Pretenţii. Hotărâre din 28-05-2015, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 2294/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2294
Ședința publică din data de 28 Mai 2015
PREȘEDINTE - N. A.
JUDECĂTOR - M. C.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta - reclamantă D. A., domiciliată în com. Adunați, ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3734/28.11.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâții B. E., B. G. L., ambii domiciliați în ., nr. 137, jud. Prahova.
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 81 lei, conform chitanței .-1 din data de 09.02.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelanta - reclamantă reprezentată de avocat Ț. P., intimații-pârâți B. E. personal și B. Gh. L. personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, apelanta-reclamantă a depus la dosar precizări și înscrisuri, după care,
Apărătorul apelantei-reclamante, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Tribunalul încuviințează pentru apelanta-reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Totodată, tribunalul pune în discuția părților cererea formulată de intimatul - pârât B. G. L. prin care solicită introducerea în cauză și a surorii sale B. I. C..
Intimatul - pârât B. G. L., având cuvântul, solicită excluderea sa din cauză, întrucât nu folosește și nu deține acest teren în litigiu și introducerea în cauză a numitei B. I. C..
Tribunalul pune în discuția părților și cererea formulată de intimatul-pârât prin care solicită excluderea sa din cauză.
Apărătorul apelantei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea acestor cereri, ca neîntemeiate, arătând că printr-o hotărâre anterioară cu aceleași părți s-a reținut că intimații dețin terenurile din litigiu.
Intimata-pârâtă B. E., având cuvântul, arată că nu se impune introducerea în cauză a numitei B. I. C., deoarece sunt în dușmănie și nici excluderea intimatului-pârât B. G. L. din prezenta cauză.
Tribunalul respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de intimatul-pârât B. G. L., în sensul de a fi exclus din prezenta cauză, având în vedere că acesta are calitatea de pârât de la momentul promovării litigiului la instanța de fond.
De asemenea, tribunalul respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de intimatul-pârât B. G. L. privind introducerea în cauză și a surorii sale B. I. C., întrucât nu sunt dovedite aspecte care să impună introducerea în cauză a acesteia.
Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantei-reclamante, având cuvântul, solicită, în principal, admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond, admiterea acțiunii, cu omologarea variantei II din raportul de expertiză și obligarea la plata sumei de 2214 lei pentru lipsa de folosință, iar în subsidiar, admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond, admiterea acțiunii, cu omologarea variantei I din raportul de expertiză și obligarea la plata sumei de 1725 lei, arătând că a depus la dosar mai multe înscrisuri din care rezultă întreaga situație și raporturile existente între părți. De asemenea, arată că pârâtul Bagea Gh. L. a pretins că terenul în litigiu le-ar aparține. Precizează că s-a formulat o acțiune în constatare, iar prin hotărâre judecătorească pârâții au fost obligați să lase reclamantei terenul în litigiu în deplină și liniștită posesie. Susține că terenul a fost redus cu 1200 mp, fiind obligați la plata unei sume pentru lipsă de folosință. Arată că în mod statornic pârâții au acreditat ideea că terenul reclamantei le-ar aparține, însă s-a dovedit că terenul aparține reclamantei. Menționează că situația este identică cu cea inițială, astfel, lasă la aprecierea instanței să stabilească dacă judecătorul de fond avea dreptul de a judeca cauza de două ori. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata-pârâtă B. E., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că nu folosește terenul. Solicită cheltuieli de judecată la fond, conform hotărârii instanței de fond.
Intimatul - pârât B. G. L., având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la fondul apelului, cu cheltuieli de judecată la fond.
Tribunalul ia act de susținerile părților prezente și, analizând actele și lucrările dosarului, constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, iar în baza disp. art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr.968/204/25.02.2014 la Judecătoria Câmpina, reclamanta D. T. A. a chemat în judecată pe pârâții B. E., B. G. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata lipsei de folosință pentru terenul de 4393 mp., extravilan, situat în . – Bolungoci, pentru perioada 2011-2013, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în baza sentinței civile nr.2222/23.09.2011 a Judecătoriei Câmpina, rămasă irevocabilă conform deciziei civile nr.974/25.06.2012 a Tribunalului Prahova, au fost obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în litigiu de 4393 mp. și să-i plătească suma de 1239 lei, lipsă de folosință pentru acest teren, pentru perioada 2006 – 2010, astfel încât pârâții au continuat să folosească terenul în litigiu fără niciun drept după pronunțarea deciziei sus menționată, impunându-se obligarea pârâților la plata lipsei de folosință pentru perioada 2011-2013.
La data de14.03.2014, pârâtul B. G. L. a formulat o întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care reclamanta nu a solicitat punerea în posesie a supra terenului în litigiu începând cu data pronunțării sentinței civile nr.2222/23.09.2011 a Judecătoriei Câmpina, mai ales că nu a folosit terenul în litigiu, neindicându-se de către reclamantă perioada concretă privind lipsa de folosință, referindu-se generic la anii 2011-2013, invocându-se și excepția inadmisibilității acțiunii.
La data de 17.04.2014, reclamanta a formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtului solicitând respingerea excepției invocate în condițiile în care a fost în imposibilitate să folosească terenul datorită comportamentului pârâților care i-au contestat dreptul de proprietate, mai ales că a fost în imposibilitate să solicite punerea în posesie a supra terenului anterior rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 2222/2011 a Judecătoriei Câmpina.
La data de 26.11.2014, reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâților la plata lipsei de folosință pentru perioada 2011-2013 în valoare de 2214 lei potrivit variantei a II-a de la raportul de expertiză agro ing. E. M..
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, martori, expertiză agro, prin sentința civilă nr. 3734/28.11.2014 a Judecătoriei Câmpina, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților,ca neîntemeiată, fiind respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că potrivit sentinței civile nr.2222/23.09.2011 a Judecătoriei Câmpina, modificată în parte prin decizia civilă nr. 974/25.06.2012 a Tribunalului Prahova, au fost obligați pârâții să-i lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în litigiu de 4393 mp. și să-i plătească suma de 1239 lei reprezentând lipsă de folosință pentru acest teren, aferentă perioadei 2006-2010, iar în urma administrării probelor cu interogatoriu, martori, s-a constatat că terenul în litigiu nu a fost folosit de către pârâți în condițiile în care fâneața nu era cosită, nu au fost efectuate lucrări tehnologice la pomi care prezentau uscături, terenul fiind în pantă, accidentat, neîmprejmuit, nefiind executate lucrări agro-zootehnice de curățire, fertilizare, tratamente fitosanitare, aspecte confirmate de către raportul de expertiză agro efectuat în cauză.
S-a menționat că reclamanta nu a făcut dovada exercitării de către pârâți a unei folosințe efective asupra terenului în litigiu, a împiedicării de către aceștia să folosească terenul, simplul fapt privind contestarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu nefiind prin însăși natura sa o dovadă privind folosirea terenului de către pârâți, iar în urma analizării declarațiilor martorilor, s-a constatat că declarația martorului D. C. conform căreia pârâții ar fi recunoscut cu ocazia punerii în posesie a reclamantei asupra terenului în litigiu folosirea acestuia nu se coroborează cu procesul verbal de punere în posesie încheiat de executorul judecătoresc care atestă prezența doar a pârâtei la momentul punerii în posesie a reclamantei asupra terenului și nicidecum și a celuilalt pârât, astfel încât această declarație a fost înlăturată datorită subiectivismului martorului care a fost coleg de serviciu cu soțul reclamantei.
Totodată s-a specificat că potrivit declarațiilor martorilor Pință T., G. B. M., terenul în litigiu a fost abandonat, nefiind îngrijit, având fânul necosit, pomii prezentând uscături, neavând rod, împrejurări care atestă neexercitarea de către pârâți a unor acte de folosință asupra terenului în litigiu, astfel încât instanța având în vedere disp. art.550 alin.1 cod civil, a respins acțiunea ca neîntemeiată constatând că reclamanta nu a făcut dovada folosirii terenului de către pârâți și că ar fi fost împiedicată de către aceștia să folosească terenul.
În baza disp. art.453 cod pr. civilă a fost obligată reclamanta să plătească pârâților cheltuielile de judecată de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, obligarea pârâților la plata sumei de 2214 lei potrivit variantei a doua de la raportul de expertiză ing. M. E., iar în subsidiar la plata sumei de 1725 lei potrivit variantei 1 de la același raport de expertiză, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, motivându-se că instanța de fond a manifestat subiectivism în soluționarea cauzei, impunându-se abținerea judecătorului atât timp cât soluționase anterior o altă cauză între părți, aflându-se sub influența impresiilor create cu ocazia soluționării cauzei respective prin sentința civilă nr. 2222/23.09.2011 în baza căreia i s-a redus suprafața de teren la care avea dreptul și că a sugerat completului de judecată să se abțină, cerere neaprobată, fiindu-i eronat respinsă acțiunea în urma înlăturării tuturor probelor constând în interogatoriu, acte, expertiză agro, martori, interpretându-se greșit actul juridic dedus judecății, declarațiile martorilor P. T., G. B. M..
În continuare, reclamanta a arătat că eronat a fost înlăturată expertiza agro care a analizat științific elementele, caracteristicile terenului privind producția agricolă, stabilind valoarea lipsei de folosință în două variante și că pârâții au fost cei care au împiedicat-o să folosească terenul, să supravegheze, să se ocupe de pomi, ținându-se seama eronat de declarația martorului P. T. care a susținut într-un alt dosar că autorul B. T. G. nu l-ar fi lovit pe soțul său, deși fusese amendat cu 5000 lei datorită comportamentului său agresiv, mai ales că martora G. B. M. a dat declarații nesincere în diferite dosare, inclusiv în dosarul nr._, care au fost înlăturate.
De asemenea, reclamanta a precizat că pârâții au încercat prin toate mijloacele să li se recunoască un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, inclusiv față de Primăria comunei Adunați, în temeiul sentinței civile nr. 145/2005 a Judecătoriei Câmpina, în cadrul căreia nu a figurat ca parte, promovând o acțiune în revendicare în urma căreia pârâții au fost obligați prin diferite hotărâri judecătorești la plata c/valorii lipsei de folosință pentru terenul în litigiu și că pârâții i-au contestat dreptul de proprietate în cadrul întâmpinării depusă la dosar, aspecte confirmate și de formularea unei contestații la executare, mai ales că timp de 10 ani pârâții cu rea credință au invocat existența unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu, împiedicând-o să îl folosească.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 23.01.2015.
La data de 3.03.2015, pârâta B. E. a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată atât timp cât nu a mai exercitat o posesie efectivă asupra terenului în litigiu, iar nici una dintre împrejurările invocate de către reclamantă nu se justifică.
La data de 25.03.2015, reclamanta a formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtei, solicitând înlăturarea susținerilor acesteia, iar la data de 14.05.2015 a formulat anumite precizări în raport de motivele de apel invocate inițial menționând că potrivit hotărârilor judecătorești existente la dosar permanent pârâții au contestat dreptul său de proprietate, executarea silită a titlului executoriu, fiind obligați deseori la plata lipsei de folosință pentru terenul în litigiu, aflându-se într-un proces de partaj în cadrul dosarului nr._ în cadrul căruia au încercat să îi acapareze o parcelă de cca 600 mp și că eronat nu s-a dispus obligarea pârâților la plata lipsei de folosință tocmai datorită acestui comportament, mai ales că autorul pârâților B. T G. a fost condamnat pentru infracțiuni de violență, inclusiv tentativă de omor, fiindu-i teamă de agresivitatea pârâților în vederea folosirii terenului.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 2222/23.09.2011 a Judecătoriei Câmpina a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților și a numitului B. G. și au fost obligați aceștia din urmă să-i lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică posesie terenul de 4393 mp situat în ., identificat în cadrul raportului de expertiză tehnică topometrică ing. I. N. pct. a-b-c-d-h-i, fiind obligați și la plata sumei de 1580 lei reprezentând c/valoarea fructelor recoltate de pe teren în perioada 2006 – 2010.
În baza deciziei civile nr. 974/25.06.2012 a Tribunalului Prahova, a fost admis recursul declarat de către reclamantă în contradictoriu cu pârâții împotriva sentinței civile nr. 2222/23.09.2011 a Judecătoriei Câmpina, în sensul că a fost modificată în parte această sentință și au fost obligați pârâții să-i plătească reclamantei suma de 1239 lei reprezentând c/valoarea fructelor recoltate de pe terenul de 4393 mp în perioada 2006 – 2010, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței și respins ca nefondat recursul declarat de pârâți.
În cuprinsul raportului de expertiză agro ing. M. E. s-a menționat că valoarea lipsei de folosință pentru terenul în litigiu de 4393 mp pentru perioada 2011 – 2013 este de 1725 lei în varianta I, ținându-se seama de alternanța privind rodirea pomilor fructiferi aflați pe teren și de 2214 lei în varianta a II-a fără să se țină seama de alternanța de rodire, specificându-se că la momentul deplasării expertului la teren fânul nu era cosit, nu erau efectuate lucrări tehnologice la pomi, care prezentau părți uscate, lucrări agrotehnice de curățire, fertilizare, tratamente fito-sanitare, pomii prezentând rod sporadic și că terenul în litigiu se află în pantă, fiind accidentat, prezentând bălți, nefiind împrejmuit.
Martorii D. C., G. B. M., Pință T. au declarat că în luna iunie 2014 reclamanta a fost pusă în posesie asupra terenului în litigiu pe care nu l-a folosit, nu a cules fructele, nu a cosit fânul, pârâții contestând permanent dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului, fiind cei care au folosit terenul, deținând o altă parcelă de teren în imediata apropiere a terenului în litigiu, însă după decesul numitului B. G., terenul a rămas neîngrijit, fiind abandonat de cca 2-3 ani, nefiind cosită iarba, îngrijiți pomii, pătrunzând pe teren diferite animale.
Potrivit actelor de executare existente la dosar, reclamanta a solicitat la data de 20.03.2014 executarea silită a pârâților ținându-se seama de sentința civilă nr. 2222/23.09.2011, de decizia civilă nr. 974/25.06.2012, executare în cadrul căreia la data de 21.05.2014, s-a procedat la punerea în posesie a reclamantei, ocazie cu care au fost declarați scoși din posesia terenului pârâții, procedându-se la continuarea executării silite în vederea recuperării sumelor de bani datorate de către pârâți.
Disp. art. 1349 cod civil modificat stipulează că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale,drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare.
De asemenea, disp. art. 1357, 1358 cod civil modificat prevăd că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, iar pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, caz în care pentru a fi angajata răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, trebuie sa fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta unui prejudiciu, adică, efectul negativ suferit de o anumita persoana; existenta unei fapte ilicite constând in acea fapta prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu in sensul ca acesta din urma a fost provocat de fapta ilicita; existenta vinovatei celui care a cauzat prejudiciu constând in intenția, neglijenta, imprudenta cu care a acționat.
Totodată, disp. art. 550 alin. 1 C. civ.stabilesc că fructele și productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că în baza sentinței civile nr. 2222/23.09.2011 modificată în parte prin decizia civilă nr. 974/25.06.2012 a Tribunalului Prahova, au fost obligați pârâții să-i lase reclamantei în proprietate și pașnică posesie terenul în litigiu de 4393 mp, situat în ., fiind obligați aceștia din urmă să-i plătească suma de 1239 lei reprezentând c/valoare lipsă de folosință pentru perioada 2006-2010, motiv pentru reclamanta a solicitat la data de 20.03.2014, punerea în executare silită a acestor două hotărâri judecătorești, executare în urma căreia a fost pusă în posesie la data de 21.05.2014 asupra terenului în litigiu, astfel încât între părți au existat permanent neînțelegeri cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului care în prezent nu este împrejmuit, nefiind efectuate lucrări agrozootehnice de curățire, fertilizare, tratamente fito-sanitare, prezentând bălți, pomii fiind parțial uscați, lipsiți de rod, procedându-se la calcularea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 2011 – 2013 în funcție de gradul de rodire al pomilor, în două variante.
Ca atare, atât timp cât prin sentința civilă nr. 2222/23.09.2011 rămasă irevocabilă în baza deciziei civile nr. 974/25.06.2012, au fost obligați pârâții să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în litigiu de 4393 mp, sentință pusă în executare silită la data de 21.05.2014, dată la care a fost pusă în posesie reclamanta asupra terenului în litigiu în urma cererii de executare silită formulată la data de 20.03.2014, înseamnă că, în realitate, reclamanta avea posibilitatea de la data rămânerii irevocabile a sentinței susmenționate, respectiv - 25.06.2012 să procedeze la punerea în executare și să intre în posesia efectivă a terenului, să solicite pârâților predarea efectivă a acestui teren, efectuând aceste demersuri abia la data de 20.03.2014, deci la un interval de doi ani de la data rămânerii irevocabile a titlurilor executorii.
De altfel, în condițiile în care, prin sentința civilă nr. 2222/23.09.2011 au fost obligați pârâții să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în litigiu de 4393 mp, sentință rămasă irevocabilă la data de 25.06.2012 înseamnă că, în realitate, reclamanta a dobândit în proprietate efectivă terenul în litigiu începând cu data de 25.02.2012, dată de la care hotărârile judecătorești au produs efecte juridice, intrând în puterea lucrului judecat, caz în care de la data de 25.02.2012 reclamanta avea posibilitatea să solicite pârâților predarea efectivă a terenului în litigiu, posibilitate pe care nu și-a exercitat-o decât la data de 20.03.2014 în baza cererii de executare silită, procedându-se la punerea sa în posesie asupra terenului abia la data de 21.05.2014.
De fapt, analizându-se probele administrate în cauză, reiese că, începând cu data de 25.06.2012 și până la data formulării cererii de executare silită, reclamanta nu le-a solicitat pârâților să îi predea terenul în litigiu, ceea ce înseamnă că nu și-a manifestat voința de a folosi efectiv terenul și nu există nici o dovadă la dosar care să ateste că pârâții au folosit terenul în litigiu în perioada 2011 – 2013, în ce condiții și că ar fi împiedicat-o pe reclamantă să îl folosească, mai ales că iarba nu a fost cosită, pomii nu au fost întreținuți, nefiind efectuate lucrări agrozootehnice de curățire, fertilizare, tratamente fito-sanitare, nici unul dintre martori neputând furniza informații exacte cu privire la persoanele care ar fi folosit efectiv terenul în litigiu.
Mai mult chiar, reclamanta în calitate de proprietară a terenului în litigiu și creditoare a obligației pârâților în ceea ce privește predarea terenului, avea obligația să facă dovada exercitării unei folosințe efective de către pârâți asupra terenului în litigiu în perioada 2011-2013, iar contestarea de către aceștia a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, nu constituie prin însăși natura sa, o dovadă că pârâții au folosit efectiv terenul în litigiu, au cules fructele acestuia, deoarece contestarea dreptului de proprietate prin diferite mijloace procedurale, nu echivalează cu folosirea efectivă a terenului, ci constituie o formă de manifestare a voinței pârâților, în raport de formularea anumitor pretenții de către reclamantă, cu privire la terenul în litigiu.
Faptul că s-a procedat la punerea în posesie a reclamantei asupra terenului în litigiu, la data de 21.05.2014 în baza unui proces verbal încheiat de executorul judecătoresc nu înseamnă în mod automat că terenul în litigiu a fost folosit efectiv de către pârâți întrucât pentru a produce efecte juridice sentința civilă nr. 2222/23.09.2011, era necesară punerea în executare silită a tuturor obligațiilor instituite în sarcina pârâților în baza acestui titlu executoriu, în vederea operării autorității de lucru judecat între părți, în viitor, în caz contrar, titlul executoriu pierzându-și puterea executorie,iar reclamanta avea nevoie de un act de executare care să confirme . terenului și predarea efectivă a acestui teren de către pârâți, predare care nu echivalează cu exercitarea efectivă de către pârâți a unor acte materiale privind folosirea terenului, culegerea fructelor acestuia.
Dacă într-adevăr terenul în litigiu ar fi fost folosit efectiv de către pârâți în perioada 2011-2013, ar fi însemnat ca acest teren să prezinte o stare corespunzătoare destinației, categoriei de folosință a acestuia, însă în prezent starea terenului este necorespunzătoare deoarece iarba nu a fost cosită, pomii fructiferi erau neîngrijiți, prezentând părți uscate, nefiind efectuate lucrări agrotehnice specifice categoriei de folosință a terenului, aspecte confirmate de raportul de expertiză agro efectuat în cauză, care demonstrează neexercitarea de către pârâți a unor acte de folosință, de administrare asupra terenului, lipsa de diligență a reclamantei de a se ocupa de teren și deci imposibilitatea acesteia de a-și invoca propria lipsă de diligență cu privire la folosirea, administrarea, conservarea terenului pentru a pretinde obligarea cu orice preț a pârâților la plata unor sume de bani cu titlu de lipsă de folosință.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată, constatând că, în speță, nu există nici o dovadă la dosar care să ateste folosirea efectivă de către pârâți a terenului în litigiu în perioada 2011-2013, nefiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art. 1349 și urm.cod civil, neexistând nicio faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu săvârșită de către pârâți cu vinovăție în dauna reclamantei, mai ales că aceasta și-a manifestat voința de a intra în posesia terenului la un interval de 2 ani de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 2222/2011, deși avea obligația în calitate de proprietară să-și exercite prerogativele conferite de dreptul de proprietate constând în depunerea diligențelor necesare pentru administrarea terenului ulterior rămânerii irevocabile a sentinței și nicidecum să lase terenul neîngrijit, să nu efectueze lucrările specifice categoriei de folosință, destinației acestuia, fiind imposibil să-și invoce propria culpă pentru a se dispune obligarea pârâților la plata unei lipse de folosință în mod nejustificat.
Susținerile reclamantei conform cărora completul de judecată a manifestat subiectivism în soluționarea cauzei, impunându-se abținerea acestuia atât timp cât soluționase anterior o altă cauză între părți, aflându-se sub influența impresiilor create cu ocazia soluționării cauzei respective în urma căreia i s-a redus suprafața de teren la care avea dreptul, formulând o cerere în vederea abținerii completului nu au relevanță în cauză deoarece nu există nici un caz de incompatibilitate a completului de judecată care a soluționat în primă instanță cauza, în condițiile în care acesta nu și-a spus părerea cu privire la pretențiile deduse judecății cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 2222/23.09.2011, pretenții care vizează o perioadă total diferită de perioada care a făcut obiectul acțiunii soluționate în baza sentinței sus menționată.
În speță, recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului de 4393 mp prin sentința civilă nr. 2222/23.09.2011 a avut loc pe baza probelor administrate în cauza respectivă și nicidecum în funcție de anumite impresii ale magistratului care a soluționat cererea respectivă, iar împrejurările susmenționate invocate de către reclamantă exced cauzei, fiind simple aprecieri ale acesteia cu caracter pur subiectiv, mai ales că judecătorul care a soluționat în primă instanță cauza nu avea obligația să formuleze cerere de abținere atât timp cât nu exista nici un caz de incompatibilitate prevăzut de dispozițiile legale în materie, reclamanta aflându-se în imposibilitate legală să solicite pur și simplu abținerea judecătorului respectiv de la soluționarea cauzei doar pentru simplu fapt că a pronunțat o sentință între aceleași părți, fiind de notorietate că un judecător investit cu soluționarea unei cauze, nu poate să refuze să judece cauza respectivă, invocându-se pur și simplu soluționarea altor acțiuni total diferite, între aceleași părți.
Afirmațiile reclamantei în sensul că eronat a fost respinsă acțiunea în urma înlăturării probelor constând în interogatoriu, acte, martori, fiind interpretate greșit actul juridic dedus judecății, declarațiile martorilor P. T., G. B. M. și că eronat a fost înlăturată expertiza agro care a analizat științific elementele, caracteristicile terenului privind producția agricolă, stabilind valoarea lipsei de folosință în două variante, nu pot fi avute în vedere întrucât la stabilirea situațiilor de fapt, de drept deduse judecății, se ține seama de toate probele administrate în cauză și nicidecum doar de raportul de expertiză agro, de declarația martorului propus de reclamantă care s-a aflat în imposibilitate să precizeze persoanele care au folosit în perioada 2011-2013 terenul în litigiu, rezumându-se pur și simplu la descrierea unor stări de fapt cu ocazia punerii în posesie a reclamantei asupra terenului în litigiu, iar această declarație se analizează în strânsă legătură cu declarațiile celorlalți martori, cu titlul executoriu, cu modalitatea în care reclamanta a înțeles să intre în posesia terenului în litigiu.
Împrejurările invocate de către reclamantă potrivit cărora a fost împiedicată de către pârâți să folosească terenul, să-l supravegheze, să se ocupe de pomi, ținându-se seama eronat de declarația subiectivă a martorului P. T. care a susținut într-un alt dosar că autorul pârâților nu l-ar fi lovit pe soțul său, deși acesta a fost sancționat cu amenda de 5000 lei datorită comportamentului său agresiv și că martora G. B. M. a dat declarații nesincere în diferite dosare, inclusiv în dosarul nr._, care au fost înlăturate, pârâții invocând permanent un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, constituie prin însăși natura lor, aprecieri pur subiective ale reclamantei în condițiile în care în speță se analizează dacă, într-adevăr, pârâții au folosit efectiv sau nu terenul în litigiu în perioada 2011-2013 și nicidecum declarațiile martorilor date în alte dosare, relațiile care au existat între părți în perioada 2006-2010.
În realitate, reclamanta avea obligația să facă dovada folosirii terenului efectiv de către pârâți, în perioada dedusă judecății -2011-2013, a existenței unei împiedicări din partea pârâților în vederea folosirii terenului și nicidecum pârâții, mai ales că reclamanta în calitate de proprietară avea obligația să ia toate măsurile necesare pentru a intra în posesia terenului în cazul în care considera că acesta ar fi fost ocupat abuziv în continuare de către pârâți începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 2222/2011, respectiv 25.06.2012, exercitându-și un asemenea drept la un interval de cca doi ani de zile și anume la data de 20.03.2014 cu ocazia formulării cererii de executare silită, ceea ce înseamnă că însăși reclamanta a fost cea care nu a manifestat interes în ceea ce privește folosirea terenului, administrarea, conservarea acestuia, fiind imposibil ca aceasta să se prevaleze de propriul comportament pentru a obține sub diferite pretexte anumite despăgubiri de la pârâți pentru perioada în care terenul a fost abandonat.
Motivele invocate de către reclamantă conform cărora pârâții au efectuat demersuri privind recunoașterea în favoarea lor a unui drept de proprietate asupra terenului, inclusiv față de autoritățile locale, în temeiul sentinței civile nr. 145/2005, fiind obligați la plata lipsei de folosință pentru terenul în litigiu și că pârâții au contestat permanent timp de 10 ani, dreptul său de proprietate inclusiv în cadrul întâmpinării depusă la dosar, a unei contestații la executare, sunt neîntemeiate deoarece la stabilirea persoanelor care au folosit terenul în litigiu în perioada 2011-2013, nu se ține seama de hotărârile judecătorești pronunțate între părți cu ocazia altor litigii, de comportamentul autorului pârâților, pârâților înșiși în cadrul litigiilor respective, ci dacă într-adevăr pârâții au fost cei care au folosit terenul, au împiedicat-o pe reclamantă să îl folosească pentru a se stabili dacă aceasta are sau nu dreptul la plata lipsei de folosință pentru teren, iar contestarea dreptului de proprietate de către pârâți față de reclamantă nu echivalează de drept cu exercitarea unei folosințe efective asupra terenului, ci constituie manifestarea de voință a pârâților de a contracara anumite pretenții, drepturi invocate de către reclamantă cu privire la terenul în litigiu.
Criticile reclamantei în sensul că permanent pârâții i-au contestat dreptul de proprietate, executarea titlului executoriu, fiind obligați deseori la plata lipsei de folosință, existând în curs de soluționare dosarul nr._ în cadrul căruia au încercat să îi acapareze o parcelă de cca 600 mp, sunt nefondate întrucât împrejurările susmenționate nu constituie prin însăși natura lor, dovezi care să ateste folosirea efectivă de către pârâți a terenului în litigiu, ci pur și simplu, acestea se analizează în raport de perioada dedusă judecății, perioadă în care reclamanta are obligația să facă dovada folosirii terenului de către pârâți și nicidecum existența altor litigii, comportamentul pretins agresiv al pârâților, al autorului acestora, mai ales că reclamanta avea obligația să intre în posesia terenului după rămânerea irevocabilă a titlului executoriu, fiind imposibil ca aceasta să se prevaleze de propria sa culpă și să solicite lipsa de folosință a terenului pentru o perioadă ulterioară soluționării acțiunii în revendicare în urma căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.
Apărările reclamantei conform cărora eronat nu s-a dispus obligarea pârâților la plata lipsei de folosință datorită comportamentului agresiv al acestora, al autorului lor B. T G. care a fost condamnat pentru infracțiuni de violență, inclusiv tentativă de omor, fiindu-i teamă de agresivitatea pârâților în vederea folosirii terenului, sunt nejustificate deoarece, în mod legal s-a procedat la respingerea acțiunii atât timp cât nu există nici o dovadă certă privind folosirea efectivă de către pârâți a terenului în litigiu, în perioada 2011-2013, dovadă care nu se raportează la comportamentul pe care l-a avut autorul pârâților în timpul vieții, neexistând nici o dovadă că pârâții prin comportamentul lor ar fi pus în pericol viața, integritatea fizică, psihică a reclamantei, iar toate probele administrate atestă dimpotrivă abandonarea terenului, starea necorespunzătoare a acestuia, a pomilor fructiferi, împrejurări care prin însăși natura lor demonstrează nefolosirea efectivă a terenului de către niciuna dintre părți și deci refuzul reclamantei de a-și exercita prerogativele conferite de dreptul de proprietate care i-a fost recunoscut prin titlurile executorii existente la dosar.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza disp.art. 480 alin. 1 C.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta - reclamantă D. A., domiciliată în com. Adunați, ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3734/28.11.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâții B. E., B. G. L., ambii domiciliați în com. Adunați, ., nr. 137, jud. Prahova, ca nefondat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. A. C. M.
Fiind în CO, semnează
Președintele instanței
GREFIER,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. M.C./Tehnored.TS
5 ex./27.07.2015
d.f._ Judecătoria Câmpina
j.f. Ș. M. A.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 02-06-2015, Tribunalul PRAHOVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2302/2015.... → |
|---|
