Contestaţie la executare. Decizia nr. 1913/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1913/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 1913/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1913
Ședința publică din data de 28.04.2015
PREȘEDINTE - M. R.
JUDECĂTOR - A. G. H.
GREFIER - R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – contestator D. S., CNP_, domiciliat în . Voievozilor, ., jud. Dâmbovița și domiciliul ales la C.. Av. L. A. din București, ., Sector 1, împotriva sentinței civile nr._/29.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata B.R.D. G. SOCIETE GENERALE S.A., cu sediul în București, . - 77, Sector 1 și București, .. 1 - 7, Sector 1.
Prezența și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de la termenul de judecată din 31.03.2015 care face parte integrantă din prezenta când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar note scrise, a amânat pronunțarea la data de 07.04.2015 când, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.04.2015, iar pentru că, la data de 21.04.2015, unul din membrii completului de judecată este în concediul legal de odihnă, s-a dispus amânarea pronunțării la data de 28.04.2015 când deliberând a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești – Secția Civilă sub nr._, la data de 14.11.2013, contestatorul D. Ș. a formulat, în contradictoriu cu intimata B.R.D. - G. Societe Generale S.A., contestația la executare solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin BRDE3AB_, anularea executării silite înseși și, pe cale de consecința, a tuturor actelor de executare.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că, la data de 23.04.2012, între intimată și S.C. United Prodimpex S.A. s-a încheiat contractul - cadru nr.99, prin care Banca s-a angajat să emită scrisori de garanție bancară, în limita unui plafon de 750.000 Euro, în termen de 1 an de la data semnării convenției.
Pentru creditul acordat, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii S.A. (F.N.G.C.I.M.M. S.A.) a emis o garanție în valoare de 600.000 Euro reprezentând 80% din valoarea creditului, conform Convenției nr.151/13.09.2011 semnata cu B.R.D. - G. Societe Generale S.A.
Contestatorul a învederat că respectivul credit acordat a fost garantat, de asemenea, de S.C. United Prodimpex S.A., inclusiv prin biletul la ordin BRDE3AB_, emis în alb, avalizat în nume personal de contestator care a precizat că, ulterior, la data de 09.10.2012, S.C. United Prodimpex S.A. a intrat în insolvență - dosar nr._/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a – VII - a Civilă, intimata B.R.D. - G. Societe Generale S.A. formulând cerere de înscriere la masa credală cu suma de 750.000 Euro, echivalentul a 3.423.150 lei, creanța sa fiind admisa în totalitate ca și creanță garantată.
La rândul său, F.N.G.C.I.M.M. S.A. a solicitat și a fost înscris la masa credală a S.C. United Prodimpex S.A. cu suma de 600.000 Euro, echivalentul a 2.7738.520 lei, sub condiția suspensivă a plății către B.R.D. - G. Societe Generale S.A. a garanției asumate prin Convenția nr.151/13.09.2011 și, în urma admiterii creanței sale, intimata a demarat și executarea silită împotriva avalistului - persoană fizică D. S. (dosar executare nr.306/2013), deși, în opinia contestatorului, putea executa garanția emisă de F.N.G.C.I.M.M. S.A., în condițiile în care, inițiase un demers procedural de recuperare a debitului împotriva S.C. United Prodimpex S.A. și este titulara unei creanțe garantate, fapt care îi conferă dreptul de a-și recupera, cu prioritate, suma datorată în raport cu ceilalți creditori negarantați.
A precizat contestatorul că, la momentul formulării prezentei contestații la executare, B.R.D. - G. Societe Generale S.A., ca urmare a faptului că nu au fost executate decât o parte din scrisorile de garanție bancară, deține o creanță în cuantum de 357.220 Euro, echivalentul a 1.592.522,66 RON, tabelul definitiv de creanțe al S.C. United Prodimpex S.A. urmând să fie modificat în consecință.
Contestatorul a învederat că executarea silită s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și a art.62 pct. 320 lit. j) Norma - cadru nr.6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin, în sensul că executorului judecătoresc a trecut la înființarea popririi fără ca, în prealabil, să-i comunicată somația de executare prevăzuta de art.61 din Legea nr.58/1934, adresele de înființare a popririlor fiind transmise către terții popriți înainte ca contestatorul să primească somația de executare prevăzută de art.61 din Legea nr.58/1934.
Somația de executare reglementată de legea specială a cambiei și a biletului la ordin, este obligatorie și precede executarea silită, iar scopul ei principal este transformarea biletului la ordin dintr-un titlul executoriu provizoriu într-un titlu definitiv, prin nefacerea opoziției în termen de 5 zile de la primirea ei sau prin respingerea opoziției, sancțiunea care intervine în cazul lipsei somațiunii de executare fiind prevăzută, în mod expres, de art.62 pct.320 lit. j) din Norma - cadru B.N.R. privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin potrivit căruia „neîndeplinirea comunicării somației (...) atrage nulitatea acesteia, cu toate consecințele care decurg atât în ceea ce privește formele de executare pe baza unei astfel de somații, cât și în ceea ce privește durata prescripției care se întrerupe numai printr-o executare valabilă”.
Al doilea motiv de admitere a contestației la executare este determinat, în opinia contestatorului, de faptul că este pus in imposibilitate de a se întoarce cu o acțiune în regres împotriva S.C. United Prodimpex S.A. aflată în procedura de insolvență, din culpa exclusivă a băncii intimate, încălcându-se astfel prevederile art.1448 C.civ.
Prin exercitarea opoziției, debitorul pune în discuție valabilitatea titlului, putând invoca anumite excepții care îl apară de obligația de plată, iar o excepție care poate fi ridicată în această fază este cea întemeiată pe raporturi juridice ulterioare creării biletelor la ordin, de exemplu stingerea/modificarea raportului juridic fundamental, intimata neputând demara executarea silită împotriva sa în condițiile în care aceasta fusese deja înscrisă la masa credală cu întreaga sumă solicitată și în condițiile în care, din culpa exclusivă a creditoarei, contestatorul se afla în imposibilitate de a-și exercita dreptul de regres, precizând că, raportat la activele societății care urmează a fi exploatate și valorificate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară (S.C. United Prodimpex S.A. și-a exprimat intenția de a se reorganiza), există premisele reale ca intimata să își recupereze întreaga suma datorată de societate.
Intimata poate începe executarea silită începută împotriva sa după închiderea procedurii insolvenței S.C. United Prodimpex S.A. având în vedere că suma cu care s-a înscris la masa credală poate fi integral recuperată în cadrul procedurii de reorganizare și, astfel, fiind evitată crearea unui prejudiciu, imposibil de recuperat.
Potrivit art.1448 C.civ., dacă fapta creditorului - în speță banca intimată, determină imposibilitatea debitorului garant să își mai recupereze banii executați prin exercitarea dreptului de regres, acesta nu mai poate fi executat, precizând că solidaritatea pasivă se justifică în măsura în care posibilitatea de recuperare a sumei dincolo de propria contribuție la datorie rămâne nealterată.
Contestatorul a mai precizat că un alt argument în susținerea incorectitudinii demersului băncii față de înscrierea la masa credală a S.C. United Prodimpex S.A., în calitate de creditor - garantat, este acela că banca va avea un rol decisiv în adunarea generală a creditorilor, influențând în mod real luarea deciziilor, în condițiile în care, în paralel, își recuperează banii de la avaliști.
În drept, au fost invocate disp. art.62 alin.1 din Legea nr.58/1934, art.711 și urm. C.pr.civ., art.1448 C.civ.
În susținerea contestației, au fost anexate, în copie, contractul cadru nr. 99/23.04.2012, convenția - cadru plafon de garantare nr.151/07.09.2011, somația nr.306/21.01.2013, extras din buletinul procedurilor de insolvență nr. 1787/11.12.2012.
În raport de susținerile contestatorului D. Ș., la data de 23.04.2014, intimata B.R.D. - G. Societe Generale S.A. a formulat, în temeiul art.205 C.pr.civ., întâmpinareprin care a invocat excepția tardivității depunerii contestației, arătând că somația a fost emisă la data de 21.10.2013, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 14.11.2013, fiind depășit termenul de 15 zile prevăzut de art.714 C.pr.civ.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând că debitorul a recepționat somația care cuprinde atât elementele obligatorii prevăzute de Codul de Procedură Civilă, cât și reproducerea integrală a biletului la ordin.
A mai susținut intimata că, din aplicarea art.668 coroborat cu art.674 C.pr.civ. rezultă că, în speță, comunicarea titlului executoriu și a somației nu mai este necesară, având în vedere faptul că debitorul principal – S.C. United Prodimpex S.A. se află în insolvență.
Potrivit modificărilor suferite de Legea nr.58/1934 „opoziția la executare” - apărare pentru formularea căreia trebuia să fie comunicată întâi „somațiunea de executare” nu mai există, fiind înlocuită în întregime de „contestația la executare”, astfel cum este aceasta prevăzută în codul de procedură civilă - art. 711 și urm., apreciind că debitorul invocă o procedură inexistentă în momentul de față.
În ceea ce privește normele emise de B.N.R., acestea au o valoare pur explicativă (de îndrumare) și nu imperativă, cu atât mai mult cu cât, chiar articolul indicat face trimitere la „elemente orientative”, susținând că din text rezultă că această normă are aplicabilitate numai pentru B.N.R. și instituțiile de credit și, a da valoare de lege unei prevederi orientative care se referă numai la anumiți agenți economici (bănci) și nu la orice creditor ar însemna o discriminare nelegală între societăți comerciale care acționează în cadrul aceluiași teritoriu administrativ și sub imperiul unei constituții unice.
Referitor la apărarea contestatorului privind dreptul de regres, intimata a arătat că procedura insolvenței nu a fost cerută de bancă, ci chiar de debitor, astfel încât, conform dosarului nr._/3/2012, prin încheierea din data de 09.10.2012, Tribunalul București a admis cererea debitorului S.C. United Prodimpex S.A., dispunând deschiderea procedurii de insolvență asupra acestuia.
Debitoarea S.C. United Prodimpex S.A. este reprezentată chiar de către contestatorul D. Ș., astfel încât, acesta nu poate invoca necunoașterea acestei situații și a consecințelor care decurg din procedura insolvenței, contestatorul fiind înscris, totodată, și în tabelul obligațiilor debitoarei cu suma pe care acesta a considerat de cuviință să o declare la deschiderea procedurii.
Legat de același aspect, intimata a arătat că societatea debitoare a constatat că nu mai poate face față datoriilor angajate, în special a celei datorate B.C.R. Leasing, iar din cuprinsul tabelului de creanțe rezultă că debitoarea are înregistrați, în procedură, un număr de 27 de creditori, între aceștia B.R.D. deținând o pondere de numai 19,44%, pasivul societății fiind de cca. 29 milioane lei (aprox. 6,5 milioane Euro), dintre care 17 milioane lei cu drept de vot și 12 milioane lei fără drept de vot (sub condiție).
A menționat intimata că datoria către B.R.D. este rezultată din eliberarea unor Scrisori de Garanție Bancară, în garantarea executării de către S.C. United Prodimpex S.A. a unor contracte comerciale externe și, urmare a neexecutării acestor contracte, garanțiile eliberate la cererea acestuia (SGB) au fost executate de partenerii externi, ceea ce a dus la nașterea creanței băncii.
A conchis intimata, legat de această apărare a contestatorului, că întru-totul culpa acestei situații de executare silită aparține debitorului, B.R.D. fiind numai unul dintre creditorii îndreptățiți să solicite executarea silită, iar apărarea contestatorului, prin trimitere la executarea Fondului de Garantare (F.N.G.C.I.M.M.), precum și la executarea debitorului principal reprezintă o invocare a beneficiilor de diviziune și discuțiune, însă, dată fiind calitatea de garant (avalist) al unei obligații comerciale, debitorul este ținut solidar cu debitorul principal, ceea ce îl pune în imposibilitate de a invoca aceste beneficii, această apărare fiind inadmisibilă.
Avalistul este ținut în același mod în care este ținut cel pentru care a garantat, astfel cum rezultă din disp. art.35 din Legea nr.58/1934, învederând că argumentele invocate de contestator nu pot fi primite, deoarece apărările de fond aparțin emitentului și nu avalistului, acesta fiind obligat la plata obligației garantate chiar dacă obligațiunea pe care a garantat-o ar fi nulă.
Or, creanța este atestată printr-un titlu executoriu, recunoscut și necontestat în cadrul tabelului de creanțe al debitorului principal - S.C. United Prodimpex S.A., iar în această situație, contestarea cuantumului sumei datorate de către garant nu poate fi primită și nu poate fi verificată prin intermediul unei expertize care nu va face decât să prelungească, în mod nejustificat, durata de soluționare a contestației la executare.
În drept, intimata B.R.D. - G. Societe Generale S.A. a invocat art.1443, art.1446 și art.1447 C.civ., Legea nr.58/1934, Norma - Cadru B.N.R. nr.6/1994.
La data de 14.05.2014, contestatorul D. Ș. a depus la dosar, în baza art.201 alin.2 Teza I C.pr.civ., răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității formulării contestației ca neîntemeiată, motivat de faptul acțiunea a fost formulată în termen legal.
Pe fondul cauzei, contestatorul a arătat că, aplicarea art.666 C.pr.civ. care prevede, sub sancțiunea nulității, obligația de a comunica debitorului împotriva căruia s-a început executarea silită, somația și titlul executoriu, nu poate fi înlăturată pe motiv că un terț (S.C. United Prodimpex S.A.) este în insolvență, art.668 și art.674 C.pr.civ. având aplicabilitate în măsura în care debitorul urmărit este în stare de insolvabilitate îndeobște cunoscută, or debitorul D. Ș. nu se află în această situație.
A mai învederat contestatorul că, prin Legea nr.76/2012, s-au adus modificări ale art.61 din Legea nr.58/1934, sub aspectul denumirii căii de contestație, respectiv opoziție sau contestație la executare, Legea nr.76/2012 neabrogând Legea nr.58/1934 în integralitatea sa și, fiind în situația unei legi speciale, toate prevederile acesteia au prioritate și doar se completează cu prevederile C.pr.civ., în cadrul contestație la executare întemeiată pe prevederile art.62 alin.1 din Legea nr.58/1934 putând fi invocate toate prevederile legale din această lege specială, inclusiv obligația executorului judecătoresc de a comunica somația în conformitate cu prevederile legale.
În ceea ce privește prevederile Nomei - cadru nr.6/1994, contestatorul a menționat că, deși aceste norme au caracter secundar, nu înseamnă că nu sunt aplicabile sau obligatorii, ci doar că nu pot contraveni normelor cu caracter primar, norma - cadru emisă de B.N.R. producând efecte juridice, fiind obligatorie erga omnes.
Împrejurarea de a trece la înființarea popririi fără ca, în prealabil, să fie comunicată somația prevăzuta de art.61 din Legea nr.58/1934 este un motiv de anulare în sensul dispozițiilor art.62 pct.320 lit. j) din Norma - cadru B.N.R. privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin.
Contestatorul a arătat că nu a susținut niciodată culpa intimatei în deschiderea procedurii de insolvență a S.C. United Prodimpex S.A. ci, culpa ei în imposibilitatea contestatorului de a-și exercita dreptul de regres împotriva debitorului principal și, legat de același aspect, abia la un an după deschiderea procedurii de insolvență a S.C. United Prodimpex S.A., după împlinirea termenului de formulare a cererilor de înscriere la masa credală, intimata a demarat procedura de executare silită împotriva sa, iar pasivitatea intimatei pe parcursului anului menționat face imposibilă, în prezent, înscrierea contestatorului la masa credală a S.C. United Prodimpex S.A.
Această limitare a drepturilor contestatorului are valoare similară decăderii din beneficiul solidarității pentru creditor și, conform art.1448 C.civ., dacă fapta creditorului, în cazul de față a intimatei B.R.D. - G. Societe Generale S.A., determină imposibilitatea debitorului garant să își mai recupereze banii executați prin exercitarea dreptului de regres, acesta nu mai poate fi executat.
Prevederile art.1448 C.civ. nu sunt înlăturate de art.1446 și art.1447 alin.2 C.civ., obligația de solidaritate instituită de aceste ultime articole fiind înlăturată tocmai de art.1448 C.civ.
Potrivit art.716 alin.2 C.pr.civ., s-a atașat la dosarul cauzei, în copie, dosarul de executare silită nr. 306/2013 al B.E.J. R. Ortansa A..
La termenul de judecată din data de 15.07.2014, a fost respinsă excepția tardivității opoziției, pentru motivele arătate în încheierea de ședință, fiind încuviințată părților proba cu înscrisuri, luându-se act de renunțarea contestatorului D. Ș. cu privire la administrarea probelor cu interogatoriul intimatei și expertiza contabilă.
Prin sentința civilă nr._/29.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul D. Ș., reținându-se că, în urma cererii creditoarei - intimate B.R.D. - G. Societe Generale S.A. adresată executorului judecătoresc la data de 23.07.2013, B.E.J. R. Ortansa A. a format dosarul de executare nr.306/2013 pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin . nr._ emis la data de 23.04.2012 pentru suma de 357.220,04 Euro, iar prin încheierea pronunțată la 06.08.2013 de Judecătoria Ploiești a fost încuviințată executarea silită împotriva avalistului D. Ș..
Instanța de fond a reținut, în primul rând, că prezenta contestație a fost întemeiată pe disp. art.62 alin.1 din Legea nr.58/1934 potrivit cu care, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.76/2012 de punere în aplicare a C.pr.civ, în termen de 5 zile de la comunicarea somațiunii, debitorul poate face contestație la executare.
Contestația la executarea reglementată de art.62 din Legea nr.58/1934 este o cale de apărare la îndemâna debitorului, pentru a se apăra, pe calea excepțiilor, împotriva pretențiilor creditorului cambial, având ca scop invalidarea raportului cambial.
Pe această cale, debitorul nu poate invoca motive care țin de respectarea condițiilor formale ale procedurii de executare, ceea ce se poate analiza pe calea contestației la executare de drept comun, ci motive ce țin neregularitatea titlului.
Intimata B.R.D. - G. Societe Generale S.A., fiind posesoarea biletului la ordin, a ales calea executării nemijlocite a acestuia, în condițiile art.106 rap. la art.61 din Legea nr.58/1934.
Prin intentarea opoziției, în termenul și condițiile prevăzute de art.62 din Legea nr.58/1934, executarea cambială se transformă într-o acțiune cambială, dând posibilitate debitorilor ca, în apărarea lor, să invoce excepțiile cambiale prevăzute de art.63 din Legea nr.58/1934.
Excepțiile pe care un debitor cambial le poate opune posesorului cambiei se împart în următoarele categorii: a) excepții privitoare la nulitatea titlului; b) excepții decurgând din raporturile personale dintre posesorul și debitorul cambiei (excepții personale); c) excepții privitoare la condițiile de exercitare ale acțiunii sau execuției cambiale (excepții procedurale).
Excepțiile privitoare la nulitatea titlului sunt: excepțiile deduse din însăși forma cambiei (excepții formale) și excepțiile bazate pe lipsa de valoare juridică a condițiilor de formă numai aparent existente (incapacitatea, falsul, lipsa de mandat).
Excepțiile personale sunt: excepțiile referitoare la raportul fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei, excepțiile referitoare la viciile de consimțământ și excepțiile izvorând din raporturi ulterioare creației cambiale.
Excepțiile bazate pe lipsa condițiilor necesare pentru exercițiul acțiunii sau executării cambiale sunt: neposedarea cambiei în original (cu excepția cazului în care cambia a fost înlocuită printr-o hotărâre de amortizare și această hotărâre ține locul titlului); lipsa de legitimare formală din partea posesorului, când acesta nu justifică posesiunea cambiei printr-o . de giruri; lipsa protestului sau nulitatea acestuia; prescripția acțiunii sau executării cambiale; pierderea acțiunii în cazul prevăzut de art. 80 din Legea asupra cambiei și biletului la ordin.
Prima instanță a constatat că, deși contestatorul a solicitat anularea titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin BRDE3AB nr._, anularea executării silite înseși și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de executare, întemeindu-și prezenta acțiune pe dispozițiile privind procedura specială instituită de art.62 alin.1 din Legea nr.58/1934 acesta nu a invocat vreuna din excepțiile cambiale anterior menționate.
Or, potrivit art.63 din Legea nr.58/1934, în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitate a titlului, potrivit dispozițiunilor art.2, precum și cele care nu sunt oprite de art.19. Excepțiunile personale vor trebui să fie grabnică soluțiune și întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă. Excepțiunile cambiale trebuiesc propuse la primul termen de înfățișare.
Analizând titlul executoriu, instanța de fond a reținut că biletul la ordin în litigiu cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute la art.104 din Legea nr.58 /1934, astfel încât, în lipsa formulării altor critici legate de valabilitatea biletului la ordin în discuție, s-a constatat că petitul privind anularea titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin BRDE3AB nr._, este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivele pe care contestatorul D. Ș. și-a întemeiat prezenta acțiune, s-au reține următoarele:
Legat de apărarea contestatorului în sensul că se află în imposibilitatea de a exercita o acțiune în regres împotriva debitoarei S.C. United Prodimpex S.A. aflată în insolvență, contestatorul a invocat art.1448 alin.2 C.civ. potrivit căruia debitorul solidar care, prin fapta creditorului, este lipsit de o garanție sau de un drept pe care ar fi putut să îl valorifice prin subrogație este liberat de datorie până la concurența valorii acelor garanții sau drepturi.
Instanța de fond a constatat, pe de o parte, că deși sarcina probei îi revine, conform art.10 alin.1 rap. la art.249 C.pr.civ., contestatorul nu a făcut dovada faptei culpabile a intimatei - creditoare care să conducă la incidența art.1448 alin.2 C.civ.
Împrejurarea că intimata s-a înscris la masa credală a debitorului principal, respectiv că își exercită, în temeiul Legii nr.58/1934, drepturile rezultate din calitatea sa de posesor a unui bilet la ordin, nu constituie fapte culpabile în sensul art.1448 alin.2 C.civ., creditoarea putând uza de orice mijloc prevăzut de lege pentru a-și realiza creanța certă, lichidă și exigibilă.
Pe de altă parte, biletul la ordin este un titlu de credit complet și abstract care creează o obligație autonomă și necondiționată.
El încorporează o obligație abstractă de a plăti necondiționat suma de bani menționată în titlu.
Biletul la ordin trebuie privit ca un titlu de sine - stătător, independent de existența raportului fundamental, respectiv a raportului juridic comercial derulat între cele două părți care a generat obligația de plată a emitentului.
În același timp, avalistul este ținut în același mod ca acela pentru care a garantat, iar obligația avalistului având un caracter autonom produce efecte juridice chiar dacă obligația pe care a garantat-o ar fi nulă, așa cum se prevede în art.35 alin.1 din Legea nr.58/1934.
Așadar, date fiind aspectele învederate, creditoarea nu are obligația legală de a se îndrepta întâi împotriva debitorului principal, așa încât, aceasta se poate îndrepta direct împotriva avalistului, fără ca acesta din urmă să poată invoca beneficiul de discuțiune, putând executa concomitent pe debitor și pe avalist până la realizarea integrală a creanței, fără ca aceasta să atragă incidența art. 1448 alin.2 C.civ.
În ceea ce privește aspectul demarării executării silite în lipsa somațiunii de executare prevăzută de art.61 din Legea nr.58/1934, instanța de fond a reținut că, potrivit dovezii de la f.121 - dosar, la data de 05.11.2013, s-a realizat comunicarea către debitorul D. Ș. a somațiunii de executare, odată cu încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu și adresa de înființare a popririi.
Analizând conținutul înscrisului de la f.110 - dosar intitulat „somație”, s-a constatat că aceasta îndeplinește condițiile de formă prev. de art.61 din Legea nr. 58/1934 pentru somațiunea de executare, cuprinzând transcrierea exactă a titlului executoriu reprezentat de Biletul la ordin . nr._.
Așadar, având în vedere că s-a făcut dovada comunicării valabile către contestator a somațiunii de executare, instanța de fond a constatat ca fiind neîntemeiat petitul privind anularea executării silite înseși și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de executare, neexistând vreo neregularitate de natură a atrage anularea executării silite înseși, astfel cum solicită contestatorul, context în care a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
Împotriva sentinței instanței de fond, a declarat apel, în termen legal contestatorul D. Ș., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii contestației la executare ca fiind întemeiată.
Astfel, în completarea declarației de apel formulată împotriva sentinței civile nr._/29.07.2014 prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulata de contestatorul D. Ș. prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii contestației la executare, s-a arătat, ca un sumar al susținerile din cadrul contestației la executare că, în anularea titlului executoriu și a executării silite însăși, au fost punctate două critici, și anume: 1. executarea silită s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și a art.62 pct.320 lit. j) din Norma - cadru nr.6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin.
În concret, executorului judecătoresc a trecut la înființarea popririi fără ca, în prealabil, să fie comunicată contestatorului somația de executare prevăzută de art.61 din Legea nr.58/1934 și, implicit, fără să îi fie acordat un termen în care să facă plata, așa cum prevăd dispozițiile menționate, sub sancțiunea nulității exprese.
2. Prin demararea executării silite s-au încălcat prevederile art.1448 C.civ. în sensul că contestatorul este pus în imposibilitate de a se întoarce cu o acțiune în regres împotriva S.C. United Prodimpex S.A. aflată în procedura de reorganizare, din culpa exclusivă a băncii intimate.
Arată contestatorul că, în primul rând, instanța de fond a reținut, în mod eronat, că este întemeiată contestația la executare exclusiv pe prevederile art.62 din Legea nr.58/1934 și că apărările nu pot fi încadrate în vreuna din excepțiile cambiale prevăzute de lege „pe această cale debitorul nu poate invoca motive ce țin de respectarea condițiilor formale procedurii de executare, ceea ce se poate analiza pe calea contestației la executare de drept comun, ci motive ce țin de neregularitatea titlului”.
În realitate, contestația la executare a fost întemeiată, în drept, inclusiv pe art.711 și urm. C.pr.civ. care reglementează contestația la executare de drept comun, astfel încât, întreaga motivare de la pag.7 din hotărârea apelată nu are temei legal.
În al doilea rând, instanța de fond a reținut că somațiunea de executare îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art.61 din Legea nr.58/1934, motiv pentru care a apreciat ca fiind neîntemeiat petitul privind anularea executării silite.
În realitate, contestatorul nu a contestat existența somațiunii de executare, ci faptul că aceasta a fost emisă concomitent cu adresa de înființare poprire, contrar dispozițiilor legale.
Prin urmare, instanța de fond nu a motivat, în niciun fel, respingerea susținerilor contestatorului, deși emiterea somațiunii de executare concomitent sau ulterior adresei de înființare a popririi este lovită de nulitate expresă.
În al treilea rând, instanța de fond a respins susținerile contestatorului cum că ar fi pus în imposibilitate de a-și exercita dreptul de regres împotriva S.C. United Prodimpex S.A., motivat de faptul că: nu constituie o faptă culpabilă împrejurarea că banca intimată s-a înscris la masa credală a societății, însă, așa cum rezultă din contestație, contestatorul nu a susținut că înscrierea la masa credală are caracter prejudiciabil, ci a susținut culpa băncii intimate față de împrejurarea că a demarat executarea silită împotriva sa ulterior termenului limită de înscriere la masa credală; biletul la ordin încorporează o obligație abstractă de a plăti necondiționat suma de bani menționata în titlu, independent de existența raportului fundamental, o asemenea opinie fiind excesivă, deoarece dacă ar fi să se dea curs ar însemna că un creditor să poată încasa o sumă atât de la debitorul principal, cât și de la avalist, fără ca acesta din urmă să poată invoca stingerea datoriei față de plata făcută de debitorul principal.
Contestatorul D. Ș. a susținut că executarea silită s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și a art.62 pct.320 lit. j) din Norma - cadru nr.6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin.
Instanța de fond, în mod eronat, s-a rezumat să aprecieze că somațiunea de executare îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art.61 din Legea nr.58/ 1934, fără să motiveze, în vreun fel, criticile referitoare la împrejurarea că această somațiune nu a fost făcută înaintea adresei de înființare a popririi, cum prevăd normele menționate.
Somația de executare reglementată de legea specială a cambiei și a biletului la ordin, este obligatorie și precede executarea silită, scopul ei principal fiind transformarea biletului la ordin dintr-un titlul executoriu provizoriu într-un titlu definitiv, prin nefacerea opoziției în termen de 5 zile de la primirea ei sau prin respingerea opoziției.
În acest sens, în doctrină s-a stabilit că „Somația de executare cambială are drept scop să pună în întârziere pe debitor pentru a exercita opoziția și oferă acestuia posibilitatea de a se apară, iar somația de executare cambială nu este un început de executare silită”.
Sancțiunea care intervine în cazul lipsei somațiunii de executare este prevăzută expres de art.62 pct.320 lit. j) din Norma - cadru B.N.R. privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin, potrivit căruia „neîndeplinirea comunicării somației (...) atrage nulitatea acesteia, cu toate consecințele care decurg atât în ceea ce privește formele de executare pe baza unei astfel de somații, cât și în ceea ce privește durata prescripției care se întrerupe numai printr-o executare valabilă”.
Astfel, împrejurarea de a trece la înființarea popririi fără ca, în prealabil, să fie comunicată contestatorului somația prevăzută de art.61 din Legea nr.58/1934 este un motiv de anulare în sensul dispozițiilor art.62 pct.320 lit. j) din Norma - cadru B.N.R. privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete Ia ordin.
Față de împrejurarea că aceste norme instituie o nulitate expresă, necondiționată de existența unei vătămări, instanța de apel urmează să verifice, exclusiv, momentul la care a fost făcută aceasta somație, respectiv înainte sau concomitent cu adresa de înființare a popririi și să aplice sancțiunea nulității în măsura în care constată ca somațiunea de executare a fost comunicată concomitent cu adresa de înființare a popririi.
O altă critică a vizat faptul că, prin demararea executării silite, s-au încălcat prevederile art.1448 C.civ. în sensul că contestatorul este pus în imposibilitate de a se întoarce cu o acțiune în regres împotriva S.C. United Prodimpex S.A. aflată în procedura de reorganizare, din culpa exclusivă a băncii intimate.
Contestatorul D. Ș. nu a susținut, niciodată, că ar fi culpabilă fapta băncii intimate de a se înscrie la masa credală a societății în insolvență, ci culpa ei în imposibilitatea sa de a-și exercita dreptul de regres împotriva debitorului principal.
Temeinicia acestor susțineri trebuie raportată la împrejurarea că, abia la un an după deschiderea procedurii de insolvență a S.C. United Prodimpex S.A., după împlinirea termenului de formulare a cererilor de înscriere la masa credală, intimata a demarat procedura de executare silită împotriva contestatorului, pasivitatea intimatei pe parcursului anului menționat făcând imposibilă, în prezent, înscrierea la masa credală a societății.
Problema de drept care se pune este dacă banca intimată poate demara oricând executarea silită împotriva contestatorului, în condițiile în care, pe de o parte, executarea silită demarată oricând conduce automat la imposibilitatea de a se înscrie la masa credală și, în condițiile în care, pe de altă parte, banca intimată fusese deja înscris la masa credală cu întreaga sumă solicitată.
Răspunsul nu poate fi decât unul negativ. Asta deoarece intimata figurează pe tabelul de creanțe al debitorului United Prodimpex SA ca si creditor garantat care, isî va satisface cu prioritate creanța fata de ceilalți creditori negarantati. Mai mult decât atat, intimata isi va satisface cu prioritate si cu certitudine creanța de la F.N.G.C.I.M.M., prin valorificarea garanției emisa de acesta din urma.
Raportat la activele societății care urmează a fi exploatate și valorificate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară (S.C. United Prodimpex S.A. și-a exprimat intenția de a se reorganiza), contestatorul consideră că există premisele reale ca intimata să își recupereze întreaga sumă datorată de societate.
În atare condiții, în urma executării silite demarate, intimata ar putea încasa o parte din sumă de la contestator, acesta fiind în imposibilitate de a-și mai recupera banii executați.
Intimata B.R.D. - G. Societe Generale S.A. poate începe executarea silită începută împotriva contestatorului, după închiderea procedurii insolvenței S.C. United Prodimpex S.A., având în vedere că suma cu care s-a înscris la masa credală poate fi integral recuperată, în cadrul procedurii de reorganizare și, astfel, este evitată crearea unui prejudiciu imposibil de recuperat.
Prin atitudinea băncii, practic contestatorul este pus în imposibilitate de a exercita dreptul de regres împotriva S.C. United Prodimpex S.A., această limitare a drepturilor sale care operează „ca o excepție substanțială, are valoare similară decăderii din beneficiul solidarității pentru creditor”.
Conform art.1448 C.civ. „Debitorul solidar care, prin fapta creditorului, este lipsit de o garanție sau de un drept pe care ar fi putut să îi valorifice prin subrogație este liberat de datorie până la concurența valorii acelor garanții sau drepturi”.
Prin acest articol din noul cod civil legiuitorul a acoperit o situație inexistentă în vechiul Cod Civil și care era, vădit, imorală.
Astfel, conform noului Cod Civil, dacă fapta creditorului, în speță, a băncii intimate, determină imposibilitatea debitorului garant să-și mai recupereze banii executați prin exercitarea dreptului de regres, acesta nu mai poate fi executat.
Întrucât, solidaritatea este explicată prin dreptul de regres pe care îl are solvensul, solidaritatea pasivă se justifică în măsura în care posibilitatea de recuperare a sumei dincolo de propria contribuție la datorie rămâne nealterată.
Dacă această posibilitate este periclitată prin fapta creditorului care (...) a consimțit la modalități de natură să afecteze dreptul solvens - ului, acesta poate să limiteze dreptul de urmărire a creditorului în contra sa, tocmai pentru a nu fi astfel expus.
Având în vedere aceste considerente, banca se poate îndestula din patrimoniul societății debitoare, după cum se mai poate îndestula și din patrimoniul F.N.G.C.I.M.M. care este înscris la masa credală a S.C. United Prodimpex S.A., sub condiția provizorie a valorificării garanției de către banca intimată.
Apreciază contestatorul că, în cel mai rău caz, se poate îndrepta împotriva sa numai în măsura în care nu-și va încasa întreaga sumă în urma valorificării garanției emisă de F.N.G.C.I.M.M. și a finalizării procedurii de insolvență.
Eventual ar putea, la acel moment, să pornească executarea silită împotriva contestatorului, însă, până atunci, toate demersurile intimatei cu privire la executarea silită a sa, sunt realizate cu vădită rea - credință.
Un alt argument în susținerea incorectitudinii demersului băncii, față de înscrierea la masa credală a S.C. United Prodimpex S.A., în calitate de creditor garantat, este acela că banca va avea un rol decisiv în adunarea generală a creditorilor, influențând în mod real luarea deciziilor, în condițiile în care, în paralel, își recuperează banii de la avaliști.
Nu se poate aprecia într-o varianta simplistă teza conform căreia banca are opțiunea de a executa, în același timp, ambii debitori, deoarece unul dintre aceștia se află într-o situație juridică schimbată față de momentul încheierii contractului, ceea ce îi poate conferii băncii posibilitatea de a avea mai multe drepturi decât cele avute inițial.
În ipoteza dată, banca ar avea mai multe drepturi, deoarece deciziile pe care le ia la masa credală a S.C. United Prodimpex S.A. influențează întreaga existență a societății debitoare, inclusiv posibilitatea acesteia de a se reorganiza.
Or, banca nu poate, în baza aceleiași creanțe, să decidă atât soarta societății debitoare, cât și soarta avaliștilor - persoane fizice.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova – Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de 12.12.2014, pricina fiind soluționată în condiții de legală citare a părților litigante, intimatele S.C. B.R.D. - G. Societe Generale S.A. și B.E.J. R. Ortansa A. formulând, în temeiul art.482 C.pr.civ. rap. la art.205 C.pr.civ., întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, în cazul celei de-a doua intimate, în principal, ca tardiv formulată (nb. a contestației la executare) (f.60, 68).
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, potrivit contractului – cadru nr.99/23.04.2012, intimata B.R.D. - G. Societe Generale S.A. a acordat clientului garant ipotecar D. D. – C., în calitate de administrator al S.C. United Prodimpex S.A., un credit pe termen scurt – plafon pentru emitere scrisori de garanție bancară, multicurrency (multidevize) în valoare totală de 750.000 Euro, valabil până la data de 23.04.2013 de la data punerii la dispoziție a plafonului (f.9 – 16, dos. fond).
La data de 23.04.2012, S.C. United Prodimpex S.A. București a emis, la București, Biletul la Ordin . nr._, fără protest, avalizat în nume propriu de contestatorul D. Ș., pentru suma de 357.220,04 Euro reprezentând credit, dobânzi și comisioane aferente contractului sus – menționat, scadența fiind la data de 17.06.2013 (f.88 – dos. fond).
Prin cererea înregistrată la B.E.J. R. Ortansa A. sub nr.306/ 23.07.2013, creditoarea - intimată B.R.D. - G. Societe Generale S.A. a solicitat declanșarea procedurii executării silite prin poprire/mobiliară/imobiliară asupra veniturilor, bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea contestatorului D. Ș., în calitate de avalist al Biletului la Ordin . nr._, fără protest, emis la data de 23.04.2012 de debitoarea S.C. United Prodimpex S.A. pentru suma de 357.220,04 Euro reprezentând credit, dobânzi și comisioane aferente contractului de credit nr.99 /23.04.2012, având în vedere că s-a obligat să ramburseze împrumuturile acordate de B.R.D. - G. Societe Generale S.A. debitoarei S.C. United Prodimpex S.A. (f.87 – dos. fond).
La data de 06.08.2013, Judecătoria Ploiești – Secția Civilă a pronunțat în dosarul nr._/281/2013, încheierea prin care a admis cererea formulată de B.E.J. R. Ortansa A., sens în care a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin . nr._ emis de S.C. United Prodimpex S.A., la București, la data de 23.04.2012, scadent la data de 17.06.2013, avalizat de contestatorul D. Ș., în favoarea intimatei B.R.D. - G. Societe Generale S.A., în valoare totală de 357.220,04 Euro, la solicitarea B.R.D. - G. Societe Generale S.A. - – prin Direcția Recuperare Credite, privind pe debitorul D. Ș. (f.108 – dos. fond).
B.E.J. R. Ortansa A. a emis, la data de 21.10.2013, în dosarul de executare nr.306/2013, somația prin care se punea în vedere contestatorului D. Ș., în baza titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin . nr._/23.04.2012, scadent la data de 17.06.2013, emis de S.C. United Prodimpex S.A., avalizat de D. Ș. ca, în termen de 1 (una) zi de la comunicarea sau lăsarea acesteia, potrivit art.731 alin.1 C.pr.civ. rap. la art.61 din Legea nr.58/1934 și pct.510 și 320 lit. g), h) și j) din Normele - cadru nr._ ale B.N.R., să achite următoarele sume: 357.220,04 euro reprezentând debit conform Biletul la Ordin . nr._/23.04. 2012, scadent la data de 17.06.2013 și 24.491,15 lei cheltuieli de executare stabilite potrivit încheierii din data de 21.10.2013 și, procedându-se la transcrierea biletului la ordin, este făcută mențiunea „Refuz” din lipsă totală de disponibilități (f.110 – dos. fond).
La aceeași dată – 21.10.2013, B.E.J. R. Ortansa A. a emis către Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, Raiffeisen Bank, B.C.R. S.A., B. Post S.A. și B.R.D. - G. Societe Generale S.A. adresele de înființare a popririi asupra sumelor de bani (venituri în lei sau valută, prezente și viitoare, aflate în conturile de la instituții ori unități operative subordonate), titlurilor de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului - contestator D. Ș. până la concurența sumei de 357.220,04 Euro și 24.491,15 lei (f.111 – 115, dos. fond).
Pe calea prezentului demers judiciar, contestatorul D. Ș. a solicitat ca, în temeiul art.62 alin.1 din Legea nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, să se dispună anularea titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin . nr._/23.04.2012, anularea executării silite înseși și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de executare silită subsecvente.
Art.62 alin.1 din Legea nr.58/1934, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.76/2012 de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă prevede că, în termen de 5 zile de la comunicarea somațiunii, debitorul poate face contestație la executare (nb. astfel cum este prevăzută de art.711 și urm. C.pr.civ.), aceasta reprezentând o cale de apărare la îndemâna debitorului pentru a se putea apăra, pe cale de excepții, împotriva pretențiilor creditorului cambial, având drept scop invalidarea raportului cambial.
Deși, contestatorul D. Ș. a solicitat anularea titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin . nr._/23.04. 2012, anularea executării silite înseși și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de executare silită subsecvente, nu a invocat și, cu atât mai puțin, nu a dovedit incidența vreunei excepții prevăzute de art.63 din Legea nr.58/1934 (excepțiunile de nulitate a titlului, potrivit art.2, precum și cele care nu sunt oprite de art.19, excepțiunile personale, excepțiunile cambiale care trebuie propuse la primul termen de înfățișare).
Art.104 din același act normativ prevede că „biletul la ordin cuprinde: „denumirea de bilet la ordin trecută în însuși textul titlului și exprimată în limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu; promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată; arătarea scadenței; arătarea locului unde plata trebuie făcută; numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută; arătarea datei și a locului emiterii; semnătura emitentului”.
Analizând titlul executoriu reprezentat de Biletul la Ordin . nr._/23.04.2012 prin prisma elementelor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, elemente care, în același timp, condiționează valabilitatea unui bilet la ordin, se constată că biletul la ordin în litigiu îndeplinește, în mod cumulativ, toate condițiile de fond și de formă, nefiind identificate vicii de natură a conduce la invalidarea acestuia.
În speță, contestatorul D. Ș. nu a demonstrat existența unui interes legal și moral sau a unei vătămării care nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea executării silite înseși, pretinsul său interes sau vătămare ținând, strict, de diminuarea patrimoniului său în vederea îndeplinirii unei obligații asumate, în mod legal și benevol, aspecte care, însă, nu pot fi acceptate, deoarece o astfel de concluzie ar constitui un motiv al desființării tuturor executărilor silite existente.
Cât privește dreptul de regres al contestatorului D. Ș. împotriva S.C. United Prodimpex S.A., prin motivele de apel s-a încercat a se acredita ideea că intimata B.R.D. - G. Societe Generale S.A., în calitatea sa de creditor, prin înscrierea la masa credală în cadrul procedurii de insolvență a S.C. United Prodimpex S.A., i-ar fi produs o vătămare dată de imposibilitatea de înscriere a sa la masa credală, în calitate de creditor.
Este evident că, în speță, eventuala neînscriere a contestatorului la masa credală este rezultatul culpei proprii a acestuia, iar nu a diligenței normale a băncii în privința căreia nu s-a făcut dovada săvârșirii unei pretinse fapte culpabile de natură să atragă incidența art.1448 alin.2 C.civ., cu precizarea că, prin înscrierea B.R.D. la masa credală s-au prezervat drepturile garanților, aceștia urmând ca, prin plată, să se subroge în drepturile băncii, prin reducerea proporțională a creanței bancare.
Pe de altă parte, este cunoscut faptul că biletul la ordin este un titlu de credit complet și abstract care creează o obligație autonomă și necondiționată și încorporează o obligație abstractă de a plăti necondiționat suma de bani menționată în titlu, acest instrument de plată trebuind a fi privit ca un titlu de sine - stătător, independent de existența raportului fundamental, respectiv a raportului juridic comercial derulat între cele două părți care a generat obligația de plată a emitentului.
În același timp, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, avalistul este ținut, în același mod, ca acela pentru care a garantat, iar obligația avalistului având un caracter autonom produce efecte juridice chiar dacă obligația pe care a garantat-o ar fi nulă, așa cum se prevede în art.35 alin.1 din Legea nr.58/1934.
Așadar, creditoarea nu este ținută a se îndrepta, mai întâi, împotriva debitorului principal, ceea ce înseamnă că se poate îndrepta direct împotriva avalistului, fără ca acesta din urmă să poată invoca beneficiul de discuțiune, putând executa, concomitent, atât pe debitor, cât și pe avalist până la realizarea integrală a creanței, fără ca aceasta să atragă incidența art.1448 alin.2 C.civ.
Conform art.35 din Legea nr.58/1934 „(1) Avalistul este ținut în același mod ca acela pentru care a garantat. (2) Obligațiunea sa este valabilă chiar dacă obligațiunea pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un vițiu de formă. (3) Când avalistul plătește cambia, el dobândește drepturile izvorând din ea împotriva celui garantat, cum și împotriva acelora care sunt ținuți către aceasta din urmă, în temeiul cambiei”.
Având în vedere textele de lege menționate în precedent, argumentele invocate de contestatorul D. Ș. nu pot fi primite, deoarece apărările de fond aparțin emitentului și nu avalistului, acesta fiind obligat la plata obligației garantate „chiar dacă obligațiunea pe care a garantat-o ar fi nulă”.
Ori, în speță, creanța intimatei B.R.D. - G. Societe Generale S.A. este atestată printr-un titlu executoriu, recunoscut și necontestat în cadrul tabelului de creanțe al debitorului principal - S.C. United Prodimpex S.A.
În ceea ce privește aspectul demarării executării silite în lipsa somațiunii de executare prevăzută de art.61 din Legea nr.58/1934, potrivit înștiințării aflată la f.121 – dos. fond, la data de 05.11.2013, ora 12,00, s-a comunicat debitorului D. Ș., la adresa de domiciliu, adresă indicată, de altfel, și în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată, respectiv . Voievozilor, ., jud. Dâmbovița, somația de executare, odată cu încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu și adresa de înființare a popririi.
Așadar, având în vedere că s-a făcut dovada comunicării valabile către contestator a somațiunii de executare, în mod corect s-a apreciat ca fiind neîntemeiat petitul privind anularea executării silite înseși și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de executare silită subsecvente, neexistând vreo neregularitate de natură a atrage anularea executării silite, astfel cum solicită contestatorul D. Ș..
Este cunoscut faptul că actele de executare silită trebuie îndeplinite cu respectarea prescripțiilor legale edictate în materia executării silite și, ori de câte ori, aceste prescripții sunt încălcate, persoana interesată are posibilitatea de a sesiza instanța de executare, urmărind să obțină anularea actelor de executare silită contrare legii, mijlocul procedural pe care legea îl pune la dispoziția celui interesat fiind contestația la executare.
Este evident că, în speță, nu s-a probat încălcarea dispozițiilor legale cu ocazia punerii în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin . nr._/23.04.2012, context în care, în mod just, s-a considerat ca fiind neîntemeiat demersul judiciar inițiat de contestatorul D. Ș., neimpunându-se anularea executării silite înseși și, pe cale de consecință, a actelor de executare silită subsecvente
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare și, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ., va păstra sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul – contestator D. Ș., CNP_, domiciliat în . Voievozilor, ., jud. Dâmbovița și domiciliul ales la C.. Av. L. A. din București, ., Sector 1, împotriva sentinței civile nr._/29.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata B.R.D. G. SOCIETE GENERALE S.A., cu sediul în București, . - 77, Sector 1 și București, .. 1 - 7, Sector 1, ca nefondat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M. R. A. G. H.
GREFIER
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. A.G.H.
4 ex. – 22.06.2015
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. F. R. - N.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1945/2015.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 237/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








