Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 2169/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 2169/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 2169/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2169

Ședința publică din data de 14.05.2015

PREȘEDINTE – M. C.

JUDECĂTOR – M. N.

GREFIER – R. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – petent S. L. INDEPENDENT PETROSIND C., CUI_ cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr._/16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul S. NAȚIONAL PETROM cu sediul în Ploiești, .. 2, județul Prahova.

Cererea netimbrată

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul S. Național Petrom reprezentat de av. Chiriacopol V., lipsă fiind apelantul - petent.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus cerere de renunțare la cererea de apel.

Apărătorul intimatului arată că înțelege să invoce excepția de netimbrare a apelului, care are prioritate față de cererea de renunțare la cererea de apel .

Tribunalul pune în discuția părților excepția de netimbrare a cererii de apel.

Apărătorul intimatului solicită admiterea excepției netimbrării cererii de apel, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției de netimbrare și în consecință anularea cererii de apel ca netimbrată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată cu nr._ /15.04.2014 la Judecătoria Ploiesti, petentul S. L. Independent Petrosind C., a solicitat instantei ca prin hotărârea ce o va pronunta să se dispună anularea sentinței civile nr. 3290/10.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, prin care s-a constatat reprezentativitatea Sindicatului Național Petrom, motivându-se că nu erau întrunite condițiile de reprezentativitate, sentința fiind pronunțată cu încălcarea disp. art. 176 pct. 3 și 4 C. pr. civ., atât timp cât nu a participat la solutionarea cauzei și procurorul.

La data de 22.07.2014 intimatul a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată

După administrarea probelor cu acte, prin sentința civilă nr._/16.09.2014 a Judecătoriei Ploiești a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că potrivit disp. art. 457 alin. 1 C. pr. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, ceea ce înseamnă că ”acțiunea în anulare” nu este prevăzută de lege ca și cale de atac a hotărârii judecătorești în cauză, aceasta fiind supusă apelului, în termen de 30 de zile de la comunicarea ei, astfel încât singura posibilitate de desființare a unei hotărâri judecătorești, o constituie a apelul si nicidecum actiunea în anulare care are un caracter inadmisibil.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul S. L. Independent Petrosind C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 04.03.2015

În ședința publică din data de 14.05.2015 instanța din oficiu a invocat excepția de netimbrare și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând excepția de netimbrare instanța de apel constată că în baza disp. art. 33 din OUG 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit disp. art. 197 teza a II-a N.C.pr.civ. netimbrarea sau timbrarea insuficientă a cererii de chemare în judecată, atrage anularea acesteia, în condițiile legii, astfel încât în cazul în care aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere părtii respective sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.

În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere apelantului obligația de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 50 lei, stabilită potrivit art. 6 din OUG nr. 80/2013, potrivit mențiunilor înscrise în cuprinsul înștiințării ce i-a fost comunicată.

În conditiile în care apelantul nu s-a conformat obligației de a achita suma indicată pana la termenul de judecata stabilit, din data de 14.05.2015, instanța in baza art. 197 N.C.pr.civ. va admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu și va anula apelul, ca netimbrat deoarece netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.

Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art. 21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

În concret, art. 6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătură cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).

Practic, sumele stabilite în sarcina apelantului cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu au un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice.

Mai mult chiar, în conditiile în care apelantul nu a achitat taxa judiciară de timbru instanta de apel se află în imposibilitate legală de a lua act de renuntarea la judecata apelului întrucât nu se poate stabili dacă cererea de renuntare la judecată a fost semnată de către reprezentantul apelantului, fiind comunicată prin e-maill, neavând semnătură electronică, caz în care aceasta nu atestă manifestarea de voință a apelantului.

Totodată, instanta va lua act că intimatul intimatul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării apelului invocată de către intimat si în consecintă:

Anulează apelul declarat de apelantul – petent S. L. INDEPENDENT PETROSIND C., CUI_ cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr._/16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul S. NAȚIONAL PETROM cu sediul în Ploiești, .. 2, județul Prahova, ca netimbrat.

Ia act că intimatul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. C. M. N.

GREFIER

R. C.

Operator de date cu caracter personal 5595

Red. M.C. /Tehnored. R.C.

5 ex.25.05.2015

d.f._ Judecătoria Ploiești

j.f. D. S.-I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 2169/2015. Tribunalul PRAHOVA