Pensie întreţinere. Decizia nr. 1500/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1500/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 2391/331/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1500
Ședința publică din data de 02.04.2015
PREȘEDINTE – N. A.
JUDECĂTOR – M. N.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta-pârâtă B. G., domiciliată în comuna Predeal Sărari, ., împotriva sentinței civile nr. 1342/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. G., domiciliat în comuna Predeal-Sărari, ., jud. Prahova și autoritatea tutelară din cadrul Primăriei .. Prahova.
Cerere de apel scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelanta personal, lipsă fiind intimatul și autoritatea tutelară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanta, având cuvântul, solicită proba cu înscrisuri noi și depune la dosar copia sentinței civile nr. 248/16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M.. Arată că nu are cunoștință dacă sentința depusă a fost apelată.
Tribunalul încuviințează pentru apelantă proba cu înscrisuri, considerând că proba este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea cauzei.
Apelanta, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de apel.
Apelanta, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea apelului. Arată că intimatul este plecat în Spania de anul trecut. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. la data de 04.09.2013, sub nr._, reclamantul G. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B. G. și cu autoritatea tutelară P. C. Pr. Sarari, jud. Prahova, majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligată pârâta în favoarea minorului G. A. F., născut la data de 27.10.2004.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta iar din această căsătorie a rezultat minorul G. A. F., ns.la data de 27.10.2004.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.890/19.04.2010 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, minorul fiind încredințat reclamantului spre creștere și educare iar pârâta a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150 lei lunar, calculată la venitul minim pe economie.
A mai precizat reclamantul că în afara pensiei de întreținere, pârâta nu mai contribuie cu altceva la întreținerea minorului și nu mai are alți copii minori în întreținere.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare însă, la data de 23.10.2013, a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat suspendarea dosarului deoarece a promovat o acțiune în dosarul nr._ prin care a solicitat stabilirea locuinței minorului la pârâtă, depunând și un certificat de grefă care atestă existența pe rolul instanței a dosarului indicat.
La data de 06.11.2013 instanța de fond a dispus suspendarea judecății în prezenta cauză până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de M..
Cauza a rămas în nelucrare până la data de 17.06.2014 când instanța, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se constata dacă acțiunea s-a perimat, cauzei stabilindu-i-se un nou termen de judecată la data de 16.07.2014 (complet 7 F stagiar).
La termenul din 16.07.2014 instanța de fond a constatat că nu a intervenit perimarea, având în vedere data soluționării dosarului nr._, respectiv 24.03.2014, s-a luat act că pârâta B. Gabri8ela, reclamantă în dosar nr._ a renunțat la judecată în acel dosar și a dispus emiterea unei adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova pentru a comunica dacă pârâta este angajată cu contract de muncă și cuantumul veniturilor realizate.
Prin Hotărârea de Colegiu nr.8 din 12 iunie 2014, începând cu data de 25 august 2014 se desființează completul 7 F judecător D. B., motivat de faptul că din 25.08.2014 se află în concediu de odihnă și concediu de studii în vederea susținerii examenului de definitivat, prezenta cauză fiind astfel repartizată în sistem ciclic, revenind completului 8 F-judecător E. L..
La termenul din 08.10.2014, reclamantul G. G. a precizat că solicită majorarea pensiei de întreținere la venitul minim pe economie și apreciază că nu se mai impune a se solicita relații de la Inspectoratul teritorial de Muncă Prahova .
Prin Sentința civilă nr. 1342/08.10.2014, Judecătoria Vălenii de M. a admis acțiunea formulată de reclamantul G. G., împotriva pârâtei B. G., a majorat pensia de întreținere pe care pârâta o plătește pentru minorul G. A.-F., născut la data de 27.10.2004, de la 150 lei la 225 lei lunar, raportat la venitul minim pe economia națională, începând cu data introducerii acțiunii – 04.09.2013 și până la majoratul minorului, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pârâta B. G. este mama minorului G. A.-F., născut la data de 27.10.2004, prin sentința civilă nr. 890 din 19.04.2010, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în dosarul nr._, pârâta, în calitate de mamă a minorului G. A.-F., născut la data de 27.10.2004 a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, în suma de 150 lei lunar, sumă stabilită funcție de venitul minim pe economie.
În prezenta cauză s-a solicitat majorarea pensiei de întreținere, tot funcție de venitul minim pe economia națională.
Potrivit art.86 alin.1 și 3 C.fam. „obligația de întreținere există între (...) părinți și copii”, descendentul având drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află, cât timp este minor. Totodată, raportat la prevederile art. 107 alin.1 C.Fam., copilul minor este întreținut de părinții săi, părinții fiind datori să se îngrijească de copil, conform art. 101 alin.1 C.fam. Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor reprezintă așadar aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea si educarea acestuia.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează disp. art.94 alin.1 C. fam., având însă în vedere interesul superior al copilului, prevăzut de art. 31 alin.2 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora, în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, părinții trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului și prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale.
De asemenea, conform art. 94 al. (2) C. fam., instanța judecătorească va putea mări sau micșora obligația de întreținere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui care o primește.
Instanța de fond a reținut că s-a făcut dovada că pârâtul nu realizează venituri, nefiind încadrat în muncă.
Conform art. 94 al. (3) C. fam., când întreținerea este datorată de părinte sau de cel care înfiază, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.
În speță, nu s-a făcut dovada că pârâta ar mai avea vreun copil în întreținere.
Pe cale de consecință, constatând întemeiată cererea formulată de reclamant și în conformitate cu disp. art.531 al.1 Cod civil, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei, iar în ce privește obligația de întreținere și cuantumul întreținerii datorate de către pârâta, instanța va ține cont atât de nevoia celui care o cere, cât și de mijloacele celui care urmează a o plăti, potrivit art. 529 alin 1 Cod civil, iar conform art. 527 Cod civil, putând fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantul G. G. împotriva pârâtei B. G. și a majorat pensia de întreținere pe care pârâta o plătește pentru minorul G. A.-F., născut la data de 27.10.2004, de la 150 lei la 225 lei lunar, raportat la venitul minim pe economia națională, începând cu data introducerii acțiunii – 04.09.2013 și până la majoratul minorului.
De asemenea, instanța de fond a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B. G., criticând-o ca fiind nelegală si netemeinică, pentru următoarele motivele:
În motivarea cererii de recurs, pârâta a învederat faptul că pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. se află dosarul nr. 2654/33l/2014 cu termen de judecată pe 12 ianuarie 2015, acțiune pe care a formulat-o pentru stabilirea domiciliului minorului G. A. F. născut la data de 27 octombrie 2004 la ea.
În acest sens, pârâta a susținut că minorul se află în domiciliul său încă din data de 10 iunie 20l4 și a refuzat categoric să mai meargă la tatăl său, iar în prezent se află tot la ea, ocupându-se de educarea și îngrijirea acestuia, menționând totodată că nu are alți copii, nu este căsătorită.
De altfel, pârâta a susținut că tatăl minorului s-a recăsătorit, are 2 copii mici și acest copil a fost neglijat de către tată și bunici.
În continuare, pârâta a susținut că prin întâmpinarea depusă la dosarul nr. 2654/33l/20l4 cu termen de judecata la 12 ianuarie 20l5, fostul soț G. G. este de acord să se stabilească domiciliul minorului G. A. F. la ea, urmând a plăti pensia de întreținere în favoarea acestuia, cu mențiunea că în dovedire anexează copie pe întimpinare mai sus arătată.
Pârâta a solicitat să se admită recursul, să se respingă acțiunea formulată de G. G. pentru majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorului G. A. F., urmând să se anuleze sentința civilă nr.1342/08.10.2014, ca fiind nelegală și temeinică.
La termenul de judecată din data de 02.04.2015, tribunalul a recalificat calea de atac ca fiind apel și nu recurs, având în vedere data formulării cererii, respectiv 25.11.2014.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Legal citat intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de către pârâtă, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 294 Cod procedura civila, tribunalul constata ca apelul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin sentința civilă nr.890/19.04.2010 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, minorul G. A. F. fiind încredințat intimatului reclamant spre creștere și educare iar apelanta pârâtă a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150 lei lunar, calculată la venitul minim pe economie.
La data de 6 octombrie 2014 apelanta B. G., a formulat acțiune la Judecătoria Vălenii de M., înregistrată sub nr._, prin care a chemat in judecată pe intimatul G. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să stabilească la ea locuința minorului G. A. F., născut la 27 octombrie 2004 si paratul să fie obligat să plătească pensie de întreținere in favoarea minorului.
Prin sentința civilă nr. 248/16.02.2015 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta B. G. și în consecință s-a restabilit la reclamantă locuința minorului G. A. F., nascut la 27 octombrie 2004 și a fost obligat paratul să plătească reclamantei pensie de întreținere in favoarea minorului G. A. F., in cota de 1/6 lunar, din venitul minim pe economie, începând cu data introducerii acțiunii si pana la majoratul minorului.
Din considerentele sentinței civile nr. 248/16.02.2015 a Judecătoriei Vălenii de M. se reține că potrivit declarației martorei audiate în acest dosar, minorul se află la apelantă din luna iunie, așa cum a susținut apelanta și acțiunea din dosarul nr._ și a recunoscut intimatul care a fost de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, prin întâmpinarea depusă și în prezentul dosar, fila 8.
În raport de această situație de fapt, precum și disp. art. 499 alin. 1, 531 alin. 1 și art. 529 alin. 1 și 2 c.civ, tribunalul constată întemeiate motivele de apel susținute de către apelanta – pârâtă în sensul că aceasta nu poate fi obligată la plata pensiei de întreținere de la data introducerii acțiunii cu nr._, respectiv 06.10.2014 în continuare, până la majoratul minorului, întrucât minorul se află deja în întreținerea sa.
Pentru aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N. C.p.c., tribunalul va admite apelul declarat de apelanta-pârâtă B. G., împotriva sentinței civile nr. 1342/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., și, în consecință va schimba în parte sentința apelată în sensul că va admite în parte acțiunea și va dispune majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorului G. A. F., datorată de apelanta-pârâtă de la 150 lei la 225 lei lunar, raportat la venitul minim pe economia națională pentru perioada 04.09._14, cu menținerea în rest a dispozițiilor sentinței.
Văzând și prevederile art. 451 și urm., potrivit cu care instanța poate obliga partea care a pierdut procesul la cheltuieli de judecată numai la cererea părții care a câștigat procesul, tribunalul va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă B. G., domiciliată în comuna Predeal Sărari, ., împotriva sentinței civile nr. 1342/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. G., domiciliat în comuna Predeal-Sărari, ., jud. Prahova și autoritatea tutelară din cadrul Primăriei .. Prahova și, în consecință:
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în parte acțiunea și dispune majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorului G. A. F., datorată de apelanta-pârâtă de la 150 lei la 225 lei lunar, raportat la venitul minim pe economia națională pentru perioada 04.09._14.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2015.
Președinte, Judecător,
N. A. M. N.
Grefier,
L. E. A.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. N.M./tehnored. A.Ș.P.
5 ex./23.04.2015
D.f. nr._ – Judecătoria Vălenii de M.
J.f. E. L.
← Curatelă. Decizia nr. 119/2015. Tribunalul PRAHOVA | Reintegrare în familie. Sentința nr. 1979/2015. Tribunalul... → |
---|