Acţiune în constatare. Decizia nr. 315/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 315/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-05-2012 în dosarul nr. 315/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 315
Ședința publică din data de 9 mai 2012
PREȘEDINTE: A. P. A.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: M. A. L.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-pârât MUNICIPIUL PLOIEȘTI, prin Primar, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3328/04.04.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. M., domiciliat în Ploiești, .. 98, ., și intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar Raportul de expertiză tehnică judiciară completare în specialitatea topografie și concluzii scrise de către intimatul B. M..
Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, faptul că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamantul B. M. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Ploiești - prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este proprietarul terenului în suprafață de aproximativ 845 mp, situat în Ploiești, .. 30.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în anul 1963, autorii săi, B. M. și B. G., au cumpărat de la M. C. și I. A.-A., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5013/20.09.1963, imobilul situat în Ploiești, .. 30, compus din teren în suprafață de 306 mp și construcția aflată pe acest teren.
Reclamantul a mai precizat că, în realitate, terenul aferent construcției este mult mai mare, de aproximativ 1150 mp, din care deține act de proprietate doar pentru suprafața de 306 mp, diferența de teren fiind folosită de autorii săi de mai bine de 30 de ani, fără act de proprietate.
A mai susținut reclamantul că această suprafață de teren a fost împrejmuită cu gard și asupra sa autorii reclamantului au exercitat o posesie utilă vreme de peste 30 de ani, continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.
P. sentința civilă nr. 3328 din data de 04.04.2008, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea și a constatat că reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 879 mp, situat în Ploiești, .. 28, jud. Prahova, delimitat în perimetrul 2-1-9-8-11-12-13-10-7-6-5-4-3-2 pe schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de expert M. C.-D., prin uzucapiune, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 5013 /20.09.1963 de fostul notariat de Stat Regional Ploiești, autorii reclamantului, B. M. și B. G., au dobândit în proprietate imobilul situat în Ploiești, .. 30, compus din teren în suprafață de 306 mp, precum și în construcția situată pe acest teren.
A mai reținut instanța de fond că, din declarațiile martorilor, reiese că, în realitate, terenul dobândit de autorii reclamantului era mai mare, de circa 1000 mp, format din două loturi de teren, iar părinții reclamantului au împrejmuit cu gard întreaga suprafață, pe care au stăpânit-o în mod continuu, neîentrerupt și fără a fi tulburați de nimeni, iar în continuare, imobilul a fost stapânit de către reclamant, în cauză fiind în îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1890 și urm. C.civil, potrivit cărora dreptul de proprietate poate fi dobândit prin exercitarea unei posesii utile timp de 30 de ani .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Municipiul Ploiești- prin primar, arătând că în mod nelegal, cu greșita aplicare a art. 1847 C.civilă, s-a admis acțiunea formulată de către reclamant, trecând peste împrejurarea că nici acesta, dar nici autorii săi nu au achitat taxele și impozitele pentru imobilul în litigiu, în suprafață de 879 de mp, astfel cum a reieșit în urma efectuării expertizei specialitatea topografie, ci numai pentru o suprafață de 306 mp.
Se mai arată că, potrivit adresei nr._/2007 emisă de către Serviciul Public Finanțe Locale, în evidențele fiscale figurează, din anul 1963, autorii reclamantului, iar din anul 1987 și respectiv fratele acestuia, cu clădire și teren în suprafață de numai 306 de mp.
Apelantul apreciază că plata taxelor și impozitelor pentru imobilul stăpânit, este atributul titularului de drept sau al celui care se consideră adevăratul proprietar, dovedindu-și astfel intenția de a stăpâni pentru sine (animus), astfel că, prevederile art. 1847 și 1890 C.civil nu sunt îndeplinite în speță, în ceea ce privește suprafața de teren de 879 de mp, așa cum a fost identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Pe de altă parte, se critică soluția pronunțată de instanța de fond care, cu aplicarea greșită a legii, a admis acțiunea formulată, deoarece aceasta nu a avut în vedere împrejurarea că, astfel cum s-a menționat, pe rolul fiscal din anul 1987 figurează reclamantul împreună cu mama sa și fratele acestuia.
Consideră recurenta –pârâtă că în speța de față posesia invocată are un caracter echivoc, astfel încât, aceasta nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii. În acest sens, doctrina a reținut că „moștenitorii aflați în stare de indiviziune stăpânesc bunurile succesorale unii pentru alții cât timp se găsesc în stare de indiviziune, astfel că, posesia lor are un caracter echivoc și deci asemenea posesiei nu poate fundamentă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune”.
La data de 17.11.2008 au fost depuse concluzii scrise de intimatul B. M. care arată că, din întregul materialul probator administrat în cauză, în mod corect s-a reținut că imobilul a fost stăpânit în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați, rezultă că terenul a fost stăpânit de peste 30 de ani atât de autorii săi, cât și de intimatul-reclamant, după decesul acestora.Aceiași martori au arătat că autorii acestuia au fost cei care au amenajat terenul, l-au împrejmuit și l-au stăpânit fără a fi tulburați în vreun fel de alte persoane.
Se mai susține că recurenta, în motivele de recurs, recunoaște că posesia nu se întemeiază pe plata taxelor și impozitelor și nu se poate reține că neplata acestor taxe dovedește că nu am stăpânit pentru sine.
Mai mult decât atât, cu toate că atât la fond, cât și prin formularea prezentului recurs, recurenta –pârâta s-a opus la admiterea acțiunii, nu a făcut dovada prin nici un fel de mijloc de probă că posesia autorilor intimatului-pârât și apoi a sa a fost întreruptă în vreun mod, sau că asupra terenului din litigiu și-ar fi exercitat în toată această perioadă calitatea de proprietar.
În sedința publică din data de 17 .11. 2008, față de dispozitiile art. 2821 C.pr.civ. și față de valoarea imobilului, tribunalul a recalificat calea de atac din recurs în apel.
P. decizia nr.618 pronunțată la 17 noiembrie 2008, Tribunalul Prahova a respins apelul ca nefondat, reținând că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de aproximativ 845 mp, situat în Ploiești, .. 30.
Tribunalul a reținut că din proba cu martori administrată în fața instanței de fond, precum și din raportul de expertiză în specialitatea topografie, a reieșit că, deși autorii intimatului-reclamant, B. M. și B. G., au dobândit în proprietate, în baza contractului de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 5013 /20.09.1963 de fostul Notariat de Stat Regional Ploiești, imobilul situat în Ploiești, .. 30, compus din teren în suprafață de 306 mp, precum și în construcția situată pe acest teren, în realitate, terenul dobândit de autorii reclamantului era mai mare, de circa 1000 mp, format din două loturi de teren, iar părinții reclamantului au împrejmuit cu gard întreaga suprafață, pe care au stăpânit-o în mod continuu, neîntrerupt și fără a fi tulburați de nimeni, iar în continuare, imobilul a fost stăpânit de către reclamant.
Instanța de apel a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1837 și 1846 și urm. C.civil, potrivit cărora dreptul de proprietate poate fi dobândit prin exercitarea unei posesii utile timp de 30 de ani, precum și cele ale art. 1860 C.civil, referitoare la joncțiunea posesiilor, martorul P. M. declarând că „reclamantul și părinții săi au stăpânit, de peste 40 de ani, un teren situat pe . se compune din două loturi, un teren de circa 700 mp și un teren de circa 300 mp.” .
Conchizând, instanța de apel că a apreciat că plata impozitului pentru terenul în litigiu nu poate fi apreciată o condiție a existenței elementului animus al posesiei, existând cazuri de neplată a impozitului, chiar și în cazul titularilor dreptului de proprietate dobândit în temeiul unor acte juridice, cum ar fi vânzarea –cumpărarea sau schimbul, ceea ce nu poate fi echivalat cu intenția acestora de a abandona bunurile aflate în patrimoniul lor; de asemenea, neplata impozitului nu poate echivala nici cu clandestinitatea posesiei, posesia fiind clandestină doar când posesorul o exercită în ascuns de adversarul său, astfel încât, acesta nu este în stare de a putea să o cunoască.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Ploiești-prin Primar, având în vedere faptul că nu erau îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 1847 și 1890 cod civil pentru a se constata uzucapiunea terenului de 879 mp.
În acest sens, arată recurentul că numai pentru terenul de 306 mp cumpărat în anul 1963 a fost plătit impozit, nu și pentru restul de 879 mp, iar la rolul fiscal asupra primei suprafețe figurează, nu numai reclamantul, ci și mama și fratele acestuia, respectiv B. M. și B. G..
Se susține în continuare că reclamantul nu a făcut dovada existenței celor două elemente, animus și corpus pentru a fi îndeplinită posesia cerută pentru a uzucapa, dat fiind faptul că nu a rezultat că actele de deținere sau întrebuințare a lucrului au fost făcute cu intenția de a le exercita doar pentru sine, în calitate de proprietar, astfel încât, în acest caz posesia are caracter echivoc, instanța de fond nepronunțându-se asupra acestui aspect.
P. decizia civilă nr.819/19.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost admis recursul declarat de Municipiul Ploiești- prin primar și s-a dispus casarea deciziei civile nr.188/12.03.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.1837, 1846 și 1860 cod civil referitoare la dobândirea proprietății pe calea uzucapiunii prin exercitarea unei posesii utile timp de 30 ani, dat fiind faptul că, deși din probatoriile administrate în cauză rezulta că terenul în litigiu a fost cumpărat în anul 1963 de către autorii intimatului reclamant B. M. și B. G., iar în prezent la rolul fiscal figurează atât reclamantul cât și mama sa B. M. și fratele său B. G., a constatat îndeplinirea prescripției achizitive numai în favoarea reclamantului B. M., deși acesta se află în indiviziune asupra terenului ce face parte integrantă din cel supus cererii de față.
În acest sens, se observă că, deși apelantul Municipiul Ploiești a învederat instanței în cadrul cererii de apel că pentru terenul de 306 mp reclamantul se află în indiviziune cu B. M. și B. G. și că în speță nu au fost administrate probatorii referitoare la întrunirea celor două elemente: material (corpus) și intențional(animus) în sensul că nu s-a probat că reclamantul a săvârșit actele materiale de deținere sau de întrebuințare a lucrului cu intenția de a le face numai pentru sine în contra celorlalți coindivizari, Tribunalul Prahova nu a analizat și acest motiv de apel, ci s-a limitat la a analiza echivocitatea posesiei doar sub aspectul neplății impozitelor către stat.
De altfel, s-a mai observat că nu au fost administrate probatorii nici cu privire la proprietarul actual al suprafeței de 845 mp, câtă vreme autorii reclamantului au cumpărat doar o porțiune din totalul terenului situat în Ploiești, ..30, de la M. C. și I. A. A. care la acea dată erau proprietarii întregii suprafețe și nu recurentul pârât Municipiul Ploiești care a depus la dosarul cauzei adresa nr.291/2007 (fila 26 dosar fond) din care rezultă că terenul litigios nu se află în domeniul public sau privat al localității.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la natura echivocă a posesiei față de neplata impozitelor către stat, Curtea a constatat că în mod corect instanțele anterioare au considerat că faptul plății impozitului pentru terenul în litigiu nu poate fi apreciat ca o condiție sine qua non a existenței elementelor animus și corpus cerute de lege, câtă vreme, în mod obiectiv, nu se putea achita contravaloarea impozitului pe numele celui care a uzucapat, de vreme ce la rol figurează adevăratul proprietar în contra căruia a fost exercitată posesia.
Ca atare, observându-se că instanțele anterioare nu au procedat la administrarea tuturor probatoriilor necesare pentru a se clarifica regimul juridic al terenului litigios, având în vedere că pentru terenul cumpărat în anul 1963 de 306 mp figurează ca proprietari în indiviziune, atât reclamantul cât și mama și fratele său, dar și că pentru restul de 845 mp pentru care se solicită constatarea dobândirii proprietății pe calea uzucapiunii, nu s-a stabilit cine figurează în mod oficial, ca proprietar al terenului (câtă vreme există dovada că în anul 1963 erau proprietari persoane fizice, iar terenul nu figurează în domeniul public sau privat al localității), instanța de recurs a considerat că recursul declarat în cauză este fondat, fiind incidente dispozitiile art.304 pct. 9 cod pr.civilă.
Pe cale de consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art.312 alin.3 cod pr.civilă și observând că în speță este necesară administrarea unor noi probatorii, conform celor expuse mai sus, care nu pot fi administrate de către instanța de recurs, în condițiile art.305 cod pr.civilă, Curtea de Apel a dispus casarea deciziei tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit considerentelor mai sus expuse.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar dispunându-se efectuarea unei noi expertize în specialitatea topografie, raportul de expertiză fiind întocmit și întregit de expert Bahudu V..
Totodată, prin încheierea pronunțată la 25.05.2011 s-a încuviințat pentru intimatul reclamant proba cu înscrisuri, fiind emisă adresă la P. Mun. Ploiești pentru a comunica istoricul de rol, începând cu anul 1963, al imobilului în litigiu, dar și o adresă la Oficiul Județean de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova pentru a înainta planul cadastral al terenului ce a format obiectul contractului nr.5013/1963.
În plus, instanța de rejudecare a apelului a încuviințat proba cu doi martori pentru aceeași parte, respectiv intimatul-reclamant.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de pârât, a dispozițiilor legale incidente, dar și a probatoriilor administrate în această fază procesuală, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate în parte pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit raportului de expertiză în specialitatea topografie întocmit și completat de expert Bahudu V. (125-127 din prezentul dosar), intimatul reclamant stăpânește suprafața de 306 mp. teren curți construcții identificată în schița de plan pe aliniamentul 7, 14, 15, 8, 9, 10, 31, 32, 33, dobândită de autorii săi B. M. și B. G. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5013/20.09.1963 la Notariatul de Stat Regional Ploiești (fila 7 dosar fond).
Potrivit certificatului de moștenitor nr.93/22.01.1987 eliberat de Notariatul de Stat Județean Prahova (fila 42 dosar rejudecare apel), de pe urma defunctului B. G. au rămas ca moștenitori B. M., B. G. și B. M..
Așa cum rezultă din adresa ne.3640/22.07.2011 a OCPI Prahova (fila 17 din prezentul dosar), acest contract de vânzare cumpărare nu a fost însoțit de o schiță anexă a terenului, imobilul situat în Ploiești, ..30, jud.Prahova având întocmită documentație cadastrală, cu alocarea numărului cadastral 49-46, cu înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară nr._ a Localității Ploiești în favoarea lui B. M., B. G. și B. M..
În conformitate cu mențiunile adresei nr._/26.06.2007 a Serviciului Public Finanțe Locale din cadrul Consiliului Local Ploiești (fila 40 dosar rejudecare apel), B. M., B. G. și B. M. figurează înscriși în evidențele fiscale cu imobilul situat în Ploiești, ..30, jud.Prahova.
Din concluziile aceluiași raport de expertiză rezultă că intimatul reclamant stăpânește și terenul cu suprafața de 592 mp., categoria de folosință curți construcții, materializat pe schița de plan cu contur de culoare albastră, pe aliniamentul punctelor 23, 32, 39, 38, 37, 36, 35, 34, 50, 51 (fila 126 dosar rejudecare apel).
Practic, întreaga suprafață de teren posedată (cu titlu și fără titlu) de intimatul-reclamant este situată în Ploiești, . poștale 28 și 30B, expertul desemnat de instanță constatând că din terenul cu întinderea totală de 856 mp. face parte și suprafața de 290 mp. individualizată prin certificatul de vacanță succesorală nr.982/20.05.1986 eliberat de Notariatul de Stat Județean Prahova (fila 67 din prezentul dosar).
Conform mențiunilor acestui din urmă certificat, de pe urma defunctului M. T., decedat la 19.11.1985, a rămas un teren în suprafață de 290 mp. situată în Ploiești, ..28, precum și casa de locuit amplasată pe acesta care, în lipsa moștenitorilor legali ai defunctului, a revenit Statului R. prin Circumscripția Financiară a M. Ploiești.
Nu se poate însă susține că terenul în legătură cu care se poartă prezentul litigiu, ar face obiectul proprietății publice, în lipsa vreunei probe din care să rezulte că ar fi ieșit din sfera proprietății private, în considerarea destinației sale, de uz, sau de interes public.
Se impune precizarea că prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr._/20.07.1961 la Notariatul de Stat Regional Ploiești, M. T. și M. R. au cumpărat de la P. N. imobilul din Ploiești, ..28 compus dintr-un drept indiviz de 34,31% din terenul loc de casă de 290 mp., dar și din construcția având două încăperi ce fac corp comun cu proprietatea numitei M. A..
Martora Ș. M., ascultată la propunerea intimatului-reclamant (filele 95,96 dosar fond), a relatat că suprafața de teren în litigiu este delimitată cu garduri de proprietățile vecine, fiind stăpânită mereu de părinții reclamantului, încă din perioada în care martora, în vârstă de 53 de ani, era copil. După decesul tatălui reclamantului, terenul a fost stăpânit de mama acestuia, împreună cu cei doi copii. După decesul mamei, survenit în urmă cu 5 ani, terenul a fost folosit în principal de reclamant și soția acestuia, precizând că și fratele lui B. M. a cultivat legume pe perioada verii.
Martora a susținut că fratele reclamantului și-a făcut casă la țară, în urmă cu 10-15 ani, moment după care actele de folosință asupra terenului în litigiu au scăzut în intensitate, dar și că B. M. și soția sa au locuit la . decesului defunctei B. M., deși s-au preocupat permanent atât de casa cât și de grădină.
Din depoziția martorului P. M. (filele 97 și 98 dosar fond) rezultă că terenul în litigiu a fost folosit de tatăl intimatului-reclamant ce îl cultiva ca grădină, iar, după decesul acestuia, de B. M. împreună cu B. M.. După ce a decedat mama intimatului terenul a fost stăpânit exclusiv de către reclamant, iar nu și de fratele acestuia care locuiește undeva lângă Vălenii de M..
Potrivit art.1890 c.civ., “toate acțiunile reale se vor prescrie in 30 de ani fără ca cel care invoca aceasta prescripție sa fie obligat a produce vreun titlu si fără sa i se poată opune reaua credință”.
Astfel, pentru ca dreptul de proprietate asupra unui bun sa poată fi dobândit prin efectul uzucapiunii, este necesar sa fie îndeplinite doua condiții cumulative: sa se fi exercitat o posesie utila asupra respectivului bun si imobilul sa fi fost posedat cel puțin 30 de ani .
P. urmare, uzucapiunea se întemeiază pe existenta unei posesii care, pentru a putea conduce la dobândirea proprietății, trebuie sa fi fost exercitata in mod util, potrivit art.1847 c.civ., adică fără sa fi fost afectata de vreun viciu- discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si echivocul-și fără ca respectiva posesie sa fi încetat prin întrerupere sau precaritate.
Echivocul, ca viciu al posesiei, nu este reglementat în legislația civilă, dar a fost definit, în literatura juridică și practica judiciară, ca acea situație în care nu este sigură nici existența, dar nici lipsa lui animus sibi habendi, una dintre ipotezele specifice care fac aplicarea acestui viciu fiind situația unuia dintre coproprietari/coposesori care efectuează acte de folosință cu privire la întregul bun, fără a rezulta în mod clar dacă aceste acte sau făcut în calitate de titular pro parte al dreptului sau cu voința de a se comporta ca posesor exclusiv al întregului bun.
În cauză, materialul probatoriu administrat în fața rejudecării apelului, în mod special dovezile testimoniale, este de natură a conduce la concluzia că terenul în litigiu nu a fost stăpânit în exclusivitate de către intimatul reclamant, acte de folosință a respectivului bun fiind exercitate și de fratele său, atât în timpul vieții părinților lor B. G. și B. M., cât și după decesul acestora, deși cu o mai mică frecvență.
Practic, intimatul reclamat a înțeles să invoce, pe calea prezentei acțiuni, dobândirea proprietății prin efectul uzucapiunii de lungă durată, prin joncțiunea posesiei sale actuale cu aceea exercitată de către defuncții săi părinți conform art.1860 cod civil.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat anterior acte de stăpânire a terenului în litigiu au fost exercitate și de fratele lui B. M., motiv pentru care nu se poate considera că acesta îndeplinește condițiile unei posesii utile, în sensul art.1847 și urm. Cod civil, pentru a putea conduce la dobândirea dreptului de proprietate exclusivă asupra terenului de 592 mp. cu destinația curți construcții în legătură cu care se poartă prezentul litigiu.
Tribunalul constată că prin decizia nr.413/2009 a Curții de Apel Ploiești s-a statuat, cu caracter irevocabil, că nu este fondată critica apelantului potrivit căreia neplata impozitului aferent terenului în litigiu nu poate conduce la concluzia că posesia exercitată asupra respectivului bun ar fi lipsită de elementul său psihologic, intențional- animus.
Față de toate considerentele expuse, în baza art.296 cu aplicarea art.315 cod pr. civilă, coroborate cu art.1847 și următoarele, raportate la art.1169 cod civil, tribunalul va admite apelul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar, va schimba în tot sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată și precizată de intimatul-reclamant ca fiind neîntemeiată.
În baza art.274 cod pr.civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul va lua act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli de către apelant.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Rejudecând apelul în baza deciziei civile nr.819/19.10.2010 a Curții de Apel Ploiești:
Admite apelul declarat de apelantul-pârât MUNICIPIUL PLOIEȘTI, prin Primar, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.3328/04.04.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. M., domiciliat în Ploiești, .. 98, ..4,., și intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, și în consecință:
Schimba în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată și precizată de intimatul-reclamant B. M., în contradictoriu cu apelantul – pârât, ca fiind neîntemeiată.
Ia act ca apelantul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 09.05.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. A. C. R.
GREFIER,
M. A. L.
Operator date cu caracter personal 5595
Red PAA/tehnored TS
6 ex/21.06.2012
d.f._ Judec. Ploiești
j.f. O. C. Ș.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 560/2012. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Hotărâre din 16-05-2012, Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
