Fond funciar. Decizia nr. 735/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 735/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 11-05-2012 în dosarul nr. 735/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P.-SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.735
Ședința publică din data de 11.05.2012
Președinte: C. M.
Judecători: C. N.
: R. C.
Grefier: Cardașol I. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți F. C. S. domiciliat în București, sector 6, Timișul de Sus, nr.2, ..D, ., I. M. M. domiciliat în București, I. U., nr.5, ..2, . domiciliat în București, sector 1, ..78, ..4, ., LATSCH E. D. domiciliată în București, I. U., nr.5, ..2, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1439/14.02.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații – pârâți C. L. DE F. F. A C. B., C. JUDEȚEANĂ P. DE APLICAREA LEGII 18/91, AGENȚIA D. S. cu sediul în București, sector 1, ..43.
Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 04.05.2012 susținerile parților fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11.05.2012, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare in judecata reclamanții F. C. S., I. M. M., I. S. și L. E. D. au chemat în judecată pe pârâtele C. Locala de F. F. a C. B., C. Județeană de F. F. P. și Agenția D. S., solicitând instanței obligarea paratelor sa emită titlu de proprietate pentru suprafața de 15 ha pe vechiul amplasament anume fosta moșie F. punctul balastiera delimitata astfel: N – calea ferata si pod cale ferata ; E – râul Teleajen ; S – moșia R. (actual proprietatea moștenitorilor defunctului R. ; V - vechiul drum național Ploiești – B. – Vălenii de M., actual drum comunal) si punerea in posesie cu aceasta suprafața de teren.
În fapt, reclamanții au arătat că F. I., decedat în anul 1935 a avut in proprietate 18,5 ha teren situat de-a lungul râului Teleajen, pe care se afla o balastiera, delimitat de calea ferata si moșia R. în apropierea Gării B.; in baza Legii nr. 187/1945, prin Hotărârea nr. 60 din 30 septembrie 1945, ostenitorii lui F. I. au fost expropriați de suprafața de teren si ulterior de balastiera.
Au mai precizat reclamanții ca defunctul F. I. a avut împreună cu șotia sa F. F., decedată la data de 02.12.1970 doi copii, anume F. S. Velentin, decedat la data de 16 mai 1995 și I. F. S., decedată la data de 03.04.2007, singurul moștenitor al defunctului F. S. V. a cărei șotie F. C. a decedat la data de 14.12.2009 fiind F. C. S.. Moștenitori ai defunctei I. F. S. sunt: I. S. în calitate de soț supraviețuitor, I. M. M. în calitate de fiu și L. E. D. în calitate de fiică.
Mai menționează reclamanții că în calitate de moștenitori ai autorului F. I. au solicitat în baza Legii nr. 247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 18,5 ha teren, pe vechiul amplasament – punctul balastiera in apropierea Gării B. și a fost admisă în parte cererea prin Hotărârea nr. 5851/16.01.2008 a Comisiei Județene de F. F., anume numai pentru 15 ha teren.
S-a mai menționat faptul că la data de 14.01.2009 Primăria B. remite un răspuns prin care comunică faptul că a solicitat prin adresa nr. 7974/24.06.2008 sprijinul Comisiei Județene de F. F. pentru punerea la dispoziția comunei de terenuri în vederea punerii în aplicare a hotărârii prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru cele 15 ha teren; prin adresa nr. 1937/06.03.2009 C. Județeană, invocând dispozițiile art. 5 din regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005 comunica faptul ca punerea in posesie este atributul comisiilor locale de fond funciar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 11, art. 27 din Legea nr. 18/1991, art. 2, art. 6, art. 12, art. 13 din Legea nr. 1/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005, art. 2, art. 5, art. 6, art. 33 si urm. din H.G. nr. 890/2005.
Prin întâmpinare parata C. Locala de F. F. a comunei B. a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, parata C. Locala de F. F. a comunei B. a arătat ca reclamanții au solicitat reconstituirea suprafeței de 37 de pogoane (18,5 ha) pe vechiul amplasament, iar in urma analizării cererii C. Locala pentru Aplicarea Legilor Fondului F. B. a propus admiterea parțială a solicitării, astfel: reconstituirea suprafeței de 15 ha si nu de 18,5 ha cum fusese solicitata; pentru diferența de 3,5 ha reclamanții nu au prezentat probe care sa dovedească un drept de proprietate, contractul de vânzare neprecizând suprafața cumpărată, iar Certificatul emis de Primăria B. la data de 29.03.1932 se refera la o suprafață de circa 25-30 pogoane, adică de 12,5-15 ha, fapt ce nu dovedește un drept de proprietate suplimentar fata de suprafață aprobata pentru reconstituire de catre comisia locala.
S-a mai precizat de către parata C. Locala de F. F. a comunei B.: la solicitarea privind atribuirea terenului pe vechiul amplasament, C. Locala B. a respins capătul de cerere întrucât vechiul amplasament nu a putut fi identificat cu exactitate ; prin adresa nr. 9179/09.08.2007 s-a comunicat reclamanților soluția Comisiei Locale B., iar prin Hotărârea nr. 5851/16.01.2008 – anexa 30 a Comisiei Judetene P. s-a validat aceasta propunere, hotărârea fiind comunicată prin adresa nr. 2117/12.02.2008.
După finalizarea analizării tuturor cererilor de reconstituire depuse in temeiul Legii nr. 247/2005, ca urmare a centralizării situației terenurilor ce urmeaza a fi atribuite, prin adresele nr. 349/13.01.2009 si 2926/24.03.2009, C. Locala B. a solicitat Comisiei Județene P. sprijinul în atribuirea terenurilor necesare punerii in posesie a persoanelor îndreptățite.
Agenția D. S. a transmis Comisiei Locale B. o situație a terenurilor retrocedabile, prin adresa nr. 616/15.07.2009, precizand ca pentru predarea acestora este necesar a se obține acordul comisiilor din aceste localitati.
Astfel s-a solicitat acordul Comisiilor Locale Valea Călugăreasca, Boldești Scăieni, Urlați, Ceptura, Gura Vadului, M., P., Berceni si G., însă aceste comisii nu au avizat favorabil transmiterea unor terenuri aflate pe teritoriul lor, către C. Locala B., întrucât și acestea au deficit de teren sau acele terenuri au fost solicitate in baza legilor fondului funciar.
Ulterior, prin adresa nr._/28.10.2009, C. Locala B. a solicitat si altor comisii de fond funciar din localitățile Targsorul Vechi, Paulesti, Brazi, Bărcănești, Bucov și Ariceștii Rahtivani să comunice, în temeiul art. 10 aln. 2 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 daca mai au teren disponibil, insa răspunsurile primite au fost negative.
Prin întâmpinare pârâta Agenția D. S. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a arătat că, nu exista identitate intre persoana paratului si persoana obligata in raportul dedus judecații deoarece atribuții de punere în posesie si de eliberare a titlurilor de proprietate au Comisiile locale si Comisiile Județene de fond funciar, potrivit H.G. nr. 890/2005, cu modificările si completările ulterioare.
A mai precizat ca Agenția D. S. verifica existenta faptica a terenului in patrimoniul A.D.S., caracterul complet al documentațiilor prevăzute de lege, precum si regimul juridic al terenului ce urmează a fi predat pe baza de protocol, iar in măsura în care se constata ca sunt satisfăcute cerințele legale, procedează la întocmirea protocolului de predare preluare a terenurilor cu destinație agricola din domeniul privat al statului ; prin urmare A.D.S. are o obligație legala de inventariere a terenurilor cu destinație agricola si de a preda pe baza de protocol de predare – preluare teren cu destinație agricolă, în momentul primirii cererii de la C. Județeană de fond funciar dacă este însoțită de o documentație legal întocmită, astfel că, atribuții în reconstituirea dreptului de proprietate, de punere in posesie și de eliberare a titlurilor de proprietate au Comisiile Locale si Comisiile Județene de fond funciar.
Prin încheierea de ședință din data de 03.05.2010 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.D.S. invocată de către pârâta Agenția D. S. prin întâmpinare, pentru motivele expuse la larg încheiere.
După administrarea probatoriilor Judecătoria Ploiești prin sentința civilă 1439/14.02.2011 a respins cererea ca neîntemeiată .A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția D. S. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.05.1922 și înregistrat la Tribunalul I. secția notariat potrivit procesului-verbal nr._/1922 autorul reclamanților I. F. împreună cu Preotul I. Ganțoiu au cumpărat terenul format de apa Teleajenului pe toată lățimea moșiei Blejnardincom.B. Jud.P. cu următoarele vecinătăți: spre miazăzi-cu moșia Ploieștorii aEeforiei Spitalelor civile din București. spre Miazănoapte cu M. Mislea a D-lui P. Cantili, spre Răsărit cu moșia Bucov a Doamnei Elan Schina și spre Apus varianta soselei Ploiești-Vălen, calea ferată Ploiești-Văleni și delimitarea din 1864 a locuitorilor din satul B.. fila 35.
În temeiul Hotărârii de expropriere nr. 60 din 30.09.1945 și a procesului verbal din 01.05.1945 și A Legii agrare a fost expropriat teren în suprafață de aproximativ 15 ha teren–fila 52;
Prin cererea depusă de I. F. S. și moștenitorii lui F. S. V.-F. C.-soție și F. C-tin S. –fiu, toți în calitate de moștenitori legali a defunctului F. I. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 37 pogoane situat în Valea Teleajenului, .;
În urma analizării cererii formulată în baza Legii 247/2005 înregistrată la Primăria . de aplicare a legilor fondului funciar B. a propus spre validare reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 15 ha, anexa 30/1, hotărâre comunicată reclamantului și numiților I. F. S. și F. C. prin adresa 9179/09.08.2007, aducând-se le cunoștință faptul că cererea de reconstituire pe vechiul amplasament a fost respinsă întrucât vechiul amplasament nu a putu fi identificat cu exactitate, urmând să procedeze potrivit art. 10 din HG nr. 890/2005, și faptul că pot face contestație împotriva hotărârii în termen de 10 zile de la primirea prezentei.- fila 7.
Propunerea de validare a fost aprobată de C. Județeană P., prin Hotărârea 5851/16.01.2008.-filele 5, 6.
Potrivit procesului-verbal întocmit cu ocazia ședinței din 16.01.2008 s-a reținut că se validează propunerea comisie Locale de reconstituire a suprafeței de 15 ha, cu recomandarea că să se emită o hotărâre pentru diminuarea islazului comunal, în caz contrar urmând a se schimba anexa sau se vor propune despăgubiri. Potrivit adresei nr. 2117/12.02.2008 soluția Comisie Județene a fost comunicată către reclamantul F. C. S., aducându-i-se la cunoștință faptul că cererea de reconstituire a fost admisă parțial pentru suprafața de 15 ha, că la nivelul . există terenuri disponibile și că împotriva hotărârii Comisiei Județene persoana nemulțumită poate formula plângere în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Potrivit dispozițiilor art. 27 din HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile comunale, orășenești sau municipale pot face, în termen de 10 zile de la comunicare (în cazul persoanelor care nu au domiciliul în localitatea respectivă) contestație adresată comisiei județene, urmând ca aceasta să analizeze propunerile primite de la comisiile comunale, orășenești sau municipale, privind modul de respectare a prevederilor legii în legătură cu stabilirea dreptului de proprietate, precum și contestațiile celor care s-au considerat nemulțumiți de modul de stabilire a dreptului de proprietate de către comisia comunală, orășenească sau municipală și să soluționeze prin hotărâre, contestațiile, să valideze sau să invalideze propunerile, iar potrivit art. 53 alin.2 din Legea 18/1991, împotriva Hotărârii Comisiei Județene persoanele nemulțumite putând formula plângere la judecătorie, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Potrivit art. 10 din HG 890/2005, în situațiile in care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat in aceeași localitate sau .. In situația in care . nu mai exista suficient teren in rezerva comisiei de fond funciar care sa fie atribuit in proprietate foștilor proprietari deposedați sau moștenitorilor acestora, comisiile de fond funciar se vor adresa comisiilor de fond funciar din alte localități care vor pune la dispoziție terenurile ramase disponibile. Comisiile locale de fond funciar vor atașa la cerere o situație centralizatoare privind terenurile aflate la dispoziția lor, sub semnătura tuturor membrilor comisiei, avizată de comisia județeană de fond funciar, care să ateste că în rezerva comisiei locale de fond funciar nu mai există teren, pe baza situației suprafețelor de teren pentru care s-au emis titluri de proprietate, situație comunicată de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară. Atunci când nu mai există teren în rezerva comisiei de fond funciar, aceasta se va putea adresa, prin intermediul comisiei județene de fond funciar, instituțiilor și autorităților publice care administrează teren proprietate a statului.
C. L. nu mai deține terenuri la dispoziție pentru punerile în posesie. Astfel în vedere apunerii în posesie, C. L. B. a solicitat ajutorul Comisie Județene P. sprijinul pentru acordarea unor terenuri pe raza altor localități. Astfel prin adresa nr. 7974/24.06.2008 s-au comunicat Instituției Prefectului suprafețele reconstituite până la acel moment prin hotărâri ale Comisiei Județene P. sau prin hotărâri judecătorești, dar pentru care nu s-a realizat punerea în posesie din cauza lipsei de teren. în urma centralizării situația terenurilor ce urmau a fi atribuite, prin adresele nr. 349/13.01.2009 și 2926/24.03.2009, C. L. B. a solicitat Comisiei Județene sprijinul în atribuirea terenurilor necesare punerii în posesie a persoanelor îndreptățite. Agenția D. S. a transmis Comisiei Locale situația terenurilor retrocedabile prin adresa nr. 616/15.07.2009, precizând că pentru predarea acestor terenuri este necesar să se obțină acordul comisiilor din aceste localități. Astfel, C. L. B. a purtat corespondență în acest sens cu Comisiile Locale Valea Călugărească, Boldești - Scăieni, Urlați, Ceptura, Gura Vadului, M., P., Berceni și Gherghița, însă aceste Comisii au comunicat că nu dețin terenuri care să fie puse la dispoziția Comisiei Locale B. –a se vedea filele 110-130.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 1/2000 în aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
Potrivit raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie pe vechiul amplasament al terenului în suprafață de 15 ha, se află construcțiile unor unități de prestări servicii: ., .-Fabrica de prefabricate B. - Societatea de Construcții București, . de construcții Montaj-fosta SCM B., Anico Trans, . construct SRL, Service Auto. De asemenea, în concluziile raportului de expertiză s-a precizat faptul că din relațiile efectuate la C. L. de F. F. B., în zona terenului revendicat de reclamanți, .-Fabrica de Prefabricate de Beton - Filiala B., are un drept de proprietate conform HGR 834/1991 atestat prin certificatul MO9/0478/11.1995 pentru o suprafață de_,84 mp. De asemenea, potrivit precizărilor Comisiei Locale, pe o parte a terenului revendicat se află și cursul râului Teleajen aflat în administrarea Administrației Naționale Apele Române. De altfel chiar din actele de proprietate emise în 1922, rezultă că “pâmântul” ce s-a vîndut era format de apa Teleajenului iar potrivit certificatului emis de Primăria . “prund de gârlă”, inundabil, potrivit procesului-verbal de expropriere din 1945-fila 32.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză dar și faptul că reclamanții nu au formulat contestație în termen de 10 zile de la comunicarea propunerii de validare a Comisiei Locale cu privire la suprafața de 15 ha și cu privire la respingerea cererii de reconstituire pe vechiul amplasament, și că nu au formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene nr. 5851/16.01.2008, instanța de fond a reținut că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Nu se poate dispune reconstituirea pe alt amplasament aflat la dispoziția Comisiei Locale, aspect ce rezultă din probatoriul administrat (HCJ 5851/16.01.2008, adresele nr. R1937/2009-fila8; nr._/14.01.2009, nr. 7974/24.06.2008 prin care pârâta C. L. comunică Comisie Județene suprafețele de teren reconstituite foștilor proprietari, validate de Comisisa Județeană sau obținute prin hotărâri judecătorești, pentru care nu s-a din cauza lipsei de teren-fila42, adresa nr. 349/13.01.2009 prin care a solicitat sprijinul Comisiei Județene în vederea punerii în posesie –fila43, adresa nr. 2926/24.03.2009 prin care C. L. aduce la cunoștință Comisie Județene faptul că la nivelul comunei nu mai există terenuri la dispoziția Comisie Locale iar până la momentul adresei nu s-a primit pe bază de protocol terenuri aflate în administrarea ADS-fila44; Adresa ADS către Primăria . precizează că predarea unor terenuri se va face în conformitate cu dispozițiile art. 10 din HG 890/2005-fila45; adresă nr. 4978/03.07.2009 prin care C. L. revine cu solicitări către ADS în vederea acordării prin protocol a suprafeței de 16 ha, -fila46; situația terenurilor retrocedabile aflate în administrarea ADS în județul P.-fila47, adresele emise de Comisiile Locale –filele 49-62 la solicitarea pârâtei Comisie Locale B. prin care acestea aduc la cunoștință deficitul de teren existente la nivelul acestor localități.
De asemenea, reclamanții nu au solicitat reconstituirea pe alt amplasament.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri în echivalent în cazul imposibilității de restituire în natură pe vechiul amplasament, instanța de fond a reținut că reclamanții și-au exprimat pentru prima dată opțiunea pentru acordarea de despăgubiri în fața instanței în ședința publică din 31.01.2011 cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, ca o solicitare subsidiară în cazul în care nu se poate dispune reconstituirea pe vechiul amplasament, solicitând și stabilirea cuantumului acestora. Invocând dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, art. 3 alin. 4, art. 4 alin. 1 ind. 3 și ind. 8 din Legea nr. 1/2000.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 24 alin.2 din Legea nr. 18/1991, art.4 alin.1 ind 3 și ind 8 din legea 1/2000, ci dispozițiile art. 3 alin. 4 din Legea nr. 1/2000.
Acordarea despăgubirilor în acest caz se va acorda potrivit procedurii prevăzută de Titlul VII din legea 247/2005.
Potrivit art.1 alin.3 din Legea 247/2005, despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din aceasta lege.
Articolul 16 și urm. din Titlul VII reglementează procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, instituind competența Comisie Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, care desemnează în mod aleatoriu evaluatorul dintr-o listă de evaluatori autorizați, afișată pe site-ul oficial al Autorității Naționale pentru restituirea Proprietăților, acesta urmând să efectueze raportul de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor, în limita cărora se vor acorda titluri de valoare.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr.801/3 iulie 2008, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.13 alin 1 si art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, reținând ca, prin emiterea OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv si a OUG nr.93/2007 pentru modificarea si completarea Titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele masuri adiacente, soluția legislativă anterior conținută și criticată, referitoare la modalitatea de acordare a despăgubirilor sub forma unor titluri de valoare, a fost modificata substanțial, art.3 lit. h ) din Titlul VII prevăzând ca persoanele cărora li s-a stabilit un drept de creanța asupra statului român ca urmare a aplicării Legii nr.10/2001 si a altor acte normative precizate în titlul VII, pot primi în numerar o suma de până la 500.000 lei.
Faptul că legiuitorul a stabilit mai întâi o etapă administrativă, necesară pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al acestora, rațiune pentru care a constituit C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu are semnificația creării unui sistem paralel de justiție și nici a încălcării principiului separației și echilibrului puterilor, deoarece deciziile Comisiei Centrale pot fi atacate în contencios administrativ de persoana care se pretinde vătămată în drepturile și interesele sale legitime, iar această soluție nu este în măsură să îi încalce dreptul de proprietate, reclamanții având dreptul și posibilitatea de a urma procedura prevăzută de Legea nr.247/2005, iar cuantumul despăgubirilor poate face obiectul analizei instanțelor judecătorești, doar după ce se stabilesc de către C. Centrală Pentru acordarea Despăgubirilor.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs reclamanții criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Critică recurenții reclamanți sentința arătând că instanța de fond nu a exercutat rolul activ conferit de legiuitor prin art.129 și 130 C.pr.civ. cu privire la stabilirea existenței posibilităților reale și concrete de a fi restituite cele 15 ha de teren pe vechiul amplasament solicitat.
Nu s-a stabilit dacă acest teren de pe amplasamentul solicitat este ocupat de alte persoane îndreptățite care dețin acte legale și nici dacă întreaga suprafață situată pe acest amplasament este ocupată și dacă nu cât din această suprafață este liberă și poate fi restituită acestora.
Menționează recurenții că nu s-a stabilit situația juridică modul și gradul de cupare a terenului de 15 ha de teren situat în intravilanul . solicitat, art.2 alin.1 din Legea nr.1/2000 modificat prin Legea nr.247/2005 consacrând regula că reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane eliminându-se sintagma „ de regulă pe vechile amplasamente” din fosta reglementare și art.III din legea 169/1997 modificată prin titlul V din Legea 247/2005 alin.1 care precizează că nulitatea absolută poate fi invocată și pentru actele emise cu încălcarea Legii nr.1/2000.
Instanța nu a stabilit dacă terenul pe amplasamentul solicitat este ocupat sau nu, de cine este ocupat și suprafața ocupată, dacă au sau nu titlu, modul cum au obținut aceste titluri și când anume, dacă terenul respectiv se află în domeniul privat sau public.
Susțin recurenții că nu s-a stabilit de către instanța de fond dacă există posibilitatea de aplicare a disp.art.18 alin.3 din Legea fondului funciar și anume dacă la dispoziția Comisiei de fond funciar există terenuri neatribuite din terenul privat al statului care pot fi restituite și nici nu s-a solicitat punctul de vedere al intimatelor pârâte cu privire la modul de rezolvare al situației create în sensul de le fi respectat dreptul de proprietate și a beneficia de prerogativele acestui drept.
În mod greșit instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr.5851/16.01.2008 emisă de C. Județeană de fond funciar P. s-a adus la cunoștință recurenților reclamanți faptul că la nivelul comunei B. nu mai există terenuri disponibile și că împotriva hotărârii comisie, persoana nemulțumită poate formula plângere în termen de 30 de zile de la data comunicării pentru că în realitate în cuprinsul acestei hotărâri nu este cuprinsă nici o mențiune referitoare la faptul că nu este disponibil teren și în consecință nu este posibilă punerea în posesie pe vechiul amplasament așa cum au solicitat recurenții prin cerere .
Susțin recurenții reclamanți că instanța de fond a respins obiecțiunile acestora la raportul de expertiză precum și solicitarea acestora în sensul că instanța să facă demersuri prin emiterea de adrese către OCPI P. și Primăria B. – C. locală de fond funciar prin care să se solicite relații cu privire la situația juridică, modul și gradul de ocupare a suprafeței de 15 ha teren situată în intravilanul comunei B. pe amplasamentul solicitat.
Cele două comisii de fond funciar nu au emis nici un răspuns în sensul că vechiul amplasament solicitat de aceștia pentru cele 15 ha teren intravilan ar fi fost atribuite altor persoane sau că este ocupat în vreun fel.
Faptul că terenul de pe amplasamentul solicitat în mod egal de recurenții reclamanți este ocupat în totalitate de alte persoane juridice nu a fost dovedit în nici un fel, arată recurenții reclamanți iar instanța s-a mulțumit prin a reține fără argumente și dovezi clare și certe, susținerile intimatei C. L. de F. F. și precizările incomplete și neargumentate ale expertului P. D..
Sarcina dovedirii celor susținute de către pârâte în apărare revine conform disp.art.1169 cod civil celui care face propunerea, respectiv pârâtelor.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri în echivalent în cazul când instanța va constata că nu este posibil restituirea suprafeței de teren de 15 ha reconstituite pe vechiul amplasament așa cum au solicitat s-a solicitat și s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare, instanța de fond a considerat utilă și pertinentă această probă, dar fără nici o motivare a înlăturat-o respingând acest capăt de cerere.
Consideră recurenții reclamanți că instanța de fond putea acorda despăgubiri astfel cum s-a procedat în practică de către mai multe instanțe de judecată.
Intimata C. L. de fond funciar B. a formulat întâmpinare potrivit disp.art.305 alin.2 C.pr.civ. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât aceasta nu putea fi obligată la punerea în posesie cu terenuri pe care nu le are la dispoziție și pentru care nu are competența conform regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin HG 890/2005.
Primindu-se dosarul la Tribunalul P. cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 02.05.2011.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
S-a solicitat de câtre recurenții reclamanți obligarea intimatelor pârâte la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 15 ha teren pe vechiul amplasament, teren dobândit de autorul acestora I. F..
Critica recurenților reclamanți în sensul că instanța de fond nu a exercitat rolul activ în baza art.129 și 130 Cod pr.civ. cu privire la stabilirea existenței posibilității reale de restituire a celor 15 ha teren pe vechiul amplasament solicitat și anume că nu a fost stabilit faptul dacă acest teren este ocupat de persoane îndreptățite care dețin acte legale, dacă întreaga suprafață de teren este ocupată și nici nu a fost stabilită situația juridică, modul și gradul de ocupare a terenului este nejustificată având în vedere faptul că pe vechiul amplasament al acestei suprafețe de teren se află situate construcțiile unor unități de prestări servicii. Această situație rezultă din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expert P. D. f.252-254 dosar fond .
De asemenea, în cuprinsul raportului de expertiză se menționează că în zona terenului în litigiu au fost emise acte de proprietate conform HG 834/1991 pentru o suprafață de_,84 mp atestat prin certificatul MO 9/_ .
Prin hotărârea nr.5851/16.01.2008 emisă de intimata C. Județeană P. s-a dispus în urma validării propunerii Comisiei locale de fond funciar B. reconstituirea suprafeței de teren de 15 ha, însă pe un alt amplasament decât cel solicitat de către recurenții reclamanți.
Susținerea recurenților că instanța de fond nu a stabilit dacă terenul pe amplasamentul solicitat este ocupat sau nu de cine anume și suprafața ocupată și dacă dețin sau nu titlu, dacă terenul se află în domeniul privat sau public este nejustificată întrucât după cum s-a menționat anterior, vechiul amplasament este ocupat de construcții ale diferitelor unități de prestări servicii precum . CCF SA București – Fabrica de Prefabricate B., Societatea de Construcții București, . de Construcții Montaj Service Auto, aspect menționat de instanța de fond în considerentele hotărârii recurate, totodată nu s-a menționat în zona terenului în litigiu au fost emise acte de proprietate potrivit HGR 834/1991.
Au menționat recurenții în criticile aduse sentinței instanțe de fond că nu a fost stabilit faptul dacă la dispoziția Comisiei locale de fond funciar există terenuri neatribuite din domeniul privat al statului care pot fi restituite.
Tribunalul, referitor la această susținere, constată că, C. L. a adus la cunoștința Comisiei Județene P. că nu mai există terenuri la dispoziția acesteia la nivelul comunei și de asemenea că nu s-au primit pe bază de protocol terenuri în administrarea ADS.
Agenția D. S. prin adresa nr.616/15.07.2009 a transmis Comisiei locale B. de fond funciar o situație a terenurilor ce pot fi retrocedate cu precizarea că este necesar să se obțină acordul comisiilor din aceste localități pentru predarea acestora, sens în care s-a solicitat acordul comisiilor locale de pe raza diferitelor localități, comisii care nu și-au dat acordul pentru transmiterea situației terenurilor aflate în administrarea ADS pe teritoriul lor.
Critica recurenților reclamanți în sensul că instanța de fond în mod greșit a respins cererea acestora de acordarea a despăgubirilor în echivalent pentru situația în care nu este posibilă restituirea suprafeței de teren de 15 ha pe vechiul amplasament este nejustificată întrucât în Legea nr.247/2005 prevede o anumită procedură pentru acordarea despăgubirilor, procedură care nu a fost urmată de recurenții reclamanți, aceștia pentru prima dată în fața instanței formulând cerere de acordare de despăgubiri.
Se constată că dispozițiile Legii 247/2005 prevăd o anumită procedură și competență de acordarea despăgubirilor și anume C. Centrală pentru stabilirea despăgubirilor. Numai cuantumul despăgubirilor stabilite de comisia centrală poate fi contestat în instanță, astfel că pretenția recurenților reclamanți de a se stabili de către instanța de fond despăgubirile ce li se cuvin în cazul în care nu li se restituie suprafața de teren pe vechiul amplasament este nejustificată.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge recursul ca nefundat în conformitate cu disp.art.312 alin.1 C.pr.civ.
Se va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurenții reclamanți F. C. S. domiciliat în București, sector 6, Timișul de Sus, nr.2, ..D, ., I. M. M. domiciliat în București, I. U., nr.5, ..2, . domiciliat în București, sector 1, ..78, ..4, ., LATSCH E. D. domiciliată în București, I. U., nr.5, ..2, . împotriva sentinței civile nr. 1439/14.02.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații – pârâți C. L. DE F. F. A C. B., C. JUDEȚEANĂ P. DE APLICAREA LEGII 18/91, AGENȚIA D. S. cu sediul în București, sector 1, ..43, ca nefondat
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.05.2012.
Președinte Judecători
M. C. N. C. C. R.
Grefier
I. N. Cardașol
Fiind în CO semnează P. Grefier
Operator de date cu caracter personal 5595
Red.CN/Tehnored.RV
2 ex/04.07.2012
D.f._ Judecătoria Ploiești
J.f. E. C. D.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 24/2012. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Decizia nr. 736/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








