Contestaţie la executare. Decizia nr. 334/2015. Tribunalul PRAHOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 334/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 334/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 334

Ședința publică din data de18 Iunie 2015

PREȘEDINTE - N. A.

JUDECĂTORI - G. M.

- C.-A. M.

GREFIER - M. - D. B.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenta-reclamantă C. B. SA, cu sediul în București, .. 13, sector 3 - prin S. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. B1-B2, județ Prahova și de recurentul-intimat M. I. L., domiciliat în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4719/04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații B.R.D. - G. S. G. S.A., cu sediul în București, Turn B.R.D., .. 1-7, sector 1, P. G. S. și P. V. V., ambii domiciliați în Ploiești, ., jud. Prahova.

Cerere de recurs timbrată de recurenta-reclamantă C. B. SA - prin S. Ploiești cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 97 lei, conform chitanței . nr._/09.10.2014 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, chitanță anulată și atașată la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-intimat M. I. L., reprezentat de avocat P. T., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul recurentului-intimat M. I. L., avocat P. T., depune la dosar dovada citării intimaților P. G. S. și P. V. V. prin publicitate printr-un ziar de largă răspândire - Jurnalul Național din data de 27.05.2015, conform art. 95 C. pr. civ. și, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului-intimat M. I. L., avocat P. T., având cuvântul asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă C. B. SA - prin S. Ploiești, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că reclamanta invocă încălcarea greșită a art. 411 alin. 3 cu trimitere la art. 500 alin. 2 C.pr.civ. Cu privire la cererea de executare silită arată că sunt acte de executare și a solicitat a se preciza dacă actele de executare sunt reglementate de legea specială. Menționează că instanța de fond a precizat că cele două acte nu pot fi contrare legii, precum și că partea adversă a susținut că nu a fost consultată de executorul judecătoresc, însă acest aspect nu este real, deoarece acesta a anunțat debitorul de procedura demarată. Arată că nu executorul a stabilit prețul, acesta recurgând la un specialist, astfel că trebuie a se demonstra că expertul a greșit în stabilirea prețului. Susține că expertiza s-a efectuat în cadrul dosarului de executare, prețul fiind legal. Solicită respingerea primului motiv de recurs invocat de reclamantă. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv prețul neserios, arată că este determinat prețul în procedura executării silite și s-a stabilit valoarea imobilului, fiind făcute acele strigări, iar executorul a trecut prețul stabilit de un expert. Solicită a se constata că expertiza întocmită de către expertul bancar nu a vizualizat imobilul, însă expertul desemnat de instanță și de executorul judecătoresc a fost pe teren. Solicită respingerea recursului și sub acest aspect. Pe recursul declarat de recurentul-intimat M. I., arată că s-a redus onorariul de avocat motivat de faptul că nu este o activitate complexă și că avocatul nu a efectuat multe demersuri în cauză. Arată că la nivelul anului 2014 – 2015 nu s-au mai practicat tabelele nominale, iar instanța de fond nu a ținut cont de legea specială privind onorariul de avocat aplicabil, unul dintre criterii privind litigiile evaluabile în bani, deoarece valoarea litigiului este importantă. Susține că dacă se anula sau se admitea executarea silită împotriva clientului său, acesta pierdea suma de 450.000 lei. Arată că criteriile din legea specială de organizare și funcționare se stabilesc clar, iar onorariul de avocat se stabilește cu clientul. Precizează că este greșită teza aplicabilă de instanța de fond privind onorariul de avocat. Solicită a se citi aceea speță la care face trimitere instanța de fond și CEDO și, totodată, precizează că această teză se referă la faptul că un petent a formulat acțiune împotriva statului român întrucât s-a acordat mai mult decât s-a cerut. Arată că un onorariu de avocat, prevede nu numai prezența în fața instanței, ci și timpul pierdut, întâlnirile cu clientul. Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul acordării onorariului de avocat în sumă de 10.000 lei în fond și recurs.

Tribunalul ia act de susținerile părții prezente și, analizând actele și lucrările dosarului, constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, iar în baza disp. art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului recursului.

TRIBUNALUL

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 12.06.2013 sub număr de dosar_, creditoarea C. B. SA a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul-creditor B.-GSG SA, prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, cu intimații debitori P. G. S. și P. V. V. și cu intimatul adjudecatar M. I.-L., împotriva procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc M. S. la data de 27.05.2013 în dosarul de executare nr. 147/2012 și a publicației de vânzare emise pentru termenul de vânzare la licitație din data de 27.05.2013, solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea actelor de executare contestate, cu cheltuieli de executare reprezentate de taxă judiciară de timbru, onorariu expert.

În motivare, contestatoarea a arătat că potrivit procesului-verbal contestat la data de 27.05.2013, executorul judecătoresc a declarat ca adjudecatar al licitației organizate pentru vânzarea imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 826 mp și construcția C1 - locuința cu suprafață construită de 57,07 mp, aflată în proprietatea intimaților-debitori, pe intimatul M. I. L., care a oferit prețul de pornire a licitației acesta fiind prețul stabilit prin raportul de expertiză tehnică efectuat la cererea executorului judecătoresc. A mai arătat creditoarea că imobilul vândut constituie garanția creditoarei C. B. conform contractelor de ipotecă autentificate sub nr. 1776/19.03.2007, nr. 4161/28.06.2007, 4166/28.06.2007 de către BNP I. O., a contractelor autentificate sub nr. 4158/28.11.2008, nr. 4159/28.11.2008 de către BNP M. O., a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3687/30.11.2009 de către BNP D. E. și D. C. E.. A învederat contestatoarea că dreptul de ipotecă asupra imobilului s-a constituit în favoarea Băncii pentru valoarea de 1.717.850,89 lei și accesoriile aferente, această valoare reprezentând creditele acordate de C. B. SA-S. Ploiești debitoarei .. A mai arătat contestatoarea că în speță, executorul judecătoresc a anunțat-o cu privire la vânzarea prin licitație publică a imobilului programată pentru data de 27.05.2013 la data de 17.04.2013, fără însă a informa contestatoarea și cu privire la prețul de pornire a licitației și fără a comunica acesteia publicația de vânzare pentru termenul de licitație din 27.05.2013.

A învederat de asemenea contestatoarea că pentru stabilirea prețului de pornire a licitației, executorul judecătoresc a solicitat părerea unui expert, făcând aplicarea dispozițiilor art. 500 alin. (2) C.proc.civ. A arătat de asemenea că prețul stabilit de către executor pentru pornirea licitației și valoarea rezultată în urma evaluării efectuate de către evaluatorul propriu al băncii există o disproporție vădită de natură să prejudicieze Banca, în măsura în care imobilul a fost vândut la o valoare mult mai mică decât valoarea sa reală de piață și în condițiile în care creanța totală a Băncii asupra celor doi debitori era de 1.554.313,13 lei la data de 27.05.2013.

Un alt motiv invocat de către contestatoare pe calea contestației la executare este legat de faptul că înainte ca executorul judecătoresc să apeleze la un evaluator autorizat pentru efectuarea raportului de evaluarea imobiliară, acesta trebuia să parcurgă în mod obligatoriu prima etapă prevăzută de dispozițiile art. 411 alin. (3) C.proc.civ respectiv convocarea părților, creditori și debitori, pentru a încerca stabilirea de comun acord a unui preț de vânzare a imobilului.

În concluzie, a solicitat contestatoarea admiterea contestației la executare și anularea procesului-verbal încheiat la data de 27.05.2013 și publicația de vânzare pentru termenul din 27.05.2013, care nu respectă dispozițiile legale în materie.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația la executare pe prevederile art. 399 C.proc.civ, art. 401 și urm. C.proc.civ.

Au fost atașate contestației la executare înscrisurile la care contestatoarea a făcut referire în cererea introductivă de instanță.

În susținere, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Instanța a solicitat, în copie, potrivit disp. art. 402 C.proc.civ, dosarul de executare nr. 147/2012 al B. M. S..

Legal citată cu mențiunea de a formula întâmpinare, intimata B. GROUP, prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL a depus întâmpinare la dosarul cauzei la data de 26.06.2013 prin care a solicitat instanței de judecată respingerea cererii introductive de instanță ca fiind neîntemeiată. A precizat intimata că toate actele de executare care au fost efectuate în dosarul de executare au fost îndeplinite de către executorul judecătoresc cu respectarea legii. De altfel, chiar înainte de a se proceda la numirea unui expert în vederea evaluării bunului imobil, executorul judecătoresc a convocat părțile pentru stabilirea de comun acord a prețului de vânzare a bunului imobil. A mai arătat intimata, că în publicația de vânzare stabilită pentru data de 27.05.2013 -publicație emisă de către B. M. S. și afișată la data de 16.04.2013, a fost menționat faptul că imobilul a fost evaluat prin expertiza efectuată de către expert B. A. la suma de 206.495 lei, astfel încât contestatorul C. B. a luat cunoștință de prețul de pornire al licitației la momentul comunicării acestei publicații de vânzare și nicidecum la data vânzării imobilului.

Legal citat cu mențiunea de a formula întâmpinare la dosarul cauzei, intimatul-adjudecatar M. I. L. a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată, arătând faptul că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legale privind vânzarea bunului imobil și stabilirea valorii imobilului.

În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu expertiza evaluatorie.

În ședința publică din data de 22.11.2013, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de către intimatul adjudecatar prin întâmpinare, conform considerentelor din încheierea pronunțată la acea dată. De asemenea, instanța, din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a B. M. A., excepție pe care a admis-o, consecința fiind respingerea acțiunii formulată față de B. M. A. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

La termenul de judecată din data de 22.11.2013 instanța a încuviințat pentru contestatoare și pentru intimatul-adjudecatar, precum și pentru intimata B., prin mandatar, în temeiul dispozițiilor art. 167 C.proc.civ, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind că este utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Prin sentința nr. 4719/04.04.2014 Judecătoria Ploiești a respins contestația la executare formulată de către petenta C. B. în contradictoriu cu intimații B.-GSC SA prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, P. G. S., P. VASILER V. și intimatul-adjudecatar M. I.-L., ca neîntemeiată, a admis în parte cererea intimatului-adjudecatar M. I. L. de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, a cenzurat onorariul de avocat de la suma de_ lei la suma de 2000 lei, față de complexitatea cauzei și munca efectivă depusă de avocat și a obligat contestatoare la plata către intimatul M. I. L. cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 2000 lei cu titlu de onorariu avocat, dovedit conform chitanței nr. 669/26.03.2014.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Încheierea din Camera de Consiliu pronunțată de către Judecătoria Ploiești la data de 20.04.2012 (fila 129 din dosar executare), s-a admis cererea formulată de către B. M. S. și s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr._/09.05.2007, la cererea creditorului B. G. S. G. SA prin mandatar Coface Romania Credit Management Services împotriva debitorilor P. G. S. și P. V. V..

Prin Încheierea nr._ din data de 06.09.2012 emisă de către OCPI PRAHOVA (la dosar, fila 142) s-a dispus notarea somației nr. 147 din data de 03.09.2012 emisă de B. M. S. pentru suma de 9982,52 euro reprezentând debit plus 5281 lei cheltuieli de executare calculate până la data de 14.05.2012 în favoarea creditoarei B. prin împuternicit COFACE CREDIT MANAGEMENT, la cererea B. M. A..

A mai reținut prima instanță că la data de 03.10.2012, B. M. A. a înaintat către C. B. o adresă de înștiințare privind demararea procedurii de executare silită împotriva debitorilor P. V. V. și P. G. S. - din dosarul de executare (fila 146 dosar fond) rezultând și că B. M. S. a notificat debitorii în sensul că le-a comunicat data și ora în vederea stabilirii prețului de începere a licitației privind imobilul situat în Ploiești, ., Jud. Prahova.

Din dosarul de executare, judecătorul fondului mai reține că la data de 09.10.2012 executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal (fila 148 dosar fond) în care se menționează că la sediul B. M. S. nu s-au prezentat părțile, deși au fost legal încunoștințate, motiv pentru care s-a procedat la numirea unui expert în vederea stabilirii prețului de începere a licitației pentru imobilul în cauză - la data de 17.04.2013 B. M. A. emițând adresă către creditoarea C. B. prin care a încunoștințat-o pe aceasta cu privire la faptul că la data de 27.05.2013 ora. 10 la sediul B. va avea loc vânzarea prin licitație publică a imobilului situat în Ploiești ., jud. Prahova, proprietatea debitorilor P. V. V. și P. G. S. (fila 173 dosar executare).

La data de 27.05.2013 executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal care atestă faptul că la pentru termenul la care fusese stabilită vânzarea imobilului nu s-au prezentat părțile, deși acestea au fost încunoștințate. De asemenea, s-a consemnat în procesul-verbal de licitație menționat și faptul că se declară adjudecatar al imobilului numitul M. I. L., care a oferit prețul de 206.495 lei asupra imobilului situat în Ploiești, ., județ Prahova.

S-a mai reținut că potrivit articolului 371¹ C.pr.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu dispune altfel - executarea silită având loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 399 alin. (1) C.proc.civ: „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281¹, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege”.

Instanța de fond a mai avut în vedere dispozițiile art. 500 C.proc.civ potrivit cărora: „(1)Dacă în termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare. (2)Executorul va stabili de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. Dispozițiile art. 411 alin. (3) sunt aplicabile.(3) Totodată, executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului. (4) Separat de prețul imobilului se va determina prin expertiză și valoarea drepturilor de uzufruct, uz, abitație sau servitute, dacă aceste drepturi au fost intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci; în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară se va avea în vedere valoarea acestor drepturi menționată în cartea funciară, iar dacă nu este înscrisă, ea se va stabili, când este cazul, prin expertiză”.

De asemenea, prima instanță a mai reținut că sunt incidente în cauză și prevederile art. 411 alin. (3) C.proc.civ care a statuează că: „Executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulație”.

În ceea ce privește conținutul publicației se vânzare, instanța de fond s-a raportat la prevederile art.504 C.proc.civ., reținând că potrivit dispozițiilor 509 alin. 5 C.proc.civ, în cazul în care nu este oferit prețul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la alt termen de cel mult 60 zile pentru care se va face o publicație de vânzare, în condițiile art. 504 alin. 3 C. proc.civ, termen la care licitația va începe la prețul de 75 % din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obține prețul de începere al licitației, la același termen bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, vânzarea putându-se face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația.

Astfel, analizând înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că acțiunea contestatoarei este neîntemeiată față de criticile formulate, raportat la actele existente la dosarul cauzei – în esență, aceasta invocând nerespectarea procedurii de vânzare a imobilului de către executorul judecătoresc, în sensul că prețul stabilit în urma raportului de evaluare întocmit de către expertul desemnat de către executor este derizoriu, precum și faptul că nu au fost convocate părțile pentru a stabili de comun acord prețul de pornire al licitației.

În primul rând, instanța de fond a avut în vedere faptul că deși actele de executare contestate sunt procesul-verbal de licitație și publicația de vânzare, nu s-au indicat de către contestatoare elemente de natură să atragă nulitatea acestora - instanța apreciind că publicația de vânzare cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 504 C.proc.civ.

De asemenea, în ceea ce privește prețul imobilului, prima instanță a apreciat că executorul judecătoresc s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 411 alin. (3) C.proc.civ, în sensul că a citat părțile în vederea stabilirii de comun acord a unui preț de pornire a licitației și doar ulterior a procedat la evaluarea bunului prin numirea unui expert care să întocmească raportul de expertiză - din dosarul de executare (fila 146) rezultând și că B. M. S. a notificat debitorii în sensul că le-a comunicat data și ora în vederea stabilirii prețului de începere a licitației privind imobilul situat în Ploiești, ., Jud. Prahova, iar la data de 09.10.2012 executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal (fila 148 dosar fond) în care se menționează că la sediul B. M. S. nu s-au prezentat părțile, deși au fost legal încunoștințate, motiv pentru care s-a procedat la numirea unui expert în vederea stabilirii prețului de începere a licitației pentru imobilul situat în Ploiești.

În ceea ce privește caracterul derizoriu al prețului imobilului, instanța de fond a avut în vedere comparativ cele două rapoarte de expertiză întocmite în cauză, respectiv raportul evaluator din dosarul de executare și raportul de expertiză întocmit în cauza dedusă judecății de către expertul desemnat de către instanța de judecată.

În ceea ce privește raportul evaluare întocmit în faza de executare silită de către expert evaluator B. A., prima instanță a reținut că scopul declarat al evaluării a constat în estimarea valorii de piață în condiții de vânzare forțată a imobilului compus din C1-locuința parter aparținând soților-debitori P. V. V. și P. G. S.. Potrivit datelor menționate în acest raport, pentru estimarea valorii de piață a imobilului supus evaluării s-a aplicat abordarea prin comparația vânzărilor și abordarea prin cost, valoarea de piață în condiții de vânzare-forțată determinându-se prin aplicarea la valoarea de piață rezultată în urma folosirii abordărilor sus-menționate a unui coeficient de vânzare-forțată, calculat în funcție de piață și în funcție de posibilitățile reale de valorificare a bunului - concluzia raportului de expertiză întocmit în faza de executare silită fiind că valoarea de piață totală în condiții de vânzare-forțată a imobilului compus din C1 locuința parter și teren în suprafață de 826 mp este de 206,495 lei adică 47.200 euro, la curs de schimb 4,37 euro, iar în ceea ce privește raportul de evaluare întocmit de către expertul desemnat de către instanța de fond a reținut că potrivit măsurătorilor efectuate valoarea rezultată este de 240.091 lei.

Instanța de fond a mai reținut că, în ceea ce priveșteconcluziile raportului de expertiză, acestea nu sunt obligatorii pentru judecători, care nu sunt obligați nici să dispună efectuarea unei noi expertize - lucrarea întocmită de un specialist fiind un simplu mijloc de probă care, în principiu, nu are o pondere superioară la analizarea materialului probator de către instanța de judecată. Însă, întocmai ca în cazul celorlalte mijloace de probă, și în cazul raportului de expertiză, judecătorul trebuie să indice motive temeinice pentru înlăturarea acestui mijloc de probă - de altfel, în practica judiciară arătându-se că acest mijloc de probă nu poate fi absolutizat, instanța având chiar posibilitatea de a înlătura lucrarea care nu se coroborează cu alte probe, neexistând obligația pentru judecător de a-și însuși observațiile, constatările și concluziile expertului desemnat.

Instanța de fond a avut în vedere și faptul că, totuși, în măsura în care opinia exprimată în cadrul raportului de expertiză nu este combătută prin nicio altă probă, iar concluziile finale sunt convingătoare, atunci, raportat la cauza concretă dedusă judecății, acest mijloc de probă este prevalent în cauză - judecătorul cauzei beneficiind de un drept suveran de apreciere a probelor astfel că, în raport de opinia expertului care se regăsește în raportul de expertiză depus la dosar, având în vedere și lipsa obiecțiunilor la raport, instanța de fond a apreciat că acest mijloc de probă este prevalent în cauza de față.

Instanța de judecată a mai avut în vedere faptul că din probele administrate în cauză, respectiv din raportul de expertiză întocmit, rezultă o valoare de 240.091 în condiții normale - valoare de piață, din raportul evaluator întocmit în dosarul de executare rezultând o valoare în condiții de vânzare forțată de 206,495 lei, iar imobilul a fost adjudecat de către adjudecatarul intimat cu prețul de 206,495 lei preț de pornire.

Instanța de fond a mai apreciat că deși valoarea rezultată din raportul de expertiză depus la dosar este mai mare, aceasta se datorează unei marje stabilită de vânzarea forțată. Astfel, s-a reținut că acest termen are în vedere situația în care un vânzător este constrâns să vândă și în consecință nu are la dispoziție o perioadă de marketing adecvată, prețul care ar putea fi obținut în aceste situații depinzând de natura presiunii asupra vânzătorului și de motivele pentru care nu poate să aibă la dispoziție o perioadă de marketing adecvată – considerente față de care instanța de fond a apreciat că nu se poate vorbi despre un preț disproporționat, chiar și în lumina valorii rezultate în urma raportul de expertiză întocmit în cauză, deoarece este un preț stabilit în condiții de vânzare forțată și, în consecință, a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatoarea C. B..

Asupra cheltuielilor de judecată, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.proc.civ „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată - a cădea în pretenții însemnând a pierde procesul”și reținându-se că pentru ca o parte să fie considerată că a pierdut un proces trebuie fie ca aceasta să fi învestit instanța cu o cerere pe care instanța să o fi respins, fie să fie obligată la o anumită prestație, ca efect al admiterii cererii celeilalte părți. Temeiul obligației de restituire a cheltuielilor de judecată constă deci în culpa procesuală, dedusă din sintagma „partea care cade în pretenții” - culpa procesuală aparținând pârâților în ipoteza în care acțiunea reclamantului a fost admisă, iar în speță, instanța de fond a avut în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost respinsă, astfel că, potrivit considerațiilor expuse mai sus contestatoarea C. B. SA a căzut în pretenții.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, fiind expresia principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, astfel cum prevede art. 274 alin. (1) C.proc.civ. și se acordă numai în măsura în care au fost dovedite.

Astfel, pentru ca instanța să poată dispune acordarea cheltuielilor de judecată, partea trebuie să facă dovada existenței lor și a întinderii acestora, în legătură cu cheltuielile ocazionate de respectiva fază procesuală, prima instanță reținând și că CEDO a statuat, în cauza B. c. României că nu se poate acorda o sumă de bani cu titlu de cheltuieli de judecată ce are ca obiect orele pe care însuși reclamantul (de profesie avocat) le-a petrecut lucrând pentru cauza sa, având în vedere că acest timp nu reprezintă costuri monetare suportate efectiv de acesta, precum și că, în jurisprudența sa, Curtea de la Strasbourg a arătat că, pentru ca aceasta să acorde onorariile achitate cu titlu de cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții nu este necesar ca aceste sume să fie efectiv plătite – însă, dacă pentru cheltuielile aferente procedurii din fața Curții soluția este firească în contextul în care, pentru acordarea cheltuielilor de judecată s-ar impune ca partea care câștigă să facă o nouă sesizare la CEDO, o asemenea posibilitate nu există însă în dreptul intern, unde este posibilă formularea unei acțiuni distincte pentru recuperarea cheltuielilor de judecată.

A mai reținut judecătorul fondului că dovada propriu-zisă a cheltuielilor de judecată se va putea face cu înscrisuri, cu martori sau prezumții, iar referitor la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, a reținut că, potrivit jurisprudenței constante a CEDO, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora - caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată presupunând că, „în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau/și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate”, să fie previzibile, în sensul de a fi cunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul de a le contesta și combate.

Prima instanță a mai reținut că în prezenta cauză s-au solicitat cheltuieli de judecată în valoare de_ lei reprezentând onorariu avocat, dovedit conform chitanței depusă la dosar anterior rămânerii instanței în pronunțare respectiv chitanța nr. 669 din 26.03.2014, însă judecătorul fondului a apreciat că se impune cenzurarea onorariului avocațial, dat fiind faptul că în acest dosar au existat doar 5 termene de judecată, dintre care avocatul intimatului adjudecatar a fost prezent doar la două termene. Instanța a luat act de faptul că la dosar s-a depus într-adevăr întâmpinarea formulată de către adjudecatar prin apărător, dar avocatul nu a fost prezent nici la termenul de propunere a probelor, fiind prezent doar la termenul la care s-a amânat judecarea cauzei pentru a se lua la cunoștință de raportul de expertiză depus la dosar și la termenul din 28.03.2014, la care a pus concluzii pe fondul cauzei, ceea ce evident, în opinia instanței de judecată nu este în niciun caz de natură să justifice un onorariu de_ lei.

Având în vedere complexitatea destul de redusă a cauzei raportat la probatoriul administrat, precum și munca depusă efectiv de către avocat conform standardelor stabilite de jurisprudența CEDO raportat și la criteriile stabilite în Legea de organizare a profesiei de avocat, instanța de fond a apreciat că un onorariu de 2000 lei este suficient pentru munca efectiv depusă de către avocat - un onorariu de_ fiind exagerat raportat la munca efectivă depusă de către avocat în cauză – aspecte față de care a admis în parte cererea intimatului-adjudecatar și a obligat contestatoarea să plătească pârâtului suma de 2000 lei cu titlu de onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 4719/04.04.2014, au declarat recurs contestatoarea C. B. SA și intimatul M. I. L..

In motivarea recursului, recurenta-contestatoare C. B. SA a arătat că instanța de fond nu a aplicat corect dispozițiile art. 411 alin. 3, la care fac trimitere dispozițiile art. 500 alin. 2 C.pr.civ. si nici pe cele ale art. 3711 alin. 3 C.pr.civ.

In primul rând, instanța de fond a reținut pe de-o parte ca executorul judecătoresc a citat părțile in vederea stabilirii de comun acord a prețului de pornire a licitației si, pe de alta parte, ca executorul „a notificat debitorii in sensul ca le-a comunicat data si ora in vederea stabilirii prețului de începere a licitației” - aceste aspecte contradictorii reținute de instanța confirmând in speța, în opinia recurentei, faptul ca, creditorul ipotecar (respectiv Banca) nu a fost consultat cu privire la evaluarea bunului, luând cunoștința despre aceasta valoare in chiar ziua licitației - 27.05.2013.

A mai arătat recurenta-contestatoare că dispozițiile art. 411 alin. 3, la care fac trimitere dispozițiile art. 500 alin. 2 C.pr.civ. sunt clare si dispun ca «executorul judecătoresc este obligat sa identifice si sa evalueze cu acordul pârtilor bunurile .... » - or, chiar daca executarea silita efectuata in dosarul execuțional nu a fost pornită la cererea contestatoarei, executorul judecătoresc avea cunoștința despre faptul ca Banca este creditor ipotecar - și avea astfel obligația să o consulte cu privire la evaluarea bunului ipotecat în favoarea sa.

S-a mai susținut că imobilul vândut în procedura de executare constituie garanția creditoarei C. B. S.A. - S. Ploiești, conform contractelor de ipotecă depuse la dosar, dreptul de ipotecă asupra imobilului constituindu-se în favoarea Băncii, pentru valoarea de 1.717.850,89 lei și accesoriile aferente, aceasta valoare reprezentând creditul acordat de C. B. S.A. - S. Ploiești debitoarei S.C. Panital Construct S.R.L. și garantat de intimații debitori P. G. S. si P. V. V..

A mai arătat recurenta-contestatoare că, din perspectiva faptului ca atât creditorii, cât și debitorii au un interes comun în ceea ce privește prețul de pornire a licitației și anume acela ca acest preț să poată acoperi creanțele, este sigur că, dacă executorul judecătoresc ar fi solicitat opinia Băncii, prețul de pornire a licitației ar fi fost cel arătat în raportul de evaluare efectuat de Bancă și depus la dosarul cauzei, (respectiv 822.900 lei, echivalentul a 187.500 euro), iar acest preț de pornire a licitației ar fi respectat însuși scopul executării silite și implicit prevederile art. 3711 alin. 3 C.pr.civ., potrivit cărora executarea silita are ca obiect realizarea dreptului recunoscut prin titlul/titlurile executoriu/executorii.

Cu alte cuvinte, daca este in interesul material legitim al intimatului-adjudecatar să își adjudece imobilul la un preț cat mai mic, acest interes nu mai este legitim daca interesele celorlalți creditori, de a-și recupera măcar o parte din creanța, sunt sacrificate.

Cum la distribuirea prețului, prin aplicarea dispozițiilor art. 564 C.pr.civ., creanța C. B. S.A. trebuie sa fie achitată înaintea tuturor celorlalți creditori (prin urmare, si înaintea intimatului creditor B.R.D. - G.S.G. S.A.), după achitarea cheltuielilor de executare, creditorul B.R.D. - G.S.G. S.A. nu-si va putea satisface creanța, având in vedere prețul de pornire a licitației stabilit in procedura de executare silita, care a făcut obiectul contestației.

S-a mai arătat, de asemenea, că instanța de fond nu a aplicat corect nici dispozițiile art. 1303 din Codul civil care sunt aplicabile si in materia vânzării la licitație publica - printre condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească prețul fiind si aceea de a fi serios, adică sa nu fie derizoriu, disproporționat în raport cu valoarea lucrului vândut – în speță, instanța de fond considerând în mod greșit că prețul de pornire a licitației stabilit de executorul judecătoresc nu este disproporționat întrucât a fost stabilit in condiții de vânzare forțata.

S-a susținut în acest sens de către recurenta-contestatoare, că sintagma „vânzare forțata" se utilizează în situațiile în care un vânzător este constrâns să vândă și, in consecința, nu are la dispoziție o perioada de marketing adecvata, iar prețul care ar putea fi obținut in aceste situații va depinde de natura presiunii asupra vânzătorului si de motivele pentru care nu poate sa aibă la dispoziție o perioada de marketing adecvata - vânzarea forțata se refera deci la un preț care provine din vânzarea în circumstanțe atipice sau extraordinare iar valoarea de vânzare forțată nu este o reprezentare a valorii de piață - or, legiuitorul a stabilit expres, prin dispozițiile art. 411 alin. 3, la care fac trimitere dispozițiile art. 500 alin. 2 C.pr.civ., că bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulație.

De altfel, mai susține recurenta-contestatoare, raportul de expertiză efectuat la cererea executorului judecătoresc dovedește ca expertul a obținut doua valori ale imobilului situat in Ploiești, ., jud. Prahova, compus din teren in suprafața de 826 m.p. si construcția C1, locuința cu suprafața construita de 57,07 m.p., aflat in proprietatea intimaților debitori, pe intimatul M. I. L., respectiv, valoarea de piața de 258.116 lei (respectiv 59.000 euro) și valoarea de piața in condiții de vânzare forțată de 206.495 lei (respectiv 47.200 euro), aceasta din urma fiind avuta in vedere la stabilirea prețului de pornire a licitației.

Recurenta-contestatoare susține însă că atât din perspectiva dispozițiilor legale enumerate care se refera la valoarea de circulație a bunului supus vânzării, cat si din perspectiva interesului creditorilor si al debitorilor, instanța de fond a apreciat greșit ca prețul de pornire a licitației stabilit in condiții de vânzare forțată este corect si nu este disproporționat fata de valoarea bunului supus vânzării – cu alte cuvinte, chiar daca vânzarea bunului intimaților-debitori a fost efectuata în procedura de executare silită, nici intimații-debitori și nici creditorii nu au fost constrânși să pornească licitația de la alt preț decât cel reprezentat de valoarea de circulație a bunului.

Astfel recurenta-contestatoare arată că instanța de fond era obligată să respecte dispoziția legiuitorului referitoare la valoarea de circulație a bunului și, pe cale de consecință, putea cel mult să aleagă între valoarea de piață a imobilului din raportul de expertiză al expertului evaluator B. A. (numit de executorul judecătoresc) și valoarea de circulație din raportul de expertiză al expertului tehnic Topala C. (numit de instanța judecătoreasca), ca fiind prețul corect de vânzare la licitație - instanța de fond însă a trecut peste ambele aceste valori și a considerat ca prețul de vânzare la licitație reprezentat de valoarea de piață a imobilului in condiții de vânzare forțată este corect.

S-a mai arătat că bunul a fost adjudecat la licitație încă de la primul termen de vânzare, fapt care conduce la ideea ca prețul de pornire a licitației a fost disproporționat fata de valoarea reala (de circulație) a bunului.

Pentru aceste motive, contestatoarea a solicitat admiterea recursului si modificarea in parte a sentinței civile recurate, în sensul admiterii contestației la executare formulată de Bancă împotriva procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc M. S., la data de 27.05.2013, in dosarul de executare nr. 147/2012 și a publicației de vânzare emisă pentru termenul de vânzare la licitație din 27.05.2013 în același dosar de executare, anulării acestora, constatării că prețul corect de vânzare a imobilului ce a făcut obiectul vânzării la licitație nu este cel arătat în actele contestate, ci cel reprezentat de valoarea de circulație a bunului și a obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces (taxa judiciara de timbru, timbrul judiciar, onorariul de expert din dosarul instanței de fond, precum si taxa judiciara de timbru din recurs).

In drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 304 pet. 9,3041 C.pr.civ.

Prin recursul formulat, intimatul M. I. L. a arătat ca în cauza sunt incidente dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 c. pr. Civ., instanța interpretând si aplicând greșit legea, în sensul că reducerea onorariului de avocat față de disp. art 274 cpc, apare ca fiind nelegala, din moment ce in prezent nu mai exista tabelul onorariilor maximale sau minimale ale avocaților. De asemenea, instanța de fond, în afară de a susține că onorariul de avocat se acordă numai pe faza procesuală, nu a adus alte motivări convingătoare ale acestei masuri. Așadar, în opinia intimatului, instanța de fond se afla . cu privire la modalitatea de dovadă a cheltuielilor de judecată. Aceasta face confuzie intre onorariile de avocat si celelalte cheltuieli de judecată. Susținerea că valoarea cheltuielilor de judecata (probabil si a onorariului de avocat) se poate dovedi cu martori sau prezumții, este una temerara si originala. Intimatul a mai susținut că onorariile de avocat nu se pot dovedi decât cu înscrisuri - din acest punct de vedere instanța de judecata având obligația profesionala să se raporteze la Legea nr 51/1995, privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat si la statutul profesiei de avocat.

Recurentul-intimat mai susține că din acest punct de vedere, art. 30 din lege stabilește că avocatul, pentru activitatea sa profesională, are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului sau, iar alin. 2 din același text de lege, arată că valoarea cheltuielilor procesuale se va stabili prin convenția dintre avocat si client, in condițiile prevăzute in statut.

Intimatul a mai susținut că art. 132 alin 2 din statut precizează că onorariile avocatului vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cauzei. De asemenea, alin. 3 din același text de lege precizează ca stabilirea onorariului depinde de fiecare dintre următoarele elemente: timpul si volumul de munca solicitat pentru activitatea desfășurata, natura, noutatea si dificultatea cazului, importanta intereselor in cauza, notorietatea, vechimea in munca, experiența, reputația si specializarea avocatului, conlucrarea cu experți sau alti specialiști impusa de natura, obiectul complexitatea-sau dificultatea cazului; avantajele si rezultatele obținute pentru profitul clientului, constrângerile de timp in care avocatul este obligat de împrejurările cauzei sa acționeze pentru a asigura servicii legale performante. De asemenea, art. 134 reglementează tipurile de onorarii ce pot fi percepute – ca atare, instanța de fond trebuia sa se preocupe de aceste criterii și să verifice în ce măsura ele au aplicabilitate în cauza.

De aceea, în opinia intimatului, nu poate fi primita susținerea primei instanțe că avocatul acestuia nu a fost prezent la termenul când s-au discutat probele - acest fapt fiind imputabil in totalitate judecătorului, care a manifestat o atitudine ostilă fața de avocatul acestuia. Intimatul a mai afirmat că, in realitate la termenul de judecata când au fost luate masuri cu privire la administrarea probelor cauza a fost luata in lipsa apărătorului acestuia, deși acesta anunțase instanța ca este chemat la un alt complet de judecata și va reveni în sală. Intimatul a mai precizat ca apărătorul său nu a lipsit mai mult de 15 minute, timp in care cauza a fost strigata și luată in lipsa apărătorului intimatului. De asemenea, la un alt termen de judecată, când apărătorul intimatului se afla la sala de ședința nr 4, intimatul a primit indicații de la acesta să fie prezent în sala și să solicite lăsarea cauzei până la revenirea apărătorului său, însă deși a făcut o asemenea solicitare, instanța de fond nu a ținut cont de solicitarea intimatului și a dispus in cauză în lipsa apărătorului său, masurile luate.

Referitor la speța pronunțata de CEDO in cauza B. vs. Romania, recurentul-intimat a arătat că aceasta nu are nicio legătura cu dosarul său – precizând și că raportarea instanței numai la ceea ce s-a făcut in sala de ședință este o gravă eroare, întrucât intimatul a solicitat consultații atât înaintea termenelor de judecata cât si după aceste termene avocatului său. De asemenea, la solicitarea intimatului apărătorul acestuia a participat la discuții cu experți constructori, cerând lămuriri cu privire la cauzele pentru care evaluatorii băncilor indică valori mult mai mari decât au aceste bunuri în realitate. De asemenea, s-a mai arătat că instanța nu a ținut absolut deloc seama de faptul ca intimatul a fost profund jignit de C. B. si ca atare a apreciat ca acest litigiu trebuie câștigat în mod categoric. Intimatul a mai precizat că instanța de fond nu a făcut vorbire de activitatea desfășurata de apărătorul acestuia în sala de ședința, de faptul ca acesta a trebuit să aștepte și câteva ore, la termenele prezente, pentru a fi sigur că dosarul nu se va striga în lipsa intimatului, de faptul ca apărătorului nu i s-a permis să prezinte oral toate apărările sale.

In ceea ce privește cuantumul valorii onorariului stabilit intre intimat si avocat, raportat la toate criteriile ce ar trebui analizate, s-a susținut ca este unul rezonabil si nicidecum disproporționat, așa cum a spus instanța de fond. Astfel, soluția instanței de fond este total nelegală și ca atare se impune admiterea recursului și modificarea sentinței sub acest aspect, în sensul admiterii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în totalitate.

Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 22.09.2014.

La data de 07.11.2014 intimata B.R.D. - G. S. G. S.A. prin mandatar . MANAGEMENT SERVICES SRL a formulatîntâmpinare, solicitând respingerea recursurilor formulate de intimatul M. I. L. si de contestatorul C. B. SA si menținerea sentinței civile recurate ca fiind perfect temeinica si legala.

In motivare, s-a arătat că intre B. - G. S. G. S.A. si COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L. a fost încheiat contractul de mandat nr. 300 din 27.09.2007, iar dovada mandatului a fost făcută prin procura autentificata sub nr. 272/13.02.2012 de B.N.P. M. E., procura prin care creditorul B. G. S. G. S.A. a mandatat COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L. sa încheie contract de executare silita cu executorul judecătoresc competent in vederea recuperării pe calea executării silite a sumelor datorate si neachitate de către debitorii restanți, înscris ce face dovada calității de mandatar al B. G. S. G. S.A.

S-a arătat că, potrivit prevederilor Codului de Procedura Civila, părțile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar - prin urmare, B. G. S. G. S.A. a acționat în mod legal atunci când a acordat procura societății COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L., care la rândul sau a angajat un avocat pentru reprezentare legala, in scopul recuperării creanței de la debitorii P. G. S. si P. V. V..

In baza contractului de mandat, COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L., în calitate de mandatar al Creditorului, a solicitat conform art. 3711 Cod proc. civ. executorului judecătoresc M. S. aducerea la îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate si nerespectate de către P. G. S. si P. V. V., in calitate de împrumutat si respectiv coîmprumutat în contractul de credit nr._/09.05.2007, ce reprezintă titlu executoriu.

Astfel, mandatara COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L. are calitate de reprezentant al Creditorului si în niciun act de executare nu și-a însușit calitatea de creditor. De asemenea, așa cum rezulta din cererea de executare silita, COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L. a solicitat executarea obligațiilor contractuale in numele Creditorului B. G. S. G. S.A, menționând si făcând dovada calității de reprezentant cu înscrisurile depuse la dosarul de executare.

Cu privire la fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursurilor si menținerea sentinței civile recurate ca fiind perfect temeinica si legala, pentru următoarele motive:

Potrivit contractului mai sus arătat, debitorii P. G. S. si P. V. V. s-au obligat sa restituie împrumutul (creditul primit) și să plătească dobânda și comisioanele bancare la termenele și în sumele convenite prin contract și după caz, asigurările stabilite în Condițiile Particulare, sume care pe lângă debit, dobânzi și comisioane au antrenat și cheltuieli de executare.

Întrucât debitorii împrumutați nu au mai onorat obligațiile contractuale de plată a ratelor aferente contractului de credit nr._/09.05.2007, creditoarea B. G. S. G. S.A. a demarat procedura executării silite.

Insa, înainte de a se începe procedurile de executare silita, împrumutații au fost înștiințați cu privire la obligația acestora de a restitui împrumutul, precum si referitor la scadențarea anticipata a creditului, dar și cu privire la calitatea de mandatar a sus-numitei, fiind notificați in acest sens - intimata menționată arătând și că, potrivit contractului de credit arătat, împrumutații aveau obligația să comunice Băncii noul domiciliu, in cazul schimbării acestuia, in 5 zile calendaristice de la data modificării.

In aceste condiții, arată intimata, debitul ce se încearcă a se recupera pe calea executării silite este o creanța certa lichida si exigibila, iar în ceea ce privește afirmațiile recurenților, acestea sunt neadevărate si nedovedite, recurenții încercând să inducă în eroare instanța de judecată, în condițiile în care toate actele de executare efectuate in cadrul dosarul de executare au fost îndeplinite de executorul judecătoresc cu respectarea legii.

Astfel, înainte de a se proceda la numirea unui expert in vederea evaluării bunului imobil, executorul judecătoresc a convocat părțile pentru stabilirea de comun acord a prețului de vânzare a bunului imobil.

Totodată, în publicația de vânzare stabilită pentru data de 27.05.2013 - publicație emisa de B. M. S. si afișată la data de 16.04.2013 - a fost menționat că imobilul a fost evaluat prin expertiza efectuata de expert B. A. la suma de 206.495 Iei (fără TVA), așa încât contestatorul C. B. SA a luat cunoștința de prețul de pornire a licitației la momentul comunicării acestei publicații de vânzare si nicidecum la data vânzării imobilului, așa cum susține contestatorul.

De asemenea, în publicația de vânzare s-a menționat că bunul imobil - construcție ce aparține . nu face obiectul vânzării și ca urmare acest imobil nu a fost evaluat de către expertul B. A. si nici vândut, obiectul vânzării fiind reprezentat de bunul imobil-teren si construcție aparținând debitorilor P. G. S. si P. V. V. – astfel că, pentru toate aceste motive, s-a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiata.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 si urm., art. 3711 si urm. C.proc. civ., iar în probațiune, s-a solicitat proba cu acte, precum si orice alt mijloc de proba a cărui necesitate ar reieși din dezbateri.

La data de 06.01.2015 intimata . MANAGEMENT SERVICES SRL a formulatîntâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, solicitând admiterea acestei excepții si ca urmare, introducerea in prezenta cauza a creditorului B. -G. S. G. S.A. cu sediul in București, Turn B. .. 1-7, sector 1.

In motivare, s-a arătat că intre B. - G. S. G. S.A. si COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L. a fost încheiat contractul de mandat nr. 300 din 27.09.2007 si respectiv procura autentificata sub nr. 272/13.02.2012 de B.N.P. M. E., procura prin care creditorul B. G. S. G. S.A. a mandatat COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L. sa încheie contract de executare silita cu executorul judecătoresc competent in vederea recuperării pe calea executării silite a sumelor datorate si neachitate de către debitorii restanți - B. G. S. G. S.A. acționând în mod legal atunci când a acordat procura societății COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L., care la rândul sau a angajat un avocat pentru reprezentare legala, in scopul recuperării creanței de la debitorul P. G. S..

In baza contractului de mandat, COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L., in calitate de mandatar al Creditorului, a solicitat conform art. 3711 Cod proc. civ. executorului judecătoresc M. S. aducerea la îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate si nerespectate de către P. G. S., in calitate de împrumutat in contractul de credit încheiat cu B. -G. S. G. S.A., ce reprezintă titlu executoriu.

Astfel, mandatara COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L. a avut calitatea de reprezentant al Creditorului si in niciun act de executare nu si-a însușit calitatea de creditor. De asemenea, COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L. a solicitat executarea obligațiilor contractuale in numele creditorului B. G. S. G. S.A, menționând si făcând dovada calității de reprezentant cu înscrisurile depuse la dosarul de executare.

In data de 21.11.2014, intre B. - G. S. G. S.A. si COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L. s-a încheiat actul adițional nr. 4 la contractul de mandat nr. 300 din 27.09.2007, prin care părțile au hotărât de comun acord încetarea, începând cu data de 21.11.2014, a mandatului acordat AGENTULUI, respectiv COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L., pentru debitorii menționați in Anexa acestui Act Adițional, Anexa ce include si debitorul P. G. S..

Prin urmare COFACE ROMANIA Credit Management Services S.R.L. nu mai are calitatea de mandatar al B. - G. S. G. S.A. in dosarul de executare ce privește acest debitor – iar în aceste condiții, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a COFACE ROMANIA Credit Management Services SRL, introducerea in prezenta cauza a creditorului B. -G. S. G. S.A. si acordarea unui nou termen de judecata cu citarea creditorului.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 si urm., art. 371 ind. 1 si urm. Cod de proc. civ., iar în probațiune, s-a solicitat proba cu acte, precum și orice alt mijloc de proba a cărui necesitate ar reieși din dezbateri.

La data de 21.04.2015 intimata S.C B. GROUP S. G. S.A. BUCURESTI-S. PLOIEȘTI a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

In motivarea acesteia, intimata a arătat că înțelege să-și însușească apărările invocate de către fostul mandatar COFACE ROMANIA Credit Management Services Srl, prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei.

Intimata a mai solicitat să se rețină faptul că in cadrul Publicației de vânzare emisa de B. M. S. și afișată la data de 16.04.2013, s-a menționat împrejurarea că imobilul a fost evaluat prin expertiza efectuată de expert B. A. la suma de 206.495 lei(fără TVA), contestatoarea recurenta C. B. SA luând cunoștința de prețul de pornire a licitației la momentul comunicării publicației de vânzare.

S-a mai precizat, de asemenea, că în materia vânzării silite la licitație, nu operează principiul potrivit căruia prețul trebuie să fie serios, aceasta cerință pentru valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare fiind prevăzută numai în cadrul contractelor voluntare, încheiate prin acordul de voința al părților.

Ca atare, nu pot fi reținute criticile petentei cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 1303 Cod Civil, în ceea ce privește seriozitatea prețului, având în vedere modalitatea de valorificare a imobilului, ce este una atipică regulilor de drept comun - simplul fapt că prețul de adjudecare este mai redus decât cel care s-ar obține în condițiile unei vânzări prin bună învoială neconstituind un argument valabil, cunoscut fiind că în procedura executării silite vânzarea se realizează la preturi sub valoarea de piață, tocmai pentru că voința vânzătorului de a înstrăina bunul nu este liberă, ci constrânsă, aspect ce denaturează echilibrul de forțe ce ar exista între părțile unui contract de vânzare obișnuit.

In realitate nici susținerea conform căreia daca recurenta nu își satisface integral creanța, scopul executării silite nu este îndeplinit, nu poate produce efecte, având în vedere că împlinirea creanței deținute poate fi realizata si prin alte metode alternative de executare silita (executare mobiliara, poprire etc), fapt de natura a naște o alta perspectiva in ceea ce privește analiza noțiunii de "scop al executării", precum și că, în momentul în care instituțiile financiar-bancare creditează un debitor, din perspectiva dreptului financiar, pe de o parte aceasta își asumă unele riscuri cu privire la nerecuperarea integrală a creanței iar pe de alta parte, costurile efectuate cu acordarea unui anumit "credit" (noțiune lato sensu) și nerecuperarea acestuia, se regăsesc în alte produse financiar-bancare oferite de instituția de credit, acesta fiind un fapt de notorietate în domeniul financiar-bancar.

Or, s-a mai arătat in continuare, în raport de aspectele de fapt și de drept reținute în cadrul speței prezente și având în vedere respectarea de către executorul judecătoresc a dispozițiilor procedurale privind executarea silita, cererea de recurs formulată de recurenta C. B. SA este nefondata și trebuie respinsă ca atare.

In drept, intimata a invocat disp. art. 115, art. 509 si următoarele Cod pr Civ. – în probațiune, solicitând încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Tribunalul examinând cauza în raport de sentința recurată, situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul declarat de recurenta-contestatoare C. B. SA, este nefondat, iar recursul declarat de recurentul-intimat M. I. L. este fondat pentru următoarele considerente:

In ce privește recursul formulat de recurenta-contestatoare C. B. SA, aceasta a criticat sentința instanței de fond, pe de o parte invocând faptul că nu s-au aplicat corect disp.art.411 alin.3 rap. La art.500 alin.2 și nici cele are art.371 indice 1 alin3 c.pr.civ. în sensul că deși era creditor ipotecar banca nu a fost consultată de executor cu privire la evaluarea bunului ipotecat în favoarea sa, iar pe de altă parte invocând faptul că instanța de fond nu ar fi aplicat corect disp.art.1303 c.civ. care sunt aplicabile și în materia vânzării la licitație publică privitoare la îndeplinirea condiției ca prețul să nu fie derizoriu, disproporționat în raport cu valoarea bunului vândut – în speță considerându-se că în mod greșit instanța de fond a apreciat că prețul de pornite al licitației stabilit de executorul judecătoresc nu este disproporționat întrucât a fost stabilit în condiții de vânzare forțată.

În ce privește primul aspect invocat, recurenta contestatoare C. B. SA, vizând pretinsa neconsultare a sa cu privire la evaluarea bunului ipotecat, tribunalul constată că, instanța de fond a reținut în mod corect modalitatea de derulare a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în cauză din care rezultă că ulterior încuviințării executării silite în cauză și notării somației nr.147/03.09.2012 în favoarea creditoarei B., la data de 03.10.2012 B. M. S. a înaintat către recurenta contestatoare C. B. o adresă de înștiințare privind demararea procedurii de executare silită împotriva debitorilor P. V. V. și P. G. S., pe care ia notificat totodată în sensul comunicării datei și orei în vederea stabilirii prețului de începere a licitației privind imobilul situat în Ploiești, ., jud.Prahova.

Astfel, tribunalul constată că într-adevăr la fila 145 dosar fond se regăsește adresa înregistrată de primire de către C. B. SA sub nr._/03.10.2012, prin care executorul judecătoresc le comunica demararea procedurii de executare silită asupra imobilului în cauză, întrucât, urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că recurenta - contestatoare figura în evidențele cărții funciare în calitate de creditor ipotecar, executorul judecătoresc solicitându-i totodată acesteia ca în termen de 5 zile de la primirea adresei menționate să îi comunice în scris dacă debitorii mai au de achitat către aceasta sume de bani în baza contractelor de ipotecă menționate, solicitând totodată comunicarea dacă procedura de executare a fost demarată și de bancă, precum și dacă se solicite înscrierea pe tabelul de ordine al creditorilor, urmând a comunica în acest caz titlul executor în original.

În condițiile în care, în termenul stipulat recurenta contestatoare nu a comunicat relațiile solicitate, la 09.10.2012 executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal depus la fila 148 dosar fond în care se menționează că la sediul B. M. S. nu s-au prezentat părțile, deși au fost legal încunoștințate, motiv pentru care se va proceda la numirea unui expert în vederea stabilirii prețului de începere a licitație pentru imobilul în cauză.

În ce o privește pe recurenta contestatoare, aceasta a comunicat executorului judecătoresc relațiile solicitate abia la 23.12.2010, iar la 17.04.2013, executorul judecătoresc a emis o nouă adresă către creditoarea C. B. prin care a încunoștințat-o cu privire la faptul că la data de 27.05.2013 ora 10,00 va avea loc vânzarea la licitație publică imobilul proprietatea debitorilor – la data menționară executorul întocmind un nou proces verbal care atestă faptul că la termenul stabilit nu s-au prezentat părțile, deși acestea au fost încunoștințate, consemnându-se totodată faptul că se declară adjudecatar al imobilului numitul M. I. L., care a oferit prețul de 206.495 lei, vânzarea efectuându-se la a treia strigare în condițiile în care nu s-a oferit nicio sumă peste cea arătată.

Având deci în vedere modalitatea de derulare procedurile de executare silită imobiliară prin vânzare la licitație publică, rezultă că executorul judecătoresc s-a conformat dispozițiilor art.411 alin.3 c.pr.civ. în sensul că a încunoștințat părțile privind derularea procedurii de executare silită, inclusiv cu privire la stabilirea unui preț de pornire al licitației prin evaluarea bunului de către un expert, precum și în vederea realizării efective a vânzării la licitație publică, astfel încât susținerile recurentei contestatoare din cuprinsul primului motiv de recurs nu se confirmă.

În ceea ce privește cea de a doua critică formulată de contestatoare împotriva sentinței instanței de fond, cu privire la pretinsa nerespectare a disp.art.1303 c.civ. referitoare printre altele la condiția stabilirii unui preț serios, tribunalul constată că deasemenea prima instanță a făcut o corectă apreciere a probatoriilor administrate în raport de prevederile legale incidente în cauză.

Astfel, în ce privește apelul pretins derizoriu al prețului imobilului, prima instanța a avut în vedere comparativ raportul evaluator din dosarul de executare și raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond de către expertul desemnat de instanță, reținând că în ceea ce privește raportul de evaluare întocmit în faza de executare silită de către expert evaluator B. A., aceasta a răspuns scopului declarat al evaluării, ce a constat în estimarea valorii de piață, precum și a valorii de piață în condiții de vânzare forțată a imobilului aparținând debitorilor intimați.

S-a reținut în sensul arătat de către judecătorul fondului că potrivit datelor consemnate în raportul menționat, pentru estimarea valorii de piață a imobilului s-a aplicat abordarea prin comparația vânzărilor și abordarea prin cost, iar valoarea de piață în condiții de vânzare forțată s-a determinat prin aplicarea la valoarea de piață rezultată din aplicarea metodelor de vânzare menționate, a unui coeficient de vânzare forțată calculat în funcție de piață și de posibilitățile reale de valorificare a bunurilor – rezultând o valoare finală de 47.200 euro la un curs de schimb de 4,37 euro, respectiv o sumă totală de 206.495 lei.

În ceea ce privește valoarea de 240.091 lei rezultată prin raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat de instanța de fond, aceasta, reținând caracterul de simplu mijloc de probă care se impune a fi coroborat cu celelalte probatorii și prevederi legale aplicabile în cauză, nefiind obligatoriu, ca atare pentru instanță, instanța de fond a avut în vedere faptul că această valoare mai mare a fost stabilită în condiții normale ca valoare de piață – însă în cauză s-a apreciat în mod corect că în cadrul vânzării silite imobiliare nu se pot aplica întocmai prevederile dreptului comun privind prețul serios care este prevăzut în mod normal în cazul unei vânzări convenționale prin acordul părților contractante, vânzarea în cadrul executării silite prezentând unele particularități care trebuie avute în vedere, respectiv situația în care vânzătorul este constrâns să vândă și în consecință nu are la dispoziție o perioadă de marketing adecvată, prețul care ar putea fi obținut în această situație depinzând și de natura presiunii asupra vânzătorului.

Se constată deci că, prima instanță a apreciat în mod corect că în cauză nu se poate reține existența unui preț disproporțional în raport cu valoarea lucrului vândut, deoarece este un preț stabilit în condiții specifice, de vânzare forțată – cu atât mai mult cu cât de altfel s-a constatat că în cauză nu a fost oferit un preț mai mare decât cel stabilit în condițiile arătate, cu atât mai mult rezultând că vânzarea nu se putea realiza la un preț superior.

In consecință in temeiul art. 304 alin.1 pct. 9 rap. la art. 312 c.p.c., urmează a se respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare C. B. SA, împotriva sentinței civile nr. 4719/04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.

In ce privește recursul formulat de recurentul-intimat M. I. L., tribunalul constată că acesta a criticat sentința primei instanțe numai sub aspectul soluționării cererii sale privind acordarea cheltuielilor de judecată, apreciind că prima instanță a aplicat greșit legea în momentul în care a cenzurat onorariul de avocat de la suma de_ lei, la suma de 2000 lei, invocând în cauză incidența dispozițiilor art.304 alin.1 pct.9 c.pr.civ.

În ce privește aspectul invocat de recurentul intimat, tribunalul constată că prima instanță și-a motivat dispoziția arătată prin analizarea dispozițiilor art.274 alin (1) c,.pr.civ., a sintagmei „ a cădea în pretenții”, făcând trimitere și la jurisprudența CEDO și apreciind în final că față de complexitatea cauzei și munca efectiv depusă de avocat se impune cenzurarea onorariului avocațial, în raport de analiza efectivă a apărărilor făcute și prezentei apărătorului ales în instanță.

Analizând recursul declarat de recurentul intimat M. I. L., tribunalul constată că deși disp.art.274 alin.3 c.pr.civ. dau posibilitatea judecătorilor să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat, în cauza de față nu se impunea cenzurarea onorariului de avocat în maniera pe care a făcut-o prima instanță.

Astfel, complexitatea cauzei nu poate fi apreciată exclusiv în raport de numărul de termene acordat, în condițiile în care, în afară de întâmpinarea și alte eventuale înscrisuri redactate și depuse la dosarul cauzei, precum și de prezența efectivă a apărătorului ales în instanță, organizarea apărării presupune și o activitate de documentare, discuții cu părțile implicate – iar pe de altă parte stabilirea onorariului avocatului nu se poate face cu ignorarea prevederilor legale specifice care reglementează profesia de avocat, respectiv prevederile Legii nr.51/1995.

Din acest punct de vedere, recurentul intimat a invocat prevederile art.30 din Legea 51/1995, care stabilește că avocatul, pentru activitatea profesională desfășurată, are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său, valoarea cheltuielilor procesuale stabilindu-se prin convenția din avocat și client în condițiile prevăzute în statut.

Totodată, art.132 din Statutul profesiei de avocat, precizează că onorariul avocatului va fi stabilit în raport de dificultatea, amploarea sau durata cauzei, menționându-se totodată, ca elemente determinante ale cuantumului onorariului avocațial și timpul și volumul de muncă, natura și dificultatea cazului, importanța intereselor în cauză, notorietatea, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului, conlucrarea cu alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea sau dificultatea cauzei, etc.

În raport de aceste aspecte, tribunalul constată că în fața instanței de fond cauza dedusă judecății a comportat administrarea unui probatoriu suficient de amplu ce se impunea a fi analizat, soluționarea cauzei desfășurându-se pe parcursul a cinci termene de judecată și pe o durată de aproape nouă luni, urmând a se avea în vedere și valoarea obiectului litigiului în ceea ce îl privește pe recurentul intimat M. I. L..

Nu în ultimul rând ,se constată că instanța de fond nu a dat dovadă de suficientă atenție și consecvență în cenzurarea onorariului avocatului intimatului arătat, în condițiile în care în cuprinsul minutei acesta apare ca fiind redus la suma de 3000 lei (fila 329 dosar fond), în vreme ce considerentele și dispozitivul sentinței pronunțate prevăd o reducere a acestui onorariu la suma de 2000 lei, existând deci contradicție între minută și dispozitiv.

Mai mult, soluția menținerii onorariului încasat de apărătorul recurentului intimat și dovedit cu chitanța depusă la fila 305 dosar fond, se justifică cu atât mai mult cu cât potrivit concluziilor formulate în susținerea recursului, acest onorariu a fost solicitat atât pentru faza judecății în fond, cât și pentru cea din recurs, conform precizării apărătorului ales la recurentului intimat făcută în ședința publică consemnată în ședința din 18.06.2014, respectiv în practicaua prezentei decizii.

Față de considerentele arătate tribunalul constată că recursul declarat de recurentul-intimat M. I. L. împotriva sentinței civile nr. 4719/04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești este fondat, urmând a fi admis ca atare in temeiul art. 304 alin. 1 pct. 9 rap. la art. 312 c.pr.civ. și pe cale de consecință urmează a fi modificată în parte sentința recurată in sensul admiterii în totalitate a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, dispunându-se în consecință, obligarea recurentei-contestatoare să plătească intimatului suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat – urmând ca restul dispozițiilor sentinței să fie menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta C. B. SA, cu sediul în București, .. 13, sector 3 - prin S. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. B1-B2, județ Prahova, în contradictoriu cu intimații B.R.D. - G. S. G. S.A., cu sediul în București, Turn B.R.D., .. 1-7, sector 1, P. G. S. și P. V. V., ambii domiciliați în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4719/04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul-intimat M. I. L., domiciliat în Ploiești, ., județ Prahova, în contradictoriu cu intimații B.R.D. - G. S. G. S.A., cu sediul în București, Turn B.R.D., .. 1-7, sector 1, P. G. S. și P. V. V., ambii domiciliați în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4719/04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în sensul că modifică în parte sentința recurată și admite în totalitate cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-contestatoare să plătească intimatului suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică azi 18.06.2015.

Președinte Judecători

N. A. G. M. C.-A. M.

Grefier

M. - D. B.

Operator date cu caracter personal 5595

Red. MCA/tehnored CIN

3 ex./ 26 .11.2015

Jud. fond. G. V.

Dos. Fond._

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 337/2015. Tribunalul...		Contestaţie la executare. Decizia nr. 2703/2015. Tribunalul... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Sentința nr. 1804/2015. Tribunalul PRAHOVA Contestaţie la executare. Decizia nr. 337/2015. Tribunalul PRAHOVA Contestaţie la executare. Decizia nr. 2703/2015. Tribunalul PRAHOVA Contestaţie la executare. Decizia nr. 383/2015. Tribunalul PRAHOVA Pretenţii. Decizia nr. 2710/2015. Tribunalul PRAHOVA Anulare act. Sentința nr. 2355/2015. Tribunalul PRAHOVA