Fond funciar. Decizia nr. 300/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 300/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 300/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 300

Ședința publică din data de 26.05.2015

PREȘEDINTE – M. R.

JUDECĂTOR – A. G. H.

JUDECĂTOR - N. C.

GREFIER – A. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă B. G. L., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6 împotriva sentinței civile nr. 2580/25.02.2015 pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații – pârâți C. LOCALĂ VALEA CĂLUGĂREASCĂ PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în . Prahova, C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Ploiești, județul Prahova, I. N., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, I. S., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, R. E., având domiciliul în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, R. V., având domiciliul în București, Drumul Codrii Cosminului, nr. 39, P. M. C., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, I. T., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova și C. L., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul – reclamant B. G. L., personal și asistată de avocat C. V. și intimata – pârâtă C. Locală Valea Călugărească pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar reprezentată de avocat N. M., lipsind ceilalți intimați – pârâți.

Cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul intimatei – pârâte C. Locală Valea Călugărească pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar depune la dosar împuternicirea avocațială și învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Având cuvântul apărătorul recurentei – reclamante solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise. Astfel, apreciază că instanța de fond a făcut o aplicarea greșită a dispozițiilor legale, respectiv disp. art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 67/1992 și art. 27 alin. 22 din Legea nr. 18/1991. Instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale, apreciind că este vorba despre un teren extravilan, dar și că acest teren a fost reconstituit unor alte persoane îndreptățite care au adus teren în CAP. Arată că în această situație C. Locală trebuia să solicite anularea titlului de proprietate, având în vedere că terenul trebuia reconstituit persoanelor care au formulat cerere de reconstituire pe vechiul amplasament. Mai arată că s-a făcut dovada cu înscrisurile de la dosar a faptului că autorul intimaților – pârâți s-a înscris în CAP cu teren în suprafață de 600 mp. Există înscrisuri din care rezultă că Rovit SA a predat terenul Comisiei Locale, anterior terenul fiind preluat abuziv de către Statul Român. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și constatarea nulității titlului de proprietate nr._/2005. De asemenea, solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Apărătorul intimatei – pârâte C. Locală Valea Călugărească pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, având în vedere că în cauză probele administrate nu au făcut dovada incidenței motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod de Procedură Civilă. Cu privire la situația juridică a autorului intimaților – pârâți persoane fizice, arată că s-a avut în vedere evidențele agricole din perioada 1959-1962, reconstituirea fiind efectuată în baza acestor înscrisuri. Punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru autorul intimaților – pârâți s-a realizat în raport de faptul că amplasamentul atribuit în 1991 era liber de construcții din punct de vedere juridic. În ceea ce privește situația autorului recurentei – reclamante, arată că acesta a avut calitatea de acționar la ICDVV Valea Călugărească aspect ce rezultă din decizia din 1992 existentă la dosar. Astfel în raport de această calitate i s-a reconstituit dreptul de proprietate, raportat la numărul de acțiuni. Situației autorului recurentei – reclamante îi sunt aplicabile disp. OUG nr. 102/2001. cererea de recurs este neîntemeiată și raportat la împrejurarea că din probele administrate nu rezultă că vechiul amplasament al autorului recurentei se suprapune cu terenul din titlul de proprietate a cărui nulitate se solicită. Din nici o probă nu rezultă acest aspect în condițiile în care eliberarea titlului de proprietate s-a realizat cu respectarea disp. Legii nr. 18/1991, în condițiile în care la momentul punerii în posesie terenul era liber din punct de vedere juridic, iar recurenta nu avea formulată cererea de reconstituire formulată în baza Legii nr. 18/1991, ci în baza Legii nr. 1/2000. Apreciază că în mod corect s-a dat eficiență prevederilor legale incidente și depune la dosar concluzii scrise. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, la data de 13 aprilie 2010, reclamanta B. G. L. a chemat în judecată pe pârâții C. LOCALĂ VALEA CĂLUGĂREASCĂ PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PRAHOVA, I. Z., N. E., DANUTIU F., G. C. M., G. C., P. S. M., C. M., D. M. E., S. N., I. N., D. C., I. I., P. M., I. N., I. ATINA, RAMNICEANU CONSTANTA, I. T., V. SOFITA și A. T., solicitând instanței să constate nulitatea absolută în ceea ce privește amplasamentul terenurilor reconstituite prin Titlurile de proprietate nr._/15.11.2002, tarlaua 72, . 0,4668 ha având titular I. A. N., succesoare I. Z., nr._/20.09.2004, tarlaua 72, . suprafața de 0,0948 ha având titular N. R.P., succesoare N. E., Titlul de proprietate nr._/26.07.2002, tarlaua 72, . de 0,1000 ha având titular Danutiu U. F., Titlul de proprietate nr. 132/06.02.2004, tarlaua 72, . de 0,1992 ha având titular G. M., succesori G. C., P. S. M., C. M., Titlul de proprietate nr._/ 28.05.2004, tarlaua 72, . de 0,1644 ha având titular D. M. E., Titlul de proprietate nr._/15.11.2002, tarlaua 72, . 0,9625 ha si tarlaua 72, . de 0,3045 ha având titular S. N.N., Titlul de proprietate nr._/10.05.2005 tarlaua 72, . de 0,0671 ha având titular I. M. T., succesori P. M., I. N., I. Atina, Ramniceanu Constanta, I. T., V. Sofita și A. T..

Prin încheierea de ședință din data de 21.10.2013 dată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, instanța a dispus disjungerea cauzei și formarea unor noi dosare și anume, un dosar privind pe pârâtul N. A., având ca obiect anularea titlului de proprietate nr._/20.09.2004, un dosar privind pe pârâta Danutiu F., având ca obiect anularea titlului de proprietate nr._/26.07.2002, un dosar privind pe pârâții P. S. Michaella, G. C. M., G. C. și G. C. I., având ca obiect anularea titlului de proprietate nr. 132/06.02.2004, un dosar privind pe pârâta M. S., având ca obiect anularea titlului de proprietate nr._/28.06.2004, un dosar privind pe pârâții S. N. și S. G., având ca obiect anularea titlului de proprietate nr._/15.11.2002 și un dosar privind pe pârâții I. N., I. S., R. E., R. V., P. M. C., I. T. și C. L., având ca obiect anularea titlului de proprietate nr._/10.05.2005, dosarele fiind repartizate aceluiași complet de judecată.

Având în vedere măsura disjungerii, în data de 21.10.2013 s-a format dosarul nr._, prin care reclamanta B. G. L. a chemat în judecată pe pârâții pârâții I. N., I. S., R. E., R. V., P. M. C., I. T. și C. L., având ca obiect anularea titlului de proprietate nr._/10.05.2005, C. Locală de aplicare a legilor fondului funciar Valea Călugărească prin primar și C. Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr._/10.05.2005, privind suprafața de teren de 0,0671 ha, situată în tarlaua 72, .>

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în esență, este succesoarea defunctului B. M., decedat la data de 20 mai 1991.

În urma aplicării legilor de restituire a proprietăților, în completarea și precizarea cererii din anul 1991 formulată personal de autorul reclamantei pentru suprafața de 17,1571 ha, a solicitat conform Legii nr.169/1997 reconstituirea dreptului de proprietate privată și asupra suprafeței de 9,75 ha teren amplasat în comuna Valea Călugărească, .. Prahova.

A arătat că suprafața de 9,75 ha reprezintă diferența dintre terenul ce a aparținut bunicii reclamantei și terenul tatălui reclamantului.

A mai învederat că aceste terenuri au fost preluate în mod abuziv. Totodată, aceștia au fost deposedați în mod abuziv de construcția – conac și anexele specifice, dar și terenul aferent acestor edificii.

După evenimentele din decembrie 1989, reclamanta a recuperat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă construcția și terenul aferent acesteia, acestea făcând parte dintr-un trup mai mare, care actualmente are coordonatele cadastrale în tarlaua 72, aparținând de .>

A arătat că, deși încă de la apariția legilor de restituire a proprietăților, întâi tatăl reclamantei și mai apoi după decesul acestuia, reclamanta, au formulat cereri de reconstituire pe vechiul amplasament, în speță au fost eliberate titluri de proprietate în anii 2002, 2003 și 2004 pe amplasamentul ce aparținut familiei reclamantei.

Prin Legea nr.247/2005, prin art.1 din Titlul V s-a stipulat expres că sunt lovite de nulitate absolută actelor emise cu încălcarea legislației, pct.ii de la art. III din Legea nr.169/1997, precizând că se încadrează în această categorie actele de reconstituire sau constituire în favoarea altor persoane asupra vechiul amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia în termen legal.

În data de 04 iunie 2010, reclamanta B. G. L. și-a precizat acțiunea, în sensul că reconstituirea dreptului său de proprietate asupra suprafeței de teren de 5,30 ha este atestată de adeverința nr.3671 din 22 mai 2006 emisă de Primăria comunei Valea Călugărească (f 63).

Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 6,25 este atestat de tabelul nominal – anexa nr.27 supliment 4 întocmit de . persoanele fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acționar în temeiul art.36 din Legea nr.18/1991 și cărora li se restituie în natură suprafețele solicitate pe baza documentelor care atestă fosta proprietate în perimetrul societății comerciale (poziția nr.2 din tabelul nominal).

S-a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1,70 ha este atestată de tabelul nominal – anexa nr.30 supliment 5 întocmit de . persoanele fizice prevăzute la art.37-39 din Legea nr.19/1991 și cărora li se restituie dreptul de proprietate.

Prin cererea precizatoare din 11 ianuarie 2013, reclamanta s-a arătat că suprafața solicitată a fi restituită pe vechiul amplasament este de 1,5611 ha.

Pârâții prin întâmpinare au invocat excepțiile tardivității acțiunii și inadmisibilității acțiunii, excepții care au fost respinse la termenul din 16.12.2013.

În urma probelor administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 2580/25.02.2015 Judecătoria Ploiești a respins cererea având ca obiect fond funciar, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.362/1937 de fostul Tribunal Muscel și transcris la grefa Tribunalului Prahova sub nr. 5876/1937 autorul reclamantei, numitul M. I. I. B., a cumpărat la data de 08 mai 1937 de la I. B. (tatăl cumpărătorului) „un trup de pământ arătură, fâneață și vie în mărime de 17 ha și jumătate situat în . Valea Mieilor, învecinat la Răsărit și M. Zi cu drumul Văii Mieilor, la Apus cu Moștenitorii G. A., la Miază N. cu frații G. și cu I. B.. Cumpărătorul va avea dreptul de a se folosi de jumătate din casa și pivnița ei după terenul vânzătorului din partea de miază noapte a trupului vândut, putând trece cu piciorul și cu căruțele la această casă și pivniță atâta vreme cât și casa și pivnița vor exista” (fila 20, 21).

Potrivit certificatului din 01 iulie 1937 întocmit de primarul comunei Valea Călugărească, acesta a certificat faptul că proprietatea M. I. B. în suprafață de 17,5 ha, cu vecinătățile la răsărit și miază-zi cu drumul V. Largă, apus cu moștenitorii Gh. A., la M. N. cu frații G. și I. B. este teren plantat cu vie și fâneață ( fila 19).

În data de 23 octombrie 1937, M. I. B. a vândut lui P. I. B. o parte din terenul vie și teren arabil ce-l poseda în . Valea Mieilor, jud. Prahova, și anume 3,25 ha teren plantat cu vie tânără și 3 ha teren arabil, formând un trup și având următoarele vecinătăți la răsărit cu vânzătorul, la apus cu moștenitorii Gh. A., la miază zi cu drumul văii mieilor și la miază noapte cu frații G. și I. B..

Prin actul de schimb din 02 mai 1952, încheiat între Ministerul Agriculturii și B. M., s-a făcut un schimb de terenuri în suprafață de 7 ha cu următoarele vecinătăți G.A.S. (T. și M. Racaru, Sud: Drum Est: Drum în schimbul suprafeței de 7 ha 0367 m.p. situat pe teritoriul comunei Valea Călugărească, Regiunea Prahova, sub nr. topografic 34, cu ½ casă, vecinătăți sud drum P., est - drum, vest - drum (f.6).

La data de 01.06.1978 s-a deschis succesiunea de pe urma defunctei B. P., cu ultimul domiciliu în municipiul București, conform certificatului de deces . nr._ din 03.06.1978 (fila 43).

În luna martie 1991, B. I. M., fiul lui I. și P. B., a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, arătând că aceste terenuri au fost „ plantate cu vie pe rod și arabil ce le-a avut până la data de 24 mai 1952, susținând când au fost preluate în mod abuziv și fără drept de Gospodăria Agricolă de Stat „T. V.” și de Institutul de cercetare Valea Călugărească. Averea mobilă și imobilă la acea dată se compune din 17,1571 ha din care: 10,9201 ha – vie pe rod, 2592 m.p. – teren grădină, 5,7500 ha, teren arabil, 2278 m.p., curte aferentă construcțiilor, o casă de locuit cu magazie, beci și tot inventarul. Averea a intrat în patrimoniul său de la tatăl său I. B., cu actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.362/1937 la Tribunalul Muscel și transcris la Tribunalul Prahova sub nr.5876/1938 (anexa nr.1). Din suprafața de mai sus, a vândut mamei sale Polexenia B. suprafața de 3,25 ha, teren plantat cu vie și 3 ha, teren arabil, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1937 la Tribunalul Ilfov și Transcris la Tribunalul Prahova sub nr.8937/1955 (anexa nr.2).

În urma aplicării Decretului nr.151/1950, la data de 12 mai 1952 prin actul de schimb 1189 înregistrat cu nr.455 din 12 mai 1952 (f 6) a predat suprafața de 7 ha, primind în schimb un teren în suprafață de 7,307 ha teren plantat cu vie și ½ casă-parcelă 34 – situată în Valea Săracă din . care ulterior a fost preluat de Institutul de Cercetări, Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, petentul rămânând cu ½ din casă și suprafața de 5000 m.p., teren arabil pe care a plantat cu vie 4000 m.p. De asemenea, Gospodăria Agricolă de Stat T. V. a luat în mod abuziv și fără forme legale suprafața de 3,_ ha, teren plantat cu vie pe rod și 3 ha, teren arabil proprietatea mamei sale P. B..

A precizat că pentru aceste terenuri nu a primit nimic în schimb, fapt pentru care a dat naștere la procese la instanțele judecătorești, așa cum rezultă din Decizia civilă nr.157/1957 a Tribunaluui Prahova. S-a arătat că B. P. a decedat în la data de 01 iunie 1978, conform certificatului de moștenitor . nr._ (FILA 88) emițându-se certificatul de moștenitor nr.591/1979. A rugat să se facă aplicare a dispozițiilor art.36 din Legea nr.18/1991, atribuindu-i suprafața minimă de 5000 m teren plantat cu vie, restul acțiuni în condițiile art.36 din Legea nr.18/1991” (fila 8).

La data de 20.05.1991 s-a deschis succesiunea de pe urma defunctului B. M., cu ultimul domiciliu în municipiul Ploiești, conform certificatului de deces . 9 nr._ din 22.12.1992 (fila 45).

În data de 02.04.1992, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis Decizia nr.266, la propunerea comisiei locale Valea Călugărească, prin care a stabilit că B. I. M. are dreptul la acțiuni în valoare de 747.906 lei, pentru suprafața de 7.75 ha echivalent arabil aflat în administrarea societăți comerciale ICVV Valea Călugărească cu sediul în .>

Prin adresa nr.3671 din 22.05.2006, Primăria comunei Valea Călugărească a adus la cunoștința reclamantei B. L. G. că, în speță, cererea acesteia formulată în baza Legii nr.247/2005 și înregistrată sub nr.261/23.09.2005 a fost validată de C. locală pentru suprafața de 5,30 ha, teren aflat în perimetrul S.C. ROVIT S.A. Valea Călugăreasca ( fila 32).

Prin adresa nr.395 din 17.01.2007, Primăria comunei Valea Călugărească a adus la cunoștința reclamantei B. L. G. că, în speță, cererea acesteia formulată în baza Legii nr.247/2005 și înregistrată sub nr.318/07.11.2005 a fost validată de C. Județeană de Fond Funciar Prahova prin Hotărârea nr.4909/22.11.2005 pentru suprafața de 6,25 ha, autor B. P. (f 9).

Prin adresa nr.1905 din 13.05.2007, Primăria comunei Valea Călugărească a încunoștințat reclamanta B. L. G. că, în speță, cererea acesteia formulată în baza Legii nr.247/2005 a fost validată de C. Județeană de Fond Funciar Prahova prin Hotărârea nr.5013/21.12.2006 pentru suprafața de 1,70 ha, autor B. I. M. (fila 16, 35-36).

Având în vedere faptul, pe de o parte, în data de 02.04.1992, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis Decizia nr.266, la propunerea comisiei locale Valea Călugărească, prin care a stabilit că B. I. M. are dreptul la acțiuni în valoare de 747.906 lei, pentru suprafața de 7.75 ha echivalent arabil aflat în administrarea societăți comerciale ICVV Valea Călugărească cu sediul în ., pe de altă parte, faptul că în cuprinsul raportului de expertiză în specialitatea topografie din dosarul nr._, care a fost întocmit anterior dispunerii măsurii disjungerii din data de 21.10.2013, nu a fost identificată suprafața de teren ce a făcut obiectul actului de schimb din anul 1952, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că este îndreptățită să invoce dispozițiile art. III alin.1 lit. a) pct. ii) din Legea nr.169/1997, întrucât terenul menționat în T.P. nr._/ 10.05.2005, în suprafață de 0.0671 ha, situat în extravilanul comunei Valea Călugărească, T72, P 5710/4 (plan situație nr.8 raport expertiza f 219) face parte din suprafața de teren în schimbul căreia i-a fost recunoscut defunctului B. I. M. dreptul la acțiuni în valoarea de 747.906 lei, pentru suprafața de 7,75 ha echivalent arabil, conform Deciziei nr.266 din 02.04.1992 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (adresa primărie fila 184). Prin răspunsul la interogatoriu aflat la fila 194 se precizează că nu se cunoaște care sunt coordonatele zonei intitulate Valea Mieilor, dacă se suprapune cu zona intitulată Valea Largă.

Mai mult decât atât prin protocolul 4949/24.06.2004 aflat la fila 55 dosar Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor Statului preda suprafețele de teren aferente anexei 34 si 37 în scopul explicit pentru punerea în posesie a persoanelor cuprinse în Hotărârea Comisiei Județene 98/29.08.1991 unde la poziția nr. 1017 sunt trecuți și moștenitorii numitului I. T.. Din adresa 689/12.10/2011 emisă de Rovit S.A. depusă de reclamanta (f 523 ) rezultă că suprafața de teren situată în tarlaua 72, parcelele 5708, 5710, 5712, 5721 nu au fost predate Comisiei Locale pentru acționarii și lucrătorii societății, deoarece aceștia au primit dividende din anul 1991-până în anul 2001 inclusiv.

Cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut defunctului I. T., instanța a reținut că, prin cererea nr.105 luna august 1963 I. T. a formulat cerere de adeziune la Gospodăria Agricolă din . suprafața de 0,60 ha, ce a fost înregistrată sub nr.191/3 (fila 302).

Prin cererea nr. 1027 din 1991 numita P. M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut defunctului I. T. (fila 409), iar prin cererea nr.725/13 martie 1991 și numitul I. T T. a formulat cerere de reconstituire (f 301).

În data de 21.04.2005 s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie 2709/21.04.2015 pe numele moștenitorilor defunctului I. T., respectiv I. T., V. Sofita, I. Atina, A. T., I. N., Rimniceanu Constanta, P. M. (f 298), având în vedere Hotărârea Comisiei Județene nr.98/29.08.2011 (anexa 3, poz. 1017, fila 300), iar la data de 10.05.2005 C. Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a emis Titlul de proprietate nr._, prin care a reconstituit în favoarea numiților I. T., V. Sofita, I. Atina, A. T., I. N., Rimniceanu Constanta, P. M. în calitate de moștenitori al defunctului I. T., dreptul de proprietate asupra unor terenuri în suprafață totală de 1 ha, situate în comuna Valea Călugăreasca, . cu privire la terenul în suprafață de 0,0671 ha, extravilan, categorie de folosință arabil, tarlaua 72, . 297).

La baza eliberării acestui titlu de proprietate a stat Hotărârea Comisiei Județene Prahova nr. 98/29.08.1991, anexa 3, poziția 1 ( fila 240, 241), emisă în temeiul mențiunilor din registrul agricol din 1959-1962 al defunctului I. T. (fila 61), cererea de adeziune la G.A.C. formulată de I. T. (fila 59), precum și cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de P. M. și I. T T..

Față de situația de fapt mai-sus expusă, motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă, ținând seama de dispozițiile art. III alin.1 lit.a) pct. i) și ii) din Legea nr.169/1997, instanța a apreciat că prezenta acțiune a fost introdusă în mod nefundat.

Având în vedere faptul că, în cauza dedusă judecății, acțiunea în constatarea nulității absolute parțiale privește Titlul de proprietate nr._/10.05.2005 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,0671ha, situat în extravilanul comunei Valea Călugărească, T72, P5710/4, iar nu în intravilanul acestei localități și că reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat în favoarea unor persoane îndreptățite și care au avut predat teren la Gospodăria Agricolă de Producție Valea Călugărească, respectiv I. T., instanța a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. III alin.1 lit. a) pct. i) și ii) din Legea nr.169/1997.

Ca atare, faptul că autorul reclamantei a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate încă din anul 1991 nu are nici o înrâurire asupra legalității și temeiniciei Titlului de proprietate nr._/ 10.05.2005 emis de pe urma defunctului I. T., în favoarea moștenitorilor I. T., V. Sofita, I. Atina, A. T., I. N., Rimniceanu Constanta, P. M..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B. G. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că, prin hotărârea atacată, prima instanță a făcut o greșită aplicare a disp. art. III alin. 1 lit. a) pct. i, ii din Legea 167/1997, art. 27 alin. 22 din Legea nr. 18/1991 (republicată).

Recurenta a apreciat că soluția primei instanțe este, evident, nelegală, făcându-se o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.

Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) pct. i) si ii) din Legea 169/1997, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005: "Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării.

După apariția Legii nr. 18/1991, tatăl recurentei a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, atât în nume personal cât și ca moștenitor al mamei sale, B. P.. După decesul tatălui său, în anul 1991, după apariția legilor nr. 169/1997, nr. 1/2000 și nr. 247/2005, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate pe raza Comunei Valea Călugăreasca, . Valea Mieilor), pe vechiul amplasament. Aceasta deoarece toate terenurile ce aparținuseră familiei B. formau un tot unitar în suprafață de peste 17 ha, în jurul construcției denumită conac. Recurenta a refuzat punerea sa în posesie pe alte amplasamente deoarece, la data depunerii cererilor de reconstituire, vechile amplasamente erau libere. De menționat că terenul din Valea Mieilor ce a aparținut familiei B. a fost preluat în anii "50 de GAS T. V., devenit ulterior IAS Valea Călugăreasca și în prezent . acest teren nu a intrat în patrimoniul fostei CAP Valea Călugăreasca, pentru a se putea invoca în cauză faptul că autorul pârâților persoane fizice a avut în proprietate teren pe care l-a predat cu ocazia intrării în CAP. În aceste condiții, recurenta a apreciat că nu se poate reține că autorul pârâților a fost îndreptățit "potrivit legii" la reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentele ce au aparținut autorului său.

În plus, recurenta a subliniat că defunctul I. M. T., autorul pârâților, prin cererea depusă în anul 1991, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1 ha, fără a specifica însă amplasamentul acestui teren. Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, autorul pârâților s-a înscris în CAP cu suprafața de circa 600 m.p., teren arabil și curți construcții. Ori, în aceste condiții, nu li se putea reconstitui dreptul de proprietate asupra unor terenuri din extravilan ce au aparținut familiei B..

Mai mult, recurenta a considerat că prima instanță nu a avut în vedere nici faptul că terenurile proprietatea familiei B. se află în zona colinară, astfel încât, cu atât mai mult, se impune respectarea vechiului amplasament. În plus, s-a arătat că la dosar se află adeverințele nr. 689/12.10.2011 și 4043/28.08.2013, eliberate de . care rezultă că terenurile proprietatea familiei B. au fost predate Comisiei Locale de Fond Funciar Valea Călugărească.

S-a mai menționat că prima instanță nu a avut în vedere nici adeverința nr. 3509/29.05.2003, eliberată de Primăria . care rezultă caracterul forțat și nelegal al comasării din data de 12.05.1952, prin care autorului său i s-a luat terenul din Valea Mieilor și i s-a dat un alt teren în Valea Săraca.

In raport de motivele de recurs, intimații nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Recurenta reclamantă este moștenitoare defunctului B. I. M., pe numele acestuia din urmă, prin decizia nr.266/02.04.1992 a Comisiei Județene Prahova de Fond Funciar, fiind stabilită calitatea de acționar în cadrul ICDVV Valea Călugărească, în temeiul dispozițiilor art.36, 38 din legea nr.18/1991.

Ulterior, după apariția legii nr.1/2000, pe numele defunctului s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,30 ha., astfel cum rezultă și din hotărârea nr.2903/05.03.2003, poziția 34.

Potrivit art. 8 din legea nr.1/2000, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.102/2001pPersoanelor fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acționar la societățile comerciale pe acțiuni cu profil agricol sau piscicol, în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991, nemodificata, indiferent dacă au încheiat sau nu contracte de locațiune în temeiul art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, cu modificările și completările ulterioare, li se restituie în natura suprafețe agricole, pe baza documentelor care atesta fosta proprietate, în perimetrul acestor societăți.

În aceste condiții, așa cum s-a reținut și la instanța de fond, recurenta reclamantă este îndreptățită a i se reconstitui dreptul de proprietate numai asupra terenurilor ce s-au aflat în perimetrul S.C. ROVIT S.A., iar nu pe vechiul amplasament, astfel cum susține în mod nefondat aceasta.

Pe de altă parte, tribunalul, față de dispozițiile legale mai sus amintite, constată că, într-adevăr nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.III din legea nr.169/1997, și sub acest aspect criticile recurentei fiind nefondate.

Mai mult decât atât, recurenta reclamantă nu a probat și dovedit, împrejurarea că terenul în suprafață de 671 m.p., reconstituit potrivit titlului de proprietate nr._/10.05.2005, T 72, P 5710/4 pe numele moștenitorilor defunctului I. M. T., ar fi aparținut autorului său.

Totodată, Tribunalul reține că la momentul emiterii hotărârii nr.98/1991 a Comisiei Județene de Fond Funciar Prahova, prin care s-a reconstituit suprafața de 671 mp., pe numele moștenitorilor defunctului I. M. T., suprafața de teren era liberă și nu făcea obiectul unei alte reconstituiri, întrucât, așa cum s-a arătat și în precedent, autorul recurentei reclamante a beneficiat inițial de prevederile art.36 și 38 din legea nr.18/1991, prevederile legii nr.1/2000, fiind pe deplin aplicabile.

În aceste condiții, tribunalul constată că prima instanță a analizat cererea recurentei prin prisma întregului material probator aflat la dosarul cauzei, întemeindu-și soluția inclusiv pe documentația ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat.

Pentru toate aceste motive, având în vedere și dispozițiile art.312 cod pr. Civ., tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art.274 cod pr. Civ., tribunalul urmează să ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă B. G. L., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6 împotriva sentinței civile nr. 2580/25.02.2015 pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații – pârâți C. LOCALĂ VALEA CĂLUGĂREASCĂ PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în . Prahova, C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Ploiești, județul Prahova, I. N., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, I. S., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, R. E., având domiciliul în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, R. V., având domiciliul în București, Drumul Codrii Cosminului, nr. 39, P. M. C., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, I. T., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova și C. L., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, ca nefondat.

Ia act ca intimata C. Locală de Fond Funciar . solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. R. A. G. H. N. C.

Grefier,

A. D.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. M.R./tehnored. S.L.F.

2 ex.- 03.09.2015.

d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești

j.f. T. N. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 300/2015. Tribunalul PRAHOVA