Contestaţie la executare. Decizia nr. 112/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 112/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 112/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR.112

Ședința publică din data de 18.02.2015

Președinte: Ș. O. C.

Judecător: P. – A. A.

Judecător: M. C. A.

Grefier: D. A.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta BIȚUICĂ M., domiciliată în Câmpina, ., județul Prahova a deciziei civile nr. 1340/27.10.2014 pronunțate de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul T. A. N., domiciliat în B., ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Cerere pentru care s-a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței . și nr._/5.01.2015, anulată și atașată la dosarul cauzei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 04.02.2015, revizuenta Bițuică M. a depus la dosar motivele cererii de revizuire, iar la data de 12.02.2015 a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată fiind în imposibilitate de prezentare, după care:

Având în vedere că prezenta cauză privește o cerere de revizuire care potrivit disp. art. 322 Cod de Procedură Civilă se judecă de urgență, precum și faptul că litigiul se află la al doilea termen de judecată, cauza fiind amânată la solicitarea revizuentei, instanța respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de revizuenta Bițuică M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire invocată de instanță, din oficiu, la termenul de judecată anterior.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 2.11.2014, sub nr._, revizuenta Bițuică M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul T. A. N., să se dispună revizuirea deciziei civile nr.1340/27.10.2014, pronunțate de această instanță în dosarul nr._ .

În motivarea cererii, revizuenta a învederat, în esență, că este nemulțumită de hotărârea pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 27.10.2014 în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, apreciind că pricina nu a fost analizată în profunzime și amănunțit, deși în opinia sa, au fost administrate suficiente probe, precizând totodată că motivele cererii de revizuire le va depune ulterior, în termen legal.

În drept, revizuenta a invocat prevederile art.450-455, art.497, art.500 și art.502 din Noul cod de procedură civilă.

La data de 04.02.2015, revizuenta a depus la dosar un memoriu de motivare a cererii sale (filele 27-31 din prezentul dosar), memoriu formulat într-o manieră total neinteligibilă și lipsită de logică, din care tribunalul poate desprinde doar ideea nemulțumirii acestei părți cu privire la decizia atacată.

Intimatul T. A. N., legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu sa prezentat în fața instanței la vreunul dintre termenele de judecată.

Din oficiu, tribunalul a dispus atașarea dosarului nr._, în care a fost pronunțată decizia atacată.

La termenul de judecată din data de 18.02.2015, tribunalul a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate, după care, a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.

Examinând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția invocată de instanță din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, tribunalul constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, instanța subliniază împrejurarea că prezenta pricină este supusă prevederilor Codului de procedură civilă din anul 1865, față de prevederile art.27 din Noul Cod de procedură civil ce statuează că hotărârile rămân suspuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, text legal ce se coroborează cu art.3 din legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010.

Prin decizia nr.1340/27.10.2014 a Tribunalului Prahova, s-a dispus respingerea contestației în anulare promovate de Bițuică M. împotriva deciziei civile nr.497/22.03.2012 și a încheierilor de ședință din datele de 06.09.2012 și 06.11.2012, toate pronunțate de același tribunal, ca fiind neîntemeiată.

Potrivit art.322 c.pr.civ. sunt susceptibile de revizuire hotărârile ramase definitive in instanța de apel sau prin neapelare, precum si hotărârile date de instanțele de recurs, atunci când evocă fondul.

Revizuirea este o cale de atac extraordinara, de retractare, . executare care vizează hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecații, condiție reglementată, în mod explicit, de textul legal invocat, numai pentru ipoteza hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs.

Pornind de la interpretarea literala si sistematica a dispozițiilor art.322 c.pr.civ., rezulta ca nu pot fi supuse revizuirii hotărârile prin care recursul a fost respins sau a fost admis sau s-a casat cu trimitere in vederea rejudecării, fără a se evoca fondul pretenției.

De asemenea, așa cum s-a statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență, nu îndeplinesc această condiție hotărârile prin care a fost respinsă contestația în anulare sau prin care a fost admisă o astfel de cale extraordinară de atac și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului.

Având in vedere ca prin decizia civila nr. 1340/27.10.2014 a Tribunalului Prahova s-a adoptat o soluție de respingere a contestației în anulare promovate de Bițuică M. împotriva deciziei civile nr.497/22.03.2012 și a încheierilor de ședință din datele de 06.09.2012 și 06.11.2012, este de domeniul evidenței că aceasta hotărâre data de o instanță de recurs nu evoca fondul, astfel încât cererea de revizuire dedusa spre soluționare este inadmisibila, nefiind exercitata împotriva unei decizii care sa poată forma obiectul revizuirii.

Prin urmare, în baza art.137 alin.1 cu aplicarea art.322 Cod procedură civilă, tribunalul va admite excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, și va respinge cererea de revizuire dedusă spre soluționare, ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta BIȚUICĂ M., domiciliată în Câmpina, ., județul Prahova a deciziei civile nr. 1340/27.10.2014 pronunțate de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul T. A. N., domiciliat în B., ., județul Prahova, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședința publică, azi, 18.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECATORI,

Ș. O.-C. P.-A. A. M. C. A.

GREFIER,

D. A.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. P.A.A./tehnored.PAA

2 ex./03.03.2015

D.c nr._ – Tribunalul Prahova

J.c. P. – A. A.; Ș. O. – C.; M. C.-A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 112/2015. Tribunalul PRAHOVA