Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2414/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2414/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 769/281/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2414
Ședința publică din data de 10.06.2015
PREȘEDINTE – P. - A. A.
JUDECĂTOR – Ș. O. - C.
GREFIER – A. I. - A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – reclamantă D. M., domiciliată în comuna P. M., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 4302/02.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. A. – C., domiciliat în comuna Lipănești, ., județul Prahova și autoritatea tutelară C. L. P. M., cu sediul în . Prahova și C. L. LIPĂNEȘTI, cu sediul în ..
Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței . nr. 6336/05.06.2015, ce a fost anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelanta – reclamantă, reprezentată de avocat M. Z. I. – R., lipsă fiind intimatul – pârât și autoritatea tutelară.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul că nu a fost făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru, după care:
Tribunalul în temeiul art. 131 raportat la 95 pct. 2 NCPC constată că este competentă material, teritorial și funcțional să soluționeze prezenta cauză.
Apărătorul apelantei – reclamante depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru, respectiv chitanța . nr. 6336/05.06.2015 în cuantum de 10 lei, precum și o recomandare și o caracterizare pentru minoră realizate de către profesorii acesteia de la CN Jean Monet.
Tribunalul ia act că a fost satisfăcută cerința timbrajului și nemaifiind excepții de invocat sau cereri prealabile de formulat, acordă cuvântul asupra propunerilor de probe:
Apărătorul apelantei – reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, proba testimonială și reaudierea minorei.
În temeiul dispozițiilor art. 479 alin. 2 coroborat cu art. 255 și art. 258 NCPC încuviințează pentru apelanta - reclamantă proba cu înscrisuri solicitată pe calea cererii de apel, apreciind că este legală, pertinentă, concludentă pentru justa soluționare a cauzei și constată că aceasta a fost administrată. Tribunalul respinge celelalte probatorii solicitate, respectiv proba testimonială apreciind că acesta nu este concludentă și reaudierea minorei, apreciind că aceasta este inutilă cauzei, având în vedere că prima instanță a procedat la audierea minorei, astfel cum reiese din procesul – verbal de ascultare aflat la fila nr. 144 – dosar fond, precum și având în vedere natura urgentă a procedurii ordonanței președințiale.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantei – reclamante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței pronunțate pe fondul cauzei și admiterea celor 3 capete de cerere, respectiv stabilirea domiciliului minorei la mamă, autorizarea reclamantei de a o muta pe minoră de la școala gimnazială din satul Z. la Colegiul Național Jean Monet și obligarea pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând contribuția acestuia la creșterea și educarea minorei, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, aferente soluționării cauzei pe fond și în apel. În susținerea celor solicitate apărătorul apelantei – reclamante arată că o schimbare de domiciliu poate avea loc în temeiul acordului dintre părți, însă acest acord trebuie concretizat printr-un acord de mediere sau printr-o hotărâre judecătorească, de aceea s-au adresat instanței, minora fiind luată din domiciliul pârâtului la insistențele acesteia, iar deși pârâtul nu s-a opus, ulterior acesta a făcut plângeri la poliție în acest sens. Mai mult decât atât, învederează instanței că minora era obișnuită să locuiască cu mama sa, fiind integrată în mediul școlar din Ploiești, ulterior producându-se o destabilizare a acesteia prin mutarea la tatăl său, fapt ce nu a rămas fără repercusiuni. De asemenea, precizează că în prezent minora învață la școala din satul Z., iar mama și soțul acesteia parcurg zilnic o distanță de 40 de km pentru a o duce și a lua de la școală. În ceea ce privește solicitarea privind obligarea pârâtului de a contribui la cheltuielile de creștere și întreținere apreciază că aceasta este o obligație inerentă din moment ce minora nu mai locuiește în domiciliul acestuia. În plus, la interpelarea instanței, menționează că este vorba de o măsură vremelnică, ce va dura până la soluționarea dosarului nr._ aflat în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Ploiești.
Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 20.01.2015, sub nr._, reclamanta D. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. Alexanru C., solicitând pe calea ordonanței președințiale ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună stabilirea domiciliului minorei C. D. A., născută la data de 17.09.2003 la domiciliul mamei în com. P. M., ., jud. Prahova; autorizarea reclamantei de a o muta pe minora C. D. A., de la Școala Gimnazială „S. S.” Z. la Colegiul Național „Jean Monet” Ploiești; obligarea pârâtului la plata unei sume de bani care să reprezinte contribuția acestuia la creșterea și educarea minorei, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a formulat acțiune și potrivit dreptului comun, dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ .
În fapt, reclamanta a precizat că din căsătoria sa cu pârâtul a rezultat minora C. D. A., iar prin Decizia civilă nr. 281/29.04.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a stabilit domiciliul minorei la tatăl acesteia, dar de la pronunțarea acestei decizii, rămasă definitivă și irevocabilă, reclamanta a păstrat legături personale cu minora, relațiile schimbându-se radical, în sensul că s-au apropiat foarte mult, a intervenit o modificare în atitudinea minorei, dorind să stea cu aceasta și nu cu tatăl său, deoarece se simte mai apropiată și mai bine îngrijită de mamă.
Totodată, reclamanta a arătat că la data de 08.01.2015 minora a sunat-o plângând și a rugat-o insistent să vină la ea, afirmând că tatăl este de acord să meargă acasă la mama sa.
Reclamanta a susținut că urgența măsurii este justificată de necesitatea stabilirii situației locative a copilului, motivat și de faptul că aceasta refuză insistent să mai stea la tatăl său și chiar este speriată de faptul că ar putea fi nevoită să se întoarcă la domiciliul tatălui ei, temere ce se răsfrânge și asupra frecventării cursurilor școlare, în sensul că refuză să se mai ducă la școală de frică că vine tatăl său și o ia cu forța de acolo pentru a o duce la domiciliul său.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 919 C.pr.civ, raportat la art. 996 C.cpr.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri și a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului.
În cauză, a fost audiată minora C. D. A. în camera de consiliu și au fost întocmite referatele de anchetă psihosocială la domiciliile părților.
La data de 18.02.2015 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 4302/02.04.2015 prin care a respins cererea formulată de reclamanta D. M., în contradictoriu cu pârâtul Capuz A. C. și C. L. P. M. si Lipănești - Serviciul de Autoritate Tutelară, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 996 alin. 1 C.pr.civ. „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
De asemenea, potrivit prevederilor art. 496 C.civ. copilul minor locuiește la părinții săi, iar dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.
În prezenta cauză, instanța a constatat că pârâtul a fost de acord ca minora C. D. A. să locuiască la reclamantă: „iar pe data de 08.01.2015, seara, m-a sunat plângând și m-a rugat insistent să vin să o iau. La acel moment mi-a comunicat că și tatăl ei o lasă să vină la mine” precum și că „în după-amiaza zilei de 09.01.2015 minora a primit mai multe mesaje de la tatăl său, mesaje care îi comunica acesteia că va fi de acord ca ea să rămână la mine și că va fi de acord ca această schimbare de domiciliu să se facă pe cale amiabilă – conform afirmațiilor reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată – fila 5 dosar), împrejurare confirmată și de pârât prin întâmpinare („Minora locuiește efectiv la reclamantă, iar eu nu am întreprins nici un demers în sens contrar, din dorința de a nu perturba și mai mult starea psihică a copilului” (fila 79 dosar).
În ceea ce privește situația minorei C. D. A. instanța a reținut că aceasta deja locuiește împreună cu mama sa, cu acordul tatălui-pârât, fiind incidente dispozițiile art. 496 alin. (1) Cod civil, neimpunându-se ca o asemenea măsură să fie stabilită și pe cale judiciară conform prevederilor art. 996 C.pr.civ.
Față de acordul părților și având în vedere că, este de preferat ca, la acest moment, până la soluționarea cererilor formulate potrivit dreptului comun, să nu se dispună măsuri de natură a schimba foarte mult viața minorei de până acum ci, dimpotrivă, de a se menține pe cât posibil un mediu de viață deja familiar, stabilitatea fiind un element esențial pentru asigurarea unui echilibru în viața unui copil, instanța a constatat că nu se impune autorizarea reclamantei de a o muta pe minora C. D. A., de la Școala Gimnazială „S. S.”, Z. la Colegiul Național „Jean Monet” Ploiești.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unei sume de bani care să reprezinte contribuția acestuia la creșterea și educarea minorei, instanța a constatat că principiul general în materie îl constituie executarea în natură a obligației de întreținere conform art. 530 C.civ, iar în caz de neexecutare de bunăvoie a acestei obligații, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere stabilită în bani, urmând ca acest capăt de cerere să fie soluționat de instanță în cadrul acțiunii exercitată potrivit dreptului comun, considerând că nu a fost dovedită condiția urgenței reglementată de art. 996 C.pr.civ.
În temeiul art. 451 C.p.c., care dispune că partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecata numai la cererea părții adverse, instanța a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta D. M., solicitând schimbarea hotărârii instanței de fond, apreciind soluția pe de o parte nelămurită și, deopotrivă, lipsită de temeinicie și legalitate în ceea ce privește capetele de cerere finale.
În motivare, apelanta a arătat că instanța fondului a fost investită cu soluționarea celor trei capete de cerere ale acțiunii, vizând interesul superior al minorei C. D. A., fiica sa, astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul art. 263 Cod Civil, apreciind că a făcut dovada faptului că, la doar 7 luni de la pronunțarea deciziei civile nr. 281 din 29.04.2014, hotărâre judecătorească prin care i s-a stabilit domiciliul la locuința intimatului-pârât, minora nu înțelege să mai accepte constrângerea drepturilor personale în ceea ce privește domiciliul și școala pe care, în mod corelativ și fără a avea o altă alegere, a fost nevoită să o urmeze pentru o scurtă perioadă de timp, pe parcursul clasei a V-a.
În acest sens, apelanta a solicitat instanței de fond: stabilirea domiciliului minorei C. D. A., născută la data de 17.09.2003 la domiciliul său situat în comuna P. M., ., jud. Prahova; autorizarea apelantei de a o muta pe minora C. D. A., de la Școala Gimnazială „S. S." Z. (unde este înscrisă doar de la începutul anului școlar 2014-2015) la Colegiul Național „Jean Monet" Ploiești - fiind vorba de o revenire în mediul școlar frecventat pe toată perioada anterioară, începând cu clasa I, respectiv din anul 2010; obligarea pârâtului la plata unei sume de bani care să reprezinte contribuția acestuia la creșterea și educarea minorei.
Apelanta a arătat că instanța de fond a dat o interpretare proprie și deopotrivă abuzivă, nelegală, asupra noțiunii de stabilitate, ignorând cu desăvârșire situația de fapt, respingându-i fiicei sale dreptul de a se întoarce într-un mediu cunoscut și familiar, apreciind în mod nejustificat că o astfel de soluție reprezintă pe mai departe asigurarea echilibrului în viața sa.
În fapt, apelanta a precizat că a formulat acest capăt de cerere în vederea înfrângerii birocrației din sistemul de învățământ, din cauza căreia s-a interzis Școlii Gimnaziale „S. S." Z. (unde este înscrisă doar de la începutul anului școlar 2014-2015) să-i acorde fiicei sale transferul la Colegiul Național „Jean Monet" Ploiești – pentru ca aceasta să revină într-un mediu stabil.
Față de această situație, apelanta a apreciat că se impune schimbarea soluției ce împiedică revenirea fiicei sale la Colegiul Național „Jean Monet" Ploiești pentru continuarea cursurilor întrerupte pentru o parte a anului școlar, având în vedere și susținerile intimatului în sensul că naveta zilnică, de 40 km dus și 40 de km întors împietează asupra interesului superior al minorei în ceea ce privește programul său de studiu.
Apelanta a subliniat că instanța de fond a constatat îndeplinită condiția impusă de art.496 alin. 2 C.civ. (și nu art.496 alin. 1 C.civ. — întrucât părinții nu locuiesc împreună), condiție care interpretată într-o manieră logică conduce la admiterea cererii sale, în fapt, instanța apreciind că în prezent, minora este îndreptățită să locuiască împreună cu aceasta, respingând cererea pe motiv că intimatul și-a exprimat acordul în acest sens.
Prin urmare, neputând să beneficieze de considerentele sentinței civile apelate, a solicitat modificarea soluției pe care o apreciază nelegală din punct de vedere a aplicării efectului executoriu al acesteia.
În același timp, apelanta-reclamantă a apreciat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și prin aceea că, după ce a constatat că există un acord cu privire la stabilirea locuinței minorei, se impunea admiterea acțiunii, respectiv să se ia act de acord și să pronunțe o hotărâre în acest sens, prin soluția dată creându-se o contradicție între motivare și dispozitiv, simpla argumentație că odată existent acordul cu privire la domiciliul minorei nu trebuie să se mai dea o hotărâre sub aspectul stabilirii locuinței minorei neputând fi primită, instanța de judecată având datoria de a consfinți acordul părților printr-o hotărâre în al cărei dispozitiv să insereze și acordul în speță.
Imposibilitatea acceptării motivării instanței de fond rezultă și din faptul că, în realitate, aceasta contrazice probele procesului, probe care sunt enumerate și care au fost administrate urmându-se procedura instituită de art. 496 alin. 3 C. civ., care prevede modalitatea de stabilire a domiciliului în cazul în care nu există un acord între părinți cu privire la acest aspect.
În ceea ce privește respingerea celui de-al treilea capăt de cerere pe aspectul nedovedirii urgenței, invocat numai pentru acest capăt de cerere, apelanta a subliniat că acest raționament este greșit, fiind analizat și argumentat în mod distinct și scos din contextul situației de fapt, în condițiile în care și intimatul-pârât a recunoscut și acceptat ca minora să domicilieze cu reclamanta.
Astfel, apelanta a apreciat că nu este legal ca tatăl minorei să fie scutit de la plata cheltuielilor făcute cu caracter de urgență pentru ca fiica lor să poată frecventa școala la care a fost înscrisă, celeritatea dispunerii unei astfel de măsuri fiind justificată de necesitatea stabilirii situației locative a copilului care refuză insistent să mai stea cu tatăl său, fiind speriat de posibilitatea de a se întoarce în domiciliul acestuia, temere care se răsfrânge și asupra frecventării cursurilor școlare, minora refuzând să meargă la școală de teamă că ar putea fi luată de tatăl său de acolo, astfel cum s-a întâmplat în anul 2012.
Pentru toate motivele arătate, a solicitat admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În probațiune, apelanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, anchetă socială, martori, precum și de orice altă probă care se va dovedi utilă soluționării cauzei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și urm. C.proc.civ., 996 și urm. C.proc.civ.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la data de 08.05.2015 sub nr._ .
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare cu privire la motivele de apel invocate și nu s-a prezentat în instanță.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Așa cum statuează art.996 alin.1 C.pr.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Totodată, tribunalul reține și faptul că potrivit art.403 din Noul Cod Civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Referitor la raporturile dintre părțile litigante, instanța de apel constată că prin Decizia civilă nr.281/29.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă (filele 12 – 19 dosar fond), definitivă prin nerecurare, ca urmare a desfacerii căsătoriei dintre apelanta-reclamantă D. M. și intimatul-pârât C. A. C., locuința minorei D.-A., năsută la 17.09.2003, rezultată din relația acestora, a fost stabilit la tatăl pârât, mama fiind obligată la plata unei pensii de întreținere în cotă de 25% din venitul net lunar, începând cu data de 29.04.2014 și până la majoratul copilului.
Așa cum rezultă din materialul probatoriu administrat în cauză, de la data de 05.01.2015, minora D.-A. a părăsit domiciliul tatălui, pe fondul unor discuții contradictorii, mutându-se în locuința mamei, situată în .>
Întrucât minora a fost înscrisă, pentru acest an școlar, la Școala Gimnazială din comuna Lipănești, .-și continua studiile a parcurs zilnic distanța dintre localitatea de domiciliu a mamei și unitatea administrativ teritorială unde este situată unitatea școlară frecventată.
Tribunalul consideră că prima instanță a realizat o interpretare eronată a materialului probatoriu existent la dosar, dând eficiență prevederilor art.496 cod civil în condițiile în care minora deja locuiește împreună cu mama sa, cu acordul tatălui pârât, astfel că locuința copilului a fost stabilită prin acordul părinților, fără a mai fi necesară intervenția instanței de tutelă.
Deși este real faptul că minora D.-A. s-a mutat efectiv la mama sa, instanța de apel consideră că nu pot fi ignorate efectele produse de decizia nr.281/2014 a Tribunalului Prahova prin care locuința copilului a fost stabilită la tată, cu toate consecințele implicate, inclusiv sub aspectul frecventării cursurilor școlare în localitatea de domiciliu a tatălui.
În cazul concret, date fiind raporturile generate între părți de respectiva hotărâre judecătorească irevocabilă (potrivit prevederilor art.377 din Vechiul cod de pr.civ. ce-i sunt aplicabile), apelanta-reclamantă s-a aflat în imposibilitatea realizării transferului la o unitate școlară mai apropiată de aceea unde este situată locuința utilizată, în prezent, și de fiica sa.
Nu este lipsit de interes nici faptul că, sub aspectul contribuției intimatului-pârât la cheltuielile de creștere și educare a fiicei sale, între părinți nu a intervenit vreo înțelegere, fiind astfel necesară pronunțarea unei hotărâri de către instanța de tutelă, conform art.499 alin.4 C.pr.civ.
Tribunalul consideră că acordul intimatului pârât sub aspectul stabilirii locuinței minorei la mamă nu poate justifica respingerea demersului procesual al reclamantei, mai ales că, așa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării formulate și completate în primul ciclu procesual, C. A. C. a apreciat că s-ar impune menținerea situației stabilite prin Decizia nr.281/2014 a Tribunalului Prahova, până la soluționarea dosarului de fond nr._ al Judecătoriei Ploiești, potrivit dreptului comun.
Astfel, instanța de control judiciar apreciază ca fiind îndeplinită toate condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială promovate de apelanta-reclamantă: urgența, vremelnicia, neprejudecarea fondului și aparența dreptului, motiv pentru care, în baza art.480 alin.1 cu aplicarea art.996 alin.1 C.pr.civ. coroborate cu art.496 alin.3, art.497 și art.403 din Noul cod civil, va admite apelul declarat de D. M. împotriva sentinței civile nr. 4302/02.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, hotărâre pe care o va schimba în tot în sensul că va admite cererea de ordonanță președințială și va stabili, provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ locuința minorei D. A., n. la data de 17.09.2003 la domiciliul mamei.
Totodată, tribunalul va autoriza reclamanta de a o muta pe minora D. A. de la Școala Gimnazială "S. S." . "Jean Monnet" Ploiești, pe durata stabilirii locuinței minorei la mamă.
În baza art.403 cu aplicarea art.499 coroborate cu art.529 – 530 din Noul cod civil, tribunalul va obliga pârâtul să plătească reclamantei, cu titlu de pensie de întreținere pentru minora D. - A., suma de 181 lei, începând cu data introducerii acțiunii, 20.01.2015 și până la majoratul copilului, prin raportare la veniturile obținute de C. A. C., dar și la posibilitățile de a realiza asemenea venituri, cel puțin la nivelul salariului minim pe economie.
În baza art.453 C.pr.civ. intimatul-pârât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către apelanta-reclamantă în cuantum de 730 lei, reprezentând onorariu avocat de 700 lei pentru fond și apel (fila 116 dosar fond, respectiv fila 21 dosar apel) și taxa judiciară de timbru de 30 lei pentru fond și apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta – reclamantă D. M., domiciliată în comuna P. M., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 4302/02.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. A. – C., domiciliat în comuna Lipănești, ., județul Prahova și autoritatea tutelară C. L. P. M., cu sediul în . Prahova și C. L. LIPĂNEȘTI, cu sediul în ., și în consecință:
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că admite cererea de ordonanță președințială și stabilește, provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ locuința minorei D. A., n. la data de 17.09.2003 la domiciliul mamei.
Autorizează reclamanta de a o muta pe minora D. A. de la Școala Gimnazială "S. S." . "Jean Monnet" Ploiești, pe durata stabilirii locuinței minorei la mamă.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, cu titlu de pensie de întreținere pentru minora D. - A., suma de 181 lei, începând cu data introducerii acțiunii, 20.01.2015 și până la majoratul copilului.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 730 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2015.
Președinte, Judecător,
P. - A. A. Ș. O. C.
Grefier,
A. I. A.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. P.A.A./tehnored. S.L.F.
7 ex./ 23.06.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. A. G.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 537/2015. Tribunalul... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 1926/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
