Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2640/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2640/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-08-2015 în dosarul nr. 34146/281/2014
ROMÂNIA |
TRIBUNALUL PRAHOVA |
SECȚIA I CIVILĂ |
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ nr. 2640 | |
Ședința publică din data de 24 august 2015 | |
Președinte: | N. A. |
Judecător: | M. N. |
Grefier: | E. M. |
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul - reclamant TÎRTEAȚĂ M. cu domiciliul în Ploiești, . G. nr. 14, ., ., împotriva sentinței civile nr. 6828/28.05.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă C. A. G. cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., județul Prahova și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. A. cu sediul în Ploiești, .. 47, județul Prahova și cu participarea Autorității Tutelare din cadrul CONSILIULUI L. PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, județul Prahova.
Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform chitanțelor . nr._/08.06.2015 și . nr._/15.07.2015, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata - pârâtă C. A. G. personal și asistată de avocat C. A., lipsă fiind apelantul - reclamant Tîrteață M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciu registratură, o cerere de amânare formulată de apărătorul apelantului - reclamant Tîrteață M., avocat D. C., prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că în perioada 03.08._15 lipsește din profesie, conform adeverinței nr. 3598/03.08.2015 eliberată de Baroul Prahova, după care,
Apărătorul intimatei - pârâte C. A. G., avocat C. A., având cuvântul, solicită respingerea cererii de amânare întrucât apărătorul apelantului - reclamant nu justifică calitatea de reprezentant a acestuia, simpla dorință de a se amâna cauza fără a face dovada calității de reprezentant nu poate conduce la amânarea cauzei.
Tribunalul respinge cererea formulată de avocat D. C., prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, față de împrejurarea că în perioada 03.08._15 lipsește din profesie, conform adeverinței nr. 3598/03.08.2015 eliberată de Baroul Prahova, întrucât din actele dosarului nu rezultă că aceasta apără interesele apelantului - reclamant, nefiind depusă vreo împuternicire avocațială în acest sens.
Tribunalul invocă din oficiu excepția tardivității apelului și acordă cuvântul atât asupra excepției cât și a fondului cauzei.
Apărătorul intimatei - pârâte C. A. G., avocat C. A., având cuvântul, solicită admiterea excepției și respingerea apelului ca tardiv formulat. Pe fondul cauzei, dacă instanța va trece peste această excepție, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. În urma probelor administrate în cauza, respectiv caracterizarea apelantului de la locul de muncă, concluzia cercetării disciplinare a acestuia, audierea martorilor și expertizarea minorului, a rezultat fără putință de tăgadă că apelantul are un comportament violent atât în relațiile de familie cât și în relațiile cu colegii de serviciu, nu prezinte niciun fel de garanții morale care să îi confere posibilitatea unui dialog civilizat și constructiv cu minorul, precum și că între minor și tată există relații extrem de tensionate. Astfel că, în mod corect instanța de fond a dispus un program de vizitare în prima și a treia săptămână din lună, vinerea, de la ora 17.00 la ora 19.00 și al doilea și al patrulea week-end din lună, sâmbăta, de la ora 11.00 la ora 14.00, numai în prezența pârâtei, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 19.09.2014 sub nr._, reclamantul Tîrteață M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. A. G., ca prin hotărârea ce se va pronunța, în procedura specială a ordonanței președințiale, să i se permită să aibă legături personale cu minorul T. D. A., născut la data de 13.06.2006, prin următoarele modalități: în mod egal să beneficieze de aceleași drepturi și regim de care s-a bucurat și se bucură pârâta și părinții acesteia; pârâta să poată lua copilul din domiciliul reclamantului, în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 19.00 până duminică la ora 19.00; minorul să petreacă alături de reclamant sfârșitul anului 2014, sărbătorile pascale din 2015; ziua de naștere a minorului să fie petrecută de acesta alături de ambii părinți; după o perioadă determinată de timp, minorul să fie găzduit în mod alternativ, periodic, timp de 2 săptămâni de către tată, respectiv următoarele 2 săptămâni de către mamă; în anii impari, minorul să petreacă sărbătorile de sfârșit de an alături de reclamant și sărbătorile pascale în anii impari; minorul să petreacă jumătate din vacanța de vară cu reclamantul.
De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 14.10.2013 a fost dat afară din domiciliu conjugal de pârâtă și părinții acesteia, iar de la acea dată refuză în mod sistematic să îi permită să aibă și să mențină relații personale cu minorul, prin faptul că nu răspunde la telefon, iar prin puținele răspunsuri la e-mail-uri pârâta a folosit un limbaj ofensator la adresa reclamantului și a părinților acestuia.
Reclamantul a mai menționat că de peste 10 zile i s-a refuzat total dreptul de a fi împreună cu fiul său, soția și soacra sa nepermițându-i să ia copilul nici măcar o zi.
De asemenea, reclamantul a afirmat că în cele peste 10 zile copilul a fost reținut de mamă și învățat de către aceasta și bunica maternă să îl urască, să-i vorbească urât și să îl lovească, deși acestea sunt cadre didactice și ar trebui să aibă cel puțin responsabilitatea creșterii și educării conform normelor de conviețuire socială.
În continuare, reclamantul a mai învederat că pe rolul instanței se află dosarul nr._/281/2014, care se referă la fondul acțiunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 262 și urm. C.civ., ale art. 503 C.civ., art. 2 din O.G. nr. 137/2000, ale Legii nr. 272/2004, ale art. 8 CEDO și ale art. 996 C.p.c.
La solicitarea instanței, reclamantul a depus o cerere precizatoare, prin care a învederat că dorește ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună să aibă relații personale cu minorul, prin următoarea modalitate: să poată lua copilul din domiciliul mamei, în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 19.00 până duminică la ora 19.00; în anii pari să petreacă sărbătorile de sfârșit de an cu minorul, începând cu anul 2014; în anii impari să petreacă sărbătorile pascale cu minorul, începând din anul 2015; în cazul zilei de naștere a copilului, acesta să beneficieze de prezența ambilor părinți, în locuri neutre stabilite de comun acord; în vacanța de iarnă minorul să își petreacă jumătate din vacanță cu reclamantul; minorul să își petreacă jumătate din vacanța de vară cu mama și cealaltă jumătate cu tatăl, în funcție de programările de concediu ale părinților.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că stabilirea unui program de vizitare a minorului nu se poate face pe calea ordonanței președințiale deoarece vizează fondul dreptului, iar nu o măsură vremelnică, iar relațiile dintre părți cu privire la creșterea, îngrijirea, educarea și supravegherea copilului pot fi lămurite numai în cadrul unei cereri de drept comun, unde se poate administra întreg probatoriul necesar soluționării cauzei.
De asemenea, pârâta a învederat că din cuprinsul art. 262 C.civ. rezultă că o condiție generală de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială o reprezintă urgența în luarea măsurii solicitate, determinată de iminența producerii unei pagube, iar faptul că în cauză reclamantul susține în mod nejustificat că nu i se permite să îl vadă pe minor nu demonstrează existența unei urgențe.
În continuare, pârâta a mai arătat că la data de 14.10.2013 i-a solicitat reclamantului să părăsească fostul domiciliu comun, din cauza comportamentului necorespunzător al acestuia, bazat pe violență fizică și verbală și că după acel moment au urmat alte scene de violență, sesizări repetate la instituția de învățământ la care pârâta este profesor, dar și plângeri penale și adrese la toate instituțiile statului competente în supravegherea minorilor.
A mai precizat că minorul beneficiază în prezent de toată dragostea, grija și atenția, atât din partea mamei sale, dar și a bunicii materne, are rezultate deosebite la învățătură.
În drept, au mai fost invocate dispozițiile art. 401 C.civ.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriu și a probei testimoniale, precum și emiterea unei adrese către Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Biroul de Control Intern pentru a se înainta la dosarul cauzei o caracterizare a reclamantului.
La solicitarea părților, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriu, a probei testimoniale cu un martor propus de fiecare parte și, la solicitarea pârâtei, a dispus emiterea unei adrese către Inspectoratul Județean de Poliție Prahova pentru a comunica stadiul dosarului de cercetare disciplinară a reclamantului nr. A-2/09.01.2014, o copie a sesizării li a declarațiilor reclamantului luate în acest dosar.
De asemenea, instanța a dispus efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliul ambelor părți, precum și evaluarea psihologică a minorului de către un psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Prahova.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 6828/28.05.2015 prin care a admis în parte cererea formulată de reclamantul Tîrteață M. în contradictoriu cu pârâta C. A. G. și cu participarea Autorității Tutelare din cadrul Consiliului L. Ploiești și a dispus ca reclamantul să mențină legăturile personale cu minorul T. D. A., cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/281/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, numai în prezența pârâtei, în locuința acesteia sau în orice alt loc ales prin acordul părților, conform următorului program de vizitare: în prima și a treia săptămână din lună, vinerea, de la ora 17.00 la ora 19.00; al doilea și al patrulea week-end din lună, sâmbăta, de la ora 11.00 la ora 14.00.
Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta la plata sumei de 300 lei către reclamant, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată avansate cu titlu de onorariu de avocat.
Instanța a respins în rest cererea, ca neîntemeiată și a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în fapt, părțile s-au căsătorit la data de 04.03.2006 (potrivit certificatului de căsătorie de la fila 12), iar în prezent sunt despărțite în fapt, pe rolul Judecătoriei Ploiești fiind dosarul nr._/281/2014, având ca obiect „stabilire domiciliu minor” (potrivit datelor existente în sistemul informatic Ecris).
Din relația părților a rezultat minorul T. D. A., născut la data de 13.06.2006 (potrivit certificatului de naștere al acestuia – fila 11).
Din referatul de anchetă psihosocială efectuată la domiciliul pârâtei instanța a reținut că după despărțirea de reclamant, pârâta și minorul au rămas să locuiască în continuare în fostul domiciliu comun al părților, proprietatea părinților pârâtei.
În drept, instanța a apreciat că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 996 C.p.c, care impun întrunirea cumulativă a trei condiții pentru admisibilitatea cererii, respectiv urgența, caracterul provizoriu al măsurilor solicitate și neprejudecarea fondului și o condiție privind temeinicia cererii, constând în existența aparenței de drept în favoarea reclamantului.
În cauza de față, instanța a constatat că este întrunit caracterul urgent al măsurii solicitate, fiind vorba despre păstrarea legăturilor firești dintre copil și părinte, orice întârziere în menținerea legăturilor personale putând afecta grav și definitiv relația tată-minor, aspect ce ar fi în contradicție cu drepturile copilului și cu interesul superior acesteia.
De asemenea, instanța a apreciat îndeplinită condiția privind caracterul provizoriu al măsurii solicitate, având în vedere că se solicită stabilirea în favoarea reclamantului a unui program de vizitare, până la soluționarea definitivă a acțiunii cu același obiect.
S-a apreciat că prin soluționarea acestei cereri, instanța nu prejudecă fondul, luând în considerare că hotărârea dată în această procedură specială nu are autoritate de lucru judecat, iar instanța nu procedează la tranșarea conflictului dintre părți.
Totodată, instanța a reținut, în acord cu art. 401 și 496 C.civ., existența aparenței de drept în favoarea reclamantului, respectiv aceea de a menține relația cu fiul său, care locuiește în prezent cu pârâta.
Aprecierile instanței în privința acestui aspect s-au limitat la interesul minorului din acest moment, față de specificul cauzei, de prevederile art. 263 și urm. C.civ. și ale art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care impun respectarea acestei cerințe în orice demers judiciar.
Astfel, s-a avut în vedere că, în conformitate cu art. 2 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, iar potrivit alineatului 6 lit. e al aceluiași articol, „în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: (…..) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament”.
În dezvoltarea principiului anterior enunțat, art. 17 alin. 1 din același act normativ prevede următoarele: „Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament”.
Conținutul și modalitatea de desfășurare a programului de vizitare trebuie conturate prin raportare la dispozițiile art. 17 alin. 4 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora „în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte”.
Aplicând dispozițiile legale precizate la datele speței, instanța a reținut că atât relația dintre părți, cât și relația reclamantului cu fiul său sunt extrem de tensionate în prezent, cel din urmă aspect fiind recunoscut de reclamant în cuprinsul cererii introductive (în care a afirmat că minorul a fost reținut de mamă și învățat de către aceasta și bunica maternă să îl urască, să-i vorbească urât și să îl lovească) și confirmat de cei doi martori ascultați în cauză.
În acest sens, instanța a avut în vedere că martorul T. G., propus de reclamant, a declarat (fila 138) că atunci când reclamantul dorea să vorbească la telefon cu minorul, acesta îi spunea că nu vrea să vorbească și îi cerea să îl lase în pace, iar înainte de sărbătorile de Paști din 2014 reclamantul a fost lovit de minor cu palmele.
Fără a face analiza relației conflictuale dintre reclamant și fiul său, instanța a apreciat că salvgardarea relației celor doi impune stabilirea unui program de vizitare în favoarea reclamantului, însă numai în prezența pârâtei, deoarece minorul nu trebuie să fie supus unei presiuni suplimentare, cauzată de starea de incertitudine și de conflicte deschise între părinți.
Astfel, pentru a evita riscul unei posibile traumatizări a copilului, dar și a unei alienări de tatăl său, instanța a apreciat că până la soluționarea diferendului dintre părți potrivit procedurii de drept comun se impune stabilirea în favoarea reclamantului a unor vizite regulate, dar pentru intervale restrânse de timp și numai în prezența pârâtei, alături de care minorul se simte în mod evident mai confortabil (fiind părintele care l-a îngrijit până în prezent).
Față de considerentele de fapt și de drept enunțate, instanța a admis în parte cererea dedusă judecății și a dispus ca reclamantul să mențină legăturile personale cu minorul T. D. A., născut la data de 13.06.2006, cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/281/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, numai în prezența pârâtei, în locuința acesteia sau în orice alt loc ales prin acordul părților, conform următorului program de vizitare: în prima și a treia săptămână din lună, vinerea, de la ora 17.00 la ora 19.00; al doilea și al patrulea week-end din lună, sâmbăta, de la ora 11.00 la ora 14.00, respingând în rest cererea principală, ca neîntemeiată.
De asemenea, față de soluția pronunțată cu privire la cererea principală, în temeiul art. 453 alin.2 C.p.c., instanța a constatat că petitul privind obligarea pârâtei este întemeiat doar în parte, astfel că a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 300 lei către reclamant, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată avansate cu titlu de onorariu de avocat și, pentru aceleași considerente, precum și pentru faptul că pârâta nu a depus niciun înscris doveditor al spezelor avansate în cauză (deși sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 452 C.p.c.), a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, reclamantul Tîrteață M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, astfel cum a fost formulată.
În motivare apelantul a arătat că, programul de vizitare a minorului stabilit de instanța de fond reprezintă o gravă eroare judiciară, întrucât niciuna dintre părți nu a solicitat un astfel de program.
În plus, apelantul a apreciat că instanța de fond nu a luat în calcul faptul că vizitarea minorului în intervalul orar indicat, în ziua de vineri, este îngreunată atât de programul său de la locul de muncă, cât și de activitățile fiului său.
În opinia apelantului, programul solicitat putea fi cenzurat în parte de instanța de judecată și cel mult s-ar fi putut stabili un program în cursul zilelor de sâmbătă sau duminică, în nici un caz în cursul zilei de vineri, în condițiile în care a solicitat să-și poată lua fiul în domiciliul său începând cu ziua de vineri, tocmai pentru a-și petrece mai multe ore cu acesta și pentru a-și construi împreună activități, reclădind afecțiunea pe care fiul său i-o purta.
Astfel, deși prin luarea unei astfel de decizii instanța de judecată trebuie să aibă în vedere interesul superior al minorului, apelantul a apreciat că un astfel de program nu este de natură să sprijine o apropriere de fiul său.
În dovedirea cererii, apelantul a solicitat completarea probatoriului cu: înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu un martor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 460, 480, 999 Cod Procedură Civilă.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În raport de motivele de apel, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.
În motivare intimata a arătat că, în urma probelor administrate în cauză, respectiv caracterizarea apelantului de la locul de muncă, concluzia cercetării disciplinare a acestuia, audierea martorilor și expertizarea minorului, a rezultat fără putință de tăgadă că între minor și tată există relații extrem de tensionate, că minorul a fost traumatizat psihic de către apelant, motiv pentru care instanța de judecată, în mod legal și temeinic a admis programul de vizită în această modalitate.
În opinia intimatei, programul stabilit de instanță este echilibrat raportat la situația familială existentă și este în interesul și beneficiul minorului, întrucât în zilele de vineri minorul și apelantul nu desfășoară niciun fel de activitate care să împiedice exercitarea programului de vizită în modalitatea stabilită de către instanță, iar prezența mamei alături de minor în orele de vizită este benefică pentru acesta, întrucât îi conferă minorului o siguranță, copilul nedorind să-și vadă tatăl în lipsa mamei sale.
Având în vedere toate actele existente la dosar și în special caracterizarea apelantului de la locul de muncă, care atestă comportamentul violent al acestuia în relațiile de familie și în relațiile cu colegii de serviciu, fără să prezinte niciun fel de garanții morale care să îi confere posibilitatea unui dialog civilizat și constructiv cu minorul, subliniind și împrejurarea că pârâtul consumă băuturi alcoolice, nefiind un tată responsabil, cu atât mai mult cu cât, deși a fost obligat la pensie de întreținere, nu a dorit să-și execute obligațiile de bună-voie, apelându-se la executorul judecătoresc, luând în considerare și faptul că apelantul nu a permis reprezentanților autorității tutelare să verifice condițiile de locuit pe care le are, locuința acestuia fiind total improprie locuirii, intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
La data de 22.07.2015, apelantul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei, prin care a prin care a învederat că susținerile intimatei sunt netemeinice și interpretate în mod eronat, menite să inducă în eroare instanța de judecată.
Astfel, apelantul a arătat că prin sentința atacată instanța de fond a interpretat părtinitor întregul material probator, stabilind un program de vizitare în baza căruia nu poate relua sau stabili o relație de normalitate cu fiul său.
În ceea ce privește contestația la executare, apelantul a arătat că nu a refuzat nicio clipă să contribuie la creșterea și educarea fiului său, sumele de bani avansate către acesta fiind mult peste ce s-a stabilit prin sentința judecătorească, dar a contestat faptul că soția sa a înțeles să apeleze la executorul judecătoresc, obligându-l să plătească și cheltuieli de judecată.
Apelantul a apreciat nereale și eronat interpretate și susținerile intimatei în sensul că fiul său nu dorește să stea în prezența acestuia fără mamă, arătând că minorul a fost influențat de intimată, Hotărârea nr. 3/2013 a Consiliului Psihologilor arătând ce înseamnă alienarea parentală.
Apelantul consideră că a dovedit că în această modalitate este imposibil să poată construi o relație normală și firească cu fiul său și a solicitat ca la pronunțarea soluției, instanța să aibă în vedere interesul superior al minorului, acela de a avea legături cu ambii părinți, sens în care a invocat prevederile art. 401 C. Civ. „...părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor, au dreptul de a avea legături personale cu acesta„.
Părintele divorțat păstrează drepturile și îndatoririle părintești față de copilul său, dar exercițiul acestora de către părintele divorțat, căruia nu i-a fost încredințat copilul, suferă anumite limitări și particularități.
Acest părinte continuă a avea drepturi și a fi ținut de îndatorirea de a crește copilul, dreptul la păstrarea legăturilor personale dintre părinte și copil fiind expresia principiului constituțional al respectării dreptului la viața de familie, precum și protecției speciale a drepturilor copiilor.
S-a arătat că disp. art. 262 al.2 C. Civ. reprezintă mijlocul legal pus la dispoziția părintelui divorțat care nu locuiește cu copilul său pentru a-și îndeplini îndatoririle față de copilul minor, acest drept urmând a fi exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra dezvoltării copilului, trebuind respectate condițiile normale în privința întreținerii acestor legături.
Conform art. 14 al. 1 din Legea nr. 272/2004, „copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Analizând interesul minorului în ceea ce privește stabilirea de legături personale cu tatăl sau, se va avea în vedere împrejurarea că programul de vizitare trebuie să fie stabilit de așa natură încât să asigure o continuitate a legăturii dintre minor și tatăl sau, fără ca acest lucru să dăuneze în vreun fel minorului, ale căror interese trebuie cu prioritate protejate.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, creată în aplicarea art. 8 din Convenția privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale „din momentul și datorită însăși împrejurării nașterii copilului, intre părinți si copil exista o legătura constitutiva de viata de familie, pe care evenimentele ulterioare nu o pot distruge decât circumstanțe excepționale” (Cauza Berrehab vs. Olanda) „legătura personală care reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care împiedică aceste relații reprezintă o ingerință în dreptul la viața familială” (cauza Johansen vs. Norvegia).
Curtea Europeană a decis că în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu copiii trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului și în ipoteza în care contactele cu părinții ar risca să amenințe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autoritățile naționale având îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părților. (Cauza Ignaceolo-Zenide vs. România).
Curtea a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul are obligația de a lua măsuri adecvate și suficiente pentru a fi respectate disp. art. 8 (Cauza Mairt vs. Portugalia).
Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constituție, apelantul a solicitat instanței să aprecieze că este în interesul minorului să ia legătura cu tatăl său în afara domiciliului mamei.
Astfel, chiar dacă minorul se află în grija mamei, nu s-a stins dreptul tatălui și în aceeași măsură al minorului, de a avea o relație firească, afectivă cu tatăl sau, în afara domiciliului mamei, mai ales că în prezent minorul are o vârstă la care trebuie să știe că nu este abandonat, că este iubit de ambii părinți, fapt ce poate da minorului o siguranță în plan afectiv, ajutându-l în evoluția sa
În temeiul acestor dispoziții, apelantul a solicitat admiterea apelului și stabilirea provizoriu a programului de vizitare, în modalitatea solicitată de acesta prin cererea introductivă, cu precizarea că menținerea sentinței atacate practic ar răci și mai mult relațiile dintre acesta și fiul său, situație în care legăturile personale ale unuia dintre cei doi părinți cu copilul nu se pot derula și mai ales dezvolta în condițiile impuse de mamă, de cele mai mute ori la domiciliul său, deoarece ar afecta programul de viață al părinților și pe cel al minorului, lipsind de conținut dreptul subiectiv al cărui exercițiu devine formal.
În plus, apelantul a considerat că în această modalitate nu se poate asigura intimitatea necesară unei relații personale, mai ales că este necesar ca prin reluarea comunicării, relația minorului cu tatăl său să fie firească, lucru care nu s-ar putea realiza la domiciliul mamei.
Sub aspectul duratei de exercitare a dreptului, în raport de necesitatea menținerii unor legături/relații de afecțiune între părinte și minor, se considera că interesele minorului reclamă ca legătura cu tatăl său să se desfășoare în modalitatea stabilită de instanța de fond (în domiciliul tatălui).
Examinând sentința atacată, prin prisma excepției tardivității declarării apelului invocată din oficiu, tribunalul constată și reține următoarele:
Potrivit art.468 alin.1 C.pr.civ. „termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.
Conform disp. art. 1000 C.pr. civ., ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea părților.
În speță, sentința civilă nr.6828/28.05.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în procedura specială a ordonanței președințiale a fost dată cu citarea părților, astfel cum rezultă din mențiunile Fișei dosarului, procedură în care legiuitorul a statuat că termenul pentru promovarea căii de atac este de 5 zile de la pronunțare sau comunicare, după caz, reclamantul beneficiind și de asistență juridică calificată, fiind de altfel prezent și asistat de apărător ales pe parcursul derulării litigiului la instanța de fond.
Așadar, momentul curgerii termenul de apel în situația dedusă judecății este momentul pronunțării, respectiv 28.05.2015.
Procedând la calcularea termenului de 5 de zile înlăuntrul căruia se putea exercita, în termen legal, calea de atac a apelului, conform art.181 alin.1 pct.2 C.pr.civ., în sensul că atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, înseamnă că, în speță, reclamantul Tîrteață M. putea declara apel până la data de 03.06.2015, inclusiv.
Verificând data înscrisă pe ștampila poștei aplicată pe plicul cu care a fost expediată cererea de apel, se constată că aceasta este 06.06.2015 (f.7 dosar apel), fiind depășit, astfel, termenul limită până la care se putea exercita, legal, calea ordinară de atac a apelului.
Pentru aceste motive, tribunalul urmează să admită excepția tardivității declarării apelului formulat de apelantul – reclamant pârât Tîrteață M. invocată din oficiu și, pe cale de consecință, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge acest apel, ca fiind tardiv formulat.
Văzând dispozițiile art. 274 C.pr. civ., va obliga apelantul la 700 lei cheltuieli de judecată către intimata C. A. G.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Admite excepția tardivității introducerii apelului, invocată din oficiu .
Respinge apelul declarat de apelantul - reclamant TÎRTEAȚĂ M. cu domiciliul în Ploiești, . G. nr. 14, ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 6828/28.05.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă C. A. G. cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., județul Prahova și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. A. cu sediul în Ploiești, .. 47, județul Prahova și cu participarea Autorității Tutelare din cadrul CONSILIULUI L. PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, județul Prahova ca tardiv formulat..
Obligă apelantul la 700 lei cheltuieli de judecată către intimata C. A. G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.08.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. A. M. N.
GREFIER,
E. M.
operator de date cu caracter personal 5595
red. A.N./tehnored. S.L.F.
5 ex./28.08.2015
d.f. nr._ Judecătoria Ploiești
j.f. D. A. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2808/2015. Tribunalul PRAHOVA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1077/2015.... → |
|---|
