Ordin de protecţie. Decizia nr. 1721/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1721/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 1721/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1721
Ședința publică din data de 15 Aprilie 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTOR - C.-A. M.
GREFIER – C. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. D. din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de apelanta-reclamantă S. T., CNP_, domiciliată în com. A., ., județ Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. E. P., cu sediul în Ploiești, ., ., ., de apelantul – reclamant S. P., CNP_, domiciliat în ., județ Prahova și de apelanta-pârâtă S. G.-C., CNP_, domiciliată în comuna A., ., jud.Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1209/30.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Cereri de apel scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-reclamantă S. T. personal și asistată de avocat P. E. și apelanta-pârâtă reprezentată de avocat C. S., lipsind apelantul-reclamant S. P..
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus înscrisurile solicitate Judecătoriei Ploiești, respectiv cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă S. G. C. și înscrisurile anexate, un exemplar fiind comunicat apărătorului apelantei reclamante, după care,
Apărătorul apelantei-reclamante S. T., avocat P. E., învederează că a luat cunoștință de înscrisurile ce i-au fost comunicate și nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul acestora.
Tribunalul pune în discuție excepția tardivității apelului declarat de reclamanta S. T., invocată din oficiu.
Apărătorul apelantei reclamante, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată din oficiu, menționând că sunt aplicabile două acte normative, respectiv art. 457 c.pr.civ. și legea specială, ale cărei dispoziții prevăd că exercitarea căii de atac se poate face în termen de 3 zile de la pronunțarea sentinței de către instanța de fond.
Apărătorul intimatei pârâte învederează că sunt aplicabile disp. art. 457 alin. 3 c.pr.civ., iar apelul a fost declarat la data de 28.03.2015, în termen de 3 zile de la pronunțarea sentinței atacate, fiind declarat în termen legal, depus la poștă la data de 28.03.2015, iar termenul se împlinea la data de 31.03.2015.
Solicită respingerea excepției, ca fiind neîntemeiată.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea excepției, întrucât termenul pentru declararea apelului a fost depășit.
Tribunalul admite excepția tardivității apelului declarat de reclamanta S. T., invocată din oficiu, raportat la data pronunțării sentinței de către instanța de fond, având în vedere că reclamanta nu a exercitat calea de atac a recursului, greșit indicată în dispozitivul sentinței, ci a exercitat apelul după respingerea ca inadmisibile a recursurilor declarate de S. P. și S. G. C..
Tribunalul pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a apelantului – reclamant S. P. și a lipsei capacității de folosință a acestuia, invocate de intimata reclamantă S. T..
Apărătorul apelantei reclamante, avocat P. E., învederează că prin cererea formulată la instanța de fond, s-a solicitat protecția pentru reclamanta S. T. și pentru soțul acesteia, S. P., aceasta neavând calitate procesuală activă.
Cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a apelantului reclamant S. P., arată că a indicat motivele pentru care a invocat excepția, acesta este bolnav, iar în dosarul de fond având ca obiect instituire curatelă, instanța a dispus efectuarea unei expertize.
Apărătorul intimatei pârâte, avocat S. C., solicită respingerea excepțiilor, menționând că din actele depuse la dosar și cererea ce face obiectul dosarului nr._/281/2014 de pe rolul Judecătoriei Ploiești, în curs de soluționare, rezultă că se urmărește încasarea pensiei acestuia.
Menționează că ar fi invocat excepția inadmisibilității, însă nu este în măsură, deoarece nu a formulat întâmpinare.
Arată că apelantul reclamant nu are calitate procesuală activă în promovarea căii de atac; lasă la aprecierea instanței cu privire la excepțiile invocate, menționând că nu a formulat întâmpinare.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea excepțiilor, ca fiind neîntemeiate.
Tribunalul acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului apelului declarat de apelantul reclamant S. P..
Apărătorul apelantei reclamante, avocat P. E., învederează că mai este de pus în discuția părților excepția tardivității formulării recursului, menționând că apelul a fost declarat la data de 28.03.2015.
Cu privire la apelul declarat de apelantul reclamant S. P., solicită respingerea acestuia, față de împrejurarea că nu se dovedesc cele susținute în cerere, menționând că a depus la dosar înscrisuri.
Apărătorul intimatei pârâte, avocat S. C., arată că lasă la aprecierea instanței dacă apelul este inadmisibil, urmând a fi respins ca inadmisibil, iar în această situație, urmând ca susținerile acestuia să se aibă în vedere la soluționarea apelului declarat de apelanta reclamantă S. T..
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului declarat de apelantul reclamant S. P., ca fiind nefondat.
Tribunalul acordă cuvântul asupra fondului apelului declarat de S. G. C..
Avocat P. E., pentru apelanta reclamantă, menționează că a invocat excepția tardivității declarării apelului, fiind depus la data de 27.03.2015, data poștei.
Menționează că în decizia pronunțată în recurs, s-a arătat că potrivit art. 457 c.pr.civ., de la acel moment curge termenul de apel, iar în baza legii speciale, termenul curge de la pronunțare.
Arată că recursul principal a fost depus tardiv raportat la disp. Legii nr. 217/2013, iar în condiții normale, termenul trebuie să curgă de la data pronunțării deciziei de recurs.
Avocat S. C. pentru intimata pârâtă solicită respingerea excepției tardivității, menționând că încheierea instanței a fost primită la data de 24.03.2015, iar potrivit disp. art. 457 c.pr.civ., termenul în care putea să declare apel este de 3 zile și curge de la data comunicării, apelul fiind depus la poștă la data de 27.03.2015.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea excepției tardivității declarării apelului de apelanta pârâtă S. G. C..
Tribunalul respinge excepția tardivității apelului declarat de apelanta pârâtă S. G. C., față de data comunicării deciziei nr. 153/18.03.2015, respectiv 24.03.2015 și de disp. art. 457 c.pr.civ., potrivit cărora termenul de 3 zile în care se putea exercita apelul curge de la data comunicării deciziei, apelul fiind depus la poștă la data de 27.03.2015.
Tribunalul acordă cuvântul cu privire la apelul declarat de apelanta reclamantă.
Avocat S. C. pentru apelanta pârâtă solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, motivele invocate se încadrează în disp. art. 466 NCPC raportat la art. 30 din Legea nr. 217/2003 și art. 480 alin. 3 NCPC și dispozițiile CEDO.
Avocat P. E. pentru intimata reclamantă solicită respingerea apelului, conform motivelor invocate pe larg prin întâmpinare, susținerile pârâtei nu sunt reale, există la dosar înscrisuri, probele au fost administrate, există și răspunsul poliției atașat la dosar, este deschis un dosar penal pe numele acesteia.
Menționează că există înscrisuri care atestă că cele pe care le susține pârâta nu sunt reale, că în situația în care se încuviințează probe, are prezenți doi martori pe care instanța îi poate audia.
Arată că la fond a fost îndeplinită procedura de citare, iar legea a fost respectată. Solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Avocat S. C., pentru apelanta pârâtă învederează că dacă se apreciază că nu sunt incidente în cauză disp. art. 480 alin. 3 c.pr.civ. rap. la art. 476 alin. 2 c.pr.civ și că nu se impune casarea cu trimitere, solicită, în subsidiar, admiterea apelului și rejudecarea pe fond, admiterea probelor în apel, apreciind că la acest moment nu se impune încuviințarea probelor pentru apelanta reclamantă.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului declarat de apelanta pârâtă S. G. C., menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, la data de 23.12.2014, reclamanta S. Tudoara a solicitat pronunțarea unui ordin de protecție pentru sine și pentru soțul său S. P. cât și pentru celorlalți copii si nepoți ai săi, față de pârâta S. G. C..
În motivare, reclamanta a arătat că pârâta este fiica sa cu care locuiește în aceeași casă alături de soțul său care suferă de o boală neuromotorie gravă, fiind nedeplasabil.
Reclamanta a mai susținut că fiica sa este foarte violentă fizic și verbal, că dispune de sumele încasate cu titlul de pensie de reclamantă și de soțul său. Potrivit reclamantei, la începutul lunii decembrie 2014 pârâta avut o ieșire necontrolată și deosebit de violentă, a îmbrâncit-o, i-a adresat injurii, a vrut să o lovească cu un lemn, i-a smuls pampersul tatălui sau, producându-i reclamantei o puternică stare de teamă. Din această cauză reclamanta a părăsit domiciliul locuind în prezent la o altă fiică. Potrivit reclamantei, soțul său grav bolnav a rămas în locuință și îi este teamă să nu-l supună unor violențe fizice și psihice. Pentru a putea intra în domiciliu, reclamanta a susținut că a trebuit să apeleze la organele de poliție, deoarece fără sprijinul acestora nu a fost lăsată să intre în locuință.
În drept, au fost invocate prevederile Legii 217/2003.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri și a solicitat administrarea probei testimoniale.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în fața instanței, nu a propus probe în combaterea acțiunii.
Asistența juridică obligatorie i-a fost asigurată pârâtei, în temeiul art. 27 alin 4 din Legea 217/2003.
La termenul de judecată din data de 29.01.2014, față de faptul că pârâta nu a propus probe în apărare s-a dispus decăderea acesteia din dreptul de a mai propune probe în temeiul art. 254 Cod procedură civilă.
În cauză a fost încuviințată pentru reclamantă proba cu înscrisuri și cea testimonială cu un martor.
La data de 29.01.2015, după rămânerea în pronunțare, la dosarul cauzei a fost adus un înscris intitulat întâmpinare prin care pârâta și-a expus punctul de vedere.
În urma administrării probatoriului încuviințat în cauză, instanța de fond, prin sentința civilă nr. 1209/30.01.2015, a admis în parte cererea, a emis ordin de protecție a reclamantei S. T. și a soțului acesteia S. P., a dispus pentru o perioadă de șase luni de la data emiterii prezentului ordin, următoarele obligații și interdicții pentru pârâta S. G.-C., CNP_, domiciliată în comuna A., ., județ Prahova: evacuarea temporară a pârâtei din locuință; reintegrarea victimei S. T. în locuința familiei; obligând pârâta S. G.-C. să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de victima S. T. interzice pârâtei S. G.-C. orice contact, inclusiv cel telefonic, prin corespondență sau în orice mod cu victima S. T..
Prin aceeași sentință, instanța de fond a respins în rest acțiunea cu privire la celelalte măsuri de protecție solicitate, ca neîntemeiată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu C. S. în cuantum de 200 de lei pentru asistența juridică din oficiu asigurată pârâtului să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției, iar în temeiul art. 31 alin. 2 din Legea 217/2003 a dispus punerea de îndată în executare a prezentului ordin de protecție, sub supravegherea poliției.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în fapt, reclamanta este mama pârâtei, acestea locuind, până la începutul lunii decembrie împreună cu soțul reclamantei în același domiciliu.
Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține că la începutul lunii decembrie 2014, pe fondul unor certuri violente, reclamanta a fost nevoită să părăsească locuința și de atunci locuiește la domiciliul unei alte fiice. Soțul reclamantei, S. P., suferă de o boală neuromotorie, este nedeplasabil și a rămas în domiciliul împreună cu pârâta.
De la momentul plecării din domiciliu, pârâta nu a mai permis reclamantei să intre în casă, nici măcar pentru a vedea care este situația soțului său. Reclamanta și celelalte fiice au reușit să pătrundă în domiciliu cu sprijinul organelor de poliție.
Atât reclamanta, cât și soțul său au vârste înaintate, fiind născuți în 1938, respectiv 1925, iar soțul reclamantei suferă de afecțiuni grave, care îl pun in imposibilitatea de a se apăra în fața unor eventuale agresiuni, de orice natură.
Instanța de fond a avut în vedere declarațiile martorei audiate în cauză, aceasta arătând că a perceput în mod direct manifestările de agresivitate verbală ale pârâtei, deoarece acestea se desfășurau de cele mai multe ori în curtea imobilului și că în privința agresiunilor fizice cunoaște aspecte din relatările reclamantei și ale celorlalte fiice ale sale.
A reținut instanța de fond că a relatat martora că îi sunt cunoscute și aspecte legate de faptul că pârâta dispunea de pensiile părinților săi și că starea conflictuală pornește de la drepturile asupra casei.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța de fond a reținut că reclamanta și soțul său au vândut celor trei fiice locuința lor la data de 03.12.1996, păstrând un drept de abitație viageră.
Instanța de fond a avut în vedere și poziția procesuală a pârâtei, aceasta neexercitându-și în termenele legale dreptul de a propune probe în apărare sau de a-și spune punctul de vedere în fața instanței.
D. urmare, instanța de fond a apreciat, având în vedere procedura specială a ordinului de protecție, că probele administrate în cauză fac dovada în mod suficient cu privire la agresiunile fizice, verbale, psihologice și economice la care au fost suspuși reclamanta și soțul său. Acestea se încadrează în prevederile art. 4 litera a), b), c) și e) din Legea 217/2003, care descriu formele de violență fizică, verbală, psihologică și economică avute în vedere de legiuitor și care au creat reclamantei stări de teamă și tensiune, sentimente de insecuritate și suferințe nejustificate. Toate aceste aspecte sunt cu atât mai grave cu cât reclamanta și soțul său sunt persoane extrem de vulnerabile, aflându-se în mod efectiv în imposibilitatea de a se apăra din cauza vârstei sau a afecțiunilor grave de care suferă.
Sub aspectul măsurilor de protecție solicitate de reclamantă, instanța de fond le-a admis în parte, și astfel, având în vedere caracterul violențelor exercitate, instanța de fond a considerat întemeiată cererea privind evacuarea temporară a pârâtei din locuința, la reintegrarea victimei în domiciliu, pe cea privind obligarea pârâtei la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de mama sa și pe ca a interzicerii oricărui contact cu victima.
Instanța de fond a respins însă ca neîntemeiată cererea reclamantei de protecția a surorilor pârâtei și a copiilor acestora.
Cu privire la protejarea altor persoane decât reclamanta, în speță surorile pârâtei și copiii acestora, instanța de fond a constatat că acestea nu au fost indicate în cuprinsul cererii. Oricum, în privința lor nu s-a făcut dovada existenței unei stări de pericol sau a exercitării unor violențe de orice natură care să le fi pus în pericol viața, integritatea fizică sau psihică.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, au declarat recurs reclamantul stoica Gh. P. și pârâta S. G.-C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 153/18.03.2015 Tribunalul Prahova a admis excepția inadmisibilității recursurilor, invocată de instanță din oficiu, constatând că, potrivit art. 457 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată din oficiu tuturor părților care au luat parte la judecată, în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
S-a reținut că, în dispozitivul sentinței civile nr. 1209/30.01.2015 prima instanță a indicat recursul ca fiind calea de atac căreia îi este supusă respectiva hotărâre, mențiune inexactă în considerarea prevederilor art. 466 alin (1) Cod procedură civilă, ce statuează că hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.
Pe de altă parte, prima instanță și-a întemeiat mențiunea privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care s-a dispus ordinul de protecție pe dispozițiile legii speciale, respectiv pe prevederile art. 29 din Legea 25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie. Lege nr. 25/2012, care stipulează că potrivit art. 27 ind. 6 alin. (1) introdus prin legea menționată, hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusa numai recursului, in termen de 3 zile de la pronunțare daca s-a dat cu citarea părților si de la comunicare, daca s-a dat fără citarea lor.
Cu toate acestea, tribunalul a reținut că nu poate face abstracție de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, “...ori de câte ori printr-o lege specială de prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este “definitivă”, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară” – alin. (2) al aceluiași articol precizând expres că dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească este “supusă recursului” sau că “poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.
Față de împrejurările arătate, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată promovate de intimata-reclamantă, respectiv cerere de emitere a unui ordin de protecție, tribunalul a constatat că hotărârea supusă controlului judiciar poate fi atacată doar cu apel, iar nu cu/și cu recurs, conform art. 483 alin. (2) Cod procedură civilă.
Prin urmare, în baza art. 248 alin. (1) cu aplicarea art. 494, art. 483, art. 466 și art. 457 Cod procedură civilă rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, a admis excepția inadmisibilității recursurilor declarate, invocată din oficiu, urmând a respinge aceste căi de atac, ca fiind inadmisibile.
După comunicarea acestei decizii împotriva sentinței civile nr.1209/30.01.2015 au declarat apel reclamanta S. T., reclamantul S. P. și pârâta S. G. C..
În apelul formulatreclamanta S. T. a arătat că dispozițiile din sentința apelată nu a fost executate de îndată, politia solicitând punerea in executare prin intermediul executorului judecătoresc, lucru nerealizat din motivele arătate de executor in cuprinsul procesului verbal încheiat.
A solicitat instanței sa observe faptul ca, in cererea formulata, a precizat ca parata este asistentul personal al tatălui sau, S. P., însă instanța de fond in mod nelegal a omis sa menționeze acest aspect in considerentele sau dispozitivul sentinței apelate, ceea ce a atras imposibilitatea punerii in executare a sentinței. executorul judecătoresc a considerat ca exista un impediment la executare si anume faptul ca parata este asistentul personal al tatălui sau, care nu putea rămâne fără îngrijire speciala, iar angajatorul nu a luat masuri imediate sau concomitente in vederea desemnării unei alte persoane care să asigure asistenta speciala.
Arată reclamanta că violentele psihologice asupra victimei au fost atât de puternice încât aceasta a refuzat reintegrarea, dacă fiica sa nu este evacuată. A motivat că atunci când a încercat sa se întoarcă in familie, nu a reușit, întrucât parata fost extrem de violenta. De altfel, Politia A. si P. de pe lângă Judecătoria Ploiești efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute si pedepsite de art.199 alin.1 raportat la art.193 alin.1 Cod penal, dosarul având numărul 645/P/2015.
Mai arată că deși, instanța de fond nu a considerat un impediment la executare faptul ca parata este asistent personal având contract de munca încheiat cu Primăria A., practica a dovedit contrariul, astfel ca solicită să se menționeze in sentința faptul ca măsura evacuării agresoarei să fie luată chiar dacă există relații contractuale cu Primăria, ordinul de protecție emis fiind chiar un motiv de desfacere imediata a contractului de munca si desemnarea unei alte persoane care să acorde asistenta speciala, astfel cum opinează Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecție Socială a Serviciul evaluare inițiala, intervenție in regim de urgenta, abuz si violenta in familie. Ordinul de protecție trebuie sa-si producă efectele, imediat, executarea acestuia fiind urgentă, fără întârziere, așa cum de altfel s-a întâmplat in cauză.
Anexat cererii de apel reclamanta a depus înscrisuri, respectiv:
- punctul de vedere al Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecție Sociala - Serviciul evaluare inițiala, intervenție in regim de urgenta, abuz si violenta in familie.
- adresele Politiei A. privind solicitarea de punerea in executare a sentinței prin intermediul executorului judecătoresc si privind stadiul plângerilor înregistrate.
În apelul declarat S. P. a arătat că solicită admiterea apelului ca fondat, anularea sentinței apelate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Ploiești pentru se lua act si de părerea sa si pentru ca vrea sa fie audiați martorii săi, S. N., S. I. si R. Constanta.
In al doilea rând, arată că solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate si pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Pârâta este singurul dintre copiii săi care i-a îngrijit, este asistentul său personal care îl îngrijește cu devotament, fără de care am fi ar muri, atât el cat si soția sa, reclamanta.
Instanța de fond avea la dosar datele sale persoanele, respectiv data nașterii de unde rezulta ca este major si nu a făcut niciun demers pentru a verifica daca a cerut ordin de protecție ori dacă este de acord cu o astfel de măsura menita sa-i scurteze zilele acestei vieți.
Arată că, nu a chemat-o in judecata pe fata sa, că nu i-a dat reclamantei, care l-a părăsit la greu din data de 28.11.2014, mandatul cerut de lege pentru formularea ordinului de protecție împotriva fiicei părților, care l-a îngrijit zi si noapte.
Arată că NU suferă de bolile pe care le-a precizat reclamanta, fără a face dovada cu actele medicale pe care i le-a luat din casă când a plecat, mințindu-i ca o doare rinichiul si trebuie sa meargă urgent la un control medical.
Arată că de atunci, reclamanta nu s-a mai întors niciodată acasă, ci doar cele doua fete ale părților D. cu M. si o prietena a Mirelei au venit si au făcut scandal, i-au furat buletinul, banii, carnetele CEC si l-au lăsat de izbeliște tot pe spinarea bietei Gabița. Aceste doua fete ale sale au interesul să scape de el mai repede ca sa-l aducă in casa pe nepotul său - băiatul Danei.
Mai arată că nevasta sa nu se mai interesează de el, că a vrut să divorțeze, dar a renunțat sfătuit de pârâtă și de fii apelantului.
Arată apelantul că, S. G.-C. i-a comunicat ca s-ar putea sa nu mai poată sa îl îngrijească așa cum s-a obligat prin Contractul încheiat cu Primăria, pentru ca sora ei D. si cu soția apelantului cer îndepărtarea ei din casă printr-un ordin de protecție împotriva sa, că au venit de la Primărie si au controlat modul în care este îngrijit de pârâtă, au văzut cu ochii lor cat dă bine este îngrijit, ca nu are urme de lovituri, deci nu este agresat, au vorbit cu el si le-a spus ca nu este de acord sa fie îngrijit de altă persoana.
Susține apelantul că instanța i-a încălcat drepturile, a dat o hotărâre contrara intereselor sale, în loc sa îl protejeze, fără sa fie măcar întrebat daca este de acord cu cererea făcuta de altul in numele său, fără ca să confirme sau sa infirme cele relatate de alte persoane, în numele meu.
Arată că nu este de acord cu acest ordin de protecție.
Prin apelul său pârâta S. G. C. a arătat că în principal, solicită admiterea apelului ca fondat, anularea Sentinței nr. 1209/ 30.01.2015, cu trimiterea cauzei spre legală soluționare pe fond la aceeași Judecătorie, iar în subsidiar, solicită admiterea apelului, anularea hotărârii de primă instanță, reținerea cauzei spre rejudecare pe fond, in temeiul art. 476 alin.(2) C.pr.civ. să îi admită cererea de administrare a probatoriilor: proba testimoniala cu martorii, R. Constanta si S. I., pe care-i va aduce personal, cu interogatoriul părților reclamante - în numele cărora s-a emis ordinul de protecție (al mamei si al tatălui paratei), probe care cere a fi administrate la imobilul situat in corn. A., ., jud. Prahova, datorită imposibilității de deplasare la sediul instanței a lui S. P..
In urma administrării acestor probe, solicită admiterea apelului ca fondat și in temeiul disp. art.480 alin.(2) din C.pr.civ. instanța de apel să dispună schimbarea în tot a sentinței atacate, in sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
Arată că motivele de apel, sunt cele prevăzute de art. 466 si urm. C.pr.civ. rap. la disp. art. 30 din Legea nr.217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, actualizată prin Lg. nr.25/2012, la disp.art.176 alin.(l) punctele 1,2 și 6 C.pr.civ., la disp.art.480 alin.(3) din C.pr.civ. și corob. cu art. 6 CEDO.
Arată că nu a fost legal citata la primele 2 termene, că la data de 17.01.2015 grefierul de ședința i-a comunicat, telefonic, faptul ca este acționată in judecata, ca trebuie să se prezinte in instanța la termenul de la data de 29.01.2015, precum si că are apărător din oficiu, fără sa-i citească acțiunea. Copia de pe acțiune i-a fost comunicata paratei la data de 24.01.2014, acesta fiind primul termen pentru care a fost legal citata pentru data din 29.01.2014, sala 2 mezanin, ora 8,30.
Pârâta a formulat întâmpinare prin avocatul ales, la data de 29.01.2015, învederând instanței că cele susținute de reclamantă nu corespund adevărului, că nu a lovit-o niciodată pe aceasta, solicitând administrarea probelor cu acte, martori, interogatoriul reclamantei, precum și amânarea cauzei pentru administrarea probelor, însă întâmpinarea nu a ajuns la dosarul cauzei, cererile sale nefiind puse in discuție.
Prin Sentința apelată s-a admis în parte cererea, s-a emis ordin de protecție a reclamantei S. T. și a soțului acesteia S. P., s-au dispus, pentru o perioadă de șase luni de la data emiterii prezentului ordin, următoarele obligații și interdicții pentru pârâta S. G.-C., CNP_, domiciliată în comuna A., ., județ Prahova: evacuarea temporară a pârâtei din locuință; reintegrarea victimei S. T. în locuința familiei, obligând pârâta S. G.-C. să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de victima S. T. și interzicând pârâtei, S. G.-C. orice contact, inclusiv cel telefonic, prin corespondență sau în orice mod cu victima S. T.. S-a respins în rest acțiunea cu privire la celelalte măsuri de protecție solicitate, ca neîntemeiată, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Practic, reclamanta, S. T.-mama paratei, a cerut în nume propriu și pentru soțul dumneaei, S. P. pe care l-a părăsit la greu, la data de 28.11.2014, pentru a se muta la fiica sa, R. D., sub a cărei captație/sugestie a căzut, instituirea și luarea următoarelor masuri:
a) limitarea dreptului de folosința numai asupra unei părți a locuinței comune astfel încât parata sa nu vina în contact cu noi sau evacuarea temporara a fiicei noastre din locuința familiei;
b)revenirea mea în locuința familiei, alături de soțul meu bolnav;
c)obligarea paratei la păstrarea unei distante minime fata de mine si soțul meu, fata de ceilalți copii, nepoți sau fata de alte rude ale noastre.
d)interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau în orice alt mod,cu noi;".
Apelanta invocă nulitatea încheierii de Ședință de la data de 29.01.2015 și a Sentinței Civilă nr. 1209/ 30.01.2015, pronunțate de Judecătoria Ploiești, în temeiul disp. Art. 176 alin.(l) punctele 1,2 și 6 C.pr.civ. rap la disp. art. 178 C.pr.civ.
Susține existența in cauza a unei vătămări neechivoce pe care au suportat-o întrucât a fost citata de instanța fondului sa se prezinte la sediul Judecătoriei Ploiești la data de 29.01.2015,orele 8,30, S. 2 - mezanin unde s-a și prezentat cu martorii, așteptând zadarnic pana-n jurul la orelor 12,00, deoarece completul s-a constituit la „Camera de Consiliu" de la etajul 2, după orele 12,00, precum și pentru că S. P., încadrat în grad de handicap grav, cu însoțitor permanent (asistentul personal al acestuia fiind pârâta), nu a fost reprezentat legal de reclamanta S. T., cu interese contrare, nici de avocatul ales.
Consideră că în cauza i-a fost încălcat dreptul la apărare, pentru ca instanța fondului nu a ținut ședința la etajul, sala si ora la care a fost citata parata. Ședința nu s-a ținut între orele 8,30 -11,30 ci după orele 12 ,00 la o alta sala de la etajul 2 al instanței, nicidecum la sala 2 de la mezanin. Nu s-a afișat pe ușa de la sala 2 schimbarea sălii si a orei pentru ca toate părțile din dosar sa cunoască modificarea orei si a sălii ședinței, nici nu s-a acordat termen paratei, cu toate că a cerut amânarea cauzei, prin avocatul ales.
In acest context, instanța de fond nu a motivat, . altul, de ce nu a repus pe rol cauza daca întâmpinarea paratei a ajuns la dosar "după lăsarea cauzei in pronunțare, dar înainte de adoptarea soluției" pentru a da posibilitatea paratei sa-și administreze probele cerute, motiv pentru care consideră că această cauza trebuie rejudecată, urmând ca instanța de control judiciar sa dea îndrumări instanței primare in sensul de a se administra toate probele necesare justei soluționări a cauzei.
Încheierea de ședință de la termenul din 29.01.2015 nu cuprinde mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2) ci s-a întocmit ca o " minuta", dezbaterile nefiind consemnate în încheierea de ședință, instanța de fond ignorând total disp. art.233 C.pr.civ. pe care le-a golit de conținut.
Sentința Civilă nr. 1209/30.01.2015 a Judecătoriei Ploiești s-a redactat contrar disp. art. 425 C.pr.civ., în partea introductivă, nefăcându-se mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2).
Astfel, partea introductivă a hotărârii cuprinde: denumirea instanței, numărul dosarului, data de 30.01.2015, numele, prenumele și calitatea membrilor completului, de judecată, numele și prenumele grefierului, omițându-se numele și prenumele procurorului care a participat la judecată, fără mențiunea că "celelalte date sunt arătate" în încheierea din 29.01.2015" . Rezulta fără echivoc faptul ca la momentul redactării Sentinței apelata, nu se redactase încheierea de Ședință de la termenul din 29.01.2015 în care trebuiau consemnate dezbaterile, situație ce atrage anularea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond pentru buna administrare a justiției și pentru respectarea tuturor garanțiilor intrinseci ale unui proces echitabil, astfel cum este acesta reglementat în art. 6 din Convenție.
Mai arată că reclamanta nu face nicicum dovada susținerilor sale, nu depune niciun înscris din care sa rezulte ca a fost agresata de parată.
La data de 29.11.2014, numitele R. D. si S. M., cu acordul reclamantei, au sustras din imobilul reclamanților actul de identitate al reclamantului S. P., banii lichizi din casa - aferenți îngrijirii dumnealui și carnetele de economii emise de CEC BANK { au fost depuși la CEC banii proveniți din pensia pentru limită de vârsta a reclamanților, indemnizația pentru handicap a intimatului, precum și cei rezultați din munca paratei}.
Judecătoria nu a administrat nicio proba pertinenta, concludenta si utila pentru justa soluționare a cauzei, adoptând soluția atacata pe baza susținerilor reclamantei si a mărturiei nesincere a martorei R. G. - cumnata numitei R. D., aflata in relații de dușmănie cu parata. Aceasta a testat "pro-causa" pentru a-si ajuta fratele sa-si instaleze unul dintre copii in casa reclamanților, extinsa de parata.
Or, instanța fondului avea obligația administrării probelor, chiar din oficiu, in baza rolului sau activ . Numai prin administrarea probelor puteau fi confirmate sau infirmate susținerile reclamantei, respectiv ale pârâtei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a achiesat injust la susținerile reclamantei, nedovedite. S-a reținut corect doar că reclamanta este căsătorită cu "reclamantul" S. P., iar parata este fiica dumnealor.
De fapt, reclamanta s-a despărțit de soțul dumneaei la data de 28.11.2014 când a părăsit domiciliul conjugal pretinzând ca necesita un consult urgent la medicul urolog. În realitate, nu a mers la niciun consult medical ci s-a mutat Ea fiica dumneaei, R. D.. De la data de 28.11.2014 si pana in prezent parata a continuat să locuiască împreuna cu "reclamantul", S. P. in "locuința familiei"- imobil situat în comuna A., ., județul Prahova, gospodărindu-se cum au putut, fără a manifesta fata de acesta atitudinea si comportamentul reclamat in cauza.
Parata locuiește numai cu tatăl sau, "reclamantul" S. P., bolnav încadrat în grad de handicap grav, permanent, al cărei asistent personal este, a dat dovada de responsabilitate in exercitarea sarcinilor asumate si de dragoste/respect vis-a-vis de cel asistat.
Cu privire la pretinsele acte de violenta exercitate împotriva reclamantei, instanța de fond a reținut eronat ca, la începutul lunii decembrie 2014, pârâta ar fi agresat fizic reclamanta, aceasta nedepunând în acest sens un Certificat Medico-Legal. Reclamanta ar fi trebuit sa facă dovada ca a suferit leziuni traumatice care să necesite pentru vindecare acordarea unor zile de îngrijiri medico-legale.
Susținerile reclamantei, necoroborate cu niciun mijloc de proba administrat la prima instanță, ci doar cu declarația subiectiva, neconforma cu realitatea a martorei R. G.-sora ginerelui reclamanților, nu conferă certitudinea ca pârâta s-ar face vinovata de violentele puse injust in sarcina sa.
Prima instanță a reținut incorect existența unei "situații conflictuale între părți " care nu a existat între reclamanți și pârâta, ci între pârâta și surorile sale, din cauze care nu pot face obiectul analizei în prezentul dosar.
Din chiar susținerile reclamantei reiese faptul că, în "urma incidentului" pretins, reclamanta s-ar fi mutat la fiica sa, R. D., locuind acolo atât la data promovării cererii (23.12.2014) cat și-n prezent. De altfel, sentința apelata s-a predat "reclamantei" la domiciliul acestei fiice care-i ridica/semnează corespondenta.
Consideră că instanța de fond nu putea reține cu certitudine faptul că reclamanta se află într-o imposibilitate obiectivă de a reveni la domiciliul comun sau că, odată întoarsă în această locuință, ar fi supusă de fiica sa, pârâta S. G.-C. unor violențe fizice, psihice sau verbale de natura și gravitatea celor avute în vedere de prevederile art. 2 din Legea 217/2003, așa cum a fost modificată si republicată.
În speță, instanța fondului trebuia să aibă în vedere scopul reglementărilor legale invocate, precum și rațiunea avută în vedere la momentul edictării actului normativ, privind protecția împotriva violențe în familie.
Doctrina, literatura juridică, jurisprudența au statuat unitar că nu poate fi asimilată noțiunii de violentă în familie, în accepțiunea Legii nr.217/2003/R, așa cum a fost modificată, "orice formă de conflict între membrii unei familii".
De asemenea, ordinul de protecție "nu poate fi utilizat ca metodă pentru reglarea unor nemulțumiri dintre membrii familiei sau pentru obținerea evacuării unei persoane din domiciliu". Scopul acestui act normativ este acela de "a proteja victimele reale ale violentei in familie de abuzuri care le cauzează suferințe semnificative și le pun în primejdie viața, integritatea fizică sau psihică, sexuală sau emoțională." Masurile de protecție pe care reclamanta a ales sa le solicite, nu sunt justificate fata de modalitatea în care pretinde ca s-ar fi manifestat comportamentul paratei. Reclamantul, S. P., bolnav încadrat în grad de handicap grav, cu însoțitor permanent, asistentul personal al acestuia (desemnat legal) fiind pârâta, nu a fost "întrebat" de instanța fondului daca-și însușește demersul judiciar promovat de soția care l-a părăsit la sfârșitul lunii noiembrie, 2014
Lăsându-l fără ajutor, fără niciun ban si fără actul de identitate (banii, si actul au fost furați din casa de fiicele reclamantei, S. M. si R. D. - la care s-a mutat/locuiește reclamanta,cu știrea si acordul sau) astfel ca reclamanta nu poate susține ca dorește sa fie reintegrată in domiciliu pentru a-i fi alături soțului sau, a cărui integritate corporala si psihica bănuiește nelegitim ca ar putea fi periclitate de comportamentul "neadecvat" al paratei.
Ca atare, atât la momentul depunerii cererii cat și în prezent reclamanta locuia/ locuiește în comuna A., .. județul Prahova și nu face dovada ca există un motiv real/legal pentru emiterea ordinului de protecție.
Ordinul de protecție reprezintă o măsură aflată la dispoziția victimei violenței în familie și poate fi solicitat în temeiul dispozițiilor capitolului VII din Legea nr. 217 din 22 mai 2003/R, astfel încât de la această dată persoanele care sunt victime ale violenței în familie pot uza de această măsură juridică în scopul protejării integrității lor fizice sau psihice ori a libertății personale față de agresor.
Arată apelanta că, în opinia sa potrivit căreia acest dosar nu este un ordin de protecție, ci constituie o răzbunare a familiei extinse a fiicei reclamantei - R. D. - prin care aceasta încearcă să obțină anumite bunuri, mijloace, să împiedice pur și simplu accesul pârâtei in locuință, deși cunoaște ca sora sa nu are o alta locuința.
Precizează că fiicele rebele ale reclamantei nu locuiesc in imobilul situat in . nr.330, iar la data de 28.11.2014 când au luat reclamanta din domiciliul comun au pretins ca aceasta ar avea nevoie urgenta de un consult renal, motiv pentru care ar trebui dusa la Spitalul Județean de U. Ploiești Secția Urologie. In realitate, reclamanta nu a fost dusa la niciun consult medical ci s-a mutat la familia R. C. si D., iar de atunci nu a mai revenit in domiciliul comun pentru a fi alături de soțul dumneaei bolnav, situația reala fiind total opusa celei prezentata instanței.
Fiicele reclamantei, S. M. si R. D., ajutate de martora R. G. - sora cu ginerele "reclamanților", au transformat părinții paratei in așa ziși reclamanți, pentru atingerea unui scop ascuns, imoral si contrar ordinii publice, aspecte ce se pot observa din dosar.
Reclamanta nu a fost de acord să revină in locuința de la data de 28.11.2014 de când s-a mutat la fiica sa, R. D., astfel ca pârâta nu avea posibilitatea reala sa-i interzică mamei sale . de "reintegrare in locuință" fiind pur-formala.
Acest ordin de protecție este neîntemeiat, motivat de faptul că, însăși martora R. G. a arătat că reclamanta nu a mai venit în locuință din luna decembrie 2014, moment de la care aceasta ar fi plecat din cauza pârâtei, aspecte nedovedite de reclamantă.
Martora reclamantei nu putea sa constate cu propriile-i simțuri cele declarate sub prestare de jurământ, pentru ca este menajera la fam. A. L. din corn. Sângeru, jud. Prahova unde face naveta zilnic pentru a presta activitate de menaj, zi lumina - de dimineața pana seara, la vila acestuia, împreuna cu R. D. - cumnata sa.
Mai mult, martora reclamantei se afla in relații de dușmănie cu pârâta, nu-si vorbesc, situație trecuta sub tăcere.
Reclamanta nu a găsit un martor străin de situație, deși pretinde ca violentele fizice, psihice si verbale exercitate permanent împotriva dumneaei si a intimatului S. P. de către pârâta, S. G.-C. ar fi de notorietate în comunitatea restrânsă a satului.
Daca reclamanta ar fi adus un martor obiectiv - nu pe martora R. G. soră cu ginerele dumneaei - direct interesată de evacuarea pârâtei, S. G.-C. din locuința familiei - persoană care a fost indiscutabil părtinitoare, care nu știa în ce condiții a plecat reclamanta din domiciliul comun, dar a declarat nereal ca pârâta i-ar fi interzis să-si ia lucruri din domiciliu, respectiv că și-ar fi luat numai "actele" iar bunurile proprii le-ar fi obținut cu ajutorul politiei, prima instanța ar fi putut adopta o soluție judicioasa.
In subsidiar, solicită admiterea apelului, schimbarea in tot a hotărârii instanței de fond și respingerea ca neîntemeiat a acestui ordin de protecție, cu atât mai mult cu cât, părțile sunt libere sa acceadă la căile permise de lege pentru rezolvarea litigiilor reale, de natura patrimoniala dintre dumnealor.
Solicită a se avea in vedere că reclamanta nici nu a mai fost în locuință, de peste patru luni, pârâta nefăcându-se vinovata de preferința reclamantei de a locui la fata/ginerele dumneaei, că nici măcar nu au existat pretinsele conflicte pe care le susține și le imaginează reclamanta, neimpunându-se nicio măsură de protecție în favoarea "reclamanților" nici aceea de evacuare a pârâtei, prin ordin de protecție.
Instanța de fond nu și-a motivat în niciun fel soluția adoptată, singura așa-zisă motivare constituind-o proba testimonială, cu o martoră care nu a perceput cu propriile-i simțuri cele declarate ci din "auzite" de la "reclamanta", declarația acesteia nefiind în concordanță cu motivele impuse de lege pentru admisibilitatea ordinului de protecție.
Masurile de protecție pe care reclamanta a ales să le solicite nu sunt justificate fata de modalitatea in care pretinde ca s-ar fi manifestat comportamentul paratei.
În cauza nu s-au administrat probe care să ateste indubitabil că manifestările pârâtei față de reclamantă ar fi fost într-o anumită măsură necorespunzătoare, iar pe parcursul procesului reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada culpei exclusive a pârâtei cu privire la plecarea sa din domiciliu si nici dovada exercitării de violente fizice, psihice, verbale împotriva dumneaei.
Reclamanta nu a dovedit faptul ca parata ar fi manifestat fata de tatăl sau S. P. al cărei asistent personal este, un comportament neadecvat, dovada fiind faptul ca deși l-a părăsit pe acesta de atâta timp, starea dumnealui s-a imbuntățit nu s-a alterat.
Ca atare, lipsește orice pericol care prin natura sa să necesite o astfel de forma de protecție. Or, în aceste condiții, soluția admiterii cererii reclamantei de către instanța primara este vădit nelegala si contrara scopului legii.
Judecătorul fondului nu a interpretat și nu a aplicat corect normele de drept material incidente în cauză, realitatea fiind total opusa situației de fapt reținuta incorect de către prima instanță care a și aplicat eronat prevederile Legii nr.217/2003/R, hotărârea supusă controlului judiciar fiind afectată de nelegalitate.
Potrivit disp. art 23 din Legea nr. 217/2003/R, modificată și completată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violentă din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
- limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
- interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
- obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
- încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori
sau alți membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.
Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Chiar dacă judecarea unui asemenea litigiu trebuie realizată de urgență, sarcina probei incumbă reclamantei care trebuia să-și dovedească susținerile, conform art.249 NCPC.
Or, reclamanta deși invocă exercitarea de către pârâtă a unor acte de violență fizică și psihică, nu a depus la dosar nicio dovadă. Consider că, față de declarația martorului reclamantei,instanța putea emite o adresa către Secția 1 de Politie Rurala A. pentru a obține relații,in vederea verificării celor afirmate de martor și de reclamantă, instanța neputându-se erija în apărător al reclamantei.
Judecătorul fondului a făcut abstracție de existența înscrisurilor depuse de pârâtă la dosar, nu le-a acordat relevanța probatorie cuvenită, în contextul lipsei dovezilor, neputându-se concluziona că pârâta i-ar fi produs mamei sale și tatălui (al cărui însoțitor permanent este), suferințe fizice sau psihice considerabile, susceptibile a justifica intervenția instanței, prin pronunțarea unui ordin de protecție.
Reclamanta nu a dovedit, cu probe, niciun act de violență săvârșit de către pârâtă împotriva dumneaei, a unui alt membru al aceleiași familii, care "provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate" pentru a se justifica emiterea ordinului de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, măsurile, obligațiile, interdicțiile urmărite mascate injust de surorile pârâtei: evacuarea pârâtei din locuință-domiciliul acesteia, obligarea pârâtei să păstreze o distantă minimă de 100 m.l. față de tatăl său - S. P. și față de mama sa - S. T., precum și față de locuință - locul de muncă al pârâtei.
Prin emiterea ordinului de protecție - în cauză, se creează un grav prejudiciu de imagine pârâtei, se încalcă arbitrar dreptul acesteia la muncă și, ceea ce este cel mai important, este de natură a conduce la deteriorarea sănătății "reclamantului". S. P., în condițiile în care acesta este la o vârstă înaintată, este grav bolnav, cu handicap permanent, are nevoie de ajutorul, îngrijirea,
Simpla referire generică la depoziția martorei, fără un Certificat medico-legal, care sa ateste "leziunile traumatice suferite de reclamanta", nu constituie o motivare convingătoare, iar în această situație, este imposibil de exercitat controlul judiciar, ceea ce atrage anularea Sentinței nr. 1209/ 30.01.2015, cu trimiterea cauzei spre legală soluționare pe fond la aceeași Judecătorie spre o nouă judecată.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate de apelanți, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că apelurile sunt fondate, urmând a le admite pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a apelantului reclamant S. P., invocată de intimata reclamanta S. T., tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată și o va respinge ca atare.
Astfel, din dispozitivul sentinței apelate rezultă că instanța a emis ordin de protecție a reclamantei și a soțului acesteia S. P..
Art. 23 din Legea nr.217/2003 prevede că persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții. Prezenta cerere de emitere ordin de protecție a fost formulată și pentru apelant, în condițiile în care nu se face dovada că S. T. este mandatarul sau reprezentantul acestuia, iar prin dispozitivul sentinței, așa cum am arătat s-a emis ordin de protective și pentru acesta.
Art. 25 din același act normativ prevede că cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusa de victima personal sau prin reprezentant legal, respectiv că poate fi introdusa in numele victimei si de: procuror; reprezentantul autoritatii sau structurii competente, la nivelul unitatii administrativ-teritoriale, cu atributii in materia protectiei victimelor violentei in familie; reprezentantul oricaruia dintre furnizorii de servicii sociale in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie, acreditati conform legii, cu acordul victimei, S. T. neregăsindu-se în nici categorie dintre cele prevăzute de textul de lege.
Apelul este calea de atac prin care partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe solicită instanței ierarhic superioare reformarea hotărârii atacate. Apelul este astfel calea de atac obișnuită prin care partea interesată invocă nemulțumiri în legătură cu hotărârea pronunțată de prima instanță.
Din lecturarea motivelor de apel formulate de S. P. coroborat cu dispoziția legală sus citată care arată cine poate solicita emiterea ordinului de protecție rezultă, fără putință de tăgadă faptul că apelantul poate fi încadrat în categoria persoanelor interesate care invocă nemulțumiri în legătură cu hotărârea pronunțată de prima instanță, printre altele și aceea de a nu fi fost citat în cauză și de a nu i se fi cerut părerea cu privire la cererea formulată pentru acesta de S. T..
Cu alte cuvinte S. P. are calitate procesuală activă în promovarea prezentei căi de atac, situație în raport de care excepția invocată este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a apelantului reclamant S. P. invocată de intimata reclamantă S. T., tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, reținând că nu s-a făcut dovada lipsei capacității procesuale de folosință a acestuia astfel cum este definită prin art. 34-35 c.civ. raportat la art.56 c.pr.civ.
Referitor la excepția tardivității apelului declarat de reclamanta S. T. invocată din oficiu de instanță astfel cum deja s-a arătat în practicaua prezentei decizii aceasta este întemeiată și a fost admisă de instanță potrivit considerentelor arătate și, pe cale de consecință, tribunalul va respinge apelul declarat de aceasta ca tardiv formulat.
Pe fondul celor două apeluri, tribunalul reține că ambele părți au invocat soluționarea cauzei fără legala citare a părților pentru termenul la care cauza a fost soluționată dar și lipsa încheierii de amânare a pronunțării, susținând că astfel s-a produs o vătămare de natură a atrage nulitatea hotărârii, sub acest aspect, cererea principală a părților fiind de admitere a apelului, de anulare a sentinței apelate și de trimitere a cauzei spre rejudecare, pentru legala soluționare pe fond a cererii cu respectarea dreptului la apărare a tuturor părților, situație prevăzută de art.480 alin.3 teza a doua c.pr.civ.
Criticile sunt fondate și vor fi admise potrivit celor ce se vor arăta în continuare:
Verificând actele dosarului, tribunalul reține că instanța de fond a rămas în pronunțare la termenul din 29.01.2015, când a amânat pronunțarea la 30.01.2015, precum și că la dosar nu se regăsește încheierea de amânare de pronunțare din 29.01.2015, ba mai mult decât atât în practicaua sentinței apelate apar consemnări care încalcă prevederile art.233 c.pr.civ. devreme ce pentru data de 30.01.2015 nu a fost fixat termen de judecată ci doar a fost amânată pronunțarea.
Astfel cum a statuat și Înalta curte de Casație și Justiție în decizia nr. 1499 din 11 aprilie 2014 - Orice măsură, dispoziție a instanței trebuie să se regăsească într-o încheiere, care constituie o hotărâre relativ la cele petrecute la fiecare dintre termenele de judecată, așa cum statuează dispozițiile art. 424 raportat la art.232-233 c.pr.civ. și cuprinde dezbaterile urmate în ședință.
Instanța de fond, rămânând în pronunțare la termenul din 29.01.2015, a amânat pronunțarea la 30.01.2015 fără a întocmi încheierea de ședință impusă de prevederile legale anterior arătate ci doar a întocmit o minută prin care a arătat că amână pronunțarea la data de 30.01.2015.
Dispozițiile art. 396 C.pr.civ. prevăd, pentru situația în care instanța nu ia hotărârea de îndată, posibilitatea amânării pronunțării pentru un termen ce va fi anunțat de președinte, care în speța de față decât cel mult 24 de ore potrivit prevederilor art.27 alin.8 din Legea nr.217/2003 republicată.
Astfel, la termenul din 29.01.2015, instanța fondului trebuia ori să soluționeze cauza, ori, așa cum s-a întâmplat în cauză, să amâne pronunțarea cel mult 24 de ore, ceea ce s-a și întâmplat.
Amânarea de pronunțare trebuia să se concretizeze într-o încheiere de ședință care să respecte condițiile impuse de art. 233 C.pr.civ., care cuprinde norme imperative, de ordine publică, potrivit căreia hotărârea și, implicit, încheierea, ca varietate a acesteia, se dă în numele legii și trebuie să cuprindă: denumirea instanței și numărul dosarului; data ședinței de judecată, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, precum și numele grefierului; numele și prenumele sau, după caz, denumirea părților, numele și prenumele persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor și celorlalte persoane chemate la proces, cu arătarea calității lor, precum și dacă au fost prezente sau au lipsit; numele, prenumele procurorului și parchetului de care aparține, dacă a participat la ședință; dacă procedura a fost legal îndeplinită; obiectul procesului; probele care au fost administrate; cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor părților, precum și a concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la ședință; soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept; dacă judecarea a avut loc în ședință publică, fără prezența publicului ori în camera de consiliu; semnătura membrilor completului și a grefierului.
Totodată încheierea trebuie să arate cum s-a desfășurat ședința.
Aceste mențiuni sunt de natură să asigure transparența actului de justiție, atestând faptul dacă s-au asigurat condițiile ca desfășurarea procesului să se facă sub auspiciile prevederilor art. 6 alin.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, pentru ca părțile să poată beneficia de un proces echitabil, în fața unei instanțe competente, precum și posibilitatea verificării legalității și temeiniciei hotărârii în căile de atac.
Cum încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din hotărârea pronunțată, tribunalul reține că lipsa încheierii de amânare de pronunțare de la 29.01.2015 nu permite părților să cunoască ce s-a întâmplat la acea dată și nici instanței de control judiciar legal investită cu soluționarea apelurilor, să cenzureze legalitatea măsurilor adoptate legate de judecarea cererii sub toate aspectele, vătămarea produsă apelanților fiind evidentă, în condițiile în care, așa după cum s-a arătat anterior, această omisiune nu permite cenzura legalității hotărârii în calea de atac.
Astfel, tribunalul reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 174 și urm. C.pr.civ., potrivit cărora actele de procedură efectuate cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă sunt sancționate cu nulitatea, vătămarea produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea lor.
Având în vedere că au fost apreciate ca fondate criticile de nelegalitate de ordine publică, analizate celorlalte motivele de apel formulate de este de prisos, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.
Concluzionând, tribunalul reține că instanța fondului nu a pronunțat hotărârea atacată cu respectarea art. 425 c.pr.civ., motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. 3 teza a doua c.pr.civ. va admite apelurile declarate de S. P. și S. G. C., va anula sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploiești care va soluționa cauza cu legala citare a părților, inclusiv a apelantului S. P..
Urmează ca instanța fondului să procedeze la încuviințarea și administrarea probatoriului solicitat de toate părțile, cu respectarea principiului contradictorialității și cu garantarea dreptului la apărare și a celorlalte garanții procesuale prevăzute expres de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a apelantului reclamant S. P., invocată de intimata reclamanta S. T., ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a apelantului reclamant S. P. invocată de intimata reclamantă S. T., ca neîntemeiată.
Admite excepția tardivității apelului declarat de reclamanta S. T., CNP_, domiciliată în com. A., ., județ Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. E. P., cu sediul în Ploiești, ., ., . invocată din oficiu de instanță și, pe cale de consecință, respinge apelul acesteia ca tardiv formulat.
Admite apelurile declarate de apelatul reclamant S. P., CNP_, domiciliat în ., județ Prahova și de apelanta-pârâtă S. G.-C., CNP_, domiciliată în comuna A., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1209/30.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești,în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. T., CNP_, domiciliată în com. A., ., județ Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. E. P., cu sediul în Ploiești, ., ., ..
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploiești potrivit considerentelor prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2015.
Președinte,Judecător,
G. M. C. A. M.
Grefier,
C. A.
Operator date cu caracter personal 5595
5ex/17.04.2015
Red/tehnored MG
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 1771/2015. Tribunalul PRAHOVA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 3093/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
