Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 12/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 12/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 12
Ședința publică din data de 06.01.2015
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTOR – M. R.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în contradictoriu cu intimata – debitoare N. E., CNP_, domiciliată în .. 47, jud. Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform O.P. nr._/14.10.2014 ce a fost anulată și atașată la dosarul cauzei
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._, petentul Biroul Executorului Judecătoresc „P. A.” a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/07.11. 2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, privind pe debitoarea N. E..
Prin încheierea de ședință din data de 09.10.2014, Judecătoria Vălenii de M. a respins ca neîntemeiată cererea petentului, reținând că, potrivit procesului - verbal de constatare a contravenției încheiat de intimată, debitoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 și 2 din O.G. nr. 15/2002, fiind obligată să achite și tariful de despăgubire în cuantum de 28 Euro, potrivit art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002, în forma în vigoare la acel moment.
Potrivit art. II din Legea nr.144 din 23 iulie 2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în legii se anulează.
În drept, potrivit art.665 alin.5 pct.4 C.pr.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă respectiva creanță nu este certă, lichidă și exigibilă.
Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța a apreciat că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, prin care a fost abrogat articolul8 alin.3 și 31 din O.G. nr.15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă aceste fapte au fost săvârșite înainte de . legii menționate.
De asemenea, instanța a reținut că prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea Constituțională a statuat că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.”
În aceste condiții, dând eficiență principiului retroactivității legii contravenționale, cu valoare constituțională, instanța a apreciat că debitarea nu mai poate fi trasă la răspundere contravențională, obligația acestuia de a plăti tariful de despăgubire nemaiavând nici un suport legal în prezent.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.665 alin.5 pct.4 C.pr.civ., instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel, în termen legal, creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/07.11. 2011.
În motivarea cererii de apel, creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a învederat că, în fapt, prin cererea adresată Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești P. și M., s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitoarei N. E., întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/07.11.2011.
În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.
De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.
Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire", în conformitate cu prevederile O.G. nr. 2/2001 și că procesul-verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001.
În acest sens, creditoarea a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art.27 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces - verbal semnat de cel puțin un martor.”
Astfel, conform textului legal invocat, înainte de apariția Deciziei nr.10/ 2013 pronunțată de I.C.C.J., modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativă, și nu subsidiară.
Prin Ordonanța Guvernului nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr.455/2001 și ale H.G. nr.1259/ 2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.
Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr.57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002.
Prin urmare, potrivit susținerilor apelantei-creditoare, reiese fără echivoc faptul că, în speță, este vorba de o creanță de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanță care îndeplinește condițiile prevăzute de art.662 NCPC.
Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată („pipăie fondul”) la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită, ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art.665 alin.5 C.pr.civ., încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
De asemenea, apelanta-creditoare a arătat că instanța de fond, în temeiul art.252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite „avea obligația să respecte dispozițiile art.5 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de Procedura Civilă care stabilesc: „Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."
Totodată, apelanta-creditoare a învederat instanței de apel faptul că, potrivit art.665 alin.2 NCPC, încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.
Prin urmare, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.
În acest sens, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr.10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 NCPC, art.466 și urm. NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.
În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în materia soluționării cererilor de încuviințare a executării silite.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de 03.11.2014, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților, fără ca intimata – debitoare N. E. să se fi prezentat la termenul de judecată și fără să fi depus întâmpinare.
Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/ 07.11.2011, intimata - debitoare N. E. a fost sancționată cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa si obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.
Acest proces - verbal de contravenție a fost comunicat contravenientei, prin afișare la domiciliul său, la data de 21.11.2011, conform procesului - verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existent la fila 8 dosar fond, fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.
Potrivit art.27 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin dispozițiile art.37 din același act normativ se statuează că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Conform art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 C.pr.civ.
Astfel cum statuează art.665 alin.5 C.pr.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;
înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;
creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
debitorul se bucură de imunitate de executare;
titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
există alte impedimente prevăzute de lege.
În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul-verbal adus la cunoștința contravenientului-debitor a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.
Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului-verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.
În cauză, prima instanță a apreciat nejustificat că procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/07.11.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., nu constituie titlu executoriu, în sensul art.37 din O.G. nr. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenientă, prin afișare la domiciliul său.
În cadrul prezentului demers procesual, instanța nu era si nu este abilitată să verifice, din oficiu, dacă respectiva comunicare s-a realizat în condiții de legalitate, un asemenea aspect putând fi valorificat doar de partea interesată în modalitatea arătată anterior, adică pe calea contestației la executare, motiv pentru care statuările (obligatorii, e drept) din decizia nr.10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu-si găsesc aplicabilitate în procedura de încuviințare a executării silite.
Pentru toate rațiunile expuse, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art.480 alin.2 cu aplicarea art.665 alin.5 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta-creditoare si încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/07.11.2011, în ceea ce privește tariful de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta – creditoare COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în contradictoriu cu intimata – debitoare N. E., CNP_, domiciliată în .. 47, jud. Prahova și, în consecință:
Schimbă în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea și dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de contravenție . nr._/07.11.2011 emis de apelanta – creditoare, în ceea ce privește tariful de despăgubire
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.01.2015
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. G. H. M. R.
GREFIER
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./ tehnored. A.G.H.
4 ex. – 08.01..2015
d.f.nr_ - Judecătoria Vălenii de M.
j.f. A. M.
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/07.11.2011 emis de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. – C.N.A.D.N.R. - PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva debitoarei N. E. pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.
P. GREFIER
A. G. H. R. C.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 11/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2637/2015.... → |
---|