Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1872/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1872/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 30042/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1872
Ședința publică din data de 23 Aprilie 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTOR - C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelanta – creditoare . SRL BUCURESTI, CUI_, cu sediul în Ploiești, ., ., județ Prahova, împotriva Încheierii de ședință din data de 11 august 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-debitor B. C., CNP_, domiciliat în ., județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform O.P. nr._/26.09.2014, ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-creditoare reprezentată de avocat M. M., lipsind intimatul-debitor.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul apelantei-creditoare, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei-creditoare, având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul ia act de susținerile reprezentantului apelantei-creditoare și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, petenta S. T., T. și G. în dosarul de executare 4288/2014, a solicitat instanței încuviințarea executării silite, la cererea creditoarei S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. BUCUREȘTI, în contradictoriu cu debitorul B. C., în baza contractului de credit nr. 849/12.09.2007 încheiat între debitor și B.C.R. S.A.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 665 C.pr.civ.
În dovedire s-au depus: cererea creditoarei de executare silită, titlul executoriu, încheierea executorului judecătoresc de deschidere a dosarului de executare silită, contractul de cesiune de creanțe, extras din Arhiva de Garanții Reale Mobiliare.
Prin încheierea din data de 11.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite formulată de petenta.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că între Banca Comercială Româna S.A și debitorul B. C. a fost încheiat contractul de credit nr. 849 din data de 12.09.2007. Între Banca Comercială Română S.A și S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. BUCUREȘTI a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 277/31.05.2011, fără că în cuprinsul contractului să fie individualizate creanțele și debitorii cedați.
Instanța de fond a reținut potrivit art. 1 pct. 1.1 partea finală din contractul nr. 277/31.05.2011 că “situația debitorilor cedați și a creanțelor cedate este prezentată în Anexa 1” - anexă ce nu a fost însă depusă la dosarul cauzei.
Totodată, deși în extrasul din Arhiva de Garanții Reale Mobiliare depus la dosar apare numele debitorului B. C., acest document nu permite identificarea cu exactitate a creanței ce a trecut în patrimoniul cesionarului S.C. E. K. România S.R.L. București.
În drept, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.663 alin. 1 C.pr. civ. executarea silită poate porni numai la cererea creditorului. Totodată, din interpretarea art. 632 alin. 1 și art. 662 alin. 1 C.pr. civ rezultă că executarea silită se poate face în baza unui titlu executoriu și numai dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă, având totodată în vedere că potrivit art. 120 din OUG 99/2006 contractele de credit constituie titluri executorii.
În cauză, instanța de fond a reținut existența valabilă a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit 849 din data de 12.09.2007, în care calitatea de creditor aparține BCR S.A. În continuare, prima instanță a apreciat că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că S.C. E. K. România S.R.L București a dobândit în mod valabil creanța rezultată din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit 849 din data de 12.09.2007 si implicit calitatea de creditoare a debitorului B. C..
Având în vedere dispozițiile art. 663 alin.1 C.pr.civ. și apreciind că nu s-a făcut dovada identității dintre persoana care a formulat solicitarea de executare silită, respectiv S.C. E. K. România S.R.L. București și cea care are calitatea de creditor în temeiul titlului executoriu invocat, instanța de fond, în baza art. 665 alin. 5 pct..7 C.pr.civ, a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silită formulată de petenta S. T., T. și G., în dosarul de executare nr. 4288/2014, apreciind că nedovedirea transmiterii creanței individualizate de contractul de credit invocat constituie un impediment în încuviințarea executării silite.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel, în termen legal, petenta E. K. Romania SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că împotriva debitorului C. B. au formulat cerere de executare silita ce face obiectul dosarului de executare 4288/2014, in temeiul titlului executoriu - contract de credit 849/12.09.2007, încheiat de către debitoare cu BCR SA, însă Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite, apreciind că, in cauză, nu s-a făcut dovada cesiunii de creanța cuprinsa in contractul menționat anterior, nefiind depusa Anexa nr.1 la contract.
Apelanta arată că, cesiunea de creanța intre aceasta și BCR SA a fost încheiata înainte de . Noului Cod Civil, astfel că aceasta cesiune este guvernata de regulile instituite de vechiul Cod Civil.
S-a mai arătat că potrivit disp. art. 1391 C. civ. "la strămutarea unei creanțe [...] predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului".
Așadar, cesiunea de creanța este un contract care este valabil încheiat prin simpla tradițiune a titlului si fără a fi necesar a se încheia vreun înscris.
In opinia apelantei, în lipsa obligativității formei scrise, se deduce ca dovada cesiunii se face prin dovedirea posesiei titlului, menționând că la momentul formulării cererii de executare silita, aceasta a depus titlul executoriu in original, respectiv contractul încheiat de BCR SA cu C. B., anexat cererii înaintată organului de executare.
Apelanta precizează că, la data formulării cererii de executare silita (moment anterior solicitării încuviințării), subscrisa se afla deci in posesia titlului executoriu, iar coroborând aceasta situație de fapt cu dispozițiile art. 1391 C. civ., instanța de fond ar fi trebuit sa concluzioneze ca in mod aparent, subscrisa își justifica pretenția de a avea calitatea de creditor a numitului B. C..
Mai mult decât atât, prin depunerea la dosar a unei copii de pe un contractul de cesiune de creanța, apelanta arată că a făcut dovada existentei unui transfer convențional al unor creanțe de la BCR SA la aceasta; așadar si sub acest aspect, in aparenta se justifica posesia legitima a titlului executoriu, respectiv pare a exista un temei legal pentru prezența titlului in posesia E. K. România.
In plus, la dosar a fost depus si un extras din Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) conținând si o referire la debitorul cedat - de altfel, prin înscrierea avizului privind cesiunea de creanța la AEGRM, îndeplinindu-se formalitatea referitoare la notificarea debitorului, cu privire la cesiune.
In aceste condiții, arată apelanta, ținând cont si de natura necontencioasa a cererii de încuviințare a executării silite, in cadrul căreia instanța trebuie sa verifice numai aparenta de legalitate a cererii de executare, Judecătoria Ploiești ar fi trebuit sa se rezume la a constata ca in mod aparent apelanta isi justifica pretenția de a avea calitatea de creditor al obligației conținute in titlul executoriu aflat in original in posesia sa si al cărei debitor este B. C..
Apelanta consideră că instanța de fond ar fi trebuit sa admită cererea de încuviințare a executării silite, urmând ca eventuale discuții asupra cauzei sa se facă numai in condițiile exercitării de către partea interesata a dreptului de dispoziție in procesul civil, in principiu prin formularea unei eventuale contestații la executare.
In consecință, apelanta solicită admiterea apelului schimbarea in tot a încheierii de ședința din 11.08.2014, si pe fond admiterea cererii de încuviințare a executării silite.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1391 C. civ., 466 C. pr. civ.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 25.02.2015, iar intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Examinând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În esență, apelanta critică încheierea instanței de fond considerând că în mod greșit aceasta a apreciat asupra calității de creditor in cauza a petentei-apelante.
Din probatoriul administrat, Tribunalul constată ca soluția adoptată de către instanța de fond este temeinică si legală deoarece calitatea de creditor trebuie să rezulte neîndoielnic dintr-un înscris care să îmbrace forma legală, simpla prezumare a acestei calități nefiind suficientă.
Este adevărat că, in prezenta cauza, contractul de cesiune a contractului de credit nr. 849/12.09.2007 încheiat intre BCR și E. K. România SRL la 31.05.2011 este guvernat de dispozițiile Codului civil vechi.
Potrivit disp. art. 1391 Cod civil, pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat care are calitatea de terț față de convenția dintre cedent si cesionar, dar pentru ca cesiunea să fie opozabilă părților, deci inclusiv debitorului cedat, trebuie îndeplinite anumite formalități, respectiv notificarea sau acceptarea cesiunii de către debitorul cedat.
Aceste condiții de formă impuse de legiuitor pentru ca cesiunea sa fie opozabilă debitorului au ca scop tocmai ca debitorului cedat să i se aducă la cunoștință în mod efectiv schimbarea creditorului său.
Prin urmare, până la îndeplinirea acestor formalități cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii, debitorul este îndreptățit să o ignore.
Numai după îndeplinirea formalităților arătate anterior, debitorul cedat devine debitor al cesionarului si pe cale de consecință poate fi pus in executare silita de către acesta, prin toate mijloacele permise de lege.
Or, în prezenta cauză, Tribunalul constată că nu se face nici dovada că cesiunea de creanță a avut ca obiect si creanța datorata de debitoare si nici nu se face dovada calității de creditor a cesionarului, calitate care să-i fie opozabilă debitorului cedat - deoarece nu s-a îndeplinit niciuna dintre formalitățile arătate.
Este adevărat că nu este necesar consimțământul debitorului decât in anumite situații, dar in același timp trebuie făcută dovada certă atât a încheierii convenției intre cesionar si cedent cu privire la creanța pentru care s-a solicitat executarea silită, cât si a opozabilității cesiunii către debitorul cedat - numai in aceasta situație petenta având calitatea de creditor al acestuia, astfel încât să poată solicita punerea in executare silita a titlului executoriu.
În aceste condiții, față de dispozițiile imperative ale art. 1391 Cod civil, nu este suficienta simpla tradițiune a titlului executoriu intre cedent si cesionar, pentru ca acesta din urmă să dobândească calitatea de creditor al debitorului cedat.
Nu poate fi primita nici susținerea apelantei, in sensul că extrasul din Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) conținând si o referire la debitorul cedat, face dovada publicității cesiunii, inclusiv față de debitor.
Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) este reglementata de art. 2413 Noul Cod Civil, iar efectul înscrierii in aceasta arhivă este cel arătat de disp. art. 2415 NCC potrivit căruia „creditorul care înscrie o ipoteca asupra unui bun este prezumat că are cunoștință despre existenta tuturor ipotecilor care au fost înscrise mai înainte cu privire la același bun . Dovada contrara nu este admisibilă”.
Prin urmare, înscrierea in aceasta arhivă a unei creanțe cesionate înainte de . Noului cod civil nu poate avea efectele cerute de art. 1391 din Vechiul Cod civil, referitoare la formalitățile necesare pentru opozabilitatea cesiunii față de debitorul cedat.
Dispozițiile legale imperative din art. 1391 Vechiul Cod civil au fost edictate tocmai in scopul de a asigura protecția efectivă a debitorului împotriva oricăror abuzuri ce s-ar putea produce cu ocazia punerii sale in executare, fiind necesar ca acesta să cunoască in mod efectiv faptul schimbării creditorului său, tocmai pentru a se evita o plată nedatorată sau o compensație nelegală.
Așa cum s-a arătat deci, numai după îndeplinirea formalităților cerute de lege, debitorul cedat devine debitor al cesionarului si nu mai poate plăti in mod valabil cedentului.
De asemenea, numai din acest moment, debitorul nu mai poate invoca compensația pentru o creanță ce s-a născut împotriva cedentului ulterior notificării sau acceptării cesiunii.
Concluzionând, fără a pune la îndoială validitatea contractului de cesiune invocata in cauza, dar constatând ca petenta-apelantă nu a făcut dovada calității sale de creditor al debitorului cedat, nefiind îndeplinite formele necesare pentru opozabilitate fata de debitor, nefiind făcută nici dovada că obiect al cesiunii îl constituie și creanța datorată de intimatul debitor, având deci în vedere toate considerentele expuse anterior, Tribunalul apreciază ca motivele de apel sunt nefondate.
Prin urmare va respinge apelul ca atare, apreciind încheierea pronunțata de Judecătoria Ploiești la data de 11.08.2014 ca fiind temeinică și legală, dat fiind faptul că în cauză nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de disp. art. 665 Noul Cod pr.civ., raportat la disp. art. 663 NCPC, dispoziții potrivit cărora executarea silita poate porni numai la cererea creditorului, daca prin lege nu se prevede altfel - calitatea de creditor al apelantei-petente nefiind făcută, conform celor expuse anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta – creditoare . SRL BUCURESTI, CUI_, cu sediul în Ploiești, ., ., județ Prahova, împotriva Încheierii de ședință din data de 11 august 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-debitor B. C., CNP_, domiciliat în com. Bucov, ., județ Prahova, ca nefondat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.04.2015.
Președinte, Judecător,
G. M. C. A. M.
Fiind în C.O., semnează
Președintele instanței
Grefier,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. C.A.M./ tehnored. C.A.M.
4 ex./28.07.2015.
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. Șimon R. O.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1856/2015. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 232/2015. Tribunalul... → |
|---|
