Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 117/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 117/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.117
Ședința publică din data de 13.01.2015
PREȘEDINTE - N. C.
JUDECĂTOR - A. G. H.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 30.10.2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul – debitor G. - I. I., CNP_, domiciliat în Vălenii de M., ..25A, jud. Prahova și intimatul – petent BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC M. I., C. RO_, cu sediul în Ploiești, .. 1, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr._/29.09.2014, anulată și atașată la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, în baza art. 131 C.pr.civ., stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 95 C.pr.civ. și, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza disp. art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._, la data de 23.10.2014, petentul Biroul Executorului Judecătoresc M. I. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/13.09.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Generală de Drumuri și Poduri București, privind pe debitorul I. G. I..
Prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. la data de 30.10.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc M. I., reținându-se că, potrivit procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._/13.09.2011 încheiat de intimată, debitorul I. G. I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 și 2 din O.G. nr.15/2002, fiind obligată să achite și tariful de despăgubire în cuantum de 28 Euro, potrivit art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002, în forma în vigoare la acel moment.
Potrivit art. II din Legea nr.144 din 23 iulie 2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în legii se anulează.
În drept, potrivit art.665 alin.5 pct.4 C.pr.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă respectiva creanță nu este certă, lichidă și exigibilă.
Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța a apreciat că Legea nr.144 din 23 iulie 2012, prin care a fost abrogat art.8 alin.3 și 31 din O.G. nr.15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă aceste fapte au fost săvârșite înainte de . legii menționate.
De asemenea, instanța a reținut că prin Decizia nr.228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.12 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea Constituțională a statuat că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.”
În aceste condiții, dând eficiență principiului retroactivității legii contravenționale, cu valoare constituțională, instanța a apreciat că debitarea nu mai poate fi trasă la răspundere contravențională, obligația acestuia de a plăti tariful de despăgubire nemaiavând nici un suport legal în prezent.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.665 alin.5 pct.4 C.pr.civ., instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._/13.09. 2011.
În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată Biroului Executorului Judecătoresc „M. I.”, s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului G. – I. I., întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/13.09.2011.
În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.
De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.
Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, cererea de încuviințare a executării silite, motivând în mod netemeinic și nelegal că în speță ar fi incidente disp. Legii nr.144/2012.
Astfel, conform dispozițiilor Legii nr.144/2012. legiuitorul a statuat în mod evident faptul ca „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr.15/2002 (....) aplicate si contestate în instanță până la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează”.
Emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art.13 coroborat cu art.14 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, creditoarea a solicitat instanței de apel să constate faptul că procesul - verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorului G. – I. I. i-au fost lezate drepturile procesuale.
A mai menționat apelanta – creditoare că, prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr.144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar să instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr.455/2001 și ale H.G. nr.1259/ 2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabila.
Aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr.57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.8 alin. 3 din O.G. nr.15/2002.
Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedura necontencioasa, judecătorul fondului realizează o cercetare formala si limitata („pipăie fondul") la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art.665 alin.5 C.pr.civ., încuviințarea executării silite poate fi respinsa numai daca hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.
De asemenea, apelanta a apreciat că instanța de fond, în temeiul art.252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării si deliberării asupra încuviințării executării silite avea obligația sa respecte dispozițiile art.5 din Legea nr.76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de Procedura Civila care stabilesc: "Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare la titlurile executorii se aplica si hotărârilor Judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, duna caz, Întocmite înainte de . Codului de Procedura Civila, care pot fi puse in executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 NCPC, art.466 și urm. NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.
În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în materia soluționării cererilor de încuviințare a executării silite.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar, la data de 04.12.2014, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților, fără ca intimatul G. – I. I. să se fi prezentat la termenul de judecată și fără să fi depus întâmpinare.
Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/13.09.2011, intimatul G. – I. I. a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr. 15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.
Acest proces - verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului, prin afișare la domiciliul său, la data de 11.10.2011, conform procesului - verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existent la fila 8 dosar fond, fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.
Potrivit art.27 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces - verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin dispozițiile art.37 din același act normativ se statuează că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Conform art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 C.pr.civ.
Astfel cum statuează art.665 alin.5 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;
înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;
creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
debitorul se bucură de imunitate de executare;
titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
există alte impedimente prevăzute de lege.
În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul - verbal adus la cunoștința contravenientului-debitor a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.
Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului - verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.
În cauză, prima instanță a apreciat nejustificat că procesul-verbal de contravenție . nr._/13.09.2011, întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., nu constituie titlu executoriu, în sensul art.37 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenientul G. – I. I., prin afișare la domiciliul său.
În cadrul prezentului demers procesual, instanța nu era si nu este abilitată să verifice, din oficiu, dacă respectiva comunicare s-a realizat în condiții de legalitate, un asemenea aspect putând fi valorificat doar de partea interesată în modalitatea arătată anterior, adică pe calea contestației la executare, motiv pentru care statuările (obligatorii, e drept) din decizia nr.10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu-si găsesc aplicabilitate în procedura de încuviințare a executării silite.
Pentru toate rațiunile expuse, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art. 480 alin.2 cu aplicarea art.665 alin.5 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta-creditoare si încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.09.2011, în ceea ce privește tariful de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 30.10.2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul – debitor G. - I. I., CNP_, domiciliat în Vălenii de M., ..25A, jud. Prahova și intimatul – petent BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC M. I., C. RO_, cu sediul în Ploiești, .. 1, . și, în consecință:
Schimbă în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea și dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de contravenție . nr._/13.09.2011, emis de apelanta-creditoare, în ceea ce privește tariful de despăgubire.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. C. A. G. H.
GREFIER
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. A.G.H./tehnored. A.D.
5 ex. – 15.01.2015
d.f.nr._ – Judecătoria Vălenii de M.
J.f D. G. C. I.
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/13.09.2011 emis de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – C.N.A.D.N.R. - PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva debitorului G. – I. I., pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 154/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 427/2015.... → |
---|