Fond funciar. Decizia nr. 2645/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2645/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-08-2015 în dosarul nr. 493/204/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2645
Ședința publică din data de 26.08.2015
PREȘEDINTE - N. C.
JUDECĂTOR - A. G. H.
GREFIER - L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta - reclamantă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, Sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1641/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatele - pârâte C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, C. L. VALEA DOFTANEI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . Teșila, .. 156, jud. Prahova și C. M. - I., cu ultimul domiciliu cunoscut în Franța, 6 Hameau de Morainvillers,_, Sains – Morainvillers, posesoare a Cărții Naționale de Identitate nr._ eliberată de Subprefectura Clermont, decedată la data de 23.07.2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.08.2015, declarațiile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 26.08.2015, când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ / 2015, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a chemat în judecată pârâtele C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor și C. M. – I. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a H.C.J. Prahova nr.6806/03.06.2009 cu privire la validarea poziției nr.1 din Anexa nr.37 și a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de pârâta C. M. - I., înregistrată la Primăria . nr. 9232/11.12.2008, precum și anularea titlului de proprietate nr._/25.09. 2009 emis în favoarea aceleiași pârâte de către C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, pentru suprafața de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 11.12.2008, pârâta C. M. - I., prin mandatar V. A., a depus la Primăria . înregistrată sub nr.9232, prin care a solicitat „Pădurea Steioasa M. și Steioasa M.”, pârâta comunicând Comisiei Locale Valea Doftanei faptul că a formulat două cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la C. L. Florești (nr.90/24.11.2005 și nr.90 bis/24.11. 2005), context în care a solicitat analizarea documentației în conformitate cu prevederile art.33 alin.1 din Legea nr.247/2005.
La data de 08.01.2009, Primăria . solicitat Primăriei . cereri, precum și documentația aferentă care i-au fost comunicate la data de 20.01.2009.
Reclamanta a învederat că, prin cererea înregistrată sub nr.90/24.11.2005, pârâta C. M. - I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile situate în ., foste proprietăți ale familiei C., iar prin cererea înregistrată sub nr.90bis/ 24.11.2005 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile situate în ., adăugând la această cerere și mențiunea că „se socotește îndreptățită să solicite recuperarea tuturor proprietăților ce au aparținut familiei C. de pe raza județului Prahova”.
S-a mai arătat că, deși, cele două cereri au fost formulate de pârâta C. M. - I., acestea conțin semnături vizibil diferite.
La data de 04.03.2009, C. L. Valea Doftanei a constatat că pârâta C. M. - I. este îndreptățită să primească, în proprietate, suprafața de 1.464 ha. teren - pădure situată conform amenajamentului în „zona Steioasa M. și Steioasa M.”, iar la data de 11.03.2009, Primăria . transmis către Ocolul Silvic Câmpina „documentația privind restituirea suprafeței de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră în scopul validării acesteia.
La data de 10.04.2009, Primăria . comunicat ocolului Silvic Câmpina că nu mai este necesară o nouă analiză a dosarului, întrucât, în ședința comisiei locale din data de 04.03.2009, reprezentantul ocolului a analizat dosarul și a constatat pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența actelor de proprietate depuse.
Reclamanta a mai precizat că aceste mențiuni sunt în totală contradicție cu consemnările din procesul - verbal încheiat la data de 04.03.2009 de către comisia locală, în condițiile în care, reprezentantul ocolului și-a manifestat, în mod expres, poziția de abținere cu privire la dosarul pârâtei C. M. - I..
Cu toate acestea, la data de 21.04.2009, a fost întocmită Anexa nr.37 cuprinzând suprafața de 1.464 ha. pentru pârâta C. M. – I., după autorul acesteia C. M. C..
Din examinarea Anexei nr.37, s-a mai constatat faptul că reprezentanții Ocolului Silvic Câmpina au avizat această anexă cu mențiunea că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege la C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor.
La data de 27.04.2009, prin Referatul nr.3048, comisia locală a decis transmiterea Anexei nr.37 către C. Județeană Prahova în vederea validării, care a avut loc în ședința din data de 03.06.2009 și, deși, la începutul procesului - verbal sunt enumerați membrii prezenți, la finalul acestuia figurează alte persoane semnatare.
De remarcat este, în opinia reclamantei, și faptul că, deși, Prefectul Ș. R. O. figura la rubrica „Absenți” din procesul - verbal de ședință, din lecturarea acestuia reiese faptul că a participat, în mod activ, în timpul ședinței, luând cuvântul și semnând procesul - verbal.
Reclamanta a mai arătat că atât numitul P. C. – reprezentantul Direcției pentru Verificarea Legalității, Aplicării Actelor Normative și C. Administrativ, cât și reprezentantul Direcției Silvice Ploiești - U. C. s-au abținut cu privire la validarea cererii pârâtei C. M. – I..
Cu toate acestea, în aceeași zi, C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor a emis Hotărârea nr.6806, prin care a fost validată Anexa nr.37 pentru suprafața de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră, iar la data de 13.08.2009, a fost încheiat procesul - verbal de punere în posesie nr.5665.
La data de 14.09.2009, prin adresa nr.6425, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova a solicitat lămuriri pârâtei C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor cu privire la respectarea termenului de depunere a cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.
Ulterior, la data de 21.09.2009, Instituția Prefectului Județului Prahova a comunicat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova faptul că „cererea depusă în data de 24.11.2005, de către A. S. C., a fost înaintată de C. L. Florești către C. L. Valea Doftanei spre competentă soluționare, legea neimpunând niciun termen în care cererile să fie înaintate de la o comisie locală spre cea competentă.
Cu toate acestea, a fost emis titlul de proprietate nr._/25.09.2009, pe numele pârâtei C. M. - I., în calitate de moștenitor al defunctului C. G. C., pentru terenul cu vegetație forestieră în suprafață totală de 1.464 ha. situat pe teritoriul .>
Cu ocazia verificărilor efectuate de Corpul de control al A.N.R.P. s-a constatat faptul că, în anul 2009, C. L. de Fond Funciar Valea Doftanei a aprobat, în mod nelegal, reconstituirea dreptul de proprietate pentru pârâta C. M. - I., prin mandatar V. A..
Astfel, cererea înregistrată sub nr.9232/11.12.2008, prin care pârâta C. M. - I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra Pădurii „Steioasa M. și Steioasa M.”, de pe raze . fost înregistrată la C. L. Valea Doftanei în afara termenului prevăzut de legislația fondului funciar, respectiv 90 zile de la data intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, termen care a fost prelungit până la data de 30.11.2005, prin O.U.G. nr.127/2005, astfel încât, s-a concluzionat că, în mod nelegal, a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru pârâtă, atât timp cât cererea a fost depusă în afara termenului legal prevăzut de legislația în vigoare la acea dată.
Referitor la cererea nr.90/2005 prin care pârâta C. M. - I. și-a manifestat interesul de recuperare a proprietăților preluate, în mod abuziv, de statul român de pe raza . învederat că, o eventuală interpretare potrivit căreia aceasta ar fi vizate și proprietățile din . poate fi luată în considerare, întrucât, legislația obligă solicitanții să identifice (indice) terenul pentru care se considera îndreptățiți, cu atât mai mult cu cât, la data de 13.02.2006, C. L. Florești a analizat cererea și a respins-o pe motiv că „solicitanta nu face dovada cu acte și nu se regăsește în evidențele agricole”.
Pentru aceste motive, reclamanta apreciază că solicitanta nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră de pe raza ., prin cererea formulată, a solicitat proprietățile din ., din .>
Totodată, reclamanta a precizat că, nici prin cererea înregistrată sub nr.90 bis/2005, solicitanta C. M. - I. nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de pe raza ., nu a indicat proprietatea/proprietățile pentru care s-a considerat îndreptățită, conform prevederilor art.11 alin.2 din H.G. nr.890/2005, ceea ce înseamnă că membrii celor două comisii erau în imposibilitatea stabilirii întinderii dreptului de proprietate; cererea nu poartă număr de înregistrare din registrul de corespondență al primăriei, a fost înscrisă în registrul special de cereri formulate în temeiul Legii nr.247/2005, pe același rând cu cererea înregistrată sub nr.90 și, deși, a fost formulată de aceeași persoană, are o semnătură vizibil diferită de cea din cererea nr.90/2005.
S-a mai arătat și împrejurarea că cererea formulată de pârâta C. M. - I. nu era însoțită de declarația prevăzută de art.10 alin.2 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, încălcându-se astfel prevederile legale, atât comisia locală, cât și cea județeană tratând, cu superficialitate, importanța declarației prin modul în care au înțeles să verifice, sau, mai degrabă, să nu verifice, documentele în prezenta speță.
Din analiza cererii formulate de pârâta C. M. - I. a reieșit și faptul că aceasta nu a trecut toate informațiile stabilite ca fiind necesare prin legislație, respectiv autorul după care se consideră îndreptățit, cât și terenul solicitat, conform prevederilor art.11 din H.G. nr.890/2005, în speță, solicitanta limitându-se la a preciza în cererile formulate că se consideră îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate după familia C..
Cât privește reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a subliniat și faptul că, în cuprinsul actului de partaj încheiat la data de 13.02.1932 între A. M. S. și C. M. C., la pag.4, par.1, sunt menționate mai multe moșii, printre care și M. Steioasa ca făcând obiectul unor exproprieri, astfel încât, nu se putea, în mod legal, reconstitui dreptul de proprietate în favoarea pârâtei C. M. - I., atât timp cât situația juridică a terenului în discuție nu era clarificată.
Reclamanta a mai precizat că pârâta C. M. - I. nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră de pe raza ., o . exproprieri au fost efectuate la nivelul anului 1930, ceea ce înseamnă că preluarea s-a făcut înainte de perioada de referință prevăzută de legile fondului funciar.
În drept, reclamanta a invocat art. III alin.1 lit. a), pct. vi din Legea nr.169 /1997, Legea nr.18/1991, republicată, Legea nr.1/2000, Legea nr.247/200 și H.G. nr.890/2005.
În susținerea cererii, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a atașat, în copie, înscrisuri (f.10 - 206).
În raport de susținerile reclamantei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, la data de 25.02.2015, pârâta C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor – prin reprezentantul său legal Prefect P. R. în calitate de președinte al comisiei, a formulat, în temeiul art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpina, motivat de faptul că Legea fondului funciar nr.18/1991, republicata, cu modificările și completările ulterioare, la art.53 alin.2, reglementează competența judecătoriei în materia plângerilor formulate de persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor împotriva hotărârii comisiei județene, a modificării sau a anularii hotărârii de către comisie, iar art.63 din același act normativ stabilește că, în alte cazuri în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun, inclusiv în ceea ce privește competența.
Date fiind cele două texte de lege, se disting două categorii de acțiuni: pentru contestarea unor hotărâri ale comisiei județene, judecătoria este competentă să judece plângerea persoanei îndreptățite, în timp ce, împotriva unui alt act decât hotărârea comisiei județene, în speță, titlul de proprietate, competența este cea de drept comun, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Având în vedere că prezenta acțiunea vizează și nulitatea unui titlu de proprietate, iar valoarea terenului depășește suma de 200.000 lei, pârâta C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor a precizat că, potrivit art.94 pct.1 C.pr.civ., competența aparține Tribunalului Prahova, context în care a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a judecătoriei și declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea tribunalului.
În situația în care se va aprecia că Judecătoria Câmpina este instanța competentă să instrumenteze cauza, pârâta a mai solicitat introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor, întrucât, se solicită constatarea nulității unui titlu de proprietate prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră, față de dispozițiile art.12(95) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, astfel încât este necesar ca hotărârea ce se va pronunța să fie opozabilă și Statului Român.
Pe fondul cauzei, s-a învederat că, prin H.C.J. Prahova nr.6806/03.06. 2009 a fost validat dreptul de proprietate pentru most. def. C. M. C. - C. M. - I. pentru suprafața de 1.464 ha. cu vegetație forestieră, în conformitate cu prev. art.33 alin.1 Teza a - II - a din Legea nr.1/2000, în sensul că cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se consideră a fi depuse în termen, chiar dacă au fost depuse la alte comisii decât cele competente potrivit legii; aceste comisii vor trimite cererile, din oficiu, comisiilor competente, înștiințând de acest lucru și persoanele îndreptățite.
Totodată, pârâta a precizat că pe rolul Tribunalului Prahova se află înregistrat dosarul nr._, având același obiect.
În drept, pârâta C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor a invocat Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Prin nota de ședință depusă de av. D. C. la data de 05.03.2015, s-a învederat că pârâta C. M. – I. a decedat la data de 23.07.2014, în Franța, sens în care a fost depus certificatul de deces nr.2014 – 34, nr. ordine 4 eliberat de . – Oise, înscris comunicat reclamantei la data de 13.03.2015, solicitându-se a fi pusă în discuție excepțiile lipsei capacității de folosință a persoanei decedate în raport de data înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Câmpina, fiind astfel încălcate dispozițiile art.56 C.pr.civ. și a inadmisibilității cererii de chemare în judecată având în vedere faptul că actul dedus judecății este un act juridic care a produs efecte în patrimoniul pârâtei, fiind inadmisibil cadrul procesual pasiv fără participarea acesteia.
În temeiul art.201 alin.2 Teza I C.pr.civ., reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat răspuns la întâmpinare solicitând, față de prevederile art.53 alin.2 și art.443 alin.2 din Legea nr.18/1991, respingerea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpina, ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei, a reiterat susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Prin „Precizările” formulate la termenul de judecată din data de 30.04.2015, având în vedere înscrisurile depuse de av. D. C., înscrisuri comunicate odată cu citația emisă la data de 10.03.2015, reclamanta a solicitat ca, în virtutea rolului activ reglementat la art.22 C.pr.civ., să se solicite acesteia să arate dacă are cunoștință despre dezbaterea succesiunii de pe urma pârâtei C. M. - I., iar în caz afirmativ, să comunice dacă știe locul dezbaterii acesteia, precum și numele și domiciliile succesorilor acesteia.
Totodată, având în vedere cererea și înscrisurile depuse de avocat, s-a solicitat să se pună în vedere acesteia să precizeze calitatea pe care o deține cu privire la speța în cauză.
În urma probei cu înscrisuri administrată în cauză, Judecătoria Câmpina a pronunțat sentința civilă nr.1641/30.04.2015 prin care a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpina, invocată de reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și a fost admisă excepția lipsei capacitații de folosință a pârâtei C. M. I. și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtei - decedată, cu ultim domiciliu cunoscut în Sains - Morainvillers, Hameau de Morainvillers nr.6, cod poștal_, Franța, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
Prin aceeași sentință a fost admisă și excepția inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă, în rest, acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în ceea ce privește competența de soluționare a prezentei cauze, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, că sunt incidente dispozițiile art.53 alin.2 din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, neavând relevanță valoarea obiectului cererii, respectiv a terenurilor pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.
Prin urmare, în temeiul art.94 pct.3 C.pr.civ. rap. la art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991, instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpina, constatând că a fost în mod legal sesizată general, material și teritorial.
Totodată, s-a reținut ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, necesitatea existenței capacității procesuale de folosință a tuturor părților, atât a celor care pretind drepturi, cât și a celor obligate pe plan procesual, capacitate de folosință care, în cazul persoanelor fizice, începe la naștere și încetează prin moartea acestora.
Sub acest aspect, constatând din certificatul de deces nr. 2014 – 34 nr. ordine 4 eliberat de . pârâta C. M. - I. a decedat la data de 23.07.2014, anterior promovării acțiunii, în temeiul art.32 și ar.56 alin.1 C.pr.civ., a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei pârâte.
În consecință, întrucât acțiunea în constatarea/pronunțarea nulității unui act juridic, în considerarea efectelor pe care le produce, presupune, în mod obligatoriu, coparticiparea procesuală a tuturor părților implicate, respectiv atât a autorităților emitente, cât și beneficiarului dreptului de proprietate, în speță moștenitorul/moștenitorii defunctei C. M. - I., în lipsa chemării în judecată a acestora, prima instanță a admis și excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei C. M. - I., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, iar acțiunea formulată împotriva pârâtelor C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că a chemat în judecată pârâtele C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor și C. M. - I. solicitând instanței următoarele:
a) constatarea nulității absolute a H.C.J. Prahova nr.6806/03.06.2009 cu privire Ia validarea poziției nr.1 din Anexa nr.37 și a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de pârât C. M. - I., înregistrată la Primăria . nr.9232/11.12.2008;
b) anularea titlului de proprietate nr._/25.09.2009 emis în favoarea pârâtei C. M. - I. de către C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor pentru suprafața de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră.
Prin sentința civilă nr.1641/2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost respinsă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei C. M. - I..
Totodată, prin aceeași sentință, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei C. M. - I. - decedată, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, respingând, în rest, acțiunea formulată de reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor și C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, ca inadmisibilă.
În temeiul art.466 și urm. C.pr.civ., reclamanta consideră sentința apelată ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât, în mod greșit, a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei C. M. – I..
Astfel, prin „Precizările” formulate la termenul de judecată din data de 30.04.2015, având în vedere înscrisurile depuse de av. D. C., înscrisuri comunicate odată cu citația emisă la data de 10.03.2015, reclamanta a solicitat instanței de judecată, în virtutea rolului activ reglementat la art.22 C.pr.civ., să solicite acesteia să arate dacă are cunoștință despre dezbaterea succesiunii de pe urma pârâtei C. M. - I., iar în caz afirmativ, să comunice dacă știe locul dezbaterii acesteia, precum și numele și domiciliile succesorilor acesteia.
Totodată, având în vedere cererea și înscrisurile depuse de avocat, s-a solicitat să se pună în vedere acesteia să precizeze calitatea pe care o deține cu privire la speța în cauză.
Cu privire la excepția lipsei capacității de folosință, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea Primului - ministru, prin Cancelaria Primului - ministru, nu are acces la baza de date a Direcției de Evidență a Persoanelor, context în care reclamanta a îndreptat cererea de chemare în judecată împotriva pârâtei C. M. - I..
Totodată, potrivit prevederilor art.204 alin.1 C.pr.civ. „Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat, în acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei”.
În concluzie, față de cele mai menționate, reclamanta a solicitat și acordarea unui termen pentru modificarea cererii, în sensul introducerii în cauză a moștenitorilor pe baza informațiilor obținute.
În concluzie, instanța care s-a pronunțat pe fondul cauzei, trecând peste faptul că procesul civil este dominat, între altele, de principiul contradictorialității și de principiul dreptului la apărare, nu a pus în discuția părților precizările formulate pentru termenul din data de 30.04.2015, încălcându-se astfel dreptul la apărare, precum și principiul contradictorialității.
O altă critică a vizat faptul că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, respingând ca inadmisibilă acțiunea în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor și C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, în motivarea admiterii excepției, reținându-se faptul că „(...) acțiunea în constatarea /pronunțarea nulității unui act juridic, în considerarea efectelor pe care le produce, presupune în mod obligatoriu coparticiparea procesuală a tuturor părților implicate (...)”.
Învederează reclamanta că, potrivit prevederilor art.435 alin.1 C.pr.civ., „Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora”.
Dispozițiile legale menționate nu instituie obligativitatea existenței în proces a tuturor părților, singurul efect este cel cu privire la principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești.
Astfel, actul jurisdicțional, ca orice act juridic, în general, produce efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității
Dacă un act juridic, ca regulă, nu poate să dea naștere la drepturi subiective și obligații decât în beneficiul, respectiv în sarcina părților actului juridic (principiul relativității), aceasta nu înseamnă că actul juridic nu ar reprezenta nimic pentru terțele persoane, că acestea din urmă ar putea să îl ignore sau să îl nesocotească.
Prin urmare, în cel din urmă caz, instanța trebuia să constate faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este întemeiată pe dispozițiile art. III alin.1 lit. a) pct. vi din Legea nr.169/1997.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat constatarea nulității absolute a H.C.J. Prahova nr.6806/03.06.2009 cu privire la validarea poziției nr. 1 din Anexa nr.37 și, implicit, a Anexei nr.37/21.04.2009 - acte emise de C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, respectiv C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor.
Față de cele menționate, instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată față de pârâtele C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor și C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor.
Pe fondul cauzei, față de solicitarea de constatare a nulității absolute a H.C.J. Prahova nr.6806/03.06.2009 în ceea ce privește validarea poziției nr.1 din Anexa nr.37 și a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de pârâta C. M. - I., înregistrată la Primăria . nr.9232/11.12.2008, precizează că la data de 11.12.2008, prin mandatar V. A., a depus la Primăria . înregistrată sub nr.9232, prin care a solicitat „Pădurea Steioasa M. și Steioasa M..
De asemenea, prin această cerere, petenta a comunicat Comisiei Locale Valea Doftanei faptul că a formulat două cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la C. L. Florești (nr.90/24.11.2005 și nr.90 bis/24.11. 2005), solicitând, în acest sens, analizarea documentației în conformitate cu prevederile art.33 alin.1 din Legea nr.247/2005.
La data de 08.01.2009, Primăria . solicitat Primăriei . art.33 alin.1 din Legea nr.247/2005, cererile nr.90 și nr.90 bis, precum și documentația aferentă”.
La data de 20.01.2009, Primăria . cele două cereri, precum și documentația aferentă acestora, Primăriei ., din examinarea celor două cereri se desprind următoarele aspecte: prin cererea nr. 90/24.11.2005 înregistrată în registrul de corespondență al Primăriei Florești cu nr._/24,11.2005, pârâta C. M. – I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile situate în ., foste proprietăți ale familiei C., iar prin cererea nr.90bis/ 24.11.2005 care nu a fost înregistrată în registrul de corespondentă al Primăriei Florești, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile situate în ., adăugând la această cerere și mențiunea că „se socotește îndreptățită să solicite recuperarea tuturor proprietăților ce au aparținut familiei C. de pe raza județului Prahova”.
Menționează reclamanta că, deși cererile înregistrate sub nr.90 și nr.90bis au fost formulate de pârâta C. M. – I., acestea conțin semnături vizibil diferite.
La data de 04.03.2009, C. L. Valea Doftanei a analizat cele două cereri transmise de Primăria . constatat că solicitanta C. M. – I. „este îndreptățită să primească în proprietate suprafața de 1.464 ha. teren pădure situată conform amenajamentului în zona Steioasa M. și Steioasa M.”.
De asemenea, reprezentantul Ocolului Silvic Câmpina s-a abținut cu privire la dosarul pârâtei C. M. – I..
La data de 11.03.2009, Primăria . transmis Ocolului Silvic Câmpina „documentația privind restituirea suprafeței de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră (...) în scopul validării acesteia”.
Ulterior, la data de 10.04.2009, Primăria . comunicat Ocolului Silvic Câmpina că nu mai este necesară o nouă analiză a dosarului, întrucât, în ședința comisiei locale din data de 04.03.2009 „reprezentantul ocolului a fost prezent, a analizat dosarul și a constatat pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludenta actelor de proprietate depuse”.
Reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a mai subliniat faptul că aceste mențiuni sunt în totală contradicție cu consemnările din procesul - verbal încheiat la data de 04.03.2009 de către comisia locală în condițiile în care reprezentantul ocolului și-a manifestat, în mod expres, poziția de abținere cu privire la dosarul pârâtei C. M. – I..
Cu toate acestea, la data de 21.04.2009, a fost întocmită Anexa nr.37 cuprinzând suprafața de 1.464 ha. pentru pârâta C. M. – I., după autor C. M. C. și, din examinarea Anexei nr.37, s-a mai constatat faptul că reprezentanții Ocolului Silvic Câmpina a avizat această anexă cu „mențiunea că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege la comisia locală de fond funciar”.
La data de 27.04.2009, prin referatul nr.3048, comisia locală a decis transmiterea Anexei nr.37 către C. Județeană Prahova în vederea validării, iar în ședința din data de 03.06.2009, membrii comisiei județene au analizat cererea pârâtei C. M. – I. și au validat această cerere și, deși, la începutul procesului - verbal sunt enumerați membrii prezenți, la finalul acestuia figurează alte persoane semnatare.
De remarcat este și faptul că, deși Prefectul Ș. R. O. figura la rubrica „Absenți, din procesul - verbal de ședință, dintr-o simplă lecturare a reiese faptul că acesta a participat, în mod activ, în timpul ședinței, luând cuvântul, precum și faptul că acesta a semnat procesul - verbal.
De asemenea, important de subliniat este și faptul că atât numitul P. C. - reprezentantul Direcției pentru Verificarea Legalității, Aplicării Actelor Normative și C. Administrativ, cât și reprezentantul Direcției Silvice Ploiești - U. C., s-au abținut cu privire la validarea cererii pârâtei C. M. – I. și, cu toate acestea, în aceeași zi, comisia județeană a emis Hotărârea nr.6806 prin care a fost validată Anexa nr.37 pentru suprafața de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră.
La data de 13.08.2009, a fost încheiat procesul - verbal de punere în posesie nr.5665 prin care solicitanta, prin mandatar, a primit suprafața de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră, conform hotărârii comisiei județene.
La data de 14.09.2009, prin adresa nr.6425, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova a solicitat lămuriri comisiei județene de fond funciar cu privire la respectarea termenului de depunere a cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar și, ulterior, la data de 2109.2009, Instituția Prefectului Județului Prahova a comunicat Oficiului de Cadastru faptul că „cererea depusă în data de 24.11.2005, de către A. S. C., a fost înaintată de C. L. Florești către C. L. Valea Doftanei spre competentă soluționare, legea neimpunând niciun termen în care cererile să fie înaintate de la o comisie locală spre cea competentă”.
Cu toate acestea, a fost emis titlul de proprietate nr._/25.09.2009, având ca titular pe C. M. – I., cu autor C. G. C., pentru terenul cu vegetație forestieră în suprafață totală de 1.464 ha. situat pe teritoriul . cu ocazia verificărilor efectuate de Corpul de Control al A.N.R.P, s-a constatat faptul că, în anul 2009, C. locală de Fond Funciar Valea Doftanei a aprobat, în mod nelegal, reconstituirea dreptul de proprietate pentru pârâta C. M. – I., prin mandatar V. A., pentru următoarele considerente:
În baza cererii formulate de pârâta C. M. – I. a fost aprobată reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață totală de 1.464 ha., cu încălcarea prevederilor legale, în următoarele condiții:
Cu privire Ia cererea nr.9232/11.12.2008, prin care pârâta C. M. – I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra „Pădurii Steioasa M. și Steioasa M.”, de pe raza . faptul că aceasta a fost înregistrată la C. L. Valea Doftanei în afara termenului prevăzut de legislația fondului funciar.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, termenul de depunere a cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate a fost de 90 zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, termen care a fost prelungit până la data de 30 noiembrie 2005 prin O.U.G. nr.127/2005.
Conform art.11 alin.5 din H.G. nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor „cererea împreună cu actele prevăzute la alin. (3), se depune la consiliul local în a cărui rază teritorială este situat terenul, fie personal, fie prin postă, înăuntrul termenului prevăzut de lege”.
În concluzie, apreciază reclamanta că, în mod nelegal, a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru pârâta C. M. – I. atâta timp cât cererea a fost depusă în afara termenului legal prevăzut de legislația în vigoare la acea dată.
Cu privire la cererile nr.90/24.11.2005 și nr.90bis/24.11.2005, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților consideră că se impun a fi formulate anumite precizări, și anume:
Din examinarea cererii nr.90/24.11.2005 s-a constatat faptul că pârâta C. M. – I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aflate în ., bunuri care au aparținut familiei C., cerere prin care și-a manifestat interesul de recuperare a proprietăților preluate, în mod abuziv, de statul român de pe raza . eventuală interpretare potrivit căreia aceasta ar fi vizat și proprietățile din . poate fi luată în considerare, întrucât legislația obligă solicitantul să identifice (indice) terenul pentru care se consideră îndreptățit.
Mai mult decât atât, la data de 13.02.2006, C. L. Florești a analizat cererea și a respins-o pe motiv că „solicitanta nu face dovada cu acte și nu se regăsește în evidențele agricole”, sens în care se impune a se preciza faptul că dacă membrii comisiei ar fi constatat că proprietatea solicitată ar fi fost situată pe raza oricărei alte localități, ar fi trebuit să transmită dosarul comisiei locale competentă să soluționeze cererea, conform procedurii reglementate de art.33 din Legea nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru aceste motive, consideră reclamata că solicitanta nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră de pe raza ., prin cererea formulată, a solicitat proprietățile din ., din .>
Din examinarea cererii nr.90bis/2005 s-a constatat că solicitanta s-a considerat îndreptățită să solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru toate proprietățile care au aparținut familiei C. de pe raza județului Prahova, însă, nici prin această cerere nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de pe raza .: nu a indicat proprietatea/proprietățile pentru care s-a considerat îndreptățită conform prevederilor art.11 alin.2 din H.G. nr.890/2005, ceea ce înseamnă că membrii celor două comisii erau în imposibilitatea stabilirii întinderii dreptului de proprietate; cererea nr.90 bis/2005 nu poartă număr de înregistrare din registrul de corespondență al primăriei, ca în cazul cererii nr.90/ 2005; cererea nr.90 bis/2005 a fost înscrisă în registrul special de cereri formulate în temeiul Legii nr.247/2005 pe același rând cu cererea nr.90; cererea nr.90 bis/2005, deși a fost formulată de aceeași persoană, are o semnătură vizibil diferită de cea din cererea nr.90/2005.
Având în vedere modul în care a fost înregistrată cererea nr.90bis în evidențele Primăriei Florești, precum și adresa nr.80/08.01.2009 prin care Primăria Valea Doftanei a solicitat Comisiei Locale Florești cererile formulate de pârâta C. M. – I., adresa menționată ridică semne de întrebare atât cu privire la autenticitatea acesteia, cât și asupra datei la care aceasta a fost întocmită.
Consideră reclamata că s-a încercat crearea unei stări aparente de respectare a termenului de formulare de cereri, fapt care a condus, în mod ilegal, la reconstituirea dreptului de proprietate pentru pârâta C. M. – I. de către C. locală Valea Doftanei, iar dacă cererea nr.90 bis ar fi fost întocmită în aceeași zi cu cererea nr.90, respectiv data de 24.11.2005, aceasta ar fi trebuit să fie înregistrată în registrul de corespondență al Primăriei Florești, așa cum s-a procedat cu alte cereri.
Mai mult decât atât, membrii Comisiei locale Florești ar fi trebuit să analizeze ambele cereri, nu numai cererea nr.90.
În aceste condiții, consideră că solicitanta nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră de pe raza .>
Conform dispozițiilor art.5 lit. b) și art.79 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare, C. L. de Fond Funciar are obligația de a verifica existenta cererilor, actele doveditoare, precum și pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte.
Totodată, potrivit dispozițiilor art.6 lit. c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare, comisia județeană verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestora.
Contrar acestor prevederi, comisia județeană a validat propunerea comisiei locale, considerente în raport de care reclamanta apreciază că validarea dreptului de proprietate pentru terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 1.464 ha. în favoarea pârâtei C. M. – I. s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale.
Revenind la modul de soluționare al cererii nr.6232/2008, în ipoteza formulării acesteia în termenul prevăzut de lege, reclamanta a precizat că, din examinarea documentelor care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/25.09.2009 transmise, la solicitarea A.N.R.P., de către Primăria ..C.P.I. Prahova și Instituția prefectului Județului Prahova, rezultă, încă o dată, că membrii celor două comisii au aprobat, în mod nelegal, reconstituirea dreptului de proprietate pentru pârâta C. M. – I. pentru următoarele considerente: cererea formulată nu era însoțită de declarația prevăzută de art.10 alin.2 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, încălcându-se astfel, prevederile legale.
Astfel, membrii comisiei locale au aprobat, în mod greșit, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.464 ha. teren vegetație forestieră, întrucât, în lipsa declarației, în mod legal, nu ar fi fost posibilă stabilirea întinderii dreptului de proprietate al solicitantei, cu precizarea că, atât comisia locală, cât și comisia județeană au tratat cu superficialitate importanța declarației prin modul în care au înțeles să verifice sau, mai degrabă, să nu verifice, documentele în prezenta speță.
În acest context, menționează că, în aceeași ședință în care au fost analizate cererile solicitantei - 03.06.2009, membrii comisiei județene au verificat în alte dosare, existența/inexistența acestei declarații, precum și conținutul său, comisia județeană validând dreptul de proprietate pentru pârâta C. M. – I. asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 1.464 ha., deși documentele existente la dosar nu clarificau situația reconstituirilor.
Din analiza cererii formulate de pârâtă a reieșit faptul că solicitanta nu a trecut toate informațiile stabilite ca necesare prin legislație.
Important de subliniat este faptul că, deși legea obligă solicitantul să indice atât autorul după care se consideră îndreptățit, cât și terenul solicitat, conform prevederilor art.11 din H.G. nr.890/2005, în speța de față, solicitanta s-a limitat în a preciza, în cereri, că se consideră îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate după familia C..
În concluzie, comisia județeană a validat dreptul de proprietate pârâtei C. M. – I. asupra terenului cu vegetație forestieră, deși cererile existente la dosar nu indicau proprietatea pentru care solicitanta se considera a fi îndreptățită, iar lipsa acestei informații ar fi trebuit să reprezinte un motiv de invalidare a dreptului de proprietate.
Cât privește reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră, reclamanta a subliniat că, în cuprinsul actului de partaj încheiat la data de 13.02.1932 între A. M. S. și C. M. C., la pagina 4, paragraful 1, sunt menționate mai multe moșii, printre care și moșia Steioasa, ca făcând obiectul unor exproprieri.
„M. Jilavele (...) și Steioasa județul Prahova, la care operațiunile de expropriere nu sunt terminate, intră în compunerea lotului cu această sarcină fără niciun drept de recurs al părților între ele, în cazul când se va mai expropria ceva, sau când se va recupera ceva (...)”.
Cu toate că aveau cunoștință de acest înscris, membrii comisiei locale s-au limitat în a-l reține ca act de proprietate, luând în considerare doar probele solicitantei, fără a mai verifica și clarifica situația juridică a terenului cu vegetație forestieră, ceea ce înseamnă că, dacă se depuneau minimele diligențe în vederea clarificării situației juridice a terenului preluat în mod abuziv, soluția nu putea fi alta decât de invalidare a dreptului de proprietate.
În concluzie, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților apreciază că nu se putea, în mod legal, reconstitui dreptul de proprietate în favoarea solicitantei, atât timp cât situația juridică a terenului în discuție nu era clarificată.
Potrivit art.61 alin.1 din H.G. nr.890/2005 „Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face, pe vechile amplasamente, din suprafețele de teren cu destinație forestieră cuprinse în amenajamentele silvice și din terenurile cu destinație agricolă acoperite cu vegetație forestieră: pășuni împădurite, tufărișuri, zăvoaie și altele asemenea. Reconstituirea se va face având în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist” (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989).
Pentru aceste motive, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților consideră că solicitanta nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră de pe raza ., o . exproprieri au fost efectuate la nivelul anului 1930, ceea ce înseamnă că preluarea s-a făcut înainte de perioada de referință prevăzută de legile fondului funciar.
Conform dispozițiilor art.5 lit. b) și art.79 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare, comisia locală de fond funciar are obligația de a verifica existența cererilor, actele doveditoare, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte.
Art.6 lit. C) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.890/2005 cu modificările și completările ulterioare prevede că comisia județeană verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existenta actelor doveditoare, pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestora.
Contrar acestor prevederi legale, comisia locală a propus înscrierea în Anexa nr.37 a solicitantei pârâtei C. M. - I., cu suprafața de 1.464 ha., iar prin Hotărârea nr.6806/03.06.2009, comisia județeană a validat Anexa nr.37, context în care reclamanta a apreciat că validarea dreptului de proprietate pentru terenul cu vegetație forestieră în litigiu pentru solicitanta C. M. - I. s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale.
În concluzie, din verificările efectuate cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră situate în .. Prahova, a rezultat faptul că, în anul 2009, C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate solicitantei C. M. - I., deși aceasta nu era îndreptățită, potrivit legii, la astfel de reconstituiri pentru următoarele motive: nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră de pe raza ., prin cererea formulată, a solicitat proprietățile din ., din . județeană a validat dreptul de proprietate pârâtei C. M. – I. asupra terenului cu vegetație forestieră, deși cererile existente la dosar nu indicau proprietatea pentru care solicitanta se considera a fi îndreptățită, iar lipsa acestei informații ar fi trebuit să reprezinte un motiv de invalidare a dreptului de proprietate; comisia județeană a validat dreptul de proprietate al solicitantei asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 1.464 ha., deși, documentele existente la dosar nu clarificau situația reconstituirilor.
Pentru toate aceste considerente, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților solicită admiterea apelului,să dispuneți anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
În drept: art. III alin.1 lit. a) pct. vi, din Legea nr.169/1997, Legea nr.18/ 1991, republicată, Legea nr.1/2000, Legea nr.247/2005, H.G. nr.890/2005, art. 466 și urm. C.pr.civ.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova – Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de 02.07.2015, pricina fiind soluționată în condiții de legală citare a tuturor părților litigante, fără ca intimatele - pârâte C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor și C. M. - I. să fi formulat întâmpinare, numai reprezentanții comisiei județene solicitând respingerea apelului, fapt consemnat în practicaua prezentei decizii.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin petitul acțiunii cu care a fost investită instanța de fond, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, C. L. Valea Doftanei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor și C. M. - I., să se constate nulitatea absolută a H.C.J. Prahova nr.6806/03.06. 2009 cu privire la validarea poziției nr.1 din Anexa nr.37 și a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de pârâta C. M. - I., înregistrată la Primăria . nr.9232/11.12.2008, precum și anularea titlului de proprietate nr._/25.09.2009 emis în favoarea aceleiași pârâte de către C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, pentru suprafața de 1.464 ha. teren cu vegetație forestieră.
Prin nota de ședință transmisă prin fax de av. D. C. la data de 05.03.2015 (f.233 – dos. fond), s-a învederat că pârâta C. M. – I. a decedat la data de 23.07.2014, în Franța, sens în care a fost depus certificatul de deces nr. 2014 – 34, nr. ordine 4 eliberat de . – Oise - înscris comunicat reclamantei la data de 13.03.2015 (f.267, verso – dos. fond), solicitându-se a fi puse în discuție excepțiile lipsei capacității de folosință a persoanei decedate în raport de data înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Câmpina – 26.01.2015, fiind astfel încălcate dispozițiile art.56 C.pr.civ. și a inadmisibilității cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că actul dedus judecății este un act juridic care a produs efecte în patrimoniul pârâtei, fiind inadmisibil cadrul procesual pasiv fără participarea acesteia.
Prin „Precizările” formulate la termenul de judecată din data de 30.04. 2015 (f.284 – dos. fond), având în vedere înscrisurile depuse de av. D. C., înscrisuri comunicate odată cu citația emisă la data de 10.03.2015, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat ca, în virtutea rolului activ al instanței, astfel cum acesta este reglementat la art.22 C.pr.civ., să se solicite acesteia să arate dacă are cunoștință despre dezbaterea succesiunii rămase de pe urma pârâtei C. M. - I., în caz afirmativ, să comunice dacă se cunoaște locul dezbaterii acesteia, precum și numele și domiciliile succesorilor acesteia.
Totodată, având în vedere cererea și înscrisurile depuse de avocat, s-a solicitat să se pună în vedere acestuia să precizeze calitatea pe care o deține cu privire la speța în cauză.
Pentru același termen de judecată – 30.04.2015, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus și cerere privind acordarea unui nou termen de judecată (f.286 – dos. fond), întrucât, date fiind înscrisurile care i-au fost comunicate odată cu citația emisă la data de 10.03.2015, în temeiul art.204 C.pr.civ., solicită introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei – pârâte C. M. – I., învederându-se că, prin adresele nr.8858/ DJC/20.04.2015 și, respectiv nr._/DJC/24.04.2015 transmise Centrului Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale, s-au solicitat informații referitoare la deschiderea succesiunii și dezbaterea acesteia, fiind efectuate demersurile necesare cu privire la aflarea moștenitorilor în vederea modificării cererii de chemare în judecată și introducerii în cauză a acestora.
Astfel, potrivit adreselor menționate în precedent și care au însoțit cererea de chemare în judecată (f.287, 289 – dos. fond), reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat Centrului Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale să i se comunice, în regim de urgență, dacă s-a dezbătut sau nu succesiunea defunctei C. (născută D.) M. – I., la data de 21.04.1936, cu ultimul domiciliu cunoscut în Franța, 6 Hameau de Morainvillers,_, Sains – Morainvillers, posesoare a Cărții Naționale de Identitate nr._ eliberată de Subprefectura Clermont, precum și numele și adresele moștenitorilor, aceste relații fiindu-i necesare în vederea introducerii în cauză a succesorilor pârâtei și pentru evitarea anulării acțiunii.
Prin adresa nr.1579/22.04.2015, Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale C.N.A.R.N.N. – INFONOT a solicitat reclamantei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților ca, pentru consultarea registrului, este necesar a se comunica, data exactă a decesului defunctei C. M. – I., în format zi/lună/an, conform art.6 alin.2 din Normele metodologice privind registrele unic ținute de U.N.N.P.R., sens în care, în finalul adresei, în partea stângă, reprezentanții solicitantei au făcut mențiunea olografă „Demersuri suplimentare” (f.288 – dos. fond).
Aceasta este situația - premisă de la care trebuie pornit în analizarea temeiniciei demersului judiciar inițiat de reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Astfel, potrivit art.204 alin.1 C.pr.civ. „Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei”.
Față de cele mai menționate, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat acordarea unui termen în vederea modificării cererii de chemare în judecată, în sensul introducerii în cauză a moștenitorilor defunctei – pârâte C. M. – I. pe baza informațiilor care urmau a fi obținute în urma demersurilor dovedite întreprinse în acest sens, cererea cu privire la care instanța de fond a omis a o pune în discuția contradictorie a părților (nb. la termenul de judecată din data de 30.04.2015 care a fost și primul termen de judecată acordat în cauză și la care a fost prezent reprezentantul pârâtei C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor) și, asupra căreia, pe cale de consecință, nu s-a pronunțat, deși a fost investită în acest sens.
Art.22 alin.1 C.pr.civ. stipulează că „judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc”.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma modalității de instrumentare a cauzei, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii și, reținând că procesul civil este guvernat, printre alte principii, și de cel al garantării dreptului la apărare – art.13 C.pr.civ., dar și de cel al contradictorialității – art.14 C.pr.civ., este evident că, în speță, instanța de fond nu a pus în discuția părților litigante „Precizările” formulate de reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru termenul din data de 30.04.2015 (f.284 – dos. fond) și nici cererea vizând acordarea a unui nou termen de judecată în vederea modificării cererii de chemare în judecată, în sensul introducerii în cauză a moștenitorilor defunctei – pârâte C. M. – I., pe baza informațiilor care urmau a fi obținute în urma demersurilor, dovedite, întreprinse în acest sens și, asupra căreia, pe cale de consecință, nu s-a pronunțat, deși a fost investită în acest sens, fiind astfel nesocotite principiile enunțate.
Pentru rațiunile anterior expuse și, în vederea asigurării aplicării, în mod real și eficient, a principiilor garantării dreptului la apărare - art.13 C.pr.civ. și al contradictorialității - art.14 C.pr.civ., în asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal al cetățenilor la actul de justiție, în vederea realizării unor drepturi ori interese legitime pe cale judiciară, astfel cum acestea sunt reglementate prin art.6 din CEDO, tribunalul urmează să admită apelul și, în baza art.480 alin.2 C.pr.civ. rap. la art.480 alin.3 Teza a - II - a C.pr.civ., va anula sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a se pronunța asupra tuturor cererilor formule de părți și, implicit, asupra fondului pricinii deduse judecății, ocazie cu care vor fi avute în vedere și celelalte critici formulate de apelanta - reclamantă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul declarat de apelanta - reclamantă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, Sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1641/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatele - pârâte C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, C. L. VALEA DOFTANEI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . Teșila, .. 156, jud. Prahova și C. M. - I., cu ultimul domiciliu cunoscut în Franța, 6 Hameau de Morainvillers,_, Sains – Morainvillers, posesoare a Cărții Naționale de Identitate nr._ eliberată de Subprefectura Clermont, decedată la data de 23.07.2014 și, în consecință:
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, potrivit considerentelor prezentei decizii.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.08.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. C. A. G. H.
GREFIER,
L. E. A.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. A.G.H./tehnored. R.C.
5 ex. – 31.08.2015
d.f.nr._ - Judecătoria Câmpina
j.f. D. L. - I.
← Pretenţii. Decizia nr. 2660/2015. Tribunalul PRAHOVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2617/2015.... → |
---|