa dovedească aceasta situație cu sprijinul a 2 martori respectiv D. V. si T. N. care au afirmat ca aceștia stăpânesc terenul din 1958 ca proprietari netulburați de nimeni,continuu.
Martorii acestuia au declarat contrariul, în sensul că până la revoluție terenul a fost stăpânit de A. E.. Cererea de audiere a acestei martore care este oarba de mai mulți ani a fost respinsa sub motiv ca este apta locomotoriu. Față de aceasta situație a depus la dosar CD-ul cu înregistrarea declarației acesteia si transcrierea textului care confirma faptul ca ea a stăpânit terenul pana la revoluție.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamaților susținând ca din probele administrative s-a făcut dovada uzucapării terenului, înglobând in mod cu totul eronat ca favorabil reclamaților adresate Primăriei Baicoi care confirmau faptul ca terenul respectiv nu este al CAP ului, nu este al Primăriei,nu este al familiei S., instanța interpretând aceste acte in mod incorect ca fiind favorabile reclamaților. A fost luat interogatoriu lui A. M. la prima întrebare daca a intrat prin violentă si a ocupat terenul a răspuns negativ,dar la a doua întrebare daca stăpânește terenul din 1992 aceasta a recunoscut. Față de aceasta declarație data de reclamanta consideră ca acțiunea urma sa fie respinsa, termenul de 30 ani nefiind îndeplinit, din 1992 si pana in prezent.
A precizat revizuentul că în motivele de recurs a făcut referire și la această eroare a instanței, dar spre surprinderea sa Tribunalul competent a menționat in motivarea acestui motiv ca interogatoriul respectiv răspunsul prin care reclamanta recunoaște ca stăpânește terenul de la revoluție nu poate fi luat in considerare deoarece nu are situații juridice, astfel că a formulat plângere penala împotriva lui A. M. si A. G. precum si împotriva martorilor propuși de aceștia, făcând obiectul dosarului penal 277/P/2014 in virtutea căruia au fost luate declarații lui A. M., A. G., T. N., D. V.,A. C., A. E. cea care a stăpânit in realitate terenul pana la revolutie, asa cum a recunoscut si reclamata A. M. la interogatoriu.
Din declarațiile acestora rezulta ca martorilor li s-a cerut sa declare ca terenul a fost stăpânit dintotdeauna de către A. M.. Declarațiile respective duc la concluzia existentei infracțiunii de fals in declarații, influențarea acestora,mărturie mincinoasa. Instanța având posibilitatea de a verifica incidental aceasta situație si a dispune revizuirea deciziei nr . 406/21.03.2014 dosar_ urmând a se avea in vedere si posibilitatea sesizării ICCJ in vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept in cazul de fată, dacă răspunsul la interogatoriu este luat in considerație doar daca cel interogat are studii juridice astfel cum se afirmă în decizia criticată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data ce 14.10.2014
La data de 04.11.2014 intimata A. M. a depus la dosar întâmpinare prin care arată că revizuentul descrie cu lux de amănunte o . situații referitoare la probatotiul administrat la fondul cauzei, situații ce au fost invocate atât in recurs, cat si ulterior in cadrul contestației in anulare formulată la decizia pronunțată in recurs, criticând încă o data modul in care instanțele au interpretat probele administrate, respectiv interogatoriu si declarațiile martorilor.
Apreciază intimata că revizuirea in sine nu este admisibilă. Asa cum arata art. 326, alin 3 din vechiul Cod de procedura civila, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, impunând ca o prima condiție a revizuirii încadrarea motivelor acesteia in cele prevăzute limitativ de art. 322 din același cod.
Ori art. 322, pct. 4, invocat ca temei de drept al revizuirii de către revizuent este foarte strict in a impune ca si caz de revizuire: „dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză".
In mod evident, pentru existenta acestui caz de revizuire, pe Teza I pe care încearcă sa o descrie revizuentul in motivele de fapt, condiția sine qua non este ca martorul / martorii despre care revizuentul face vorbire sa fi fost condamnați definitiv pentru o infracțiune in legătura cu cauza. O asemenea condamnare nu exista, martorii respectivi, desi fac obiectul unei plângeri a revizuentului pentru o pretinsa fapta de mărturie mincinoasa, nu au fost judecați si cu atât mai puțin condamnați printr-o hotărâre definitiva si irevocabila.
Ceea ce face revizuentul este doar sa depună declarațiile acestora date in dosarul penal (in care de altfel arata ca îsi mențin in totul declarațiile de la instanța, ca nu au fost determinați ori influențați in cele declarate, nu li s-au promis foloase etc), insa nu si o soluție pronunțata de o instituție competenta in ceea ce privește mărturiile lor.
Atât timp cat nu exista o condamnare definitiva a martorilor pentru vreo infracțiune in legătura cu cauza, condiția esențiala impusa de art. 322, pct. 4, C. pr. civ. (vechi) nu este îndeplinită, iar revizuirea este inadmisibilă.
F. de toate arătate se solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Tribunalul examinând cauza în raport de decizia civilă atacată, situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată următoarele:
Pe calea prezentului demers judiciar s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 406/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de C. G. ca neîntemeiată, iar ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. G., împotriva sentinței 2707/11.11.2013 pronunțata de judecătoria Câmpina, sentință potrivit căreia a fost admisă acțiunea principală formulată de reclamanții A. M. și A. G., a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul C. G., ca neîntemeiată, s-a constat dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 3012 mp situat în orașul Băicoi, ., jud. Prahova, având ca vecinătăți: S. M., ., Parvulescu M., identificat prin perimetrul 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,1 pe schița de plan anexă la raportul de expertiză topografică B. N. (f. 118-119 d._ ), prin uzucapiune, au fost obligați pârâții S. I., C. G., S. C., S. G., S. A. R. și S. M. la plata sumei de 2205 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
În motivarea acestei căi extraordinare de atac se invocă ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 4, respectiv „dacă un judecător martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals".
În acest sens, au fost depuse la dosar, depozițiile date în fața organului de urmărire penală în dosar nr. 2377/P/2014 de numiții A. M., A. G., T. N., D. V.,A. C., A. E. ca urmare a sesizării revizuentului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, dar și copii ale depozițiilor martorilor audiați în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina.
Codul de procedură civilă, în art. 322 pct. 4, cuprinde trei ipoteze distincte, ce se cuvin a fi tratate ca atare. Prima ipoteză vizează cazul când „un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină”. Acest motiv de revizuire se întemeiază pe vicierea gravă a procesului de stabilire a adevărului ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu pricina.
Revizuirea poate fi exercitată, pentru acest motiv, doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei hotărâri de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, care a luat parte la judecată, ceea ce presupune că nu se poate invoca ca temei al revizuirii un alt act decât o hotărâre penală de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, cerință ce rezultă în mod neîndoielnic din chiar referirea legii la condamnarea judecătorului, martorului sau expertului.
A doua condiție a revizuirii pentru motivul analizat este ca hotărârea de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului să fi rămas definitivă, iar a treia condiție stabilește ca judecătorul, martorul sau expertul a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune în legătură cu pricina.
Legea are în vedere orice infracțiune în legătură cu soluționarea cauzei, cum ar fi săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals, mărturie mincinoasă, luare de mită etc.
A doua ipoteză vizează situația când „hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății”. Și în acest caz dovada săvârșirii infracțiunii de fals trebuie să se facă, de regulă, prin hotărârea de condamnare a autorului pentru săvârșirea infracțiunii de fals.
Deși revizuentul și-a motivat în drept cererea de revizuire pe ambele ipoteze, conform motivelor de fapt decizia este criticată din perspectiva interpretării materialului probator de către instanța de recurs, precum și a săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă de către intimații A. M. și A. G. și martorii audiați pe fondul cauzei, nefiind depuse dovezi din care să rezulte și a doua ipoteză prevăzută de art. 322 pct. 4.
Așadar, revizuentul invocă dispozițiile art. 322 pct. 4 C.pr. civ., aduce în susținerea afirmațiilor sale declarațiile persoanelor indicate în cererea de revizuire date în fața unui organ de cercetare penală, în dosar nr. 2377/P/2014 al IPJ Prahova-Poliția orașului Băicoi, despre care se afirmă că sunt contradictorii, fără însă a depune la dosar o hotărâre definitivă de condamnare a martorului pentru o infracțiune în legătură cu pricina de a cărui soluție este nemulțumit.
Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor de drept invocate, se constată că în legătură cu cauza dedusă judecății nu există o condamnare, martorii respectivi, deși fac obiectul unei plângeri a revizuentului pentru o pretinsă faptă de mărturie mincinoasă, nu au fost judecați si cu atât mai puțin condamnați printr-o hotărâre definitivă, prin Ordonanța din data de 19.11.2014 fiind clasată cauza privind plângerea formulată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de influențare a declarațiilor prev. de art. 272 alin. 1 C.pen.(pentru A. M. și A. P.) și a infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 C.pen. (pentru D. V. V. și T. N.).
Ca atare, câtă vreme dispozițiile art. 322 pct 4 C.pr. civ. sunt de strică interpretare, fiind stabilite condițiile în care se poate dispune revizuirea într-o asemenea situație, susținerile revizuentului în sensul că instanța are posibilitatea să verifice incidental această situație, precum și să sesizeze ÎCCJ cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în ceea ce privește aprecierea interogatoriului ca probă în contextul întregului material probator, exced prevederilor impuse de legiuitorul român, cu atât mai mult cu cât, prin raportare la dip. art. 326 alin. 3 C.pr. civ., dezbaterile sun limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, având în vedere disp. art. 137 C.pr. civ., Tribunalul va admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimata A. M. și va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Având în vedere disp. art. 274 C.pr. civ., va obliga revizuentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către intimata A. M., cheltuieli reprezentate de onorariu avocat conform chitanței nr. 92/03.11.2014 (fila 117 dosar ).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite excepția inadmisibilității cererii, invocată de intimată.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C. G., domiciliat în Băicoi, ., județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 406/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații A. M. și A. G., ambii domiciliați în Băicoi, .. 1, județ Prahova, C. C., domiciliat în Ploiești, ., ., S. C., domiciliată în Ploiești, ., județ Prahova, S. I., domiciliat în Ploiești, .. 53, județ Prahova, C. C., domiciliat în Băicoi, ., județ Prahova, S. F., domiciliat în Băicoi, ., județ Prahova, C. D., domiciliată în Băicoi, ., județ Prahova, S. C., domiciliată în Băicoi, ., județ Prahova, S. G., domiciliat în Băicoi, Progresului, ., ., județ Prahova, S. A. R., domiciliat în G., .. 7, ., ., S. M., domiciliată în Băicoi, Cartier Tufeni, . Băicoi, .. 12, județ Prahova județ Prahova și în California, Los Angeles, Nord V. Ness, nr. 1801, Cod postal_, SUA, ca inadmisibilă.
Obligă revizuentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către intimata A. M..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 Ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G. M. C. A. M. N. A.
GREFIER
M. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red./Tehnored. N.A.
2 ex./ 06.02..2014
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul... | Evacuare. Decizia nr. 145/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
